Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

 

Noaptea Strigoilor – Noaptea Sfântului Andrei

Julia Maria Cristea – Viena

 

Impresii si pareri personale in FORUM

 

  „ Zgomot trist în câmp răsună / Vin strigoii, se adună / Părăsind a lor sicrii / Voi creştinelor popoare / Faceţi cruci mântuitoare / Căci e noapte îngrozitoare / Noaptea Sfântului Andrei…

 

 

Îmi amintesc şi acum ce îngrozită am fost ascultând versurile sinistre şoptite de bunica mea la ceas de taină, într-o anumită seara de toamnă – argument forte ca să răzbească cu noi – patru copii rebeli, să ne culcăm.

- Aţi auzit ? Astăzi este noaptea Sfântului Andrei, noaptea strigoilor, vârcolacilor, moroilor şi lupilor, noaptea morţilor vii. Dacă vă găseşte treji nu se ştie niciodată ce se poate întâmpla, dar dacă dormiţi totul va trece ca şi când n-ar fi fost...

Cu ani mai târziu, am regăsit poezia într-un volum a lui Vasile Alexandri şi citind-o emoţia a fost parcă mai puternică, nu teama de odinioară ci nostalgia aducerii aminte, reîntoarcerea în acea lume a copilăriei, pe care paradoxal, ca şi copii dorim s-o parcurgem cât mai repede pentru a ajunge adulţi, iar adulţi fiind ne-am dori s-o retrăim, barăm în amintiri, cu sentimentul paradisului pierdut sau al bucuriei - că facem parte dintre aceia care putem totuşi să spunem: „et in Arcadia ego”...Se poate şi altfel...

Şi mare mi-a fost uimirea când tot aşa, am aflat că „Noaptea Sfântului Andrei” nu era fantezia unui poet,  nici povestea înfricoşătoare a unei bunici agasată de nepoţi neascultători, ci un eveniment de seamă al arhaicului românesc, populat de magii, vrăji, superstiţii, ritualuri şi fiinţe fantaste.

 

Sfântul Andrei

 

Este primul dintre cei 12 apostoli care l-au urmat pe Isus şi după răstignirea acestuia, a fost răstignit şi el în jurul anului 70 pe o cruce în formă de X , care da atunci a rămas cu numele de „Crucea Sfântului Andrei”. Se spune că în timpul vieţii ar fi propovăduit religia creştină în Tracia, Sciţia, Dobrogea până la Nipru unde ar fi ridicat o cruce indicând unde va fi viitorul centru al ortodoxiei.

 

Cu tot procesul de creştinizare, fondul păgân - moştenirea strămoşească păstrată din generaţie în generaţie a vechilor credinţe, datini şi ritualuri – nu a putut fi complet eliminată ci doar parţial transformată şi integrată tuturor sărbătorilor creştine, dându-le astfel o deosebită culoare. Unul dintre multele exemple este Noaptea Sfântului Andrei, când se crede că strigoii de toate felurile ies din morminte, se bat pe la răscruci, fac hore prin aer, pe lângă turlele bisericilor, intră prin case, fură laptele vacilor şi multe, multe alte blestemăţii.

De fapt, calendaristic, 30 noiembrie – ziua Sfântului Andrei, consemnează sfârşitul toamnei şi începutul iernii, de aceea popular i se mai spune Andrei-cap-de-iarnă, ori Indrea sau Undrea – nume care se mai folosc şi pentru denumirea lunii decembrie.

Cum iarna este anotimpul lupilor, Sf. Andrei  a devenit patronul lor ( poate şi prin faptul că fratele său Sf. Petru, este şi el „mai mare peste lupi”) iar ziua lui se mai numeşte în popor „Grădineţul Şchiop” sau „ Ziua lupului” şi trebuie respectată prin odihnă, căci cine lucră „ îi strică lupii vitele şi mai ales oile şi caprele”. Se mai spune că în această zi „lupul îşi vede coada”, deci îşi poate suci gâtul care de obicei este ţeapăn şi este deci foarte agil la vânătoare.

 

Deci, ziua Sf. Andrei este la cumpăna anotimpurilor, când se crede că hotarul dintre lumea viilor şi  a morţilor este foarte penetrabil, iar strămoşii mitici se reîntorc pe pământ sub forma diferiţilor strigoi sau a unor animale totemice. De aceea ajunul acestei zile este denumit „Noaptea Strigoilor”, când văzduhul şi pământul este bântuit de făpturi malefice îngrozitoare.

