Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

 

 GLOBE-TROTTERI ROMÂNI IN AUSTRALIA

 Constantine SHARPE

 

 

Constantin Sharpe este un binecunoscut scriitor de limbă română atât în ţara natală, România, cât şi în Statele Unite ale Americii unde locuieşte de foarte mulţi ani. Aş putea spune cu mâna pe inimă că scrie cu un har deosebit! Dacă îţi încape pe mână o carte* de-a domniei sale nu te opreşti până nu o termini. Atrage nu numai subiectul abordat sau limbajul folosit ci locurile unde se desfăşoară acţiunea romanelor sale, locuri care îţi par familiare chiar dacă nu ai trecut pe acolo niciodată. De aceea am simţit o adâncă prietenie faţă de autor de îndată ce i-am citit prima carte. Ne scriem destul de rar, dar de fiecare dată mă bucur de corespondenţa sa de parcă aş primi un cadou frumos pus sub bradul de Crăciun. Iată că de curând, am primit de la dânsul un articol foarte interesant care mi-a făcut o deosebită plăcere. Vi-l prezint mai jos să va bucuraţi şi dumneavoastră. Bine aţi venit în rândurie corespondenţilor revistei noastre domnule profesor Sharpe!

* Mă refer la volumele apărute: „Drum şi speranţă, Editura Destine, Bucuresti, 1999” şi la „Preţul libertăţii, Editura International University Press, Bucureşti, 2002”. „Preţul Libertăţii” a fost tradusă de curând în limba engleză cu titlul „Unfamiliar Ground” de către o faimoasă editură americană şi va a apărea pe piaţă la începutul anului 2007. Este posibil ca subiectul aceastei cărţi să fie transpus într-un film de studiourile hollywoodiene.

 

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

Comunitatea românilor din Australia, ca şi toţi românii din lume, se pot mândri cu conaţionalii lor care au păşit şi explorat o parte din „ţara cangurilor” cu aproape 90 de ani în urmă. De fapt, patru tineri români - Dumitru (Demetre) Dan, Paul Pârvu, George Negreanu şi Alexandru Pascu - debarcau la Sydney în anul 1911. Ei îşi continuau călătoria lor, „mergând pe jos” – cum scriau jurnalele vremii – în jurul globului pământesc, pe un itinerariu de 100 000 de kilometri.

 

În acel timp, temerarii călători porniseră din primăvara anului 1910 în marea lor călătorie care avea să dureze 6 ani. Dintre ei, doar Dumitru Dan a reuşit sa supravieţuiască acelei extraordinare încercări a forţei umane, finalizând, mai târziu, călătoria-concurs de 100.000 de kilometri pe jos. O scurtă descriere a călătoriei în ansamblu a fost prezentată într-un capitol din cartea „Străbătând lumea ” (Tebeica V., Bucureşti, 1962).

 

Marea performanţă a românului Dumitru Dan, încă neegalată pe plan mondial, este consemnată şi în „Guinness Book of World Records” (Ediţia 1985, pag. 458-459), ca unică performanţă a unui sportiv şi explorator.

 

George ROCA

Redactor AGERO

 

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

  

Nenumăratele întâmplări povestite de unchiul meu Dumitru Dan mi-au rămas adânc întipărite în memorie. În copilărie şi adolescenţă ascultam cu nesaţ povestirile lui din acea fantastică aventură a cunoaşterii. La început crezusem că tot ceea ce ne relata el îşi avea izvorul în cunoştinţele şi imaginaţia lui „de om umblat”- aşa cum spunea bunica. Oricum, nouă, copiilor – nepoţii lui - ne mergea la inimă. Abia aşteptam să „trăim pe viu” noi peripeţii din „călătoria noastră” în jurul globului. Aşteptam, cu sufletul la gură, să ascultăm ceea ce va urma. Într-o zi de vacanţă a primului an de liceu, fiind în vizită la Buzău, am fost „invitat” de tanti Adelina – soţia lui – „la o repriză de ordine şi curăţenie” în biroul lui din casa de pe bulevardul Lenin – cum se numea pe atunci. Ţin minte că el era plecat la Piatra Neamţ, unde fusese invitat să ţină o conferinţă la o şcoală din oraş.

