|
 Predarea
României sovieticilor la Yalta
Minciuna unanim acceptată.
Fragment
din volumul “Privire sub Coroană.
Ce adevăruri ascund documentele
vremii
Prof.
Drd. Gheorghe Constantin NISTOROIU
Din partea autorului:
următorul material este referitor la manipularea opiniei publice româneşti
şi nu numai, în legatură cu predarea României sovieticilor
la Yalta, în februarie 1945. Considerăm că istoria acelor ani poate
prezenta un deosebit interes şi în acest moment intr-un an electoral.
Cu cât omul s-a îndepărtat
mai mult de Dumnezeu cu atât dorinţa lui de a domina viaţa semenilor săi
a fost mai puternică, mai plină de diabolice porniri de rupere a ordinii
fireşti sociale. Legităţile ce ajung să definească mediul social
sunt determinate de modul în care omul îşi poate impune propria ierahie
valorică în contextul cumului de valori ale semenilor săi.
Atunci când acest cumul este rezultanta aceloraşi principii valorice
oglindind preceptele morale ale vieţuirii întru Sfânta Treime în
comuniune cu semenii săi cu care formează un Neam şi o perioadă
istorică, omul trăieşte bucuria unei vieţi caracterizată prin
stabilitate spirituală şi de aici rezultă şanse sporite de a–şi crea şi
stabilitatea socială.
Cu cât omul modern este mai chinuit în încercarea de a–şi înţelege
propria Libertate pierzând adevărata raportare la valorile credinţei
creştine, cu atât mai rafinată este ştiinţa lui în a transforma
libertatea în cea mai complexă armă contemporană, MANIPULAREA.
Ce poate fi mai greu de definit decât ştiinţa cu care, cel viclean, ştie
să manipuleze conştiinţa semenilor, făcându-i să creadă că sunt liberi
să înţeleagă, să acţioneze şi chiar să se sacrifice pentru < adevăruri>
construite cu grijă, în laboratoare ce rămân adesea necunoscute istoriei
perioade lungi de timp, iar unele chiar pentru totdeauna.
Tot mai grăbiţi şi mai preocupaţi cu problemele deloc simple
existenţiale, suntem asaltaţi de informaţii servite cu grijă pentru a ne
convinge să acceptăm, graţie propriei noastre analize obiective, o <<
poveste>> mai mult sau mai puţin elaborată de cei interesaţi. Şi dacă
sunt suficient de buni, povestea se va transforma destul de repede
într-un MIT greu de ucis chiar şi de către cei ce vor aduce suficiente
dovezi în sprijinul adevărului.
Pentru că ADEVARUL nu este numai greu de aflat dar este şi mai greu de
acceptat!
Cum să accepţi că ai fost atât de bine minţit încât ai acceptat să-ţi
sacrifici tinereţea petrecută în temniţele comuniste, să mori puţin cu
fiecare camarad devorat de ciuma roşie, cum să accepţi că ţi-ai dăruit,
în numele onoarei şi a demnităţii întreaga ta fiinţă doar pentru a putea
face posibilă punerea în scenă a unei mari minciuni.
M-am hotărât să scriu aceste rânduri, ca un meritat gest de respect făţă
de cel ce a fost, Emil Dumitru Şteanţă, secretarul general al Sumanelor
Negre, care în ultimele trei luni ale anului trecut- a pornit pe calea
veşniciei în acord de colinde ce vesteau Naşterea Domnului nostru Iisus
Hristos – în lungile discuţii purtate lăsa moştenire un profund
testament de totală dăruire a unei întregi generaţii ce se sacrificase
pentru Neam, Ţară şi Rege.
Aveam la dispoziţie şi atunci suficiente dovezi pentru a-l face pe acest
minunat român să înţeleagă, din cumulul de documente ale vremii, că
fuseseră doar părţi necesare ale unui scenariu ce urma să conducă la
obţinerea de către Casa Regală a României a scoaterii din ţără a unei
părţi cât mai mari din propria avere, alta decât geamantanul cu care
descălecase strămoşul Carol I adus de valurile bătrânului Danubiu !
Puteam să-i spun că cei aproape 19 ani de temniţă comunistă îndurată se
datorau doar necesităţii de a-l compromite pe Iuliu Maniu şi că cel care
primea suprema onoare şi încredere, nimeni altul decât Unsul lui
Dumnezeu pe pamânt, regele Mihai era principalul vinovat de suferinţa
lui ?
Prietenul meu, asemeni multor români, a plecat pe drumul mântuirii
complet dezamăgit de faptul că fuseseră predaţi sovieticilor şi apoi
părăsiţi de cei îndelung aşteptaţi , aliaţii americani şi englezi. Ba
mai mult, mărturia Domniei Sale, ce mi-a rămas pe suport video, afirmă
că arestarea grupului lor de rezistenţă avusese loc după o întâlnire cu
înalţi ofiţeri americani, într-o anumită casă conspirativă graţie
probabil unei acţiuni de predare a lor către sovietici.
Românii au primit în dar după decembrie 1989 multe “ adevăruri “ atent
elaborate. Bolşevizarea României şi preluarea puterii de către
fantomaticul Partid Comunist din România era normal să devină subiectul
dezbătut de o aşa-zisă societate democratică, mult prea dornică să-şi
afirme rapid propriile valori.
Şi dacă eram dornici să aflăm adevărul, chiar dacă accesul la
documentele epocii era anevoios să nu spunem chiar imposibil, l-am
primit cadou superb garnisit cu <declaraţii> ale celor implicaţi.În
primul rând abila propagandă rămasă pe poziţii trebuia să ne explice că
cei, către care alergam în ’90, nu erau alţii decât cei care ne <
livraseră > sovieticilor, părăsindu-ne şi trădându-ne fără să ţină cont
de cumplitul deznodământ pentru neamul românesc.
Nu era mai înţelept să lăsăm motoarele ceva mai puţin ambalate şi să ne
gândim bine dacă nu cumva tot de la răsărit nu ar fi mai bine să primim
noua lumină pentru proaspăta noastră democraţie ?
Şi dacă tot vroiam democraţie, partide politice şi un parlament de ce să
nu primim şansa să avem şi o monarhie, că doar nu de pomană se
sacrificase luptându-se cu verii englezi trei ani să-i convingă câtă
nevoie era ca neamul românesc să nu fie lăsat în afara lumii civilizate.
Nereuşind, sărmanul rege pribeag, dezmoştenit de nemiloşii cotropitori
luase “forţat” drumul pribegiei , crescând găini în palatul ce-l deţinea
la Florenţa ( a se vedea mărturia arhiepiscopului Victor-Vasile Leu în
volumul “ Cartea Episcopilor Martiri “, Corneliu Leu, Editura Realitatea
2001 ), găini care miloase din fire făcuseră 42 de tablouri ce zburaseră
din patrimoniul naţional ( evaluate la peste 500 milioane dolari ),sau
disputatele 18 milioane de franci elveţieni aur depus de negraţiabilul
Antonescu pentru un eventual Guvern în exil sau moştenirea lăsată în
Banca României, de care nu se prea vorbeşte nici astăzi –
<<S-au găsit 40 de vagoane de aur, când România, în toţi anii de pace,
abia adunase 16. Da, în 1944, Banca Naţională a României avea în seif 40
de vagoane de aur! România nu a dat nimic şi a primit totul pe bază de
acorduri: petrol, bumbac, cereale>>. (Gh. Buzatu -România cu şi fără
Antonescu ,p.335)-sau alte câteva “nimicuri” cu care fioroşii comunişti
îl lăsaseră în cei trei ani de rodnică colaborare să le asigure spaţii
de depozitare dincolo de cortina de fier că doar nu de pomană muncise să
tragă de sfori dovedind un talent duplicitar greu de egalat în istoria
neamului românesc, atât de iubit mai ales de regina –mamă Elena, care-l
şi ajutase cei drept, fiind un adevărat geniu negociator.
Acum, când mânat doar de “profunda” dragoste de ţără, după atâţia ani de
cumplite <nevoi > suportate pe meleaguri străine, alinate doar parţial
de renta asigurată de statul comunist român,de 300 000 de dolari pe an,
retrasă de nerecunoscătorul şi rebelul Ceauşescu prin anii ’80, dorea să
se întoarcă acasă, nu putea să revină liniştit decît dacă <dăruia> în
sfârşit, iubitului său popor, ADEVARUL: cine îl trădase făcând posibilă
sovietizarea necondiţionată a ţării?
Şi uite aşa românul a devenit peste noapte mai deştept, mai puţin
iubitor de <imperialiştii> aceia, care ne-au părăsit la greu pe noi şi
pe regele nostru !
Profesorului universitar dr. Ioan Scurtu, eminentă personalitate a
istoriografiei româneşti,directorul general al Arhivelor Statutului din
România între anii 1991-1996, îi datorăm apariţia începând cu anul 1994,
a unei serii de colecţii de documente puse cu deosebit profesionalim la
dispoziţia celor interesaţi de desfăşurarea evenimentelor ce au urmat
loviturii de stat de la 23 august 1944 uşurând astfel accesul la
informaţie atât a cetăţeanului dornic să cunoască, cât şi a istoricului
al cărui efort este mult diminuat.
Odată cu arestarea Mareşalului Ion Antonescu înaintea semnării unui
armistiţiu care să poată fi invocat măcar dacă nu respectat, prin actul
de înaltă trădare a intereselor româneşti de la 23 august 1944, 180 000
de soldaţi români lăsaţi la dispoziţia << educaţilor>> soldaţi sovietici
fusese preţul cu care regele
< patriot> , Mihai I de România îşi plătise visul de a ajunge actorul
principal pe scena politică a ţării. Soldaţii români au fost luaţi
prizonieri de război de către sovietici fără luptă, ca urmare a
ordinului de încetare a focului dat de rege,şi au fost trimişi pe jos în
lagăre din Uniunea Sovietică; aproximativ o treime dintre ei murind pe
drum.
Spre onoarea Bisericii Ortodoxe Române este cert astăzi că nu a ştiut şi
nu participat la organizarea loviturii de stat de la 23 august 1944. Cu
toate că după următoarea lovitură de stat, din decembrie 1989,
reprezentanţii înviatelor partide istorice s-au grăbit să afirme că au
argumente prin care pot dovedi că nu luaseră parte la pregătirea actului
de trădare a intereselor naţionale în august 1944,o serie de documente,
pe care le vom supune dezbaterii în alt studiu, sunt de natură a mă face
să mă îndoiesc, în acest moment, de aceste afirmaţii.Este cert însă că
lovitura de stat fusese pregătită graţie unui complot pus la cale de
fantomaticul Partid Comunist ( format 80% din agenţi sovietici ) şi de
Palatul regal, printr-un grup de ofiţeri necombatanţi din jurul regelui,
care în timp ce soldaţii români dădeau suprema jertfă pentru apărarea
pământului sacru al Basarabiei şi Bucovinei, ei puneau la cale predarea
necondiţionată a ţării şi a Comandantului lor Suprem, adversarului
sovietic.
Românii, aduseseră pe tronul multimilenar un prinţ străin în anul 1866
tocmai din nevoia de a-şi asigura o alianţă puternică şi mai ales de
durată şi prin < glasul sângelui > cu celelalte Case regale europene.
România, era în anul 1944 o ţară ce făcea parte pe merit din elita
naţiunilor europene, a cărei contribuţie la crearea şi mai ales la
păstrarea valorilor identitare ale civilizaţiei europene nu putea fi
ignorată. Era o ţară cu tradiţie democratică, pe care doar neşansa unui
rege cu grave carenţe psihice şi educaţionale, Carol al II-lea, o
împinsese către tăvălugul totalitarismului monarhic, dar care nu reuşise
să desfinţeze
rădăcinile viguroase ale legilor strămoşeşti ce guvernau încă în mediul
rural, predominant. Dar mai ales, România anului 1944, avea, prima dată
în istoria ei, o elită intelectuală fără precedent graţie atât numărului
mare de personalităţi din toate domeniile vieţii economice, ştiinţifice
şi culturale, cât şi nivelului de recunoaştere pe plan mondial, a
multora dintre ei.
Îşi puteau permite democraţiile europene, Casele regale surori, dar mai
ales, deja în curs de afirmare în postura de garant al democraţiei
planetare, SUA cedarea României necondiţionat aliatului sovietic, aşa
cum afirmă cu atâta convingere ex-regele Mihai şi întreaga propagandă
pro-monarhică?
Oare România devenise dintr-o dată neinteresantă pentru americanii
care-şi vedeau pierdute propriile investiţii de pe Valea Prahovei ?
Nu cumva trebuie să căutăm adevărul ascuns în documentele vremii pentru
a vedea dincolo de < miturile> arhicunoscute Yalta, Crimeea, Postdam sau
Moscova ?
Nu mă voi opri de astă dată la pregătirea şi realizarea loviturii de
stat de la 23 august 1944 ci doar la unul dintre primele decrete regale,
cel din 20 ianuarie 1945.
Mareşalul Ion Antonescu adresa lui Mihai I de pe front, la 23 iunie
1941, ca răspuns la telegrama din ajun a suveranului următorul mesaj :
“Multumesc respectuos Majestatii Voastre pentru cuvintele de îmbărbatare
şi de apreciere cu care aţi cinstit Armata şi pe mine. Fiţi sigur,
Majestate, de devotamentul nostru. Pentru ţară şi pentru Majestatea
Voastra ne batem. Pentru ţară şi pentru Majestatea Voastră trebuie să
învingem”.
