|
 Obiceiuri
de Paşte
Etnografie, istorie şi tradiţii
Julia Maria CRISTEA, Viena
Poate multi
oameni se intreabă, de ce Paştele,
una dintre cele mai importante sărbători
creştine,
nu are în
fiecare an aceeaşi
dată? Mai mult chiar, de ce Paştele
ortodox,
nu coincide cu cel catolic?
La primul Conciliu de la
Niceea, din anul 325, impăratul Constantin I a decis ca sarbătoarea
crestină a Pastelui sa aibă loc la o saptamană dupăa sărbatoarea
evreilor - Pasah. Astfel data ei este stabilită anual - prima
duminică
după prima lună plină de la
începerea primăverii.
La catolici, care folosesc calendarul gregorian, aceasta
inseamnă, cel mai devreme 22 martie – cel mai tarziu 25 aprilie.
Ilustraţie:
Iisus în
grădina
Ghetemanilor. Burkmair Hans (1473-1531) pinacoteca din München
- Dupa traditia ortodoxă, Pastele
nu poate sa cadă inainte sau concomitent cu sarbatoarea Pasah, de aceea
există mari diferente de timp, intre Pastele catolic si cel ortodox.
Semnificaţii
ancestrale atribuite sărbătorii Paştelui
In tările germanice Pastele este
denumit Ostern – cuvant ce-si are rădăcina in limba
indoeuropeană, semnificand: “a lumina, a străluci”, in engleza veche
ēast,
in germana veche
ōstan,
mai
tarziu derivand cuvantul
"Osten", adica punctul
cardinal unde răsare soarele si se arata Aurora diminetii pe cer.
Pastele
semnifică lumina de după solstitiul de iarnă, “dimineata anului”, cand
intreaga natură se trezeste la viată, zilele incep sa devină mai lungi.
Cuvantul Ostern,
semnifica de fapt Sudul.
O alta ipoteză - numele Zeitei Primaverii la vechii
germani, Ostara, justifica si denumirea sărbătorii Pastelui – „Ostern”.
Deoarece ea aducea din nou soarele arzator pe cer, ceea ce făcea ca
intreaga natură sa se trezească la viată, in cinstea ei se făceau la
inceputul primăverii serbări spectaculoase, iar traditia de a se darui
ouă colorate s-a păstrat pană in zilele noastre.
Acelasi ritual există si in Anglia unde aceeasi zeită a
primăverii se chema Eostra, de aici denumirea Pastelui – „Easter”.
In sprijinul
acestei afirmatii vin cuvintele asemănătoare care semnifică acelasi
lucru – Aurora diminetii, in engleza veche – ēasterne sau
eostre;
in latina –
Ostro;
in feniciana -
Astarte (Ashtoreth);
in indiana veche –
Usra;
in greaca – Eos; in romană
Aurora.
Soarele care răsare, sau
Aurora este simbolul pentru renasterea lui Iisus, care, in Biblie este
denumit: “Lumina lumii.”
In tările din
restul Europei denumirea Pastelui derivă din ebraică -
Passah,
Pessach sau Paschah
(ce semnifica in «Cartea exodului» fuga din Egipt), astfel: in vechea
limbă saxonă –
Pascha;
in latina
veche
–
Pasca;
in italiană
-
Pasqua;
in franceză – Paques; in germană veche a tărilor nordice –
Paskar; in gotică – Paska; in spaniolă -
Pascuas;
in olandeza - Pasen; in daneza - Paske; in finlandeza -
Păăsiăinen.
Indiferent de nume,
semnificatia este aceeasi, inceputul primăverii, a timpului luminos cand
zilele devin egale cu noptile.
In Evul Mediu, exista in Europa si Mexic, un joc ritual
executat de Paste sau de 1 mai, care semnifica victoria luminii asupra
intunericului. O minge mare – cu diametru de peste 1m, din piele aurie,
era rostogolită de la est la vest, semnificand
drumul soarelui pe cer.