 

Şi uite aşa, ştergând praful şi punând hârtiile în ordine, am văzut cu ochii mei sute de vechi documente oficiale şi publicaţii – ziare şi reviste ale vremii – care atestau trecerea lui Dumitru Dan prin cele mai diverse locuri din lume. Tot atunci am mai pus în ordine şi clasoarele de timbre, şi colecţia de bancnote şi monezi din cele mai diverse ţări ale lumii, şi în cărţile scrise într-un „babilon de limbi străine”. Am realizat cu uimire, că tot ceea ce ascultasem fusese trăit pe viu de către unchiul meu. Ştiu că am alergat spre bucătăria de vară şi i-am spus matuşei mele: „Tanti, am văzut… am văzut totul… este adevarat… chiar a mers pe jos… în toată lumea!” Ea mi-a răspuns scurt, „Sigur! Dar tu ce credeai?!” De atunci, vacanţele de vară le petreceam în mare masură la reşedinţa lor din Buzău, profitând din plin de „lecţiile” gratuite de geografie, istorie, artă şi etnografie.

 

Am păstrat mult timp manuscrisul despre călătoria lui D. Dan, scris parţial de mâna surorii mele – şi fina lui – Elena Drăgan din Bacău, la dictarea unchiului nostru. Încă n-am reuşit să scriu un volum detaliat despre performanţa fără egal a acestor bravi globe-troteri români, despre extraordinara lor forţă de a invinge greutăţile unei călătorii de o asemenea anvergură. În schimb, pe baza informaţiilor pe care le posed, a amintirilor pe care le-am consemnat cu grijă, am pregătit acest articol atât  pentru românii-australieni cât şi pentru cei de pretutundeni. Chiar şi aşa, fiul meu, Chris Sharpe mi-a luat-o înainte. El a scris un eseu (pe vremea când era în clasa 11-a la Estancia High School, în Costa Mesa, California) despre „tataia” Dumitru Dan, ca “cel mai bătrân om pe care l-a cunoscut”.

 

Pregătirea marii călătorii a început la Paris. Cei patru tineri români, Dumitru Dan, Paul Pârvu, George Negreanu şi Alexandru Pascu se aflau la Paris din septembrie 1907; primii doi urmând cursurile facultăţii de geografie, iar ceilalţi doi, conservatorul de muzică. Acolo, ei au aflat despre marele concurs, organizat de „Touring Club de France”, de a ocoli globul terestru mergând pe jos. Călătoria avea să înceapă în capitala ţării de origine a concurenţilor.

 

Încrezători în puterea lor fizică şi morală, cei patru care formau „The Romanian team” s-au înscris la concurs. Procesul de selecţie a fost lung şi anevoios. Datorită prezentării celui mai interesant traseu pentru o astfel de călătorie, dar şi a faptului că au dovedit cea mai buna pregătire, cei patru au fost selectaţi dintre 200 de echipe participante. Potrivit planului, ei urmau să parcurgă  pe jos 100,000 km (peste 62,000 mile) timp de 6 ani, traversând trei oceane şi de şase ori ecuatorul, ajungând la Nord dincolo de paralela 67, în Alaska, iar la Sud, la paralela 40 în Argentina şi Chile.

 

În timpul traversării oceanelor şi a câtorva mări, globe-trotterii români parcurgeau, pe puntea vaporului, timp de 6-8 ore pe zi, câteodată chiar 10 ore „când era soare şi frumos”, o distanţă echivalentă cu cea care ar fi fost strabatută pe  uscat. În acest fel prin traversarea Oceanului Atlantic (de 4 ori), a Oceanului Indian (de 2 ori) şi a Oceanului Pacific (o singura traversare) ei au străbătut mii de km care s-au adăugat la zestrea precedentă. Distanţele erau înregistrate de pedometre (contoare cu contragreutate, procurate din Anglia, care măsurau câte un yard la fiecare pas) pe care le aveau legate la gleznă. De exemplu, în vara anului 1912, în cele 27 de zile de traversare cu transpacificul „Rangoon”, de la San Francisco, California, la Yokohama, Japonia, călătorii români au străbatut pe puntea vasului 4400 km.

 

Concursul în ansamblu a însemnat o încercare sportivă de mare dificultate, dar în acelaşi timp un prilej unic de studiu şi de profundă cunoaştere a locurilor, oamenilor şi obiceiurilor.  Potrivit regulamentului concursului, trecerea prin diferite localităţi ale  lumii trebuia certificate de autorităţile locale, de personalităţi ale vremii precum şi de căpitanii de vapor, în cazul traversării oceanelor sau mărilor. Călătoria trebuia să fie făcută cu mijloace proprii, Touring Club de France oferind, la terminarea călătoriei, un premiu de un franc francez  aur pentru fiecare kilometru parcurs.

