Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

CANONIZAREA MARTIRILOR

ORTODOCŞI NĂSĂUDENI (II)

Drd. Paşcu BALACI

 Din Țara Beiușului în Țara Năsăudului

Prin bunăvoinţa familiei creștine Tomuţa Nicolae și a soţiei sale din Beiuș am străbătut distanţa de la Oradea până la Bichigiu, un sat spre care am cotit la stânga drumului principal  care duce de la Năsăud la Moiseii Maramureșului, fiind  invitaţi  la slujba de canonizare de către  fiul satului și colegul meu de facultate Flore Pop pe care l-am luat de la Cluj unde este profesor universitar.

 Este sâmbătă, 10 mai a anului 2008 și tot într-o zi de 10 mai a anului l763, un  ţăran din satul spre care ne îndreptăm, pe nume Tănase Todoran, a ieșit cu demnitate și curaj în faţa batalioanelor de viitori grăniceri pe care i-a îndemnat să nu depună jurământul militar până nu se dă patenta impărătească cu drepturile românilor și până nu li se respectă acestora credinţa ortodoxă, strămoșească.

Faţă de anul trecut, drumul de ţară este cu mult mai bun și nu mă rabd să nu-i spun asta colegului meu. „Ce n-au reușit ani la rândul autorităţile locale și judeţene a izbutit de acolo din ceruri bădia Todoran!”, îmi spune universitarul școlit la Paris și revenit pe meleagurile natale.  Peste drum s-a așternut un strat de criblură și înaintăm cu ușurinţă în susul văii Bichigiului cam 7-8 km până când o troiţă și o tablă pe care scrie „Bichigiu” ne indică faptul că intrăm  în satul noului sfânt al ortodoxiei românești.

Pe uliţă, feciori îmbrăcaţi în frumoasele straie populare năsăudene, încălecaţi pe cai împodobiţi  se îndreaptă spre biserica din mijlocul satului, alături de fete, femei mai în vărstă și bărbaţi în cămăși și pantaloni albi. Ochii poetului Flore Pop se umezesc de emoţie. „Îmi vine să mă reped până acasă să-mi îmbrac costumul popular”, ne spune el.  Lumea se uită mirată la „Dacia Logan”, în care suntem, pentru că are număr de Bihor.  Nu  putem înainta mai departe spre locuinţa părintească a amfitrionului nostru din cauza puhoiului de lume de pe uliţă. Oprim, șoferul nostru parchează lângă casa  nașului lui Pop și acesta ne prezintă parohului locului, preotul Nicolae  Târgoveţ și părintelui Dorel Man, profesor la facultatea de teologie ortodoxă din Cluj Napoca, precum și altor preoţi din partea locului.

O zi superbă, cu soare strălucitor, o zi de notă maximă, de 10 mai a.c., rememorează peste 235 de ani o altă zi, tot de 10 mai ,în care un om al acestui sat pierdut pe o vale  îngustă din partea de nord - est a  Munţilor Tibleșului  a intrat în istoria românilor, dar și în calendarul sfinţilor ortodocși.

Cine a fost Tănase Todoran?

Date pur biografice și exacte despre acest martir avem destul de puţine. Dintr-un tabel de contribuţie pe anii militari l755/l756-l762/l763 ale unor sate din Valea Rodnei, păstrate la Arhivele naţionale din Cluj rezultă numele locuitorilor satului Bichigiu, al judelui, plăieșilor, preoţilor, al celor ajunși neputincioși din cauza bătrâneţii (miserabilis), printre care și Todoran al lui Dănilă, (după ce un timp a fost colector de dări către sașii bistriţeni și apoi chiar jude al satului), al celor proaspăt căsătoriţi scutiţi în primul an de impozite), al celor fugiţi din sat și al morţilor din anul respectiv.

Todoran al lui Dănilă este conscris alături de „bogatul” Vasile Todoran,cel mai probabil fiul său, asupra căruia îi va fi trecut averea (5 boi, 3 vaci, 6 juninci, 4o de oi, 4 porci, 1 stup de albine ,plătind o contributie de l3,l9 florini. In tinereţe, Tănase Todoran a fost luat cu arcanul și dus la oaste  în „kaiserlich und koniglich Wehrmacht” (armata cesaro-crăiască) pe vremea împaratului Carol al VI-lea, tatal Mariei Tereza și a luptat cu vitejie prin toată Europa.

