Din istoria noastră

Fragment din volumul "Partidele politice"

Mircea Vâlcu-Mehedinţi

Şi  dau  voie  ori  şi  cui  să  mă  cheme în  judecată pentru că  am  denunţat nu ţara mea, ci pe acei cari nenorocesc de  atâta vreme această ţară” (N.Iorga )

În fiecare dimineaţă când mă trezesc, văd aceeaşi situaţie, care se perpetuează de peste douăzeci de ani. Privesc România, iubirea mea idealistă, platonică, o privesc cum suferă. De douăzeci de ani a intrat în travaliu şi trebuie să nască. Se chinue mult să nască, pentru că fătul este aşezat de-a curmezişul, şi nu poate ieşi.

A fost siluită de Înţelegerea de la Malta, cu scopul de a naşte Democraţia, ce încă nu poate să apară, să vadă lumina zilei. Încă de la procreare, România a fost infestată cu viruşi – o mulţime - şi tot apar din ce în ce mai mulţi. Cei care au iubit-o, cu dragostea de care şi eu am fost cuprins, au pierit chiar atunci, erau mai mult de o mie de fiinţe. I-au omorât primii viruşi, care încă mai trăiesc liberi şi sunt deosebit de malefici. Sunt ca un cancer, analiza i-a arătat maligni. Şi au adus-o pe România mea în stadiul de metastază. Această tumoră, care a cuprins toate organele frumoasei Românii, au un singur scop: Să o ucidă înainte de a naşte copilul, numit prematur, Democraţie.

Mama României, care  a trăit acum o sută de ani, se îmbolnăvise şi ea, dar boala i-a apărut după ce o născuse pe actuala Românie. Şi atunci, cei care au iubit-o, au căutat s-o vindece, s-o facă sănătoasă. În parte au reuşit, dar sănătatea ei, încă era precară. Am spus “în parte”, fiindcă vreo câţiva viruşi, dar nu atât de mulţi ca astăzi, acei corpi, foarte periculoşi au  rezistat, medicamentele fiind doar nişte paliative, i-au  amânat  vindecarea completă.

Voi încerca să dau un exemplu de medicament, care n-a reuşit să-şi facă efectul. Astăzi de aceeaşi boală suferă şi noua Românie. Unii “oameni de bine” au încercat să-i aplice României actuale acelaşi medicament, care s-a dovedit, şi de data aceasta, a fi foarte slab. Trebuia ca României să-i fie extirpată complet tumora şi, atunci, probabil, intrând în convalescenţă, putea să se vindece, dar tare mi-e teamă, că Democraţia, înainte de a se naşte, va sucomba. Şi odată cu ea, va muri şi România...  

În sesiunea ordinară (prelungită) a Senatului, 1919-1920, ministrul de finanţe, Nicolae Titulescu, propune spre discuţii şi aprobare „Legea pentru crearea unui impozit progresiv pe averea şi pe îmbogăţirea din timpul răsboiului”. Această lege este „votată în Adunarea Deputaţilor, în şedinţa dela 3 Iulie 1921, şi adoptată cu o majoritate de una sută douăzeci şi două voturi, contra unsprezece”, dar, la data când Legea trebuia să se pună în aplicare, Partidul Naţional Ţărănist, pierzând alegerile, la guvernare a venit Partidul Naţional Liberal, care n-a aplicat-o, pentru că membrii conducători ai partidului erau acei îmbogăţiţi. Făcuseră averi, potrivit lozincii “Prin noi înşine”.  Şi, astfel, îmbogăţiţii de război, au rămas cu averile lor (ilicite) neatinse.                 

În România, post-decembristă, s-a propus Parlamentului o lege pentru “declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici”, dar, în urma unei contestaţii a şaptezeci şi unu de deputaţi PDL, Curtea Constituţională a decis că Legea este neconstituţională. Legea a fost respinsă de Preşedintele României...

Expunerea de motive la legea “Nicolae Titulescu”.

Senatul. Sesiunea ordinară (prelungită) 1919 – 1920.

Expunere de motive la Legea pentru crearea unui impozit asupra câştigurilor de răsboi. (Monitorul Oficial).

 “Ţara trece prin împrejurări grele financiare; finanţele Statului Român sunt sleite; ţara este sugrumată economiceşte; valoarea monedei române dispărută pe pieţele străine; nimeni nu munceşte, nimeni nu produce, nu numai pentru ţară, dar nici încă pentru nevoile lui, deci cu atât mai mult nu putem avea export; toţi, dar absolut toţi, nu se gândesc decât cum ar putea, fără muncă, fără bătaie de cap, fără grije, fără nici o trudă, să trăească bine, să se plimbe, să speculeze pe semenul lui sau chiar pe Stat, să se îmbogăţească fără jenă, fără ruşine, fără frică, nici chiar de legi, pe spinarea oricui, numai bani şi iarăş bani, avere şi iarăş avere să-şi agonisească, să grămădească, fără a ţine seama că şi altul trebuie să trăiască.”

