"Diferanţa"
Dr. Titus Filipas
Impresii
si pareri personale in FORUM
 Ştim
că „La început a fost Cuvântul", „Logos” înseamnă „Cuvântul", dar în
actele pentru Romania parafate de bazileul de la Constantinopol pentru
Veneţia la 992 şi 1082 AD, el înseamnă „Împăratul". Pe româneşte,
Chrysobullos Logos se traduce în două feluri. Prima traducere, de fapt o
preluare puţin schimbată, este „hrisovul". Cam sub forma aceasta a fost
preluat şi de englezi: „chrysobull", iar amândouă cuvintele se citesc
aproape la fel. A doua traducere este „Bula de Aur". Să observăm că
‚hrisovul’ a fost, la origini, un instrument bizantin de gestionare, ori
de ‚management’. Dar „Chrysobullos Logos” devine şi ‚locus perceptibil’
pentru cauzalitate în Lumea Nouă!
Îndrăznim a zice că actul „Chrysobullos Logos” dat Genovei la 1261, un
„hrisov” liber traductibil prin sintagma: „Împăratul de aur”, va da
naştere mitului şi termenului „El Dorado” în Lumea Nouă, poate prin
mijlocirea jocurilor de noroc şi a cartomanţiei Tarot, poate altfel. Să
mai observam că în Arcana cea mare din Tarot, joc de cărţi având
incorporate codurile ‚culturii populare’ din alte veacuri, ‚Împăratul”
este simbol central. Acest împărat bizantin care planifică realmente, şi
chiar pe linia din ‚Strategikon’, o politică mondială extraordinar de
proactivă a fost Mihail al VIII-lea Paleologul (1259-82). El acordă la
1261 republicii maritime Genova hrisovul pentru dreptul de comerţ în
Romania. Se cunoaşte rolul jucat ulterior de marinarii şi capitaliştii
genovezi în descoperirea, şi apoi în exploatarea economică timpurie a
bogăţiilor naturii virgine din America. După cum se recunoaşte de
asemenea faptul că „mondializarea iberică” din secolul XVI, pe care noi
am învăţat-o în şcoala comunistă la capitolul „Epoca marilor descoperiri
geografice”, punându-se acolo accentul pe Descoperire, iar nu pe
Management, s-a bazat pe “softul scolastic Aristotel”.
Sigur, se poate contra-argumenta că 'Împăratul de aur' sau 'El Dorado'
este de fapt numele european pentru liderul peruvian local Inca. Dar să
nu uitam, conquistadorii aceia spanioli, --unii dintre ei foarte
şcoliţi--, citeau şi interpretau Lumea Nouă strict în termenii Lumii
Vechi! Din Lumea Veche vin şi liniile generale de 'weltpolitik' gândită
de „Împăratul de aur” al Oikumenei. Liniile de strategie politică
trasate în secolul XIII de împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul sunt
tot atâtea reguli de 'gramatică generativă a civilizaţiilor' care
influenţează lumea modernă şi postmodernă. ‚Agenda 21’ şi principiile
‚dezvoltării durabile’ incorporeaza şi ele ideea de „Corn al
abundenţei”. Dar Cornucopia este prezentă şi în ‚tărâmul Eldorado’.
Profesorul Samuel Phillips Huntington (născut în 1927) de la Harvard
University, în studiul său din 2004 intitulat „The hispanic challenge”,
îi acuză public virulent pe subiecţii ibero-americani că nu au dezvoltat
conceptul unui „Vis Latino”, spre deosebire de WASPs, adică albii
anglo-saxoni protestanţi din America de Nord, care au creat într-adevar
„The American Dream”. Dar ibero-americanii nu aveau nevoie de „visul
Latino”, pentru că ei aveau deja mitul Eldorado. Apoi, „The American
Dream” nu-i de fapt arhetipul Cornucopia din Lumea Veche? Este bizar
felul cum profesorul Samuel Phillips Huntington refuză contrapartidele
echivalente între sintagme şi cuvinte, asemănându-se cu fundamentaliştii
cei mai habotnici ai lumii de azi.
