|
CĂLĂTOR PRIN VALAHIMEA DACIEI SUD-DUNĂRENE
Prof. dr. Ion PACHIA-TATOMIRESCU
 Măiestrie
/ strategie a interviului jurnalistic, veridic spirit de observaţie în
profunzimile lucrurilor / fenomenelor, evantaiuri ale interogaţiilor
suple, artă naratologică „exact“ aplicată, documentaristică de excepţie,
susţinută cartografic şi color-iconografic, interesanta / incitanta
problematică a „zdrenţuirii“ / „sfârtecării“ Pelasgo-Thraco-Dacimii /
Valahimii din Dacia Sud-Dunăreană a lui Burebista / Regalian, spaţiu în
care Pelasg-ul > Belag-ul / Belac-ul > Blac-ul > Vlah-ul
autohton şi majoritar până în prima jumătate a secolului al XX-lea a
devenit „minoritar“ pe pâmântul strămoşilor săi, datorită
vitregiilor istorice („migraţiile“ popoarelor euro-asiatice), dar mai
ales datorită susţinutelor politici de deznaţionalizare de tip
„stalinist“, desfăşurate de-a lungul veacurilor, de imperiile antice
(Roman de Apus / Răsărit), de imperiile evmezice (Otoman / Turc,
Habsburgic / Austro-Ungar, Rus / Ţarist etc.) şi de imperiile
contemporane (Imperiul Sovietic / U. R. S. S.) etc., persistenţa unor
valenţe psiho-istorice, psiho-etnografice, raporturi „active“ /
„corozive“ cu pseudo-operatori de tip cutumiar lucrând în „planuri
diacronice“ (îndeosebi, în secolele al XIX-lea şi al XX-lea) şi
sincronice (privind mai ales „globalismul“, U. E.), între fireasca
tradiţie şi inovaţia imperial-impusă, geopolitică, economie, instrucţie
/ educaţie, şcoală, biserică, „genocid cultural“ etc. – toate se
constituie într-o admirabilă corolă cu care te întâmpină foarte recenta
carte a lui Cornel Rusu, Pelerin în Românitate (Craiova,
Editura Scrisul Românesc, 2006; pagini A-5: 200). În capitolul de
„deschidere“ al cărţii, Cine suntem şi de unde venim ?,
Cornel Rusu evidenţiază un adevăr indiscutabil, incontestabil, potrivit
căruia «România este una dintre ţările Europei care se învecinează cu
fraţii români din afara frontierelor» (p. 7), desigur, pentru că România
de azi, ciuntită de Stalin şi de acoliţii URSS, este doar o zecime din
Dacia lui Burebista, ori din Dacia / Dacoromânia lui Regalian
(strănepotul regelui-erou-Decebal). Procesul stalinist de asimilare
forţată, rapidă, a Valahilor / Românilor, declanşat în cea de-a doua
jumătate a secolului al XX-lea, în URSS (R. S. S. Ucraina, R. S. S.
Moldovenească etc.), în Polonia, în Cehoslovacia (Cehia / Slovacia), în
Ungaria, în Iugoslavia (Serbia, Muntenegru, Macedonia,
Bosnia-Herţegovina, Slovenia), în Bulgaria, în Albania, dar şi în ţări
nesocialiste, în Grecia, în Turcia, în Austria – după cum scrie Cornel
Rusu (în ciuda faptului că statisticile demografice au fost revoltător
de „fardate“ de oficialităţile din ţările respective) –, a făcut ca
aproximativ 11.000.000 de Valahi / Români să se afle în ţările
învecinate României, la care trebuie să mai adăugăm «încă vreo trei
milioane» (p. 7), în diaspora propriu-zisă, adică în afara hotarelor
fostei Dacii, din Germania, Italia, Franţa, Spania etc., până în Statele
Unite ale Americii, Canada etc. „Pelerinul“ / „reporterul“, „autorul
interviurilor“ din cartea lui Cornel Rusu are în obiectivul
investigaţiei atât vlahii, „românii de lângă noi“, îndeosebi, din
dreapta Dunării, din Serbia (Zajcear, Kladovo, Bor, Graboviţa etc.), din
Bulgaria (Rabova, Vidin etc.), cât şi vlahii, „de peste ţări şi mări“,
din Danemarca, Irlanda (Dublin), Canada (Toronto) etc. Cercetând cu
atenţie realităţile, Cornel Rusu nu se sfieşte să spună adevărul
constatat la faţa locului: «despre istoria şi civilizaţia românilor din
Balcani au fost formulate ipoteze diferite de mai bine de două secole,
începând cu istoricul german Johannes Thunmann»; «comunitatea românilor
sud-dunăreni care nu a avut biserică proprie şi o cultură scrisă în
secolele trecute a fost o comunitate cu o istorie predominant orală»;
«de-a lungul timpului, însă, au fost nenumărate momente de tensiune
între români / vlahi şi vecinii lor» (p. 10), desigur, bulgari, sârbi,
turci, greci, albanezi ş. a.; «în oglindă bizantină sau sud-slavă» (p.
