|
Securitatea şi Biserica Ortodoxă Română
Convorbiri cu Doru Braia
Liviu Vălenaş
Impresii si pareri personale in FORUM
Doru Braia s-a născut în 1951 la Bucureşti, fiind nepotul Miei Braia şi
Ioanei Radu. Absolvă o şcoală de tehnicieni şi reuşeşte în 1978 să
emigreze în Germania Federală. Aproape două decenii, până în 1996, îl
găsim printre primele rânduri ale manifestaţiilor împotriva dictaturii
lui Ceauşescu şi ulterior, după 1989, împotriva regimului Iliescu. În 23
decembrie 1989 încearcă, fără succes, să ocupe Ambasada României din
Bonn. După 1989 devine un angajat publicist. Revine în ţară în aprilie
1990, dar este expulzat manu militari de către guvernul Petre Roman,
urcat cu forţa într-un avion cu destinaţa Germania Federală. În 1996,
amăgit de victoria lui Emil Constantinescu şi a CDR în alegeri, se
repatriază în România, unde duce o existenţă modestă, continuând cariera
publicistică.
- D-le Doru Braia,pentru început, cum aţi reuşit să părăsiţi România (ca
să nu se creadă că aţi plecat cu "voie de la poliţie")?
- Practic am fost expulzat, în 1978 am primit un paşaport cu viză pentru
Ungaria, Austria şi RFG.
- De ce?
- Am organizat mici manifestaţii în centrul Bucureştiul, am împărţit
manifeste, iar regimul lui Ceauşescu a decis că este mai bine să scape
de mine.
- Fiindcă sunteţi de aproape 20 de ani în Germania Federală, vă propun
să purtăm o discuţie exclusiv despre felul cum a acţionat Securitatea
contra Exilului...
- Securitatea ajunsese la un moment dat la un impas în această
infiltrare a Exilului, de aceea i-a venit ideea să arunce o adevărată
plasă de păianjen, alcătuită din preoţi ortodocşi. S-a umblat la
sensibilitatea religioasă a românului ortodox exilat. De ce s-a apelat
la Biserica Ortodoxă, este foarte simplu: această biserica a dat dovadă
de-a lungul perioadei comuniste de o docilitate dezgustătoare, a fost
uşor manipulabilă şi în final dirijabilă.
Să revin. Securitatea a trimis în Occident preoţi ortodocşi din România
pe la începutul anilor 1970, care au înfiinţat peste noapte parohii cu
6-7 enoriaşi (?!), de multe ori şi aceştia aduşi din ţară, pentru a
"întregi decorul".
- Să fie aceşti preoţi ofiţeri de Securitate acoperiţi sau preoţi
ortodocşi care au acceptat să devină agenţi ai Securităţii?
- Nu le-am văzut statele de plată. Exemplificator pentru ce afirm eu
este însă cazul preotului ortodox Mircea Basarab (2) din München,
demascat public pe postul principal de televiziune din RFG, ARD! În acea
emisiune s-au prezentat atât legăturile strânse pe care le avea cu
Securitatea, dar şi scopurile sale reale din Germania. Altfel era un
preot foarte bine pregătit, terminase printre şefii de promoţie ai
Institutului de Teologie Ortodoxă din Sibiu.
- Concret, cu ce-l încriminaţi pe Mircea Basarab?
- Livra informaţii Securităţii despre cutare sau cutare român din
München. Nu avea preferinţe "direcţionate", se ocupa de absolut toată
lumea românească care i se afla în jur. Dacă informaţiile erau mai
importante, le trimitea direct prin curieri, dacă erau mai banale, prin
poşta germană. Scria însă şi texte de altă
natură: cerea Ambasadei RSR să intervină pentru o anumită persoană ca să
poată intra în RSR fără să fie vămuită... Argumenta, ţin bine minte, că
doamna cu pricina este o "persoană de bază"!
- Văd că ştiţi ce conţineau scrisorile părintelui Basarab, dar cum
le-aţi citit? În
Germania Federală secretul corespondenţei este literă de lege...
