|
„Modelul Omului Mare”
ÎPS. Acad. Dr. Antonie Plămădeală, fost Mitropolit al
Ardealului ( 1926-2005)
Impresii si pareri personale in FORUM
Exemplul faptei
 Provin
dintr-o parte de ţară, care nu se mai află azi în rotundul
alcătuirii statului românesc. M-am născut în Basarabia, localitatea
Stolniceni, jud. I.ăpuşna (azi raionul Hânceşti din Republica
Moldova), în 17 noiembrie 1926. Acolo mi am petrecut copilăria,
alături de ceilalţi cinci fraţi ai mei, şi acolo am terminat clasele
primare.
În 1937, răspunzând unui imbold lăuntric şi ascultând şi de sfatul
părinţilor, m-am înscris la Seminarul teologic „Gavriil Bănulescu
Bodoni”, din Chişinău. Întâmplându-se însă ca, în 1940, Basarabia să
fie ocupată de trupele sovietice. cursurile Seminarului au fost
suspendate, iar eu care nu apucasem să le termin (eram în anul III),
m-am înscris la Şcoala pedagogică din Chişinău. care mai rămăsese în
funcţiune. Am terminat aici primul an şi m-am. înscris în cel de-al
doilea, când Basarabia a revenit la sânul patriei mame şi eu m-am
reînscris la Seminarul teologic din Chişinău. Dar nici acum n-am
avut norocul să-mi finalizez studiile dat fiind faptul că,
apropiindu-se, în 1944, linia frontului de Chişinău, m-am refugiat,
cu toată familia la Işalniţa, lângă Craiova. M-am înscris, în toamna
aceluia an, la Seminarul „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti pe care
l-am absolvit pe un loc fruntaş, în 1945.
Reflectând la spusa cronicarului că „nu sunt vremurile sub om, ci
bietul om sub vremi”, îmi dau seama cât de zbuciumată a fost
perioada copilăriei mele. Dar, aşa au fost în timpurile acelea
pentru toată lumea.
Din nefericire, nici anii care au urmat n-au fost mai prielnici unei
vieţi liniştite şi prospere. În toamna aceluiaşi an (1945) m-am
înscris la facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti,
audiind în paralel şi cursuri la Facultatea de Litere şi Filosofie.
În ambele instituţii, se aflau la catedră, la acea dată,
personalităţi de înalt prestigiu ale învăţămîntului universitar
românesc. La Teologie voi aminti nume ca cele ale lui Teodor M.
Popescu, Haralambie Rovenţa, Gala Galaction, I.G. Coman, Petre
Vinulescu etc. iar dincolo, în Filosofie, voi aminti pe Anton
Dimitriu, Mircea Florian, G. Călinescu, Tudor Vianu şi I.
Zamfirescu.
Am căutat să le cinstesc memoria, să le păstrez şi să le valorific
moştenirea şi să sporesc, pe cât posibil, zestrea moral-spirituală
şi materială a Mitropoliei Transilvaniei.
Experienţa administrativă de la Buzău, m-a ajutat ca îndată după
instalare să mă ocup de renovarea reşedinţei mitropolitane şi de
extinderea acesteia prin construirea unui corp nou de clădire, cu
sală de consiliu şi expoziţie patrimoniali Am renovat şi extins
schitul Păltiniş, dar cea mai mare lucrare pe care am demarat-o şi
pe care mi-a ajutat Dumnezeu să o finalizez a fost cea de la
Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, unde am construit
incinta, respectiv corpul de clădiri în formă de patrulater din
jurul bisericuţei, ctitorită de Constantin Brâncoveanu şi care se
află în câmpul liber, departe de chiliile călugărilor. În interiorul
complexului de clădiri am zidit o nouă biserică, mai spaţioasă decât
monumentul istoric. A urmai apoi construirea „Academiei teologice”
de la Sâmbăta, clădire cu două etaje şi mansardă în care au avut loc
deja mai multe întruniri cu caracter teologic, duhovnicesc şi
cultural.
Sfinţirea complexului arhitectural de la Sâmbăta s-a făcut de către
patriarhul ecumenic de Constantinopol, Bartolomeu I, de care Prea
Fericitul Teoctist, patriarhul României şi de către un sobor de
ierarhi şi preoţi.
