Revista AGERO Stuttgart - redactor Lucian Hetco

EROI MARTIRI DIN ISTORIA ROMÂNILOR - ION VODĂ CEL VITEAZ

ION VODĂ ȘI DESFĂŞURAREA RĂZBOIULUI ANTIOTOMAN (IV)

Conf. univ. dr. TIBERIU CIOBANU

Confruntarea decisivă va avea loc nu departe de malul Dunării, la sud-est de lacul Cahul[1]. Trădat de hatmanul Eremia Cernăuţeanul, care chiar în ajunul luptei va trece cu întreaga călărime moldoveană de partea adeversarilor[2], Ion Vodă nu-şi va putea pune în aplicare strategia, trupele inamice devenind acum de trei ori mai numeroase decât ale sale.

În ziua de joi, 10 iunie 1574, la iezerul de lângă Dunăre (lacul Cahul), iar apoi a doua zi, în data de 11 iunie, în poziţia întărită din vecinătatea satului Roşcani[3] (localitate situată la est de lacul Cahul), ce mai rămăsese din oştirea moldavă, care „îl ţinea pe domn în mijlocul ei, ca nu cumva, înşelat de cei mari, să fie dat viu în mâinile turcilor”[4], va opune o ultimă şi dârză rezistenţă unui inamic superior numeric, dând dovadă de vitejie şi spirit de sacrificiu, căci Ion Vodă „cu aceeaşi străşnicie a ştiut să insufle poporului respect şi dragoste (...) că după aceea nu numai că l-au cinstit şi l-au temut, ci s-au luptat cu multă bărbăţie pentru el”[5].

Operaţiunile militare din prima zi de luptă vor debuta cu un act de justiţie, căci, încă de la începutul acesteia, Ion Vodă a poruncit ca întreaga artilerie moldoveană să execute un tir năpraznic împotriva călărimii boiereşti conduse de hatmanul trădător. Siliţi de otomani să lupte în primele rânduri, majoritatea dintre călăreţii lui Eremia (ca, de altfel, şi acesta) vor fi ucişi. Pedepsirea trădătorilor este foarte plastic descrisă în letopiseţul lui Nicolae Costin, din care aflăm că „...turcii au pus în frunte pre Ieremia pârcălabul (de fapt, hatmanul – n.n. T.C.) cu oamenii săi, de-i mâna denapoi ca pre nişte dobitoace asupra oştirii lui Ion Vodă. Iară Ion Vodă, văzând pe moldovenii săi cu Ieremia pârcălabul, au poruncit de au slobozit sineţele toate într-înşii, de au pierit până la unul; că, câţi n-au pierit de focul lui Ion Vodă, îi omorâia turcii din urmă, de nu putea străbate trupurile lor căzute”[6]. A urmat un impetuos atac executat de cavaleria cazacilor asupra aripii stângi a oştirii turceşti, ce-i va provoca acesteia din urmă mari pierderi. La puţin timp după aceea va năvăli şi infanteria moldavă, care va face, la rându-i, prăpăd printre războinicii Aliotmanului. Iată cum prezintă cronicarul polon Gorecki acest dramatic episod: „... Cazacii, după datina lor, lovesc lateral pe turci şi le fac nu puţină turburare. Sosesc şi românii, care întrec cu mult pe turci prin vitejia, armele, puterea de luptă şi bărbăţia lor: deschizându-şi drum, ei taie pe otomani cu mare putere, fiind mai curând gata să moară decât să nu biruiască”[7].

Turcii vor riposta, declanşând, acum, o puternică contraofensivă, ce va duce la o teribilă confruntare între cele două forţe adverse, căci, după cum stă scris în cronica lui Grigore Ureche, „văzând turcii pe moldoveni că vor să moară de cât să nu biruiască, cu multe meşteşuguri au nevoit să amăgească pre moldoveni, să-i ducă asupra puşcilor; văzând moldovenii meşteşugurile lor, nu-i gonea mult, ci numai până da dos, că vedea că fuga lor era cu înşelăciune, că de mulţimea lor tot locul acoperise. Deci lăsând turcii partea despre cazaci, cu toată puterea au întors spre moldoveni, şi puşcile toate le slobozea într-înşii; ci moldovenii aşa sta, cum s-ar fi gătit să moară au să izbândească. Şi multă moarte s-au făcut între amândoao părţile, că nu era loc a călca pe pământ, ci pre trupuri de om. Aşa mai apoi de aproape să bătiia, că şi mâinile le obosise şi armele scăpa. Acela prah să făcusă, cât nu să cunoştiia care de care-i iaste, nici de săneaţe şi di trăsnetul puşcilor nu să auziia dinspre amân-doao părţile, nici puşcaşii nu mai ştiia în cine dau”[8].

