|
 Duminica
Floriilor
Etnografie şi tradiţii
Julia Maria CRISTEA
- Viena
Duminica Floriilor, sau Floriile, este o
sarbatoare cu data mobila, care deschide pentru toţi crestinii ciclul
sarbatorilor Pascale, ce se încheie a 40-a zi dupa Paste, la Înalţarea
Domnului. Ea este
stabilita în funcţie de data cand cade Pastele, este premergatoare
duminicii Pastelui (în a sasea saptamana a Postului Mare), din punct de
vedere religios semnificand intrarea lui Iisus Christos în Jerusalem si
începutul Saptamanii Patimilor. Cum în Saptamana Patimilor, postul este
si mai sever, de Florii se face „dezlegare la peste” adica se poate
manca o proteina usoara.
Ca toate sarbatorile crestine, iniţial a fost o
sarbatoare pagana, a vegetaţiei si fertilitaţii, dedicata Florei,
peste care crestinismul a suprapus o sarbatoare religioasa,
schimbandu-se denumirea si semnificaţia, dar pastrandu-se în buna parte
tradiţiile iniţiale.
Flora era la
vechii romani zeiţa florilor si a înfloririi, dar în acelasi timp
si patroana prostituatelor. În onoarea ei, odata cu venirea primaverii,
avea loc sarbatoarea Floralia, care iniţial dura numai o zi, pe
29 aprilie – data cand a fost fondat templul ei, langa Circus
Maxim, în Roma.
Dupa încheierea primului razboi punic, edilii publici au
instituit Ludi Florales, care dura de la 18 aprilie pana la 3
mai iar ultima zi se desfasura în Circus Maxim.În centrul acestei
sarbatori era cinstirea corpului femeii, de fapt aveau loc adevarate
orgii, cu femei complet dezbracate, aceasta pana în sec. 3 î.e.n. cand
Cato cel Virtuos - Marcus Porcius Cato, a fost atat de dezgustat
de spectacol, încat a interzis ca femeile sa-si mai expuna trupurile
goale.
 De
fapt sarbatoarea Floralia, nu era doar placere frivola, ci simboliza
fertilitatea: asa cum din floare se naste fructul, tot asa din dragoste
se nasc copiii – lucru deosebit de apreciat de romani, care au ales-o în
secret pe Flora drept protectoarea Romei. (Patricia Monaghan – Lexicon
der Göttinnen)Flora a fost venerata ca si
Flora Mater, mama primaverii si a nasterii vegetaţiei. La poporul
sabin, a avut o luna proprie denumita Flusare, aceasta era
primavara, perioada corespunzatoare înfloririi. În Roma, avea doua
temple si chiar un preot propriu, numit Flamen Floralis.De fapt,
cultul Florei a fost în parte determinat de faptul ca bruma sau îngheţul
ar fi putut distruge florile, deci recolta fructelor, pentru aceasta i
se aduceau ofrande, pentru a preîntampina acest lucru. În timpul
sarbatorii Floralia, oamenii purtau pe cap cununi de flori, îsi
împodobeau porţile cu ramuri de dafin (laur – planta cu care erau
încununaţi eroii), si usile cu flori, care, de asemenea erau raspandite
pe masa unde se manca. (At.M. Marienescu - Cultul pagan si crestin).
Intrarea lui Jisus in
Jerusalem - detaliu fresca - Capela Scrovegni-Padua
Giotto
di Bondone
(1266 -1337)
 În
scrierile religioase, Iisus a fost întampinat la intrarea în Jerusalem
cu ramuri de palmier si maslin. Palmierul
majestuos, cu frunzele sale desfasurate ca niste evantaie uriase, a fost
considerat un simbol al soarelui si al victoriei. Pentru egipteni cat si
pentru arabi el era „Pomul vieţii”, fructele sale – curmalele, erau în
vestul Asiei si în China un simbol al fertilitaţii. Motivele frunzelor
de palmier le gasim asociate la romani cu ceremoniile legate de cultul
lui Apollo dar si al zeiţei Astarte (identificata si cu Atargatis –
zeiţa pestilor, ce era reprezentata ca o sirena cu trup de femeie si
coada de peste). Tradiţia folosirii frunzelor de palmier în diferite
procesiuni precum si la încununare victoriei gladiatorilor, a fost
preluata de catre adepţii tinerei religii crestine, care au serbat în
felul acesta intrarea victorioasa a lui Iisus în Jerusalem. Tot în acest
sens, pelerinii care mergeau la Sfantul Mormant, erau denumiţi „Palmer”
în ţarile germanice. Curand frunzele de
palmier au devenit un atribut firesc al unor sfinţi sau martirii ai
credinţei, simbolismul lor capatand dimensiuni noi, ele reprezenta nu
numai victoria dar si faima si nemurirea.
