Nicolae Ceauşescu şi Mareşalul Ion
Antonescu
Prof. Univ. dr. Gh. Buzatu
Dacă n-ar fi fost
în esenţa lor tragică, faptele relatate ar fi pline de
farmec şi cum să nu fie astfel, când luăm cunoştinţă de
destinul într-adevăr fericit al unui document fundamental
dintre cele purtând semnătura unui personaj istoric - l-am
numit pe Mareşalul Ion Antonescu - desemnat categoric de
opinia publică naţională în urmă cu vreo cinci ani pe prima
poziţie în topul MARILOR ROMÂNI din toate timpurile, iar
integrarea documentului în desfăşurările istorice îl
plasează într-un moment decisiv al participării României la
cel de-al doilea război mondial - lovitura de stat de la 23
august 1944. Nu revenim asupra evenimentului, studiat în
profunzime şi larg comentat de istoricii români şi străini,
dar nu numai de ei[1],
desfăşurările fiind de-acum binecunoscute în globalitate -
premise, declanşare, desfăşurare şi consecinţe, imediate ori
îndepărtate, suportate şi în prezent[2].
Este motivul pentru care nu revenim cu detalii în privinţa
faptelor survenite, limitându-ne a preciza că, în seara de
23 august 1944, la câteva ore după ce au fost arestaţi în
faimosul „Salon galben" al Casei Albe din spatele Palatului
Regal din Bucureşti, Mareşalul Antonescu şi Mihai Antonescu,
aflaţi închişi sub pază în safe-ul de la etaj al clădirii,
au reuşit să-şi facă unele însemnări, cu acordul militarilor
de gardă. Toate notele olografe ale prizonierilor au ajuns,
fără dificultate, se înţelege, în mâinile puciştilor. Cu o
singură excepţie, remarcabilă: ex-mareşalul a avut
inspiraţia de a aşterne pe hârtie împrejurările şi
consideraţiile pe marginea celor survenite, în orele imediat
precedente, în „Salonul galben". Din câte cunoaştem,
relatarea lui Ion Antonescu, surprinzând episodul decisiv al
loviturii de stat, declanşarea şi arestarea celor doi actori
principali, liderii regimului doborât, nu numai că sub
raport cronologic conţinea primele impresii asupra celor
petrecute (care ulterior nu mai aveau cum şi de ce să fie
modificate), dar excela - funcţionând primatul incontestabil
al poziţiei şi calităţii „sursei"! - la capitolul probitate.
Valoarea remarcabilă a „sursei", în mod sigur, va înfrunta
cu succes scurgerea nemiloasă a timpului, ceea ce ne oferă
un nou şi temeinic argument pentru situarea Mareşalului
Antonescu nu atât între actorii de primă mărime ai Istoriei,
ci deopotrivă între observatorii ei exemplari şi care, în
privinţa faptelor la care au participat ori le-a provocat,
au ştiut să „vadă" şi să „transmită"!
Un document descoperit în chip
miraculos şi ajuns în mainile lui Nicolae Ceauşescu
 Aşa
după cum se poate constata, textul Mareşalului Antonescu era
adresat Istoriei, chemată „să judece", fiind semnat, datat -
23 august 1944 şi localizat - scris în celulă.
Ţinând seama de consecinţele interne
catastrofale ale actului din 1944, prăbuşirea ţării şi
ocupaţia militară barbară a Armatei Roşii, considerăm că
dispariţia documentului original, în condiţiile specifice
momentelor din august 1944, a reprezentat implicit, în chip
cu totul curios, condiţia sine qua non a salvării sale
PENTRU ISTORIE. În ziua următoare compunerii lor,
„Însemnările din celulă" s-au pierdut în urma
bombardamentului aerian german asupra Palatului Regal din
Bucureşti, în contextul represiunilor ordonate de Adolf
Hitler drept răspuns la destituirea regimului antonescian
pro-german şi la schimbarea poziţiei României în Războiul
Mondial din 1939-1945. Numai în chip miraculos, tot atunci,
deci la 24 august 1944, documentul dispărut printre
dărâmături a fost descoperit de căpitanul Gheorghe
Teodorescu, din corpul de gardă al Palatului Regal, iar
acesta, după mai mult de 35 de ani, mai precis la 20 mai
1980, l-a prezentat lui Nicolae Ceauşescu, chemat să
aprecieze „asupra valorii politice şi istorice". Apreciind
în mod just valoarea excepţională a „Însemnărilor din
celulă", Nicolae Ceauşescu le-a depus spre păstrare în
fondurile centrale ale Arhivelor Naţionale ale României din
Bucureşti, ele având să fie valorificate prin publicare după
evenimentele din 1989, începând din 1991.