Între „Chrysobullos Logos” şi „El Dorado” există categoric o
„diferanţă”, „une différance”, ilustrând conceptul, --altminteri
abscons--, inventat de Jacques Derrida pentru a măsura distanţa dintre
„cauză” şi „efect” dintr-o reprezentare ontologică oarecare. În
comentariile filosofice publicate cel mai frecvent pe englezeşte,
termenul “the Differance” este conectat cu termenii ‚amânare’ (‚delay’)
şi ‚temporizare’ (‚temporalization’), rămânând o anumită ambiguitate
dacă ea se referă la o realitate în curgere, sau numai la o reprezentare
ontologică. Vechea expresie în latina scolastică: „Post hoc ergo propter
hoc” leagă într-un mod expres decalajul în timp de o posibilă
interpretare cauzală. Deşi noi evităm interpretarea scolastică, trebuie
totuşi să vedem ‚diferanţa’ legată de cauzalitate, mai exact de un
posibil ‚lanţ cauzal’ într-o reprezentare ontologică. În lumea reală, eu
văd ‚diferanţa’ prin analogie cu ‚impedanţa’ dintr-o schemă electrică.
Deşi aveam ‚grupuri de reflecţie’ încă de la Grigore Ureche, amânarea de
o sută de ani produsă de epoca fanariotă a introdus o ‚impedanţă’ în
dezvoltarea noastră ca naţiune, adică o împiedicare măsurabilă
metafizic. Cât de mare a fost, în termeni de 'unităţi de civilizaţie'?
Păi, simplu: o "Epocă a Luminilor", ceea ce-i foarte aproape de 1010
biţi de informaţie, cantitate numită şi ‚Eladă’ (‚Hellas’).
Putem aserta cu bună credinţă că pentru europenii din Apus, primul tărâm
Eldorado a fost Romania care începea sa se contureze ca România sau
Romania Neoacquistica. Informaţiile despre 'tâlhari' şi despre
'ianavezi' pe care ni le transmite Simion Dascălul sunt de fapt strâns
corelate cu acest Eldorado. 'Ianavezii' lui Simion Dascalul sau
cetăţenii Genovei nu puteau fi determinaţi să vină în ţinutul bogat şi
plin de primejdii de pe istmul baltico-pontic, decât ameninţaţi cu
spectrul închisorii pentru datornici, faimoasa Malapaga.
Reamintim faptul că şi Nicolae Iorga acorda o importanţă specială
drumurilor comerciale în istorie. Un asemenea drum se afla pe istmul
baltico-pontic. Există o climă specifică istmului baltico-pontic care
îndeamnă spre omul spre litere. Două anotimpuri sunt descrise de George
Bacovia (1881-1957) în poezia „Aiurea” : „Blestemată mai fie şi
toamna,/Şi frunza ce pică pe noi -/Blestemat să mai fie şi târgul/Ursuz,
şi cu veşnice ploi.../Cetate, - azilul ftiziei -/Nămeţi de la pol te
cuprind...” Clima s-a manifestat altfel în primăvara când a explodat
centrala nucleară de la Cernobyl, iar circulaţia eoliană a transportat
norul radioactiv mai întâi în Scandinavia! Trebuie să înţelegem foarte
bine dimensiunea pericolului de care am scăpat în 1986, şi rolul
important al momentului exploziei pentru această climă a istmului
baltico-pontic: Praful radioactiv din nor era echivalent cantitatii de
500 „ciuperci Hiroshima”. Daca explozia de la Cernobyl s-ar fi produs cu
o lună mai devreme, mare parte din acea cantitate de praf radioactiv ar
fi căzut peste România.
În ziarul România Libera din 28 Decembrie 2005, era anunţat proiectul
unui "Scut antirachetă în România", "care ar proteja atât Europa, cât şi
estul SUA". Dacă a fost aleasă România, înseamnă că în Occident există
încă teama, justificată, faţă de rachetele ruseşti. Articolul respectiv
nu descrie şi felul cum funcţionează 'scutul antirachetă': Rachetele
ruseşti cu ogive nucleare multiple probabil vor fi făcute să explodeze
deasupra Ucrainei. În anumite luni ale anului, tot materialul radioactiv
va cădea peste România. Acel "Scut antirachetă în România" nu este de
fapt un scut pentru România, ci proiectul unui nor radioactiv peste
România.
