Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

Românce celebre (2)

Venera Dumitrescu - Staia, Canada

Prima regina a României a fost ELISABETA DE WIED, numele complet fiind Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied, s-a născut în ziua de 29 Decembrie 1843 la Neuwied, Germania, în castelul Monrepos situat pe valea Rinului şi a decedat în ziua de 2 Martie 1916 la Bucureşti, fiind înhumată la Curtea de Argeş, în Catedrala Mânăstirii, alături de toti regii României, unde se află şi Palatul Domnesc, pe care l-a locuit pâna la moarte. A fost prima regină a României, prin căsătoria la vârsta de 26 ani în anul 1869 cu Karl (Carol) I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României din dinastia Hohenzollern. Prinţesa Elisabeta von Wied, patroană a artelor, scriitoare talentată şi pasionată, scria sub pseudonimul de Carmen Sylva. Fiind fondatoarea unor instituţii caritabile din România, a fost numită în timpul războiului din 1877 "  Mama răniţilor" . (Sursa foto: http://de.wikipedia.org/wiki/Carmen_Sylva)

În acea vreme Principalitatea era sub tutela Imperiului Otoman, iar după Războiul de Independenţă din 1877 şi Tratatul de la Berlin în 1878, România a fost recunoscută Regat în 1881, Elisabeta devenind astfel prima Regină a României. În timpul razboiului din 1877, regina Elisabeta a înfiinţat spitale, servicii de ambulanţă, procurând în acelaşi timp medicamente pentru îngrijirea ranitilor, în afară de acestea, implicându-se energic în sprijinirea artelor şi a societătilor filantropice, prin intermediul cărora încuraja doamnele din înalta societate să aiba un rol activ în strângerea de fonduri şi în gestionarea actelor caritabile. Întru-cât lipsea un sistem de caritate structurat, regina a organizat o Societate care i-a purtat numele, fondată în anul 1893, tratând benevol aproximativ 17.000 pacienţi pe an, în acelaşi timp distribuind medicamente gratuite şi monitorizând starea familiilor nevoiaşe.

A încurajat portul naţional românesc, ea însăsi purtând costume naţionale, identificând uriaşul potential al mesteşugurilor româneşti, încurajând în acelaşi timp doamnele de onoare din suita ei să se comporte la fel. A încurajat tinerii talentaţi să studieze prin intermediul unui program de burse, ea însăsi organizând un anturaj de artişti în devenire, cum au fost George Enescu sau Elena Văcărescu, sprijinind financiar pe pictorul Nicolae Grigorescu şi poetul Vasile Alecsandri. A mai contribuit la o campanie de publicitate pentru a face cunoscută România si în afara graniţelor, trenul ORIENT EXPRESS care parcurgea şi România facea haltă şi la Sinaia, călătorii fiind găzduiti chiar în Castelul Peleş. Tot datorită ei, România a participat la Expozitia Universala de la Paris în anii 1867, 1889 si 1900 cu exponate cuprinzând articole brodate cu motive tradiţionale româneşti, lucrate de femeile românce, iar în 1912 a organizat la Berlin Expozitia "Die Frau im Kunst und Beruf" (Femeia în artă şi mesteşuguri).

Datorită talentului sau lingvistic, a reusit să publice diverse scrieri în limbile franceză, germană, engleză, sub pseudonimuil de Carmen Sylva, prin lucrările sale facând cunoscuta în strainatate România, astfel atragând atenţia lui Pierre Lotti si Mark Twain, care evocând-o, spunea despre ea: "Acea prinţesa si poetă germană adorabilă şi încântatoare, îşi aduce aminte ca florile codrului si câmpiile i-au vorbit". Pseudonimul de Carmen Sylva, în traducere din lb.latină, înseamna "Cântecul padurii". A fost supranumita " regina scriitoare" , dat fiind ca a scris poeme, basme, povesti, romane, lucrari cu caracter memorialistic. Resedinţa preferata a reginei a fost Castelul Peleş, pe domeniul căruia se afla şi statuile Regelui Carol I si al Reginei Elisabeta. În afara că era o iubitoare şi creatoare de artă şi literatură, era cunoscătoare şi interpretă de muzică - canto, pian, harpă, orgă şi nu în cele din urmă avea calităţi de pictor. O excelentă amfitrioană, femeie rafinată şi cultă, regina Elisabeta crease un salon de primire pentru oamenii de cultură ai României, printre care se aflau şi Vasile Alecsandri, Elena Văcărescu, Mite Kremnitz, Titu Maiorescu, în plus, îl admira pe Mihai Eminescu pe care l-a şi recompensat cu ordinul " Bene Merenti" , însoţtit si de o importantă sumă de bani, dar acesta, cuprins de o furie antidinastică, a refuzat premiul. George Enescu şi el a fost sprijinit în drumul devenirii sale de mare compozitor, prin construirea lângă Castelul Peles a unei săli de concerte, special concepută şi amenajată, dăruindu-i şi o vioară construită de celebrul lutier italian AMATI.

Tragedia în cuplul regal a fost că au avut o singură moştenitoare, care din nefericire a decedat timpuriu, motiv pentru care, neavând alţi moştenitori, de drept a venit la tron, nepotul regelui Carol I - regele Ferdinand.