Redăm conţinutul Memoriului
generalului-maior (r) Gh. Teodorescu, adresat lui Nicolae
Ceauşescu, în anul 1980:
Memoriul lui Gh. Teodorescu,
general-maior (r), adresat lui N. Ceauşescu, în problema
unui document semnat de mareşalul Ion Antonescu
Cancelaria C.C. al P.C.R.
Comitetului Politic Executiv
„Mult stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu,
Secretar General al Partidului Comunist Român, Preşedinte al
Republicii Socialiste România,
Comandant Suprem al Forţelor Armate,
Vă prezint alăturat, în copie,
însemnările făcute de mareşalul Ion Antonescu, la 3 ore după
ce a fost arestat la Palatul Regal, în după-amiaza zilei de
23 august 1944. Ion Antonescu, presupunând că va fi omorât
chiar în acea noapte, a scris aceste însemnări, ca ultimele
lui gânduri, considerând că ele vor fi găsite şi cunoscute
cândva. Subsemnatul, sunt general maior în rezervă
Teodorescu Gheorghe, care am servit în forţele armate timp
de aproape 45 de ani, până în ianuarie 1976. La 23 august
1944 aveam gradul de căpitan şi comandam subunitatea de
gardă a Palatului Regal, participând direct împreună cu unii
din subalternii mei la arestarea lui Ion şi Mihai Antonescu
şi a principalilor lor colaboratori. Unul din militarii care
făcea paza lui Ion Antonescu la etajul Casei Regelui unde
era închis, mi-a raportat a doua zi că în seara de 23 august
în jurul orei 21,00 I. An¬tonescu i-a cerut la un moment dat
un creion şi că pe când se credea neobservat a luat la
întâmplare un caiet cu coperte vişinii de pe un raft din
camera în care se afla închis şi că a scris foarte mult în
acel caiet, după care l-a pus la loc. În ziua de 24 august
1944, casa regelui unde fusese reţinut Antonescu a fost
lovită cumplit de câteva bombe în timpul raidurilor aviaţiei
hitleriste şi transformată în ruine. Între două
bombardamente, împreună cu militarul care-l văzuse pe
Antonescu scriind, am găsit printre dărâmături o agendă pe
anul 1930 a fostului rege Carol al II-lea, în care I.
Antonescu făcuse aceste însemnări, de fapt testamentul său
politic. Asupra valorii politice şi istorice a acestor
însemnări las la latitudinea factorului de decizie să
hotărască. Prezentându-vă Dumneavoastră acest document,
vreau să subliniez încă o dată ataşamentul meu faţă de
Patrie, Partid şi faţă de Dumneavoastră, tovarăşe Comandant
Suprem.
Caietul original cu însemnările
mareşalului Ion Antonescu se găseşte la mine, urmând ca
asupra destinaţiei sale să îndeplinesc ordinul
Dumneavoastră.
General-maior (r) Gh. Teodorescu"
I.R.N. VIII/134/1.
VII [3]
Nicolae Ceauşescu vroia să-i ridice o
statuie Mareşalului Antonescu
 Nicolae
Ceauşescu nu a fost un admirator al Mareşalului Ion
Antonescu. Nici nu avea cum. Sub regimul Antonescu, Nicolae
Ceauşescu, comunist declarat şi recunoscut, s-a aflat în
detenţie la Jilava, Caransebeş sau Tg. Jiu, iar documentele
de care dispunem l-au înregistrat consecvent între opozanţii
de frunte ai regimului[4].
După 1944-45, N. Ceauşescu, ca membru activ al conducerii
superioare a UTC şi, apoi, a PCR, a avut un rol proeminent,
fiind în continuă ascensiune, până la ocuparea poziţiilor
supreme pe linie de partid şi de stat, în 1965-1967. Fiind
investit în martie 1974 Preşedinte al României, N. Ceauşescu
nu a ignorat la un moment dat, către sfârşitul anilor '80,
pe atunci când era preocupat de finisarea proiectului Casei
Poporului, ca pe splaiul dâmboviţean al construcţiei
faraonice să se ridice un impozant monument[5]
– acela al Mareşalului Ion Antonescu!
Nu vom încheia acest capitol, fără a ne
referi la cazul romanului Delirul. După cum se ştie, un
„caz" devenit celebru, intervenit într-un moment când
Nicolae Ceauşescu se afla încă - orice s-ar zice - pe
culmile afirmării sale politice interne şi internaţionale.