La 28 iulie 1941, Mihai I de România transmitea celui care îi datora nu
numai Coroana dar şi o poziţie de onoare şi autoritatea faţă de supuşii
săi, Mareşalului Ion Antonescu un mesaj de felicitare, imediat dupa ce
“vitezele trupe româno-germane au alungat peste Nistru armatele
comuniste şi au reîntregit pe vecie ţara Moldovei “
La referendumul naţional de la 9 noiembrie 1941, 3 481 311 de români
votaseră pentru susţinerea programului de guvernare antonescian şi doar
74 voturi fuseseră contra, naţiunea exprimându-şi aprobarea pentru tot
ce înfaptuise până atunci “guvernarea dezrobitoare a Mareşalului
Antonescu”.
S-a spus că odiosul decret promulgat de Mihai I la data de 20 ianuarie
1945 sub o <patriotică> mască- DECRET- LEGE -Pentru urmărirea şi
sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării( anexa 1) -fusese
acceptat doar pentru a le face pe plac sovieticilor care doreau astfel
să se răzbune pentru înfrângerile suferite în prima parte a războiului.
Decretul convenea însă, perfect şi celui care îl promulgase cu atâta
rapiditate,regelui, pentru că îi permitea astfel să <purifice> atmosfera
atât de plină de indignare a celor ce asistaseră neputincioşi la
predarea necondiţionată a ţării în mâna sovieticilor şi la masacrarea
bravei armate române de către <aliatul> sovietic datorită lipsei unui
armistiţiu semnat.
Mare parte din cei cărora le era <adresat> decretul luptau încă pe front
şi chiar se întâmpla să şi moară uneori respectându-şi jurământul de
credinţă făţă de rege !
Cel care avea să refuze cererile de graţiere ale ofiţerilor eroi ce
dezrobiseră Basarabia şi Bucovina, nu s-a gândit că ar fi fost o supremă
onoare ca primul judecat şi condamnat pentru că luptase pentru o Românie
democratică, cu toţi românii uniţi, să fie chiar el, regele, sau
adevăratul vinovat pentru pierderea Transilvaniei, nimeni altul decăt
tăticul Carol al II-lea ?
Odată cu promulgarea acestui decret, România intra în cumplita epocă a
terorii şi mistificării ajunse politică de guvernare. Putea în orice
moment să se descopere de către un <binevoitor> că erai unul din cei
care luptase pe frontul de răsărit sau chiar numai votaseşi cu Mareşalul
! Justiţia se transforma deja într-o mascaradă cu iz de tribunal
popular, fără discermânt ci doar aservit intereselor celor ce, folosind
singurul simbol al puterii ce exista la acea dată, regele, se instalau
în forţă la putere. Decretul devenea operant în timpul guvernului
Rădescu, unul din artizanii loviturii de stat şi care împreună cu
Constantin Vişoianu, la acea dată ministru de externe avea să conducă, o
altă interesantă temă de dezbatere, peste puţin timp una din mişcările
de rezistenţă a Românilor din exil.
Ciudat, pentru cel curios şi dornic să înţeleagă, este faptul că
întotdeauna în discursul său, cel ce cu îngăduinţa Domnului se numeşte
încă Mihai I, se plânge că
“ a fost nevoit să accepte” sau “să facă “. Actele sale, întreaga sa
guvernare nu-i aparţin niciodată! Lipsa asumării răspunderii este
caracteristica definitorie a acestei personalităţi a istoriei româneşti.
Sau asta s-a dorit să credem, pentru că lipsa de curaj, dacă mai adaugi
şi faptul că nu întotdeauna înţelepciunea face casă bună cu curajul,
poate să ducă la un iertător sentiment de resemnare care sfârşeşte
aproape sigur, cu un “ aşa a fost să fie, ce era să facă ?!”.
Oare chiar nu ar fi putut face nimic mai mult ?
La 24 februarie 1945, domnul general de corp de armată, adjutant Nicolae
Rădescu, preşedintele Consiliului de Miniştri , adresa la radio un apel
către poporul român, din care redăm un fragment:
“ Fraţi români,/ Cei fără neam şi fără Dumnezeu, aşa cum i-a botezat
poporul, au pornit să aprindă focul în ţără şi s-o înece în sânge. O
mână de inşi,conduşi de doi venetici ANA PAUKER şi ungurul LUCA, caută
prin teroare să supună neamul. Vor cădea striviţi.
Acest neam care a ştiut întotdeauna să-şi apere fiinţa, nu de câţiva
neisprăviţi se va lăsa acum îngenunchiat.
Sub masca democraţiei, democraţie pe care la fiecare pas o calcă în
picioare, aceste fioroase hiene nedăjduiesc să ajungă în stăpânirea
ţării.Sunt nenumărate blestematele lor fapte, pe tot cuprinsul ţării.Voi
avea în curând prilejul să vă vorbesc de toate.
……..
Criminalii care săvârşesc
aceste nelegiuiri nu au măcar curajul faptelor lor. Vor căuta să arunce
vina asupra armatei care după spusele lor, ar fi provocatoare.Afirm cu
toată tăria că nu poate fi insinuare mai infamă.Armata a avut ordinul
meu categoric să nu atace decât dacă este atacată şi ea a făcut ceva mai
mult, peste tot unde armata a fost atacată, a tras în aer numai în scop
de intimidare…
Putem însă să ne mulţumim numai să constatăm acest lucru, fără ca să ne
vină atunci pedeapsa de la Dumnezeu ?
Fără îndoială că nu; ca un singur om trebuie să ne ridicăm şi să facem
faţă primejdiei.
Eu şi armata ne vom face datoria până la capăt.
Fiţi şi voi cu toţii la posturile voastre.
Ora 22
Bucureşti, sâmbătă 24 februarie 1945 “
( Arhivele Statului Bucureşti, fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar
17/1945, f.223-225)
Era , la acea dată generalul Rădescu , ca şef al executivului românesc
un inconştient , gata să lupte cu sovieticii, forţa de ocupaţie ?
ADEVARUL ştiut de generalul Rădescu atunci era altul decât cel pe care
îl invocă întotdeauna Mihai I de România atunci când îşi motivează
comportamentul ?
Răspunsul îl găsim în telegrama secretarului de stat interimar al S.U.A.
, Grew către reprezentantul american în România, Burton Y. Berry,
privind unele puncte de vedere ale Departamentului de Stat, potrivit
cărora poporul român trebuie să fie asigurat că România va rămâne
independentă. Telegrama poartă data de 24 februarie 1945, ora 10 p.m.,
fiind deci un suport real pentru şeful Guvernului Român, generalul
Rădescu în acţiunea de eliminare a factorilor ce puteau duce la
bolşevizarea ţării. Consider extrem de important documentul pe care îl
redau integral în anexa 2.
Am putea crede, obişnuiţi cu modul balcanic de a face politică, că
lucrurile arătau bine doar pe hârtie.Telegrama din data de 1 martie
1945, trimisă de reprezentantul S.U.A. în Comisia Aliată de Control
pentru România, C.V. Schuyler, Ministerului de Război al S.U.A. în
legătură cu demisia guvernului Rădescu demonstrează că România nu fusese
< dăruită> sovieticilor niciodată de ceilalţi doi aliaţi, Anglia şi
S.U.A. , aşa cum am fost făcuţi să credem noi, românii! ( anexa 3)
Ceea ce nu ştiau aliaţii occidentali, era faptul că suveranul român, era
cel care moştenise posibil genetic –moralitatea “mamelor” din Casa
regală românească este cunoscută ! - dar mai sigur prin educaţie un mod
“realist” de a vedea guvernarea: “ totul pentru tine, ceilalţi îţi
datorează supunere”.Este binecunoscută scena, relatată în memoriile
celor prezenţi, despărţirii dintre tatăl, Carol al II-lea şi fiul, Mihai
I. La cererea fiului de a nu fi lăsat < aici> , tatăl <responsabil> îi
aduce aminte că are o misiune de îndeplinit ! Înălţător, veţi spune !
Să încercăm să aflăm la ce misiune făcea referire declaratul admirator
al doctrinei totalitare, bolşevice, Carol al II-lea.
Să ne oprim mai întâi la telefonograma lui A.I.Vâşinski, adresată lui
V.M.Molotov , pe data de 1 martie 1945, după ce se pare că primise de la
regele Mihai I cel mai scump mărţişor plătit de poporul român, Guvernul
Roşu :
“ SECRET
Prin telefon, din Bucureşti
Tovarăşului Molotov,
La 10 seara am fost la palat. Am vorbit cu regele.Încă o dată i-am
repetat cererea mea referitoare la Petru Groza, insistând asupra
faptului că însărcinarea i-a fost dată lui, ca unei persoane care
corespunde tuturor condiţiilor menţionate de mine anterior, în
conformitate cu directiva.
Regele a răspuns că el s-a informat cu atenţie asupra punctului de
vedere al guvernului sovietic şi speră că va putea lua o hotărâre în
conformitate cu indicaţia Guvernului sovietic. A promis că va da
răspunsul în dimineaţa zilei de 2 martie, deoarece trebuie să
îndeplinească toate procedurile constituţionale.
Regele a subliniat în repetate rânduri dorinţa sa de a păstra pe deplin
cele mai bune relaţii cu Guvernul sovietic.
Vâşinski
A transmis, prin Vîşinski / A primit:Podţerob, la 1 martie 1945, ora
23,58
S-a expediat tovarăşilor: Stalin, Molotov,
Mikoian,Beria,Malenkov,Dekanozov, Secţia a IV-a Europa “
(Arhivele Statutului Bucureşti, colecţia Xerocopii Rusia, pachetul XIII,
doc.5,f.21;Arhiva MAE al Federaţiei Ruse, Moscova, Fondul 0125-
Referentura România, opis 33,mapa128, dosar 5 )
Agitată zi trebuie să fi avut tovarăşul Vâşinski dacă era nevoit să se
întâlnească cu regele României în miez de noapte !
Ne certifică acest lucru şi telegrama expediată de Burton Y.Berry,
reprezentantul SUA în România, către Secretarul de stat american , în
aceeaşi seară de 1 martie 1945, din care alegem doar un fragment:
“
Bucureşti, 1 martie 1945,ora 8 p.m.
( primită ora 9,12 p.m.)
Dl.Vâşinski mi-a cerut să-l vizitez astă seară la ora 6.
…….
Răspunzând la întrebarea mea dacă noul prim ministru fusese ales, el a
spus că regele va face alegerea după consultări cu liderii partidelor.
Am spus că presupun că liderii de partid vor desemna pe candidaţii
propriilor lor partide care intrau în guvern.Dl.Vâşinski mi-a răspuns că
existau numeroase clici în vechile partide, că existau fascişti şi că,
desigur, reprezentanţii unor astfel de grupări nu-şi aveau locul într-un
guvern destinat să combată fascismul.
……..
Impresia mea generală de la întâlnire este aceea de confirmare a
rapoartelor, recent înaintate Departamentului. Dl. Vâşinski acţionează
pe baza unor instrucţiuni directe.Speranţa sa este să reuşească a salva
aparenţele de procedură constituţională, dar dacă este necesar , el o va
sacrifica pentru o soluţie rapidă.
Repetată la Moscova sub nr.33.
Berry “
( Foreign Relations of the United States, Diplomatic Papers,1945, vol.V,
Europe, pp.489-490;publ. în Ioan Chiper, Florian Constantiniu, Adrian
Pop, Sovietizarea României. Percepţii anglo-americane ( 1944-1947),
Bucureşti, p.113 )
Să remarcăm că Vâşinski procedase inteligent întâlnindu-se mai întâi cu
< aliatul > pentru a verifica dacă regele român ceruse sprijin sau
informase despre presiunile ce se făceau asupra sa. Total liniştit şi
mulţumit plecase la sfatul de taină cu Mihai I care se dovedea un loial
colaborator, demn de toată încrederea. Scenariul nu avea de ce să capete
note precipitate pentru a declanşa o posibilă reacţie a lumii
democratice.
La 2 martie 1945, Mihai I l-a însărcinat pe Petru Groza cu formarea
noului guvern, fără a ţine cont de solicitarea lui Iuliu Maniu de a
forma un guvern “de colaborare” şi făcându-se că nu înţelege de ce
gestul său “…echivala cu o condamnare la moarte a democraţiei în
România”. Regele îi sugera proaspătului şef de guvern, să solicite şi
celor două partide istorice, Naţional-Ţărănesc şi Naţional- Liberal să
desemneze membri în viitorul guvern, pentru că aşa era înţelegerea cu
ceilalţi doi garanţi ai democraţiei în România, SUA şi Anglia.
Partidele istorice însă aveau convingerea că dacă vor protesta pentru
alegerea omului Moscovei în suprema funcţie în stat şi nu vor accepta să
facă parte dintr-un asemenea grosolan fals, regele , garantul
democraţiei nu va investi noul guvern.
A fost probabil greşeala cea mai gravă a lor în aprecierea corectă a
aliaţilor şi mai ales, a adversarilor momentului.
Iar pentru ochii democraţiilor occidentale soluţia era gata încă de ceva
timp: apariţia unor <grupări rebele> ale îmbătrânitelor partide
româneşti, coapte peste noapte de soarele roşu al Moscovei, tocmai apte
să guverneze conduse de <liberalul> Gheorghe Tătărescu şi de <
ţărănistul > Anton Alexandrescu.