 

Globe-trotterii romîni se pregătiseră minuţios pentru drum, în plus ei erau polisportivi, buni cântăreţi, instrumentişti şi foarte buni dansatori. Ei au făcut cunoscute, în întreaga lume, frumuseţea folclorului românesc, cântecele şi dansurile populare de pe întreg ţinutul României. În plus ei au hotărît să îmbrace costume naţionale româneşti, cu tricolorul românesc de-a curmezişul pieptului. De altfel talentul lor artistic şi oratoric, cunoştinţele lor lingvistice şi etnografice au fost calităţi importante care le-au permis să dea numeroase spectacole. Pe parcursul intinerarului lor din jurul globului, în marile oraşe, au ţinut nenumărate conferinţe urmate de adevărate spectacole în care şi-au etalat multiplele lor talente. Toate acestea au reprezentat o însemnată sursă de venit, acumulând banii necesari pentru acoperirea cheltuielilor necesare pentru hrană, suveniruri, taxe de intrare în diverse ţări şi alte cheltuieli. Menţionez faptul că toate costumele naţionale româneşti şi încălţările (opinci) erau originare din România. Acestea erau trimise în avans la un anumit punct al intinerariului (pe baza unui orar stabilit din timp sau, în caz de urgenţă pe baza unei telegrame) de către familiile acestora. De remarcat faptul că ei vorbeau fluent sau comunicau suficient de bine în numeroase limbi străine. În afară de limba română şi franceză, fiecare din cei patru, era specializat pe un grup sau o familie de limbi străine. În acest sens cu înclinaţia şi uşurinţa lui deosebită, Dumitru Dan asimilase uşor limba italiana, spaniolă şi portugheză. Pe lânga limba greacă - vorbită în familie şi învăţată şi la liceu – acesta vorbea fluent şi limba engleză.

 

Cei patru tineri calatori au pornit din Bucureşti, capitala României, la 1 aprilie 1910, în direcţia Braşov, Cluj, Budapesta (Ungaria) urmand traseul Viena (Austria), Berlin, Hamburg, Flensburg (Germania),  Copenhaga (Danemarca), Olso (Norvegia), Stockholm (Suedia), Helsinki (Finlanda). La 29 iunie 1910 au vizitat capitala Rusiei, St. Petersburg admirând, timp de câteva zile, „nopţile albe” şi toate frumuseţile marelui oraş fondat de Petru cel Mare. A urmat lungul drum spre Moscova trecând prin Nijni Novgorod. Dacă traseul Moscova - Tbilisi (Gruzia) a fost „plin de ritm”, adică etape lungi de câte cel puţin 10 ore de mers pe zi – aşa cum relata D. Dan – atunci următorul, până la Teheran (unde au ajuns în luna noiembrie a aceluiaşi an)  a fost „un drum extrem de greu”.

 

De la Teheran s-au îndreptat spre Işfahan, Shiraz, Basrah şi Bagdad. După vizitarea Babilonului, călătorii români au folosit o rută naturală, Valea Eufratului pentru a ajunge în Alep (Siria). A urmat ruta Damasc, Beirut, Haifa, Nazareth, Nablus, Jerusalim şi Gaza, traversând peninsula Sinai până la Port Said şi Alexandria. După un popas mai lung în Cairo, temerarii călători şi exploratori, s-au odihnit puţin pe blocurile de piatră a piramidelor de la Gizeh, au vizitat Sakkara şi Memphis, apoi au mers pe Valea Nilului: Asyut, Luxor, Assuan, Wadi Halfa (Sudan), ajungând, după a 6-a cataractă a Nilului până la Khartoum.