- E bine că puneţi această întrebare. Trebuie să comunic un lucru acum -
este şi timpul să-l dăm publicităţii: ne-am dat seama că trebuie să ne
creem şi noi, românii cinstiţi din Exil, un sistem de autoapărare. Am
început cu stocarea de date pe computer despre agenţii care ne ameninţau
şi ne tracasau. Apoi am trecut la alte acţiuni, de exemplu interceptând
corespondenţa, cazul preotului Basarab (însă nu a fost singurul agent cu
corespondenţa interceptată).
- ?!
- E foarte simplu, cineva l-a urmărit pe preotul Basarab, a văzut în ce
cutie poştală pune scrisorile, a aşteptat să se depărteze şi cu o simplă
cheie a deschis cutia şi a scos respectivele scrisori. E simplu... Văd
că sunteţi surprins, poate nu sunteţi de acord cu astfel de metode. Însă
când trebuie să-ţi duci copilul cu poliţia la şcoală, pentru a i se
acorda protecţie, când eşti ameninţat cu moartea, atunci, nu vă
supăraţi, aceste metode, pe care le-am folosit în cazul părintelui
Basarab, sunt numai legitimă apărare. Chiar pe fotoliile unde stăm noi,
în urmă cu câţiva ani, au stat doi reprezentanţi ai unor servicii
secrete importante din Germania Federală, care mi-au spus: "Herr Braia,
în următoarele zile aţi putea fi asasinat!" Atunci mie îmi cereţi să
procedez cu mănuşi?
- Însă este un punct slab în expunerea dvs, nu i s-a întâmplat nimic
părintelui Basarab, cum explicaţi acest lucru?
- Nu a fost pedepsit în justiţie, pentru că autorităţile germane şi-au
dat seama că nu are rost să fie eliminat, pentru că regimul lui
Ceauşescu va trimite un alt înlocuitor al său, drept urmare mai bine să
fie izolat. Si-a pierdut de altfel audienţa în rândul credincioşilor.
În locul preotului Basarab a venit altcineva, părintele Simion Felecan.
Acesta, în perioada 1987-1989 a fost foarte activ, alături de mine, la
toate manifestaţiile contra regimului comunist al lui Ceauşescu. A
dezvăluit imoralitatea crasă a Bisericii Ortodoxe Române, a stigmatizat,
cu dovezi şi cu o argumentaţie plauzibilă, activitatea ierarhiei acestei
biserici, pur securistă - îmi pare rău să o spun - îndreptată exclusiv
împotriva poporului român. Dacă nu era preotul Simion Felecan, nu am fi
ştiut care sunt adevăratele scopuri ale Bisericii Ortodoxe Române. Aşa
am aflat cu o deosebită claritate cu ce se ocupă în realitate această
biserică, care şi-a făcut un titlu de glorie prin trădarea poporului
român. Însă, spre totala mea surprindere, preotul Simion Felecan, după
1989 s-a împăcat (?!) cu cei pe care îi atacase înainte, încadrându-se
în mitropolia condusă de un alt agent al Securităţii, Serafim Joantă.
- Aveţi în principiu dreptate în privinţa Bisericii Ortodoxe Române,
însă agenţi ai Securităţii în sutană, desigur într-o altă proporţie, au
existat şi la alte culte din România...
- Poate, dar baza a fost B.O.R. Nu uitaţi că, eu am avut acces la unele
date, la care, poate, dvs. nu aţi avut. Eu am stat la Timişoara de vorbă
cu colonelul de la Securitatea Timiş, Roland Vasilievici, care era
responsabil de culte. Am date de la el. Iar datele incriminează la modul
categoric Biserica Ortodoxă Română, dvs. degeaba căutaţi acum să găsiţi
circumstanţe atenuante acestei biserici.
- Mă faceţi avocatul bisericii ortodoxe, dar eu sunt romano-catolic...
- Acest lucru nu are relevanţă. Trebuie totul analizat în respect pentru
adevăr. Iar adevărul este acesta: Biserica Ortodoxă Română a fost timpul
unealta comunismului şi a Securităţii. Puteţi să-mi spuneţi de ce a
trimis în ziua de 22 decembrie 1989 patriarhul Teoctist o telegramă de
solidaritate cu criminalul Nicolae Ceauşescu?
- Întrebaţi-l pe Prea Fericirea Sa, nu pe mine, vă rog...
