Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Amintiri despre Mihail Fărcăşanu

    Convorbiri cu Pia Bader-Fărcăşanu

Liviu Vălenaş

 Impresii si pareri personale in FORUM

 

           Pia Bader-Fărcăşanu s-a născut la 21 septembrie 1941 la Timişoara. Tatăl, Nicolae Fărcăşanu, avocat, provine dintr-o veche familie de intelectuali din Oltenia, prin tradiţie jurişti şi totodată membri ai Partidului Naţional Liberal, iar mama, Felicia Negrea-Fărcăşanu, dintr-o familie de intelectuali greco-catolici din Ardeal (bunicul, Victor Negrea, a fost comandantul Centrului de recrutare Timiş, iar un unchi, profesorul de drept civil Camil Negrea, rector al Universităţii "Regele Ferdinand" din Cluj).

       Pia Bader-Fărcăşanu, fiind fiică de deţinut politic (tatăl, Nicolae Fărcăşanu a fost condamnat la 15 ani închisoare, graţiat în 1964) a fost împiedicată să dea admitere la vreo facultate, din cauza dosarului necorespunzător şi a urmat în consecinţă doar o şcoală tehnică de chimie (1961-1962), lucrând ulterior ca muncitoare calificată. În 1963, profitând de mica "deschidere" politică pe care a făcut-o regimul Dej, urmează Facultatea de Chimie Industrială din Timişoara. Din 1968 lucrează ca cercetător ştiinţific la Înstitutul de Cercetări Chimice, secţia Piteşti. În 1983 este mutată disciplinar în producţie din cauza unei cereri de plecare definitivă din ţară. După patru ani de incontinue hărţuieli din partea Securităţii, reuşeşte să emigreze legal, în 1987, în Germania Federală.

       Este căsătorită din 1968 cu doctorul inginer Bernd Bader şi este stabilită la Bad Homburg, în Vestul Germaniei Federale. Fiica, Christine Bader, este juristă la OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) din Geneva.

 

       Liviu Vălenaş:  - Stimată d-nă Pia Bader-Fărcăşanu vă propun să discutăm despre viaţa şi activitatea unchiului dvs., remarcabilul om politic care a fost Mihail Fărcăşanu...

       Pia Bader-Fărcăşanu: - Vă mulţumesc în mod deosebit pentru că-mi daţi posibilitatea să vorbesc despre unchiul meu, Mihail Fărcăşanu. S-a născut la 10 noiembrie 1907 la Bucureşti, ca fiu al lui Gheorghe Fărcăşanu, avocat, şi al Mariei Fărcăşanu, născută Vasilescu. Se trage dintr-o veche familie boierească din Oltenia, cu tradiţii intelectuale şi naţional-liberale. În anul 1931 devine licenţiat al Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti. Îşi completează studiile juridice în Germania, susţinându-şi în 1938 teza de doctorat cu titlul "Über die geistesgeschichtliche Entwicklung des Begriffes der Monarchie", sub conducerea celebrului profesor de drept şi om de ştiinţă german, Carl Schmitt (1888-1985) la Berlin, teză publicată ulterior la editura Konrad Tiltsch din Würzburg. În România teza este tipărită în 1940 sub titlul "Monarhia socială", la editura "Fundaţiei pentru Literatură şi Artă Regele Carol I", o ediţie mult lărgită şi completată. Tot în 1938 se căsătoreşte cu Pia Pillat, fiica poetului Ion Pillat. 

       L.V.: - Teza de doctorat susţinută la Berlin, în plin naţional-socialism, nu l-a făcut, totuşi, un prieten al Germaniei, de ce?

       P. B-F.: - Avea simpatii pentru Germania, însă nu a fost germanofil ca Gheorghe

Brătianu...

       L.V.: - Hitler l-a considerat pe Gheorghe Brătianu, în mod sincer, ca unul din cei mai mari istorici ai secolului XX, dacă nu chiar cel mai mare istoric...