 

Din capitala Sudanului itinerarul i-a dus la Asmara, în Eritrea unde au avut parte de o binemeritată odihnă şi pregătire pentru a traversa Marea Roşie spre Peninsula Arabică. După traversare, la Jiddah, au înfruntat drumul deşertic al Arabiei Saudite de astăzi pentru a vizita aşezământul de la Meca. Revenind la Jiddah, ei au străbătut, de-a lungul coastei Mării Roşii, întregul drum până în sudul peninsulei, la Aden. După o odihnă de două zile au traversat din nou Marea Roşie (de fapt strâmtoarea Bab el Mandeb) spre Djibouti. Drumul prin Ethiopia (în acel timp, Abisinia) pâna la Addis Abeba a fost oarecum uşurat de alegerea traseului pe valea râului Awash. Din capitala Abisiniei au traversat Marele Rift şi munţii Ahmar îndreptându-se, pe valea râului Wabe Shebele, spre Mogadishu (pe atunci oraşul aparţinea Somaliei Italiane), cu o lungă extensie pentru a atinge Mombassa (Kenya), Tanga şi Dar es Salaam (în Tanzania de astăzi). Din portul Dar es Salaam au traversat cu vaporul în insula Zanzibar pentru a vizita capitala Koani. Revenind pe continentul African, la Dar es Salaam, ei au străbatut drumul de peste 1.000 de kilometri până in orasul Mocambique, Mozambic având ca ţinta Madagascarul.

 

Dupa traversrea strâmtorii, românii au paşit pe pământul insulei Madagascar, la Majunga. Desigur, puntea vaporului a fost, ca şi altădată, o bună ocazie de relaxare dar şi un parcurs de aproape 200 de kilometri „…aşa ca să nu  ne plictisim!”. Traversarea insulei Madagascar spre Antananarivo a reprezentat o alta grea încercare pe langă cele anterioare. „De remarcat că flora şi fauna insulei sunt cu totul ieşite din comun” – spunea D. Dan.

 

Din portul Toamasina, globe - trotterii noştri, au părăsit Madagascarul îmbarcându-se pe un vapor cu destinaţia Australia, portul Jackson. Cine s-ar fi gândit atunci că peste 62 de ani, la circa 100 de metri de locul unde ei au debarcat, avea să se inaugureze oficial „faimoasa scoică” din Bennelong Point, Opera din Sydney. “Ochiul unui pictor ar afla aici un fericit moment de inspiraţie şi nu cred că aş putea reda în cuvinte imaginea ce ar aşterne-o el pe pânză”- aşa începea Demetre Dan relatarea despre începutul călătoriei sale în Australia anului 1911. De la Sydney, acesta, împreună cu conaţionalii săi români, au făcut un tur, dus-întors, la Canberra, pentru a vedea proaspăta capitala federală (oficializată la 1 ianuarie 1911), adăgând la zestrea lor aproape 700 de kilometri.

 

Cel de-al cincilea mare popas de la plecarea din Sydney, pe un traseu de aproape 200 de kilometri, spre Muntii Albaştri (Blue Mountains), a fost făcut  în apropiere de Jenolan River, lânga grotele Jenolan, „Binoomea”, cum le spun băştinaşii – o adevărată minune a naturii. Complexul Jenolan Caves fusese deschis pentru public cu peste 50 de ani înainte, iar ei doreau să le vadă cu ochii lor. De acolo, s-au îndreptat spre Katoomba şi, mai departe, pe valea unui râu, spre aşezările Gosford şi Newcastle. Pe acel traseu din Blue Mountains călătorii români au fost preocupaţi de dorinţa de ai cunoaşte pe aborigeni.

 

O întâmplare ciudată i-a pus pe Dumitru Dan şi pe Alexandru Pascu faţă în faţă cu băştinaşii bărânului continent, fiind, de fapt, prizonierii lor pentru o noapte. Cei doi exploratori cercetaseră o zonă aflată la marginea unei păduri, orietându-se după hartă şi busolă. Colegii lor, Paul Pârvu şi George Negreanu, au rămas „la bază” încercând să construiască un adapost provizoriu pentru noapte. La circa 3-4 km. de la pornire, mergând pe o potecă, Dan şi  Pascu, au zărit o poiană chiar în faţa lor. Din acea direcţie se auzeau zgomote ciudate şi vociferări.  Prudenţi, dar decişi ei au înaintat, cu băgare de seamă, dornici de a lua contact cu acei oameni. „Deodată pământul ne fuge de sub picioare şi, amândoi, am  căzut într-o groapă adâncă” – relata D. Dan. „Desigur, asta o fi o capcană pentru animale”- încercase Sandu Pascu să-l calmeze pe partenerul sau. Imediat au început să acţioneze scormonind pământul cu mâinile şi cu tocul revolverelor (care le purtau permanent) ca să facă ceva trepte. Văzând că eforturile lor erau zadarnice au hotărât să tragă focuri de revolver pentru a-i alarma pe Negreanu şi pe Pârvu pentru ca să le vină în ajutor. Din păcate semnele lor de alarmă au fost interpretate de aborigeni ca o încercare de agresiune. Deasupra gropii deja apăruseră câteva capete de aborigeni care-i priveau cu nedisimulată curiozite dar şi cu teamă! Drept răspuns la focurile de revolver, aborigenii au început să arunce mănunchiuri de iarbă aprinsă care scotea un fum inecăcios făcaindu-i pe cei doi, prinşi în capcană, să-şi piardă cunoştinţa. Desigur calităţile acelor ierburi erau bine cunoscute de către aborigeni.