- Prin 1979-1981 a venit la München o delegaţie "teologică" a
Patriarhiei de la Bucureşti, formată din 4 preoţi şi 15 securişti şi
care au ţinut nişte prelegeri, la Institutul Teologic. Au stat vreo 3-4
zile. Pe mine activitatea şi chiar perezenţa acestei delegaţii m-a şocat
pur şi simplu. Era chiar în perioada în care preotul Gheorghe
Calciu-Dumitreasa era după gratii, supus unui regim de exterminare,
torturat pur şi simplu. Ei bine, aceşti prelaţi care ţineau conferinţe
la München, au prezentat pasaje întregi din "Sapte cuvinte pentru
tineri", adică exact din predicile pentru care părintele Calciu fusese
arestat, condamnat şi torturat! Condamnat la 8 ani de închisoare... Este
încă un exemplu al dualităţii acestei biserici.
Pe urmă nu trebuie să uitaţi un lucru: bisericile ortodoxe sunt un loc
unde românii se întâlnesc, o dată pe săptămână, un "punct de fierbere"
şi Securitatea nu putea neglija acest aspect. Nu degeaba sunt acum în
München trei parohii ortodoxe...
- În 1978 dezerta generalul Pacepa...
- Da, şi este un moment foarte important, această defectare a dus la
clarificarea apelor în exilul românesc, cel puţin la München, unde am şi
date. Au dispărut subit cam jumătate din românii din München, abia
atunci ne-am dat seama că erau agenţii Securităţii! Vedeţi cât de mare a
fost implicarea Securităţii? Nişte dezvăluiri ulterioare "spectaculoase"
ale generalului Iulian Vlad m-au pus pe gânduri: o bună parte din
informatori erau voluntari, se prezentau Securităţii din proprie
iniţiativă! Las la o parte numărul absolut uriaş de informatori şi
agenţi. Nu are atunci dreptate Paul Goma când spune că "românii au fost
ocupaţi de români"? Eu am avut tristeţea să descopăr chiar în cercul meu
familial informatori ai Securităţii, care, cert, m-au turnat şi pe
mine... Dacă şi oamenii care mă auzeau zi de zi au făcut "pactul cu
Diavolul", de ce la nivel naţional ar fi fost altfel? Se ajunsese până
acolo că, unii părinţi îşi obligau copii să urmeze o carieră
profesională în Securitate, ca "să o ducă mai bine"...
Securitatea a comis un şir neîntrerupt de crime. Ajunge să dau numai
exemplul colonelului Stefan David, (3) fostul comandant al Securităţii
Caraş-Severin, care a dat ordin ca să fie puse din 150 în 150 de metri
cadvrele celor împuşcaţi pe frontiera cu Iugoslavia, pentru a da un
"exemplu". Aici putem vorbi de o clară profanare de cadavre, dar mai
este ceva, cine a dat ordinul ca cei care încercau să treacă frontiera
cu Iugoslavia să fie omorâţi? Tot Ceauşescu este de vină? Omorârea nu
era prevăzută în lege, în cazul extrem grănicerul trebuia să tragă numai
la picioare. Aşa că tot acest Stefan David este vinovat şi de aceste
crime. Câţi au murit pe frontiera cu Iugoslavia? În orice caz peste
1.000!
- Ce ne mai puteţi spune în privinţa infiltrării Exilului de către
Securitate?
- Securitatea a trimis nenumăraţi agenţi în Germania, unii sunt şi în
prezent în "adormire", i-a trimis şi în eventualitatea izbucnirii unui
"război cald" între Occident şi URSS şi sateliţii ei, aceşti agenţi ar
fi fost "coloana a 5-ea". "Războiul cald" nu a izbucnit, atunci aceşti
agenţi au avut un dublu rol: spionarea şi infiltrarea exilului românesc
şi influenţarea electoratului occidental. Mai ales ultimul aspect a
stârnit nervozitatea politicienilor occidentali, care şi-a putut da
seama şi mai bine de cine este în realitate Ceauşescu. Pe urmă desigur
spionajul, care a început să ia o tentă mai mult economică şi mai puţin
militară.
- Iar terorismul?
- A fost permanent o preocupare a Securităţii - scopul: destabilizarea
Occidentului. Să ne amintim numai de atentatul montat de Securitate
(prin Carlos) contra "Europei Libere" în 1981, fapt recunoscut până şi
de directorul SRI, Virgil Mogureanu americanilor, în primăvara anului
1990.