       P. B.F.: - Unchiul meu a fost tot timpul un tradiţionalist liberal, "dinist" (adică alături de Dinu Brătianu, preşedintele PNL), adept al linii oficiale a partidului, linie care era antantofilă. Alţi liberali au deraiat grav de la această linie, cum a fost Gheorghe Brătianu, de care am pomenit deja, sau Gheorghe Tătărescu, ultimul însă din motive exclusive de opurtunism. Avea să colaboreze de altfel cu toate regimurile, inclusiv cu cel comunist, ceea ce nu a fost cazul lui Gheorghe Brătianu, care a şi fost exterminat de comunişti la Sighet. Sigur, acum se poate aprecia că linia antantofilă a fost o idee greşită, dar cine ar fi putut bănui, înainte de 1940, că Franţa se va prăbuşi în faţa Germaniei în numai trei săptămâni?

       L.V.: - Ajungem la lovitura de stat dată de generalul Ion Antonescu contra regelui Carol al II-lea. Ce activitate politică a avut în continuare Mihail Fărcăşanu?

       P. B.-F.: - În septembrie 1940 este numit de către Dinu Brătianu, preşedinte al Tineretului Naţional Liberal. Este reales în această funcţie în septembrie 1944, la propunerea marelui istoric Gheorghe Brătianu. După cum se ştie activitatea partidelor politice a fost suspendată de generalul Ion Antonescu. Sigur, de facto, Partidul Naţional Liberal şi-a continuat o anumită activitate, în special în domeniul publicistic. De asemenea s-au putut ţine întruniri cu un caracter ceva mai restrîns. În perioada 1940-1944 Mihail Fărcăşanu conduce noua ediţie a oficiosului PNL, "Românul", publică de asemenea în periodicul antitotalitar, "Viaţa Nouă" şi lucrează în comitetul de redacţie al revistei "Pământul românesc". Între 1943-1944 a fost corespondent de război pe Frontul de Est, scriind articole neconformiste şi pacifiste. Menţionez că la catastrofa de la Cotul Donului nu mult a lipsit ca să fie capturat de ruşi, s-a retras în ultimul moment.

       L.V.: - Mihail Fărcăşanu a fost prins şi el în complotul de la 23 august 1944?

       P.B.-F.: - Sunt aproape convinsă că nu. Nu cred că ştia ceva precis. În această conspiraţie au fost prinse doar vârfurile politice şi unele cadre de comandă ale Armatei. Era totuşi o conspiraţie şi cu cât ştiau mai puţini de ea, cu atât era mai diminuat riscul unei deconspirări. Credeţi că Eugen Cristescu dormea?

       L.V.: - Concret, ce s-a întâmplat în România cu Mihail Fărcăşanu după 23 august 1944?

       P. B.-F.: - Imediat după 23 august 1944 este reînfiinţat cotidianul "Viitorul", organul Partidului Naţional Liberal (interzis din 1938, mai întâi de Carol al II-lea, apoi de Antonescu) iar Mihai Fărcăşanu devine directorul ziarului. Prin editoriale absolut excepţionale pe care le scrie face din acest ziar o tribună de luptă pentru apărarea libertăţii, pentru salvarea instituţiilor

democratice din România, grav ameninţate prin prezenţa trupelor Armatei Roşii în ţară. Datorită articolelor sale pătimaşe şi vehemente îndreptate împotriva comuniştilor, aceştia au supranumit "Viitorul", "Vitriolul"...

       L.V.: - Da, aşa este... În realitate "Vitroliul" era "România Liberă" sau "Scânteia", unde semna editoriale vitroliante "marele" ziarist stalinist, Silviu Brucan...

       P. B.-F.: - Publicistica lui Mihail Fărcăşanu din "Viitorul", curajoasele şi lucidele sale luări de atitudine din anii 1944-1945 sună şi acum, după judecata nemiloasă a timpului, ca nişte dramatice apeluri pentru salvarea democraţiei şi a acelor valori morale şi spirituale fără de care nici un popor nu poate supravieţui. Ele sunt dovada unei conştiinţe ce a ştiut să rămână, chiar în cele mai vitrege momente ale istoriei, profund angajată în apărarea cauzei libertăţii, indiferent de riscurile pe care le comporta o atare poziţie, după cum scrie Adrian Anghelescu în prefaţa volumului "Scrisori către tineretul român", reeditat în România abia în anul 2002, la editura Dalsi din Bucureşti.