Ars de dorul de acasă și-a cerut mereu lăsarea la vatră, dar a fost refuzat constant, până când nu a mai rezistat și a plecat spre Bichigiu dintr-un regiment de dincolo de Viena. Fiind urmărit ca dezertor, s-a refugiat sub munţii Ţiblesului unde a trăit ascuns. A slujit un timp în oastea lui Pintea Viteazul, dar după prinderea și uciderea haiducului, bichigeanul trece în Moldova unde slujește domnului Moldovei Mihai Racoviţă care l-a și înnobilat cu rangul de răzeș, după cum atestă un fragment de document din care citez:

”Io, Mihai Racoviţă, din mila lui Dumnezeu Voievod al  Moldovei, slobozim din oastea noastră, după cea slujit-o l3 ani în rang de căpitan, pe dumnealui Tănase Todoran, în vârstă de  74 de ani și jumătate. Ridicăm la cinul de răzăș domnesc, pe dumnealui, Tănase Todoran, care ne-a dovedit supușenie, credinţă și vitejie și îi dăm în stăpânire pe vecie pentru dânsul și urmașii săi douăzeci de pogoane de ţarină, trei de vie și un crâng de pădure în ţinutul Neamţului... dat azi, la 2 octobăr anul 1717, iar de la facerea lumii an 7225 și subscris în Cetatea de scaun a Ieșilor”.

Din ce se spune din bătrâni, Tănase Todoran n-a fost prea înalt, mai degrabă scund, dar bine  legat și foarte ager, avea barba albă, era știutor de carte, cunoștea bine limba germană, a fost la Viena unde a tratat alături de un alt delegat, pe nume Ştefan Cute Nimigeanul, problema militarizării comunelor, iar casa lui se afla la gura Văii Moroșanului, sub Pleșe, cum îi spun localnicii până în ziua de azi.

Bichigeanul „nobilitat” în rang de răzeș domnesc nu și-a uitat niciodată  satul străbunilor. A trecut munţii Moldovei spre Ardealul năpăstuit, conștient parcă de faptul că își asumă un mare destin. Între timp, își pierduse soţia, iar feciorul său s-a îmbolnăvit de piept pe când au trecut munţii, ajungând un „morbos” pentru tot restul vieţii.

Se crede că prin anul l750 s-a întors la ai săi. Stăpânirea de la Viena nu l-a uitat și, în ciuda vârstei sale inaintate, l-a închis pentru câţiva ani, pentru dezertare, în Turnul Dogarilor din Bistriţa. După ispășirea pedepsei s-a retras la Bichigiu, sperând într-o bătrăneţe liniștită. Nu a fost așa! Nu peste mult timp i-a murit feciorul. Neexistând un preot ortodox în sat, bătrânul Todoran s-a opus împărtășirii acestuia cu azimă catolică și l-a îngropat după ritul ortodox, străbun. Bătrânul oștean s-a opus episcopului unit Petru Pavel Aron de la Blaj și nu i-a dat cheile de la biserică, întrebându-l: „Fătul meu, de unde ești tu?” „De la Blaj!”, a venit răspunsul. „Apoi dacă ești de la Blaj și împărăteasa ţi-a  dat domeniu, du-te acolo și stai liniștit, nu ne tulbura pe noi în credinţa noastră”.

În continuare, evenimentele au evoluat rapid. Se știa că, după depunerea jurământului militar, tinerii români erau siliţi să treacă la uniaţie, la religia greco-catolică, să renunţe la credinţa ortodoxă strămoșească și, pe deasupra, nici liberi nu erau, pentru că plăteau impozite, în continuare, aşteptând zadarnic o „Patenta” imperială care să consacre statutul de oameni liberi pe care îl obţinuseră de la regele Matei Corvin. Nemulţumirea mocnită a soldaţilor aştepta doar un prilej nimerit ca să explodeze şi acest moment a venit odată cu tirada înflacarata a lui Tănase Todoran pe platoul de la Salva...

Clinchetul aparatelor de fotografiat mă smulge din șirul gândurilor. În faţa bisericii  ortodoxe din Bichigiu un linţoliu alb uriaș acoperă un monument încă ascuns. Curtea bisericii se umple din ce în ce mai tare. Ușa bisericii este deschisă și rânduri de credincioși îi trec pragul, la inchinăciune.

