Subliniam în încheierea articolului “Rădăcinile limbii române” publicat în Revista AGERO că , pe lângă rădăcinile enumerate, cu siguranţă mai sunt încă multe alte rădăcini de la care s-au format numeroase cuvinte, lucru care ne îndreptăţeşte să susţinem că limba română nu este un conglomerat de cuvinte luate de la popoarele din vecinătatea noastră sau moştenite de la romanii cuceritori ai Daciei, ci o limbă cu multe resurse, unele dintre ele foarte vechi.

            În rândurile care urmează voi enumera alte rădăcini pe care le-am identificat, folosind drept sursă DEXI [Dicţionarul explicativ ilustrat al limbii române], Ed. ARC & GUNIVAS, Chişinău, 2007.

            -CR- exprimă tăierea, dar şi acţiunea de a tăia sau a desface. Ex. crac ( la pantaloni, dar şi ramificaţie a unei ape curgătoare ), creangă, crasnă ( sapă ascuţită la vârf ), crăcană, crăcit, a crăpa, crăpătură, a cresta, crivală ( cleşte de tâmplărie ), crâmpei ( bucată mică, tăiată sau ruptă, desprinsă sau  rămasă  din ceva ), crâmpiţă ( încurcătură a firelor din urzeală ), crâmpot ( fragment, porţiune, bucată ), a crâmpoţi ( a tăia, a ciopârţi ), crâncen, crâng ( pădure tânără, tăietură ), a crâşca ( a crăpa de ger ), a croi ( a tăia cu foarfeca ), crivăţ (vânt rece şi violent, tăios ), cruce, cruciş. De remarcat cuvântul “crevaşă”, care are exact sensul sugerat de rădăcina cr-, deşi l-am luat din limba franceză.

            -SCO- exprimă o gaură sau acţiunea de a face o gaură, dar şi de coborâre, de deplasare de sus în jos. Ex. a scobi, scoarţă , a scoate, scoc ( jgheab prin care curge apa), scochină (vale adâncă şi strâmtă rezultată din acţiunea de erodare a apelor de munte sau de ploaie; gaură, scobitură, copcă), a scodoli ( a se scobi pentru a scoate la iveală), a scofâlci ( a slăbi foarte mult), scofâlcitură ( adâncitură, cută formată pe obrajii persoanelor foarte slabe sau bătrâne), scofleajă ( coajă de dovleac întrebuinţată adesea ca recipient ), scoică, scopire ( a castra ), scorbură, a scormoni, a scoroji ( a se coji ), a scotoci, etc.

            -SCR- exprimă acţiunea de zgâriere, dar şi de  scoatere de sunete ascuţite, forţate. Ex. a se screme, a scrie, a scrijeli, scripcă ( vioară ), a scrâşni, a scruta, etc.

            -SCÂR-exprimă ceva ce provoacă dezgust, ceva neplăcut. Ex. scârbă, scârnă, a scarţâi.

            -VÂL-/VÂR-exprimă ceva care se roteşte iute sau rezultatul acestei acţiuni. Ex. vâlnic ( fotă încreţită în talie ), vâltoare, vâlvă ( frământare, zarvă ), vâlvoare (vârtej de apă ), vâlvoi, a vârî, vârlugă/ zvârlugă ( iute, sprintenă ), vârlav ( care este iute în mişcări ), vârtecuş, vârtej, vârtelniţă, etc.

            -VR- exprimă o mişcare dezordonată, a mai multor elemente, fiinţe, lucruri,  fenomene, etc. Ex. vraişte, vraci/vrajă, vrajbă, vrană (gaură la butoaie pentru umplere, aerisire ), a vrăfui ( a împrăştia pe arie pentru a treiera cu ajutorul vitelor sau prin îmblătire ), vrăjmaş, vreasc, vreavă ( agitaţie ), vrej, vreme/vremelnic (instabil ), a vrevi ( a murmura, a cârti ), Vrancea ( numele tinutului să fie dat oare de mişcările seismice frecvente? ).  

- ZB-exprimă o acţiune sau rezultatul unei acţiuni dinamice. Ex. a se zbate, zbatere, a se zbengui, zbice r(nume dat căluşarului care pocneşte din bici în timpul jocului), a se zbici (a se smuci pentru a se elibera dintr-o strânsoare), a zbiera, zbihui (a scutura, a zgâlţâi pe cineva), zbilţ, zbânţ (joacă, zbenguire), zbâr (imită sunetul produs de un corp în mişcare), a zbârci, a zbârâi ( a bâzâi), a se zbârli, a zbârnâi, a zbura, a zborşi ( a deveni furios, ameninţător; a manifesta agresivitate), zbranca ( sunetul produs de o izbitură), zbucium, a zburătăci, a zburda, zburiş ( ca în zbor, repede),

            -ZG-exprimă ceva care deranjează. Ex. zgaibă (bubă mică, rană), zgaidă (picior prea lung), zgancă (crustă care se formează pe o rană). zgardă, zgăibat (care are zgârieturi), zgăibăra ( a se căţăra pe ceva cu picioarele), zgăibos ( lepros ),   zgău ( uter ), zgăura ( a se holba ), zgripţoroaică, a se zgâi ( a se uita cu insistenţă ), zgâlţâi ( a scutura ), zgâmboi ( a se strâmba ), zgâncili ( a irita o rană ), zgândări ( a răscoli, a irita o rană ), zgârbaci ( bici ), zgârcă ( om zgârcit ), zgârci ( cârcel, crampă ), zgârciob ( persoană foarte zgârcită ), zgârcit ( chircit ), zgârcitură ( contracţie a corpului ), a zgâria, zgârieci (instrument folosit pentru trasarea liniilor paralele pe faţa pieselor de lemn ), zgâtie ( vioaie), zglobie, zgodi ( a nimeri, a se intâmpla ceva neplăcut ), zgomot, zgrăbunţă (bubă mică ), zgrepţăna ( a râcâi, cu ghearele ), zgribuli ( a tremura, de frig sau de frică ), zgrunţ, zgrunţuros ( cu asperităţi ), a zgudui, zguli ( a zgribuli ), zgurav ( sfărâmicios ), zgură,

            -ZV- exprimă o mişcare scurtă şi iute sau rezultatul acestei acţiuni. Ex. zvăpăiat(agitate, neastâmpărat ), a zvâcni, a zvânta, a zvântura (a cutreiera), a se zvârcoli, zvârcolici (strigoi ), zvârdaică ( ciocănitoare ), a zvârli ( a arunca ), zvârlugă ( peşte cu mişcări foarte iuţi ), zvon/a zvoni.

             În concluzie, se poate uşor observa că cele mai multe dintre rădăcinile amintite mai sus sunt, de fapt, interjectţii, ceea ce  înseamnă că avem de-a face cu un fenomen lingvistic autentic, foarte vechi, şi nu cu împrumuturi din alte limbi. Cei care s-au ocupat cu originile limbajului au remarcat că la baza cuvintelor au stat. înainte de toate, interjecţiile. Luând acest lucru în considerare, putem afirma că limba română este una dintre cele mai vechi limbi europene, în ciuda împrumuturilor masive din ultimele două secole, care i-au imprimat un caracter de limbă de rangul doi. 

Prof. Vasile Duma