 

Strigoii

 

Termenul de strigoi derivă din cuvântul latin Striga care înseamnă bufniţă sau duh necurat. Dimitrie Cantemir afirmă că de fapt Striga este de origină greacă, însemnând vrăjitoare bătrână care omora copiii mici. După alte versiuni cuvântul este de origine indo-europeană, iar termenul de strigoi este întâlnit la dacoromâni şi macedoromâni.

Din relatările lui Dimitrie Cantemir, în presa zilnică şi revistele din Transilvania, Moldova şi Muntenia secolului al XIX-lea un subiect deosebit de fecund era cel care se referea la strigoi şi strigoism, la metodele magice şi administrative de apărare împotriva lor.

 

Strigoii sunt făpturi mitice care joacă un rol important în demonologia română. După provenienţa lor, structura lor malignă şi posibilitatea de a face rău oamenilor, în credinţa populară sunt menţionaţi două feluri de strigoi: „Strigoiul viu” şi „Strigoiul mort”.

După cum relatează Romulus Vulcănescu strigoiul viu are anumite caracteristici încă de la naştere: provine din strigoi sau strigoaice, se naşte cu „căiţă pe cap pe care o mănâncă îndată”, poate să aibă un picior cu copită, şira spinării e terminată cu o coadă etc. În timpul vieţii se dezvoltă repede, este rău, chinuie şi omoară animalele, e maliţios, sadic, minte, jură strâmb, e spân, are canini proeminenţi. Strigoaicele sunt mult mai rele iar unele dintre ele se transformă în vrăjitoare. Credinţa este că oamenii strigoi, duc în viaţă o existenţă dublă, astfel la primul cântat al cocoşilor, sufletul lor - în timp ce trupul doarme, iese sub forma unei umbre şi colindă pe coclauri încercând să facă rău muritorilor, pentru ca să se întoarcă în trup la al treilea cântat. Se mai credea că de multe ori, oamenii-strigoi se dau de trei ori peste cap şi se transforă în oameni – fiare, oameni-lupi, oameni-cai, oameni-mistreţi şi umblăde năuci pentru a face rău. Mai ales în trei nopţi ale anului – de Sântoader, de Sângeorge şi de Sântandrei ei fac adevărate nopţi valpurgice, fiecare având caracteristiciproprii.

 

Morţii strigoi sau cadavrele vii, provin din strigoii vii care la moarte nu au fost deztrigoizaţi prin anumite practici cum ar fi cea cu ţăruşul bătut în inimă unui mort bănuit de a fi fost strigoi viu, sau prin punerea unui căţel de usturoi în gură. Se crede că morţii strigoi sunt mult mai răi decât strigoii vii, ei se transformă noaptea în animale sălbatice şi fac numai rău muritorilor, aduc molime peste animalele satelor, fac ca oamenii să înnebunească de spaimă, îi pocesc, schilodesc sau chiar îi omoară, fură mana vacilor, rodul livezilor, al viilor şi al câmpului, precum şi armonia familiei. Se mai spune că noaptea se întrunesc şi fac „hore aeriene sau sarabande terestre” iar în acele nopţi amintite puterea şi dorinţa de distrugere este extremă. Aşa ca în noaptea Sf. Andrei.

Pentru a se apăra, oamenii folosesc aghiasmă, leuştean, smirnă, tămâie şi mai ales usturoiul, care pun pe fugă toate făpturile malefice. Deşi poate sunt doar făpturi mitice, teama, legenda şi tradiţia este transmisă din generaţie în generaţie şi este respectată cu stricteţe în lumea satului.

Semnificativă este poezia „Strigoii” a lui Gheorghe Coşbuc: „ Creştinii câţi nu dorm, cu spaimă cheamă / Pe maica lui Hristos şi-aprind grăbit / Tămâie şi-usturoi pe-un vas de-aramă / Ea singură-n căscioară, biata mamă / Stă chip înmărmurit”…

 

Pricolicii

 

Folcloristul Tudor Pamfile apreciază că pricolicii sunt „o altă înfăţişare a strigoilor” sau „strigoi întrupaţi în animale”, adică strigoi zoomorfi, nişte „fantome de animale”, de obicei având înfăţişări de „oameni-lupi”.