 

După un timp, Dumitru Dan şi Alexandru Pascu s-au trezit în mijlocul câtorva colibe, lângă o buturuga mare, legaţi cu frânghii la mâini şi la picioare - de fapt, „funii din plante de tăria tulpinei de cânepă”. În faţa lor, pe buturugă, stătea şeful acelei comunităţi de aborigeni examinându-le armele, lanternele, busola şi harta. Prinvind cu atenţie în jur, prizonierii observaseră că „locul acela nu arata a semn de statornicie, ci un aşezământ provizoriu” - aşa cum povestea D. Dan. Singurele arme văzute la băştinaşi au fost bumerangul, woomera (aruncătoare indigenă de suliţe) şi câteva suliţe. La puţin timp, către seară, aborigenii au mâncat vegetale culese din padure, ceva carne iar la sfârşit au servit o băutură - numită parcă „ogna” - care i-a ameţit pe toţi. Cum nu ştiau ce soarta le hotărîse şeful comunităţii cei doi au decis să scape cu orice preţ. După miezul nopţii, profitând de intuneric şi de somnul adânc al baştinaşilor „Pascu s-a târât până la foc şi şi-a ars funia care-i lega mâinile, pârlindu-se puţin şi la mâini, apoi m-a eliberat şi pe mine  - povestea D. Dan - cu ajutorul unui cuţitaş pe care-l purta mereu sub ciorap”. Proverbul „Fuga-i ruşinoasă, dar sănătoasă!” s-a dovedit a fi cea mai înţeleaptă soluţie în acea situaţie. Negreanu şi Pârvu îi aşteptaseră disperaţi la locul unde se despărţiseră. De teamă, uitând de oboseală, au părăsit adapostul abia construit pornind în grabă la drum, la lumina lunii. Exploratorii români au avut, în continuare, mai multe ocazii de a-i întâlni pe aborigeni dar în alte condiţii...

 

Fără excepţie, povestea D. Dan, oraşele vizitate de pe coasta de est a Australiei poartă amprenta civilizaţiei europene, îndeosebi cea britanică. În unele zone (cartiere) se face simţită influenţa italiană, greacă sau asiatică, în special chineză”. Spre exemplu, Sydney-ul anului 1911 li s-a părut o adevarată metropolă europeană. Încercările făcute de a lua legătura cu Guvernatorul General al acelor timpuri, Sir Dudley (William Humble Ward) şi cu Prim-Ministrul Andrew Fisher, pentru a le atesta, la cel mai înalt nivel, parcurgerea itinerarului australian s-au dovedit a fi nefructuoase. Au trebuit să se mulţumească cu certificarea oficiilor primăriei din Sydney, Canberra, Armidale, precum şi din portul Brisbane. Itinerarul din Australia a însumat aproape 2100 de kilometri de drum greu prin statele New South Wales şi Queensland, plus multe alte peripeţii.

 

Din Brisbane călătorii români au plecat cu vaporul către Noua Zeelandă vizitând oraşul Wellington şi împrejurimile acestuia. De acolo, ei şi-au continuat itinerarul stabilit spre arhipelagurile din nordul Australiei, „cucerind” insulă după insulă, parcurgând pe puntea vapoarelor (cu abur) un însemnat număr de kilometri. Cel mai important popas a fost la Port Moresby, în Noua Guinee – „un popas scurt şi o încercare nereuşită de a-i întâlni pe papuaşi, în junglă”. Peregrinările celor patru călători români au continuat spre nord-vest ajungând la Jakarta, în insula Java şi alte două localităţi importante din insula Borneo: Kuching, în Sarawak şi Bandar, în Brunei. Din Sultanatul de Brunei traseul i-a dus la Manila, în Filipine şi, mai departe, în „mult aglomeratul şi foarte interesantul Singapore, aflat la răscrucea multor rute maritime”. După trei zile de explorare, dar şi odihnă, drumul (pe apă) i-a dus spre insula Ceylon (Sri Lanka de astăzi) cu scopul de a vizita vechea capitală, Colombo. Vaporul companiei britanice „Peninsular & Oriental” (cunoscută până în zilele noastre sub denumirea de P&O) îi duce pe cei patru temerari români de la Colombo la Bombay (astăzi Mumbai) – punctul de plecare al călatoriei de 62 de zile pentru traversarea subcontinentului indian (de la Bombay la Calcutta).