Câteva modalităţi şi tradiţii specifice de sărbătorire a Paştelui
In Anglia, Pastele este cea mai importantă
sărbătoare a anului, cand se trimit mai multe felicitari decat la Anul
Nou. Nu există casă unde să nu fie ouă vopsite, deoarece ele sunt
simbolul renasterii.
In Franţa,
se spune ca toate clopotele bisericilor zboară in Vinerea Mare la Roma –
deci două zile nu bat, in schimb, in Duminica Pastelui bat neintrerupt
toată dimineata.Credinta este ca aceste clopote ascund ouale vopsite
prin grădini, pentru a fi găsite de copii.
In Norvegia Pastele
poartă denumirea de Pask, iar Săptămana Mare durează din după
amiaza zilei de miercuri (inaintea Joiei mari), pană martea urmatoare.Si
aici există traditia Iepurasului de Paste.
In Suedia, Pastele este
la fel denumit – Pask, iar Săptămana mare incepe in Duminica Floriilor –
pană in Duminica Pastelui. Exista superstitia că in aceasta saptamană,
vrajitoarele sunt deosebit de active. Pentru a le anihila vrajile si
actiunile malefice, se aprind focuri mari, purificatoare. In Joia mare
este punctul maxim de periculozitate, deoarece vrajitoarele merg la
serbarea lor pe muntele Blakulla, unde topăie cu diavolii in
adevărate dansuri orgiastice, pentru aceasta, femeile ascund măturile,
ca astfel ele sa nu poată sa meargă la intalnirea lor cu dracii. Se
spune că in Duminica Pastelui, vrăjitoarele merg la biserica, dar spun
toate rugăciunile invers, de la sfarsit la inceput. In aceasta zi copiii
imbrăcati ca "Påskărringer"- (vrăjitoare) merg din casă in casă ca să
primeasca dulciuri si bani. Dar nu cantă si nu recită nimic, simpla lor
prezentă ca vrajitoare determină ofranda benevolă.
In Austria şi
Germania Joia mare este denumita Gründonnerstag. adica
Joia Verde. Pană nu demult, preotii catolici oficiau slujba din aceasta
zi, in odajdii verzi. De fapt, cuvantul deriva de la Greinen,
care in limba veche germană insemna “a plange” si reda suferinta
lui Iisus. Totusi, de Joia Verde exista traditia ca sa se mănance
alimente verzi (spanac, salata, supe si tarte speciale cu verdeturi).
Este ziua cand se seamănă patrunjelul, care, in superstitiile populare
creste foarte greu deoarece diavolul il “cheamă inapoi de noua ori”.
Doar dacă este sădit in această zi, diavolul nu mai are nici o putere
asupra lui. O alta traditie este să se ascundă oua vopsite in grădini,
parcuri, pentru a fi căutate in prima zi de Paste de
către copii. In Sambata Mare, se
aprind pe dealuri, pe malul apelor, focurile de Paste, denumite si
Focurile lui Juda, in care se arde tot ce nu mai este necesar, semn al
reinoirii si purificarii prin foc.Slujba de Inviere nu are loc la miezul
noptii ci seara. Biserica este in bezna completa, in fata ei se aprinde
un foc mare, de unde “se ia lumina”.
In Italia, tipic sărbătorii este reprezentarea
patimilor - Passion Christi, o procesiune ce are loc pe străzile
oraselor in Vinerea Mare. Cozonacul tipic, are forma unui porumbel – de
fapt se numeste Colomba, in unele regiuni Paloma di Pasqua. Traditia
semnifică propunerea de pace trimisa de locuitorii din Pavia,
regelui longobarzilor – Alboino. Au loc
mari serbari campenesti unde ouale traditionale, sunt folosite si in
jocuri gen Boccia sau Righella, sau pur si simplu concursuri de aruncat
la tinta…evident străine traditiei religioase.