- Dar agenţii de la "Europa Liberă"?
- După cum se ştie şi eu am lucrat o perioadă la acest post de radio.
(4) Îi cunosc bine pe toţi cei care au lucrat în ultimii două decenii.
Pot să spun că imensa majoritate au fost oameni oneşti, buni români,
oameni de mare probitate profesională şi morală. Însă românii nu trebuie
să uite că, acest post de radio, nu a fost un post de radio românesc, ci
unul american.
Securitatea este evident că şi-a infiltrat şi ea nişte agenţi la
departamentul românesc, însă, repet, erau o mică minoritate. Ce scopuri
aveau aceşti agenţi? După mine doar două: 1. Identificarea celor care
adresau "jalbe" acestui post, ca în România Securitatea să-i poată
ancheta şi eventual chiar condamna la închisoare. 2. Influenţarea
politicii redacţionale, un scop desigur ceva mai ambiţios. Un astfel de
agent infiltrat la "Europa Liberă" am identificat şi eu.
- Cine?
- Nu are rost să-i dau numele, dar îl puteţi identifica uşor, în 1993, a
fost recuperat de Securitate şi transformat peste noapte într-un prosper
om de afaceri în România. În 23 decembrie 1989 am vrut să ocup ambasada
ceauşistă din Bonn, ca să punem capăt acestei agenturi comuniste. Ei
bine, acest agent m-a înfierat atunci de la microfonul "Europei Libere",
îndemnând oamenii să nu mă urmeze, pe motiv că aş fi "neserios, un
individ dubios etc." Datorită acestei intervenţii am eşuat în tentativa
de ocupare a ambasadei reseriste de la Bonn... Mă întreb însă şi
altceva: dacă Securitatea a avut vreo eficienţă, în sensul să justifice
imensele sume de bani cheltuite pe spinarea acestui biet popor român. La
ce au folosit şantajele, unde
Securitatea era "mare maestră"? La ce a folosit spionajul economic? Este
România acum mai avansată tehnologic? Nici măcar la nivelul serviciilor
secrete România lui Ceauşescu nu a putut proba Occidentului o calitate
cât de cât... Nu trebuie să aşezăm Securitatea pe un piedestal pe care
nu-l merită absolut deloc.
- Revenind la "tentativa" dvs. de ocupare a Ambasadei RSR din Bonn, ce
ne mai puteţi spune?
- Repet, scopul a fost să punem capăt acestei agenturi comuniste de
spionaj. Cei din ambasadă nu erau la început decişi, dacă se se
baricadeze, sau să ne deschidă porţile. Până la urmă au optat pentru a
doua variantă. Sigur, ar fi fost foarte bine dacă am fi putut pune mâna
pe toate documentele secrete din clădirea ambasadei, însă, cel puţin eu,
nu mi-am făcut nici o iluzie în acest sens. Am fost ulterior informat
că, pe data de 14 decembrie 1989, fişete cu toate actele şi documentele
au fost evacuate cu camioane TIR în România...
- Foarte interesant, abia pe 16 decembrie 1989 avea să izbucnească
revolta la
Timişoara...
- Dacă Ceauşescu ar mai fi rezistat, atunci l-am fi evacuat din clădire
pe ambasadorul de tristă amintire, Marcel Dinu (5) (nu numai un borfaş,
dar şi un criminal, veţi vedea imediat de ce), cu picioare în fund. Însă
Ceauşescu căzuse, drept urmare am considerat că este mai civilizat să
aşteptăm instrucţiuni de la noua putere de la Bucureşti. Aveam oricum
oameni pregătiţi să gestionăm treburile ambasadei pe o perioadă de
tranziţie, însă cei de la Bucureşti au decis altfel, să fie păstrat tot
personalul ceauşist, până la noi numiri! Clar, nu? Bineînţeles, l-am
găsit pe ambasadorul Marcel Dinu tremurând, a acceptat atunci toate
cerinţele mele, însă, repet, noi am dorit să ne comportăm elegant. A
fost de acord să facem o inspecţie prin toată ambasada (fişete cu acte
nu mai erau, cum v-am mai spus), iar un consul, ca să se pună bine pe
lângă noi, ne-a informat că Marcel Dinu plănuise, cu numai trei zile
înainte de a cădea
Ceauşescu, să omoare pe un grevist al foamei din faţa ambasadei, care
făcea grevă pentru reîntregirea familiei, să-l târască în clădirea
ambasadei şi apoi, cu aceleaşi camioane TIR, să scape de cadavru în
România. Acestui biet om i-a salvat viaţa, în ceasul al 12-lea, numai
căderea lui Ceauşescu. De asemenea am mai aflat, că Marcel Dinu a vândut
în Coreea de Sud ajutoarele primite în 1987 pentru orfelinate şi azilele
de bătrâni din România, pentru o sumă de altfel foarte modestă, de
100.000 de dolari, pe care nu am regăsit-o în conturile MAE de la
Bucureşti.
