|
Noaptea groazei -
Halloween
Julia Maria Cristea - Viena
Impresii si pareri personale in FORUM
 |
Pe
31 octombrie, când începe să se facă întuneric şi vălul nopţii se
aşterne asupra pământului, se trezesc la viaţă şi încep să bântuie
drumurile şi casele, strigoii şi vârcolacii, diavolii şi demonii,
scheletele, vrăjitoarele, lilieci uriaşi şi creaturi de coşmar.
Brrr...să îngheţi de frică în
asemenea tovărăşie...ca într-un film de oroare şi groază...
Cei slabi cu duhul şi cu probleme cardiace sunt sfătuiţi să se încuie
bine în case, să nu deschidă nimănui şi să aprindă lumânarea de Paşte
|
|
 |
Am glumit, nu, nu vă speriaţi, e doar noaptea de Halloween, o
deosebit de colorată serbare-carnaval, prilej de distracţie şi
petrecere aşteptat cu nerăbdare mai ales de către copii şi
tineret. Serbarea Halloweenului are o amploare deosebită în
primul rând în America, apoi Marea Britanie iar în ultima vreme
a fost adoptată şi pe continentul european. Deosebit de
pitoreasca, colorata, sgomotoasa şi vesela serbare-carnaval îşi
are originea în Irlanda, înaintea erei noastre, în ritualurile
celţilor. Asupra semnificaţiei exacte părerile cercetătorilor
sunt împărţite. Una dintre variante este că la 1 noembrie
preoţii druizi serbau Samhain sau Samain – ceremonie dedicată
sufletelor morţilor. Şi pentru că această dată coincidea cu
încheierea anului, se credea că atunci legătura dintre cer şi
pământ era foarte puternică, deci sufletele celor morţi se
puteau întoarce la lăcaşurile vieţii. Pentru că nu se putea ştii
dacă sunt binevoitoare sau nu, oamenii se apărau oferindu-le
anumite jertfe şi ofrande O altă explicaţie ar fi fost că
preoţii druizi încercau să liniştească pe stăpânul morţii
Samhain care în această noapte îşi recruta noi suflete. Alţi
cercetători au emis teoria că Samhain ar fi fost un cult dedicat
zeului soare Lugh, ca mulţumire pentru recolta bogată, deci o
serbare a recoltei. |
 |
 O
altă versiune ar fi că pe 31 octombrie era serbat zeul adâncurilor Crom
Cruaich căruia trebuia să i se aducă jertfă copiii născuţi în această
zi, pentru ca în anul următor să nu mai dorească alte ofrande omeneşti.
Şi în sfârşit, ultima explicaţie ar fi fost că pe 31 octombrie – cumpăna
dintre vară şi iarnă, dintre vechiul şi noul an celtic, duhurile
morţilor bântuiau pe pământ căutând să intre în corpurile oamenilor pe
care le luau în stăpânire în anul care urma. Pentru a se apăra, oamenii
se îmbrăcau aşa încât să arate cât mai înspământător, să sperie duhurile
şi să le pună pe fugă. Tradiţia mai era ca preoţii druizi să meargă din
casă în casă şi să strângă ofrande. Cei darnici erau binecuvântaţi, cei
zgârciţi erau blestemaţi să aibă în anul următor o recoltă proastă.
În urmă cu aproximativ 1200 de ani, în încercarea de a eradica complet
serbările păgâne şi a-i încreştina pe bretoni, irlandezi, englezi şi
alte popoare de origine celtă, papa Gregor IV a decretat în anul 835,
ziua de 1 noembrie ca sărbătoare religioasă închinată sufletelor
martirilor credinţei – Ziua tuturor sfinţilor ( aproape două secole mai
târziu, în anul 1006 papa Johannes XVIII a decretat ziua de 2 noiembrie
- Ziua morţilor) dar, cum s-a întâmplat în toate aceste cazuri, tradiţia
păgână era atât de înrădăcinată în conştiinţa oamenilor încât nu a putut
fi distrusă ci s-a format un compromis, o sărbătoare creştină grefată pe
ancestralul cult al strămoşilor.
În Marea Britanie serbarea s-a numit All Saints Day sau All Hallows Day,
iar seara dinnaintea ei All Hallows Evening. În timp, prin prescurtare a
devenit Hallows' E'en şi de aici Halloween, aşa cum este cunoscută acum.
Cu toată autoritatea religiei creştine tradiţia serbării păgâne s-a
păstrat şi în sec. XIX şi odată cu emigrarea scoţienilor şi irlandezilor
în America, a devenit aici una dintre cele mai populare şi tradiţionale
sărbători ale anului, de o amploare asemănătoare cu tradiţionalele
carnavaluri din Rio de Janeiro, din Caraibe sau din Veneţia, dar cu
durata strictă de o singură noapte. În jurul anului 1900, noaptea de
Halloween era în New York într-adevăr o adevărată noapte a groazei, a
distrugerii, în care erau distruse magazine şi erau răniţi oameni şi
animale, o adevărată „ noapte a Valpurgiei”. În timp însă „elanul”
participanţilor a fost temperat de către poliţie.