 Reeditarea
Patimilor este o ceremonie caracteristică Spaniei si tărilor de traditie
spaniolă (in America latină).
In Mexic –
Săptămana Mare, sau Săptămana Patimilor poarta denumirea de Semana Santa
(săptamana Sfantă) si durează de la Duminica Floriilor pană la Duminica
Pastelui. In multe
localitati scenariul Patimilor lui Iisus, biciuirea, răstignirea se
reeditează ca un adevărat spectacol religios (vezi poză stg.). Pe
străzi, in ziua de Paste, mii de oameni, poartă fotografia lui Juda
Iscariot, pe care o bat, o rup in bucăti, ii dau foc, pentru
faptul că l-a vandut pe Iisus. In Australia, singura zi cand
toate magazinele sunt inchise prin lege, este Vinerea Mare. Nici ziarele
nu se editează in aceasta zi.
Ouăle de Paste nu sunt aduse
de iepuras ci de Bilby – un soi de iepure cu marsupiu ca
un cangur.
In SUA, exista traditia de peste 100 de ani, ca
in a doua zi de Paste (luni) fix la ora 10 dimineata, in grădina de la
Casa Alba din Washington să
se “rostogolească ouale”.
Este
o competitie a copiilor, care, se intrec «să ruleze» cu podul palmei, un
ou de Paste. Cine ajunge cel mai aproape de linia de sosire cu oul
intreg, este castigător si primeste drept premíu, un ou din lemn cu
autografele presedintelui SUA si sotiei sale.
In Rusia, duminica
Pastelui este sărbătorita in mod festiv…la cimitir. Obiceiul s-a format
in urma cu decenii, cand, fiind interzis să se mearga la biserică,
insasi intrunirile erau prost văzute, oamenii vizitau mormintele
familiei, unde, beau in amintirea celor dragi, o sticla de vodca. De-a
lungul timpurilor si mai ales dupa anii 90, aceasta s-a transformat
intr-o adevarată sărbătoare populară, astfel incat, de cativa ani, in
ziua de Paste, in Moskova, există linii speciale de autobuze, care să
faca astfel fată multimii călătorilor, care se indreaptă spre cimitirele
orasului. Se mănancă traditional – Kulitci (o paine cu fructe si
condimente), si Pasa – o prăjitură cu multe oua. Si se ciocnesc oua
rosii, spunandu-se: “Christus woskres!”
(Christos a inviat), la care
se răspunde: “Woistinu woskres!”
(Adevarat c-a inviat). Chiar
dacă are loc in cimitir, serbarea este considerată “ a vietii”, a
“invierii”, nu a mortii.
Mituri ancestrale ale
popoarelor, legate de moarte şi înviere – de fapt reflectarea ciclului
neîntrerupt al vegetaţiei.
  Mitul
reinvierii, intoarcerii din moarte, exista inca din cultura sumeriană,
in epopeea lui Ghilgames. La sfarsitul anului, zeul creator al
universului murea, pentru ca la inceputul Noului An, sa renască. Un
exemplu in acest sens este faptul ca la iranieni, Anul Nou „Noruz” se
serbează la echinoctiul de primavara – 21 martie. Un alt exemplu este
mitul lui Kybele si Attis la frigiani si la romani– zeul
primaverii, a naturii care se trezeste la viata, după ce a fost mort
timp de trei zile, sarbatoare numita Hilaria la romani, avand loc
pe 25 martie. Sunt interesante in acest sens descoperirile arheologice,
astfel sunt numeorasele altare (ca acesta din Poză) dedicate
cultului acestor zeităti. ele au fost găsite in apropiere de Petersdom -
Vatican, atestă data de 19 iulie 374 - e.n., reprezintă pe langă
inscrieri, pinul Sfant a lui Atis, un taur si un berbec adus ca jertfă.
Cultul păgan a fost interzis in anul 391(92) de către impăratul
Theodosius.