Despre dificultăţile şi piedicile pe care le-am avut în ampla
lucrare de la Sâmbăta nu voi mai aminti acuma. Dorind doar să spun
că tot ce s-a înălţat acolo, este spre lauda lui Dumnezeu, spre
cinstirea memoriei înaintaşilor şi spre mântuirea sufletească, a
credincioşilor. Acolo mi-am pregătit şi eu loc de odihnă.
Cât despre osteneala scrisului, şi spun osteneală pentru că a
însemnat efectiv o preocupare de zi şi de noapte, în toţi anii de
când mi-am terminat studiile, această osteneală s-a concretizat în
peste 40 de volume şi în sute de studii, articole, recenzii,
cronici, etc. Pe lângă lucrările şi studiile de cuprins teologic,
ecumenic şi cultural-istoric, am valorificat fonduri de arhivă
precum cele ale Patriarhiei, Episcopiei Buzăului şi Mitropoliei
Ardealului. Aş menţiona volumele cu corespondenţa patriarhului Miron
Cristea (în total 5 volume), iar în curs de tipărire se află alte
volume cu corespondenţa mitropolitului Bucovinei, Visarion Puiu,
mort în exil.
Am readus în actualitate chipul unor mari personalităţi ale
spiritualităţii istoriei şi culturii neamului, în volume precum:
„Clerici ortodocşi, ctitori de limbă şi cultură românească”.
Bucureşti, 1977, „Dascăli de cuget şi simţire Românească”,
Bucureşti, 1981 (547 pagini), „Nume şi fapte din istoria culturii
româneşti”, Bucureşti, 1983 (120 pagini), „Calendar de inimă
românească”, Sibiu, 1988, „Alte file de calendar de inimă
românească”, Sibiu, 1988.
Am pus în lumină zestrea duhovnicească a ortodoxiei, în volume
precum: „Tradiţie şi libertate în spiritualitatea ortodoxă”, Sibiu,
1983, (410 pagini), „Vocaţie şi misiune creştină în vremea noastră”,
Sibiu, 1984 (462 pagini), „Preotul în biserică, în lume şi acasă”,
Sibiu, 1996.
Prestaţia omiletică şi Catehetică am concretizat-o în volume precum:
„Tâlcuiri noi la texte vechi. Predici”, Sibiu, 1989 (479 pagini),
„Cuvinte la zile mari”, Sibiu 1989 (365 pagini).
Dar nu este locul potrivii să redau aici o listă bibliografică şi
nici nu se cade să fac eu lucrul acesta.
Pe când eram în anul III de studii a trebuit să reiau din nou calea
pribegiei. Pus sub urmărire, din cauza implicării în organizaţii
studenţeşti anticomuniste, a trebuit să părăsesc Bucureştiul,
oprindu-mă tocmai la Baia Mare. Fiind aproape de Cluj, m-am înscris,
la sfârşitul aceluiaşi an universitar (1948/1949) la Institutul
Teologic Universitar de acolo, prestând examenele din sesiunea de
vară şi promovând şi examenul de licenţă, cu o teză al cărui titlu
era: „Importanţa antropologiei carreliene pentru o pedagogie
creştină”. Îndrumătorul tezei mele a fost profesorul de Omiletică,
Catehetică şi Pedagogie - Nicolae Balcă.
Odată studiile terminate, am reflectat la ceea ce voi face în viaţă.
Era firesc să merg pe calea slujirii Bisericii. Şi aşa s-a şi
întâmplat. Dar pe o cale mai deosebiră aş spune şi, în orice caz,
mai aspră: calea călugăriei.
N-aş tăinui influenţa care s-a răsfrânt asupra mea, în adoptarea
unei astfel de decizii, din partea poetului, ziaristului şi
călugărului Sandu Tudor, de la Mănăstirea Antim, din Bucureşti, şi a
ieromonahului şi duhovnicului Arsenie Boca, de la Mănăstirea
Brâncoveanu, de la Sâmbăta de Sus. Aşa se face că în vara lui 1949
am fost hirotonii diacon, de către episcopul Andrei Mageru de la
Arad, iar în sept. 1949 am fost călugărit la Mănăstirea Prislop,
jud. Hunedoara. Atunci am primit numele de Antonie, cu care voi
răspunde înaintea scaunului de judecată, cel din ceruri.