Nereuşind să-şi impună supremaţia pe câmpul de luptă (datorită faptului că cele două oşti se dovediseră la fel de hotărâte în încleştarea lor pe viaţă şi pe moarte), rând pe rând, comandanţii forţelor beligerante (mai întâi Ion Vodă, iar apoi seraskierul turc Iusuf aga Cigalazadé) vor porunci retragerea acestora în spatele palisadelor, ce protejau piesele de artilerie, pentru a se odihni şi a prinde noi puteri în vederea reluării ostilităţilor[9]. Din păcate, acum, capricioasa natură se va dezlănţui, manifestându-se printr-o intem-pestivă şi torenţială ploaie de vară, care va uda tot praful de puşcă, făcând inutilizabilă, în întregime, puternica artilerie a moldove-nilor[10]. La această calamitate se va adăuga, în curând, şi intrarea în luptă a unui numeros corp de oaste turcesc (însumând cca. 20.000 de războinici, ce stătuseră, până atunci, în rezervă, fiind, deci, odihniţi)[11], care va lovi în forţă flancul stâng al oastei lui Ion Vodă, ce va continua, totuşi, să reziste până când şi urdia tătarilor (neutilizată nici aceasta, căci, până în acel moment, călăreţii tătari stătuseră ascunşi la adăpostul văilor aflate nu departe de podişul pe care se desfăşura teribila bătălie) va porni, la rându-i, la atac, izbindu-i aripa dreaptă[12]. Copleşiţi numeric şi lipsiţi de susţinerea artileriei, moldovenii şi cazacii (câţi mai rămăseseră în viaţă)[13] încep să dea înapoi, sistematic, pe întreg aliniamentul[14]. Cu toate acestea, strănepotul marelui Ştefan, reuşind să mobilizeze o parte din trupele sale aflate în plină retragere, va întreprinde, pe neaşteptate, un rapid contraatac (la care va lua parte personal, luptând pedestru în fruntea oştenilor săi), soldat cu mari pierderi umane şi materiale în rândurile duşmanilor (printre altele, moldo-venii recuperând 60 de tunuri)[15], regruparea unei bune părţi din efectivele sale militare şi replierea acestora în tabăra de la Roşcani, unde va ordona ca aceasta să fie fortificată, în mare grabă, prin săparea de şanţuri împrejurul ei şi ridicarea unor întărituri de pământ şi căruţe legate unele de altele pentru a alcătui o baricadă în calea atacatorilor[16].

Deşi dispozitivul de luptă al oştirii lui Ion Vodă fusese refăcut, forţa combativă a acesteia va scădea dramatic, din cauza lipsei acute de apă cu care se confrunta, căci în perimetrul ocupat de trupele moldo-căzăceşti, la Roşcani, ca de altfel nici în imediata vecinătate, nu exista nicio fântână sau vreo altă sursă de apă, curgătoare sau stătătoare[17]. Această situaţie fără ieşire, ca, de altfel, şi dorinţa lui Ion Vodă de a nu-şi supune oştenii la o îndelungată şi inutilă suferinţă , au grăbit tristul deznodământ[18].

ABSTRACT

The decisive battle took place near the Danube. Betrayed by hetman Eremia Cernăuţeanul, who just before the battle went over to the enemy with the whole boyars’ cavalry, John Voivode was incapable of putting his strategy into practice. On 10 June 1574 at lake Cahul, near the Danube, and on the next day, 11 June, in the fortified position at the village of Roşcani, the remnants of the Moldavian army, heavily outnumbered by the enemy, made a last stand showing bravery and spirit of sacrifice.

Although the combat disposition of John Voivode’s troops was reorganized, their combative force was dramatically diminished due to an acute shortage of water. This desperate plight as well as John Voivode’s wish to spare his soldiers from a long and unnecessary ordeal rushed the tragic ending.