La fel Marduk (zeul suprem al panteonului
babilonian in timpul lui Hamurabi – sec VIII i.e.n.) si Tammuz
(la sumerieni) erau zei ai vegetatiei care mureau si renasteau. Un alt
nume a lui Tammuz era Adonis, el era adorat in Babilon si Siria
inca din sec. VII i.e.n., avand si in Grecia antica o importanta
semnificatie. (Frazer) In fotografie (dr.) Marduk pe un
sigiliu babilonian
De asemenea zeii Sin, Samas si
Nergal mureau si renăsteau in fiecare an, ca semnificatie a
ciclului neintrerupt al naturii. Sărbătorirea lui Sin
se numea Sabattu, după care s-a dat denumirea
sărbătorii evreiesti. Tot după zeul Sin, a fost denumit muntele Sinai si
desertul din vestul Palestinei.
Faberge - Cele mai scumpe ouă de Paşte din lume
Isi poate
cineva imagina că un singur ou poate fi evaluat la 24 milioane euro?
Pare de necrezut, si totusi...Evident, nu este vorba de banalele
galinacee, care, desi de o vesnicie ne asigură hrana cea de toate
zilele, in ultima vreme au devenit un pericol public. Nu. Sub titlul
modest de OU un genial artist al meseriei Peter-Carl Fabergé a
creat cele mai fantastice lucrări de artă, adevărate bijuterii,
inestimabile, de o frumusete inegalabilă. Să răsfoim impreună paginile
unei povesti – adevărate, care pentru muritorii de rand pare ireală...
   Ouale
Fabergé sunt considerate obiecte nepretuite din lumea artei si
bijuteriilor. In anul 1885 tarul Alexandru III, a dorit să-i faca cadou
sotiei sale, cu ocazia Pastelui, un ou deosebit. El s-a adresat
bijutierului Peter-Carl Fabergé, care lucra impreună cu tatăl sau, in
atelierul acestuia din St. Petersburg, deschis in 1842.
Realizarea a intrecut orice asteptări. La prima impresie
parea un ou obisnuit de găina, dar era făcut din aur, cu email, se
deschidea, iar in interiorul sau era o găina liliputană din trei culori
de aur (galben, rosu si verde), cu ochii din rubine.
Tarul Alexandru i-a dăruit aceasta opera de arta sotiei
sale Maria Fjodorowna, iar entuziasmul ei a fost atat de mare, incat
Fabergé a fost imediat numit bijutier al curtii, unde timp de 31 de ani
(1885-1916), a realizat pentru tarii dinastiei Romanov, 50 de asa zise
ouă, aceasta rămanand o adevarată traditie, intreruptă prin gonocidul
istoric si intemeierea republicii.
  In
1900, la Expozitia Mondială de la Paris, Fabergé a fost facut Cavaler al
Legiunii de onoare. Cel mai scump exemplar (vandut la galeriile
Sotheby's din Londra pentru 24 milioane euro) poartă denumirea de „Oul
Incoronării” si a fost făacut cadou in 1897 de către tarul Nicolae II
sotiei sale Alexandra. El reprezintă identic, la scară milimetrica,
caleasca imperială cucare Alexandra a mers la catedrala
Uspensky din
Moscova, unde a avut loc căsătoria. Odata cu revolutia si intemeierea
dictaturii proletariatului, vestitele oua Fabergé, au fost vandute in
lumea intreagă.
Pe 5 februarie 2004,
milionarul rus
Viktor Wechselberg, a cumpărat de la vestita familie americană Forbes,
nouă ouă Fabergé, pentru o sumă nedeclarată publicitatii – ziaristii au
presupus ca ar fi fost intre 90 si 150 milioane de dolari.
De fapt, aparitia acestor
oua-bijuterii, de valoare incomensurabilă, nu este
intamplătoare. La inceputul sec. XVII, Ludowic XV a
comandat unor pictori celebri precum Boucher si Watteau, ouă, pe care
erau executate din penită, peisaje miniaturale.