Celebritatea şi-a avut originile în multiple motive: Autorul
romanului era Marin Preda, unul dintre marii prozatori
români, iar eroul operei nu era altul decât Mareşalul Ion
Antonescu. În momentul apariţiei Delirului (1975), Mareşalul
era încă, după exact trei decenii de la sfârşitul celui
de-al doilea război mondial (?!), un nume interzis în
România, iar cartea lui Marin Preda s-a bucurat rapid de
două ediţii (ianuarie şi august 1975), difuzate într-un
tiraj impresionant. Faptul a provocat nelinişte, în anume
cercuri „intelectualiste" de la Bucureşti, obişnuite după
1944-1945 cu pagini literare penibile consacrate lui Ion
Antonescu, precum pseudo-romanele fabricate de I. Ludo ş.a.,
în URSS şi în Germania, „Literaturnaia Gazeta" ori „Der
Spiegel", au reclamat „reabilitarea pe cale epică" (sic!) a
ex-mareşalului. Unele condeie înfierbântate au acuzat că
Nicolae Ceauşescu în persoană putea fi bănuit de
reabilitarea lui Ion Antonescu, deşi era clar pentru oricine
- după cum a observat Mihai Ungheanu - că Marin Preda, un
scriitor de geniu şi o conştiinţă literară profundă, nu
trebuia să fie bănuit că ar fi executat „o comandă
politică".
În 2002, la
împlinirea a 120 de ani de la naştere, am coordonat şi
editat volumul colectiv „Mareşalul Antonescu la judecata
Istoriei. Contribuţii, mărturii şi documente"[6],
în care am găzduit cu deosebită plăcere contribuţia lui
Mihai Ungheanu consacrată integral „cazului" Delirul[7]
şi conotaţiilor sale relevante. În cuprinsul anexei III,
cititorul poate regăsi paginile respective, inclusiv unele
note ale Securităţii din 1975 constatând „pulsul" difuzării
Delirului.
--------------------------------
[1] Gh. Buzatu, Istoriografia şi
izvoarele, în Istoria Românilor, IX, România în anii
1940-1947, coordonator – Dinu C. Giurescu, Bucureşti,
Editura Enciclopedică, 2008, p. XXVII şi urm.
[2] Aurică Simion, Preliminarii
politico-diplomatice ale insurecţiei române din august 1944,
Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1979; Gh. Buzatu şi
colaboratori, Din istoria unei zile, Iaşi, 1979; Gh. Buzatu,
coordonator, Actul de la 23 august 1944 în context
internaţional. Studii şi documente, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984; M. Varia, 23 august
1944. Studiu, Bucureşti, 1993 (xerografiat); Istoria PCR.
Sinteză. Documente, 5, Bucureşti, f.a.; Gavriil Preda,
coordonator, 23 august 1944. Evaluări şi controverse,
Ploieşti, Mileniul III, 2006; Gh. Buzatu, ed., Trecutul la
judecata istoriei. Mareşalul Antonescu – Pro şi contra,
Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2006; Gh. Buzatu,
Antonescu, Hitler, Stalin, I-III, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea,
Iaşi, 2005-2009; ediţia a II-a, anastatică, Iaşi, Tipo
Moldova, 2010.
[3] Gheorghe Buzatu, Mircea Chiriţoiu
„Agresiunea comunismului în Europa, vol.II, - Documente din
arhivele secrete: 19441-1989, Bucureşti, Editura Paideia,
1989, p. 150 şi Gheorghe Buzatu, „Nicolae Ceauşescu -
Biografii paralele. Stenograme şi Cuvântări Secrete. Dosare
inedite. Procesul şi Execuţia. Iaşi, Editura TipoMoldova,
2011.
[4] Tabelul nominal cuprinzând comuniştii
din „categoria A" - Cezar Mâţă, Serviciile secrete ale
României în Războiul Mondial (1939-1945), Iaşi, Casa
Editorială Demiurg, 2010, p. 356 (locul 111 într-o listă de
793 de persoane).
[5] Informaţie transmisă cu titlu
confidenţial (septembrie 1995), de general Ion Coman.
[6] Bucureşti, Editura Mica Valahie,
2002, 463 p. (Colecţia Românii în istoria universală, nr.
96); ediţia a II-a, sub titlul Trecutul la judecata
Istoriei. Mareşalul Antonescu - Pro şi contra, Bucureşti,
Editura Mica Valahie, 2006, 638 p..
[7] Gh. Buzatu, coordonator, Mareşalul
Antonescu la judecata Istoriei, pp. 435-455.
|
