Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

DOMNII SCURTE, DAR ÎNSEMNATE DIN ISTORIA ROMÂNILOR

BOGDAN AL III-LEA CEL ORB

 

Prof. Dr. Tiberiu CIOBANU

Director al Liceului Teoretic „Vlad Ţepeş” din Timişoara

 

 

Numărându-se printre cei mai de seamă voievozi ai Moldovei, Bogdan al III-lea cel Orb a guvernat-o din 2 iulie 15041 şi până în 20 aprilie 15172. El a fost singurul fiu legitim supravieţuitor al lui Ştefan cel Mare (ce a domnit între 14 aprilie 1457 şi 2 iulie 1504)3 şi al doamnei Maria Voichiţa (fiica lui Radu cel Frumos)4, numele primindu-l în amintirea bunicului său, Bogdan al II-lea (1449-1451)5, cel ucis la Reuseni6. (Foto: Bogdan al III-lea cel Orb (frescă)

 

Născut la 16 iunie 14797, Bogdan al III-lea fusese botezat şi Vlad, evident în cinstea vestitului Vlad Ţepeş8, vărul primar al tatălui său9, dar şi pentru a-l deosebi de celălalt fiu al marelui Ştefan, ce a purtat tot numele de Bogdan (acesta, de altfel, a şi murit la scurt timp după venirea pe lume a fratelui său mai mic)10. Până în 1498, în documentele interne ale statului moldav, el este consemnat cu ambele nume, atât cu cel moldovenesc de Bogdan, cât şi cu cel muntenesc de Vlad (acesta fiind, de altfel, un onomastic foarte des întâlnit în rândul Basarabilor Drăculeşti, din care se trăgea şi el pe linie maternă). Începând, însă, cu acest an, mai exact din 24 septembrie 1498, în hrisoavele domneşti este pomenit doar cu numele de Bogdan la care i se adaugă şi titlul de voievod11, acest fapt învederând, că tatăl său şi-l asociase la domnie12.

Referitor la dubla sa descendenţă princiară, Muşatină prin tată şi Basarabă prin mamă, există izvoare istorice care o confirmă categoric. Astfel, pe o dveră datată 15 august 1510 şi dăruită de Bogdan al III-lea mănăstirii Putna, apare textul: „Io Bogdan voievod, cu mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, fiul lui Ştefan voievod, nepotul lui Radu voievod (cel Frumos-n.n.T.C.)”, iar pe o broderie, ce acoperea mormântul mamei sale (tot de la Putna) stă scris că: „Acest acoperământ l-a împodobit Io Bogdan voievod din mila lui Dumnezeu domn Ţării Moldovei, fiul lui Ştefan voievod, nepotul lui Radu voievod şi l-a pus pe mormântul întru sfinţenie răposatei sale mame, Maria, doamna lui Ştefan voievod, în anul 7021 (1513- n.n. T.C.), ianuarie 30”13.

Prima informaţie sigură, cu privire la Bogdan al III-lea, o avem dintr-o scrisoare a medicului-agent veneţian „Mathaeus Murianus” (Matteo Muriano), care-l îngrijea pe tatăl său, trimisă de acesta, din Suceava, la 7 decembrie 1502, din care aflăm că „domnul Bogdan voievod, urmează domnului, tatăl său, e sfios ca o fată şi bărbat viteaz, prieten al virtuţilor şi al oamenilor virtuoşi, este tânăr ca de vreo 25 de ani”14 (estimarea vârsei sale de către veneţian fiind greşit calculată, acesta „îmbătrânindu-l” cu, aproximativ, un an şi jumătate).

Impus cu forţa la tron, încă din 30 iunie 1504, de tatăl său (care, deşi grav bolnav, va pedepsi cu moartea pe acei boieri ce se opuneau voinţei sale succesorale)15, el va continua politica promovată de vrednicu-i părinte (ce urmărea menţinerea neatârnării Moldovei), cu toate că va fi nevoit să se confrunte, încă de la început, cu o serie de pretendenţi la domnie, susţinuţi de Polonia, Imperiul Otoman şi Ungaria, care, prin aceasta, urmăreau să-şi subordoneze statul moldav propriilor interese.