Focul
tradiţional din noaptea Invierii
Este o
preluare a traditiei păgane, cand, cu prilejul sărbatorilor primăverii,
se aprindeau focuri enorme, simbolul soarelui care invinge iarna, a
luminii care domină intunericul, a vietii care invinge moartea. In
acelasi timp avand rol de purificare, de curătirea, de alungare a
tuturor spiritelor malefice ale iernii si de stimulare a fertilitatii.
Primul foc
de Paste s-a facut in anul 750 in Franta, apoi in sec. XI s-a răspandit
traditia in spatiul germanic si de aici in restul Europei.
Simbolic
si-a răsfrant semnificatia asupra lumanării de Paste, ce reprezinta
victoria luminii asupra intunericului, a vietii asupra mortii – prin
invierea lui Iisus. Prima oară si-a semnalat prezenta in anul 384 in
Piacenca, intr-o scrisoare a Sf. Heronimus. In anul 417 a fost folosită
de papa Zosimus, din sec. VII se foloseste frecvent la Roma, iar din
sec. X traditia s-a răspandit in lumea intreagă. La Vatican lumanarea de
Paste are 2m. La fel si in Viena, cea existenta in Votivkirche.
 Liturghia
din Noaptea Invierii, incepe cu focul, de la care „se ia lumină”, adică
se aprinde lumanarea de Paste, care la catolici are gravat pe ea prima
si ultima literă a alfabetului grecesc - Alpha si Omega, semnificand că
Iisus Christos este inceputul si sfarsitul lumii.
Este
momentul care semnifică renasterea Mantuitorului – Christos a inviat –
Adevărat c-a-nviat. La catolici, in tarile germanice, se spune:
"Christus ist das Licht - Gott sei Dank!"(Christos este lumina – Slava
Domnului). De la această lumanare, credinciosii aprind propriile
lumanări, cu care intră in biserica aflată pană atunci in intuneric
deplin. .
Ca o reminiscenta a cultului soarelui, s-a pastrat si traditia „Rotii de
foc” existenă in toata Europa, la diferitele sarbatori, legate de
solstitiii sau echinoctii. Roata este tinută zile intregi in apă, pentru
a nu lua foc. Ea are montat un lemn lung ca un ax care-i păstrează
echilibrul, pentru ca sa poată să se rostogolească de pe deal pană jos
in vale si este umplută (asa cum se vede in imagine), cu paie, cărora li
se dă foc.Roata este aprinsă in seara primei zile de Paste.
Sfinţirea apei
In cadrul slujbei de Inviere se face si sfintirea apei,
care va fi folosită apoi un an intreg la botezul copiilor. Credinciosii
isi iau acasă din această apă sfintită, care e folosită apoi in caz de
boală a oamenilor si animalelor
Traditii de Paşte
Mancarea traditionala de Paste este friptura de miel. El
este simbolul clasic al animalului lipsit de apărare in fata fiarelor
sălbatice, jertfit in Vechiul Testament.
Si Iisus Christos a fost astfel denumit:” „Priveste,
mielul lui Dumnezeu, care va rascumpara păcatele lumii.” (Evanghelia
dupa Ioan 1, 29). La inceputurile crestinismului, carnea de miel care se
manca de Paste, era pusă mai intai sub altar, binecuvantată si apoi
consumată ca prim aliment.
De fapt, traditia datează din timpul fugii din Egipt
(cca 1400 i.e.n.), cand – asa cum se spune in Vechiul Testament, fiecare
familie, la porunca lui Dumnezeu transmisa prin Moise,
a sacrificat un miel, cu sangele căruia a uns canaturile
portilor, astfel că Ingerul Mortii trimis de Dumnezeu in Egipt, a ocolit
aceste case ale izraelitilor, si a omorat toti nou născutii egipteni,
din casele neunse cu sange de miel.
Un obicei legat de fertilitatea pămantului- in tarile
germanice, tăranii vin in noaptea de Paste la biserică, cu bete
lungi si mladite inmugurite de salcie.
