|
Datini, tradiţii sau
superstiţii legate
de Sânziene sau Drăgaice
Julia Maria Cristea - Viena
Impresii si pareri personale in FORUM
Denumirea de Sânzâiene are mai multe semnificaţii. În
primul rând este floarea respectivă (Gallium verum sau Gallium mollugo –
după culoarea galbenă sau albă), frumos mirositoare, care înfloreşte în
preajma solstiţiului de vară, în perioada pârguirii cerealelor, având
numeroase întrebuinţări în medicină şi cosmetică, drept pentru care
mitologia populară i-a acordat anume proprietăţi mistice, fiind folosită
în practicile magice efectuate în noaptea premergătoarei zilei Sfântului
Ioan Botezătorul.
În mitologia folclorică română Sânzâienele sau Drăgaicele sunt personaje
mitice nocturne, care apar în cete – deobicei în număr impar, cântă şi
dansează pe câmpuri mai ales în noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan
Botezătorul (23 spre 24 iunie). Legenda spune că ele ar fi zâne sau
fecioare minunat de frumoase, răpite de zmei şi ţinute ascunse în palate
fermecate, aflate în păduri neumblate de picior omenesc.
În mitologia română sunt cunoscute şi sub denumiri precum Dânse, Drăgaice,
Vâlve, Iezme, Irodiade, Rusalii, Nagode, Vântoase, Zâne, Domniţe,
Măiastre, Împărătesele Văzduhului şi încă multe altele în funcţie de
regiune. Spre deosebire de alte personaje mitice ca Ielele şi Rusaliile,
Sânzâienele ( Drăgaicele) sunt binevoitoare omului, fac să rodească
holdele, femeile căsătorite, păsările şi animalele, dau miros şi puteri
tainice florilor, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor şi apără
lanurile de intemperiile naturii, dar dacă li se nesocoteşte ziua se
răzbună stârnind furtuni distrugătoare, aduc grindină şi pedepsesc pe cei
păcătoşi dându-le boala “ luatul din Drăgaică”. (Ion Ghinoiu – Obiceiuri
populare de peste ani )
Sub un nume sau altul aceste făpturi mitice există în folclorul tuturor
popoarelor, nu numai în Europa ci pe toate continentele. Folclorişii
atestă că în basmele române se păstrează două nume derivate din Sânzâiana:
Iana Sânzâiana şi Ileana Cosânzeana. Sânziana se crede că ar fi o
moştenire latină în legătură cu numele zeiţei Diana. (A. Densuşeanu).
Tot Sânziene sau Drăgaice este denumită sărbătoare populară închinată
zeiţei agrare cu aceste nume care ocroteşte recolta, una dintre cele mai
populare şi îndrăgite serbări câmpeneşti prilejuite de solstiţiul de vară,
care marchează mijlocul verii agrare. La originea ei, serbarea avea loc
exact la solstiţiu de vară, dar biserica creştină – care iniţial a
combătut-o considerând păgâne ritualurile respective, precum şi actele
magice efectuate cu acest prilej, neputând s-o desfinţeze, a mutat-o la
ziua Sfântului Ioan Botezătorul adică 24 iunie. Numele de Sânzâiana este
folosit în Oltenia, Banat, Transilvania, Bucovina, Maramureş şi nordul
Moldovei.
Drăgaica – similară cu Sânzâiana, este numele unui personaj mitologic din
acelaşi ritualul agrar practicat însă în Moldova de sud şi centrală,
Muntenia şi Dobrogea tot la această dată. Numele este de origină slavă –
Draga însemnând frumoasă, dragă. Prima descriere a credinţei populare
legate de acest personaj şi serbărilor dedicat acestuia i se datorează lui
Dimitrie Cantemir (1673-1723) şi cărţii sale Descriptio Moldaviae. El o
compară cu Ceres - zeiţa grâului şi recoltei în mitologia romană,
identificată cu Demeter în mitologia greacă.
