Revista AGERO Stuttgart - redactor Lucian Hetco

Istorie veneţiană mai veche

Posibile puncte de legământ între Dacia romană şi strălucitoarea Veneţie

Dr.Titus Filipaş

Impresii si pareri personale in FORUM

Înainte de a exista orasul Veneţia, se formaseră deja mici comunităţi pe traseul cel mai scurt între Aquileia, oraş din Câmpia Friuli distrus de hunii lui Attila la anul 452, şi Ravenna, oraş în actuala regiune italiană Emilia-Romagna. Pe vremea invaziilor barbare, siguranţa relativă oferită de zona de coastă Veneto şi puzderia de insule veneţiene atrăgea refugiaţi din oraşele înconjurătoare, ameninţate de barbari.

Un detaliu mai puţin cunoscut, dar important pentru noi, este acela că mulţi dintre veteranii legiunii Macedonica se retrăgeau la Veneto chiar din timpurile romane cele mai autentice. După bătălia de la Actium din anul 31 înainte de Christos, veteranii din legiunea Macedonica se vor stabili în Veneto. Istoriceşte, Legiunea Macedonica a fost formată în jurul "nucleului dur" de soldaţi integri şi de mare curaj care l-au însoţit pe Cezar, Stăpânul Lumii, când a trecut Rubiconul. Legiunea Macedonica a fost centrată pe valorile în care aceştia credeau. Este plauzibil că şi planul lui Cezar de a cuceri Dacia provenea din aceste valori. Mai târziu, alţi soldaţi ai legiunii Macedonica îl vor însoţi pe Traian peste Dunăre. Acele valori care au trecut Rubiconul. cuceresc şi Dacia. Este plauzibil să credem că exista legătură între Dacia romană şi Veneto, încă din veacul II după Christos.

Populaţia în Veneto şi pe insule creşte datorită influxului de refugiaţi. Organizarea lor citadină vine abia cu bizantinii care îi înfrâng pe ostrogoţi în războaiele greco-gotice. Afluxul populaţiei alungate din ţinuturile depărtate de ţărm sporeşte iarăşi, odată cu invazia lombardă a Italiei după 568. Funcţiona încă instituţia “Tribunilor Mării”, aleşi pe plan local, menţinându-şi puterile administrative încredinţate din epoca imperială romană. Atunci când, în secolele VII şi VIII puterea bizantină în Italia slăbeşte, guvernarea zonei veneţiene trece la magistratul local numit doge (dux, voievod). Dar în mod formal, dogele era încă răspunzător reprezentantului din Italia al puterii de la Constantinopol, exarhul din Ravenna desemnat de imperatorul Mauricius. Despre primii dogi: Paoluccio Anafesto (697-717) şi Marcello Tegalliano (717-726), nu se cunosc prea multe.

În timpurile iconoclaste, cel de al treilea doge: Orso Ipato (726-737), se răzvrăteşte deschis împotriva Bizanţului, ceea ce arată o mare uniformitate lingvistică a unei vernaculare neolatine vorbite nu doar în zona Veneto, ci şi la Cittanova (actualmente oraşul Novigrad din Croaţia). Până la urma, Orso Ipato s-a predat bizantinilor, fu condamnat la moarte, instituţia dogilor fu abrogată cinci ani, puterea fiind administrată de ‘magister militum’ (737-742), strict controlat de exarhul din Ravenna. Dar la 742, instituţia ‚dogato’ (administraţia dogelui) a fost restaurată, iar centrul politic al zonei devine Malamocco.

Când exarhatul Ravenna, creat de genialul împărat care a fost Mauriciu Tiberiu August (582-602), este distrus la 751 de longobarzi, pe vremea lui Constantin al V-lea Kopronymos (741-775), relaţia Veneţiei cu Bizanţul devine friabilă, datorită iconoclasmului exacerbat promovat de acest împărat altminteri merituos, ce îşi alesese o soţie khazară, acuzată ulterior pe nedrept de relele iconoclasmului. Legătura Veneţiei cu Bizanţul după căderea exarhatului de Ravenna se reduce la un simplu omagiu formal de ‘suzeranitate’, cu scopul de a câştiga în schimb protecţia celei mai mari puteri maritime a timpului.