Dar, mi-a fost dat să fiu judecat chiar în anul călugăriei mele de
către o instanţă lumească şi anume, Tribunalul Militar din
Bucureşti, pentru acuze de „uneltire împotriva siguranţei Statului”,
sentinţă standard pentru toţi indezirabilii politici. Am primit o
condamnare, în contumacie, de 7 ani temniţă grea şi 5 ani degradare
civică.
Cum la Prislop nu mai puteam rămâne, m-am ascuns o vreme în
Bucureşti, apoi în schitul Crasna din judeţul Gorj şi în Mănăstirea
Slatina, judeţul Suceava. Aici am întâlnit un alt călugăr cu viaţa
îmbunătăţită, întruchipare a duhului fierbinte şi a smereniei –
ierom. Ilie Cleopa, Am poposit şi la Mănăstirile Râşca şi
Dragomirna. La ultima, unde am îndeplinit ascultarea de a organiza
şi pune în ordine arhiva, am descoperit valoroase documente din
epoca lui Ştefan cel Mare, şi cea a ctitorului mănăstirii, Anastasie
Crimca şi unul chiar din secolul al XIV-lea.
În august 1953 m-am învrednicit în calitate de călugăr la Dragomirna
să primesc harul hirotoniei în treapta de preot, prin punerea
mâinilor arhiereului Partenie Ciopron, fost episcop al Armatei.
Hirotonia a avut loc la mănăstirea Slatina.
Exact peste un an, în aug. 1954, am fost reperat de organele de
ordine şi arestat la Iaşi, unde participasem la vizita patriarhului
Bulgariei. Am stat în penitenciarul din Iaşi, apoi în penitenciarul
din Bucureşti şi în sfârşit în penitenciarul din Jilava. În 1956 am
fost graţiat, primind astfel încă o „diplomă academică”, pe aceea de
deţinut politic. Viaţa mea din acei ani plini de suferinţe şi de
umilinţe se va reflecta în romanul „Trei ceasuri în iad”, pe care
l-am publicat în 1970, la Editura Eminescu, din Bucureşti.
Redevenit, cel puţin din punct de vedere juridic, liber, m-am
înscris, în 1956, la cursurile de magisteriu (cum se numea
doctoratul pe atunci), la Institutul Teologic Universitar din
Bucureşti. Dar pe cine îi iubeşte Dumnezeu, pe acela îl şi încearcă
şi iată că din nou m a încercat şi pe mine. Înainte de finalizarea
acestor studii am fost exmatriculat pentru antecedente politice şi
exclus din rândurile preoţilor şi monahilor.
Postura în care am ajuns a fost aceea de şomer şi zilier. Abia în
1961 s-au mai limpezit lucrurile şi am primit buletin de identitate
pentru Bucureşti, unde îmi era familia şi am şi fost angajat cu greu
desigur la Fabrica de Mase Plastice. Timp de 10 ani de zile am
lucrat, respectiv am ucenicit în acea întreprindere, pentru că am
pornit foarte de jos, de la îngrijitor, la transportator de
materiale, la muncitor-ajutător şi în final la operator chimist.
Dacă mă gândesc bine, la toţi anii de după război, călugăria mea „in
civil” s fost mai bogată în ascultări şi nevoinţe decât dacă aş fi
petrecut toţi aceşti ani într-o mănăstire.
„Primăvara de la Praga” a adus o înseninare şi în viaţa mea.
Patriarhul de pioasă memorie, Justinian Marina mi-a mijlocit
posibilitatea de a-mi termina cursurile de doctorat şi m-a readus în
viaţa bisericească, numindu-mă la cerere, secretar-şef la Institutul
Teologic Universitar din Bucureşti. Tot patriarhul Justinian mi-a
înlesnit posibilitatea de a pleca în 1968, cu o bursa de studii la
„Heythrop College”, institut catolic de rang universitar, de lângă
Oxford. Aici am redactat teza de doctorat cu titlul „Biserica
slujitoare în gândirea occidentală, din punct de vedere ortodox” pe
care am susţinut-o în 1970, primind calificativul „magna cum
laudae”. Înainte de susţinerea tezei şi acordarea titlului de doctor
a trebuit să susţin alte două lucrări, spre a putea fi evaluat
nivelul meu de pregătire, în vederea admiterii la susţinerea
examenului final de doctorat.
