Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

Episcopul Valeriu Traian Frenţiu

Seria "Mari personalităţi ale Bisericii Unite cu Roma"

Maria Hetco, Oradea

Impresii si pareri personale in FORUM

 

Întâmpinare

 

Am  scris această întâmpinare la un articol cu totul neobişnuit, nou pentru revista noastră, deschizând astfel o serie nouă în revista Agero, anume, seria dedicată marilor personalităţi ale Bisericii Române Unite cu Roma. Şi cum în viaţă nimic nu este întâmplător, deşi pare uneori să fie, adaug că acest text, unul dintre cele multe scrise şi dedicate martirilor greco-catolici de către mama mea, Maria Hetco descendentă din dascăli de copii de ţărani în Bihorul românesc, are un sens anume - special, fiindcă avem aici spre cetire o mărturie autentică, simplu scrisă, dar acribic studiată şi aflată în domeniu, căci familia mea de după ambele ei părţi se trage din preoţi şi dascăli greco-catolici, ce s-au aflat în miezul problemelor şi al chinurilor la care a fost supusă biserica Romei. Ştiu aceasta din fragedă pruncie, fiindcă am fost botezat, târziu, în mare secret ca "român unit". Dar ceea ce s-a scris şi s-a pomenit aici, are înainte de toate valoare de document, iată - fără ură sau resentimente faţă de cei vinovaţi, ce n-au mai putut fi traşi la răspundere vreodată, fiind totodată şi evocare, sinceră şi blajină, aşa cum o face un bun creştin! Memoria martirilor greco-catolici se cade să fie sprijinită şi pomenită pentru Faptele Lor Mari, ca rezultat al unei exemplare pregătiri teologice şi a unei morale şi conştiinţe de neam, ce Ardealul a cunoscut-o de la 1700 încoace, de când Neamul nostru, de aici, ce s-a "deşteptat" între stăpâni, s-a ridicat cu semeţie. Această trezire este rodul muncii lor, al preoţimii şi intelectualităţii greco-catolice, muncă ce încă nu se ştie văzută sau preţuită şi ce se trece şi acum cu vederea, de parcă falsificarea sau nepomenirea faptelor lor mari, sunt chestiuni fireşti! Episcopul Valeriu Traian Frenţiu este un exemplu de autentic "Mare Român", fiind o personalitate de excepţie, rarrisimă, despre care se vorbeşte însă prea puţin, ceea ce dovedeşte încă o dată, că sistemele noastre de valori, vor trebui revizuite şi tratate cu atitudine fermă, în spiritul Bunei Cuviinţe şi al adevărului public.

 

Lucian Hetco

editor Agero

 

Episcopul Valeriu Traian Frenţiu s-a născut la 25 aprilie 1875 în Reşiţa în familia preotului Ioachim şi Rozalia. A urmat şcoala primară la Reşiţa, apoi Gimnaziul Superior greco-catolic din Blaj, pe care l-a absolvit în 1894. În toamna aceluiaşi an s-a înscris la Facultatea de  Teologie a Universităţii din Budapesta, continuîndu-şi studiile la Viena, unde si-a luat doctoratul în teologie.

 

A fost hirotonist preot celib în 1898. Întors în ţară, a funcţionat ca protopop la Orăştie, apoi în Haţeg, iar la 4 noiembrie 1912 a fost consacrat Episcop de Lugoj, unde a funcţuionat până la 3 febriarie 1922, când a fost numit Episcop de Oradea după tragicul sfârşit al Episcopulului Demtriu Radu, în Senatul României.

Eparhia de la Oradea era pretenţioasă. Pe aici au trecut marii episcopi uniţi Ignatie Darabant, Samuil Vulcan, Vasile Erdeli, blândul Mihai Pavel, impunătorul Demetriu Radu. Toţi au lăsat admirabile moşteniri, unul s-a întrecut în realizări cu celălalt şi nu era deloc uşor să-i mulţumeşti. Eparhia cuprindea în 1922 un teritoriu vast şi era greu de administrat.

 

Din primul an de episcopat a ridicat Seminarul Teologic Eparhial, la rangul de Academie Teologică, cu un corp profesoral de elită din care făceau parte Nicolae Flueraş, Dr. Aloisia Tăutu, Francisc Hubic, decanul Academiei Teologice, rector Coriolan Tămâianu şi alţi preoţi şi profesori (autori de manuale, monografii, texte istorice), precum şi publicişti licenţiaţi în străinătate.

