PRINCIPATUL MOLDOVEI ÎN VIZORUL DECEMBRIŞTILOR

DINU POŞTARENCU, Chişinău

Prezentare  grafică - Ion Măldărescu, Agero

Dinu Poştarencu s-a născut la 30 august 1952 în satul Varniţa din apropierea oraşului Tighina.  A absolvit Facultatea de Geografie a Universităţii din Tiraspol (1974). A activat ca cercetător ştiinţific la Muzeul de Istorie şi Studiere a Ţinutului Natal din Tighina, la Centrul Naţional de Studii Literare şi Muzeografie M. Kogălniceanu de pe lângă Uniunea Scriitorilor din Moldova şi din martie 1995, la Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova. Este autor al unei serii de studii consacrate istoriei Basarabiei din perioada ţaristă, istoriei localităţilor, vieţii şi activităţii lui Dimitrie Cantemir şi al unor personalităţi basarabene.

A semnat  optzeci şi cinci studii şi articole şi este autor a nouăsprezece cărţi cu profil de cercetare istorică:

1. Варницкий плацдарм, Chişinău, Editura Cartea Moldovenească, 1990, 104 p.

2. Istoria satului Varniţa, Chişinău, Editura Universitas, 1992, 72 p.

3. Din istoria Tighinei, Chişinău, Editura Universitas, 1992, 150 p.

4. Mănăstirea Noul Neamţ, Chişinău, Editura Universitas, 1994, 66 p.

5. Domnia lui Alexandru cel Bun, Chişinău, Editura Universitas, 1994, 64 p.

6. Sălcuţa. Istoria satului. Judeţul Tighina. Documente, Chişinău, 1997, 169 p.

7. O istorie a Basarabiei în date şi documente, Chişinău, Editura Cartier, 1998, 219 p.

8. Străzile Chişinăului. Denumiri vechi şi actuale, Chişinău, Editura Civitas, 1998, 16 p.

9. Poşta Moldovei. File de istorie. Post in Moldova, Chişinău, Editura Civitas, 2000, 96 p.(în limbile română şi engleză).

10. Istoria satului Sadâc, Chişinău, Editura Cartdidact, 2001, 224 p.

11. Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Chişinău, Chişinău, 2002, 16 p.

12. Pănăşeşti. File de istorie, Chişinău, 2002, 287 p.

13. Istoria satului Başcalia, Chişinău, Editura Gunivas, 2004, 224 p.

14. Contribuţii la istoria modernă a Basarabiei, Chişinău, 2005, vol. I, 56 p.

15. Varniţa. Itinerar istoric, Chişinău, 2005, 384 p.

16. Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, Chişinău, Editura Prut-Internaţional, 2006, 304 p.

17. Baraboi, un sat din valea Răutului de Sus, Chişinău, 2007, 184 p.

18. Spitalul de tuberculoză din Vorniceni. Secvenţe istorice, Chişinău, 2008, 112 p.

19. Contribuţii la istoria modernă a Basarabiei, Chişinău, 2009, vol. II, 136 p.

PRINCIPATUL MOLDOVEI ÎN VIZORUL DECEMBRIŞTILOR

Despre necesitatea "vitală" a ruşilor de a anexa şi cealaltă jumătate a Moldovei (N.R.)

Dinu Poştarencu - Institutul de Istorie, Chişinău

P.I. Pestel (1793-1826), fondatorul şi conducătorul Societăţii decembriştilor din sudul Imperiului Rus, a elaborat un proiect de reformă constituţională a Rusiei, pe care l-a numit Russkaia pravda (Dreptate rusă). Acest proiect a fost supus discuţiei în cadrul unui congres al conducătorilor Societăţii de sud, desfăşurat în 1822, la Kiev. În urma dezbaterilor s-a decis de a acorda membrilor organizaţiei un termen de un an pentru a reflecta asupra lui. Exact peste un an - în 1823, în cadrul unui alt congres al conducătorilor societăţii, care şi-a ţinut lucrările tot la Kiev, au fost adoptate principiile expuse în proiect şi discutate de întreaga societate, ele constituind platforma ideologică al organizaţiei decembriste din sud[1]. În I capitol al proiectului, din cele 10 în câte era divizat, intitulat Despre întinderea statului, sunt enumerate teritoriile anexate la Imperiul Rus, inclusiv Basarabia[2]. Cu excepţia acestor teritorii, se menţionează în continuare, “care trebuie să rămână în componenţa statului rus”, “este necesar de atras atenţia asupra unor pământuri învecinate cu Rusia, care urmează să fie anexate la Rusia în vederea asigurării cu temeinicie a securităţii statului.