 

Primul mare tribut pentru curajul şi setea lor de cunoaştere a fost scump platit la 17 iulie 1911, chiar la Bombay, prin moartea neaşteptată a lui Alexandru Pascu. Al doilea tribut a însemnat pierderea lui George Negreanu, căzut într-o prăpastie la traversarea munţilor Nan Ling din China, în drumul lor de la Canton în direcţia Xiangtan, având ca obiective principale oraşele Wuhan şi apoi Beijing. Dumitru Dan şi-a pierdut ultimul co-echipier de drum, pe Paul Pârvu, în ianuarie 1915, la Jacksonville, Florida, când călatoria însuma deja aproape 90 000 de kilometri. Paul Pârvu „s-a prăpădit din cauza unei gangrene la picioare”. Cu ani în urmă el îşi îngrijise doar sumar câteva răni de la picioare căpătate pe parcursul celor peste 2600 kilometri parcurşi prin Alaska (venind din China şi Rusia siberiană) pe traseul Kotzebue, Fairbanks, Anchorage, Yakutat, Gustavus, Skagway si Juneau. Acel drum, extrem de dur, a continuat, în vara anului 1912, pe coasta de vest a Canadei, până la Vancouver şi mai departe pe coasta de vest a Statelor Unite prin Seattle şi Portland, la San Francisco.

 

Rămas singur, Dan îşi impune forţa morală de a continua călătoria şi de a ajunge la Tampa în peninsula Florida. La 18 ianuarie 1915, vaporul cu abur „Mascote” al companiei „Peninsular & Occidental Steamship” îl duce pe călătorul solitar, la Havana în Cuba. La 21 Ianuarie 1915 însuşi preşedintele Cubei, Mario Garcia Menocal, îi semnează certificatul care îi atestă prezenţa la Havana. Călătoria prin Cuba si sejurul in diverse orase a durat aproape o lună, D. Dan străbătând întreaga insulă pe lungimea ei.

“Mi-a trebuit un timp sa-mi revin din şoc şi sa realizez că am ramas singur, absolut singur”- îşi motiva D. Dan sejurul prlungit pe traseul cubanez.

 

Din multiplele etape semnificative parcurgând pe jos, timp de 6 ani, drumuri prin 5 continente, voi enumera, pe lângă cele relatate, doar câteva fapte mai interesante:

 

·        Prima traversare a Oceanului Atlantic, de la Glasgow la Quebec, Canada, timp de 10 zile, au facut-o la bordul transatlanticului „Aquitania” – aflat la prima sa cursa – cu 4 bilete din cele 100 oferite gratuit de către compania Allen Lines. Tragedia celebrului „Titanic” din Aprilie 1912 îşi pusese serios amprenta asupra traficului transatlantic;

 

·        Traseul de la Beijing la Vladivostok strabatut in doi - D. Dan si Paul Pârvu - şi mai departe prin Siberia răsăriteana (pe un traseu de aproape 1200 de kilometri) din toamna anului 1912, cu traversarea stramtorii Behring spre Alaska;

 

·        Oaspeţi, timp de două zile, ai căpitanului Dordhreith, pe vasul olandez „Sekeveningen” (care călătorea spre Indonezia) prins temporar de gheţuri in nordul Mării Behring;

 

·        Spectacolul de gala dat în ianuarie 1912, în sala teatrului „Diamantina” din Rio de Janeiro, Brazilia;

 

·        Escala de la Colon, Panama, din 17 noiembrie 1913, pentru îmbarcarea spre Gibraltar pentru următorul traseu Tanger – Maroco – Algeria - Tunis - Libia;

 

·        Traversarea Anzilor Cordilieri pe traseul La Paz, Bolivia – Lima, Peru;

 

·        Vizita la Uzinele „Ford” din Detroit în august 1914;

 