Datorită trecerii timpului, chiar puternic marcaţi de cunoaşterea
cumplitului holocaust declanşat prin gestul regelui Mihai I de a preda
destinele ţării în mâinile unui guvern comunist, gest liber consimţit
aşa cum cred că s-a înţeles în acest moment, reacţia guvernelor britanic
şi american la aflarea ştirii că în România este un guvern roşu este
de-a dreptul demnă de o analiză aprofundată asupra imposibilităţii
diplomatului de carieră de a crede că un rege poate să-şi trădeze
propriul popor.
“ Extras din a 26-a (45) Decizie a Cabinetului de Război
Minuta 5. Anexă confidenţială
Marţi, 6 martie 1945, 5,30 p.m.
Secretarul de stat pentru Afacerile Externe a informat Cabinetul de
Război că tocmai a sosit o telegramă de la vicemareşalul aerului
Stevenson,care era şeful elementului britanic din Comisia de Control în
Romînia, indicând că el poate fi confruntat în orice moment cu o cerere
de la regele Mihai şi regina –mamă pentru refugiu în ambasada britanică
şi cerînd instrucţiuni. Secretarul de stat pentru Afacerile Externe a
spus că era foarte preocupat de modul în care ruşii tratau poziţia
României şi de dezvăluirea atitudinii lor, reprezentată de acest mod.
Poziţia regelui în ţară fusese bună şi el tratase situaţia cu precauţie.
Dacă el era acum constrâns să se refugieze în faţa presiunii aliatului
nostru, efectul asupra opiniei publice şi a relaţiilor anglo-ruse putea
fi foarte penibil.
În orice caz, el crede că, aşa cum noi am acordat deja adăpost
generalului Rădescu, ambasada Statelor Unite putea acorda adăpost
regelui şi reginei-mame, dacă apărea necesitatea. …. “
( Public Record Office, Londra PREM, 3/374/9, f.178-179;publ.în Ioan
Chiper, Florian Constantiniu, Adrian Pop, Sovietizarea României.
Percepţii anglo-americane ( 1944-1947), Bucureşti,1993 p.124 )
Aşa cum se cunoaşte astăzi, nu a apărut “necesitatea” !
Misiunea micuţului rege abia începea !
Şi reuşea să creeze mari frământări experimentaţilor politicieni ai
vremii, care nu aveau de unde să ştie că destinul Europei de est
continua să fie scris de un adolescent sau de ce nu, de o femeie,
regina-mamă Elena, al cărui rol în istorie este aproape necunoscut.
Extrem de importantă este cu siguranţă telegrama trimisă de W.
Churchill, primul ministrul al Marii Britanii, preşedintelui SUA, F.
Roosevelt pe data de 8 martie 1945, privind interesele Marii Britanii în
Grecia, Polonia şi România, care lămureşte o serie de probleme extrem de
comentate după căderea regimurilor comuniste în Europa Centrala şi de
Est.Din păcate, de cele mai multe ori, comentariile sunt tributare
propagandei încă puternică pro-rusă şi mai puţin realităţilor reliefate
de documente, la care se ajunge încă destul de greu.Redau integral
documentul în anexa 4.
Aşa cum se afirmă în finalul penultimului aliniat, ceea ce avea să se
numească “ Sindromul Yalta” purificarea elementelor politice oponente
constituia o problemă luată în calcul atât de americani cât şi de
britanici.
Algoritmul pe care ei îl credeau capabil să rezolve problema riscului
eliminarii unei opoziţii democratice de către o minoritate, chiar
susţinută de sovietici, s-a dovedit greşit.Sovieticii au ştiut să-şi
asigure totala colaborare a celui aflat în vârful piramidei prin
cointeresare materială, astfel încât operaţiunea de sovietizare în
România a decurs sigur, cu riscuri minime şi mai ales le-a oferit o
reală victorie în faţa aliaţilor, care nu au putut intervenii în
sprijinul păstrării democraţiei de tip occidental pentru simplu motiv că
singurul autorizat să reprezinte legal România,regele, nu a avut nimic
de obiectat faţă de evoluţia evenimentelor din ţară. Cei drept, ceilalţi
politicieni au făcut nenumărate memorii, au solicitat sprijin dar
acţiunile lor au fost departe de a se ridica la nivelul cerinţelor
momentului, lipsa unui lider real al opoziţiei a fost până la urmă
fatală şi farsa sinistră a continuat.Uzanţele diplomatice şi mai ales,
legile internaţionale nu permiteau intervenţii acolo unde puterea
supremă se exercita legal, iar regele Mihai I era legal investit !
Sovieticii ştiiau că România prezintă un interes enorm pentru aliaţi, şi
că opinia publică din aceste state era un factor de mare presiune dacă
Mihai I ar fi făcut şi cel mai mic gest de revoltă faţă de modul cum se
purtau cu el.
Iar teama premierului Churchill avea să se adeverească mult prea rapid,
la 30 martie când regele promulga Decretul –Lege pentru purificarea
administraţiei publice,
permiţând astfel ca întregul aparat de stat să treacă sub controlul
comunist, ba mai mult punând şantajul şi teroarea la temelia întregii
administraţii de stat.Legea aceasta, prin înşăşi textul ei este un atac
odios la cele mai elementare drepturi ale unui om, ca să nu mai vorbim
de dispariţia totală a posibilităţii de a reacţiona dacă eşti
nedreptăţit. Conform prevederilor legii, la 1 iunie 1945 , România se
putea mândrii deja cu o administraţie publică epurată.
Atâtea realizări < măreţe> ale regelui Mihai I nu aveau să treacă
neobservate la Moscova, aşa că trebuia evidenţiat acest lucru pentru ca
nimeni să nu aibă motive să creadă că < fratele> sovietic ne forţează în
vreun fel să învăţăm democraţia de tip nou, comunist. La 6 iulie 1945,
Prezidiul Suprem al URSS îi conferă lui Mihai I ordinul “ Victoria “,
printr-un decret al cărui text exprima un mare adevăr ca de altfel şi
cuvântarea mareşalului Tolbuhin cu acest prilej :
“ DECRET AL PREZIDIULUI SOVIETULUI SUPREM AL U.R.S.S.
DE DECORARE CU ORDINUL “ VICTORIA”
A REGELUI MIHAI I AL ROMÂNIEI
Pentru actul curajos al cotiturii hotărâte a politicii României spre
ruptura cu Germania hitleristă şi alierea cu Naţiunile Unite, în clipa
când încă nu se precizase clar înfrângerea Germaniei Majestatea sa,
MIHAI I, regele României, se decorează cu : ORDINUL “ VICTORIA “
Preşedintele Prezidiumului Sovietului
Suprem al U.R.S.S.
M. KALININ
Secretarul Prezidiumului Sovietului
Suprem al U.R.S.S.
A. GORKIN
Moscova, Kremlin, 6 iulie 1945 “
( Arhivele Statului Bucureşti, fond Casa Regală, dosar 19/1945, f.1)
“ Cuvântarea mareşalului Tolbuhin
Majestate !
În numele Guvernului Uniunii Republicelor Sovietice Socialiste sunt
împuternicit a înmâna Majestăţii voastre ordinul suprem al Uniunii
Sovietice, ordinul
“ VICTORIEI”.
…..
Aceasta decorare este recunoaşterea aportului personal al Majestăţii
voastre în înţeleapta şi brusca întorsătură de la 23 august.
Lucrul acesta nu-l va uita istoria. Această decorare este simbolul care
subliniază eterna prietenie între popoarele noastre.
Politica stabilită după 23 august, relaţiile prieteneşti şi colaborarea
cu Uniunea Sovietică, vor aduce poporului român la fericire, la
înflorire, la o prosperitate nemaivăzută în istoria sa, în toate
domeniile.
La aceasta stă ca garanţie Marea uniune Sovietică, marele popor rus.
Eu, Majestatea voastră, îmi exprim convingerea că relaţiile prieteneşti
ale României cu marele ei vecin Uniunea Sovietică, se vor întării şi se
vor dezvolta, pentru binele popoarelor ambelor ţări.
…..
( “Universul “ nr. 153 din 9 iulie 1945 )
Ce ar fi trebuit să înţeleagă oamenii politici români este reliefat în
fragmentul următor dintr-o notă informativă a Serviciului Special de
Informaţii,proaspăt epurat de elemente “ reacţionare” pentru următorii
45 de ani sigur, datată 30 iulie, dar doar spre atenţionarea celor care
urmăreau realizarea scenariului sovietizării României :
“ Notă informativă a Serviciului Special de Informaţii privind situaţia
politică a Partidului Naţional-Tărănist şi a legăturii acestuia cu alte
forţe politice din ţară şi străinătate
30 iulie 1945
…..
8. Legăturile cu Palatul
Maniu a ţinut totdeauna personal legătura cu Palatul Regal,
exprimându-şi în nenumărate rânduri regretul că suveranul a pus girul
consimţământului său pe actul de la 6 martie 1945.
În ultima vreme, se pare că în audienţele solicitate la suveran, cei doi
preşedinţi de partide ( Maniu şi Dinu Brătianu ), au fost sfătuiţi să
înceteze orice fel de acţiune care ar putea dăuna intereselor ţării şi
care ar privi raporturile de sinceră prietenie şi bună colaborare cu
U.R.S.S..
Faptul acesta, conjugat cu împrejurarea atenţiunei deosebite pe care
Uniunea Sovietică a acordat-o factorului nostru constituţional, prin
decorarea regelui şi predarea cu solemnitate a celor două avioane,
precum şi lipsa de invitaţie la aceste solemnităţi a domnilor Maniu şi
Dinu Brătianu, a făcut ca cei doi şefi de partide să caute a descifra în
aceste elemente alte sensuri decât acelea a unor protocoale obişnuite.
….. “
(Arhivele Statului Bucureşti, fond Preşedenţia Consiliului de Miniştri,
Serviciul Special de Informaţii, dosar 9/1945, p.10-21)
Situaţia din România, graţie perfectei colaborări dintre regele Mihai şi
Guvernul sovietic, era extrem de îngrijorătoare şi pentru cele două
forţe democratice, SUA şi Marea Britanie, care, spre deosebire de
politicienii românii cărora era evident că le lipsea liderul real care
să dea consistenţă şi unitate luptei de rezistenţă în faţa pericolului
sovietizării forţate, trec la acţiuni energice menite să blocheze
procesul de preluare de către comunişti a puterii politice în România.
Yalta a exprimat categoric dispoziţiile sigure ale superputerilor de
după cel de-al doilea război mondial; delimitând „sfere de interese şi
de influenţă”. În cursul reuniunilor celor „Trei Mari” din Februarie
1945, României i-a revenit un loc distinct. Comunicatul dat publicităţii
la 11 Februarie 1945, reliefa „Voinţa semnatarilor” de a ajuta statele
eliberate de sub ocupaţia fascistă, ori forţe „satelite” ale axei
Berlin-Roma-Tokyo, de a reveni ele însele, libere, independente şi
suverane, democrate şi pe plan economic restabilite, susţinerea statelor
de a-şi alege guverne reprezentând voinţa naţională, organizarea de
alegeri libere.
Să ne oprim atenţia asupra telegramelor expediate din România de Roy M.
Melbourn Secretarului de Stat american la data de 19 august şi reacţia
ce avea să o declanşeze concretizată în telegrama Departamentului de
Stat american din data de 21 august , redate în anexele 5 şi 6.
Este evident că, cel căruia îi plăcea să i se spună <dr> Petru Groza
ştia că pot lătra oricât câinii, ursul roşu descoperise mierea iar
albinele erau deja puse la păstrat graţie legilor promulgate.Sinteza
situaţiei de moment o aflăm chiar din relatarea Domniei Sale, extrasă
din Stenograma şedinţei Consiliului de Miniştri din data de 24 august
privind << greva regală>> , anexa 7.
Ceea ce avea să rămână în istorie drept << greva regală>> din vara
anului 1945 a regelui Mihai I este pentru mine, unul din puţinele motive
de admiraţie reală faţă de fostul suveran !
Dar nu pentru ceea ce s-ar crede la prima vedere: patriotism, grija faţă
de soarta ţării, remuşcării pentru deja greşelile făcute etc.
Ci pentru că a avut inteligenţa să accepte – nu pot crede că ideea i-a
aparţinut !- şi să pună în scenă un asemenea scenariu !
Să încerc să mă explic.
Sovieticii erau avertizaţi că aveau de-a face cu un negociator viclean,
conştient că este în avantaj şi că înţelege perfect cât valorează.