Simbolul
salciei
Locul frunzelor de palmier (în ţarile unde nu exista), a
fost luat însa de salcie, în buna parte datorita simbolismului ei, cat
si prin faptul ca este primul copac care înverzeste primavara. În ţarile
germanice Duminica Floriilor se numeste Palmsonntag (Palm - mladiţa de
salcie cu maţisori; Sonntag - duminica) În unele ţari din Occident,
salcia plangatoare este legata de moarte, astfel în Rusia exista
credinţa ca „cine planteaza o salcie îsi pregateste cazmaua cu care-si
va sapa mormantul”. În Extremul Orient, era simbol al Nemuririi,
asemanator cu salcamul masonic – probabil, datorita faptului ca o ramura
de salcie, pusa în pamant si udata, prinde radacini si în scurt timp
devine arbore. La vechii indienii din preeriile Americii, salcia era un
arbore sacru, reprezentand simbolul renasterilor ciclice (J. Chevalier –
A. Gheerbrant). Filozoful chinez Laozi (Lao-Tse sau Lao-tzu)
– întemeietorul Daoismului (cunoscut si sub denumirea
Taoism), medita sub o salcie.
Palmsonntag in familie Ferdinand Georg
Waldmüller (1793 - 1865)
 În
afara de aceste consideraţii speculative, cred ca de mare importanţa
este faptul ca din antichitate au fost descoperite calitaţile ei
curative. În Sec. V î.e.n. parintele medicinei – Hipocrate, a scris
despre pudra extrasa din coaja de salcie, care usura durerile. De
asemenea în Sumeria, Egipt, Asiria si la Amerindieni, se folosea coaja
de salcie, în acelasi scop. Mult mai tarziu, în 1763, preotul englez
Edmund Stone, popularizeaza în Europa eficienţa acestui medicament
natural, ca în 1828 farmacistul francez
Henri Leroux
si chimistul italian
Raffaele Piria,
sa sintetizeze extractul salicilina, numit astfel dupa numele
latin al salciei albe – Salix Alba. Acesta este punctul de plecare a
unui lung drum pentru descoperirea Aspirinei, în forma cunoscuta astazi,
patentul invenţiei fiind foarte controversat. Folosirea frecventa a
ramurilor si maţisorilor de salcie în tradiţiile populare, pot fi si
rezultatul faptului ca se cunostea eficienţa lor terapeutica.
Ca toate marile sarbatori crestine si Foriile sunt
legate de cultul mosilor si stramosilor. În sambata dinnaintea
Floriilor femeile curaţa mormintele, le împodobesc crucile cu ramuri
înflorite de salcii si dau de pomana placinte si colaci. Tot acum are
loc celebrarea Sambetei lui Lazar – „ se desfasoara scenariul morţii si
renasterii zeului vegetaţional Lazar”, tradiţiile sunt consemnate cu
numeroase variante locale, precum Lazarelul sau Lazariţa, dupa
regiune.(Ion Ghinoiu).
Lazarelul
Trezirea lui Lazarus - Juan de Flandes(1490-1519)
 Lazarelul
are doua aspecte: dansul ritual executat de copii în Sambata Floriilor,
precum si ceremonialul executat de un grup feminin, în genul colindelor,
dedicat zeului vegetatiei Lazar (Lazarica), referindu-se la moartea si
renasterea lui anuala, odata cu venirea primaverii. Se crede ca
radacinile acestei traditii ar fi ceremonialurile dedicate zeilor
vegetatiei – Dionysos, Adonis, Afrodita, Attis, Osiris (I. Ghinoiu).
Dupa legendele populare
Lazar a fost frate cu Cucul. Cucul s-a ratacit de Lazar si se striga
unul pe altul. Cine nu serbeaza ziua lui Lazar se umple de pistrui.
Din punct de vedere religios, Lazar cel sarac, fratele
Martei si Mariei, ar fi murit si a fost reînviat din morti de catre
Iisus (Evanghelia dupa Matei).Datorita acestei minuni, Iisus a fost
întampinat de catre locuitorii Jerusalimului, cu ramuri de palmieri., în
entuziasm general, ca pe un învingator al mortii:
Osana!