·        Vizita la Casa Albă, din Washington D.C., la 9 decembrie 1914, urmat de traseul prin statele din estul SUA şi certificarea vizitelor de către oficiul unor guvernatori;

 

·        Confecţionarea unei statui de ceară la cea mai mare expoziţie de acest gen din lume „Madame Tussaud’s Wax Museum” din Londra, cu inscriptia „Dumitru Dan, călător în toată lumea, a onorat acest aşezământ”;

 

·        Donarea de către Dumitru Dan a unui costum naţional românesc muzeului din Santiago de Cuba;

 

·        Cele 7 zile de popas, în ianuarie 1916, neprevăzut în insula Malta din cauza torpilării vaporului „Expresul de Irlanda” de către un submarin german la circa 3 mile de insulă. Ca prin minune, D. Dan s-a aflat printre pasagerii supravieţuitori, plecaţi din Marsilia (Franţa) spre Salonic (Grecia). Spre norocul lui, cu o etapa de drum mai înainte, la Barcelona, el expediase în România un colet cu toate documentele preţioase şi valorile obţinute pe traseul anterior.

 

Dumitru (Demetre) Dan a ajuns acasă la sfarşitul lunii martie 1916, când  România se pregătea să intre în război, in cadrul coaliţiei împotriva Germaniei şi Austro-Ungariei. El a venit pe traseul Salonic – Kavala – Alexandropolis – Constantinopol (Istanbul) – Burgas – Varna – Balcic - Bucureşti. Războiul şi urmările sale au intrerupt, pentru un timp, finalizarea marei călătorii de 100.000 de kilometri în jurul globului de către singurul ei supravieţuitor.

 

Cu voinţa lui de fier, campionul mondial Dumitru Dan a străbătut ultimii 4000 de kilometri în anul 1923, pe un traseu stabilit de Touring Club de France, pornind din Bucureşti spre Belgrad (Serbia) şi mai departe spre sud, Pristina, Skoplje (Macedonia) şi Tirana (Albania), de unde, traversând Muntenegru, a vizitat oraşul Mostar, „şi... şi-a permis o zi de repaus la Sarajevo”, în Bosnia ca să se pregatească pentru urmatoarea etapă până la Zagreb, în Croaţia de astăzi. A urmat drumul lung prin Slovenia, trecerea în Italia cu parcurgerea şi vizitarea tuturor oraşelor mari din nord, începand cu Udine şi terminând cu Milano şi Torino. Un articol al revistei italiene „Ilustrazione del Popolo” (anul III, nr. 46 din 1923) scria că, până la Milano, Dumitru Dan străbătuse 98.300 de kilometri. Itinerarul prin Elveţia şi Franţa a fost judicios stabilit pentru a vizita cele mai semnificative locuri istorice - pe care nu le vizitase anterior - având ca ultimă destinaţie Parisul. Ajuns în capitala Franţei în luna iulie a anului 1923, într-o aleasă ceremonie, i s-a decernat titlul de campion mondial şi premiul de 100.000 de franci francezi pentru finalizarea extraordinarei călătorii de 100.000 de kilometri parcurşi pe jos în jurul globului.

 

Astfel s-a incheiat această magnifică încercare umană pe parcursul careia unchiul Dumitru a folosit 497 de perechi de încălţăminte şi 28 de costume naţionale (incluzându-l şi pe cel donat în Cuba). El a vizitat peste 1.500 de oraşe mari din 74 de ţări ale lumii de pe 5 continente.

 

Puţini sunt acei oameni care prin moarte au parte de o eternă recunoaştere.  Sigur,  Dumitru Dan - sau „tataie, care semăna cu Fred Astaire” (aşa cum îl numea fiul meu Chris) - este unul dintre aceştia. Călătorule, dacă mergi sau conduci maşina pe şoseaua care pleacă de la Bucureşti spre Nordul Moldovei,  opreşte-te  pentru scurt timp la Buzău. Acolo, în Cimitirul Eroilor, aflat lângă şosea, se află modestul mormânt al celui care a fost Dumitru (Demetre) Dan - omul care prin tăria şi curajul său a dus faima neamului românesc în întreaga lume.