Serbarea Sânzâiene sau Dragaicele este denumită în limbaj popular şi
Amuţitul Cucului. Interesant de ştiut – cucul cântă doar trei luni pe an,
de la echinocţiu de primăvară (care coincide cu sărbătoarea religioasă
Buna Vestire, sau Blagoveştenie), până la solstiţiu de vară - Sânzâiene
(sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul – 24 iunie) . Când cucul încetează
să cânte înainte de Sânzâiene înseamnă că vara va fi secetoasă.
Există multe datini sau superstiţii legate de Sânziene. Cele mai multe
dintre ele se referă la fertilitate, sănătate şi dragoste.
Din spicele de grâu şi alte şapte plante diferite cum ar fi: pelin,
verbină, busuioc, sunătoare, ferigă, soc, cicoare, salcie şi neapărat
florile de Sânziană fetele tinere împletesc cunune (semnul cercului).
Purtate pe cap de o fecioară, aceasta reprezenta zeiţa agrară în dansul
denumit Jocul Drăgaicei, care se execută ritual de către fete tinere la
această serbare florală, cu caracter câmpenesc. Până în anul următor
cununele sunt agăţate la uşa de intrare a casei, la fereastre, la stâlpii
porţilor, la pietrele de hotar şi pe crucile mormintelor, cu semnificaţia
de a apăra oamenii, animalele şi recolta de forţele nefaste, malefice, de
stihiile naturii – grindină, inundaţie, furtună etc..
Credinţa că fereastra este locul prin care circulă spiritele sau
sufletele, este înpământânită în toată Europa. Astfel, atunci când moare
un om se deschide fereastra pentru a-i lăsa sufletul să iasă. Prin
fereastră pot intra duhurile rele, pentru aceasta în anumite zile ca de 11
noembrie - la Austrieci ziua Sf. Martin (care era considerată înainte ziua
de încheiere şi de începere a unui nou an economic), precum şi în noaptea
de Crăciun, se pun la ferestre lumânări aprinse pentru a împiedica
duhurile rele să intre în casă.
Aceste cunune mai au rolul de a ghici viitorul, ursita. Ele sunt aruncate
pe casă sau şură şi în funcţie de felul în care rămân pe acoperiş,
atârnate de hornul casei sau cad jos, anul care va urma va fi bun sau rău,
tinerii se vor căsătorii cu omul iubit sau nu, recolta va fi bună sau
proastă, locuitorii casei sănătoşi sau vor boli, vor avea noroc sau
ghinion, etc. In unele localităţi coroana este făcută doar din flori de
Sânziene. Cununa mai are aceeaşi semnificaţie cu colacul de grâu pus pe
capul miresei înainte de pornirea alaiului nupţial spre biserică, sau
coroanelor împărăteşti puse de preot pe capul mirilor în timpul nunţii
religioase şi anume fertilitate.
În seara de Sânzâiene în unele sate s-a mai păstrat tradiţia ca fetele
nemăritate şi feciorii holtei să se strângă seara în jurul rugurilor
aprinse. Băieţii aprind făcliile din târnuri, pe care le învârtesc „în
sensul mişcării soarelui spre apus” şi strigă versuri de factură populară,
cum ar fi cele culese de către etnologul Romulus Vulcănescu:
„Du-te soare, vino lună, / Sânzâienele îmbună, / Să le crească floarea
floare, / Galbenă, mirositoare, / Fetele să o adune, / Să le prindă în
cunune, /Să le prindă-n pălărie / Struţuri pentru cununie, /Boabele să le
răstească, / Până-n toamnă să nuntească”.