Deosebita atenţie cu care era onorat de strategii sovietici este evident
motivul discuţiei dintre Vâşinski şi Tătărăscu, încercând fiecare în
parte să < aşeze> corect piesele pe tabla de şah pentru viitoarea rundă:
recunoaşterea Guvernului roşu românesc. ( anexa 8)
Nu afirm o noutate pentru nimeni că tânărul rege Mihai nu avea faţă de
români nici cel mai elementar simţ de respect sau de simpatie, cu atât
mai greu de crezut că în noua conjunctură ar fi dorit chiar şi un singur
minut să rămână într-o ţară aflată în situaţia României, riscând un
conflict cu deloc glumeţii agenţi sovietici ai KGB-ului despre care se
ştia că te pot găsii oriunde atunci când vor.Sarcina unui monarh era
extrem de dificilă într-o ţară în care nu mai exista efectiv o clasă
politică capabilă să guverneze situaţia de criză prin care trecea
România după ce două dictaturi succesive aproape exterminaseră
personalităţile reale ale vieţii politice.Avea alături, sprijin şi
sfătuitor pe regina-mamă Elena a cărei reală antipatie- nu vreau să
folosesc un cuvânt mai urât - faţă de români era binecunoscută şi care
se considera în permanenţă o prizonieră în România. Şederea în România
îi adusese Reginei Elena numai durere şi dezamăgire , viaţa alături de
un soţ adulterin fusese un calvar.Domnul Rene a de Flers prin
intermediul într-un fragmant din manuscrisul
,, Europa liberă şi exilul român – O istorie încă nescrisă ,, publicat
în anul 2003 în Romanian Roots Almanah ne lasă mărturie :<<Se ştie că
regina-mamă n-a avut niciodată preţuire şi respect pentru poporul
român.îl ura din tot sufletul şi asta mă face să mă reîntorc la anul
1940 , în luna octombrie , când generalul Antonescu o invitase să revină
în ţară , ca să fie alături de fiul ei . Pe peronul gării din Veneţia
unde se despărţea de ducele de Spoleto, prietenul ei intim, fără să se
simtă incomodată de prezenţa unor români pe peron, spusese pe
italieneşte cu voce tare:mă îngrozeşte gândul să mă întorc în această
ţară pe care o detest şi să văd mutrele românilor pe care îi urăsc …>>
Poate că aprofundând într-un studiu viitor modul cum a decurs negocierea
contractului de colaborare dintre Casa Regală a României şi Guvernul
Sovietic vor apare aspecte noi.În acest moment poate fi dovedit că acest
contract a existat prin analiza documentelor şi care, dacă analizăm
ultimii ani, prin prisma evenimentelor publice referitoare la cele două
părţi, putem afirma că el acţionează şi în acest moment, dacă ar fi să
ţinem cont de următorul comunicat de presă din anul 2005:
<< Fostul suveran al României se află printre cei şase veterani de
război care au fost decoraţi, ieri, la Moscova, de preşedintele Vladimir
Putin, în cadrul manifestaţiilor dedicate celei de-a 60-a aniversari de
la victoria împotriva nazismului, informeaza Rompres.
Alături de Mihai I au fost decoraţi pentru participarea în cel de-al
doilea război mondial fostul preşedinte cipriot Glafcos Clerides,
preşedintele Greciei, Karolos Papoulias, preşedintele Albaniei, Alfred
Moisiu, preşedintele Croaţiei, Stjepan Mesic, şi fostul preşedinte
polonez Wojciech Jaruzelski. Regele Mihai, unicul supravieţuitor dintre
şefii de stat direct implicaţi în evenimentele de acum 60 de ani, este
unul dintre cei şapte lideri ai vremii care au fost distinşi şi cu
,,Ordinul Victoria", acordat de URSS şi înmânat personal de către
Stalin.>>
Deloc întâmplător ar putea să fie faptul că prinţesa Greciei –Elena se
va ocupa personal de negocierea abdicării fiului său şi instalarea unui
guvern comunist în România, timp în care sovieticii sunt foarte
<corecţi> în a-şi trăda aliaţii comunişti greci şi a lăsa Grecia în
sfera de influenţă occidentală şi monarhică până în 1973.
Dar ceea ce se va putea cu siguranţă înţelege este dorinţa Casei Regale
româneşti de a nu pleca din România <săracă>, de a-şi vinde cât mai
scump avantajul poziţiei extrem de importante faţă de cei trei actori
principali ai momentului: SUA, Marea Britanie şi URSS.
Ce putea obţine Casa Regală – pentru că beneficiarii acestui < contract>
au fost şi ceilalţi membrii ai familiei, rămaşi fideli tânărului rege –
de la fiecare “negociator “ în parte ?
SUA şi Marea Britanie, mari puteri democratice, a căror diplomaţie era
tributară corectitudinii şi respectării legimităţilor nu putea oferii
decât ajutorul pentru păstrarea unui regim monarhic în România,
păstrarea pluralismului politic, acordarea unui statut de forţă
beligerantă şi drepturile ce i se cuveneau României. Dar mai ales, erau
garanţii unei evoluţii democratice în ţara chiar aflată sub ocupaţie
sovietică.
Ceea ce nu s-a dorit a se cunoaşte de către români este tocmai acest
aspect.
Sovieticii primiseră dreptul să-şi strângă < birurile> din România, dar
toate înţelegerile existente între <<cei trei >> la acea dată , aşa cum
am văzut că se reflectau în documentele deja prezentate în acest studiu,
prevedeau asigurarea unui climat propice pentru toate statele aflate în
situaţia României, şi în mod expres pentru ea, de a-şi alege singure
regimul politic fără amestecul nici unuia dintre cei trei.
Comisia Aliată de Control tocmai acest rol avea.
Acceptarea de către Mihai I a unei loiale colaborări cu puterile
occidentale însemna, în primul rând, acceptarea că va continua să
conducă o ţară zguduită de lupte politice interne, fără o clasă politică
coerentă şi mai ales cu < duşmanul > sovietic prezent fizic oriunde
întorceai privirea.Această perspectivă, să recunoaştem, nu era deloc
îmbietoare pentru un tânăr pe care nu-l puteai impresiona cu un
sentimentalism născut din dragostea de neam, tradiţii democratice şi
alte … balcanisme !
Ce avea el comun cu neamul românesc ? Nici un gram de sânge, dar o avere
enormă, pe care o putea recupera, măcar în parte, dacă se dovedea
inteligent.
Sovieticii în ceea ce priveşte România aveau de îndeplinit un testament
istoric dar mai ales aveau de răzbunat înfrângerile ultimilor o sută de
ani. Primiseră, mare parte din teritoriul românesc <pe tavă> la 23
august şi pentru asta îi purtau recunoştinţă regelui Mihai. Se
delectaseră cu dezarmarea şi dezonorarea a peste 180 000 de ofiţeri şi
soldaţi români deportaţi în Siberia şi se instalaseră deja confortabil
la festinul asigurat de România ca dezpăgubire de război chiar din anul
1945, dovadă că nenorocita ţară săracă mai putea fi sărăcită.
Dar visul muscalului dintotdeauna era să nu mai plece !
Prezenţa <aliaţilor> , convenţiile încheiate nu-i permiteau acest lucru
şi nu era dispus să rişte un nou conflict !
Muncise şi investise enorm în ultimii treizeci de ani la infiltrarea
propriilor agenţi în România, dar comunismul nu se prea prindea de
românul iubitor de Dumnezeu şi de ogorul lui,dar mai ales loial
domnitorului său, cel dăruit de Dumnezeu să-i apere
“ sărăcia şi nevoile şi neamul “ aşa încât numărul comuniştilor nu
permitea să viseze la instalarea unui regim comunist în România în urma
unor alegeri corecte.
Meritul sovieticilor este acela că au ştiut să-l evalueze corect pe
tânărul rege Mihai I. Era soluţia problemei lor şi era inbatabilă.
Ambele părţi primeau ce-şi doreau:
Mihai I obţinea dreptul să-şi transfere mare parte din avere în lumea
democratică, ba chiar şi destul din ceea ce nu-i aparţinea, dar cum şi
ruşilor le rămânea suficient s-au făcut că nu văd.Importantă a fost şi
veşnica prietenie şi recunoştinţă pe care URSS-ul i-a purtat-o
ex-regelui Mihai şi nu era puţin, mai ales atunci : să dormi liniştit că
nu eşti vânat de KGB ! Amănuntul legat de salvarea imaginii în faţa
occidentului s-a rezolvat magistral graţie scenariului bine conceput şi
mai ales magistral pus în practică, cu răbdare timp de trei ani.
Chiar dacă au fost voci care au încercat să spună câte ceva despre acest
odios contract, ele au sfârşit prin a nu fi luate în serios sau au fost
cu grijă scufundate în trecerea timpului.
Regele Mihai fusese pus în faţa unui refuz categoric al guvernelor
american şi englez de a recunoaşte Guvernul roşu, Groza. O privire
avizată, parcurgând prevederile constituţionale valabile la acea dată
constată următoarele: prin DECRETUL REGAL nr.1.626 din 31 august 1944
pentru fixarea drepturilor românilor în cadrele Constituţiunii din 1866
şi cu modificările Constituţiunii din 29 martie 1923( M.Of. 202/2
sept.1944) se revenise la Constituţia României din 1923 care prevedea
clar că “Art. 88. - Regele numeşte şi revoacă pe miniştrii săi. El
sancţionează şi promulgă legile. El poate refuza sancţiunea sa. El are
dreptul de a ierta sau micşora pedepsele, în materii criminale, afară de
ceea ce se statorniceşte în privinţa miniştrilor. El nu poate suspenda
cursul urmăririi sau al judecăţii, nici a interveni prin nici un mod în
administraţia justiţiei. El numeşte sau confirmă în funcţiunile publice
potrivit legilor. El nu poate crea o nuoa funcţiune fără o lege
specială. El face regulamente necesare pentru executarea legilor, fără
să poată vreodată modifica sau suspenda legile şi nu poate scuti pe
nimeni de executarea lor. El este capul puterii armate. El conferă
gradele militare în conformitate cu legea. El va conferi decoraţiunile
române conform unei legi speciale. El are dreptul de a bate moneda
conform unei anumite legi. El încheie cu Statele străine convenţiunile
necesare pentru comerţ, navigaţiune şi alte asemenea ; însă pentru ca
aceste acte să aibă autoritate îndatoritoare, treuie mai întâiu a fi
supuse Puterii legislative şi aprobate de ea.”
Cine putea în aceste condiţii să-l oblige pe regele Mihai să nu ţină
cont de ceea ce-i ceruseră atât puterile occidentale cât şi toate
forţele politice real democratice din ţară şi să demită Guvernul Groza ?
Dacă investirea lui Groza fusese făcută de regele Mihai,în virtutea
acestui articol din Constituţie, demiterea aceluiaşi guvern de ce
trebuia să se facă cu aprobarea celor trei mari puteri ?Ele, puteau cel
mult < recomanda> şi sancţiona prin nerecunoaştere dar nu puteau impune.
Regele Mihai, prin simularea unei < greve regale> nu făcea alceva decât
să tragă de timp, ceea ce avantaja enorm pe sovietici care îşi vedeau în
continuare de planul propriu de eliminare a opoziţiei în România.Au fost
lunile hotărâtoare pentru <<micuţul monstru roşu>>, Partidul Comunist
din România, care reuşea să-şi consolideze puterea prin şantaj şi
teroare şi îşi permitea să declare public în Rezoluţia Conferinţei
Naţionale a Partidului Comunist din România desfăşurată în zilele de
16-21 octombrie 1945: “ De la 23 august până la 6 martie, Partidul
Comunist, în colaborare cu toate forţele democratice, a avut un rol
important la înlăturarea guvernelor în care predominau elementele
reacţionare. Forţele democratice coalizate au adus la cârma ţării
guvernul de largă concentrare democratică,dr.Petru Groza … “
( “Scânteia “nr.367 din 1 noiembrie 1945 )
Să înţelegem deci, că cel care făcuse de fapt atât demiterea “
reacţionarilor” cât şi numirea “democraţilor “ roşii , nimeni altul
decât regele Mihai, era prezent în textul precedent sub numele de cod <<
forţele democratice >> ?
Greva regală <dăduse bine> în ochii tuturor astfel încât dacă regele ar
fi citit telegrama reprezentantului politic american în România, Burton
Y. Berry, adresată secretarului de stat al SUA, la final de an , 26
noiembrie 1945 , conţinând primele concluzii ale emisarului american
Mark Ethridge asupra situaţiei din România ( anexa 9 ) ar fi avut motive
să zâmbească liniştit.
Nu aş vrea să se creadă că sunt tributar unui concept anti-monarhic !
Consider că monarhia constituţională a fost pentru România anilor
1944-1945 şansa ce i se oferea pentru salvarea sa de pericolul
sovietizării. Concentrarea puterii în mâna unui suveran patriot ar fi
fost cu siguranţă extrem de greu de învins, chiar şi de experimentata
forţă roşie a sovietelor. Bătălia s-ar fi dat oricum şi nu ar fi fost
uşoară, dar trebuie să acceptăm că erau şanse să învingem, spre salvarea
milioanelor de victime ale holocaustului roşu.
Ceea ce este incredibil însă este modul în care, imediat după 1990 s-a
reuşit propagarea rapidă a ideii că România a fost trădată şi lăsată la
cheremul sovieticilor chiar de americani şi englezi !
Mulţi s-au grăbit să explice lumii că < Sindromul Yalta > a fost mortal
pentru poporul român şi că vinovăţia pentru marea năpastă roşie trebuie
căutată la yankei ! Mai că erai tentat să uiţi că rusului îi datoram
modelul !
Si trebuie să recunoaştem că românul a servit şi acest < adevăr> şi a
devenit un pic mai atent la modul cum îşi împarte simpatiile !
Dureros este că < marele actor> al vremii, simţind că nu prea le arde
oamenilor să se prăfuiască prin arhive, a reapărut pe scenă!
Dacă am putea să facem abstracţie de milioanele de români condamnaţi de
el acum şaizeci de ani la calvarul ciumei roşii, am zămbi îngăduitori
şi, împrumutând graiul ardeleanului i-am spune : “ No , amu nu mai ţine
! ne-om deşteptat ! “
Dar se pare că nu avem dreptul să glumim şi cu prezentul.
