Sărbătorile primăverii

Julia Maria Cristea - Viena

( Premiul de Excelenta al Patrimoniului National 2006)

Impresii si pareri personale in FORUM

Nu de mult, în cartea lui Marcel Olinescu – “Mitologia românească” am citit o legendă – cu parfum de basm al copilăriei, legată de sosirea primăverii. Şi pentru că este poate prea lungă am să încerc s-o redau în cuvinte mai puţine.

Când seva primăverii a început să tulbure liniştea firii, soarele – sătul de atâta iernat, a încercat să fugă spre miază-zi, spre căldură. Şi pentru ca să poată evada pe poarta cerului, a pus câte o babă pe cei 9 cai ai caleştii sale, ştiind că acestea sunt “mai rele decât dracul” şi o să gonească caii de o să scoată sufletele din ei. Trecură astfel ca vântul de poarta raiului, unde păzitorul ei - Sân Toader, îngheţat de frigul iernii, a băgat de seamă prea târziu ce s-a întâmplat. Speriat, el a fugit în grajdurile cerului, a luat 9 bidivii puternici, a pus 9 moşi să-i încalece şi a pornit în urmărirea soarelui. Au căutat ei 8 zile, dar i-au pierdut urma – căci babele afurisite, mânau caii de se zdruncina cerul, lăsând să cadă pe pământ ninsoare şi viscol – prăpăd, nu alta, iar moşii mai blânzi şi mai domoli nu se puteau pune cu ele… A 9-a zi însă, moşul Alexe, i-a dat de urmă şi cu ceilalţi moşi au pornit să-l prindă pentru a-l obliga să meargă pe drumul lui ceresc, lăsat de Dumnezeu. Şi-n ziua când au găsit soarele, pământul cu vietăţile lui s-a trezit la viaţă. “Şi de aceea de la zilele Babei Dochia, cea mai straşnică babă, sunt 9 zile până la Sântoader şi de la Sântoader - 9 zile până la Alexe - omul lui Dumnezeu şi de la Alexe - 9 zile până la Buna-Vestire”.

După cum se vede, legenda punctează câteva dintre sărbătorile importante ale primăverii – atât religioase cât deschiderea sezonului agricol, apicol, pastoral, când se fac previziuni meteorologice pentru tot restul anului şi se execută rituale magice cu diferite semnificaţii. Într-unul dintre articolele anterioare am vorbit de Sântoader – a cărui sărbătoare nu are dată fixă ci legată de Paşte, astăzi vreau să “desfăşor” mai departe firul legendei.

17 martie - Alexe Caldu – sinonim cu Alexe Boje, Teple Alexie, Alexie şi Moş Alexă

Numele lui în Calendarul Popular este preluat de la Cuviosul Alexie. Acesta s-a născut în timpul împăraţilor creştini Arcadie şi Onorie, dar, înţelegând de timpuriu deşertăciunile vieţii, fuge de acasă în noaptea nunţii şi trăieşte în sărăcie şi asceză cruntă, în cetatea Edesa, lângă o biserică închinată Fecioarei Maria. Vrea să plece spre Tars, dar fiind o furtună puternică, corabia pierde direcţia şi ajunge în Roma, unde trăieşte încă 17 ani, într-o colibă aflată lângă casa părinţilor – care nu l-au recunoscut datorită îmbătrânirii sale premature. Ştiind ziua morţii, el le scrie o scrisoare, pe care o pune pe piept între zdrenţele veşmântului său şi astfel, doar după moartea sa, ei află că au ţinut în mizerie şi degradare, chiar pe singurul lor fiu. În altă legendă, el ar fi fost fiu de împărat.

De fapt, poporul sărbătoreşte mai puţin personajul religios – ce nu s-a remarcat prin fapte deosebite, cât pe cel mitic, din Calendarul popular, care este legat direct de venirea primăverii – un nou ciclu de viaţă a naturii mame.

Ziua miticului Alexie (17 martie), este considerată tot început al primăverii, deoarece se presupune că acum se trezesc la viaţă insectele. De fapt, ciclul lor este legat de evoluţia vremii de-a lungul întregii luni, nu de o dată anume, dar prin tradiţie s-a stabilit această zi, cu importanţă mitică. Credinţa populară este că dacă gângăniile vor ieşi înainte de Alexie, atunci primăvara va fi lungă şi friguroasă, dacă vor ieşi în această zi, vremea va fi călduroasă şi primăvara senină şi frumoasă. Alexie e ziua când încep să cânte broaştele. Dacă ele cântă mai devreme, vremea se strică, va ninge de timpuriu ( Candrea)

Care este legătura mitică dintre Alexie şi venirea primăverii? Legenda spune că Alexie, din curiozitate, a deschis cutia (similară cu cea a Pandorei), dată de Dumnezeu s-o arunce în mare, în care acesta a închis toate gângăniile şi jivinele, ca să numai facă oamenilor zile amare. Şi cum s-au văzut ele libere, s-au răspândit pe tot pământul, prin aer şi prin ape.

