SANCTUARE ŞI TEMPLE ÎN GRECIA ANTICĂ

Dragnea Mihai

 

Despre etimologia cuvântului templu, aflăm că în greaca veche ὁ ναός,/ ho NAOS  se traduce prin “locuinţă”, în limba latină este templum. Templul a fost un edificiu sacru în care se oficia serviciul religios, închinat zeului ce era divinizat şi adorat de anumite popoare antice, printre care şi grecii. La început, sacrificiile şi ritualurile în cinstea zeilor aveau loc în afara templului. Templul putea reprezenta și un depozit votiv. Până prin secolul al IX-lea  î.Hr. grecii construiau temple din cărămizi suprapuse din lut, apoi, odată pătrunse în arta elenă, ordinele dorice, corintice şi ionice au revoluţionat arhitectura greacă.  Sanctuarul reprezintă partea sacră a templului, fiind cunoscut şi sub numele de altar şi fiind interzis profanilor. Sanctuarul este un loc de cul; în limba greacă fiind numit naos sau sanctuarium în latină.

 

Să începem cu templul zeiţei Aphaia / Ἀφαία construit special pentru această divinitate, aflat în Attica, pe insula Aegina, la 30 de km de Atena. Sub hegemonia ateniană, zeiţa Aphaia a fost identificată cu Pallas Atena, Artemis sau Britomartis. Templul a fost construit în secolul al VI-lea î.Hr. pe locul unui alt templu vechi, care a fost distrus la sfârșitul aceluiaşi secol; rămăşiţele fiind îngropate în pământ pentru conservare. Pausanias a fost cel care a menţionat pentru prima dată în operele sale despre templul zeiţei Aphaia, în secolul al II-lea d.Hr. Sanctuarul dedicat zeiţei Aphaia a fost ridicat în vârful unei coline de aproximativ 160 m, în partea de  nord-est a insulei Aegina

 

Templul de la Didyma / Δίδυμα a fost un templu ionian închinat zeului Apollo, situat în oraşul din zilele noastre numit Didim, în vestul Turciei, pe coasta mării Egee. În fosta Ionie a fost întrecut ca mărime şi splendoare doar de  templul Heraion de pe insula Samos şi templul Artemisei din Efes. În prezent, acest templu se află printre cele mai bine conservate temple din perioada antică, fiind vizitat de zeci de mii de turişti anual. Templul a fost contruit în jurul anului 300 î.Hr. pe locul unui alt templu vechi,de secolul VI i.Hr. numit se pare Didymaion, fiind înconjurat de două şiruri de coloane, care pornesc ca două aripi spre dreapta şi stânga lui. Aceste coloane înconjurau o cameră sacră, ce adăpostea statuia marelui zeu Apollo. Coloanele sunt în stilul ionic şi au 19.5 m înălţime, înfățișându-ne grandoarea pe care acest templu sfânt o avea acum mai bine de două mii de ani. Pausanias de asemenea a vizitat templul, iar Pliniu cel Bătrân a scris despre el.

 

Un alt templu al lui Apollo se află la Delphi (sau Delfi), fiind localizat în partea centrală a Greciei, la nord de Golful Corintului. Numele de Delphois / δελφύς-delphus înseamnă “uter” şi reprezintă un vechi epitet al Mamei Mari (Terra Mater) sau Gaia ce simbolizează femininul pământ. În această locaţie se află un întreg complex spiritual; originile acestui complex fiind pre-elene (pelasge). Mnaseas din Patras, discipolul lui Eratosthene, ne spune că locuitorii din Delphi erau de naţionalitate Hiperborei (fragment făcând parte din Istoria grecilor III pag. 153 frag. 24.) Clearch din Soli, discipolul lui Aristotel, ne spune că Leto (Latona), după ce a născut pe Apollo şi Artemis (Diana) a venit la Delphi. (Istoria grecilor Ed.Didot II pag. 318,frag. 46) Locuitorii din Delphi adresau în fiecare an rugăciuni lui Apollo, că zeul să vină în timpul verii de la hiperborei la ei. (Preller,Griech Myth I 1854 pag. 157-158).