            Dimitrie Cantemir spune că termenul de pricolici are aceeaşi semnificaţie ca cel de „Loup garou” la francezi, care au credinţa fermă că „oamenii se pot schimba în lupi şi în alte fiare de pradă şi îşi însuşesc atât de mult firea acestora, încât se reped şi sfâşie atât oamenii cât şi dobitoacele”.

Artur Gorovei consideră că Pricoliciul este un om mort care iese din mormânt în chip de animal malefic infernal – lup, câine, hienă - pentru a face rău oamenilor. El nu trebuie confundat cu Vârcolacul care este tot o făptură demonică, jumătate om – jumătate lup, fiind cel care în credinţa străveche se urcă pe cer şi muşcă luna sau soarele provocând astfel eclipsele.            Pricoliciul este imaginat, ori că poartă cap de om pe trup de lup, ori cap de lup pe trup de om. El este un demon al nopţii care de obicei se ascunde la răspântii, în păduri neumblate, în locurile pustii, la răscrucea satelor şi oamenii pentru ca să se apere de influenţa lui distrugătoare fac vrăji cu o anume iarbă denumită popular « Coada pricoliciului ». În credinţa populară se mai crede că anumiţi oameni malefici sau lupi, dacă se dau de trei ori peste cap la ceasul de cumpănă al nopţii, se transformă în pricolici, dar dacă sunt dezdemonizaţi prin practici magice, pot să ducă o viaţă normală ca om.

                                                                                                                     

Tricolicii sau Triculicii

 

            Sunt tot făpturi demonice de factură antropozoomorfă. Numele lor e de origine greacă şi înseamnă „om cu păr de lup pe el.” În credinţa populară tricolicii se nasc ori din împreunarea la ceas de noapte, în păduri neumblate, a unor lupi infernali cu femei posedate de coşmare senzuale, ori a unor bărbaţi la fel de obsedaţi sexual – cu lupoaice fantaste sau infernale. ( Romulus Vulcănescu – Mitologia Română). În nopţile cu lună plină pricolicii sunt posedaţi de demonul distrugerii, dorind să ucidă orice fiinţă întâlnesc – om sau animal. În mod deosebit atacă şi mănâncă mânjii rătăciţi de herghelii, în acest caz se transformă în mânji-lupi şi sub această nouă înfăţişare se amestecă în herghelie şi o mănâncă.

 

Spiriduşul

 

Este o făptură demonică de tip antropomorf, câteodată zoomorf, un demon mic domestic – gen drăcuşor, care are o fire destul de schimbătoare, în general este binevoitor dacă are un tratament bun, dar poate fi şi răutăcios şi răzbunător. Este un omuleţ miniatural obţinut printr-un procedeu magic de către vrăjitori, prin clocirea la subţioară a unui ou părăsit de o puică neagră, care a fost ouat înainte de Paşte cu 9 zile. (Romulus Vulcănescu – Mitologie română))

           

Personajul există în folclorul tuturor popoarelor, atât europene cât şi de pe celelalte continente, sub diferite denumiri dar în general cu aceeaşi origine – aşa cum denotă şi denumirea lui în germană Schrat, Schrate sau în limba teutonă veche Srat, care înseamnă „duh al văilor şi pădurilor”. La polonezi se numeşte Spirytusek sau Skrzat, la slovaci Skriatok, la cehi Skrietek, la maghiari Kisertek.

 

 

 

Moroii

 

            Moroii sunt tot un fel de strigoi, făcând parte din categoria demonilor cunoscuţi la latini sub numele de Incubi, în Grecia antică se încadrau în familia spiritelor Ephialtes şi Sateres iar la celţi Dussi. Ceea ce este deosebit de interesant, sub denumiri oarecum asemănătoare aceste forme de demoni sunt cunoscuţi în toată Europa. Astfel la romani se numeau Mors, la albanezi şi la slavi se numesc Mora  (vis oribil), la ruşi Kikimora şi Mora, la francezi Cauchemar, la englezi Marnt, în germana veche Mahr iar cea actuală Mara, la lituanieni Maras, la cehi Murama.

  Ei sunt creaturi malefice, infernale, de fapt sufletele copiilor care au  murit  în condiţii nefireşti ( la naştere, înăbuşiţi în scutece, înecaţi în copaie etc) înainte de a fi botezaţi. Se crede că se întorc noaptea la casele unde s-au născut şi-şi chinuie în somn mamele, aşezându-se pe piepturile lor, înăbuşindu-le, dându-le coşmare îngrozitoare.