[1] Descrierea dramaticei confruntări desfăşurate în 10 şi 11 iunie 1574, lângă lacul Cahul, poate fi studiată în următoarele lucrări: Grigore Ureche, op. cit., p. 230-234; Nicolae Costin, op. cit., p. 528-529; Andrei Maximilian Fredro, op. cit., p. 181-201; M. Mignot, op. cit., p. 212-215; B. P. Hasdeu, op. cit., p. 131-171; Bartolomeu Paprocki şi Leonard Gorecki, în Alexandru Papiu-Ilarian, Tesauru..., vol. III, p. 281-286 şi respectiv 236-252; Eudoxiu de Hurmuzaki, op. cit., vol. II/1, p. 707-709, nr. DCLXXXI, p. 710-711, nr. DCLXXXIV-DCLXXXV; Ibidem, supliment I/1, Bucureşti, 1886, p. 37, nr. LXXIII; Andrei Veress, op. cit., vol. II, p. 40-41, nr. XXXII; C. Esarcu, în „Columna lui Traian” (editată de B. P. Hasdeu), V, nr. 5, Bucureşti, 1874, p. 121 şi în „Revista pentru istorie, arheologie şi filologie”, anul II, vol. III, Bucureşti, 1984, p. 179; Theodor Antonescu, Campania din 1574 contra Moldovei, Ion Vodă Viteazul (cel Cumplit). Bătălia de la Cahul, 10 iunie 1574, în „România militară”, LXXVII, nr. 7-8 şi 9-10, Bucureşti, 1940, p. 77-90 şi respectiv 36-43; Arta militară a moldovenilor în perioada domniei lui Ion Vodă ,,cel Cumplit”, Bucureşti, 1959 şi Paul Cernovodeanu, Călătoria lui Pierre Lescalopier în Ţara Românească şi Transilvania la 1574, în „Studii şi materiale de istorie medie”, IV, Bucureşti, 1960, p. 437-440.

[2] Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 77, 162-163, 167. Gestul lui Eremia Cernăuţeanul fusese precedat de o aşa-zisă „avangardă a trădătorilor”, alcătuită din marii boieri şi sfetnici (membri în Divanul domnesc), Cozma Murgul, Bilăi şi Slăvilă (ce-şi datorau cu toţii situaţia privilegiată lui Ion Vodă), care, în noaptea de miercuri 9 iunie spre joi 10 iunie 1574 (deci chiar înaintea declanşării bătăliei finale), vor fugi în tabăra inamică, punându-se sub protecţia lui Petru Şchiopul, care, după ce va prelua domnia, îi va răsplăti pe primii doi cu înalta dregătorie de mare vornic (cel dintâi primind vornicia Ţării de Jos, iar al doilea pe cea a Ţării de Sus) şi pe-al treilea cu cea de portar al Sucevei şi hatman (Ibidem, p. 78-79, 164).

[3] Leon Şimanschi, „Roşcani”, o problemă de critică a textelor, în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie A.D. Xenopol din Iaşi”, XV, Iaşi, 1978, p. 39-58; Constantin Cihodaru, Cu privire la localizarea unor evenimente din istoria Moldovei. Hindău, Direptate, Crăciuna şi Roşcani, în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie A.D. Xenopol din Iaşi”, XIX, Iaşi, 1982, p. 632-635; Istoria militară a poporului român, vol. III, p. 118-126.

[4] Istoria României, vol. II, Bucureşti, 1962, p. 915. Leonard Gorecki vorbeşte de faptul că „îl ţineau pe domn în mijlocul lor, fiind foarte îngrijoraţi de viaţa lui şi temându-se ca nu cumva să-l înşele boierii şi să-l dea viu pe mâinile turcilor. Numai la cazaci îl lăsau să meargă câteodată, pentru că pedeştrii, toţi ţărani, aveau o deosebită credinţă şi iubire pentru Ion Vodă” (Leonard Gorecki, în Alexandru Papiu-Ilarian, Tesauru ..., vol. III, p. 240).

[5] Ibidem.

[6] Nicolae Costin, op. cit., p. 532-533.

[7] Leonard Gorecki, în Alexandru Papiu-Ilarian, Tesauru ..., vol. III, p. 241.

[8] Grigore Ureche, op. cit., p. 231.

[9] Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 169.

[10] Ibidem; Istoria militară a poporului român, vol. III, p. 123.

[11] Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 169-170; B. P. Hasdeu, Ion Vodă cel Cumplit, p. 145; Istoria militară a poporului român, vol. III, p. 123.

[12] Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 170; B. P. Hasdeu, op. cit., p. 146.