Bine este cuvantat Cel ce vine
întru numele Domnului!…
Lazarita
În Moldova si Bucovina, acelasi ceremonial, executat tot
de un grup de femei, se desfasoara sub forma unei nunti, în care
Lazarita – personajul principal, este îmbracata în mireasa, cu cununa de
flori pe cap si se misca în interiorul cercului de „Surate”, care
povestesc cantand – ca o colinda, legenda lui Lazar, care relateaza
moartea lui Lazar, gasirea lui, ducerea acasa, spalarea cu lapte,
aruncarea laptelui sub nuci si renasterea lui sub forma de flori si
vegetatie – moment consemnat cu bucuria „suratelor” care transforma
tanguirea într-o hora vesela.
Se crede ca Lazar a fost gasit de catre sora lui mai
mare, care era nevasta lui Dragobete si nora Babei Dochia, si de atunci
s-a format obiceiul jelitului la mort. (Dobrogea, sudul Munteniei) (I.
Ghinoiu).Tot acum, de Florii, (data difera în functie de asezarea
geografica, poate fi si la Buna Vestire sau Joimari – Joia Mare) are loc
asa zisa Nunta Urzicilor – cand înfloresc urzicile si nu mai sunt
comestibile.
Traditii si
superstitii
In Banat si Transilvania, în sambata Floriilor, fetele
mari puneau o camasa curata împreuna cu o oglinda, sub un par altoit,
unde ramaneau pana a doua zi de dimineata la rasaritul soarelui.
Oglinda era apoi folosita la farmecele de dragoste si
sanatate.
La miezul noptii spre duminica Floriilor,
fetele fierbeau în apa, salcia cu
busuioc si canafii prapurilor folositi la înmormantarea unei fete mari,
apoi se spalau cu ea pe cap, ca sa aiba parul frumos si stralucitor si
sa fie placute de flacai, ca busuiocul. Apa se arunca la radacina unui
par si se spunea: “Cat de frumos e parul înflorit, asa de frumoasa sa
fiu si eu; cum se uita oamenii la un par înflorit, asa sa se uite si la
mine”. (Marian).
În unele regiuni, din contra nu se spala pe cap si nu se
rade în ziua de Florii, ca sa nu albeasca precum pomii.
(Marian).Se numeste asa (Floriile) pentru ca în aceasta zi se sfintesc
la biserica salcii. Si pentru ca din aceasta zi pomii si florile încep a
înmuguri si a înflori. (Marian)Mutisorii de salcii, daca sunt pusi în
stupi, fac sa fie miere multa; daca sunt pusi în rasaduri viermii nu
mananca legumele. Fumul mutisorilor arsi împrastie grindina, tunetul si
fulgerul. Cum va fi ziua de Florii, asa va fi si ziua de Pasti.
(Marian).
Maica Domnului vrand sa vada pe Hristos rastignit, a
avut în cale o apa. S-a rugat de toate buruienile ca sa o treaca, si
nici una n-a voit, numai salcia a întins o craca si a trecut-o dincolo.
Maica Domnului a binecuvantat-o, ca sa o duca la biserica, s-o slujeasca
preotii si sa se încinga oamenii cu ea, ca sa nu-i doara mijlocul la
seceratul graului. (Fochi)
Salcia se pune la feresti în ziua de Blagovistenie si
în ziua de Florii. Salcia pe care ai pus-o sa n-o arunci, ci s-o pui la
icoana, ca-i buna pentru spor la albine. (Gorovei)Daca fetele mari dau
cu salcie în ziua de Florii li creste parul. Cand vii de la biserica în
ziua de Florii, sa ungi toti pomii cu coliva. ca sa tie florile.Din
salcia de Florii se fac cercuri si se pun pe pomi, ca sa dea roade mai
multe. (Gorovei) De Florii, se scot afara din casa la aerisit
vesmintele, sau zestrea fetei de maritat. Ramul de salca adus din
biserica la Florii este bun de dragoste si cei batrani ating cu ei
pruncii si pruncele spre a creste. (Mangiuca)
Ramuri de salcii se pun si în nutretul vitelor, pentru a fi sanatoase si
fertile. De asemenea se
împodobesc cu salcie pomii fructiferi si butucii de vie, pentru a da rod
bogat.(Mangiuca) -
scoaterea
si punerea cautatoarei (oglinzii),
împreuna cu camasa
curata. De îmbracat la Florii, sub un par oltoit, ca dimineata sa rasara
soarele peste ea, cu care apoi se fac fermecatori pentru dragoste si
sanatate.(Mangiuca) În sambata Floriilor seara,
cum trage clopotul la biserica, ducem salcia la morti. Aducem salcia la
progade îndarat si o ducem la biserica. S-apoi o slujeste popa.