Traditional inainte de inviere, in fata bisericii se face un foc urias,
care va fi binecuvantat de preot si de la care „se ia lumină”. Tăranii
aprind aceste bete in focul binecuvantat si le lasă să ardă pană ce o
parte se carbonizează, apoi ingroapă in campul de cereale acest cărbune,
impreună cu mlăditele de salcie (ce au fost si ele binecuvantate de
preot), aceasta contribuind la obtinerea unei recolte bogate.
Exista credinta ca intre Paste si Rusalii cerurile sunt
deschise. Cine moare in acest timp ajunge direct in rai. Cine se naste
atunci va avea o viata frumoasa si imbelsugata.
Am redat cateva dintre
numeroasele traditii legate de Paste, intr-un alt articol aflat in
arhiva AGERO. Nu vreau să mă repet.
Alimentele si plantele sfintite in noaptea de Paste se
păstreaza ca leacuri si talismane. Sarea este folosită la sfintirea
fantanilor, slănina ca leac pentru boli ale vitelor, busuiocul pentru
vindecarea durerilor de gat si farmece, tămaia se pune pe jar cand sunt
furtuni violente, salcia este tamaduitoare, cine inghite trei muguri de
salcie scapă de temperatura. Cine bea zilnic apa in care a pus coaja
pisată de salcie uscată, scapă de durerile reumatismale.
Interesant cat de mult adevăr există in această
superstitie sau mai bine spus practică populară. In documente antice
despre cultura sumeriană, egipteană si asiriană, precum si a
amerindienilor se mentioneaza folosirea scoartei de salcie impotriva
durerilor si febrei. Parintele medicinei, medicul grec Hipocrate (
460–375 i.e.n.) in scrierile sale aminteste de o pudră amară obtinută
din scoarta de salcie, foarte eficientă impotriva durerilor si febrei.
In 1793, preotul Edmund Stone din Chipping Norton - Anglia, folosea si
el scoarta salciei ca remediu eficace impotriva febrei.In 1897 din Salix
– numele botanic al salciei, s-a sintetizat acidul acetil-salicilic
adica ceea ce cunoastem sub prima denumire dată de firma Bayer – adică
aspirina, dar asupra numelui descoperitorului părerile sunt foarte
controversate, desi se afirmă ca patentul apartine lui Felix Hoffmann.
Calendarul taranului roman si
austriac
Daca Pastele cade de Sf. Gheorghe, se
asteaptă mare jale.(Wenn
Ostern auf Georgi făllt, / erwartet großes Weh die Welt).
Dacă Pastele cade in luna martie, se va face mult grau (Ostern
im Mărz verspricht ein gutes Brotjahr.)
Toate aceste datini, traditii si superstitii – din
foarte multele care au existat, unele uitate, altele inca practicate, se
datorează incorporarii in sărbătoarea Pastelui a ritualurilor
precrestine legate de venirea primăverii si renasterea naturii, a
datinilor stravechi de celebrare a cultului: strămosilor, a unor
divinităti din natură, a unor fenomene naturale, sau practici magice
legate de fertilitatea pamantului si oamenilor.
Poate că acum, cand practic „fugim prin viată” fără să
avem prea mult timp să vedem si să ne bucurăm de frumusetea ei, ni se
vor fi părand puerile, mituri ce apartin unor alte timpuri de mult
apuse...Si totusi, să incercăm barăm pentru cele trei zile, să avem
seninatatea, linistea si de ce nu? – inocenta străbunilor nostrii si mai
ales aceeasi bucurie a preaplinului sufletesc, de Sfintele sarbatori ale
Pastelui.
Christos a inviat!
Julia Maria CRISTEA
Din
volumul:"Sărbători, traditii ritualuri, mituri"
Redacţia
Agero - Copierea neautorizată a acestui
articol va fi sancţionată juridic
|
Comentarii de la cititori |
|
[
Impressum ]