De ce şi mai ales cine a lansat, după 1990, teoria abandonării României
în favoarea Uniunii Sovietice de către SUA şi Marea Britanie începând cu
august 1944 este un subiect extrem de important nu numai din necesitatea
de restabilire a adevărului istoric dar şi ca studiu de caz, referitor
la modul cum poate fi manevrată opinia publică, chiar şi cea care se
consideră cunoscătoare.
( va urma)
Anexa 1. DECRET- LEGE
Pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de
dezastrul ţării
Art.1.- Sunt vinovaţi de dezastrul ţării :
a) Acei care au instaurat regimul de dictatură şi având răspunderea
politică efectivă, au pus în primejdie securitatea statului, prin
încheierea de tratate de alinţă politică cu Germania hitleristă, prin
permiterea intrării armatelor operative germane pe teritoriul ţării sau
prin pornirea războiului împotriva U.R.S.S. şi a Naţiunilor Unite.
b) Acei care militând printr-o activitate susţinută pentru o politică
externă alături de Germania hitleristă, au consimţit la cedarea
Transilvaniei de Nord ;
c) Acei care prin ameninţări, prin acte de teroare sau orice
acţiuneilegală au urmărit să impună României o orientare politică
alături de Germania hitleristă;
d) Acei care interesat s-au pus în slujba organelor de propagandă
germană, activând în scopul de a înlătura şi a aservi România germaniei
hitleriste.
Art.2.- Pentru faptele prevăzute la art.1 se va pronunţa una din
următoarele pedepse:
a) Munca silnică pe viaţă ;
b) Munca silnică pe timp de 5-20 ani;
c) Temniţă grea de la 3-20 ani;
d) Închisoare corecţionară de la 5-10 ani.
Odată cu pdeapsa pronunţată, instanţa va putea pronunţa faţă de cel
condamnat, ca despăgubiri în favoarea Statului, şi confiscarea totală
sau parţială a averii acestuia, cum şi degraţiunea civică sau pierderea
drepturilor politice de la 3 la 10 ani
Art.3. – Cercetarea şi instruirea vinovaţilor prevăzuţi de prezenta lege
se va face de acuzatori publici, instituiţi conform legii pentru
urmărirea şi sancţionarea criminalilor de război, fiind aplicabile toate
dispoziţiile articolelor 4,5,6,7,8,9 şi 10 din această lege.
Art.4. Judecarea faptelor prevăzute de prezenta lege se va face de o
instanţă denumită Tribunalul special pentru cei vinovaţi de dezastrul
ţării.
……..
Art. 11. – Acei ce vor ascunde sau vor da ajutor să fugă celor prevăzuţi
în prezenta lege, vor fi pedepsiţi de acceaşi instanţă cu închisoare
corecţională de la 3-5 ani.
Art. 12. – Urmărirea în baza acestei legi va trebui să se producă
într-un termen de cel mult 6 luni de la publicarea legii.
Dat în Bucureşti la 20 ianuarie 1945.
MIHAI
Ministrul justiţiei,
Lucreţiu Pătrăşcanu
( “ Monitorul Oficial “ , nr. 17, din 27 ianuarie 1945, p.418-419 )
Anexa 2-Telegrama secretarului de stat interimar al Sua, Grew către
reprezentantul american în România, Burton Y. Berry, privind unele
puncte de vedere ale Departamentului de Stat, potrivit cărora poporul
român trebuie asigurat că România va Rămâne independentă
Washington, 24 februarie 1945, ora 10 p.m.
Departamentul a observat factorii de nelinişte din situaţia politică din
România,astfel cum au fost raportaţi în telegramele dumneavoastră şi
mesajele lui Schuyler. Considerăm că este de dorit,mai ales în lumina
Confererinţei din Crimeea, să prezentăm guvernelor sovietic şi britanic
propuneri concrete pentru consultări tripartide şi acţiuni în problemele
politice majore în ţările foste satelite ale Axei, în perioada de
armistiţiu, cu dorinţa de a asigura o mai mare stabilitate politică în
aceste ţări şi de a stabilii condiţii care să facă posibilă alegerea
liberă de către aceste popoare a formelor de guvernământ, sub care vor
să trăiască.
Credem că vă poate fi folositor atât dumneavoastră cât şi lui Schuyler
de a fi informaţi asupra vederilor Departamentului asupra câtorva dintre
problemele mai urgente pentru a putea face cunoscută poziţia americană
în diverse locuri şi prin diverse mijloace considerate de dumneavoastră
ca potrivite. Sperăm să ţineţi, mai ales, seama de următoarele:
1. Poporul român nu trebuie lăsat să se îndoiască de existenţa viitoare
a ţării ca un stat independent.
2. Un guvern de coaliţie, reprezentând toate grupările politice şi
clasele sociale este, credem noi, cel mai potrivit mijloc de a permite o
administraţie reprezentativă în actuala perioadă.Nu dorim să vedem un
guvern exclusiv naţional-ţărănesc sau exclusiv al F.N-D., şi vom
deplânge, mai ales, folosirea ori demonstraţia de forţă sau orice altă
şicană politică pentru a aduce orice grup la putere.
3. Încercările de a efectua schimbări administrative prin mijloace de
dezordine sau prin utilizarea forţei sau a intimidării nu trebuie
tolerate, ci trebuie încurajat orice efort,care urmăreşte stabilirea
procedurilor prin care alegerile locale şi generale vor putea fi ţinute
pe baza votului liber şi secret sau prin alte mijloace democratice.
4. Nici unei grupări politice, fie comunişti sau alte elemente, nu
trebuie să i se permită să poarte arme, toate instrumentele de forţă
fiind lăsate doar la dispoziţia autorităţilor guvernamentale şi
luându-se toate măsurile pentru a se asigura că aceste autorităţi au la
dispoziţia lor forţe şi echimapent adecvat prntru a menţine ordinea
internă.
5. Întrucât nu există nici un motiv pentru a crede că regele nu ar servi
loial interesele ţării sale şi ale cauzei aliate, şi, mai ales în ceea
ce priveşte rolul său în trecerea României de la nazişti în tabăra
aliată, este greu să se găsească vreo justificare pentru atacurile
împotriva lui, mai ales într-o perioadă când procedurile pentru
asigurarea voinţei naţionale nu au fost încă determinate.
6. Fără a uita încurajările date românilor în privinţa statutului de
cobeligeranţă de către reprezentanţii aliaţi la Moscova în timpul
negocierilor de armistiţiu şi apreciind, în acelaşi timp, contribuţia
României în război, credem că dorinţa României de a avea statut de
cobeligeranţă trebuie luată în consideraţie cu simpatie.
7. Înţelegem dorinţa românilor de a extinde administraţia lor asupra
nordului Transilvaniei, dar speranţa că realizează aceasta prin agitaţia
lor în perioada operaţiilor militare active nu este nici în propriul lor
avantaj, nici nu contribuie la dezvoltarea colaborării şi încrederii
reciproce.
8. Deoarece este de dorit ca opinia publică americană şi, în general,
mondială, să fie pe deplin informată despre desfăşurările din România,
ca şi de pretutindeni, este important să fie admişi liber în ţară
corespondenţii americani şi rapoartele lor să fie cenzurate numai pe
baza considerentelor militare.
9. O libertate reală a presei, limitată numai de cenzura motivată
militar, trebuie să fie stabilită ca acces la materialele şi înlesnirile
necesare.
10. Este de dorit ca România să fie autorizată să reia comerţul cu
străinătatea de îndată ce condiţiile o vor permite.
11. Înstrucţiunile şi directivele privind problemele politice nu trebuie
emise în numele Comisiei Aliate de Control fără consultarea cu membri
americani şi englezi ai comisiei.
Este, desigur, de dorit ca o regulă generală, ca atitudinea americană în
probleme ca cele tratate mai sus să fie făcută cunoscută, cel puţin, în
primul rând, autorităţilor sovietice decât românilor. Veţi fi, desigur,
călăuzit de cursul evenimentelor în fixarea accentului sau momentului
discuţiilor dumneavoastră fie cu ruşii, fie cu românii, dar problemele
de mai sus ni se par a reprezenta cea mai bună bază pentru realizarea
unei politici aliate, comune în problemele româneşti.
Trimisă la Bucureşti ;repetată pentru informare la Moscova şi Caserta
( Foreign Relations of the United States, Diplomatic Papers, 1945, vol
V, Europe, pp.478-480;publ. în Ioan Chiper, Florin Constantiniu, Adrian
Pop, Sovietizarea României. Percepţii anglo-americane , 1944-1947,
Bucureşti, 1993,p.107)
Anexa 3 Telegrama reprezentantului SUA în Comisia Aliată de Control
pentru România, C.V.Schuyler, trimisă Ministerului de Război al SUA în
legătură cu demisia guvernului Rădescu,
Traducere
De la reprezentanţa SUA în Comisia Aliată de Control pentru România
Către: Departamentul de război 1 martie 1945
Generalul Vinogradov a convocat aseară o şedinţă comună a principalilor
reprezentanţi în Comisia Aliată de Control pentru România. El a declarat
că scopul şedinţei este doar de a ni-l prezenta pe noul vicepreşedinte
al Comisiei Aliate de Control pentru România, general colonel Susaikov.
El a spus că el fusese schimbat din funcţie din cauza sănătăţii sale
subrede.
Eu am subliniat strigenta necesitate de a se da imediat o explicaţie
delegaţiei SUA privind acţiunile din ultimele câteva zile ale
autorităţilor ruseşti din România.Susaikov a refuzat categoric o
discuţie în legătură cu aceste probleme, spunând că el doar în dimineaţa
aceasta sosise de pe front şi nu putea încă să analizeze situaţia
locală.Eu mi-am manifestat apoi dorinţa de a pune unele întrebări
privind activitatea autorităţilor ruseşti cu rugămintea să mi se
răspundă la ele cât mai curând posibil.
Susaikov a acceptat să primească întrebările. Ele sunt următoarele :
1. Aş dori să mi se confirme o ştire pe care am primt-o potrivit căreia
domnul Vâşinski s-ar fi aflat aici ieri şi astăzi într-o convorbire sau
mai multe cu regele, el a cerut demiterea actualului guvern Rădescu ?
2. Domnul Vâşinski a formulat în cadrul acestor convorbiri vreo
propunere în ceea ce priveşte o variantă pentru un nou guvern ?
3. Dacă s-au făcut propuneri, acestea au fost prezentate în numele
Comisiei Aliate de Control sau în numele Uniunii Sovietice ?
4. Ce motive pot eu prezenta Guvernului meu pentru luarea acestor măsuri
fără consultarea prealabilă a reprezentanţilor guvernelor britanic şi
american ?
Am subliniat că dată fiind importanţa evenimentelor ce au loc sunt
obligat să informez imediat Guvernul SUA despre refuzul
vicepreşedintelui de a discuta acum această problemă.
Vicemareşalul aerului, Stevenson, a sprijinit poziţia mea. El a atras,
de asemenea, atenţia asupra unei scrisori adresate domnului Vâşinski,
cerând ca acesta să amâne orice acţiune până când vicemareşalul vă
primii instrucţiuni de la Londra.Stevenson a atras totodată atenţia
supra scrisorii sale de protest de săptămâna trecută în problema
libertăţii presei şi suspendării ziarului << Viitorul >>.El a spus că
acest protest a fost cu desăvârşire ignorat de Comisia Aliată de Control
şi că “ este foarte afectat de acest lucru “.
( Arhivele Statului Bucureşti, colecţia Microfilme SUA, r.693,
c.472-473; The National Arhives of the United States, Franklin D.
Roosevel Library, Hyde Park, New York, Presidenţial Secret Folder, Map
Room Box 77.)
Anexa 4- Telegrama primului ministru al Marii Britanii, W.
Churchill, către preşedintele SUA F. Roosevelt, privind
interesele Marii Britanii în Grecia, Polonia şi România.
Personal şi strict secret
Nr. 905 8.3.45
1. Sunt convins că şi dumneavoastră veţi fi la fel de mâhnit ca şi mine
de recentele evenimente din România. Ruşii au izbutit să stabilească
conducerea unei minorităţi comuniste prin forţă şi prin false
declaraţii. Am fost stânjeniţi în protestele noastre împotriva acestor
desfăşurări de faptul că, în scopul de a avea libertatea de a salva
Grecia, Eden şi cu mine am recunoscut la Moscova, în octombrie că Rusia
va avea o voce larg prepodenrentă în România şi Bulgaria, în timp ce noi
vom conduce Grecia.Stalin a aderat foarte strict la această înţelegere
în cursul celor treizeci de zile ale luptelor împotriva comuniştilor şi
E.L.A.S. în oraşul Atena, în ciuda faptului că toate acestea îi erau
neplăcute lui şi celor din jurul său. Acum pacea a fost restabilită în
Grecia şi, deşi în faţa noastră se mai află multe dificultăţi, sper că
vom putea organiza în următoarele luni alegeri libere, de preferat sub
supravegherea britanică, americană şi rusă şi că apoi o constituţie şi
un guvern vor fi instituite prin voinţa poporului grec care rămâne
supremul şi ultimul nostru obiectiv în toate împrejurările şi cu care
ştiu că simpatizaţi.