11), tensiunea dintre românii / vlahii din satele Peninsulei Balcanice
şi vecinii lor – bulgari, sârbi, greci, turci ş. a. – «a determinat
istoricii la o imagine subiectivă şi de multe ori voit deformată»;
românii / vlahii sud-dunăreni «trăiesc prin obiceiuri şi prin limbă;
prin limba română; cântă româneşte, joacă româneşte, simt româneşte şi
se manifestă româneşte la toate sărbătorile: de Paşti, de Crăciun, de
zilele onomastice; (...) se unesc în jurul bisericii, în jurul
preotului» (p. 11); «la un festival al cântecului popular românesc
organizat în localitatea Rabova din Bulgaria, în regiunea Vidinului, am
constatat că au venit (...) mulţi români din toate localităţile de pe
Valea Dunării, pentru că toate sunt locuite de români» (p. 13). Ochiul
reporterului este destul de atent şi la elementele de pitoresc
etnografic dacoromânesc / vlahic; femeile vlahilor din Rabova «erau
îmbrăcate cu poale, cu fustă populară, cu iie, cu bete încinse exact ca
la noi; ceea ce m-a surprins era că aveau în faţă şorţul aşa cum îl au
oltencele, cu colţul din dreapta ridicat şi prins în brâu, la bete; erau
încălţate cu opinci cu nojiţe şi ciorapi de lână» (p. 13). Mai la vale
de acest capitol al „deschiderii“, cartea lui Cornel Rusu, Pelerin
în Românitate, îşi relevă macrostructura celor patru părţi:
Peregrin la Românii de lângă noi (pp. 21 – 136);
Peregrin la folclorişti (pp. 137 – 160); Români în ospeţie
la români (pp. 161 – 173); Peregrin la românii de
pretutindeni (pp. 175 – 194), spre a-şi lăsa apoi dezvăluită
„dinamica înrăzărită“ a unui admirabil „nucleu“ / „poliedru“ cu zece
„feţe“ / „secţiuni“, având ca subcapitole interviuri luate unor
personalităţi de marcă ale Valahimii sud-dunărene: (I) Şi a fost
începutul... – unde impresionează interviul acordat de Cristea
Sandu-Timoc, în anul 1995, azi nonagenar cărturar timişorean, secretar
al Astrei pentru Banat – Porţile de Fier (ce a scris peste 30 de cărţi),
un militant neobosit pentru drepturile românilor / vlahilor din Timoc;
(II) Zajcear, Serbia-Muntenegru – cu interviul acordat, în
anul 2002, de Dimitrie Crăciunovici / Crăciun, liderul Mişcării
Democrate a Românilor din Serbia; (III) Kladovo, Serbia-Muntenegru
– cu interviul dat, în 2004, de Draghişa Constantinovici Traian,
prim-vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Minorităţii Române din
Kladovo; (IV) Bor, Serbia-Muntenegru – cu interviurile
luate lui Zoran Radivoievici (la Crăciun, în 2002) şi lui Draghici
Dragomir (în 2004); (V) Graboviţa, Serbia-Muntenegru – cu
patru interviuri luate, la Alba Iulia, în 2004: (1) lui Dragan
Iepurovici (cel ce a reuşit să înfiinţeze un post de radio în Timoc, la
Graboviţa), (2) lui Adam Puslojić de Voivodina (membru de onoare al
Academiei Române); (3) lui Petre Geambru, lider al vlahilor / românilor
din Geanova; (4) lui Fănică Lupşici – preotul şi preşedintele Filialei
Comunităţii Românilor din Iugoslavia pentru Localităţile Cuvin şi
Maramurac; (VI) Rabova, Vidin – Bulgaria, cu interviurile
acordate de: (1) Ivo Gheorghiev, „folclorist“ şi preşedinte al
Asociaţiei Ave a Românilor / Vlahilor din Bulgaria; (2)
Ivan Alexandrov, inginer, liderul românilor din Vidin-Bulgaria
(interviul este datat: «Timişoara, 2005»); (3) Liubomir Nichitov,
preşedintele Asociaţiei Vlahilor din Bulgaria (interviu datat: «Cosova,
2003»); (VII) Liumniţa şi Găiana – Serbia (cu trei
interviuri din anul 2004: primul, cu doi „rapsozi valahi“, „cel vechi“,
Draghişa Cârcioabă, „baladist timocean“ şi instrumentist – fluier,
vioară, clarinet etc., şi „cel nou“, Slobodan Bâz; al doilea, cu Nada
Trailovici, interpretă de muzică populară românească din satul
Osnici-Timoc; al treilea, cu Miroslav Ciulin, rapsod din satul
Şărbănuţ-Timoc); (VIII) Pe malul Dunării, la Bechet – cu
interviuri date de Dimitrova Ivanova din Vidin şi de Florea Stânişor /
Svetlan Stanişevschi, «fost primar doi ani în Insula Ostrov»; (IX)
Dublin – Irlanda, cu interviul luat (la Craiova, în
2005) lui Ion Anghel, băileştean stabilit în Dublin; (X) Toronto –
Canada, cu interviul acordat de fostul gazetar din
Cetatea Banilor, Puiu Popescu, emigrat în Canada.
Incitanta carte de interviuri a lui Cornel Rusu se „încheie“ cu
Vremea răspunsurilor (bineînţeles, la întrebările: «Cine suntem
? / De unde venim ? / Cine suntem noi cei de aici ? / Cine sunt cei din
Timoc ?»), din care spicuim: «Am aflat că suntem români şi fraţi şi că
venim din istorie. Dintr-o istorie zbuciumată şi îndepărtată ce ne-a
adus în prezent, indiferent de locul pe care trăim, ca români cu
aceleaşi tradiţii şi obiceiuri, cu aceeaşi limbă vorbită (...) Suntem
români şi români vom rămâne într-o ţară înconjurată de români» (p. 195).
Prof. dr. Ion PACHIA-TATOMIRESCU
|
Comentarii de la cititori |
|