Aceste pământuri sunt următoarele: 1. Moldova. 2. Pământurile popoarelor caucaziene de munte independente, situate la nord de hotarul cu Persia şi Turcia, inclusiv zona de litoral din vestul Caucazului, ce aparţine în prezent Turciei. 3. Pământurile kirghizilor din hoarda kaisacilor care duc o viaţă de nomad la nord de lanţul de munţi ce se întinde de la cetatea Buhtarma până la Marea Aral. 4. O parte din Mongolia, astfel ca tot cursul râului Amur, începând de la lacul Dalai, să aparţină Rusiei”[3]. Concomitent, decembriştii explicau de ce este necesar acest profit teritorial. În privinţa Moldovei ei motivau astfel: “Populaţia din Moldova şi Basarabia formează un singur popor, însă aparţine la două ţări diferite şi, din punctul de vedere al bogăţiilor naturale, are o mare nevoie de ajutor mutual, în timp ce, graţie extinderii, hotarele statului vor fi ferite de orice comunicare liberă. Este necesar şi de aceea că Prutul reprezintă un hotar lung şi foarte precar. Munţii Carpaţi din partea de vest a Moldovei ar alcătui un hotar excepţional al statului, iar distanţa de la Dunăre până la munţii Carpaţi, prin Focşani, fiind foarte scurtă, de minune ar însemna hotarul. În sfârşit, turcii, adunând oaste în Moldova, pot pe neaşteptate, prin Hotin, ocolind Basarabia, să se pomenească peste Nistru, în adâncurile Rusiei”[4]. Aşadar, stabilind frontierele statului rus, decembriştii au indicat drept necesar ca un segment al frontierei, din partea de sud-vest, să fie trasat pe Marea Neagră, Dunăre şi de-a lungul hotarului cu Valahia[5]. (A se vedea în continuare un fragment al hărţii anexată la proiectul în cauză al decembriştilor[6]). Curând, se afirmă într-un studiu apărut recent, aceste intenţii ale decembriştilor de a extinde teritoriul Imperiului Rus până la ,,limitele naturale” au fost, parţial, traduse în viaţă chiar de împăratul Nicolae I. Printre acaparările teritoriale înregistrate de Rusia în intervalul de guvernare al lui Nicolae I se numără şi delta Dunării, încorporată în conformitate cu stipulaţiile Tratatului de la Adrianopol din 1829. ,,Acesta a fost un câştig neînsemnat, dar important din punct de vedere strategic, care oferea posibilitatea de a controla navigaţia de pe Dunăre”[7].

Apetitul teritorial al decembriştilor este comentat în istoriografia sovietică în linii generale. Potrivit proiectului constituţional al lui Pestel, a consemnat cercetătoarea M.V. Necikina, frontierele republicii ruse urmau a fi extinse până la “limitele naturale” ale sale. Pe lângă alte teritorii, Pestel proiecta de asemenea “alipirea la Rusia a pământurilor Moldovei, în urma războiului cu Turcia, sub steagul eliberării Greciei şi a popoarelor slave subjugate de turci”[8].

Analizând acest aspect al politicii externe a viitoarei Rusii în concepţia decembriştilor din sud, M.V. Necikina a ţinut să sublinieze că este “extrem de incorect să ne imaginăm viitoarea Rusie revoluţionară ca o putere agresivă, care se zbârleşte cu baionetele la toate hotarele sale şi ameninţă cu război aproape fiece vecin al său”[9]. Este o declaraţie plină de naivitate, menită să-i ferească pe decembrişti de acuzarea că, în plan extern, conform proiectului elaborat de ei, Rusia trebuia să promoveze o politică expansionistă. Ca şi cum teritoriile anexate de Imperiul Rus nu au fost cucerite cu ajutorul baionetelor.

Tendinţele de acaparare a unor teritorii străine, constatăm, erau caracteristice nu numai autocraţiei ruse, dar şi decembriştilor, chiar dacă aceşti revoluţionari din mediul nobiliar al societăţii ruse promovau idei progresiste pentru vremea sa. Deşi proiectul de constituţie la care ne referim a fost confiscat în timpul arestării decembriştilor şi depozitat, după anchetare, “în locurile tainice ale arhivelor ţariste”[10], imperialismul rus a urmărit aceleaşi obiective expansioniste fixate de către decembrişti şi, în cea mai mare parte, le-a atins. Din fericire, nu i-a reuşit însă anexiunea Principatului Moldovei. Menţionăm în acest context că oficialităţile de la Sankt Petersburg au manifestat o astfel de tentativă în perioada Războiului ruso-otoman din 1806-1812, când împăratul Alexandru I i-a dat indicaţii lui M.I. Kutuzov să ceară, la masa tratativelor, încorporarea ambelor principate româneşti în imperiul acvilei bicefale, iar ulterior, reducând din ambiţiile teritoriale, a dispus să insiste asupra anexării teritoriului Principatului Moldovei până la Siret.