În prima parte a guvernării sale, Bogdan al III-lea a purtat, în permanenţă, lupte cu leşii, pentru stăpânirea Pocuţiei. Urmărind să ajungă la o înţelegere cu Polonia, el încearcă să realizeze o alianţă matrimonială cu familia regală a acesteia, cerând-o în căsătorie pe Elisabeta Iagello, sora suveranului polon16. În acest scop, în anul 1505, Bogdan al III-lea se declară dispus să păzească Lehia de tătari, să sprijine catolicismul în Moldova şi chiar să renunţe formal la Pocuţia (pe care urma să o recupereze, în mod definitiv, ca zestre, în urma căsătoriei cu prinţesa polonă). De bună credinţă, el semnează, în luna iunie a aceluiaşi an, actul cedării, trimiţând soli, la Cracovia, în vederea pregătirii nunţii17. Refuzat, în cele din urmă (deşi se încheiase, deja, un contract, la Lublin, în 16 martie 1506, între logofătul Tăutu, vistierul Isac şi pitarul Ivanco, reprezentanţii voievodului român şi regele Alexandru Iagello18, în vederea înfăptuirii acestei uniuni dinastice)19, domnitorul de la Suceava încearcă să-l silească pe noul rege, Sigismund Iagello20, să respecte promisiunea făcută de fratele şi predecesorul său. În consecinţă, între anii 1506 şi 1509, au avut loc mai multe expediţii de jaf, de o parte şi de alta a hotarului dintre cele două state vecine, oastea moldavă atacând sudul Lehiei, iar armata panilor poloni, nordul Moldovei21.

Prin intervenţia regelui Ungariei, Vladislav Iagello22 (alt frate al regelui Poloniei), se ajunge la o împăcare între cele două tabere beligerante, consfinţită printr-un tratat încheiat, la Cameniţa, în 22 ianuarie 152223. Pocuţia, reanexată între timp de leşi, rămânea pe mai departe un serios motiv de conflict între cele două ţări creştine, iar Bogdan al III-lea renunţa la ideea de a se mai căsători cu „mofturoasa” prinţesă din neamul Iagellonilor24, luând de soţie pe o anume Nastasia (care va muri în 1512), iar, apoi, recăsătorindu-se, în 1513, cu Ruxandra, fiica lui Mihnea cel Rău (domn al Ţării Româneşti între 1508-1509)25, fără, însă, a avea copii de la niciuna dintre ele26.

Urmaşi a avut doar din legături nelegitime şi anume pe Ştefăniţă (viitorul voievod)27, Petru, Ilie, Pătraşco, Marica şi încă două fete cu numele de Ana (probabil că murind prima, numele a fost reatribuit), toţi aceştia rod al dragostei lui pentru o anume Stana (moartă în 1518). De asemenea, alţi descendenţi ai săi au fost Petru (numit ca domn Alexandru Vodă şi conceput cu o anume Anastasia din Lăpuşna, de unde şi supranumele de „Lăpuşneanul”)28 şi Aron (pretendent la domnia Moldovei în perioada 1550-1563)29, rezultat dintr-o relaţie cuo femeie rămasă necunoscută30.

Conflictul cu Polonia a contribuit, substanţial, la ştirbirea prestigiului politic al ţării sale, creând condiţii prielnice unor atacuri din partea altor duşmani ai Moldovei.

Cu toate că a dublat, în 1514, tributul datorat Înaltei Porţi, ridicându-l de la 4.000 de galbeni (cât se plătea în vremea lui Ştefan cel Mare) la 8.000 de galbeni,31 Bogdan al III-lea reuşeşte să menţină independenţa ţării sale, lucru demonstrat şi de faptul că el putea refuza cererile turcilor de a-i însoţi în expediţii militare sau de a le permite să treacă peste teritoriul moldav. Există, de asemenea, o serie de izvoare contemporane marelui voievod, care confirmă că Moldova a continuat să beneficieze de neatârnarea dobândită de gloriosul său înaintaş.