       L.V.: - Dacă Silviu Brucan cerea, în mod public, "condamnarea la moarte a fascistului Iuliu Maniu" 1), bănuiesc că nici viaţa lui Mihail Fărcăşanu nu a fost deloc uşoară în acei ani tragici...

       P. B.-F.: - Aşa este! A fost supus unor violente atacuri şi ameninţări din partea presei comuniste ("România Liberă" şi "Scânteia"), comuniştii au organizat raiduri de pedepsire, atât la tipografie, cât şi la redacţie, au făcut în special mari presiuni asupra muncitorilor tipografi, ca să împiedice apariţia ziarului. După începerea publicării în foileton al romanului lui

Hemmingway, "Pentru cine bat clopotele", a fost acuzat de fascism...

       L.V.: - Culmea ironiei, Hemmingway fiind în aceea perioadă un scriitor de stânga...

       P. B.-F.: - Pentru comunişti acest lucru nu a avut nici o importanţă. În orice caz, toate aceste atacuri, intimidări şi presiuni au culminat cu interzicerea oficială a ziarului de către Comisia Aliată de Control (sovietică), la 18 februarie 1945. Mai subliniez încă ceva: Imediat după 23 august 1944 unchiul meu a avut o singură doctrină politică: anticomunismul. Avea să declare

că, "indiferent dacă ai fost ţărănist, liberal sau legionar, acum trebuie să lupţi contra

comunismului" şi atunci comuniştii l-au calificat imediat ca legionar, ceea ce era culmea absurdităţii... Pentru comunişti a rămas legionar până la moarte...

       La 19 noiembrie 1944 Mihail Fărcăşanu a prezidat, în calitate de preşedinte al Tineretului Naţional Liberal, un mare miting la Bucureşti în cadrul căruia a ţinut un discurs fulminant unde a formulat prima critică publică la adresa Anei Pauker, fapt ce-i aduce imediat acuzaţia de "duşman al clasei muncitoare" în presa comunistă.

       L.V.: - A urmat apoi, la 11 februarie 1945, celebrul discurs al generalului Nicolae Rădescu...

       P. B.- F.: - Faptul că generalul Rădescu a putut, printr-o inteligentă strategemă (a schimbat în ultimul moment locul mitingului) să ţină faimosul său discurs, toate organele de presă l-au calificat drept fascist, iar în ziarul "Pravda", organul PCUS de la Moscova, s-a publicat un articol în care partidele istorice şi "banda lui Fărcăşanu" erau acuzate de a fi organizat

demonstraţia în favoarea generalului Rădescu, care era încă primul ministru legal al ţării...

       L.V.: - Iar la 6 martie 1945 a urmat guvernul Groza impus de Vişinski...

       P. B.-F.: - Din acest moment activitatea unchiului meu a devenit şi mai dificilă, a devenit

periculoasă de-a binelea! Este urmărărit permanent de Siguranţă, intrată deja 100% sub controlul comuniştilor, locuinţa sa este percheziţionată. În parelel se organizează întruniri comuniste unde se cere arestarea, mai mult, lichidarea lui, în Capitală dar şi în provincie apar afişe cerând "Moarte lui Fărcăşanu!"

       L.V.: - Frumos, dar de la alde gen Silviu Brucan le ce te puteai aştepta?

       P. B.-F.: - Pe urmă a avut loc, la 8 noiembrie 1945, o uriaşă manifestaţie în Piaţa Palatului, de ziua onomastică a Regelui, o manifestaţie organizată de PNŢ şi PNL, unchiul meu a fost unul din organizatorii manifestaţiei. Această manifestaţie, unică în toate ţările ocupate de sovietici, a contribuit şi ea, decisiv, la impunerea de către Puterile Aliate, a organizării de alegeri "libere", care au fost programate pentru toamna anului 1946.

       Era clar pentru Mihail Fărcăşanu că în noul an, 1946, va trebui să-şi desfăşoare activitatea în clandestinitate, deoarece comuniştii doreau arestarea şi lichidarea sa 2). Paradoxal însă, a fost un an foarte fertil din punct de vedere literar. Publică romanul "Frunzele nu mai sunt aceleaşi", în editura Cultura Naţională, sub pseudonimul Mihail Villara, roman salutat cu entuziasm de critica literară. Tot în acest an publică, de data aceasta sub numele său, volumul "Scrisori către tineretul român", interzis la scurt timp după apariţie 3).