2. Stalin urmează acum o orientare opusă în două ţări ponto-balcanice/
Black Seea – Balkan countries / o orientare ce este absolut contrară
tuturor ideilor democratice. După conversaţiile anglo-ruse din octombie
de la Moscova, Stalin a semnat pe hârtie principiile de la Yalta, care
au fost călcate în picioare de România. Cu toate acestea am fost foarte
doritor să nu stărui asupra acestui fapt până într-atât încât Stalin să
spună : “ Nu m-am amestecat în acţiunea voastră din Grecia, de ce nu-mi
lăsaţi şi mie aceeaşi latitudine şi mie în România ?” Aceasta ar fi dus
din nou la comparaţii între obiectivele acţiunii sale şi cele ale
noastre. În această privinţă nici o parte nu ar fi convins-o pe
cealaltă.Tinând seama de relaţiile mele personale cu Stalin, sunt sigur
că ar fi o greşeală ca în această fază, să mă angajez într-o discuţie pe
această problemă.
3. Sunt de asemenea foarte conştient că avem în mâinile noastre problema
mult mai importantă a Poloniei şi, prin urmare, nu doresc să fac nimic
în privinţa României care ar putea prejudicia perspectivele noastre de a
ajunge la un acord pentru Polonia. Cu toate acestea cred că el ( Stalin
) ar fi trebui informat despre mâhnirea noastră faţă de evenimentele
care au dus la instalarea prin forţă a unui guvern al minorităţilor
comuniste în România, deoarece aceasta se află în conflict cu
concluziile Declaraţiei privind Europa elibarată, asupra căreia am fost
de acord la Conferinţa din Crimeea.
Mi-e teamă, mai ales, că instaurarea acestui guvern comunist poate să
ducă la epurarea fără discernământ a românilor anticomunişti care
vor fi acuzaţi de fascism, în acelaşi fel în care s-a întâmplat în
Bulgaria. Este ceea ce prevesteşte emisiunea de ieri a postului de
radio Moscova, al cărei text, l-am telegrafiat ambasadei noastre. Aş
sugera, deci să-i ceară lui Stalin să vegheze ca noul guvern (
român) să nu înceapă imediat o epurare a tuturor elementelor
politice care se opun vederilor sale pe motiv că au fost
încurajate să acţioneze astfel de Declaraţia de Yalta.
Vă vom sprijini, desigur, şi dacă îmi veţi arăta textul oricărui mesaj,
pe care sunteţi înclinat să-l trimiteţi lui Stalin, Voi trimite şi
eu unul pentru a-l sprijini.Există, evident, un acord total între
reprezentanţii noştri şi ai DVS, la faţa locului ./…/
( Public Record Office PREM 3/374/9, f.124-125; publ.în Roosvelt and
Churchill. Their Secret Wartime Correspondence, pp.660-662 – publ.în
Ioan Chiper, Florin Constantiniu, Adrian Pop, Sovietizarea României.
Percepţii anglo-americane (1944-1947), Bucureşti, 1993, p.139 )
Anexa 5 Raportul lui Roy M. Melbourne,funcţionar diplomatic la
Reprezentanţa SUA din Bucureşti, adresat secretarului de stat al SUA la
19 august 1945
TELEGRAMA PRIMITA DEPARTAMENTUL DE STAT
Bucureşti
Datată : 19 august 1945
Primită: 12:45 p.m.
20 august
SECRET
Secretarului de Stat
Washington 563, 19 august,11 p.m.( Secţiunea 1 )
La ora 1 p.m. secretarul personal al regelui mi-a spus că puţin după ora
9 azi dimineaţă şi-a făcut apariţia la palat premierul Groza, conform
procedurii pe care am înfăţişat-o în telegrama mea nr.561 din 18 august.
Regele l-a anunţat pe Groza că va iniţia convorbiri separate cu liderii
de partide pentru a discuta oportunitatea schimbării guvernului, şi a
pus că le consideră necesare având în vedere atitudinea formulată de
Guvernul american faţă de guvernul Groza şi pentru că un tratat de pace
nu se poate încheia decât cu un regim democratic recunoscut. Regele a
adăugat că şi serioasele probleme interne cu care se confruntă
cabinetul,potrivit informaţiilor pe care el le deţine din partea unor
surse avizate, au contribuit la luarea acestei hotărâri. ( Repetată cu
destinaţia Moscova , cu nr.161).
Groza a răspuns că guvernul său nu a fost niciodată mai puternic ca acum
şi se bucură de tot sprijinul din partea sovieticilor.El a adăugat că
problema recunoaşterii guvernului său de către americani este de mică
importanţă, şi că Uniunea Sovietică ar putea obţine, eventual, acordul
anglo-americanilor pentru un tratat de pace care să protejeze interesele
României. El a încercat să denatureze faptele spunându-i regelui că el
consideră că punctele de vedere exprimate de mine secretarului general
din Ministerul de Externe au fost comunicate de “ persoane prea
neînsemnate “ şi că ele ar reprezenta pur şi simplu punctul meu de
vedere. A omis însă să spună că secretarul general, ca persoană de rang
secund din Ministerul de Externe, a cerut în mod expres informaţii
despre atitudinea americanilor faţă de regimul său ; şi că acest punct
de vedere a fost pe deplin explicat
( referire la telegrama mea nr.557 din 17 august)
I-a repetat şi regelui părerea sa, pe care am redat-o în telegrama mea
nr.561 din 18 august, că România nu are nevoie să încheie un tratat de
pace având în vedere aranjamentele cu vecinii săi şi care urmează să
capete formă definitivă cu Polonia şi Uniunea Sovietică. Ba mai mult, el
şi Petrescu, la invitaţia părţii ruse, vor pleca săptămâna aceasta la
Moscova.
Ministrul de externe Tătărăscu i-a declarat azi dimineaţă mareşalului
Curţii, Negel, că ruşii sunt foarte indignaţi de poziţia oficială a
americanilor, făcută cunoscută în România şi că mâine ei vor cere
explicaţii generalului Schuyler şi mie, având în vedere că
oficialităţile americane de aici sunt subordonate generalului
Susaikov.S-a înţeles, de asemenea, că generalul Schuyler a adresat o
scrisoare generalului român din Comisia Română pentru Armistiţiu în care
a arătat că el se aşteaptă ca ceremonia consacrată loviturii de stat de
la 23 august, să aibă un caracter exclusiv militar, dat fiind că
generalul Susaikov intenţionează să transforme această zi într-o
ceremonie absolut politică şi îi va ordona generalului Schuyler să
participe.
Este limpede că Groza şi Tătărăscu minimalizând lucrurile încearcă să
provoace îndoieli şi ezitări în privinţa felului în care au fost
planificate lucrurile.
…….
Din convorbirile cu secretarul regelui a reieşit clar că mareşalul Negel
şi alţi consilieri au fost afectaţi în oarecare măsură de încrederea
aparent neclintită a lui Groza şi Tătărăscu şi de interpretarea pe care
au dat-o aceştia punctului de vedere al guvernului britanic, exprimat la
cerea secretarului şi pentru informarea regelui. Mi-am revăzut în
detaliu instrucţiunile şi, aşa cum v-am raportat anterior în telegrama
mea nr.553 din 14 august, i-am arătat textul radiodifuzat al notei
adresate de Guvernul american Guvernului bulgar. Am mai spus în
continuare că discursul preşedintelui SUA din 9 august, în referirile
sale la România, a indicat clar intenţia noastră de a ajunge la o
poziţie de egalitate cu ruşii. Am adăugat doar pentru informarea regelui
că generalul Schuyler a primit instrucţiuni să negocieze de pe poziţii
tripartide egale revizuirea statutului Comisiei de Control a Aliaţilor.
MELBOURNE
( Arhivele Statului Bucureşti, colecţia Microfilme SUA, r. 667,
c.382-385 ; The National Archives of The United states, Washington D.C.,
Department of State, R.G. 59, Roll 10, Division of European Affairs,
1945-1949.)
Anexa 6 – Washington, 21 august 1945 – Nota secretarului de stat al SUA,
James F. Byrnes, adresată miniştrilor de externe englez şi sovietic,
propunând consultări urgente în vederea formulării unui răspuns la
comunicarea regelui Mihai I privind situaţia creată în România în urma
refuzului lui Petru Groza de a demisiona.
Vi se cere să adresaţi o notă Foreign Office – ului pe marginea celor
prezentate mai jos:
Reprezentantul Statelor Unite în Comisia De Control al Aliaţilor din
Bucureşti a transmis guvernului său un comunicat al regelui României, cu
menţiunea că note similare au fost trimise şi vicemareşalului forţelor
aeriene, Stevenson, pentru guvernul Marii Britanii şi generalului
Susaikov, pentru guvernul URSS. În comunicatul regelui se afirmă că,
luând în considerare raportul Conferinţei de la Berlin, potrivit căruia
un guvern democratic, recunoscut constituie o condiţie pentru ca România
să poată încheia tratatele de pace necesare cu cele trei principale
puteri Aliate şi pentru ca România să poată obţine sprijinul acestor
puteri spre a fi admisă în Organizaţia Naţiunilor Unite; apoi, că au
luat cunoştinţă de poziţia guvernelor Statelor Unite şi Marii Briatnii
cu privire la actuala compoziţie a Guvernului român. Regele declară în
continuare că, în conformitate cu normele constituţionale ale României
el a trecut la consultări cu liderii politici privind actuala situaţie
politică din România, cei mai mulţi dintre ei pronunţându-se în favoarea
formării unui guvern în condiţii care să-i permită recunoaşterea de
către principalele puteri Aliate, încheierea tratatelor care se impun şi
admiterea României ca membru în Organizaţia Naţiunilor Unite. Regele
adaugă în continuare că, în consecinţă
i-a cerut primului ministru să contribuie la găsirea unei soluţii în
acest sens, prin demisia actualului cabinet. Se pare că formarea acestui
guvern nu este posibilă pentru că primul ministru nu a răspuns acestei
invitaţii. Regele a cerut, de aceea, guvernelor URSS, Statelor Unite şi
Marii Britanii, ca, în conformitate cu hotărârile luate la Conferinţa
din Crimeea şi potrivit răspunderilor pe care acestea şi le-au asumat să
acorde asistenţă României în vederea formării unui guvern care, potrivit
raportului Conferinţei de la Berlin, să poată fi recunoscut de cele trei
principale puteri aliate, ceea ce va permite României să încheie
tratatele de pace şi să fie admisă în ONU.
Guvernul SUA şi-a exprimat deja speranţa că situaţia politică din
România va evolua în direcţia care să permită stabilirea de relaţii
diplomatice cu aceasta ceea ce nu este posibil în prezent datorită
nereprezentativităţii guvernului Groza ( trimis la Londra şi Moscova ;
repetat la Bucureşti )
Raportul Conferinţei din Crimeea din 11 februarie 1945 prevede că “
Stabilirea noii oridini în Europa şi reclădirea economiilor naţionale
trebuie să se facă printr-un proces care să permită statelor eliberate
să distrugă ultimele vestigii ele nazismului şi fascismului şi să-şi
creeze instituţii democratice potrivit voinţei proprii.Pentru a stimula
condiţiile în care popoarele eliberate să-şi poată exercita aceste
drepturi, cele trei guverne vor acorda asistenţă împreună poparelor din
oricare stat eliberat al Europei sau din oricare stat european fost
satelit al Axei, unde după părerea lor, împrejurările impun :
(A) realizarea condiţiilor necesare pentru pace în interiorul ţării ;…
(C) formarea unor guverne interimare care să reprezinte, în general,
toate elementele democratice din ţară , angajându-se ca în cel mai scurt
timp să organizeze alegeri libere care să aibă ca rezultat formarea unor
guverne reprezentând voinţa poporului … “
În conformitate cu hotărârea Conferinţei că în perioada de instabilitate
temporară din Europa eliberată cele trei guverne să acţioneze concertat,
guvernul nostru având în vedere situaţia din România este pregătit să se
consulte cu guvernele Marii Britanii şi URSS-ului referitor la măsurile
ce trebuie luate pentru a se achita de obligaţiile stabilite în
Declaraţia citată mai sus. Aceste consultări vor avea loc cât mai curând
posibil, la momentul convenabil celorlalte două guverne şi oriunde
acestea vor socoti de cuviinţă.
În aşteptarea rezultatelor unor astefel de consultări, guvernul nostru
este convins că vor fi trimise instrucţiunile necesare reprezentanţilor
celor trei guverne din Comisia de Control pentru a împiedica producerea
unor nereguli care ar împiedica soluţionarea problemei. O exprimare cât
mai promtă a poziţiei Guvernului britanic ( sovietic) va fi apreciată. O
comunicare similară se trimite şi guvernului URSS ( Marii Britanii ).
(Arhivele Statului Bucureşti, colecţia Microfilme SUA, r. 665, c.216-219
; The National Archives of The United States,Washington D.C. ,
Departament of State, R.G. 59, Roll 8, Division of European Affairs,
1945-1946 )
Anexa 7 – Bucureşti, 24 august 1945- Stenograma şedinţei Consiliului de
Miniştri privind “greva regală” şi hotărârea guvernului de a nu
demisiona
Şedinţa se deschide la ora 11,55, sub preşedinţia domnului dr. P.Groza,
preşedintele Consiliului…..
Domnul dr. Petru Groza : S-a deschis o fază de discuţii politice,
conversaţii şi consultaţii la locurile competente, prin faptul că
sâmbăta trecută… domnului ministru de externe i s-a comunicat o notă
verbală din partea domnului Roy Melbourne, locţiitorul reprezentantului
Statelor Unite în România, notă pe care am să v-o citesc…
“Notă asupra convorbirii avute în ziua de 17 aigust 1945 ora 8 seara de
către domnul ministru Vasile Stoica cu domnul Roy Melbourne ,
locţiitorul reprezentantului Statelor Unite în România.