 

Atât la Lugoj cât şi la Oradea Episcolul Frenţiu a căutat să ridice sufletele şi să le întărească în credinţă, să reclădească ordinea religioasă şi morală, zguduită după primul război mondial. Astfel a reînfiinţat Reuniunea Mariană pentru Femei şi Reuniunea Sf. Pavel pentru bărbaţi, introducând exerciţiile spirituale pentru preoţi, a reorganizat Reuniunea de Misiuni, a ridicat două Mănăstiri şi 25 de biserici. Din efortul propriu a întreţinut cheltuieli de renovare a altor 20 de biserici, a Şcolii de băieţi de la Oradea şi a Liceelor de băieţi  la Oradea şi cele de băieţi şi fete din Beiuş ( Bihor).

 

Episcopul Frenţiu a încurajat dezvoltarea Ordinelor religioase: augustinienii, franciscanii, fraţii şcolilor creştine, Notre Dame de Sion, Ordinul călugărilor asumpţionişti în Beiuş şi Oradea, toate acestea având o puternică şi rodnică activitate în Eparhia de Oradea. În 1925 a condus împreună cu episcopii de sfântă Amintire Iuliu Hossu şi Alexandru Nicolescu un pelerinaj la Roma. A fost distins cu Paliul Arhiepiscopal de către Papa Pius al XI-lea şi a fost decorat ulterior de Guvernul României cu distincţia de "Mare Ofiţer al Ordinului Coroanei României", pentru "ridicarea şi culturalizarea tineretului şi a masselor". Astfel activitatea Episcopului Frenţiu a fost una dintre cele mai fecunde şi folositoare pentru Neam.

 

În 1940 se opune public ocupării Ardealului după Diktat-ul de la Viena, fapt pentru care este expulzat de către autorităţile hortyste indicându-i-se reîntoarcerea la Reşedinţa Sa episcopală.  Îl găsim după moartea episcopului Nicolescu în 1941 ca Mitropolit la Blaj.

Se reîntoarce la Oradea în 1946, dar se îmbolnăveşte grav.

 

În noaptea de 29  pe 30 octonbrie 1948 este ridicat de către comunişti şi închis împreună cu alţi episcopi greco-catolici la vila Patriarhului ortodox Justin Marina, de la Dragoslavele Muscel. Aici suferă patru luni de foame şi frig, apoi după vizita Patriarhului este  transferat împreună cu ceilalţi episcopi greco-catolici în vârstă la mănăastirea ortodoxă Căldăruşani. De aici reuşeşte să corespondeze cu Nunţiul Apostolic din Bucureşti şi din ordinul Papei consacră pe episcopii Tit Liviu Chinezu şi pe Ioan Cherteş. Izolarea la Mănăstirea Căldăruşani ţine 15 luni, fiind cu toţii acolo rupţi de lume şi de orice legătură cu diocezele greco-catolice din Ardeal. Scopul reţinerii este evident, urmărindu-se distrugerea rezistenţei fizice şi morale ale martirilor Bisericii Unite, să-i supună şi să-i umilească! Rezultatul este între timp cunoscut, căci episcopii greco-catolici au refuzat să se plece în faţa comuniştilor atei, refuzând orice compromis sau înţelegere. Acest coşmar îl trăieşte la înaintata vârstă de 73 de ani, dar îşi păstrează optimismul, relatările vremii îl descriu ca "senin" şi încrezător, fiindcă la Căldăruşani i se permite să oficieze Sfânta Liturghie.

 

Anul 1950 îl găseşte la Sighet, împreună cu alţi episcopi greco-catolici, la Penitenciarul din localitate, unde au fost supuşi unui regim auster de exterminare. Sighetul, ca de altfel toate închisorile comuniste ale vremii, erau conduse de persoane cu înclinaţii sadice, de criminali autentici. N-au lipsit nici foamea, nici teroarea psihică, tortura fizică şi cea morală, alături de bolile vârstei şi cele provocate prin lipsuri, munca forţată şi izolarea permanentă, fapte ce au adus Penintenciarului de la Sighet un sumbru renume. Directorul de atunci  Vasile Cioplanu i-a închis pe episcopii greco-catolici la grămadă în celulele 44 şi 48. După citirea Regulamentului, directorul Cioplanu le-a declarat arogant că: ".. de acum înainte, eu sunt Părintele vostru!". Deţinuţii greco-catolici au primit uniforme în dungi şi cu numere pe spate. La început stăteau zi şi noapte în celulă, fiindu-le interzis să se aşeze sau să vorbească unul cu celălalt. Gărzile aveau ordin să tragă cu arma, dacă se întâmpla să apară vreun chip la fereastruica îngustă. Dacă se întâmpla ca cineva dintre deţinuţi să vorbească sau să privească prin orificiul cheii de la uşă, erau bătuţi şi duşi ( târâţi) în carceră pentru cel puţin o săptămână şi după caz chiar şi mai multe, până la luni de zile.