 Mulţi, chiar foarte mulţi şi-au pervertit conştiinţele să speculeze nu numai avutul şi pe cei bogaţi, dar chiar mizeria omenească. Pe când asupra unora nenorocirile răsboiului au venit potop, i-au copleşit şi doborât în mizerie, distrugându-le până şi speranţa celui mai modest culcuş; alţii, stând impasibili, ba chiar aşteptând ca aceşti nenorociţi să le cadă pradă, au împins, prin îndărătnicirea lor, ca lipsa, foamea şi mizeria să-i îmbrăţişeze. Pe când unii umblă cerşind un culcuş sau o bucăţică de pâine, alţii se desfată în palate, în chefuri şi orgii, în automobile şi landouri cu cai, ca din poveşti. Pe când Statul geme ca un bolnav pe patul de moarte, sub povara datoriilor enorme şi a extraordinarelor cheltueli zilnice, aceşti îmbogăţiţi, speculanţi ai autorităţilor, ai neamului şi ai mizeriei omeneşti, se desfătează în bătaie de joc a celor pe cari i-au jefuit, cu sau fără conştiinţă, cu sau fără muncă. Asta este nedrept, neechitabil, necorect.

În aceste împrejurări, naşte principiul că nimeni nu se poate îmbogăţi fără muncă şi fără capital. Capitalul şi munca sunt cei doi factori cari conduc lumea. Capitalul şi munca trebuiesc puse în folosul omenirii şi rezultatul lor trebuie să formeze echilibrul cu folosul ce aduc. Beneficiul lor nu poate să întreacă folosul omenirii; desechilibrul produce dezordinea şi desfiinţarea organismului social, mizeria. Cei priviţi mai sus n’au muncit, sau prea puţin, beneficiul lor se vede, îmbogăţirea depăşind folosul ce au adus, acestea s’a făcut în dauna ţării şi a tuturor. Împrejurările răsboiului dând naştere acestui desechilibru, toată lumea trebuie să contribuie a reveni la o stare normală sau apropiată de normală.”

 “Să contribuim, dacă nu cu tot, cel puţin cu o parte din avutul nostru, avut nemuncit, ci venit din împrejurări independente de voinţa noastră, de inteligenţa noastră, de capitalul nostru. Principiul că ori ce îmbogăţire nedatorită străduinţei fiecăruia, ci provenită din factori sociali, în afară de acţiunea lui, trebuie să sufere un sacrificiu în folosul massei generale, îşi găseşte aplicare. Acest sacrificiu se traduce în impozite către Stat, reprezentantul massei generale. Acesta este fundamentul legii ce propunem, “Legea impozitului asupra cîştigurilor de răsboi”. Cu acest impozit se vor alina suferinţele celor dăunaţi de răsboi, se vor plăti imediat toate despăgubirile cauzate din sau fără voinţa Statului şi va uşura pe cât va fi posibil povara datoriilor Statului. El va atinge pe toţi a căror avere sub orice formă, peste cea dela 1 Ianuarie 1915, a crescut cu mai mult decât 15%, calculat ca creştere normală.

Proiectul de lege privitoare la impunerea câştigurilor de război conţine următoarele capitole:

Cap.1.- Obiectul impozitului.

Cap.2.- Cotele impozabile şi scara impozitelor (câştigul de răsboi – surplus faţă de venitul normal – de la 1.000 lei la peste un milion lei, cu un impozit din surplus, progresiv, de la 10 % din surplus, la 90 % din surplus).

Cap.3.- Constatarea câştigurilor de răsboi.

Cap.4.- Sancţiuni (Art.16. Contribuabilii cari vor denatura adevărul, în declaraţiile lor privitoare la veniturile din anii 1915-1920, se vor pedepsi cu o amendă egală de cinci ori valoarea impozitului pe venit, pe baza venitului ce trebuia să declare. În caz de falsificări în scripte şi de deturnare a adevărului, cu vădită rea credinţă, vinovatul se va pedepsi cu de zece ori valoarea impozitului datorat şi cu închisoare dela 5 zile la 3 luni. /.../.

Art.17. Funcţionarii publici, cari vor da informaţii false, sau vor ascunde adevărul cu bună ştiinţă, se pedepsesc cu o amendă dela 1.000 – 50.000 lei.

Art.18. Contravenţiunile la art.15 se pedepsesc cu o amendă dela 1.000 – 100.000 lei şi în caz de vădită rea credinţă sau falsuri cu închisoare de 5 zile – 1 an.

Cap.5.- Dispoziţii tranzitorii (Legea de faţă intră în vigoare dela 1 Octomvrie 1920). /…/.                           

/Semnează 22 deputaţi/.

Mircea Vâlcu-Mehedinţi

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com