MODERNITATEA LUI GHEORGHE ŞINCAI ( 1816 – 2006 )

Conf.univ.dr.Constantin MĂLINAŞ

Impresii si pareri personale in FORUM

Se împlinesc 190 de ani de la intrarea în perenitate a scânteietorului istoric Gheorghe Şincai (1754-1816), (foto stânga)cel care face trecerea, alături de Petru Maior (1756 – 1821 ), de la istoriografia română de stil clasic, la cea de stil romantic, prin patos, critica surselor de documentare şi viziunea asupra locului în Europa şi a speranţei de mai bine pentru români, în a căror stea mergătoare a crezut cu neabătută credinţă.

Nobil de trei ori, prin familie, prin suflet şi prin operă, Gheorghe Şincai este în primul rând oglinda luptătorului fără oprire în dragostea de neam bun, care se reazemă pe puterea dată de trecut, pentru a modela prezentul şcolar al românilor şi a prefigura prin educaţie şi cultură, un viitor mai bun şi mai sigur pentru aceştia. Superior şcolit în principalele oraşe ale Transilvaniei, apoi la Roma, Viena şi Pesta, Gheorghe Şincai era menit iniţial pentru a deveni un înalt funcţionar ecclesiastic, docil, al autorităţilor vremii, bisericeşti (catolice) şi administrative (austriece şi maghiare), dar le va părăsi pe acestea, din momentul , în care le va înţelege făţărnicia, mercenariatul, şi îşi va găsi comanda interioară mai puternică, aceea de a reconstitui din arhive şi documente vechi Istoria prestigioasă a românilor şi a le conferi astfel un statut istoric de egală îndreptăţire , între neamurile ţării şi ale Europei.

Cu această atitudine , însă, a supărat înălţimile vremii şi acestea au dat de lucru detractorilor de serviciu, ca să-l calomnieze, să-l aresteze şi să-l alunge din oraş în oraş, până şi-a găsit refugiul la Oradea, vremelnic, apoi odihna într-un castel străin din Slovacia, unde se stingea la 2 noiembrie 1816, fiind înmormăntat în cimitirul satului Sinea de lângă Kosice. Acum, la 190 de ani de la urcarea sa în Pantheonul românilor, opera lui didactică, lingvistică, literară, istorică şi de îndreptare în economia agrară, este de cea mai mare actualitate, ca atitudine, deoarece ne aflăm în perioada unui nou iluminism, aşa numitul iluminism cetăţenesc (de sorginte germană), menit a diminua nepăsarea şi ignoranţa publică, în creştere. Modelul de intelectual de atitudine, la care îi pasă, al lui Şincai, ne este cel mai necesar, iar fermitatea sa în arătarea inamicilor, care agresează societatea cu egoizmul lor funciar, este de cea mai mare actualitate. Şincai este dascălul mângâietor şi enciclopedistul peregrin, care a înfiinţat 300 de şcoli pentru români, le-a înzestrat cu cărţi şi cu învăţători pregătiţi de el la Blaj, ca să lumineze copii ţăranilor ardeleni. Opera ca complexă este un monument uriaş în mintea şi curajul generaţiilor, care şi acum se citeşte cu folos, prin mulţimea datelor şi a judecăţilor, dar mai ales prin exemplul de voinţă, de a fi acel sublim Prometeu al neamului românesc, cum l-a numit B.P.Haşdeu. El ne-a dat focul istoriei, totodată a avut curajul, demniatea şi priceperea ca, într-o societate condusă părtinitor, cu segregaţie, de autorităţi vădit nefavorabile, să elaboreze şi să dea românilor Gramatica şi Istoria lor şi prin aceasta să deschidă zorii istoriei moderne a neamului nostru.

Opera luminată a lui Gheorghe Şincai este, totodată, temei potrivit pentru a se deschide discuţia despre reperiodizarea istoriei culturale şi bibliografice a românilor, care nu se mai poate suprapune mimetic peste vechea periodizare de criteriu economic dominant, precum cerea materialismul istoric şi prea puţin dialectic din ideologia vechiului regim. Acum fiecare din marile domenii ale cunoaşterii şi evoluţiei spirituale şi materiale ale unui popor poate avea acces la criterii specifice de identitate procesuală ale acelui domeniu, în sine şi în raport cu celelalte. Pentru paradigma culturală vedem că pot funcţiona mai multe criterii de intrare în epoca modernă , între care acelea legate de dezvoltarea limbii proprii, ca mijloc de vizualizare a unei culturi. Se poate socoti cu temei că un popor intră în epoca sa modernă , atunci când are traducerea bună şi integrală a Bibliei pe înţeles, ceea ce este un test fundamental de putere şi mlădiere expresivă pe un conţinut pretenţios şi bogat. Ori, noi avem Biblia în româneşte la 1688, la nivelul cerut de acest criteriu.Alt criteriu ia în seamă apariţia primei gramatici tipărite a respectivei limbi. Noi avem la 1780 gramatica de la Viena a lui Samuil Micu şi Gheorghe Şincai, prin urmare, după acest criteriu, putem intra cu ea în epoca modernă a culturii româneşti. Cartea lor are structură complexă, fiind mai mult decât gramatică, întrucât are la urmă parte lexicografică bine dezvoltată, ca un ghid de conversaţie, sub forma unor vorbiri domeniale dialogate. ( foto: efigia Gheorghe Şincai, material de la dl. prof. Iosif Popa).