Francii lui Charlemagne îi înfrâng pe lombarzii din nord la anul 774. Unii veneţieni doresc să depună jurământ de vasalitate regelui Charlemagne. Alţi cetăţeni preferă ca Veneţia lor să rămână loială faţă de Constantinopol. Puterea celui de al doilea punct de vedere cetăţenesc prevalează. După ce Charlemagne este proclamat împărat sfidând Nova Roma, urmează o încercare a francilor de a cuceri zona Veneto (803-810). Bizanţul îi ajută pe veneţieni. La 812 AD este semnat între Charlemagne şi împăratul Mihail I Rangabe (811-813) un tratat hotărând Bizanţului suzeranitatea nominală asupra Veneţiei şi Dalmaţiei.

Cum ajungea acel Mihail Rangabe împărat la Constantinopol ? Prin manifestarea ultimului act de voinţă al lui Stauricius, fiul împăratului Nicephorus I. Problemele majore ale împăratului Nicephorus I nu aveau să fie create de civilizatul arab Harun al Rashid, pe care l-a sfidat totuşi printr-o solie impertinentă, şi cu atât mai puţin de proaspătul împărat roman de Apus Carol cel Mare. Dacă Charlemagne i-a distrus atâta de categoric şi definitiv pe avari, fiind ocupat cu pregatirea încoronării la Roma nu întreprinde nimic împotriva bulgarilor, slujitori credincioşi avarilor. Conduşi de hanul Krum, forţa dezlănţuită a bulgarilor se îndreaptă asupra cetăţilor bizantine din bazinul hidrografic al Dunării. În anul 809, bulgarii ocupă oraşul bizantin Serdica, actualmente capitala bulgară Sofia. Împăratul Nicephorus contra-atacă, urmărinu-l în munţi pe liderul Krum. Bazileul cu gardă puţină este înconjurat de bulgari într-o ambuscadă, ucis în anul 811. Fiul lui, Stauricius, deşi grav rănit, reuşeşte să scape din ambuscadă. Ajunge la Adrianopol. Muribund, transmite puterea cumnatului său Mihail Rangabe. Unul dintre copiii macedoneni luaţi ostatici de Krum, eliberaţi mai târziu, şi-a făcut educaţia de viclenie şi putere barbară atâta de bine, încât prin crimă şi înşelăciune îşi va croi drum în fruntea imperiului bizantin, fondând dinastia macedoneană. Prin tratatul cu Charlemagne, şi provinciile din Mezzogiorno rămâneau imperiului bizantin : Puglia (Apuglia), Basilicata, Calabria, Sicilia, precum şi insula Sardinia. Prin acelaşi tratat bizantino-francic de la 812 se garanta dreptul Veneţiei de a practica liberă comerţul cu toată partea apuseană a Mediteranei. Tot atunci, bizantinii prin Mihail I Rangabe îi recunosc Francului Charlemagne titlurile de „Imperator” şi de „Augustus” îndreptăţite pentru toată partea cea apuseană a fostului mare imperiu roman. De altminteri cele două titluri erau disponibile încă de pe vremea bazileului Iraclios.

Ca o măsură ţinând strict de problemele administrării interne, să amintim că pe vremea dogelui Agnello Partecipazio I (809 ?-827), guvernul Veneţiei era transferat în punctul cel mai înalt de lângă laguna veneţiană: Rialto, aglutinarea expresiei Rivo Alto, pe româneşte ‘Malul Înalt’. Iar la anul 829, întreprinzătorii administratori şi capitalişti Buono da Malamocco şi Rustico da Torcello aduc din Alexandria egipteană moaştele Sfântului Marco, viitorul patron ceresc al Veneţiei. În secolele IX şi X, instituţia Dogato devine funcţie electivă, încredinţată până la moartea fizică a persoanei alese. Cele mai faimoase şi puternice familii de dogi au fost Candiano şi Orseolo.

Dr.Titus Filipas

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero : Lucian Hetco [ Impressum ]

Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)