Pe parcursul şederii mele în Anglia, am participat la multe
întruniri ecumenice, simpozioane şi conferinţe, dar nu numai în
Anglia ci şi în alte ţări precum Belgia, Franţa, Spania. De asemenea
am avut prilejul să cunosc tradiţiile vieţii monastice din apusul
Europei şi să împărtăşesc şi monahilor catolici tradiţiile
monahismului răsăritean. Aceste întâlniri cu oameni şi tradiţii de
viaţă creştină mi au folosit şi pentru a concretiza un plan pe care
mi-l făcusem, anume, de a scrie o carte despre tradiţia monastică
din Biserica răsăriteană. Acest plan s-a concretizat, ceva mai
târziu prin volumul „Tradiţie şi libertate în spiritualitatea
ortodoxă”, care a apărut la Sibiu, în 1983, având 410 pagini.
După doi ani de şedere în Anglia, având deja teza de doctorat
susţinută acolo, sub îndrumarea prof. Robert Murray, patriarhul
Justinian m-a rechemat în ţară, având intenţia să mă propună Sf.
Sinod pentru funcţia de episcop vicar patriarhal. Acest eveniment al
promovării mele ca ierarh a avut loc în şedinţa Sf. Sinod din 25
noiembrie 1970. În decembrie am fost hirotonit arhiereu de către
patriarhul Justinian şi de către mitropolitul Tit Simedrea şi
episcopul vicar patriarhal Antim Nica, deşi s-au făcut încercări,
din partea autorităţilor politice de a se împiedica promovarea mea,
datorită antecedentelor de care am vorbit.
Pot să spun că a început o noua etapă a vieţii mele, când mă puteam
dărui slujirii Bisericii lui Hristos şi să-mi împlinesc menirea,
care credeam eu că mi-a fost hărăzită. Desigur că nu a fost nici pe
mai departe uşor, pentru că trăiam, precum ştim cu toţii, într-un
regim politic restrictiv, mai ales pentru Biserică.
Responsabilitatea care mi s-a încredinţat de către patriarhul
Justinian a fost cea a Relaţiilor externe ale Bisericii, ca şi cea a
Comisiei de pictura bisericească. După un an, respectiv din
septembrie 1971, am fost numit şi rector al Institutului Teologic
Universitar din Bucureşti, funcţie pe care am îndeplinit-o timp de
doi ani. Eram şi secretarul Sfântului Sinod.
În 1972 am susţinut şi în cadrul Institutului Teologic din Bucureşti
al doilea examen de doctorat, după cel din Anglia, cu teza lucrată
în Anglia şi care avea titlul: „Biserica slujitoare în Sfânta
Scriptură, Sfânta Tradiţie şi în Teologia contemporană”.
Conducătorul meu de doctorat la Bucureşti a fost părintele Dumitru
Stăniloae.
În funcţia de conducător al Sectorului relaţiilor externe
bisericeşti am reprezentat Biserica Ortodoxă Română la multe
întruniri cu caracter ecumenic. Astfel, am participat la adunările
generale (a V-a, a VI-a, a VII-a) ale Conferinţei Bisericilor
europene. Făcând parte din comitetul de conducere a acestei
Conferinţe (la a VII-a Adunate generală din Creta, 1979, am fost
ales între preşedinţii organizaţiei). Începând cu 1971 am făcut
parte din Comisia interortodoxă pentru pregătirea Sfântului şi
Marelui Sinod al Ortodoxiei. În 1972 am condus o delegaţie a B.O.R.
în vizită la papa Paul al VI-lea, la Roma. Din 1975 am luat parte la
roate întrunirile importante ale Consiliului Ecumenic al
Bisericilor, fiind ales şi aici în Comitetul central şi în Comitelui
financiar ale acestui organism ecumenic. Cât priveşte domeniul
relaţiilor Bisericii noastre cu Bisericile ortodoxe surori şi cu
alte Biserici şi confesiuni, am făcut parte din delegaţiile
patriarhale care au vizitat ţări precum Germania, Austria, Suedia,
Belgia, S.U.A., Israel, Turcia, Grecia, Cipru, Kenya, Cuba, India,
Norvegia, Danemarca, Franţa, Polonia, Ungaria etc. În calitate de
rector al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti am
participat la mai multe întruniri şi conferinţe ale facultăţilor de
Teologie din diferite ţări. precum Spania şi Grecia.