În anul 1709, Rusia preia de la suedezi controlul istmului
baltico-pontic, prin rezultatul bătăliei de la Poltava. Aşa cum scrie în
cărţile oficiale de istorie, aşa cum a crezut şi Dimitrie Cantemir,
rezultatul bătăliei de la Poltava ar fi fost decis de geniul militar al
ţarului Rusiei, imperatorul Petru cel Mare, care l-a învins atunci pe
regele Suediei, Carol al XII-lea. Totuşi, totuşi, rănit şi bolnav, Carol
al XII-lea nu a participat la luptă. Singura lui decizie la Poltava a
fost să delege comanda mareşalului suedez Rehnskiöld. Care a fost
categoric învins, dar nu de presupusul şi inexistentul geniu militar al
lui Petru cel Mare, ci de numărul fără de seamăn al ruşilor, cum se
înfăţişează în celebrul mozaic realizat de Mihail Lomonosov, care
percepe corect istoria rusească, o istorie în care cantitatea se
transformă “dialectic” în calitate. Mai departe, victoria definitivă a
imperiului ţarist împotriva regatului suedez va fi asigurată de prezenţa
unui mare tactician militar angajat temporar de ruşi, tînărul Mauriciu
de Saxa, ce îşi făcuse ucenicia militară luptând sub comanda prinţului
Eugeniu de Savoia.
Tot pentru controlul istmului baltico-pontic, dar în cel de al doilea
război mondial din secolul XX, s-a purtat în 1943, la Kursk, cea mai
mare bătălie de tancuri din istorie. S-a avansat recent ideea, printr-o
carte devenită best-seller, că germanii ar fi experimentat atunci
împotriva sovieticilor şi o bombă atomică primitivă, dar chestiunea
aceasta este foarte discutabilă, ca să ne ferim a spune direct că este
total „ideologică”, şi din cauza aceasta dubioasă la maximum. Dar
oricum, este o idee plasată la locul potrivit, pentru a dobândi, cât de
cât, aura plauzibilităţii.
Istmul baltico-pontic a fost mereu un loc periculos, care şi-a păstrat
legendele, de exemplu aceea despre Dybbuk. Un eres ucrainean, se spune,
iar Leonard Bernstein (1918–1990), care a compus muzica baletului cu
acelaşi nume, chiar credea acest lucru.
În secolul XIX, un mare scriitor de limba engleză, Joseph Conrad
(1857-1924), se naşte şi trăieşte vârsta copilăriei aici, sensibilitatea
lui exacerbată captează istoriile povestite de duhurile locului,
eliberându-le din carcera lor în ‚Inima intunericului’: "And this also,"
said Marlow suddenly, "has been one of the dark places of the earth."
Textul scris de Joseph Conrad uneşte într-o continuitate de putere şi
voinţă două fluvii, descarcerează imaginea : „interminable waterway”,
prezentă mai târziu şi în ‚Lupta cu inerţia’: "Pe fluviul fără de capăt
şi fără sfârşit", unde poetul român Nicolae Labiş prezintă viziunea
„omului comun” despre lume. Şi a trebuit să plătească pentru dezvăluire
cu viaţa. Să nu ne înşelăm, poemul ‚Lupta cu inerţia’ nu a fost şi nici
nu este „politiceşte corect”. Pentru că sunt dezvăluite în ideologia
acelui poem românesc scris într-o limbă neolatină apropiată de
perfecţiunea sacrului, nenumărate ‚legi fatale’ sau ‚arhetipuri
culturale’ care nu conveneau nici în 1956, după cum nu convin nici la o
jumătate de veac scursă de atunci. Nicolae Labiş a fost ucis pentru ceea
ce era el.
Într-o anumită măsură, Nicolae Labiş seamănă cu Alexei Tolstoi. La fel
ca mitul saitic al Atlantidei prezent în romanul Aelita al scriitorului
rus, şi arhetipul „fluviului fără de capăt şi fără sfârşit" ţine de
civilizaţia antică a Egiptului: Izvorul Nilului, imposibil de găsit
pentru cei vechi, însă aflat aproape de izvorul fluviului Congo - unde
se petrece şi acţiunea unei nuvele scrisă de Joseph Conrad.
Nicolae Labiş a fost asasinat în noaptea de 22 decembrie 1956.
"Teroriştii revoluţiei române" încep să ucidă oameni nevinovaţi în
noaptea lui 22 decembrie 1989. Avem astfel o iterabilitate sinistră pe
22 decembrie, noaptea când 'agenturili' realmente acţionează. Foarte
probabil că şi soţii Nicolae şi Elena Ceausescu au fost împuşcaţi tot în
acea noapte de „22”. Mai observăm că Grupul pentru Dialog Social
editează revista „22”, însemnând ‚signatura sinistrului’ din noaptea cea
mai lungă din an. Revista „22”, concepută ca un hebdomadar, zace o
săptămână întreagă la vedere pe standuri. Chiar trebuie „sărbătorite”
macabru şi într-un continuum zombie asasinarea lui Nicolae Labiş ori a
cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu?
Dr. Titus Filipas
|