Deşi sultanii, din vremea sa32, nu s-au amestecat, pe faţă, în politica „Kara Bogdaniei”, tătarii (vasalii Imperiului Otoman) au invadat-o de câteva ori, între 1510 şi 151333, desigur cu asentimentul lor tacit. Aceste incursiuni erau uşurate şi de faptul că Bogdan al III-lea nu a putut stabili cu polonii un plan comun de apărare împotriva tătarilor. În vederea ducerii unei mai eficiente lupte contra tătarilor, el încearcă să încheie o înţelegere cu Vasile al III-lea, marele cneaz al Moscovei (1505-1533)34, la care va trimite soli. Pe aceeaşi linie, Bogdan al III-lea iniţiază chiar organizarea unei expediţii moldo-polono-ruse, îndreptată împotriva acestora, demersul său, rămănând, din păcate, la stadiul de proiect, căci marele cneaz moscovit se afla în război cu regele Poloniei. Voievodul moldav va încerca, fără succes însă, să-i aducă pe cei doi rivali la masa tratativelor, oferindu-se, în 1514, să medieze chiar el pacea35. Foto: Luptă cu tătarii – tablou de Dimitrie Stoica.

 

În ceea ce priveşte relaţiile sale cu Ţara Românească, ele au fost destul de tensionate, căci cei doi pretendenţi, ce i-au tulburat domnia, au fost sprijiniţi de voievozii acesteia, iar o serie de boieri potrivnici politicii absolutiste duse de Ştefan cel Mare şi de el şi-au găsit refugiul pe teritoriul statului românesc sud-carpatin. Astfel, în 1507, Radu cel Mare (domnul Ţării Româneşti între 1495-1508)36, instigat de boierii pribegi (printre care se număra şi un anume Bogdan, ce va ajunge chiar cumnat al domnului muntean), dar şi de regele Poloniei, sprijină cu oaste pe pretendentul Roman din Coşeşti, care pătrunde în Moldova, prădând ţinutul Putnei, gest de ostilitate la care Bogdan al III-lea a răspuns cu aceeaşi monedă, arzând şi jefuind regiunea Râmnicului. Conflictul dintre cei doi voievozi va fi aplanat prin mijlocirea ierarhului Maxim Brancovici, care se înrudea cu familia despoţilor sârbi Brancovici37.

Mai târziu, în treburile Moldovei se va amesteca şi Neagoe Basarab (domn al Ţării Româneşti din 23 ianuarie 1512 şi până în 15 septembrie 1521)38, care îl susţine, în februarie 1514, pe un alt pretendent, un anume Trifăilă, ce a fost însă repede înfrânt de oastea moldavă, într-o bătălie scurtă dar sângeroasă, desfăşurată lângă Vaslui (27 februarie 1514), la finalul căreia va fi luat prizonier şi ucis prin decapitare39.

 

În guvernarea sa (destul de liniştită pe plan intern) Bogdan al III-lea s-a sprijinit mult pe Luca Arbore, portarul Sucevei, el promovând o deplină înţelegere cu Sfatul domnesc în care nu a făcut nici o schimbare violentă.

Urmărind să conserve opera lui Ştefan cel Mare, el a reuşit să realizeze acest lucru, păstrând cu demnitate şi transmiţând mai departe moştenirea lăsată de ilustrul său înaintaş, meritând, prin urmare, pe deplin laudele cronicarului Grigore Ureche, care spunea că: „nu cu puţină laudă pentru lucrurile cele vitejăşti ce făciia, că nu în beţii, nici în ospeţe petrecea, ci ca un strejar (străjer – n. n T. C.) în toate părţile priveghiia, ca să nu să ştirbească ţara ce-i rămăsăse de la tată-său”40.