Supărat de aşa o treabă, Dumnezeu l-a pedepsit prefăcându-l în cocostârc şi obligându-l să adune toată vara insectele, până toamna, când ele se refugiază în căldura pământului.

„Despre acest personaj mitic având anumite atribute ornitomorfe (om-cocostârc) se crede că el „închide” pământul la 14 septembrie ( Ziua Crucii, Înălţarea Sfintei Cruci) şi îl „deschide” la 17 martie ( 30 martie după stil vechi) când se aşteaptă sosirea berzelor, iar din pământ încep să iasă şerpii, râmele şi alte vieţuitoare” ( Ivan Evseev – Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească). De fapt, nu este întâmplătoare legenda, deoarece în preajma zilei lui este perioada întoarcerii berzelor şi cocostârcilor.

Zilele Şarpelui

Prin precizia astronomică cu care şarpele iese din pământ (sărbători ale echinocţiului de primăvară (Măcinici, Alexii sau Blagoveştenie – adică între 9 şi 25 martie) şi intră în adăpostul pământului la Ziua Crucii (14 septembrie) adică echinocţiul de toamnă, se consideră că el împarte anul calendaristic în două jumătăţi contrastante: iarnă-vară, lumină- întuneric, fertilitate sterilitate, viaţă – moarte.( I.Ghinoiu).

Pentru aceasta, în zilele lui, nu era omorât, nu i se rostea numele, nici nu era voie să te gândeşti la el, oamenii vorbeau cu respect numindu-l: Cel ce se târăşte, Curea, Gânganie, Domn, Vasile, nu se atingeau unelte ce se aseamănau şarpelui, pentru ca să nu te întâlneşti cu el tot anul şi astfel să te muşte. Ba mai mult, pentru a proteja gospodăria de ei cât şi de alţi dăunători, oamenii trebuie să ocolească de trei ori casele şi acareturile afumându-le cu tămâie sau un şomoiog din cârpă aprinsă, sau busuioc, cânepă - pentru ca şerpii şi dăunătorii să nu se apropie de casă, sau cu un clopoţel ori cu un lanţ de fier – ridicând astfel o barieră mistică în calea lor.

În multe regiuni se credea că există un şarpe al casei, aflat în pereţi sau fundaţie, el fiind aducător de noroc, iar oamenii nu-l omorau, din contră îi ocroteau. Cum se făcea deosebirea între şerpii străini şi cei “colocatari” nu se scrie nicăieri…

În alte regiuni ”se făcea într-o groapă sau gârlă un foc mare, se duce într-un hârb apă şi o bucăţică de mămăligă, să aibă şerpii ce bea şi ce mânca, ca să nu iasă din acea groapă, toată vara. ( Speranţia).

Ziua Peştelui

Se crede că Alexii „dezleagă apele râurilor”.El „dă drumul peştilor” şi aduce noroc pescarilor care-i respectă tradiţia. Pescarii postesc de ziua lui, dar e tradiţia să prindă un peşte mic, pe care să-l mănânce viu, într-un ritual magic, care să le asigure noroc la pescuit tot anul. ( I. Evseev). De obicei se rostea şi un descântec, cum ar fi: „Alexie, Omul lui Dumnezeu, / Eu am venit în această zi la pârâu / să prind un peşte / Să-l mănânc / Cum este el în pârâu / Iar tu să te rogi lui Dumnezeu / Totdeauna pentru mine / Să pot prinde peşte bine”(S.Fl. Marian). O altă superstiţie era ca oamenii să prindă un peşte, să-i rupă coada şi să-i dea drumul tot înapoi pe apa râului.

Alte superstiţii legate de ziua lui Alexie

Pentru tratarea durerilor „dă şăle” Ion Creangă relatează ritualul magic: “ De vezi şarpe întâi primăvara, e bine, în ziua de Alexă, să-l îmbeţi de cap, da să nu-l omori de tot, aşa ca numai să nu muşte, să te dezbraci de straie şi să te încingi cu el peste mijloc, după aceea să-l iei şi să-l îngropi într-o bortă şi cu el să pui trei căţei de usturoi şi să zici: “Când a mânca şarpele usturoi, atunci să mă doară şi pe mine mijlocul”.

- Femeile ascund furcile de tors, să nu le vadă în ziua aceea, căci atunci văd peste an şerpi mari cât furca ( Speranţia)

- Femeile duc mămăligă şi sare pe câmp, ceea ce înseamnă că le duce de mâncare „jivinilor” pentru a nu se apropia de case”. ( Speranţia).

