“Camaradul Mitterand” către “camaradul
Ceaușescu”
Prof. Nicolae Balint
A devenit de notorietate faptul că anumite
state susțin financiar partide din alte state pentru a câștiga
alegerile. ”Exportul” de democrație nu se mai practică ca
altadată, prin revoluționari de profesie, așa cum se întâmpla,
spre exemplu, la jumătatea sec. al XX-lea, ci pe diverse alte
căi ocolite. Spre exemplu, se susțin financiar campanile
electorale ale partidelor aflate în opoziție pentru a câștiga
alegerile. A se vedea cazul revoluțiilor portocalii -
mai mult sau mai puțin reușite
- susținute (și) cu bani americani. Asta când, binențeles, nu
sunt susținute pe față anumite interese, așa cum este cazul
provinciei Kosovo a cărei intenție de separare a fost susținută
încă de la început -
financiar, politic și militar
- de către SUA.
Nimic nou sub soare
Interese diverse fac ca aceste practici (pragmatice, dar
imorale) sa fie curente, iar lipsa unor reglementări stricte în
această privință, determină perpetuarea lor. Într-un articol
publicat în nr. 47/2005 al revistei “Historia”, Mircea Mitran,
fost diplomat în MAE, arăta cum a câștigat Mitterand alegerile
din Franța. Născut în 1923, în Osica de Jos, județul Olt, Mircea
Mitran a absolvit facultatea de Filologie a Universității
București și a lucrat timp de câțiva ani ca cercetător în cadrul
Institutului de Lingvistică al Academiei Române, iar apoi ca
asistent și lector la facultatea de Filologie din București. Din
1963, anul în care a intrat în diplomație și până în 1997, a
îndeplinit diferite funcții în Ministerul Afacerilor Externe din
România: secretar și consilier al ambasadelor României din SUA,
Franța (1970-1984), ministru adjunct al afacerilor externe între
1989-1990, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României
în Japonia între 1990-1994 și ambasador cu însărcinări speciale
în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, între 1994-1997. În
anul 1981 se afla la post, în Franța, iar în acel moment se
prefigura ascensiunea lui Mitterand ca posibil președinte al
Franței, în timp ce Giscard D’Estaigne se afla în “cădere
liberă.”
Ceaușescu n-a mizat pe cartea câștigătoare…
Potrivit diplomatului român, un om apropiat al
lui Mitterand
-
probabil din stafful de campanie al acestuia
- s-a prezentat la ambasada României de la Paris cu un mesaj.
“Suntem într-o mare dificultate financiară, ar fi spus trimisul
lui Mitterand. Nu mai avem cu ce să plătim deplasarile lui
Mitterand și ale celorlalți colaboratori în campania electorală.
De aceea, camaradul Mitterand vă roagă să transmiteți
camaradului Ceaușescu rugămintea de a ne ajuta. Orice sumă
ne-ați putea oferi vă va fi înapoiată înzecit de îndată ce vom
lua puterea”. Cererea mesagerului francez a fost transmisă pe
canalele oficiale “camaradului” de la București, care cu puțin
timp în urmă “ștersese” o datorie de 60 de milioane de dolari a
unui lider african. Era de așteptat să satisfacă și cererea lui
Mitterand, mai ales că România avea interesul să mențină
relațiile foarte bune pe care le avea cu acest stat. Potrivit
lui Mitran, răspunsul lui Ceaușescu a venit prin Direcția de
Informații Externe din M.A.I., la 26 aprilie 1981, arătându-se
faptul că un curier va sosi foarte curând cu banii. La scurt
timp, acesta a și venit. Aflat la o recepție, Mitran a fost
abordat de mesagerul lui Mitran, care i-ar fi spus:
“250.000 de franci…Asta numiți voi ajutor?”
…dar ungurii au fost mult mai inspirați
Dupa vizita la ambasada României de la Paris,
mesagerul lui Mitterand s-a prezentat cu același mesaj și la
ambasada Republicii Populare Ungare. Ministrul consilier al
acesteia, Goloslosz, care fusese anterior director de cabinet al
președintelui Janos Kadar, s-a adresat telefonic președintelui
maghiar care a dispus ca toți banii care-i avea în acel moment
ambasada la dispoziție –
200 de
milioane de franci – să-i fie dați
respectivului trimis al lui Mitterand. Acest lucru Mitran îl
aflase chiar de la Goloslosz, o dovadă că în mediul diplomatic
informațiile circulă foartcând repede. Gestul lui Kadar avea să
fie cât se poate de inspirat, dar și apreciat de partea
franceză. Primul șsef de stat străin invitat de Mitterand după
ce ajuns președinte al Franței, a fost Janos Kadar, iar prima
vizită într-un stat străin, Mitterand a făcut-o în Ungaria. A
fost și ocazia cu care într-un interviu acordat unui ziar
central din Budapesta, Mitterand a deplâns
“durerea poporului maghiar pentru teritoriile și milioanele de
cetățeni pierduți de Ungaria la sfârșitul războiului, în
favoarea unor vecini”, pe care, este
drept, nu i-a nominalizat, dar nu era greu de înțeles la cine
făcea luzie președintele francez. Chiar dacă reacțiile
diplomatice la aceste afirmații au fost prompte -
nu ca
acum, când suntem jigniți deschis lipsind însă orice reacție a
MAE din România - afirmațiile
președintelui francez au demonstrat puținilor inițiați în
culisele ascensiunii la putere a președintelui francez, că orice
conștiință are un preț. Chiar și conștiința lui Mitterand.