Domnul Roy Melbourne, locţiitorul reprezentantului SUA în România, a
venit să mă vadă din ordinul guvernului său, astăzi 17 august la ora 8
p.m. Domnia sa mi-a declarat că are instrucţiuni să-mi comunice, cu
rugămintea de a transmite forurilor competente, că atitudinea Americii
faţă de Guvernul român este cea care rezultă în mod categoric din
comunicatul de la Potsdam, din 3 august şi din discursul Preşedintelui
Truman, adresat naţiunii americane din ziua de 10 august.
Guvernul american nu are nici o obiecţiune de făcut reluării
raporturilor diplomatice între URSS şi România, fiecare dintre cele trei
guverne aliate fiind liber a hotărâ , conform vederilor sale, în această
privinţă.Reluarea acestor raporturi însă nu constituie, cu toată alianţa
existentă între cele trei mari puteri, nici o obligaţiune pentru
Guvernul american de a urma aceeaşi cale.
Guvernul american a declarat încă în februarie şi martie a.c., cu ocazia
crizei guvernamentale din România, că doreşte în această ţară
instituirea unui regim reprezentativ al opiniunii publice română,
constituit din toate grupările democratice ale ţării şi a arătat că nu
poate considera ca atare actualul nostru guvern şi astfel nu-l poate
recunoaşte.
Evenimentele petrecute de atunci până azi dovedesc că Guvernul american
n-a greşit în aprecierile sale şi că actualul guvern într-adevăr nu
reprezintă opiniunea publică democratică a ţării.
Astfel fiind, Guvernul american nu poate recunoaşte nici azi acest
guvern şi nu poate relua raporturile diplomatice cu România cât timp el
se găseşte în fruntea ţării.
Urmează de aci, fireşte, anumite dificultăţi în ce priveşte viitoarele
tratative pentru încheierea păcii: guvernul SUA nu admite să aibă
tratative şi nici să semneze un tratat de pace final româno-american,
decât cu un Guvern român reprezentativ democratic, deplin recunoscut de
către Casa Albă.”
……….
Maiestatea sa, regele, a fost informat de mine şi de domnul ministru de
externe. Am avut conversaţii- duminică dimineaţa o conversaţie - , din
care a rezultat că suntem de perfect acord cu M.S. regele şi în care
considerăm această notă – cu greşită formă- ca nulă şi neavenită.
Incidentul îl considerăm închis.Între timp au început consultaţiuni fără
ştirea mea. Maiestatea sa poate consulta factorii politici când
doreşte.După aceste consultaţii incidentul a fost încheiat.
Luni am fost din nou chemat la Maiestatea sa şi mi s-a arătat o notă cam
cu acelaşi conţinut cu aceea pe care v-am citit-o, mult mai atenuată
însă şi mai scurtă- o notă verbală, transmisă Maiestăţii Sale din partea
reprezentantului Angliei notă în care şi Anglia comunica că nu
recunoaşte guvernul ca organ reprezentativ al forţelor democratice ;
făcea această comunicare fără să adauge vreun comentariu la nota
americană.
Am avut o lungă conversaţie cu Maiestatea sa luni la amiază, de vreo oră
şi jumătate, de la 12 la 13, 30, şi ne-am despărţit prin a cădea de
acord că şi această notă a Angliei a parvenit pe o cale pe care nu
suntem obligaţi de a o înregistra oficial, fiindcă Maiestatea sa,
regele, domneşte, iar noi guvernăm.Există un guvern şi există şi un
ministru de externe.Deci, luarea de contact direct de către o putere
străină, cu Maiestatea Sa, nu este calea obişnuită.
Sigur că puterile respective vor găsi calea potrivită să ne comunice
ceea ce doresc să ne comunice şi noi le vom răspunde pe cale legală,
conform cu uzanţele internaţionale şi textele Convenţiei de armistiţiu :
vom înregistra şi vom aviza.
Deci, m-am despărţit luni cu învoiala că şi nota americană rămâne
înregistrată de Maiestatea Sa, la fel şi cea engleză, însă noi guvernăm
înainte.
Noi n-avem nimic de spus în materie, decât eventual noi, guvernul, să ne
adresăm Comisiei Interaliate de Control, arătându-i că ne-au parvenit pe
căi laterale note verbale adresate la instanţe necompetente, din care
reiese că suntem în situaţia de a fi informaţi că Statele Unite şi
Anglia, două din puterile semnatare adică, nu ne recunosc pe când una ne
recunoaşte şi că rugăm onorata Comisie de control să comunice locurilor
competente că noi aşteptăm ca cei trei semnatari să cadă de acord în
această problemă şi să facă ceea ce cred semnatarii că este bine de
făcut…
Pe la orele unu şi jumătate şi apoi la orele cinci domnul mareşal al
Palatului a venit la locuinţa mea particulară, unde întâmplător se afla
şi domnul ministru de justiţie, care mi-a comunicat însărcinarea pe care
o avea din partea M.S. regelui.
Domnul mareşal mi-a comunicat că Maiestatea sa, regele, revine asupra
celor stabilite în conversaţia anterioară, fiind de credinţă că nu poate
lua o atitudine absolută, rigidă, faţă de notele primite, cu deosebire
faţă de nota primită din partea Angliei, de a le considera nule şi
neavenite şi că a aflat că este necesar să se adreseze M.S. regele,
direct acestor mari puteri, cu rugămintea de a arăta soluţiunea acestei
chestiuni. Nu mi-a spus că este vorba de o notă scrisă.
Ceea ce m-a făcut să arăt că s-a omis din nou o greşeală, că situaţiunea
era mai uşoară dacă întâi ne consulta pe noi, sfetnicii M.sale, pe
primul sfetnic, pe ministrul de externe, pentru ca să găsim calea de
urmat. Dar lucrul s-a consumat.Eu nu am fost consultat.Domnul mareşal a
adăugat: dumneavoastră guvernaţi înainte. Eu m-am despărţit foarte
senin. Domnul ministru Pătrăşcanu s-a retras puţin, căruia i s-a făcut
aceeaşi comunicare s-a retras puţin, şi d-sa a spus că trebuie să se
comunice Maiestăţii sale că este o nepotrivire de formă.Totuşi lucrurile
aşa s-au petrecut.Maiestatea sa a crezut că aşa este bine. Noi nu avem
nimic de zis. Ne-a spus să nu ne indispunem. Nici o indispoziţie.
Pe la orele şase şi ceva mi s-a comunicat în acelaşi timp că domnul
mareşal al Palatului s-a prezentat domnului general Susaicov şi Pavlov,
cărora le-a înmânat o scrisoare nesemnată, care conţinea o comunicare
făcută de către cei trei mari aliaţi. Eu, nota aceasta, am văzut-o mai
târziu. Am fost puţin mirat că nu mi s-a spus nimic de această notă
scrisă de domnul mareşal al Palatului.
Domnul ministru de justiţie a fost pe la orele şapte la Maiestatea Sa,
care i-a prezentat această notă.Această notă conţine următoarele :
“-Având în vedere că preşedintele de consiliu Groza refuză să-şi dea
demisia, rog să interveniţi !” . …
M-am prezentat marţi dimineaţa M.S. regelui, şi am întrebat pe M.S. când
mi s-a cerut demisia şi eu am refuzat-o. Am spus că am aflat acest lucru
dar că mareşalul curţii nu mi-a spus. Mareşalul curţii după ce a plecat
de la mine a fost la domnul Maniu. Mareşalul curţii a fost la domnul
Maniu luni după-amiază la orele cinci şi jumătate. Deci, de la mine s-a
dus la domnul Maniu şi un domn care există, care trăieşte, care este
apropiat de domnul Maniu dar şi de mine, mi-a spus că mareşalul curţii a
fost în ziua aceea la domnul Maniu şi că i-a spus că mi s-a cerut
demisia, iar eu am răspuns că nu plec pentru că am un mandat din partea
poporului.
Când am fost la M.Sa regele, i-am spus : ‘ Maiestate, eu sunt om în
vârstă şi vă rog să-mi ajutaţi memoria ca să stabilim când mi-aţi cerut
demisia? “
Maiestatea Sa a răspuns că nu mi-a spus acest lucru. Eu am susţinut ca
domnul mareşal al curţii a spus acest lucru domnului Maniu. Mi-a spus că
nici mareşalul şi nici el nu a putut să spună acest lucru. Domnul Maniu
şi domnul mareşal să aranjeze această chestiune. Dar eu n-am mai
insistat asupra acestui lucru.Am revenit asupra demisiei spunând: “
Maiestate, nu –mi amintesc în care parte a conversaţiei mi s-a spus de
demisie. “
“ Te-am rugat să mă ajuţi “ .
Eu am fost la M.S. luni la orele 12.M-am aşezat în scaun. Maiestatea sa
mi-a spus : am primit o notă de la englezi, situaţiunea a devenit foarte
grea.Te rog să mă ajuţi să ies din această situaţie.În felul acesta m-am
introdus în conversaţie şi am încercat să-l conving pe M.S. că trebuie
să tratăm această notă exact cum am tratat-o şi pe cealaltă.
La sfârşitul conversaţiunii am avut impresia că noi am căzut de acord,
căci Maiestatea sa a spus că va încheia seria conversaţiilor.S-a
pronunţat cuvântul de demisie ? Maiestatea sa mi-a spus că nu. Poate,
s-a întrebuinţat cuvântul de retragere a încrederii. Am primit acelaşi
răspuns negativ.
“ Dar am înţeles să mă ajuţi şi să mă laşi să constitui un alt guvern
care va fi recunoscut “
Am spus că nu am ştiut că a da ajutor înseamnă să demisionez. Eu nu am
ştiut acest lucru şi nici prin gând nu mi-a trecut că Maiestatea Sa va
avea această dorinţă.
Astfel s-a epuizat conversaţia. Maiestatea sa mai doreşte ceva?
Maiestatea sa nu mi-a spus absolut nimic. Eu am stat şi m-am gândit:
poate îmi cere acum demisia. Nu mi-a cerut-o.
Am spus : Maiestatea Voastră a scris că eu refuz să demisionez. Astfel
sunt pus într-o situaţiune foarte grea, în postura unui rebel şi faţă de
opinia publică a ţării româneşti şi faţă de ambii aliaţi, care au aflat
astăzi că eu refuz să demisionez în urma unei cereri formale a
suveranului meu. Lucrul este consumat, Sire. Primesc şi această sarcină.
Eu nu pot să spun că nu este adevărat, pentru că mă obligă realitatea
într-un stat constituţional.
Dacă Maiestatea Voastră admitea soluţia propusă de mine se evitau
complicaţii inutile şi convulsiuni interne. Maiestatea Voastră se putea
adresa celor Trei Mari cu următoarea adresă:
Mi s-a comunicat o notă verbală din partea Angliei printr-un funcţionar,
pe cale indirectă, s-au am primit o notă directă verbală din partea
reprezentantului Angliei, în care se spune că cele două Mari Puteri nu
recunosc guvernul actual.Acest guvern însă a fost recunoscut de una
dintre cele Trei Mari Puteri.Vă rog să mă ajutaţi. Adică cei Trei Mari
să-l ajute să iasă din acestă situaţiune. Astfel nu era nevoie de
povestea cu demisia, cu refuzul demisiei mele.
Totuşi, aşa s-au petrecut lucrurile Sire, aici începe intriga perfidă. E
clar şi pentru un orb că se urmărea altceva. S-a urmărit ruptura
politică, să se dea un pumnal guvernului, o lovitură politică faţă de
mine, lovindu-mă pe nedrept…Maiestatea Sa a stat pe gânduri şi eu am
plecat…
Noi păstrăm atitudinea de linişte şi loialitate faţă de Maiestatea sa ,
cum s-a dovedit şi în cursul zilei de ieri, când aţi fost martori…
Fapt este că ieri dimineaţă am primit o notă de la Moscova, pe care o
cunoaşteţi, fiindcă v-am comunicat-o, o notă semnată de domnul Molotov
şi care mi-a fost comunicată de domnul general Susaikov, la şapte şi un
sfert şi am comunicat-o Maiestăţii sale…..
Guvernul Uniunii Sovietice se opune categoric demiterii guvernului Groza
şi a notificat acest lucru şi la Londra şi la Washington…
.......
( Arhivele Statului Bucureşti, Preşedenţia Consiliului de Miniştri,
Stenograme, dosare 8/1945, f.42-56 )
Anexa 8- Fragment din jurnalul lui A. I. Vâşinski
SECRET Din jurnalul lui A. I. Vâşinski
Ex.nr.6 16 septembrie 1945
Nr.561-V
Primirea ministrului afacerilor
Externe al româniei, Tătărăscu 10 sept.1945
Astăzi , 10 sept. , la ora 2,30 l-am primit pe Tătărăscu.
1. I-am propus lui Tătărăscu să continuam discuţia începută aseară la
teatru, îl legătură cu propunerea privind mesajul tov. Stalin către
regele Mihai.
Tătărăscu şi-a expus amănunţit semnificaţia propunerii sale.