 

El se va stinge din viaţă, în târgul Huşilor, la 20 aprilie 1517, aşa cum aflăm din inscripţia săpată pe lespedea sa funerară din biserica mănăstirii Putna, unde şi-a găsit odihna de veci, alături de ctitorul acesteia, marele Ştefan, părintele său. Astfel, din acest epitaf rezultă că Bogdan al III-lea „s-a strămutat la cele veşnice lăcaşuri, în anul 7025(1517-n. n. T. C.), aprilie 20, la miezul nopţii”41.Cauzele care au dus la moartea sa, la numai treizeci şi opt de ani, pe când se afla în plină putere, au rămas necunoscute până astăzi.

 

 Foto: Mănăstirea fortificată Putna, ctitoria lui Ştefan cel Mare.

 

Referitor la porecla sa, părerile sunt împărţite. În timp ce A.D.Xenopol nu este de acord că ar fi fost „orb de un ochi”42, pentru că, potrivit canoanelor vremii, având o astfel de infirmitate nu putea deveni domn43 (marele nostru cărturar considerându-l mai degrabă „încrucişat”, adică se uita cruciş, era saşiu)44, istoricul I. Ursu se opune categoric ideii ca Bogdan al III-lea să fie numit „Orbul”, „Chiorul” sau „Încrucişatul”, susţinând că „afirmarea cronicarilor poloni, care îl arată cu un singur ochi (monoculus), nu este confirmată de izvoarele noastre (…). Mi se pare o impietate numirea de „Orbul”, cu atât mai mult că nu se poate dovedi că a fost orb”45.De altfel, în nici un document intern, din epoca lui Bogdan al III-lea, nu se vorbeşte despre faptul că el ar fi avut vreun defect fizic. Dacă acesta ar fi existat adversarii lui politici l-ar fi folosit împotriva alegerii sale ca domn. De asemenea, deşi era medic, nici agentul veneţian Matteo Muriano, care-l descrisese în scrisoarea, din 7 decembrie 1502 (amintită mai sus), nu consemnează existenţa vreunei infirmităţi pe faţa lui Bogdan.

 

Referitor la poreclele acestuia, dintr-un document, datat 3 februarie 1501, aflăm că, înainte de a prelua domnia, din motive rămase neelucidate până în prezent, lui Bogdan al III-lea i se spunea „Ciobanu”46.

Cel care a făcut ca lui Bogdan al III-lea să i se atribuie cea mai cunoscută poreclă a sa a fost Grigore Ureche (deci abia în secolul al XVII-lea), care, în letopiseţul său, îl numeşte „Bogdan vodă cel Grozav şi Orbu” sau „Bogdan vodă cel Orb şi Grozav”, cunoscutul cronicar moldovean consemnând în lucrarea sa „că au fostu Bogdan vodă grozav la faţă (adică groaznic la înfăţişare-n.n.T.C.) şi orb de un ochiu”47. După cum ştim, însă, Ureche era tributar izvoarelor narative polone, de regulă subiective (exagerarea defectului avut de bravul voievod român fiind folosită de regele Polonie drept pretext în anularea logodnei dintre sora sa şi acesta), pe care le-a utilizat, constant, atunci când şi-a redactat cronica (el fiind un filo-polon convins), fapt ce conduce, astfel, la punerea sub semnul întrebării a exactităţii şi corectitudinii informaţiilor transmise de marele nostru cronicar.

 

Că toată această teorie, legată de „sluţenia” lui Bogdan al III-lea, nu stă în picioare, o demonstrează cu prisosinţă şi imaginile sale de pe frescele din bisericile „Sfântul Nicolae” din Dorohoi şi „Sfântul Ilie” din Suceava, de la mănăstirea Dobrovăţ48 şi, mai recent (şi deci mai puţin cunoscută), cea de pe dvera dăruită de el mănăstirii Putna, la 15 august 151049. Reprezentările respective ni-l arată ca pe un tânăr frumos, ce nu suferea de nici o infirmitate vizibilă la ochi.

 

Nu este exclus ca el să fi suferit de glaucom, boală de care se ştie că au fost afectaţi şi alţi membri ai familiei princiare a Muşatinilor, aceasta putând, după părerea specialiştilor, să fie ereditară şi să afecteze la început doar un singur glob ocular. O dovadă în plus că această ipoteză poate fi luată în calcul este aceea că avem informaţii cu privire la faptul că doi dintre descendenţii săi, Alexandru şi Bogdan Lăpuşneanu50 (fiul şi respectiv nepotul său) au avut aceleaşi probleme cu vederea51.