 Pretutindeni
în parcuri sunt aprinse focuri uriaşe în jurul cărora oamenii, purtând
măşti şi costume groteşti, dansează pentru a îmblânzi astfel
vrăjitoarele şi demonii care se crede că în noaptea aceasta bântuie prin
lume. Pentru a le îmbuna şi a le face binevoitoare, se pun pe pragurile
uşilor şi geamurilor sau pe masa din bucătărie farfurii cu lapte, ca
ofrandă adusă spiritelor morţilor.
Şi nu numai atât, dar chiar şi casele sunt decorate ca pentru un party
al groazei, lilieci şi şobolani uriaşi, diavoli, schelete, cranii
însângerate, Dracula – cel mai popular personaj român, fantome, monştrii
înspăimântători, mâţe negre şi câte şi mai câte orori şocante se întrec
să facă atmosfera cât mai înfiorătoare. Nici o problemă cu procurarea
rechizitelor, în fiecare an comerţul branşei înregistrează o adevărată
explozie a cifrei de afaceri, de altfel acest „argument financiar” este
cel care a determinat expansiunea serbării, a cărei origine şi
semnificaţie sunt practic necunoscute de marea majoritate a
participanţilor.
Dar ce contează, principalul este că există un prilej de petrecere, căci
– parafrazându-l pe Democrit, „Viaţa fără petreceri este ca drumul lung
fără popasuri”.
Pentru ca întreaga atmosferă să fie adecvată, în seara de Halloween se
bea „Bloody Mary” – de fapt suc de roşii, se mănâncă macaroane
însângerate...tot cu bulion. Multă risipă de imaginaţie, dar şi multă
bucurie. Evident, atunci când nu degenerează în acte de vandalism.
Ce este interesant, această noapte a „morţilor vii”- cum mai este
denumită, care şi-a păstrat neschimbată semnificaţia şi tradiţia, a
depăşit spaţiul american şi a revenit la locurile de obârşie ca un
produs de import, fiind sărbătorită nu numai în spaţiul anglo-saxon dar
şi în alte ţări ale Europei, nu însă atât de spectaculos.
În Austria serbarea Halloween este cunoscută de câteva decenii, mai ales
în districtul Burgenland – unde locuiesc cele mai multe familii ale
emigranţilor în America. În Tirol, serbarea a pătruns în jurul anului
1990, apoi treptat în celelalte judeţe-districturi, serbându-se azi în
toată ţara. În Viena a început să fie serbat în 1995, când proprietarii
de mici buticuri în care se vindeau „recuzitele groazei” au răspândit
fluturaşi pe care scria:”Hallo Wien, Halloween”. Prima manifestare de
amploare a avut loc în „oraşul vechi”, în vestita zonă intitulată
Bermuda- Dreieck, lângă cea mai veche biserică vieneză –
Ruprechtskirche, unde şi acum serbarea are o amploare deosebită.
Ca emblemă a serbării, pentru a înspăimânta şi a pune pe fugă duhurile
rele, diavolii,
demonii şi alte forţe malefice, peste tot, la porţile caselor, pe
garduri, sau legaţi în vârful prăjinilor şi purtaţi de copii pe străzi,
sunt puşi bostani ciopliţi în formă de mască, cu ochi, nas şi gură
rânjită, scobiţi de conţinut, în locul căruia este aprinsă o lumânare.
 Ei
sunt denumiţi Jack-o'Lantern şi evident că numele şi tradiţia sunt
legate de nişte legende. Bunăoară, într-una dintre ele se spune că
Jack - un fierar vestit, dar
şi un beţivan de mare clasă, ar fi făcut pariu cu diavolul că va face
cea mai bună potcoavă din lume. Şi de va reuşi diavolul s-ar fi legat să
nu-i ia sufletul în iad.
Într-o altă versiune Jack s-ar fi războit cu diavolul pe care l-a legat
de un copac, pe care a încrustat semnul crucii. În ambele variante
într-o zi muri Jack şi bătând el la porţile raiului, Sf. Petru l-a
alungat pentru viaţa de beţiv pe care a dus-o. Atunci, a bătut la
porţile iadului, să-şi găsească un adăpost, dar diavolul văzându-l s-a
speriat de moarte, i-a pus în mână un tăciune aprins din focul osândei
şi a închis degrabă, nu cumva să intre. Iar Jack, ce să facă? A pus
tăciunele într-o sfeclă, sau ceapă – nu se ştie precis şi de atunci în
noaptea morţilor vii, hălăduie prin lume, iar demonii şi diavolii se
sperie când îl văd şi fug pe pustii. Americanii au considerat aceste
legume neinteresante aşa că le-au înlocuit cu dovleacul care se preta
mult mai bine la rolul de lanternă.
Iată, întâlnim şi sub această formă populara temă abordată în poveştile
şi legendele tuturor popoarelor – lupta omului cu diavolul, a binelui cu
răul, a luminii cu întunericul şi evident, veşnic sperata victorie a
binelui...chiar dacă cel mai ades viaţa se desfăşoară după alt
scenariu...