Regele acum se găseşte într-o situaţie dificilă şi este necesar, după
cum arată Tătărăscu, să se încerce găsirea unei căi pentru a-l ajuta să
iasă din acestă situaţie. Regele gândeşte acum cam în felul următor:
prin declaraţia sa privind demisia guvernului Groza el a stricat
relaţiile cu Uniunea Sovietică şi, ca să zicem aşa, a pierdut prietenia
URSS-ului. În această situaţie nu i-a mai rămas de făcut decât să
continuie să meargă pe drumul pe care a pornit, sprijinindu-se pe
sfătuitorii anglo-americani. La aceasta se mai adaugă şi considerentul
că regele aşteaptă hotărârile celor trei Puteri. Tătărăscu consideră că
transmiterea mesajului prietenesc- se înţelege, verbal- al
generalisimului Stalin către rege poate influenţa hotărâtor pe rege şi
îl poate determina să-şi schimbe poziţia actuală.
La întrebarea mea: care ar fi conţinutul mesajului gândit de Tătărăscu
el a răspuns că i se pare posibil ca în mesaj să se spună că Guvernul
Sovietic consideră acţiunea regelui ca pe un gest formal, datorat
amestecului englezilor şi americanilor, că Guvernul Sovietic îl
consideră ca nutrind sentimente prieteneşti faţă de Uniunea Sovietică,
că încrederea Guvernului Sovietic în rege nu s-a zdruncinat şi că
Guvernul Sovietic speră că regele, având în vedere atitudinea
prietenescă a Uniunii Sovietice faţă de România, va lua la rîndul său
măsuri pentru normalizarea situaţiei create.
Tătărăscu a adăugat că un astfel de mesaj îl consideră ca fiind un ultim
mijloc de a acţiona asupra regelui şi de care se va face uz numai în
cazul în care toate celelalte mijloace rămân fără rezultat. Tătărăscu
consideră că un astfel de mesaj, verbal, de la generalisimul Stalin ar
putea fi transmis regelui de către Groza sau de el, Tătărăscu. L-a
întrebarea mea, dacă Tătărăscu este convins că regele va fi dispus să-l
primească după întoarcerea de la Moscova, Tătărăscu a confirmat că în
ceea ce-l priveşte el este absolut sigur de aceasta.
……..
( Arhivele Statului Bucureşti, colecţia Xerocopii Rusia, pachetul XIII,
doc.3, fila 53;Arhiva MAE al Federaţiei Ruse, Moscova, fondul 0125-
Referentura România, opis 33, mapa 127, dosar 5.)
Anexa 9 – Telegrama reprezentantului politic american în România, Burton
V. Berry, adresată secretarului de stat al SUA, conţinând primele
concluzii ale emisarului american Mark Ethridge asupra situaţiei
politice din România
DEPARTAMENTUL DE STAT TELEGRAMA PRIMITA
Bucureşti, via Varşovia
Datată: 26 noiembrie 1945
Primită: 3:39 a.m.
27 noiembrie
Secretariatul de stat
Washington
FOARTE URGENT
917, 26 noiembrie, ora 1 p.m.
SECRET, PENTRU SECRETAR, DE LA ETHRIDGE
Cu toare că marţi, plec de aici spre casă, vă trimit această telegramă
la sfârşitul unei săptămâni foarte pline la Bucureşti din pricina unei
situaţii presante. Poziţia democraţiilor vest-europene îşi pierde
coeziunea cu rapiditate, poziţia Rusiei devenind din ce în ce mai
puternică, şi dacă acum nu acţionăm ferm şi eficace în România, în
curând va fi prea târziu.Periclităm în acest fapt încrederea poporului
român în intenţia şi în capacitatea noastră de a îndeplinii
angajamentele pe care le-am făcut în faţa lumii întregi. ( acesta este
textul telegramei 917,domnul Ethridge sugerează ca Secretarul de Stat să
repete acest text cu destinaţia Moscovei pentru Harriman). Săptămâna
trecută am discutat cu cea mai mare parte dintre oamenii politici,
inclusiv cu reprezentanţii britanic şi sovietic, cu regele, cu membri ai
conducerii partidelor din coaliţia guvernamentală a lui Groza, cu lideri
ai opoziţiei şi cu numeroase persoane reprezentând grupări ale
muncitorilor şi industriaşilor. Astăzi, înainte de a pleca în provincie
pentru două zile, aş vrea să rezum pe scurt, pentru informarea dvs. ,
impresiile mele privind situaţia din România.
Deşi modalitatea de a ajunge la putere este foarte asemănătoare celei pe
care am constat-o în Bulgaria,pe care semnatarii Tratatului de la Yalta
să o poată accepta ca numitor comun. În al doilea rând, refuzul lui
Groza de a demisiona la cererea regelui în luna august a creat din punct
de vedere constituţional un impas care a dus la situaţia de acum.Ambele
părţi pretind că sunt nerăbdătoare să găsească o soluţie, dar între timp
situaţia politică se îndreaptă spre haos şi trebuie luată o hotărâre.În
al treilea rând, problema alegerilor parlamentare este doar în stadiu de
discuţii pentru că actualul guvern argumentează că în acest caz, sunt
necesare pregătiri în plus.Convingerea mea este că guvernul nu se va
adresa încă poporului,pentru că nu vrea să-şi riste poziţia în alegeri
libere şi pentru că are nevoie de timp să-şi consolideze puterea.
Sunt ferm convins că guvernul Groza nu este reprezentativ în niciun fel
în sensul formulei stabilite de Yalta, pentru că cele două grupuri
politice care se bucură de sprijină vastei majorităţi a populaţiei
României nu numai că nu fac parte din guvern, dar liderii lor au fost
hărţuiţi de guvern, grupurile lor politic au fost în cea mai mare parte
marginalizate, ziarele au fost în întregime suprimate şi toate
întâlnirile publice ale opoziţiei au fost împiedicate.Partidele ţărănesc
şi liberal sunt reprezentate în guvern doar de câţiva lideri dizidenţi
aflaţi sub control sovietic.Partidul Social Democrat care participă la
coaliţie este foarte nemulţumit de politica guvernului şi declară că
aşteaptă momentul potrivit să iasă din coaliţie.
Dintre partidele care formează coaliţia Groza numai Partidul Socialist
poate fi considerat cu adevărat independent de directa donaţie rusească.
Partidul Comunist este aproape în întregime creaţie rusească, spre
deosebire de partidul din Bulgaria. Este condus de persoane de etnie
neromânească şi duce o politică ce nu-şi află baza în tradiţia
românească ceea ce sporeşte aici tensiunea şi rezistenţa.Frontul
Plugarilor şi Uniunea Patrioţilor sunt grupuri nou create de comunişti
pentru a câştiga aderenţi printre ţărani şi meşteşugari.Tătărăscu, care
pare a fi samsarul care vinde complet România ruşilor a fost atât de
mult discreditat de guvernarea sa anterioară, încât el este acum întru
totul dependent de protecţia ruşilor.
Numai Partidul Socialist îşi extrage rădăcinile din istoria României şi
a câştigat evidentă popularitate în ultimii ani, deşi liderii lui admit
că liderii comunişti au depus eforturi susţinute pentru a-I dezbina şi a
le slăbi puterea.
Politica guvernului Groza, supravegheată îndeaproape, este concepută
numai cu scopul ca în continuare Uniunea Sovietică să poată exploata în
voie resursele ţării, fără a ţine seama de termenii armistiţiunlui,
rezultatul fiind controlul sovietic într-un grad pe care nu l-am văzut
în Bulgaria.Acest lucru este firesc, bineînţeles, pentru că România este
în prezent bogată, iar convenţia de armistiţiu la care au subscris şi
Aliaţi a fost ocolită printr-o serie întreagă de înţelegeri de punere în
aplicare a prevederilor.Rusia a pretins deja 700 de fabrici preluate de
la nemţi, este foarte interesată chiar şi în privinţa băncilor, a
devenit coproprietar al întreprinderilor petroliere româneşti, al
companiilor de navigaţie şi aeriene şi a evaluat în aşa fel bunurile pe
care România le are de plătit ca reparaţii de război,încât aceasta
plăteşte aproximativ de trei ori mai mult decât anticipase când a semnat
armistiţiu.În plus, prezenţa a peste 600 000 de militari ca trupe
ruseşti care trebuie hrănite, îmbrăcate şi plătite pe cheltuiala
României, reprezintă un efort pe care ţara nu şi-l mai poate
permite.Cinci şeptimi din cheltuielile curente referitoare la armistiţiu
reprezintă întreţinerea armatei ruseşti.Companiile străine, inclusiv
cele la care americanii au interese, au fost într-atât încorsetate,
încât vor fi nevoite să părăsească ţara dacă nu se schimbă direcţia în
care evoluează lucrurile.Peste câteva luni, Rusia va domina complet
economia românească, dar modul de guvernare a ţării nu va suferii decât
mici schimbări.
Groza şi Tătărăscu sunt complet aserviţi Rusiei în acţiunea de predare a
României în mâinile unei armate care dictează, ceea ce este mai rău, în
opinia tuturor decât chiar ocupaţia germană.
În privinţa celor două mari grupări de opoziţie, ambele sunt împiedicate
să se exprime public oral sau în scris- în timp ce oricine poate critica
politica conservatoare din trecut a Partidului Liberal al lui Brătianu
şi manevrele sterile ale lui Maniu ; aceştia, personal, reprezintă în
mod cert segmentele importante, dacă nu majoritatea absolută a opiniei
democratice româneşti.Maniu, în mod special, rămâne simbolul necontestat
al democraţiei româneşti şi al sentimentului tradiţional democratic
românesc, iar în cazul unor alegeri libere partidul lui ar câştiga cu
siguranţă cel mai mare număr de voturi.Totuşi, 27 dintre liderii
regionali ai partidului lui Maniu au fost închişi. Doi dintre liderii
regionali ai partidului lui Brătianu sunt în închisoare şi alţi doi se
ascund. Totuşi, securitatea personală a liderilor importanţi nu este
încă ameninţată. Atunci nu se poate vorbi despre vărsări de sânge ca în
cazul Bulgariei, dar domneşte totuşi un regim de extraordinară teroare
şi reprimare a oponenţilor politici, prin arestări la miezul nopţii,
bătăi în arestul poliţiei secrete, dispariţii şi orice alte mijloace
menite să-I facă pe oameni să se supună.
O consecinţă a cererii din august a regelui ca Groza să demisioneze,
precum şi a refuzului său de a semna orice decret începând din acel
moment, ori de a primi vreun ministru din guvern a fost creşterea
propriului său prestigiu politic şi al popularităţii.El a devenit
simbolul rezistenţei împotriva comuniştilor şi a Rusiei.Chiar şi
comuniştii au fost de acord că el se bucură de o mare popularitate, iar
şase dintre ei i-au spus că speră ca americanii vor fi în stare să
găsească o soluţie a impasului constituţional dintre rege şi
guvern.Bineînţeles că ei îşi doresc ca el, eventual să plece, dar n-ar
îndrăznii acum să încerce să abolească monarhia.Toţi comuniştii care au
încercat să găsească o soluţie impasului constituţional au subliniat că
şi ei, ruşii, doresc acest lucru.Indiferent dacă Rusia doreşte ori nu o
soluţionare, românii nu doresc în mod cert.Având în vedere marele
prestigiu de care se bucură regele, este, totuşi posibil ca Guvernul
Sovietic să accepte să facă unele concesii pe tărâm politic.Însă numai
în măsura în care ele nu ar apărea că fiind făcute sub presiunea
anglo-americanilor.Îl voi întâlnii pe Susaikov miercuri seara şi este
posibil ca el să abordeze această problemă.Dacă nu va fi aşa, mă voi
raporta, bineînţeles, la cum au decurs lucrurile.Comuniştii doresc
soluţionarea, pentru că deşi sunt conduşi de ruşi, mulţi dintre ei simt
româneşte şi îi sperie cele ce se întâmplă.Inflaţia creşte cu
rapiditate, trasportul se înrăutăţeşte, fabricile nu mai pot obţine
materii prime şi se închid, pentru că acestea ar trebui importate, iar
ruşii fac asemenea stocuri de alimente încât populaţia se teme de o
micşorare a raţiilor stabilite în luna februarie.
Pentru mine este limpede că aici nu se mai poate face nimic, decât dacă
se va menţine presiunea spre a salva, atât cât mai este posibil,
independenţa politică şi economică.Răspunsul la aceste probleme se află,
ca şi în cazul Bulgariei, în intenţiile Rusiei şi în eforturile
Guvernului american de a-şi rezolva toate problemele cu Rusia. S-ar
putea face multe dacă noi am insista asupra transformării Comisiei
Aliate de Control într-una cu un real caracter tripartit, faţă de ceea
ce este ea acum, adică o autoritate sovietică, rolul nostru fiind acum
doar acela de a protesta tot timpul inutil.
Nu pot recomanda acum o soluţie. Poate convorbirea cu Susaikov îmi va
sugera una.
Acum încerc doar să subliniez gravitatea situaţiei României şi faptul că
ţara a fost înghiţită din punct de vedere economic, că poporul este din
ce în ce mai deziluzionat, moralul lui este tot mai scăzut şi că, dacă
noi nu trecem la aplicarea principiilor pe care le-am enunţat deja,
singurul rezultat este împingerea acestor oameni spre comunism, care le
repugnă.
Berry
( Arhivele Statului Bucureşti, colecţia Microfilme SUA, r.667,
c.689-697;The National Archives of The United States, Washington D.C.,
Departament of State, R.G. 59, Roll 10, Division of European
Affairs,1945-1949 )
Prof.
Drd. Gheorghe Constantin NISTOROIU
Fragment
din volumul “Privire sub Coroană.
|
Comentarii de la cititori |
|