       Între iulie şi octombrie 1946 este nevoit să se ascundă şi în sfârşit reuşeşte să fugă din ţară în cursul unei acţiuni periculoase, în timp ce era urmărit pentru a fi arestat.

       L.V.: - A reuşit să evadeze în ceasul al 12-lea... Cum a putut să fugă din ţară?

       P. B.-F.: - Ivor Porter în cartea sa, "Operaţiunea Antonomous" 4), descrie succint această evadare. Vechiul lui prieten, un pilot de performană, fost şi pilot militar pe Frontul de Est, Matei-Ghica Cantacuzino, se reîntorsese în ţară special pentru a ajuta anumiţi prieteni să fugă. S-a stabilit cu familia Fărcăşanu că evadarea în Occident se va produce de pe un mic aeroport militar din Caransebeş. Urmau să folosească un bombardier de un tip mai vechi, care tocmai fusese reparat şi care trebuia readus la baza sa, de la Braşov. Un zbor de rutină cu o vechitură... O comisie guvernamentală, comunistă deci, sosise cu o zi înainte la Caransebeş pentru a inspecta avionul, mai precis pentru a controla că avionul nu are pasageri clandestini la bord iar cantitatea de benzină nu depăşeşte în rezervor necesarul unui zbor de aproximativ 300 de km, distanţa în linie aeriană între Caransebeş şi Braşov. În aceste condiţii orice fugă peste graniţă devenea imposibilă.

       L.V.: - Și atunci?

       P. B.-F.: - Mecanicul, în înţelegere cu Matei Ghica-Cantacuzino, umblase însă la

indicatorul debenzină, el arăta un rezervor umplut parţial, în realitate avionul era cu plinul făcut. Mihail Fărcăşanu, împreună cu soţia sa Pia şi prietenul lor, Vintilă Brătianu stăteau ascunşi în nişte boschete în apropierea pistei de decolare. Avionul a început să ruleze pe pistă, sub privirea comisiei guvernamentale de la Bucureşti, având la bord numai pilotul, adică pe Matei Ghica-Cantacuzino. Când avionul şi-a ambalat motoarele, într-un loc care era în afara razei vizuale a micului turn de control, soţii Fărcăşanu şi Vintilă (Vintilică) Brătianu au sărit în avion care a decolat imediat. În spaţiul aerian al Iugoslaviei avionul a fost însă reperat de aviaţia de vânătoare a lui Tito şi a fost nevoie de toată dibăcia lui Matei Ghica-Cantacuzino să o evite, zburând din nor în nor. Cert este că s-a tras din plin asupra lor, din câte ştiu avionul chiar a fost atins de gloanţe. Cu benzina în bună parte consumată s-au decis să rişte până la capăt şi au început traversarea Mării Adriatice, în condiţii foarte dificile, căci în afara de rezervoarele aproape goale, avionul, în afară de altimetru nu mai avea nici un aparat funcţiona­bil! Cu ultimele picături de benzină au reuşit să aterizeze pe un aeroport militar la Bari, în Italia. A fost aproape o aterizare forţată, din lipsă de benzină... Ivor Porter susţine că era la curent cu tentativa de evadare şi avea gata pregătită o telegramă pe care a şi expediat-o de la Legaţia Marii Britanii de la Bucureşti la Bari, pentru ca fugarii să fie luaţi imediat sub protecţia forţelor aeriene britanice, altfel existând, afirmă Porter în ale sale memorii, riscul să fie retrimişi în ţară.

       L.V.: - Însă nu Italia a fost destinaţia finală...