 

Dacă, totuşi, Bogdan al III-lea a avut o infirmitate la unul din ochi, aceasta putea să conste în lipsa unuia, pe care o serie de istorici consideră că şi l-ar fi pierdut în bătălia de la Codrul Cosminului, din 1497 (sau în altă luptă). Pentru că în limba română nu pătrunsese, la vremea respectivă, cuvântul de origine turcă „chior” (mai potrivit în cazul lui, căci avea probleme doar cu unul din ochi), el a fost poreclit „cel Orb”.

În ceea ce priveşte supranumele de „cel Grozav”, acesta nu trebuie să însemne neaparat că avea o înfăţişare urâtă, ci mai degrabă el indică o persoană cu calităţi fizice şi morale remarcabile52, ştiut fiind că fiul lui Ştefan cel Mare s-a dovedit a fi deosebit de viteaz pe câmpul de luptă, aşa cum, de altfel, recunoaşte în cronica sa însuşi Grigore Ureche.

Prof. Tiberiu Ciobanu

Prof. Dr. Tiberiu CIOBANU

 

 

 

 

 

 

Note

1 Teoretic îşi începe guvernarea la 30 iunie 1504, când tatăl său va impune cu forţa, adunării boierilor, alegerea sa ca domn (Ştefan S. Gorovei, Muşatinii, Bucureşti, 1976, p. 74; C. Esarcu, Ştefan cel Mare, documente descoperite la Veneţia, Bucurerşti, 1874, p. 103).

2 Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Scurtă istorie a românilor, Bucureşti, 1977, p. 401.

3 Istoria României în date, Bucureşti, 1971, p. 98, 457.

Domn al Ţării Româneşti din august (înainte de 15) 1462 şi până la 23 noiembrie 1473; din 23 decembrie 1473 şi până în august (înainte de 10) 1474; din septembrie (dupa 4) şi până în octombrie (între 1 şi 4 sau chiar 5) 1474 şi din noiembrie-decembrie 1474 (sau înainte de 10 ianuarie 1475) şi până în iunie (înainte de 1) 1475 – Constantin Rezachevici, Enciclopedia domnilor români. Cronologia critică a domnilor din Ţara Românească şi Moldova, vol. I (Secolele XIV-XVI), Bucureşti 2001, p. 801-802.

5 Istoria României. Compendiu, ediţia a III-a, Bucureşti, 1974, p. 514.

6 Ştefan S. Gorovei, Muşatinii, Chişinău, 1991, p. 69.

7 Cronicile slavo-române din secolele XIV-XVI. Publicate de Ioan Bogdan, Bucureşti, 1959, p. 34.

8 Domn al Ţării Româneşti între octombrie şi noiembrie 1448, din 1456 (după 15 aprilie şi înainte de 3 iulie) şi până la începutul lui august (înainte de 15) 1462 şi din noiembrie (înainte de 8) şi până în decembrie 1476 (Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, Bucureşti 1975, p. 901-902).

9 Vlad Ţepeş a fost fiul legitim al lui Vlad Dracul (voievodul Ţării Româneşti din decembrie 1436 până după martie 1442 şi din toamna anului 1443 până în noiembrie-decembrie 1447) şi al uneia dintre fiicele lui Alexandru cel Bun (ce a guvernat statul moldav din 23 aprilie 1400 până la 1 ianuarie 1432), astfel că mama sa (numită probabil Anastasia) şi Bogdan al II-lea (domnul Moldovei din 12 octombrie 1449 până în 15 octombrie 1451), tatăl lui Ştefan cel Mare, erau fraţi (Istoria României în date, p. 454,457; Virgil Ciocâltan, Între sultan şi împărat: Vlad Dracul la 1438, în „Revista de istorie” XXIX, nr. 11, Bucureşti, 1976, p. 1777, 1782).