Proiecte de anexare a spaţiului românesc au existat şi în timpul I Război Mondial, ele fiind elaborate în birourile Secţiei politice speciale, integrată, în 1916, în structurile Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei. În 1916, secţia respectivă a acordat atenţia principală problemei populaţiei slave de est din componenţa Imperiului Austro-Ungar[11]. Autorii care abordau această problemă în proiectele lor erau preocupaţi de chestiunea referitoare la hotarele postbelice şi potenţialele anexiuni după succesul Antantei. Bunăoară, Budilevici, unul dintre autori, “insista ca toată Rusia Ugrică[12] să fie încorporată în Rusia şi frontiera trebuie să fie pe Siret, dar nu pe Prut şi, cu atât mai mult, pe Nistru”[13].

Dar să revenim la documentul de creaţie programatică şi constituţională al decembriştilor Societăţii din sudul Imperiului Rus. În privinţa problemei naţionale, după cum a constatat A. Pokrovski, cel care a pregătit textul documentului pentru publicare, concepţia lui P.I. Pestel “purta amprenta hegemoniei“[14]. Conform opiniei decembriştilor, toate popoarele care populau imensul imperiu “urmau să se contopească cu poporul rus şi, treptat, să-şi piardă particularităţile sale naţionale”[15]. Din această cauză ei nu admiteau nici o federalizare a Rusiei[16]. Era o linie politică specifică şi autocraţiei, care, prin Regulamentul privind administrarea Basarabiei din 29 februarie 1828, a lichidat autonomia limitată acordată provinciei româneşti dintre Prut şi Nistru cu 10 ani în urmă. În conformitate cu proiectul de reformă constituţională al decembriştilor uniţi în Societatea de sud, Imperiul Rus urma să fie divizat, sub aspect administrativ-teritorial, în 53 de gubernii, dintre care 50 aveau să se numească circumscripţii (okrug). Aceste 50 de circumscripţii trebuiau să constituie 10 regiuni[17], printre care şi Regiunea Mării Negre, cu centrul de reşedinţă în oraşul Kiev şi cu următoarele cinci circumscripţii în perimetrul ei: Kiev, Moghiliov, Iaşi, Herson şi Odesa. Era prevăzut ca circumscripţia Moghiliov, pe lângă aproape întreaga gubernie Podolia care exista (cu excepţia judeţelor din partea de sud, incluse în componenţa circumscripţiei Odesa), să cuprindă şi porţiunile de nord ale Basarabiei şi Moldovei. Circumscripţia Iaşi avea să fie alcătuită din părţile rămase ale Basarabiei şi Moldovei[18]. Prima variantă a proiectului de constituţie elaborat de Nikita Muraviov, membru al Societăţii decembriştilor din nordul Rusiei, prevedea divizarea imperiului în 14 unităţi administrativ-teritoriale mari (numite în ruseşte derjavî), una dintre care se numea Marea Neagră, cu centrul administrativ în oraşul Odesa[19], fără a fi expuse careva precizări referitoare la limitele acestor unităţi. Potrivit celei de a doua variante a proiectului constituţiei lui N. Muraviov, drept capitală a unităţii administrativ-teritoriale Marea Neagră urma să fie oraşul Kiev[20].

În documentul final al Societăţii de sud este expusă şi viziunea decembriştilor referitor la popoarele încorporate în imperiu. Grupându-le pe neamuri (plemea), acestea au fost împărţite în 10 categorii, pe poziţia celei de a treia categorii figurând neamul moldovenesc, în privinţa căruia se menţionează: “Moldovenii populează provincia Basarabia şi Principatul Moldovei. Acesta din urmă trebuie acaparat şi anexat la Rusia. Ambele părţi ale pământului Moldovei vor căpăta aceeaşi organizare, concepută pentru întreaga Rusie. Trebuie de pus în aplicare toate mijloacele pentru a da posibilitate acestor două provincii să se rusifice complet şi să devină părţi omogene ale aceluiaşi întreg, adică statul rus”[21]. În viitoarea Rusie din imaginaţia decembriştilor urma să fie ridicat la rang de stat scopul de a uni diferitele popoare care locuiau aici “într-o masă comună, în aşa fel ca locuitorii de pe întregul spaţiu al statului rus să fie ruşi”. Toţi să se numească nu altfel decât ruşi, iar limba rusă să domine de una singură[22]. Referindu-se la aceste idei şovine ale decembriştilor, M.V. Necikina a relevat că opiniile lui Pestel “în privinţa problemei naţionale purtau pecetea naţiunii dominante. Pestel nu recunoştea dreptul altor naţionalităţi de a se separa de statul rus: toate popoarele care locuiau în Rusia trebuiau, după părerea lui, să se contopească într-un singur popor rus şi să-şi piardă particularităţile sale etnice”[23]. Aşadar, croind harta Imperiului Rus sub aspectul extinderii teritoriale, decembriştii au considerat drept necesitate vitală să fie anexată la Rusia şi cea de a doua parte a Principatului Moldovei.

Dinu Poştarencu

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com