       P. B.-F.: - Exact. S-a stabilit, împreună cu soţia sa, Pia, la New York, unde devine unul din stâlpii emigraţiei româneşti de peste Ocean. Între timp la Bucureşti, pe data de 11

noiembrie 1946, începe un alt mare proces politic, deci cu numai 8 zile înainte de "primele  alegeri libere" (sic), înscenat unor personalităţi politice şi unor organizaţii, considerate de comunişti subversive (desigur, la adresa lor), cum ar fi "Sumanele Negre". Procesul se derulează foarte rapid şi după numai câteva zile de "dezbateri" Mihail Fărcăşanu este

condamnat la muncă silnică pe viaţă 5). Bineînţeles, în contumacie. Concret, pentru ce a primit această condamnare la închisoare pe viaţă, nu ştiu. Sigur, i s-au pus în cârcă cele mai aberante acuzaţii, poate că a fost acuzat că ar fi făcut parte din "Sumanele Negre" (sic) sau, cine ştie, poate a fost acuzat că a săpat, împreună cu Gheorghe Manu, tunelul de câteva sute de metri (?!) pe sub Dealul Mitropoliei, ca să arunce în aer Marea Adunare Naţională (sic). Acuzaţilor, în cadru unui proces tipic stalinist, li s-au adus cele mai absurde acuzaţii. Tot în contumacie este condamnat fostul prim ministru al ţării, generalul Rădescu, care reuşise şi el să fugă, tot după un zbor plin de peripeţii, direct în Cipru, generalul Aurel Aldea, Ilie Lazăr, Vintilă Brătianu (tot în contumacie), Gheorghe Manu şi alţii. În timpul procesului au fost organizate marşuri, cu elemente declasate, din "lumpen proletariat", scandându-se lozinci care cereau moartea "trădătorilor".

       L.V.: - Ce impresie v-a făcut personal Mihail Fărcăşanu? Eraţi foarte mică când a plecat din ţară...

       P. B.-F.: - L-am cunoscut când venea la Timişoara să ne viziteze, venea destul de rar, fiindcă era prins cu activităţile sale politice şi publicistice în Bucureşti. Îmi aduc aminte de el ca de un bărbat înalt, distins, cu un păr mare blond...

       L.V.: - Pe scurt, dacă vreţi acum să vă referiţi la activitatea din exil al unchiului dvs...

       P. B.-F.: - Este membru al Comitetului Naţional Român, din care însă se retrage în 1949, nefiind de acord cu poziţia lui Constantin Vişoianu, rămânând fidel până la capăt generalului Nicolae Rădescu. Devine apoi primul director al departamentului român de la radio "Europa Liberă". În 1950 fondează, împreună cu Grigore Gafencu, Viorel V. Tilea, generalul Ion Gheorghe, Liga Românilor Liberi, sub conducerea generalului Nicolae Rădescu. În 1955 organizează apărarea în procesul grupului de tineri români care au atacat Legaţia României de la Berna, el însuşi venind la bară ca martor al apărării, făcând cu această ocazie un rechizitoriu violent la adresa situaţiei României de sub jugul sovietic. Începând cu 1956, decepţionat total de atitudinea emigraţiei româneşti, măcinată (ca şi acum) de certuri şi interese meschine, incapabil să se acomodeze unei lumi în care intransigenţa sa extremă era rău văzută, se retrage definitiv din orice activitate politică. În aceşti grei ani se desparte şi de soţia sa, Pia 6), fapt ce-l va afecta mult. Se recăsătoreşte cu Louise Gunther, văduva fostului ambasador al Statelor Unite în România, Franklin Mott Gunther, care i-a fost întotdeauna un sprijin în susţinerea cauzei româneşti în cercurile politice americane. S-a stins din viaţă la vârsta de aproape 80 de ani, la 14 iulie 1987 şi nu a mai putut vedea prăbuşirea generală a comunismului în Europa de Est. S-a stins cu durerea în suflet că nu a putut face mai mult pentru poporul său, pe care l-a iubit mai presus de orice, măcinat de procese de conştinţă că şi-a părăsit ţara şi a dăunat familiei prin acţiunile sale politice.