De ce dovleci? Doar forma lor este de vină? Greu de spus exact, ceea ce
se ştie cu siguranţă este că dovleacului încă din antichitate i s-au
atribuit semnificaţii deosebite.
În vechiul Egipt el era venerat fiind considerat întruchiparea terestră
a zeiţei Kolokassia. Cultul dovleacului este cunoscut în Africa, China
şi Japonia.
La chinezi el este simbol al abundenţei, fertilităţii(datorită mulţimii
sâmburilor) regenerării şi imortalităţii. Mitologia sau legenda spune că
strămoşul mitic al chinezilor Panku, ar fi scăpat cu viaţa din potopul
mitic stând într-un dovleac. În alte legende se spune că Pangu ar fi
fost un dovleac. În ceremonia nupţială, mirilor li se dădea vinul ritual
din două jumătăţi de tigvă de dovleac, pentru a avea o viaţă bogată şi
mulţi urmaşi ( evident aceasta înainte de revoluţia chineză şi legea
planificării natalităţii).
 La
intrarea în lojile societăţilor secrete sunt puşi dovleci deoarece se
crede că : „ sunt un semn al regenerării spirituale, al accesului spre
lăcaşul nemuririi”.(Jean Chevalier, Alain Gheerbrant – Dictionnaire des
symboles)
În Laos legenda spune că oamenii s-ar fi născut din dovlecii crescuţi pe
vrejul Axului Lumii.
La unele popoare africane, dovleacul simbolizează uterul femeii.
În aria Balcanică tigva este legată de cultul morţilor. În Serbia se
umple cu apă şi se sparge la scoaterea mortului din casă, sau se pune în
sicriu plină cu apă sau vin.
În obiceiurile româneşti de tip calendaristic dovleacul este asociat
cultului strămoşilor, majoritatea mâncărurilor rituale din perioada
posturilor şi zilelor de pomenire a morţilor sunt făcute din dovleac.
În aria daco-română el este şi un simbol al abundenţei, astfel în nordul
Moldovei s-a mai păstrat obiceiul ca de Anul Nou copiii să colinde cu o
tigvă umplută cu seminţe de dovleac, pe care să le arunce peste casă şi
să ureze rod bogat ( E. Bernea – Poezii populare în lumina etnografiei).
Dovleacul este considerat şi obiect apotropaic. Astfel mai există la
sate obiceiul de a se planta dovleci în jurul casei, deoarece se
consideră că vrejul său se înlănţuie precum şarpele mitic, apărând casa
de forţele malefice.
În basmele româneşti vrejul care se înalţă pe un stâlp sau un pom este
considerat un Axis mundi, o scară mitică pe care eroii basmelor comunică
cu cerul sau pământul. De asemenea se întâlneşte frecvent tema naşterii
miraculoase a unui erou de basm dintr-un dovleac, sau transformarea lui
într-un dovleac, „ceea ce denotă apartenenţa acestei plante la cultul
strămoşilor” ( L. Şăineanu – Basmele românilor).
Deosebit de interesant mi se pare faptul că în Ardeal era (şi mai
există) obiceiul ca toamna târziu, la culesul bostanilor (cum sunt
denumiţi dovlecii), pe stâlpii fiecărei case să fie aprinse „felinare”
făcute exact precum Jack-o'Lantern, deşi nu era cunoscută serbarea
Halloween. Din unele surse se spune că acestea ar fi avut rolul să
gonească spiritele şi duhurile malefice, care în pragul iernii, în nopţi
anume, bântuie prin lume.
 Halloween
este pentru copii un fel de seară a colindelor. Mascaţi şi costumaţi ca
să arate cât mai înspăimântători, purtând cu ei tradiţionalul
dovleac-lanternă ( uneori din ceramică), merg în grupuri din casă în
casă, sau după caz din apartament în apartament, cântă ceva sau pur şi
simplu strigă: "Trick or Treat", adică ori li se dă dulciuri, ori se
lasă cu grevă.
Se crede că şi acest aspect al serbării-carnaval este legat tot de
tradiţia vechii serbări a celţilor, când se spune că preoţii druizi
mergeau din casă în casă pentru a strânge ofrande, binecuvântându-i pe
cei darnici şi blestemându-i pe cei zgârciţi.
Deci, pregătiţi-vă din timp cu suficiente dulciuri şi chiar şi bani
mărunţi. Dacă în seara de 31 octombrie veţi primi vizita micuţilor
monştrii, să nu-i dezamăgiţi nedeschizându-le uşa şi nerespectând
consemnul "Trick or Treat". Nu pentru că ar putea să intre în grevă, ci
pur şi simplu deoarece le răpiţi o mare bucurie, care ţine de lumea
mirifică a copilăriei, pe care nimeni nu are voie s-o umbrească.
Julia Maria Cristea - Viena
Ilustraţia din internet - Découverte et histoire de la fęte
d'Haloween. Cartes postales victoriennes et photos
|