10  Ştefan S. Gorovei, op. cit., p. 69.

11 Documenta Romaniae Historica A. Moldova, vol. III, Bucureşti, 1980, p. 408.

12 Andrei Veress, Acta et epistolae relationum Transsylvaniae Hungariaeque cum Moldavia et Valachia, vol.I, Budapesta, 1914, p. 54-57, 59; I. Ursu, Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1925, p. 284; Ioan Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare, vol. II, Bucureşti, 1913, p. 124.

13 Claudiu Paradais, Comori ale spiritualităţii româneşti la Putna, Iaşi, 1988, p. 242, 280.

14 Călători străini despre Ţările Române, vol. I, Bucureşti, 1970, p. 149.

15 Iulian Marinescu, Bogdan al III-lea cel Orb, 1504-1517, Bucureşti, 1910, p. 23; Ştefan S. Gorovei, Muşatinii, Bucureşti, 1976, p. 73, 74; C. Cihodaru, Pretendenţi la tronul Moldovei între anii 1504 şi 1538, în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie A. D. Xenopol din Iaşi”, XIV, Iaşi, 1977, p. 103-104.

16 Istoria Românilor, vol. IV, Bucureşti, 2001, p. 427.

17 Ştefan S. Gorovei, Muşatinii, Chişinău, 1991, p. 71.

18 Mare cneaz al Lituaniei între 1492-1506 şi rege al Poloniei între 1501-1506 (Istoria lumii în date, Bucureşti, 1972, p. 563).

19 Ştefan S. Gorovei, op. cit., p. 71.

20 Este vorba de Sigismund I Stary („cel Bătrân”), rege al Poloniei şi mare cneaz al Lituaniei între 1506-1548 (Istoria lumii în date, p.563).

21 Istoria Românilor, vol. IV, p. 427.

22 Rege al Ungariei, sub numele de Vladislav al II-lea, între 1490-1516 (Istoria lumii în date, p.564).

23 Ştefan S. Gorovei, op. cit., p. 72.

24 Influenţată de mama sa, Elisabeta de Habsburg, principesa polonă a refuzat să se mărite cu Bogdan al III-lea, sub pretextul că era „de o altă credinţă şi chior”, afirmând, chiar, că preferă să se călugărească decât să accepte căsătoria cu acesta.

25 Istoria României. Compendiu, p.514.

26 Ştefan S. Gorovei, op. cit., p. 72.

27 Domn al Moldovei din 20 aprilie 1517 şi până în 14 ianuarie 1527 (Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Scurtă istorie a românilor, p. 401).

28 Domn al Moldovei din septembrie 1552 şi până în noiembrie 1561 şi din martie 1564 până în 9 martie 1568 (Istoria Românilor, vol. IV, p. 810-811).

29 Ştefan S. Gorovei, Muşatinii, Bucureşti, 1976, p. 134-135.

30 Idem, Muşatinii, Chişinău, 1991, p. 72.

31 Istoria Românilor, vol. IV, p. 428.

32 Este vorba despre Baiazid al II-lea (fiul lui Mahomed al II-lea Cuceritorul, sultan între 1451-1481), ce a condus Imperiul Otoman între 21 mai 1481 şi 25 aprilie 1512, şi de fiul acestuia, Selim I, ce a cârmuit din 25 aprilie 1512 şi până în 21 septembrie 1520 (Mustafa Ali Mehmed, Istoria turcilor, Bucureşti, 1979, p. 381).

33 Istoria Românilor, vol. IV, p. 428.

34 Istoria lumii în date, p. 565.

35 Istoria Românilor, vol. IV, p. 428.

36 Istoria României. Compendiu, p.514.

37 Pompiliu Tudoran, Domnii trecătoare, domnitori uitaţi, Timişoara, 1994, p. 45.

38 Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, p. 902.

39 Istoria României în date, p. 114.

40 Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, ediţia a II-a (ed. de P. P. Panaitescu), Bucureşti, 1958, p. 143.