       Ajunsă la acest punct trebuie, neapărat, să arat şi ce represiune brutală a suportat familia mea, care a rămas în ţară, răzbunare pentru faptul că unchiul meu, Mihail Fărcăşanu a scăpat de exterminarea plănuită de comunişti. În plus, unchiul a fost apreciat, pe drept sau pe nedrept, dar este o altă poveste, liderul (sau, mă rog, unul din liderii de vază) emigraţiei româneşti, un element deosebit de periculos, după cum reiese din dosarul 7) întocmit de Securitate fratelui său, Nicolae Fărcăşanu, tatăl meu. Tata a fost arestat în 1951, condamnat abia în 1959 la 15 ani închisoare, pentru delictul de "uneltire contra ordinei sociale", stigmatizat la proces ca "frate al trădătorului Fărcăşanu". A fost graţiat, împreună cu restul deţinuţilor politici, abia în 1964,

însă urmărit cu Dosar de Urmărire Informativă până în 1975. Fratele său, Paul Zotta

F­ărcăşanu, doctor în chimie şi ziarist liberal la "Viitorul" a fost arestat în 1951 şi a murit la canal după numai un an. Vărul său, Ion Zurescu, ziarist şi colaboratorul său la "Viitorul" a fost arestat şi a murit în închisoarea de la Aiud în 1960. Sora sa, Margareta Bottea a fost anchetată ani de zile de organele de Securitate din Bucureşti în legătură cu activitatea fratelui ei, în tot decursul anilor 1960-1970, iar cumnatul său, scriitorul Dinu Pillat, a fost arestat şi condamnat în procesul Noica-Pillat. Printre incriminările aduse lui Dinu Pillat a fost şi legătura lui cu Mihail Fărcăşanu.

       L.V.: - Nu era mai bine să fi fugit toată familia din ţară în 1946?

       P. B.-F.: - Sigur, ar fi fost mai bine, dar cum ar fi fost posibil de realizat acest lucru? Aţi văzut în ce condiţii de-a dreptul nebuneşti a fugit unchiul meu, Mihail Fărcăşanu. Pe de altă parte tatăl meu, care a reuşit, împreună cu mama mea să-şi viziteze fratele la Washington în 1980, nu a rămas în Statele Unite, nu a conceput să-şi părăsească ţara şi a revenit înapoi. De aceea nici nu cred că ar fi fost de acord în 1946 să plece. Însă, cum am mai spus, unchiul meu, din 1957, s-a retras complet din orice activitate, a refuzat chiar să mai scrie ceva. Cred că era chinuit de remuşcări, că din cauza lui a avut de suferit crunt toată familia rămasă în ţară. Era şi foarte reticent să mai primească pe cineva venit din România în vizită în SUA: credea că persoana trebuie să fie un emisar al Securităţii.

       L.V:: - Cred că a gândit bine...      

 

NOTE:

 

1). Cum instigarea la crimă nu se prescrie, este straniu că lui Silviu Brucan nu i s-a intentat, după 1989, nici un proces penal. Ce este şi mai scandalos este cultivarea sa, pe post de "oracol naţional" (!?) de presa de stânga din România (revista "22", posturi private şi de stat TV etc.).

2). Reuben H. Markham, "România sub jugul sovietic", editura "Fundaţia Academia Civică", Bucureşti 1996, pag. 331-335.

3). Mihail Fărcăşanu, "Scrisori către tineretul român", editura Colecţia Civitas Humana , Bucureşti, 1946.

4). Ivor Porter, "Operaţiunea Autonomous", editura Humanitas, Bucureşti, 1991.


 

5). Direcţia de Informaţii Externe DIE) a Securităţii i-a întocmit ulterior (1959) lui Mihail Fărcăşanu, în "Catalogul emigraţiei duşmănoase" (sic) următoarea fişă: Mihai Fărcăşanu, născut în 1907 la Bucureşti, fiul lui Gheorghe şi al Mariei, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str. Pia Brătianu nr. 9. A fost fruntaş PNL. În 1947 fuge din ţară cu soţia, stabilindu-se în SUA. Este un elemnt de conducere al emigraţiei române contrarevoluţionare. În caz de identificare, să fie reţinut. De remarcat că prenumele nu îi este scris corect (Mihai în loc de Mihail) şi data fugii din ţară este 1946, nu 1947.

6). Pia Pillat  s-a recăsătorit cu un medic englez şi trăieşte şi în prezent într-un azil de bătrâni în Anglia.

7). Arhiva CNSAS, Dosar de Urmărire Informativă nr. 2153 şi 2186, volumele 1, 2, 3.

 

Bad Homburg-Nürnberg, 1-30 septembrie 2005 

Liviu Vălenaş

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgartź -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, redactarea şi Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]