|
|
|
|
            |
|
Dinu C. Giurescu -
„România şi
comunismul. O istorie ilustrată”
Prof. univ. dr
Ioan Scurtu
Istoria şi „fibra
intelectuala” a lui Mihail Roller După 1989, au fost
publicate mai multe lucrări de sinteză privind istoria României din
perioada 23 august 1944 – 22 decembrie 1989, dar, din păcate, aproape
toate seamănă mai curând cu un rechizitoriu, decât cu o analiză
ştiinţifică. Cea mai semnificativă este Raportul Final al Comisiei
Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste în România, editori
Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu şi Cristian Vasile (Bucureşti,
Editura Humanitas, 2007, 880 p.). Comisia avea rolul de a condamna
dictatura comunistă, astfel că a lucrat pe baza unor concluzii deja
stabilite, iar membrii acesteia, numiţi de preşedintele României, erau,
în majoritate covârşitoare, orice altceva, dar numai istorici nu. Însuşi
preşedintele acestei comisii, Vladimir Tismăneanu, nu este istoric,
singurul său merit fiind acela că şi-a făcut o „profesie” din a condamna
comunismul. Obiectivul politic a fost atins, preşedintele ţării
însuşindu-şi „concluziile” Raportului Final, pe care le-a prezentat în
şedinţa specială a Parlamentului României din 18 decembrie 2006. În
fond, Tismăneanu face parte din aceeaşi „fibră intelectuală” cu Mihail
Roller. Ambii nu erau istorici, dar au primit misiunea de a da directive
„frontului istoric”, ambii au ignorat cu nonşalanţă vechiul adagiu,
fundamental pentru cei care cercetează şi
scriu despre trecut: „Sine ira et studio!”:
„Lucrarea îşi propune să arate -
sintetic - componentele esenţiale, sociale şi politice, ale regimului
democrat-popular şi socialist, cu evoluţia acestora în perioada
1944-1989. Am pornit de la constatarea, simplă, ca tinerii, de la 15 la
40 de ani şi chiar peste, nu ştiu azi mai nimic despre regimul amintit,
iar persoanele mai în vârsta pot, în cel mai bun caz, să relateze
experienţe strict personale, adesea fără legatură cu funcţionarea de
atunci a sistemului. Volumul
de faţă porneşte de la menirea fundamentală a istoriei: aceea de a
reconstitui, pe temeiul documentelor, ceea ce a fost; de a explica, de a
răspunde la intrebările „cum” şi „de ce”. Aceste răspunsuri se cuvin
date cu atentă cumpănire, fără manie sau părtinire, aşa cum ne-a
indemnat Publius Cornelius Tacitus (cca 55-120 d.H.). Fiindca istoria nu
poate fi nici rechizitoriul acuzării şi nici pledoaria apărării. Am
socotit ilustraţia o componentă obligatorie pentru înţelegerea
evenimentelor şi a oamenilor epocii, de unde şi subtitlul volumului: O
istorie ilustrată.” (Academician Dinu C. Giurescu) Istoricii de meserie,
care-şi respectă statutul, au publicat volume de documente, studii,
lucrări privind anumite aspecte ale istoriei României după cel de-al
Doilea Război Mondial, care constituie o bază temeinică pentru
realizarea unor sinteze credibile. Între aceştia, profesorul Dinu C.
Giurescu, autorul unor lucrări esenţiale privind guvernarea Rădescu,
alegerile parlamentare din noiembrie 1946, evoluţiile politice din anul
1947. Următoarea treaptă, a sintezei, a fost urcată în mod firesc de
profesorul Giurescu, fără ostentaţie şi fără reclamă prin mass media.
Pornind de la ideea că „istoria
nu poate fi nici rechizitoriul acuzării, nici pledoaria apărării”
(p. 11), profesorul Dinu C. Giurescu şi colaboratorii săi au realizat o
remarcabilă sinteză privind evoluţia istorică a României în perioada 23
august 1944 - 22 decembrie 1989. Prezentarea principalelor evenimente
într-o abordare cronologică, sunt analizate, succesiv: Partidul Comunist
Român; Sistemul politic; Industrializarea socialistă; Colectivizarea
agriculturii; Învăţământul; Sistemul represiv; Politica externă; Armata.
Cartea se impune prin temeinica documentare şi forţa de argumentare a
ideilor, prin maniera de abordare şi echilibrul concluziilor formulate,
prin acurateţea stilului şi perfecta sistematizare a materialului.
Autorii demonstrează că, într-un regim autoritar, bazat pe un singur
partid politic, în care liderul are rolul decisiv, abuzurile şi
ilegalităţile au constituit fapte cotidiene, cu consecinţe dintre cele
mai grave asupra ţării şi a cetăţenilor ei.