 

Prof. Constantine SHARPE

Santa Ana, California

8 decembrie 2006

 

Comentarii de la cititori

 

--  Formular: 'Parerea' --


1. Ce doriti sa imi transmiteti?:'Sanatate'
2. Tema in discutie:'Dumitru Dan Globetrotter'
3. Numele si prenumele Dvs.:'Anton Ungureanu-Maier'
4. Adresa Dvs. E-mail:
'toniungureanu.maier@gmail.com'
5. Numarul Dvs. de telefon (fix):''
6. Numarul Dvs de telefon (mobil):
'+40 0723 997 663'
7. Textul mesajului Dvs.:
'L-am cunoscut pe Domnul Dumitru Dan la Buzau in timpul liceului (ani '70). Citind insemnarile de pe site despre calatoria dansului in jurul globului, mi-am reamintit de o parte din povestirile din aceasta calatorie, pe care mi-le spunea atunci cand il vizitam in casuta muzeu a dansului de pe Bvd.-ul Garii. '

 


-------------------------------------------
-- Formular: 'Parerea'
-------------------------------------------

1. Ce doriti sa ne transmiteti?:'Despre autor'
2. Tema / articolul / autorul::''
3. Numele si prenumele Dvs.:'Traian Maicanescu'
4. Adresa Dvs. E-mail:'traian.maicanescu@gmail.com'
5. Numarul Dvs. de telefon (fix):''
6. Numarul Dvs de telefon (mobil):'0040722924355'
7. Textul mesajului Dvs.:'Dumitru Dan este nasul bunicii mele, Trufasila Constantina (Lucica), din jud Ialomita, stabilita in Braila. Copil fiind, imi povestea despre calatoria acestuia in jurul lumii. Aveam cateva vederi atinse de patina vremii, in clasicul crem-gri, cu fotografia acestuia si cu detaliile calatoriei: cite limbi straine vorbea, cate perechi de opinci si porturi nationale a rupt, dar nu am stiut ca a mai fost insotit de alti trei colegi. Acest aspect l-am aflat de pe Internet. As dori daca se poate sa iau cumva legatura cu dl Prof. Constantine Sharpe pentru a afla daca nu pot sa obtin o astfel de vedere, deoarece acelea s-au pierdut. M-am mandrit mereu in fata prietenilor cu faptul ca am o legatura de alianta cu Dumitru Dan. Ar fi perfecta si una in format electronic, pe email. Va multumesc.'

 


 -------------------------------------------
-- Formular: 'Parerea'
-------------------------------------------

1. Ce doriti sa ne transmiteti?:'Despre Dumitru Dan'
2. Tema / articolul / autorul::'Dumitru Dan'
3. Numele si prenumele Dvs.:'Stan Sava'
4. Adresa Dvs. E-mail:'bzsoft@zappmobile.ro'
5. Numarul Dvs. de telefon (fix):''

6. Numarul Dvs de telefon (mobil):'0744/884449'
7. Textul mesajului Dvs.:'Profesorul meu de matematica (si fizica), regretatul Virgil Sarbescu, era ginerele lui Dumitru Dan. De cateva ori a venit in liceul nostru la ore de dirigentie. Imi mai amintesc inca doua lucruri din ce povestea:
- In popasurile lor dadeau minspectacole de dans popular romanesc, de unde mai strangeau oarece fonduri
- Intr-unul din marile orase era un supermagazin care avea pretentia ca acolo gasesti orice vrei. Ba, mai mult, se oferea un premiu celui care comanda ceva care nu putea fi onorat. Au comandat "pantofi populari romanesti (opinci)". A iesit cu scandal fiindca nu vroiau sa ofere premiul.


-------------------------------------------
-- Formular: 'Parerea'
-------------------------------------------

1. Ce doriti sa ne transmiteti?:'"Sanatate si Putere si Bafta!"'
2. Tema / articolul / autorul::'Globe trotteri romani in Australia- prof.Constantine Sharpe'
3. Numele si prenumele Dvs.:'Capitanu I.Corneliu- Doru'
4. Adresa Dvs. E-mail:'cscapitanu@gmail.com'
5. Numarul Dvs. de telefon (fix):'(+40-21)4137476'
6. Numarul Dvs de telefon (mobil):'+40730-897-940'
7. Textul mesajului Dvs.:'Daca aveti posibilitatea transmiteti-i ex-colegului meu Costello Sharpe,coleg in 2ipostaze.Dece Costello este un diminutiv dela Constantine cu trimitere la gangesteri,apropo de supra numele atribuit intre noi cei apropiati.Dealtfel sunt curios sa aflu ca este bine sanatos urmare fracturarii unui picior cu care a mai avut el probleme candva in tineretile sale'


 

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)