Penele de păun de la clopurile feciorilor scânteiaza în soarele de mai. Părintele  Nicolae Târgoveţ, moroșan de felul lui, este emoţionat peste măsură: astăzi, satul  Bichigiu şi biserica unde slujeşte devin pentru câteva ore bune capitala ortodoxiei românești, pentru că, într-un murmur de încântare apare cortegiul măreţ al prelaţilor ortodocși de la Cluj în frunte cu episcopii Vasile şi Macarie, secondati de protopopi și preoţii din satele din jur.

Abia acum, ceremonia poate începe. Primarul Gheorghe Mureșan al comunei Telciu de care aparţine satul Bichigiu rosteşte un discurs scurt și la obiect despre tragerea pe roată a fiului satului și dezvelește monumentul, în aşa  fel strunjit, încât lasă la mijloc imaginea unei cruci imateriale din care izvorăsc însă raze, monument în faţa căruia sunt înscrise cu litere aurii pe o placă  de marmură neagră numele sfinţilor mărturisitori năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu, precum şi cuvântarea pentru care bichigeanul a platit cu viaţa pe platoul Mocirla de lânga Salva, iar ceilalţi trei au fost spânzuraţi  pentru credinţa lor ortodoxă.

Slujba  de pomenire a martirilor incepe cu tot soborul de preoţi şi în tăcerea infiorată a mulţimii de bichigeni din curtea bisericii. La ceremonie îl observ şi pe Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor. Monumentul este sfinţit şi ceremonia religioasă continuă în biserica unde nu  poţi arunca măcar un ac. Chiar la intrare, o credincioasă îngenuncheată ţine cu ambele mâini o lumânare aprinsă cu ochii ridicaţi în extaz. Lumea mai intră și mai iese, ea rămâne tot acolo, nemişcată. Şi tot aşa a ramas pe acel loc, cu mâinile ridicate deasupra capului cu lumânarea aprinsă, rugându-se cu ochii închişi, încât părea în întregime o lumânare uriașa multicoloră, în straiele ei populare, o lumânare care arde la căpătâiului noului născut sfânt Atanasie Todoran din Bichigiul Năsăudului. „Poate o fi din neamul sfântului”, mă gândesc infiorat şi, cu respect, mă apropiu, mă înclin și îndrăznesc să fac o poză, deşi gestul îmi pare  un sacrilegiu. Cum să tulbur o asemenea fiinţă căzută în extaz, cu o lumânare deasupra  capului, neclintită de câteva ore bune? Ei nu-i pasă de vânzoleala din jur, de reporterii  care, după  îndrazneala mea, îngenunchează și ei să o poată surprinde mai bine în obiectiv, făcându-i în acest fel, fără să ştie o reverentă binemeritată. Femeia  anonimă din Bichigiu îmi pare o madonă rurală, un sfeșnic viu pentru o lumânare, un spirit al locului, o Niobe a durerii, o crucificată de bună voie, atârnând-se de mica lumânare aprinsă ca de un capăt de frânghie care o ajută să iasă dintr-o  prăpastie a păcatului, a neputinţei, a morţii. Un sfânt care merită o asemenea penitenţă și un om despre care George Bariţiu scria:

„Umbra  ta, Todorane, să-i înveţe pe toţi daco-romanii a cunoaște ce este constanţa şi perseverenţa şi ce înseamnă să aibă cineva caracter în orice poziţie socială s-ar afla”.

La priveghere

Biserica a fost înconjurată cu mare fast de către soborul de preoţi și de către credincioși, iar noaptea s-a stat la priveghere în biserică, unde  corul  călugăriţelor și corul studenţilor ortodocși s-au luat  la întrecere. Am rămas și eu cu colegul Flore Pop la slujba de priveghere până târziu de tot, ca în vreme de studenţie, pe vremea examenelor, alături de alţi credincioși. Cei mai mulţi plecaseră însă, dintr-un motiv simplu: a doua zi trebuiau să se ducă la Salva, pe jos, în procesiune, la platoul Mocirla, locul de revoltă în 10 mai l763 și de martiraj în 12 noiembrie l763. Iar pe platoul Mocirla, se zvonise în sat și printre oficiali, că va veni, nu numai mitropolitul Bartolomeu al Clujului și alţi mitropoliţi, ci și preşedintele Băsescu în persoană... pentru că un sfânt nu se naște decât odată la câteva sute de ani și o canonizare nu poate fi ratată. Nici măcar de un biet credincios, darmite de un oamenii politici, aflaţi la sorocul schimbător și  capricios al alegerilor...

partea 1-a >>

Drd. Pașcu BALACI

Oradea

iunie, 2008

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)