- Ce ar mai fi de spus?
- Pot să ilustrez metodele Securităţii printr-un caz petrecut recent în
Germania Federală. Prin februarie a.c. am primit un telefon de la un
român, care într-un limbaj mai de mahala, m-a anunţat că tocmai se
eliberase dintr-o închisoare germană, este un simplu infractor, un hoţ
de maşini. Până aici ceva banal, însă respectivul cetăţean mi-a povestit
ceva aproape senzaţional, care acum face obiectul unui scandal politic.
În această închisoare l-a cunoscut pe un alt cetăţean român, condamnat
însă la detenţie pe viaţă.
- "Vasile B"...
- Da, deocamdată să nu-i dăm identitatea precisă. Cert este că omul a
dezvăluit în
închisoare că face parte din structura Securităţii, structură prelută şi
de "noile" servicii secrete româneşti de după 1989.
- Cu ce grad?
- Asta nu ştiu. Omul a mărturisit că a îndeplinit mai multe acţiuni în
Occident, comandate de Securitate, ultima, pentru care se află în
închisoare, este uciderea, împreună cu un alt securist, a unui maior de
Securitate, rezident în München, care - după informaţiile mele, ar fi
activat ca spion pentru CIE în cadrul concernului "Siemens" şi care,
bănuiesc, s-a văzut în posesia unor secrete de aşa importanţă încât a
vrut să le vândă unui alt serviciu secret. Drept urmare, Securitatea s-a
răzbunat, l-a omorât în 1992, prin doi agenţi trimişi în RFG. A fost
omorât la München. Cei doi agenţi s-au infiltrat în anturajul acestui
om, au fost găzduiţi de el, i-au câştigat chiar simpatia şi după ce au
obţinut informaţiile de care aveau nevoie, l-au împuşcat pur şi simplu.
Unul din ei a reuşit să fugă, probabil în România, celălalt a fost
prins, judecat şi condamnat conform legislaţiei germane. A stat relativ
liniştit în închisoare, aşteptând să fie recuperat de autorităţile
româneşti, văzând însă că au trecut patru ani şi nu se întreprinde
nimic, şi-a dat drumul la gură.
Securitatea este implicată, după datele pe care le-am obţinut eu, şi
într-unul din cele mai spectaculoase asasinate politice din Europa,
lichidarea primului-ministru al landului Schleswig-Holstein, Uwe
Barschel. Faptele s-au petrecut la Geneva în 1987. (6) Prin şantaj
(metoda preferată) Securitatea l-a atras pe Uwe Barschel într-o
combinaţie vizând traficul de arme pe scară mare. Combinaţia devenit
foarte riscantă politic şi politicianul german a decis să se retragă, a
refuzat pur şi simplu să funcţioneze în această filieră. Drept pentru
care a fost omorât într-o cameră de hotel la Geneva. Ei bine, "Vasile
B.", a dat detaliile desfăşurării şi acestei crime, coordonată şi de
Ambasada RSR din Bonn (iată deci că fostul ambasador, Marcel Dinu nu s-a
ocupat numai de matrapazlâcuri), plus câteva nume, incluiv cel al
criminalului, un anume "Frolof". Desigur, s-au găsit imediat şi voci
care să contrazică relatarea respectivă, dar care nu au ştiut un
amănunt, pe care eu l-am dat deja publicităţii: s-a găsit un carnet (cu
însemnări confidenţiale) al politicianului german Uwe Barschel, în care
îşi notase data şi ora la care trebuia să se întâlnească cu acel Frolof,
menţionându-i în scris numele de "Rolof". Este adevărat, lipsea "F" de
la începutul numelui, dar într-o convorbire telefonică nu e greu să nu
reţii o literă dintr-un nume. Este deci clar că Securitatea a avut un
amestec esenţial în această afacere care stârnit (şi încă mai stârneşte)
mari reverberaţii în Germania Federală.