 

 

Credinţa în puterea magică a usturoiului

 

            Se ştie că vechii egipteni dădeau zilnic muncitorilor care lucrau la ridicarea piramidelor să mănânce usturoi – aceasta pentru a le da putere şi a-i feri nu numai de boli ci şi de forţele malefice.

            In vestita sa carte "De Viribus Herba" - tratamente cu plante medicinale practicate în mănăstirile de călugări, apărută la Milano in 1477, Macer Floridus recomandă să se mănânce usturoi pe stomacul gol, astfel eşti ferit de farmece şi nu ai probleme să bei apă, când călătoreşti în locuri necunoscute.

În insula Lesbos, vechia tradiţie elină este şi acum păstrată – împotriva deochiului usturoiul este cel mai bun remediu.

            Legionarii romani aveau obiceiul să ia cu ei nouă căpăţâni de usturoi şi nouă de mac, iar seara le înşirau în faţa lor pe masă când îşi făceau rugăciunea.

            La slavii de sud exista credinţa că oamenii care nu mâncau niciodată usturoi erau strigoi. Se pare că superstiţia mai există şi acum. Tot la ei, există obiceiul ca atunci când plânge copilul noaptea, să se ungă picioarele şi tălpile leagănului cu usturoi, ca să apere copilul de vrăji sau influenţe malefice. În Serbia copiii mici poartă la gât un căţel de usturoi ca amuletă împotriva vrăjilor, făcăturilor şi deochiului.

În Sicilia, femeile care aşteaptă să nască pun sub cearceaf un căţel de usturoi.

În Cuba se crede că usturoiul este cel mai indicat mijloc de a te feri de gălbinare.

Şi exemplele pot continua la nesfârşit şi pe toate continentele.

Revenind la credinţa sau superstiţia poporului nostru, se crede că usturoiul este „antidotul” cel mai sigur împotriva duhurilor necurate, împotriva strigoilor, a diferitelor fiinţe fantaste cum ar fi vampirii (vezi legenda lui Dracula) moroii, vârcolacii, împotriva deochiului, a „făcăturilor”, pentru efectuarea anumitor vrăji - la descântecul de Izdat, de Brâncă, de Bubă, de Năjit, de Muma Pădurii, de apucate, pentru alungarea diferitelor boli etc. fantezia mistică populară este nelimitată.

Astfel de Rusalii, la sate credinţa este că trebuie să porţi neapărat usturoi la brâu, la pălărie, ba chiar după ureche, iar în jud. Vâlcea se pune pe fereastră - pentru „a nu te lua Rusaliile”.

În Schei, se crede că primăvara umblă Ielele, de aceea copiii sunt frecaţi cu usturoi pe frunte, pe barbă şi pe spate, apoi li se bagă în buzunar şi în căciula pe care şi-o pun pe cap.

Femeilor sterpe li se face o băutură din rachiu în care se pun nouă fire de usturoi şi după ce se lasă nouă zile li se dă să bea.

De Sf. Gheorghe, Sf. Andrei, Sîmpietru, Sf. Haralambie, Duminica Mare, la Armindeni şi de Anul Nou se ung ferestrele şi uşile cu usturoi şi leuştean, ca să împiedice intrarea tuturor forţelor malefice şi fiecare trebuie să poarte usturoi în buzunar ( credinţă din Dorna - Bucovina).

Împotriva deochiului se spune „usturoi între ochi, ca să nu mă deochi”. O altă credinţă este că atunci când ţi se fură ceva, atingi cu usturoi locul de unde ţi s-a luat şi precis vei descoperi hoţul.

Pentru a feri vacile de vrăji şi ca să nu le fure strigoii laptele, sunt unse pe uger şi pe coadă cu usturoi.

Ţăranii se freacă cu usturoi pe tălpi şi la subsuori, mai ales în perioada sărbătorii Crăciunului şi în Cârnelegi

Dacă freci cu usturoi cosoarele cu care se taie via şi pomii, îi fereşti de omizi şi alte gângănii dăunătoare. De asemenea se crede că dacă arzi vrejurile de usturoi în grădină nu se mai fac omizi.

Copiilor nebotezaţi li se pune sub limbă puţin usturoi pisat pentru a fi ferit de duhurile rele.

Usturoiul nu ai voie să-l calci în picioare, nu ai voie să-l furi deoarece „vei puţi până la moarte”, nu ai voie să-l semeni după Sâmedru  că vei muri.