Dacă cununile aruncate de flăcăi pe casele fetelor iubite au rămas agăţate
de horn, în dimineaţa zilei de Sf. Ioan ( 24 iunie) aceştia cutreieră
satul cu struţuri de Sânziene la pălărie, chiuind şi strigând versuri cum
ar fi:
„Du-te lună, vino soare, / Că tragem la-nsurătoare, / Cununile neursite, /
Zac sub hornuri azvârlite, / Hai frumoaselor ce staţi, /Zâne vreţi să
rămâneţi, / Că venim după peţit, / Până nu v-aţi răzgândit.” Sau : „Toate
slutele-s grăbite, /Toate vor să se mărite, /Cu-alde unii dintre noi, /
Feciori mândri, vai de noi, / Că la nuntă ştim hori, /La praznice ştim
prânzi, / Şi la dragoşti şi mai şi...” ( Romulus Vulcănescu – Mitologie
română)
Floarea de Sânzâiană pe lângă certele proprietăţi farmaceutice are şi
nenumărate proprietăţi magice, cel puţin aceasta este credinţa populară.
- Dacă o fată tânără o pune sub pernă în noaptea premergătoare
Sânzâienelor, îşi va visa cu siguranţă ursitul. Pentru femeia căsătorită,
reţeta nu mai este valabilă, în schimb se recomandă să se înfăşoare cu
florile respective în jurul mijlocului pentru a nu avea dureri de mijloc
la seceriş...Câtă descriminare...
- Dacă îşi pun în păr sau în sân floarea cu pricina, atât fetele cât şi
femeile devin mai atrăgătoare şi mai drăgostoase. Dacă se tăvălesc la
ivirea zorilor prin roua căzută pe Sânzâiene, sau se spală în apă
curgătoare devin mai frumoase.
- În acelaşi timp floarea de Sânzâiană este un reper caledaristic agrar.
Dacă înfloreşte înainte de Sf. Ioan, înseamnă că vegetaţia plantelor este
prea avansată. După ce înfloreşte Sânzâiana, se începe cositul.
- În medicina populară Sânzâiana are numeroase întrebuinţări, dar pentru a
avea eficienţa scontată trebuie culeasă după un anume ritual şi anume:
florile în zorii zilei de Sf. Ioan în timp ce tulpina şi seminţele cum
este şi firesc toamna. Dacă sunt culese corespunzător proprietăţile lor
sunt miraculoase. Astfel întăresc copiii debili şi limfatici, dacă se pun
în apa lor de scaldă; vindecă frigurile; puse în rachiu vindecă
vătămăturile; roua căzută pe flori în noaptea de Sf. Ioan este leac sigur
pentru bolile de ochi şi piele.
Şi seria credinţelor sau superstiţiilor continuă:
- Noaptea de Sânzâiene este magică, atunci se deschid porţile cerului şi
lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Pentru aceasta se
fac practici de pomenire a morţilor numite Moşii de Sânzâiene, când se
deretică mormintele, se pun flori, se aprind lumânări şi se dă de pomană
la cimitir.
- În această noapte, ca şi în noaptea de Crăciun animalele stau la sfat cu
grai omenesc. Dacă le pândeşti poţi afla multe taine, poţi descoperi
comori ascunse.
- Tot în această noapte răsare floarea albă de ferigă care aduce noroc
celui care o va culege înfruntând curajos duhurile care a păzesc, va putea
citi gândurile oamenilor, va descoperi comori ascunse. Evident, nimeni nu
a reuşit să descopere floarea de ferigă, ea se înmulţeşte prin spori şi nu
înfloreşte – dar superstiţia este frumoasă, de domeniul basmelor..
- Cu făcliile aprinse în această noapte se înconjoară casa, câmpurile de
cereale, fâneţele, grajdurile, aceasta pentru ca anul următor să fie mai
bogat. În acelaşi timp se fac puternice zgomote nocturne, chiuituri,
strigături, sunete de tulnice sau tălăngi, pocnitori, artificii, pentru a
alunga duhurile rele.