- După ce aţi aflat toate acestea ce aţi păţit?
- Nimic deosebit, decât telefoane de ameninţare, în limba română, unele
le-am primit din România (mi-am dat seama după zgomotul de fond) şi
altele de aici, din Germania. Însă degeaba primesc aceste telefoane
pentru că chiar presa germană scrie periodic despre
descoperirea unui cutare spion sau cutare agent trimis de Securitate.
Astfel am aflat şi noi despre aşa numitul "Theodor B." (nemţii nu i-au
dezvăluit încă adevărata identitate), arestat pentru spionaj în favoarea
Securităţii, în cadrul concernului "Daimler Benz".
- Dar cum a reuşit Securitatea să penetreze concerne atât de importante,
precum "Siemens" sau "Daimler Benz"?
- E simplu. Sunt pregătite cadre corespunzătoare şi aruncate în
cantitate mare pe piaţa muncii germană. Câţiva reuşesc să se infiltreze,
prin angajarea la aceste concerne importante. Apoi, prin clasicile
liguşeli, prin corupţie şi mai ales prin şantaj, promovează în posturi
importante. Santajele ţin aproape exclusiv de viaţa privată a
partenerului german, sunt exploatate relaţiile adulterine, homosexuale
etc. Bineînţeles, totul probat cu fotografii, casete video şi aşa mai
departe. La asta s-a priceput întotdeauna Securitatea - este metoda ei
caracteristică.
Liviu Vălenaş
NOTE:
1. Materialul publicat în acest capitol este o selecţie din două
interviuri mai lungi acordate de Doru Braia autorului în primăvara
anului 1996 pentru Televiziunea Oradea (TVO), care le-a transmis
integral (inclusiv în reluare) la puţin timp, la ore de vârf.
2. Preotul Mircea Basarab a făcut parte din suita patriarhului Teoctist
cu prilejul vizitei sale în Germania, din luna mai 2003. Cu acest prilej
am avut o dscuţie cu preotul Basarab la Nürnberg şi i-am prezentat toate
acuzele împotriva sa făcute publice (la TV Oradea) de Doru Braia. Mircea
Basarab nu le-a comentat în mod special, le-a negat doar în bloc,
afirmând că Doru Braia este un "iresponsabil".
3. Ulterior senator pe listele Partidului Socialist al Muncii...
4. Colaborator extern, ulterior a fost declarat de conducerea
departamentului românesc de la RFE, "indezirabil". Nu cunoşatem raţiunea
acestei măsuri.
5. După Revoluţie Marcel Dinu a fost rechemat în Centrala Ministerului
Afacerilor Externe de la Bucureşti, dar, spre surprinderea tuturor, nu a
fost pensionat, ci avansat! A funcţionat o vreme ca ambasador în
Republica Moldova şi Israel, apoi a fost negociator-şef în tratativele
cu Ungaria (pentru redactarea tratatului de prietenie dintre cele două
ţări, parafat în 1996) şi a fost promovat la funcţia de director în MAE,
adică a doua persoană ca importanţă în ministerul de externe! Cariera
post-decembristă a lui Marcel Dinu ilustrează, încă o dată, de o manieră
categorică, recuperarea tuturor cadrelor regimului Ceauşescu de către
noii guvernanţi de după 22 decembrie 1989.
6. Si în prezent moartea primului ministru Urwe Barschel, găsit sedat
(îmbrăcat ?!) în cada de baie a apartamentul său din hotelul Beau Rivage
din Geneva, este învăluită în mister. Procuratura elveţiană şi germană a
închis - pe moment - ancheta, stabilind că Uwe Barschel s-a sinucis. De
menţionat că acest caz a fost instrumentat de o procuroare stagiară din
Geneva, fusese unul din primele ei cazuri şi dintr-o serie de greşeli
profesionale elementare s-au şters indiciile cele mai importante.
Familia lui Uwe Barschel respinge în continuare, categoric, teza
sinuciderii, opinie însuşită de majoritatea presei germane, care a mai
evocat din când un posibil amestec al Securităţii în acest caz.
|