41 Claudiu Paradais, op. cit., p 596-598.

42 Iulian Marinescu, op. cit., p. 24.

43 Cei cu defecte din naştere sau dobândite pe câmpul de luptă făceau excepţie (Ştefan S. Gorovei, op. cit., p. 13).

44 A. D. Xenopol, Istoria Românilor din Dacia Traiană (ediţia a IV-a), vol. II, Bucureşti 1986, p. 421.

45 I. Ursu, op. cit., p. 284, nota 3.

46 Andrei Veress, op. cit., p. 54-56.

47 Grigore Ureche, op. cit., p. 121, 135, 136.

48 I. Ursu, op. cit., p. 285, 291, 297.

49 Claudiu Paradais, op. cit., p. 239, fig. 68.

50 A fost domitorul Moldovei între 9 martie 1568 şi februarie (înainte de 15) 1572 (Constantin Rezachevici, op.cit,p.804).

51 Paul Ştefănescu, Lumea văzută de medici, Bucureşti, 1991, p. 61-62.

52 În limba română, cuvâtul „grozav” însemnă ceva sau cineva care umple de groază, dar şi ceva sau cineva care este foarte mare, foarte tare, foarte puternic, extraordinar. O persoană care iese din comun prin calităţile sale morale şi fizice deosebite, remarcabile, excepţionale (Vasile Breban, Dicţionar general al limbii române, ediţie revăzută şi adăugită, vol. I, Bucureşti, 1992, p. 422).

 

 

SUMMARY

 

Prince of Moldavia between 2 July 1504-20 April 1517, Bogdan III was the son of Stephen the Great and his wife, Maria Voichiţa, prince Radu the Handsome’s daughter. He was their only child who survived. He was named after his grand-father, Bogdan II (1449-1451) assassinated at Reuseni.

Born on 16 June 1479, Bogdan III was baptized Vlad, in honour of Vlad the Impaler (his father’s cousin), but also to differentiate him from Stephen’s other son, Bogdan, who died in the summer of the same year. The documents prior to 1498 recorded his both names, Bogdan, the Moldavian one, and Vlad, the Wallachian one (a name frequently given to the members of the Drăculescu line of the Bassarabs). Starting with 24 September 1498 he was mentioned in the princely documents only as ‘Bogdan voievod’, which suggests that he and his father ruled together.

As for his double princely descent (the Muşats, his father’s line, and the Bassarabs, the maternal line), the historical sources confirm it categorically. Bogdan was forcefully imposed on the throne by his father who, in spite of a serious illness, put to death the boyars opposing his successional plans. From the beginning of his rule, Bogdan was confronted with the claims to the throne of a series of pretenders backed by Poland, Hungary and the Ottoman Empire, interested in subordinating Moldavia to their own interests. At first he was engaged in a permanent fight against the Polish for taking control over Pocutia.

In order to reach an agreement with Poland, he sought a matrimonial allience with the royal family and asked Elisabeth Jagello, the king’s sister, into marriage. In 1505 Bogdan III expressed his willingness to protect Poland from the Tartars, to sustain Catholicism in Moldavia and even to cede Pocuţia (in hope to regain it after his marriage with the Polish princess). Honest-minded, Bogdan signed the act of cession in June and sent his emissaries to Cracow to prepare the wedding. As his proposal of marriage was eventually refused, the prince tried to force Sigismund Jagello to carry out the promise made by his predecessor and brother, Alexandru Jagello, regarding the dynastic union. In consequence, between 1506-1509, a series of incursions took place, the Moldavians going on the rampage into the southern Pocutia, and the Polish in the north of Moldavia.

Both sides came to the negotiating table after the intervention of the Hungarian king, Vladislav Jagello (Sigismund’s brother), and a treaty was signed at Cameniţa on 22 January 1522. Pocutia remained the apple of discorde between the two countries and Bogdan renounced “the fastidious”. Polish princess and married first a certain Nastasia, who died in 1512, and then Ruxandra, the daughter of the Wallachian prince, Mihnea the Wicked (1508-1509).