- In Wogtland-Germania, dacă o fată aruncă un buchet de flori de Sânziene
prin uşa deschisă, sau îl dă prin fereastra, atunci îşi va găsi în acest
an ursitul. In Mecklenburg buchetul se pune sub pernă, căci se spune că
visele din această noapte se împlinesc.
- Doar în această noapte se culege Nebunariţa pentru a avea eficienţa
scontată Ea era considerată cea mai veche plantă folosită pentru vrăji în
spaţiul indo-german - una dintre componentele alifiei cu care se dădeau
vrăjitoarele pentru a putea zbura. Se crede că eficienţa sa e sigură în
calmarea durerilor de dinţi, combaterea viermilor intestinali la porci şi
în ritualurile de invocare a ploii.
- Pentru a cuceri inima băiatului iubit, o fată trebuie ca în noaptea de
Sânziene să rupă o tulpină de urzică, să i-o fluture prin faţa ochilor şi
gurii spunând un anumit descântec, apoi să i-o pună pe prag. Când a doua
zi „alesul” va trece peste urzică, inima lui va fi cucerită.
- In întreaga Germanie era cunoscută tradiţia băii de solstiţiu, sau de
ziua Sf. Ion Botezătorul - Sf. Johannes. Aceasta se făcea doar într-o apă
curgătoare şi era considerată că spală toate nenorocirile şi supărările
anului trecut, precum şi că ajută ca să se împlinească toate dorinţele în
următorul an. O relatare interesantă în acest sens o face poetul şi
umanistul italian Francesco Petrarca (1304-1374) care vizitând Kölnul în
anul 1330 a văzut pe malurile Rinului zeci de femei care-şi spălau mânile
în apă. Intrebând ce semnificaţie are această ceremonie în masă, femeile
i-au răspuns: spălăm toate necazurile şi le lăsăm să meargă pe apă, pentru
ca astfel anul care vine să fie norocos şi să ni se împlinească dorinţele.
- Dacă la miezul nopţii bei roua căzută pe floarea de Sânzâiană, aceasta
purifică şi este aducătoare de noroc.
- In Silezia, se spune că dacă faci în această zi o baie în care ai turnat
decoctul făcut din nouă plante anumite – obligator şi Sânzâiana, tot anul
vei fi sănătos şi-ţi va merge bine.
- Se ştie din cele mai vechi timpuri că verbina este o plantă deosebit de
folosită în descântecele de dragoste şi în medicina populară. Pentru ca să
aibă eficienţa scontată verbina se culege doar în noaptea de Sânziene,
Inalţarea la cer şi de Sf. Petre şi Pavel. Aceastei plante i s-a dat o
importanţă şi onoare deosebită încă din antichitate:
Romanii îşi împodobeau cu ea templele. Se considera că este sub influenţa
planetei Venus de aceea era folosită în ritualurile pentru dragoste. Dacă
se punea pe câmp, atunci aducea prosperitate şi recoltă bogată. Dacă se
punea în pantof, îţi lua oboseala pe loc. Se spunea că nu era voie să o
scoţi din pământ cu un obiect din fier, ci doar de argint.Inainte de a o
scoate însă se turna pe pământ ceară şi miere. După ce era scoasă (în
noaptea sărbătorilor amintite) trebuia să fie pusă uşor pe pământ şi să
fie vegheată pînă la răsăritul zorilor. Bărbatul care avea necazuri în
dragoste trebuia să împletească şapte fire de verbină cu şapte fire scoase
din cămaşa iubitei şi să i le pună sub pernă. In felul acesta dragostea îi
era împărtăşită.
In medicina populară se mai spune că dacă culegi această plantă înainte de
asfinţitul soarelui, tot anul următor nu vei avea dureri de cap.
- Tradiţia sau superstiţia spune că dacă în noaptea de Sânziene se pun
bucăţi de pământ cu iarbă în faţa grajdurilor, vitele vor fi ferite de
boli şi necazuri deoarece spiritele rele curioase, înainte de a intra în
grajd, vor număra firele de iarbă şi astfel vor fi toată noaptea ocupate.