-
„După decembrie 1989, urmările
negative ale crizei de sistem, simţite direct la nivelul individual şi
colectiv al opiniei publice, au fost proiectate asupra unităţilor
industriale în sine, socotite dintr-odată ca «depăşite», ca «un balast»,
ca «fier vechi» etc. Asemenea «calificative» au folosit unor grupuri
restrânse, care au falimentat şi au demantelat sute şi sute de uzine şi
capacităţi de producţie” ( p. 92). -
„Cât despre agricultură, peste
50% din nevoile alimentare ale populaţiei sunt acoperite din import,
ceea ce constituie un incredibil paradox şi o adevărată bătaie de joc în
cazul României!” (p. 92). -
„În prezent, învăţământul
«preuniversitar» trece prin multiple «reforme», nu asigură o pregătire
la nivelul dinainte de 1989 şi nici la acela al cerinţelor contemporane”
(p. 114). -
„Asistăm treptat la o disoluţie a
identităţii naţionale şi a sentimentului de patrie. Sunt şi excepţii,
dar presiunea noii ideologii este tot mai apăsătoare. Globalismul
ideologic-cultural a luat locul marxism-leninismului şi socialismului
multilateral dezvoltat” (p. 185). -
„Libertatea, redobândită în
decembrie 1989, cu sacrificiul a 1104 vieţi, aproape toate foarte
tinere, slujeşte, în primul rând, unei minorităţi” (p. 185). O foarte bogată ilustraţie întregeşte
şi argumentează textul, oferind cititorilor posibilitatea de a
„vizualiza” persoanele aflate în conducerea partidului şi a statului,
dar şi pe cele îmbrăcate în zeghe la Aiud, Sighet şi Râmnicu Sărat,
tribune oficiale, manifestanţi, vizite „de lucru”, titluri de ziare şi
broşuri de propagandă, citate din documente, monumente istorice şi de
arhitectură, combinate industriale, maşini şi utilaje agricole, tancuri
fabricate în ţară, tabele statistice, bancnote, hărţi, medalii şi ordine
ale Republicii, lideri politici de talie mondială care au venit în
România, precum şi vizite ale conducătorilor români în diverse state,
aflate pe mai multe continente etc.
Aceste precizări, care-l onorează pe
profesorul Giurescu, arată că şi la o editură serioasă, cum este Editura
Corint, există redactori care nu se pot dezbăra de propaganda
mass-media, inspirată din cărţi de tipul celor semnate de Tismăneanu.
Lucrarea „România şi comunismul. O istorie ilustrată” se încheie cu un
foarte util Index, precum şi cu lista surselor foto. Remarc grafica
excelentă, tehnoredactarea ingenioasă şi eficientă, precum şi calitatea
hârtiei (cretată). Este o carte valoroasă din punct de vedere
ştiinţific, cu înfăţişare frumoasă, în sensul cel mai propriu al
cuvântului. Consider că această lucrare poate şi trebuie să fie
utilizată ca manual şcolar de profesorii care aleg să predea cursul
opţional privind istoria comunismului din România. În prezent,
profesorii au la dispoziţie doar „O istorie a comunismului din România.
Manual pentru liceu” (Iaşi, Editura Polirom, 2008), aprobat prin Ordinul
ministrului Educaţiei nr. 37 444 din 4 august 2008, apărut sub egida
Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România. Este un
manual realizat în conformitate cu „tezele” din Raportul Final, adică
extrem de politizat. Recomandarea ca manual şcolar şi a lucrării
realizate pe Dinu C. Giurescu, Alexandru Ștefănescu şi Ilarion Ţiu ar
oferi o alternativă, absolut necesară, într-o societate democratică.
Prof. univ. dr Ioan Scurtu
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
|
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |
Animat
de concepţia potrivit căreia adversarul politic trebuia nu numai învins,
dar şi lichidat fizic, acel regim politic a aruncat în temniţă
personalităţi precum Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gheorghe I. Brătianu,
Constantin Argetoianu, care au murit la Sighet, Aiud sau Râmnicu Sărat.
Sunt reliefate presiunile şi violenţele din anii colectivizării
agriculturii (1949-1962), restricţiile din ultimii ani ai regimului
Ceauşescu, ideologizarea învăţământului, epurările din armată,
presiunile exercitate de aparatul de represiune, mai ales de Securitate,
asupra cetăţenilor etc. Analizând în spirit critic anii regimului
socialist-totalitar, autorii nu ezită să „arunce o privire” şi asupra
perioadei de după 1989, iar comparaţiile sunt adesea dezamăgitoare.
Cităm, cu titlu de exemplu:
Lucrarea
conţine succinte biografii ale unor lideri politici ai P.C.R. din anii
1944-1989. Între acestea, şi cea a generalului Iulian Vlad (p. 208). În
exemplarul pe care mi l-a oferit cu dedicaţie, profesorul Dinu C.
Giurescu a pus în paranteză următorul text:
„La 31 decembrie 1989, a fost
arestat şi condamnat la 25 ani închisoare, pentru implicarea sa în
represiunea de la Timişoara şi Bucureşti, înaintea căderii regimului
Ceauşescu. A executat doar patru ani din sentinţă, la închisoarea de la
Jilava, fiind eliberat în decembrie 1993”. Profesorul Giurescu a
scris cu pix de culoare neagră:
„Editura a adăugat cu de la sine putere aceste rânduri, înlocuind cele
trecute de mine. Textul pus de mine la foto Iulian Vlad (p. 208) şi scos
de Editură, fără a mă anunţa: «În decembrie 1989, a dat ordin de
consemnare totală a personalului în unitate. La 17 decembrie a comunicat
col. Filip Teodorescu, aflat la Timişoara: « Nu mai ieşiţi din sedii, ca
să nu se pună pe seama voastră provocările lor. Și să nu-l pună păcatul
pe careva, dacă trebuie neapărat să iasă, să aibă arma asupra sa. Asta
v-am spus-o de la început’. »” În cei 50 de ani de când public,
niciodată vreo editură nu a efectuat vreo modificare a textului meu fără
a-mi comunica în prealabil. Dinu C. Giurescu - 21 octombrie 2010″.