În Transilvania, morţilor bănuiţi că s-ar putea face strigoi li se pune usturoi în gură.

 

Tradiţii de Sf. Andrei, farmece de dragoste, aflarea ursitei şi rodniciei viitorului an

 

„În Moldova dăinueşte credinţa că strigoii morţi ies din morminte la Sf. Andrei, se întâlnesc la un loc cu strigoii vii, adică cu strigoii oameni şi se bat cu cocioarbele  până cântă cocoşii, cei din urmă cunoscându-se a doua zi după zgârieturile ce la au pe faţă. Babele sau oamenii strigoi, înainte de a ieşi din casă pe horn, se ung pe tălpi cu untură.” ( Gr. Grigoriu-Rigo, Medicina I)

„La noi acasă în Spătăreşti, ţinutul Sucevei, se crede că strigoii, cari-s tot oameni, însă cu coadă, nu pot suferi mirosul de usturoi. Înspre Sf. Andrei se strâng ori în ţintirim, ori în anume locuri de prin păduri, prin case pustii ori pe ziduri ruinate şi fac sfat; pe urmă se împrăştie după rele în lume. Adeseori între ei se întâmplă bătălii şi vin pe la case şi iau limbile de la meliţuici, de se bat. Ca să nu se întâmple în gospodării răutăţi din pricina strigoilor, mama ungea cu usturoi clampa uşii, scara, stâlpii hornului, câhneaţa, crucile de la fereşti, boii şi vacile la coarne, meliţoiu şi meliţuica, cleştele, cociorva, lada şi toporul, iar noi căsaşii mâncam mujdei de usturoi...şi ne ferea Dumnezeu de strigoi” (Tudor Pamfile – Sărbătorile la români)

„Prin jud. Râmnicul  Sărat împotriva strigoilor şi străgilor, care ies de prin morminte şi vin de pocesc pe oameni cu felurite boale, se ung lucrurile cu 9 fire de usturoi, mâncând în acelaşi timp fiecare om din casă câte un fir, că vor scăpa de pocitura strigoilor, cărora nu le place usturoiul şi cari, pentru aceasta, nu se pot apropia de casa unui om”. ( D. Lupaşcu – Medicina babelor)

Şi seria credinţelor continuă.

Astfel  se spune că atunci când strigoii nu se pot război între ei, încearcă să prindă un muritor şi să-i sugă sângele. Pentru aceasta în „Noaptea Strigoilor”, gospodinele au grijă ca toţi membrii familiei să mănânce şi să se ungă pe frunte, pe piept, în spate şi la încheieturile trupului cu usturoi, precum şi uşile, geamurile şi hornul casei pe unde ar putea să intre strigoii.

Dacă vitele mugesc în noaptea de Sf. Andrei este semn că vin lupii. Pentru a le feri în jud. Botoşani gospodarii fac o cruce din ceară şi o lipesc la vite pe cornul drept. Pentru a se feri ograda de lupi şi de strigoi, se ung cu usturoi parii gardului, drugii, cercevelele, pragul uşilor, ghizdul fântânilor.

În Bucovina, înainte de Sf. Andrei cu câteva zile, femeile nu torc – „ca să nu toarcă lupii în casă”, iar de Sf. Andrei nu mătură şi nu scot gunoiul din casă, nu curăţă grajdurile, nu se piaptănă ( pieptenele reprezintă în basme un şir de arbori, deci pădurea în care se află lupii) pentru a nu aduce lupul prin apropiere.

Noaptea de ajun precum şi ziua Sf. Andrei se crede că este prielnică anumitor practici şi farmece de dragoste. Una dintre acestea este Păzitul usturoiului, un fel de serbare nocturnă colectivă gen Revelion, cu mâncare şi băutură abundentă,  la care bărbaţii neînsuraţi vin cu căciulile pline cu căpăţâni de usturoi – în unele sate şi fetele aduc câte trei căpăţâni, toate se pun într-o covată pe care o femeie bătrână trebuie s-o păzească toată noaptea la lumina unei lumânări, ca să nu fie furată de strigoi, în timp ce tineretul petrece, bea, cânta şi joacă. Dimineaţa, în curtea casei se încinge o horă, iar în mijlocul ei „este jucată” covata cu usturoi de un flăcău.  Apoi usturoiul este împărţit la toţi care au participat şi dus acasă cu mare grijă, pus la icoane, folosit ca leac împotriva bolilor sau pentru descântece şi vrăji. Astfel în unele localităţi când fetele sosesc acasă de la Păzitul usturoiului, seamănă un căţel de usturoi priveghiat toată noaptea, într-un cocoloş de aluat. După felul în care încolţeşte şi creşte acest usturoi, se fac prognosticuri de măritiş.Acest ritual este deosebit de variat, în funcţie de regiunea unde se practică.          