[13] B. P. Hasdeu consideră că, dintre cazaci, în această fază a confruntării, mai trăiau doar 300 ( în op. cit., p. 145), iar Dinu C. Giurescu avansează ipoteza rămânerii în viaţă, la acel moment, a numai 250 dintre cei 1.200 de luptători, câţi alcătuiseră detaşamentul căzăcesc, comandat de hatmanul Sviercevski, la începutul războiului antiotoman din 1574 (în op. cit., p. 170).

[14] Istoria militară a poporului român, vol. III, p. 123.

[15] Dintre acestea, doar câteva vor putea fi transportate (unul dintre tunurile cele mai mari fiind, potrivit unui izvor de epocă, tras după sine de însuşi Ion Vodă, care era dăruit de la natură cu o forţă incredibilă), restul, din lipsă de atelaje, dar şi pentru că îngreunau retragerea trupelor, vor fi abandonate, nu înainte, însă, de a fi distruse prin încărcarea lor excesivă cu pulbere, care, în momentul aprinderii, va provoca explodarea ţevilor (Istoria militară a poporului român, vol. III, p. 123; Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 170; Istoria Românilor, vol. IV, p. 469).

[16] Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 170; Istoria militară a poporului român, vol. III, p. 123.

[17] Ibidem, p. 125; Dinu C. Giurescu, op. cit., p. 171.

[18] Prezentarea, în întregime, a războiului antiotoman din primăvara-vara anului 1574, a fost făcută de Bartolomeu Paprocki, Ioan Lasicki şi Leonard Gorecki în cărţile lor (publicate de Alexandru Papiu-Ilarian în Tesauru..., vol. III, p. 273-286, 253-272 şi respectiv 203-252). Utilizând, în mare măsură, informaţii preluate din lucrările celor trei cronicari poloni, Cesare Campana, în Delle historie del mondo... (Din evenimentele lumii...), Como, 1602, p. 399-404; Richard Knolles, în The general Historie of the Turkes, from the first beginning of that Nation to the rising of the Othoman Familie: with all the notable expeditions of the Christian Princes against them. Together with the lives and conquests of the Othoman king´s and Emperours. Faithfullie Collected aut of the best Histories, both auntient and moderne and digested into one continu at Historie untill this present yeare 1603 (Istoria generală a turcilor, de la începutul acestui popor şi până la ridicarea familiei otomane: cu toate expediţiile mai însemnate ale principilor creştini împotriva lor. Deopotrivă cu vieţile şi cuceririle regilor şi împăraţilor otomani. Alcătuită cu exactitate din cele mai cunoscute istorii, vechi şi noi…), Londra, 1603, p. 906-914; Michel Baudier du Longuedoc, în Inventaire de l’histoire generalle des Turcz, ou sont descriptes les Guerres des Turcz, leurs conquestes, seditions et choses remarquables, tant aux affaires quilz ont eu contre les Chrestiens, comme Grecz, Hongres, Polonois, Bulgares, Moldaves, Transsylvains, Valaques, Sclavons, Venitiens, Espagnolz, Chevaliers deRhodes, et de Malte, que contre les Infidelles, comme Tartares, Perses, Aegiptiens, Arabes, et autres, despuis l’an 1300 jusquees en l’année 1617, tiré de Chalcocondile Athénien, Paul Iove Leonclavius, Lonicerus et aultres... (Inventarul istoriei generale a turcilor, unde sunt descrise războaiele, cuceririle, răzmeriţele şi întâmplările lor vrednice de luat în seamă, atât cele săvârşite împotriva creştinilor, - greci, unguri, poloni, bulgari, moldoveni, transilvăneni, valahi, sloveni, veneţieni, spanioli, cavaleri de Rodos şi de Malta – cât şi în contra necredincioşilor – tătari, persani, egipteni, arabi şi alţii – de anul 1300 şi până la 1617, izvodit după Chalcocondil Atenianul, Paul Iove Leunclavius, Lonicerus şi alţii...), Paris, 1617, p. 465-473; Solomon Neugebauer, în Historia regnum polonicarum concinnata et ad Sigismundum tertium Poloniae Sveciaeqve regem vsquededveta (Istoria treburilor polone, alcătuită şi redactată până la domnia lui Sigismund al III-lea, regele Poloniei şi al Suediei), Hanovra, 1618, p. 648-660 şi Iacobus Augustus Thuanus, în Historiarum sui temporis...(Istoria timpului său...), Paris, 1626, p. 26-31, au descris şi ei, destul de amănunţit, campania dusă de Ion Vodă cel Viteaz împotriva Imperiului Otoman.

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania).

Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com