- In Mecklenburg la Solstiţiu de vară se atârnă crăci de arţar la uşi şi
ferestre, se pun pe câmpurile de cartofi şi de in, pentru că există
credinţa fermă că în acest fel vor fi îndepărtate vrăjitoarele şi toate
forţele demonice. Frunzele de arţar culese în această zi şi puse la uscat
vindecă orice rană şi înlătura durerea de cap.
- Dacă hainele, covoarele şi aşternuturile sunt expuse în 24 iunie la
soare, ele nu vor fi mâncate de molii.
- Dacă în această zi vezi o furnică roşie aceasta este de foarte bun
augur. Dacă găseşti însă o furnică în portmoneu, este semnul cel mai
indubitabil că vei avea un an foarte bogat.
- In Silezia şi în Bavaria este tradiţia ca în această zi să se mănânce
turte din aluat cu flori de soc prăjite în untură, în felul acesta
întregul an care urmează vei fi sănătos. Crăcuţe de soc sunt atârnate şi
la fereşti şi uşi, pentru a apăra în felul acesta casa de orice necazuri
şi boli şi pentru a se asigura astfel bunăstarea în tot anul următor.
Din cele mai vechi timpuri, socul este plantat lângă casele oamenilor
deoarece se credea că în el sălăşluieşte un duh, sau o zână bună care-i
apără pe oameni de nenorociri.
- In Prusia era credinţa veche că zeul pământului Puschaitis locuia sub un
soc.
- In Danemarca acelaşi zeu, denumit Hyldemoer, avea acelaşi domiciliu.
- In Germania şi în toate ţările nordice era considerat un sacrilegiu ca
să tai un soc, copacul despre care ţăranii spun că „în faţa lui trebuie
să-ţi scoţi pălăria”. Cel care făcea asta era pedepsit cu focul şi cu
moartea, casa sa ardea şi cineva dintre membrii familiei murea. Despre
această credinţă vorbeşte şi Hans Christian Andersen într-unul dintre
basmele sale.
- Se spune că dacă culegi şi mănânci la miezul nopţi de Sf.Johann - Sf.
Ion Botezătorul - petalele florii de grâu denumită albăstrica, tot anul
vei avea noroc în toate.
Toate acestea sună ca o poveste, credinţe sau superstiţii bizare, depăşite
de timpurile pe care le trăim, şi totuşi...rămase adânc înrădăcinate în
tradiţia noastră populară, şi nu numai...M-am referit din lipsă de spaţiu
doar la credinţele existente în mitologia românească, austriacă şi
germană, dar ele nu sunt singulare. Nu numai în Europa ci pe toate
continentele există datini, ritualuri, credinţe şi superstiţii deosebit de
asemănătoare, legate de solstiţiul de vară, implicit de fertilitate.
Ce ar mai fi de spus, perioada solstiţiului de vară este nu numai motiv de
ample serbări câmpeneşti, de ritualuri agrare, de petreceri, distracţii ci
şi prilej pentru organizarea târgurilor, bâlciurilor şi iarmaroacelor,
pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei (Târgul de Fete).
Cele mai vestite Târguri de Drăgaice – Sânzâiene, erau la Buzău, Focşani,
Buda ( Jud. Vrancea) Ipăteşti (Jud. Olt) Piteşti, Câmpulung Muscel,
Cărbuneşti ( Jud. Olt) Broşteni ( Jud. Mehedinţi, Giurgeni (Jud.
Ialomiţa), Colentina (Jud. Ilfov), Blaj, Asuajul de sus ( Maramureş) şi
Muntele Găina ( Apuseni).
Multe dintre ele mai există încă, dacă vreodată aveţi ocazia nu scăpaţi
prilejul de a le vizita. Veţi trăi momente unice, de intensă bucurie. De
neuitat.
Julia Maria Cristea - Viena
|
[