Sentimentul puternic şi clar interromânesc al autorilor, care priveau de la Viena către răsărit, rezultă din pasaje, precum : « Căci, sau că ar face cineva comerţ cu daco-romanii, sau că ar face o călătorie prin Ţara Românească, Moldova, Transilvania, Maramureş, Ungaria de dincolo de Tisa, Silvania /=Crişana/, Banat, Cuţo-Vlahia, Basarabia, chiar şi în Crimeea, va avea novoie de limba daco-romană înaintea altora, fiindcă nu vei auzi nici una mai des folosită în provinciile enumerate ».

Extraordinară viziune, privind prin ferestrele Seminarului « Sf.Barbara » de lângă Universitatea din Viena, pe care autorii o dezvoltă cu măiestria figurilor stilistice ale insistenţei, în dialog, din partea lexicografică, precum : - Ştii domnia-ta româneşte ? – Ştiu. – Câte miluri sunt de aici până în Bucureşti ? – Treizeci şi şapte. – Auzi, crâşmarule ! Nu s-ar putea găsire un cărăuş să ne ducă până la Argeş ? – Ba tocma acum au fost unul aici. Vreţ să-l chem înlăuntru ? – Chiamă-l. – Bine ai venit, om de omenie. – Ce-mi poronciţ ? – Când îi pornire cătră Argeş ? – Mîne până-n ziuă, de voi căpătare oameni să port ! Doară şi domniile voastre îţ vreare să mergeţ la Argeş ? – Vezi bine. Cât ceri pentru un loc în căruţă ? – M-iţ da zece florinţ şi voi ţine locurile cele mai bune.

– Ba ţ-om da doi galbeni şi, de te vei purta bine , vreun mărieş pă băutură ! – Sânt îndestulit ! ; - Bagă vin, paharnice, să bem pentru sănătatea fărtaţilor noştri !

Sau, mai încolo, în aceeaşi idee : - Când ai trecut pen Iaşi ? – Ziua, noaptea, dimineaţa, seara, vara, primăvara, toamna, iarna, duminica, lunea… Asemenea schiţe de dialog , nu lipsite de savoare literară, arată ca se poate deschide la 1780 poarta culturii moderne a romănilor, din punct de vedere al expresiei curate, narative, şi al vrerii integratoare, care-i percepea pe toţi românii, prin Micu şi Şincai. De ce tocmai acum se cuvine să ridicăm asemenea aserţiuni ? Pentru că intrarea în Uniunea Europeană este însoţită de multe discuţii de integrare, arborescente , în toate domeniile, inclusiv în acela al periodizărilor vechi şi noi, cum sunt la noi şi cum sunt la alţii. Se are în vedere armonizarea de criterii şi rezultate, o gândire nouă, deoarece nu este rezonabil ca la unii epoca modernă să înceapă la 1648, iar la alţii la 1821. Alături de fondul comun economic, trebuie găsită diferenţa culturală specifică. Şi atunci asemenea date se schimbă întrucâtva. Apoi, nu se poate continua practica discriminatorie, ca acelaşi fapt cultural să fie la unii modern, la alţii să fie ataşat de cultură veche. Citez cazul unor lucrări ale lui Dimitrie Cantemir(1673 – 1723 ), care la noi ţin de cultura veche, iar la nemţi şi englezi sunt plasate în cultura de epocă modernă. Tocmai operele tipărite ale lor Cantemir, Micu şi Şincai asigură temeiul bibliografic pentru noi rezolvări în această materie, pentru armonizări care sunt de făcut.

La această comemorare, mai găsim că mare parte a operei lui Gheorghe Şincai a rămas nereeditată, că este practic necunoscută, dincolo de Hronica românilor. El nu este autorul unei singure cărţi, are operă vastă, din care de cea mai mare urgenţă ar fi repunerea în tipar a cărţii « Povăţuire cătră economia de câmp », din anul 1806. Este o operă barocă de educaţie agrară, , atrăgătoare în conţinut şi încântătoare din punct de vedere narativ. Apoi « Elegia » celebră de la anul 1804, pe care recent am reeditat-o monografic la Oradea, ca cea mai de seamă piesă a literaturii române de limbă latină, al cărei început se pune în veacul al patrulea, prin scrierile eruditului teolog Niceta din Remesiana. Iată încă o poartă europeană practic nefolosită, care susţine modernitatea clasicului Gheorghe Şincai, la o comemorare , ce merită mai multă atenţie şi lucru.

Oradea, 2 noiembrie 2006

Conf.univ.dr.Constantin MĂLINAŞ (foto)

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero : Lucian Hetco [ Impressum ]

Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)