Prinţesa ANA BRÂNCOVEANU, (foto), contesa de Noailles, s-a născut la Paris în anul 1876, unde a şi decedat în anul 1933, slujba de înmormântare ţinându-se la Biserica ortodoxă din Paris, la care au participat cei mai importanţi politicieni şi literati ai epocii. S-a născut din familia Brâncovenilor, dintr-o mamă de origine greacă, Raluca Musurus, fiica lui Musurus-paşa, ambasador al Turciei la Londra în anul 1850 şi a Anei Vogoride, fiind cunoscută ca muziciană şi un tată român, prinţul Grigore Brâncoveanu. Ana Vogoride era admiratoarea compozitorului polonez Paderewski. Ana Brâncoveanu s-a căsătorit cu Mathieu de Noailles în anul 1897, iar după aproape un secol, Anna de Noailles a devenit celebră pentru rolul ei de "femeie de societate şi aristocrată", considerată vedetă a saloanelor mondene din Parisul începutului de secol XX, fiind prietenă a unor literaţi celebri, astfel că era mai cunoscuta pentru pozitia ei în societate, decât pentru poemele sale de influenţa " parnasiană" . Debutul ei poetic s-a produs în 1899, iar la scurt timp, în 1901, publicând un volum antologic intitulat "Le coeur innombrable", care a avut un succes remarcabil, fiind aleasă imediat membră a prestigioasei " Academie Royale Belge de Langue et de Littérature Française"  şi mai târziu a " Académie Française" , care i-a acordat Marele Premiu pentru literatură. A fost prima femeie comandor al Legiunii de Onoare. Anna de Noailles era vara prinţilor Bibescu şi se înrudea cu toti aristocraţii români care au avut resedinţa la Paris. A purtat o corespondenţă inedită cu Maurice Barrčs, publicată post mortem, în 1986. Era admirată şi apreciată de Jean Cocteau fiind prezentată şi lui Pierre Lotti, un alt mare scriitor francez şi prieten al Reginei Maria a României. (sursa foto: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ana,_contesa_de_Noailles)

Pe Ave.Foche din Paris se afla Salonul Anei de Noailles, care a atras precum un magnet, pe unii din cei mai mari scriitori francezi ai Parisului secolului XX, anume Pierre Lotti, Francis Jammes, André Gide, Gabrielle Mistral, Colette, Paul Valéry, Jean Cocteau, François Mauriac, fratii Daudet, Robert de Montesquieu, Paul Hervieu, Paul Claudel, Max Jacob. Dat fiind ca dupa primul Razboi Mondial societatea si gusturile literare s-au modificat si Anna de Noailles s-a trezit ca scena literara este ocupata de curentul epocii, anume de Dadaism si Tristan Tzara, precum si de avangarda suprarealista a lui André Breton, pe care ea nu i-a înteles. Desi era prietena cu Colette, Anna a ramas o reprezentanta a ceea ce criticii francezi ai timpului au numit " La Belle Époque de la Littérature" , opera ei fiind comparata cu cea a lui Swinburne si d'Annunzio, textele fiindu-i considerate drept "Dionysiac-ecstatice, senzuale, erotice, câteodata chiar violente si mereu marcate de un tragic curent subteran". Se spune ca Joseph Reinach, i-ar fi spus cu o anumita ocazie, urmatoarele: "Doamna, în Franta sunt numai trei miracole - Jeanne d'Arc, râul Marne si Dumneavoastra".

Marele istoric al României - Nicolae Iorga, o considera pa Anna de Noailles drept "cel mai mare poet francez, care era dinspre partea tatălui o Româncă", adaugând ca... "şi-a câştigat un loc unic în literatura franceză şi în a lumii întregi". Anna de Noailles a fost modelul personajului lui Marcel Proust - contesa Gaspard de Reveillon - din romanul "Jean Santeuil", ea însăşi considerându-se " cea mai mare poetă de limba franceză şi regina literară neîncoronata a Franţei" . A fost prietena intima cu Elena Văcărescu şi Sarina Cassvan.

AGATHA BÂRSESCU, actriţă româncă, face parte din galeria marilor noştri actori, care au strălucit pe cele mai importante scene europene. (sursa foto: http://www.portrait.kaar.at/Oesterreich%20Kultur%2019.Jhd%20Teil%201/image12.html). S-a născut la Bucuresti în 9 Septembrie 1862 şi s-a stins din viaţă în 22 Noiembrie 1932, fiind înmormântata în Cimitirul Eternitatea din Iaşi. Şi-a petrecut copilăria la Râmnicu-Vâlcea, unde tatăl sau, militar de carieră, era comandantul garnizoanei. Primele studii le-a urmat la Sibiu şi Viena, dupa care s-a înscris la Conservatorul de Arta dramatică din Bucureşti. În 1878 a plecat din nou în Austria pentru a continua pregătirea artistică la Conservatorul din Viena, pe 22 Noiembrie 1883 debutând pe scena Teatrului Curtii Imperiale din Viena, obţinând un răsunator succes, îndeplinind roluri principale în piese de autori clasici, precum Shakespeare, Goethe, Calderon de la Barca s.a. Datorită succesului imens avut la Viena pe scena reputatului teatru, a obţinut un contract pe timp îndelungat, iar ca o recunoaştere oficială a meritelor deosebite ale tragedianei, i s-a acordat Decretul Imperial de " Actriţă a Curţii Imperiale."  Au urmat o serie de turnee întreprinse între anii 1883-1890, ca invitată de onoare a unor teatre din Europa şi America. Era înzestrată cu un temperament puternic şi un talent deosebit în interpretarea şi conceperea rolurilor, fiind impresionantă în "trăirea" rolurilor, valorificându-şi însuşirile de tragediană prin interpretarea rolurilor şi creaţiilor personale cu patos romantic. În 1925 a revenit definitiv în România, stabilindu-se la Iaşi, unde vreme de aproape 15 ani a predat arta dramatică la Conservatorul de artă dramatică, din când în când aparând pe scena Teatrului Naţional în rolurile pe care le îndrăgise în tinerete.

Venera Dumitrescu - Staia, Canada

( Va urma )

Partea I-a din seria "Românce celebre"  de doamna Dumitrescu-Staia o puteţi citi aici >>

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)