Este practic greu de a menţiona toate activităţile şi
responsabilităţile cărora a trebuit a le face faţă în calitatea de
conducător al Sectorului Relaţiilor Externe bisericeşti. Am oferit
doar câteva exemple spre a răspunde parţial la acea posibilă
întrebare, pe care o repet: „De ce ?, Pentru ce ?” mi s-a acordat
premiul Asociaţiei Române pentru Patrimoniu.
Desigur că toate cele menţionate au presupus eforturi şi multe
griji. Apoi nu trebuie înţelese aceste responsabilităţi şi realizări
neapărat ca merite personale ale subsemnatului ci ca mărturii ale
activităţii şi prezenţei Bisericii noastre în contextul lumii
contemporane.
În 1979 am fost ales ca episcop al Episcopiei Buzăului. Am păstorit
aici până în 1982, când am ajuns mitropolit al Ardealului.
Activitatea mea la Buzău survenea după cutremurul din 1977, care a
avut epicentrul în zona Vrancea. Distrugerile cauzate bisericilor şi
reşedinţei episcopiile au fost enorme. Principala mea preocupare a
fost înlăturarea consecinţelor cutremurului. Practic, am început o
vastă lucrare de refacere şi renovare a tuturor bisericilor şi a
reşedinţei şi catedralei episcopale.
În 1982 am venit la Sibiu, fiind ales mitropolit al Ardealului. Aş
putea spune că aici şi acum mi-a fost dată şansa a mă dărui trup şi
suflet misiunii şi vocaţiei cu care m-a înzestrat Dumnezeu. Am
devenit succesorul unor mari personalităţi ale vieţii bisericeşti
transilvănene, precum mitropoliţii Andrei Şaguna, Miron Romanul,
Nicolae Bălan, Nicolae Colan şi Nicolae Mladin.
Mulţi cunosc roadele ostenelilor melc şi le-au şi apreciat,
acordându-mi unele titluri academice precum cel de Doctor Honoris
Causa. Am primit astfel de titluri de la Facultatea de Teologie din
Presow - Cehoslovacia, de la Universitatea din Oradea şi de la
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
Dacă am fost pus şi acum în situaţia de a vorbi totuşi despre mine,
n-am făcut altceva decât să răspund provocării Dumneavoastră. Mi-aţi
adresat întrebări ca acestea: Ce am făcut? Care a fost motivaţia? În
ce condiţii am lucrat? De la cine am luat povaţă? etc.
Răspunsurile date s-ar dori, dacă-mi este îngăduit, să fie un imbold
mai ales pentru cei tineri ca să nu se lase copleşiţi de greutăţi,
care pot surveni în viaţa oamenilor, aşa cum s-a întâmplat în
propria mea viaţă. Apoi aş dori să fie înţelese, tot de către
tineri, ca un îndemn pe câte ni l-a adresat tuturor Sfântul Apostol
Pavel zicând: „Răscumpăraţi vremea căci zilele rele sunt”.
Viaţa trebuie privită cu încredere, cu curaj dar şi cu
responsabilitate.
Credinţa, speranţa şi dragostea trebuie să primeze în tot ceea ce
întreprindem. Fără ajutorul şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu nu
putem realiza nimic important în viaţă.
Alt gând pe care aş dori să-l exprim ar fi acela că trebuie să avem
mereu conştiinţa că suntem datori mereu altora cu povaţa, cu
îndemnul, cu exemplul şi cu slujirea.
Primesc premiul de excelenţă pe care mi l-aţi acordat ca pe un semn
de cinstire adus Bisericii şi credincioşilor ei, cărora mi-am
închinat, cu bucurie, toată viaţa mea. Fie ca bunul Dumnezeu să ne
hărăzească tuturor sănătate şi speranţă de mântuire.
ÎPS. Acad. Dr. Antonie Plămădeală, fost
Mitropolit al Ardealului
(Răspuns pentru volumul – tezaur „Cuvinte pentru
urmaşi”, iniţiat de Artur Silvestri)
Linkuri înrudite:
"România profundă" este în doliu. Dr. Artur Silvestri
"
Antonie Plămădeală (1926-2005) . Mitropolitul Antonie a încetat din
viaţă. O retrospectivă." Dr.
Viorel Roman
|