În satele din Bucovina fetele ca să-şi vadă ursitul îşi puneau seara sub pernă 41 de fire de grâu, iar când se culcau spuneau: „ Voi, 41 de fire de grâu / Eu voi adormi / Şi voi hodini / Dar eu mă rog lui Dumnezeu / Să-mi trimită îngerul meu / Cel ce mi-e dat de Dumnezeu” ( T. Pamfile – Sărbătorile de toamnă şi Postul Crăciunului )

Un alt obicei este ca fetele nemăritate să meargă noaptea la fântână cu lumânarea de Paşte pe care o aprind şi o afundă cu ajutorul ciuturei spunând: „ Sfinte Andrei / Scoate-i chipul în faţa apei / Ca în vis să-l visez / Ca aievea să-l văz ! „ ( Tudor Pamfile – Sărbătorile la români)

Prin alte părţi este obiceiul ca fetele de măritat să facă o turtă subţire ca o plăcintă din făină de grâu, foarte sărată – denumită Turtuca de Andrei, pe care o mănâncă la culcare. Băiatul pe care-l visează că le aduce apă ca să le astâmpăre setea se crede că este viitorul lor soţ.

Un alt obicei în alte regiuni, fetele ghicesc ursitul cu ajutorul parilor de la gard, astfel, noaptea pe întuneric ating un par, de la care numără în continuare până la al nouălea par, pe care leagă o sfoară sau lână roşie. A doua zi merg să vadă cum le va fi alesul. Dacă parul este drept şi neted, viitorul soţ va fi tânăr şi frumos, dar sărac. Dacă parul va fi scurt şi noduros, soţul va fi bătrân şi sărac, iar de va avea coaja groasă, va fi bogat. Dacă parul este cu multe crăci, ursitul va fi văduv cu mulţi copii.

Tot aşa de frecvent este şi ghicitul la oglindă. Fata de măritat se aşează pe un scaun, având în faţă şi spate câte o oglindă, iar pe lateral patru lumânări aprinse şi, se spune că, astfel îşi vede ursitul.

Pentru ca să se afle cât de rodnic va fi următorul an se pun boabe de grâu într-o strachină cu apă. Cât de des va răsări grâul, atât de bogată va fi recolta . Obiceiul se păstrează şi acum.

În această zi nu se dă de împrumut ori în dar căci vei păgubi.

În unele sate din Oltenia copiii taie mlădiţe din pomii roditori ( meri, peri, cireşi, vişini, pruni etc.) şi le pun în apă, la căldură, pentru a înmuguri până la Sf. Vasile, când fac din ele sorcove, pentru a-şi sorcovi părinţii şi neamurile.

Spaţiul nu-mi permite să tratez mai amplu această temă care este deosebit de interesantă şi bogată.

 

Frumoase şi pline de fantezie sunt tradiţiile, credinţele şi ritualurile poporului nostru.

Şi nu pot să închei fără să citez din nou versurile înfricoşătoare ale lui Vasile Alexandri:

 

Iată-l, iată Satan vine / Răzbătând prin verzi lumine, / Pe-un fulger strălucitor. / Umbre, stăfii despletite, / Cucuveici, Iele zburlite, / Şi Rusaliile pocite / Îl urmează ca un nor./ Voi cu suflete curate / Cu credinţi nestrămutate, / Oameni buni, femei, copii, / Voi creştinelor popoare, / Faceţi cruci mântuitoare, / Căci e noaptea-ngrozitoare, / Noaptea Sfântului Andrei”...            

 

Julia Maria Cristea
Viena

 

Ilustraţia: Gesichter aus einer anderen Welt – Prof. Dr. Hans Biedermann

Faszinierende Welt der Phantasie – Michael Page, Robert Ingpen 

 

  Pagina de front  | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Webmaster (editor) : conceptia paginilor, redactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]    

Prezentarea grafica, design:  Lucian Hetco.