 

O altă legendă ne spune că Apollo, dorind să se răzbune pe odiosul Python pentru răul pricinuit de acesta mamei sale Leto, îl caută pe Python, îl găseşte, urmând apoi să-l ucide cu săgeţile lui care nu ratau niciodată ţinta. Apoi Apollo îngropă cadavrul lui Python în locul unde se află oraşul sfânt Delfi, punând acolo temelia unui altar şi al unui oracol, pentru a profeţi oamenilor dorinţele tatălui său, Zeus. Cum zări pe mare nişte marinari cretani, Apollo se duse pe vasul acestora însărcinându-i pe marinari să aibe grijă de oracolul din Delfi. Despre aceştia se spune că au fost primii preoţi ai oracolului.

 

Un alt mare templu dedicat zeului Apollo se afla în Arcadia, la Bassae, fiind cunoscut şi sub numele de “Templu lui Apollo Epicurius”. Construcţia lui se situează la jumătatea secolului 5 i.Hr. Templu a fost dedicat lui Apollo Epikourios (Apollo Ajutătorul) şi a fost construit de arhitectul Iktinos. Pausanias a menţionat acest templu în scrierile sale. În prezent face parte din patrimoniul mondial UNESCO.

 

Templul lui Zeus din Olympia se afla în partea de vest a Peloponezului, în regiunea unde aveau loc jocurile olimpice în perioada clasică, comparabile cu jocurile Pitiene ţinute la Delphi. Aici se afla o statuie imensă ce reprezenta pe Zeus, construită din fildeş şi aur şi făcând parte din Cele Şapte Minuni ale Lumii, operă a marelui meşter Phidias. Se spune că statuia a fost găzduită la început în atelierul lui Phidias unde a fost creată, urmând ca acel atelier să fie transformat în templu. Săpăturile din jurul templului efectuate de către arheologii germani la sfârşitul secolului XIX au ajutat şi la descoperirea statuii lui Hermes de Praxiteles şi a stadionului, unde se desfăşurau întrecerile sportive. Acest sit a fost înscris în 1989 pe lista patrimoniului mondial UNESCO.Templul zeiţei dragostei Afrodita (Venus la romani) se află în oraşul antic Aphrodisias, în Asia Minor (vestul Turciei de azi).

 

Marele Templu Olimpian  (Olympieion) al lui Zeus (Ναός του Ολυμπίου Διός) se află în centrul oraşului Atena.Construcţia acestui templu începe în secolul al VI-lea î.Hr. în timpul tiraniei ateniene, fiind terminat în timpul împăratului roman Adrian, în secolul al II-lea d.Hr. Durata lui nu a fost foarte mare, în următorul secol fiind distrus de o invazie barbară, lăsând în urmă doar ruine. Templul este localizat la aproximativ 500 m sud-est de Acropolis fiind construit în stilul corintic.

 

Un alt mare templu al antichităţii a fost dedicate zeiţei Artemis (Diana la romani, Artume la etrusci, probabil Bendis la traci). Aceasta era sora zeului Apollo. Templul zeiței se numea Artemision, (latină Artemisium), și se află în faimosul oraş Efes din vestul Turciei, la 50 km sud de oraşul Izmir. Templu a fost ridicat în anul 550 î.Hr, perioadă când oraşul Efes se afla sub Imperiul Ahemenid, făcând parte din Cele Şapte Minuni ale Lumii. Se spune că durata construcţiei a fost de 120 de ani. Clădirea avea 51 m lăţime şi 105 m lungime. Acoperişul era susţinut de 127 coloane, fiecare măsurând 18 m înălţime. În interiorul acestui templu se afla statuia zeiţei Artemis, înaltă de 2 m, fiind acoperită cu aur masiv şi argint. Philon,un mare architect atenian, a spus despre templu:  "Am văzut zidurile din Babilon, am văzut grădinile din Semiramis, am văzut statuia lui Zeus din Olimp, Colosul din Rodos, piramidele. Dar când am văzut templul din Efes, celelalte minuni au dispărut ca în ceaţă."