Neither of them gave him heirs and all his descendants were all fruits of his extramarital-relations: Stefăniţă (the future prince), Peter, Elijah, Pătraşco, Marica and two other daughters called Ana (whose mother, Stana, dead in 1518); Peter, also known as prince Alexandru, (with a certain Anastasia of Lăpuşna) and Aaron, who claimed the throne between 1550-1563 (who ws the fruit of a relation with an unknown woman). The conflict with Poland damaged the political prestige of his country and yielded new attacks from the enemies of Moldavia.

In 1514 Bogdan paid double for the yearly tribute to the Gate (from 4,000 to 8,000 ducats) but he managed to maintain the independence of the state. This is proved by the fact that he could refuse the Turks’ requests for joining them in military campaigns or for giving them the permission to cross over the territory of his country.

The historic sources confirm that Moldavia still benefited from the independence obtained by his glorious predecessor. Although the sultans did not mingle in the policy of Moldavia, the Tartars, their vassals, invaded it on several times (between 1510-1513), with the Turks’ tacit consent. In order to fight back, the prince sought to reach an agreement with Vasile II, the great knez of Moscow. He even initiated the organization of a Moldavian-Polish-Russian expedition against the Tartars but he failed as the great knez was at war with the Polish king.

With regards to the relations with Wallachia they were pretty tensioned as the two claimers who disturbed his rule were backed by the Wallachian princes and the boyars who had opposed Stephen the Great’s policy took refuge in the province south of the Carpathians. In 1507, Radu the Great (the prince of Wallachia between 1495-1508), stirred by the exiled boyars and the Polish king as well, backed Roman of Coşeşti, who was claiming the throne of Moldavia. They pillaged the land of Putna and Bogdan fought back by pillaging the land of Râmnic. It was ierarch Maxim Brancovici who clarified the dispute.

Later, another Wallachian prince, Neagoe Basarab (23 January 1512-15 September 1521), mingled in the internal affairs of Moldavia. In February 1514 he backed a certain Trifăilă who was defeated by the Moldavian army in a short and bloody battle near Vaslui (27 February 1514). Trifăilă was captured and beheaded.

Having a wise counsellor, Luca Arbore, the high hetman of Suceava, the Moldavian seat, the feudal lord was on good terms with the princely divan.

Bogdan died in the market town of Huşi, on 20 April, 1517. He was only 38 years old and the cause of his unexpected death remained unknown. He was buried next to his father’s tomb in the monastery of Putna.

A document dated 3 February 1501 claims that before his ascending the throne, for reasons which remained unclear, Bogdan III was called “the Boor”.

There was controversy among the historians about his nickname. A.D. Xenopol thought that such an infirmity would have prevented him from ascending the throne. His opinion was that Bogdan was cross-eyed. At his turn, I. Ursu strongly oppossed against Bogdan’s nicknames: “the Blind”, “the One-Eyed” or “the Cross-Eyed” as he considered that the sources bear no reference to a physical infirmity.

In his description of the Moldavian prince, dated 7 December 1502, the Venetian agent Matteo Muriano, who was a physician, did not mention that Bogdan suffered of any infirmities. It was Grigore Ureche who, in his chronicle, at the beginning of the 17th century, named him “Bogdan vodă the Blind and the Terrible”. Apparently Ureche used Polish sources, a fact which throws doubt upon his statement. The frescoes of “St. Nicholas” church in Dorohoi, of “St. Elijah” church in Suceava and of the monastery of Dobrovăţ represent him as a fine, good-looking young man, suffering of no infirmities.

Probably he had glaucoma, as the desease was hereditary among the members of the princely family. Alexandru, his son, and Bogdan Lăpuşneanu, his grand-son, suffered of this desease too. According to other sources he lost an eye in the battle in the Cosmin Woods (1497), or other battle. Since the Romanian lexis had not assimilated the Turkish word “chior” they called him “the blind”.

With reference to his nickname “the Terrible”, it does not necessarily mean that he had a hideous face. Rather it implies that he had remarcable psysical and moral qualities and showed bravery on the battlefield.

                                                                         

prof. dr. Tiberiu Ciobanu

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)