 

Erau ascultaţi la uşi, li se înscenau convorbiri imaginare, fiind bătuţi regulat şi încarceraţi. Erau interzise creionul şi hârtia, iar orice abatere se pedepsea cu încorsetarea victimei într-o celulă întunecoasă, preţ de câteva zile, într-o poziţie contorsionată, cu un lanţ după mijloc. Vara celula era foarte caldă, fierbite, iar iarna, fără încălzire şi umedă. Mâncarea era redusă la minim şi se împingea în celulă printr-o gaură.

 

Principalul instrument de constrângere din Sighet a fost terorizarea deţinuţilor, urmărindu-se sistemtic epuizarea fizică prin munci inumane şi corvoadă. În ciuda condiţiilor aprige de exterminare, Episcopul Valeriu Traina Frenţiu a nutrit speranţa că martiriul Său şi al celorlalţi episcopi uniţi va lua sfârşit, a crezut în dreptate, dar n-a fost să fie aşa. S-a stins din viaţă la 11 iunie 1952, după ce împlinise 77 de ani. Trupul său neînsufleţit a fost transportat noaptea în căruţa de gunoi a penitenciarului şi înmormântat anonim în cimitirul săracilor, pe malul Izei. Nu se cunoaşte nici măcar azi locul, mormântul fiind imediat nivelat. Am adus în 2003 pământ de acolo, ţărână pe care am împrăştiat-o lângă capela ce-i poartă numele, la Oradea, împrejurul căreia sunt înmormântaţi martirii prigoanei comuniste.

 

Episcopul Valeriu Traian Frenţiu a fost cel de-al doilea martir al Bisercii Române Unite cu Roma. Cel dintâi a fost Episcopul de Bucureşti, Vasile Aftenie. Valeriu Traian Frenţiu a fost un adevărat Mecena, un erudit, un suflet curat şi evlavios. Această evocare este doar o pomenire spre ştiinţă şi luare aminte, căci s-au deschis deja procesele de canonizare ale martirilor bisericii greco-catolice.

Să-i pomenim aici şi pe cardinalul Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Suciu, Ioan Bălan, Vasile Aftenie şi Tit Liviu Chinezu. Biserica Unită cu Roma, aduce prin Fii Ei, mărturia unei credinţe de neclintit şi a fidelităţii faţă de primul vicar al creştinătăţii, Sfântul Apostol Petru, piatra de temelie a bisericii Romei.

 

Fie-i tărâna usoară!

 

Maria Hetco

Oradea

 

Bibliografii indicate de autoare:

 

La toate evocarile celor 12 episcopi greco catolici, am folosit cartea "Cei 12 episcopi martiri ai Bisericii Romane Unite cu Roma Greco catolica"- de dr. Silvestru Prundus si Clemente Plaianu-Casa de editura "Viata Crestina"Cluj Napoca 1996
1. La evocarea episcopului Iona Suciu şi revistele:
-Vestitorul Unirii -nr.6/1995
- "-" - nr 6/1996
- Calea desavarsirii- nr 4/1999
2. La evocarea episcopului Iuliu Hosu şi revistele:
- Vestitorul Unirii nr 6/1996-art. "Marea Tradare în razboiul pt intregierea neamului 1916-1918 de dr Iancu Porav
- şi cartea "memorii" scrisa de PS în detentia de la manastirea Caldarusani
3. La evocarea episcopului Vasile Aftenie şi revista "Vestitorul Unirii" nr 12/1997- art "nu a avut credinta de vanzare" de preot Tertulian Langa- Cluj Napoca
4. la evocarea episcopului Ioan Ploscaru şi cartea "lanturi si teroare" de Ioan Ploscaru-editura Signata- Timisoara
5. la evocarea episcopului cardinal Alexandru Todea
- si cartea "Alexandru Todea" de Valentin Boda şi Mircea Boda-casa de editura Petru Maior- Tg. Mures-1999
- revista "Vestotorul Unirii nr 12/2002- art. Alex. Todea- o suita de articole, legate de trecerea sa in vesnicie-
6. La evocarea Episcopului Vasile Hossu şi revistele:
- Vestitorul Unirii, nr 2/1997- art."Scrisoare deschisa episcopului Ioan Mihaltan- al BOR din Oradea
- Vestitorul Unirii nr 1/1999- art "in amintirea arhiereului Vasile Hossu- de preot Ioan Lucacel
7. la evocarea episcopului auxiliar Tit Liviu Chinezu şi revista Vestitorul Unirii nr 8/1997
 

 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)