 

La 22 iulie 356 i.Hr., templul a ars într-un incediu. Se spune că un om numit Herostratus a aprins focul, urmând a-și pierde viați în incendiu. Istoria acestui om este una din cele mai dramatice şi pline de învăţături din antichitate. El nu se deosebea prin nimic de semenii săi, însă în dorinţa de a se menţine în conştiinţa oamenilor şi în istorie, comite această crimă. De aici a luat naştere expresia "Slavă lui Herostrate". O legendă ne spune că în noaptea în care templul a ars, s-a născut Alexandru cel Mare, iar Artemis a fost prea ocupată cu naşterea lui şi nu a avut grijă de templu. În 356 templul a fost reconstruit de către cetăţenii oraşului Efes, dar a fost dărmat odată cu apariţia creştinismului.Ne întoarcem din nou în Atena unde avem templul Atenei Nike, aflat pe Acropolis, fiind cel mai vechi templu ionic de pe Acropolis.

 

Templul zeiţei se află la în partea dreaptă de propylaea, intrarea sacră în Acropolis. Acest edificiu religios mai purta numele şi de “Templul victoriei neânaripate”. Construcţia templului a fost finalizată în 410 î.Hr. şi avea ca scop comemorarea victoriei grecilor asupra perşilor, fiind decorat cu ilustraţii ce reprezentau scene de luptă de la războaiele medice. În vremurile de demult, atenienii aduceau omagii “fără aripi” zeiţei Atena Nike astfel încât zeiţa să nu poată zbura dintre ei. Hefaistos (Ἥφαιστος Hęphaistos) la romani Vulcan, era zeul metalurgiei și simboliza focul din cuptoarele în care se confecționau arme și unelte, dar si focul din vetrele oamenilor, necesar preparării hranei. Hefaistos era protectorul fierarilor. Templul lui numit Hephaisteion (Ηφαιστείον) sau Theseion (Θησείον) se află în partea de nord-vest faţă de Agora din Atena. A fost construit în stilul Doric, în perioada 449-415 î.Hr. fiind inaugurat oficial în 416 sau 415 î.Hr. Nu se cunoaşte numele arhitectului, dar putem spune despre acest templu că a fost construit din marmură masivă şi bucăţi de calcar. Dimensiunile templului sunt de 13.708 m (nord spre sud) şi 31.776 m (est spre vest). Edificul conţine şase coloane scurte în partea de est şi vest şi treisprezece coloane lungi în partea de nord şi sud,c ele patru coloane din colţ fiind numerate de două ori. Hera (Juno la romani) avea şi ea un sanctuar, în Corint,numit “Heraion de Perachora”. Acest sanctuar se află în golful Corint, la capătul peninsulei Perachora. O legendă relatată de Euripide ne spune că Medea şi-a îngropat copii ucişi la sanctuarul Hera Akraia,apoi a părăsit Corintul. Strabo, în primul secol d.Hr. scria că aici se află şi un oracol asociat cu acest sanctuar.

 

BIBLIOGRAFIE

1. Gottfried Gruben: Die Tempel der Griechen. Hirmer, München 2001 (5. edn.)

2. Manfred Bietak (ed.): Archaische Griechische Tempel und Altägypten. Österreichische Akademie der Wissenschaften, Wien 2001.

3. Ralf Schenk: Der korinthische Tempel bis zum Ende des Prinzipats des Augustus. Internaţionale Archäologie Vol. 45, 1997.

4. Dieter Mertens: Der alte Heratempel în Paestum und die archaische Baukunst în Unteritalien. 1993.

5. Wolfgang Müller-Wiener: Griechisches Bauwesen în der Antike. C. H. Beck, München 1988.

6. Heiner Knell: Architektur der Griechen: Grundzüge. Wiss. Buchges., Darmstadt 1988.

7. Hans Lauter: Die Architektur des Hellenismus. Wiss. Buchges., Darmstadt 1986.

8. Werner Fuchs: Die Skulptur der Griechen. Hirmer, München 1983 (3. edn.).

9. Nicolae Densusianu: Dacia Preistorică,Bucureşti 1913.

10. N.A.Kun: Legendele şi Miturile Greciei Antice,Bucureşti,Ed Ştiinţifică 1964.