Regimul alimentar la
români
în secolul al XVII-lea
Dragnea Mihai
Moldovenii și miedul
Cronicarul și
arhidiaconul sirian Paul de Alep (1627-1669) ne relatează câteva
informații interesante despre consumul de mied (hidromel) la moldoveni.
Se cunoaște faptul că mierea are o puternică tradiție multimilenară pe
teritoriul locuit de geto-daci, mari consumatori de miere și produse din
miere. Acestă tradiție arhaică s-a păstrat până în zilele noastre,
România fiind unul din marii producători de miere ai Europei. Vizita
sirianului în Moldova avea ca scop strângerea de fonduri pentru Biserică
(tatăl său a fost Mitropolit de Alep-1635 și Patriarh al
Antiohiei-1647). Despre consumul de mied și regimul alimentar al
moldovenilor din secolul XVII, aflăm următoarele:
”... Ne-am așezat
apoi la masă. Nu era decât bob fiert în apă și mazăre sau fasole fiartă,
fără ulei, care semăna cu măzărichea, și varză păstrată în saramură[1]
pentru tot anul, și nimic altceva. După cum am spus, ei nu
întrebuințează nici vin, nici ulei, afară de sâmbătă și duminică, dar ei
beau must de mere[2.] Iar pentru noi domnul a pus să ni se dea, în
zilele de miercuri și vineri din post și în timpul acestei prime
săptămâni, bere și mied, căci în toată această țară nimeni nu bea apă
goală, afară doar de câțiva. (foto: harta Moldovei
feudale)
Sesamonul[3]
măcinat, uleiul de sesamon și sesamonul boabe le sunt cu totul
necunoscute; negustorii greci sunt cei care aduc din Turcia europeană
untdelemnul, măslinele, icrele tescuite, caracatița, zeama de lămâie,
năutul, orezul și fideaua și altele de acest fel. Plăteau ocaua de ulei
o jumătate de piastru, ocaua de icre tescuite un piastru și jumătate,
ocaua de caracatiță uscată un piastru riyal, iar ocaua de năut un sfert
de piastru, căci locuitorii din toată această țară, în afară de cei
bogați, nu le cultivă și nu le cunosc.”
Legumele și produsele
Moldovei
”Cât despre
legume, ca sfecla, pătrunjelul, ceapa albă și usturoiul, acestea nu
cresc decât după Paște, căci în tot timpul postului ninge mereu ziua și
noaptea, iar dimineața pământul este tare ca piatra; mai ales râurile
sunt înghețate. Când răsare soarele și ziua se mai încâlzește, zăpada se
topește și se schimbă într-un noroi gros care ajunge până la genunchi.
În mănăstirile și în casele celor bogați sunt adâncituri[4] mari
boltite, din piatră, numite în limba lor pivnițe, unde pun butoaiele cu
vin; acolo sunt și locuri pentru păstrarea legumelor. Înainte de iarnă
și de căderea zăpezii ei smulg din pământ pătrunjelul și ceapa pentru a
le pune în pivnițe. Prazul se găsește din belșug și e foarte dulce. Ei
păstrează legumele în adânciturile de care am vorbit si, mulțumită
răcoarei care domnește acolo, ele țin. Când e nevoie, ridică de acolo
după voință și le mănâncă, mai ales în timpul postului. În mănăstiri,
după cina de miercuri seară, se postește până vineri seară.”
Despre produsele pe
care moldovenii le aduc sâmbăta dimineață în Biserică pentru a fi
sfințite, aflăm următoarele:
”În prima
sâmbătă, de dimineață, am ieșit de la utrenie, apoi s-a tras clopotul
cel mare după ceasul al treilea;[5] nu s-a ieșit de la liturghie decât
aproape de ceasul al cincilea.[6] În ziua aceea au adus multe farfurii
cu colivă, cu miere și cu mirodenii în cinstea Sfântului Teodor
martirul. După liturghie, preotul a ieșit din altar ca să tămâieze; după
aceea, s-au cântat troparele sfântului, apoi s-au rostit rugăciunile
pentru morți, iar domnul nostru patriarh a citit rugăciunea pentru
colivă și s-a rugat pentru cei care o aduseseră în cinstea mucenicului,
cât și pentru odihna morților lor.
După ce le-a
împărțit anafură și după ce au sărutat icoana martirului, credincioșii
s-au întors la stranele lor pentru ca toți acei care aduseseră
farfuriile cu colivă să se poată înfățișa înaintea domnului nostru
patriarh care lua pe rând puțină colivă cu o linguriță de argint sau de
fildeș. Aceștia mergeau apoi pe rând la cei de față, până la cel urmă.
Apoi, domnul nostru patriarh a ieșit înaintea lor, la ușa bisericii, ca
de obicei; a binecuvântat pe credincioși în timp ce aceștia ieșeau în
tăcere, doi câte doi, până ce au ieșit toate femeile.”
(Foto:
Tările române în sec. XVII)
Bibliografie
Călători străini
despre Țările Române, vol.VI, partea I, îngrijită de M.M.
Alexndrescu-Dersca Bulgaru, Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1976, p.58-60.
Note
[1] Bi-ma wa milh Ӕn
apă și sare”, murată.
[2] Ma tuffah ”apă de
mere”.
[3] Plantă originară
din Africa. Din semințele ei se extrage un ulei galben, fără miros.
[4] Maghair
”peșteri”.
[5] Este vorba de ora
9 dimineața.
[6] Ora 11.
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII
-
Inseraţi un comentariu la subsolul acestui
ARTICOL
|