Duminica, în ziua Floriilor, aduc boresele (femeile) salcia acasa,
c-apoai cica se face canepa înalta si subtirea ca salcia.Cum este salcia
adusa de la biserica, asa va fi si canepa: daca aduci salcie multa, se
face canepa multa, daca e subtire, se face si canepa subtire, daca este
noduroasa, asa va fi si canepa. (Bot)
Femeile si fetele pun dimineata pe trandafiri sau
maciesi martul(martisorul) purtat la gat, spre a vedea daca au noroc,
prin roua ce se prinde sau nu. Cu o saptamana înainte nu se planteaza
pomi si nu se seamana, deoarece ar face numai flori, nu si fructe. Pomii
saditi la florii se prind mai usor. (Fochi)Daca pana la Florii canta
broastele, are sa fie vara frumoasa. (Candrea).În toate casele se coc
atate paini de grau cati membrii are familia, dar painile nu sunt de-o
forma si marime, variaza conform etatei membrilor de familie.
Aceste paini se împletesc din aluat de grau si pe
deasupra se înfrumuseteaza cu cununi, cruci ori alte figuri, tot din
aluatul acela. (Mangiuca).
Floriile constituie sarbatoarea
onomastica a tuturor acelor care au nume de flori cum ar fi: Anemona,
Brandusa, Camelia, Craita, Crina, Crizantema, Delia, Floarea, Florica,
Florina, Florentina, Garofita, Gherghina, Iris, Lacramioara Luminita,
Margareta, Micsunica, Narcisa, Panseluta, Romanita, Rozalia, Trandafira
Viorica, Violeta, sau barbati cu nume de flori ca: Brandus, Brebenel,
Crin, Florentin, Florian, Florin, Ghiocel, Mugurel, Narcis, Trandafir,
Viorel. etc.
Traditii si superstitii
austriece si germane
La locuitorii „Tarii alpilor” – adica la austrieci,
exista la fel traditii si superstitii legate de aceasta zi. De fapt, nu
numai în Austria, dar în principiu superstitiile sunt asemanatoare în
toata Europa..Se ia un saculet cu grau, se leaga de buchetul de salcii
ce se sfinteste la biserica, apoi graul se da la pasarile de curte. Ele
vor fi aparate sa fie rapite de ulii sau de vulpi.Cu buchetul de salcii
sfintit la biserica, se înconjoara de trei ori casa, pentru a fi ferita
de hoti si catastrofe. Mai mult chiar, lucrurile furate îti sunt
restituite.Pentru ca sa nu te doara gatul,
trebuie sa înghiti trei matisori de salcie sfintita (traditie identica
si la romani).
La germani si austrieci exista „regulile taranului”,
care, nu sunt superstitii, ci confirma o îndelunga observare a naturii -
în cea mai mare parte se adeveresc.Schneit's
am Palmsonntag in die Palmen/Schneit's später in die Garben
(ninge de Florii pe salcii, ninge mai tarziu si pe snopi – grau) sau:
Wenn's
schneit in die Palm'/ Schneit's die Küh' von der Alm
(daca ninge pe salcii, va
ninge si vaca sus la pasune – adica vara).
Si seria superstitiilor si traditiilor nu se încheie
aici, fapt ce confirma înca odata ca sarbatoarea religioasa, a fost
grefata pe cultul pagan al renasterii naturii la viata si al
fertilitatii. Ele sunt legate de fertilitatea pamantului, animalelor si
oamenilor, de bunul mers al gospodariei, de sanatate, de frumusete, si
mai ales de acea cumplita teama de necunoscutul din viata asta si cel de
dincolo de ea, de acea notiune aleatorica pe care o numim soarta,
destin, noroc sau pur si simplu Voia Cerului, pe care încercam sa-l
înduplecam, prin orice mijloace, prin practicile stramosilor nostrii si
prin rugi, sa fie mai conciliant, mai bland cu noi – oamenii, cea mai
fantastica creatie a lui...si cea mai fragila.
Julia
Maria CRISTEA
Viena
Redacţia
Agero - Copierea neautorizată a acestui
articol va fi sancţionată juridic
|
Comentarii de la cititori |
|
[
Impressum ]