- Se ung toate ferestrele şi uşile din toată gospodăria, cu un amestec de untură şi usturoi pisat, făcându-se semnul crucii, ca tot răul şi toate relele să nu se aciuiască pe lângă gospodărie. ( I.Ţoaca)

Şi seria superstiţiilor cu tematica insecte, şerpi şi peşti – patronate de Alexie, continuă...este fermecător să le descoperi, aşa ca pe nişte poveşti de demult...

25 martie - Buna Vestire. Blagoveştenie sau Ziua Cucului.

În calendarul ortodox este ziua când Arhanghelul Gavril, a înştiinţat-o pe Fecioara Maria că va zămisli pe Fiul lui Dumnezeu – trimis pe pământ să mântuie omenirea.

Ilustraţia – Francesco di Giorgio Martini – Vestirea Mariei ( 1475) Siena, Pinacoteca Naţională.

În această zi, deşi a început postul Paştelui, se poate mânca peşte. „Dezlegarea la peşte acordată de biserică în această zi de post, atestă preluarea în creştinism a unui străvechi simbol al renovării. În primele secole ale creştinismului peştele era emblema lui Hristos. Poporul crede că mâncând peşte în acest praznic, va fi întregul an sănătos ca peştele” (Ivan Evseev – Dicţionar de magie, demonologie şi mitologie românească)

În Calendarul popular această zi poartă denumirea de Blagoveştenie sau Ziua Cucului. Este considerată apogeul trezirii naturii la viaţă, al primăverii, primul cântat al cucului fiind legat de echinocţiul de primăvară, iar ultimul cântat, de solstiţiul de vară, ce mai poartă printre altele şi denumirea de Amuţitul cucului.

Ziua Cucului

Cucul este foarte iubit, dar şi temut datorită superstiţiilor legate de el – şi asta nu numai la noi ci în toată zona geografică unde trăieşte, întreaga Europă - în afară de Islanda, Africa, Tibet, China. E considerat o pasăre leneşă deoarece nu-şi cloceşte ouăle singură, ci le depune în cuibul altor păsări. Nu este unica ce „exploatează” tovarăşele de breaslă, mai există trei soiuri de păsări care au această deprindere parazitară şi anume: Paradieswitwe; Schwarzkehl-Honiganzeiger si un soi de cuc din China – Chinesischer Habichtskuckuck. E interesant, până acum nici un ornitolog nu a reuşit să descopere cauza comportamentului ciudat ci doar înţelepciunea acestor păsării. Ele depun un singur ou în cuiburile cu ouă asemănătoare. Puiul străin, de cum iese din ou şi prinde putere, aruncă celelalte ouă din cuib, pentru a primi singur hrana adusă de pasărea ce l-a adoptat fără să ştie, şi care, de regulă este mult mai mică (a se vedea poza).

În pozele alăturate sunt reprezentate un cuib, în care cucul şi-a depus oul. Se vede că este mai mare decât celălalte şi de altă culoare. Următoarea poză reprezintă momentul când cucul proaspăt ieşit din găoace, aruncă celelalte ouă din cuib.( Wie Tiere leben W. S. Priest – K. Bolitho)

În folclor cucul ocupă cel mai important loc, fiind omniprezent în viaţa şi lumea satului deoarece. „Nici una dintre păsări nu e atât de des pomenită, măcar pe departe – nu numai în cântece, în legende, proverbe, credinţe – precum cucul, nu numai la noi, ci şi la toate popoarele zonei septentrionale a pământului” ( O. Papadima – Poezia populară românească).

În credinţa românilor, cucul este o pasăre care are mari legături cu „lumea de dincolo” deci şi cu soarta omului. Datorită faptului că doar trei luni pe an cântă, s-au născut diferite legende. În unele, după solstiţiul de vară, când încetează să mai cânte, s-ar transforma în uliu, mergând pe celălalt tărâm. În altele, de fapt cel care cântă ar fi soţia lui - Sava, pe care ar fi părăsit-o deoarece l-a înşelat cu privighetoarea. Şi asta n-ar fi fost cel mai cumplit lucru ci faptul că s-a uitat tocmai la o pasăre atât de urâtă şi sărăcăcioasă la pene, când el avea pene de aur...S-a mai auzit aşa ceva? Sâ nu-ţi vină să crezi...Rămasă singură – părăsită probabil şi de privighetoare, Sava îl tot strigă şi-l tot cheamă în răstimpul celor trei luni, când el se află pe pământ, în speranţa că-l va găsi.

Într-o altă serie de legende, ar fi fost doi fraţi şi pierind unul dintre ei, cel rămas îl caută strigându-l. Şi tematică nu se epuizează aici şi în basmele germane se găsesc diferite motive legate de această pasăre, care, polarizează într-un mod inexplicabil atenţia numeroaselor naţii.

Să fie oare faptul că el este vestitorul primăverii? Să fie oare cântecul său în care se aude parcă ecoul pădurii, al pământului...sau poate ecoul implacabilului ceas al destinului?

Beethoven l-a imortalizat în simfonia „Pastorala” – căci fără prezenţa cucului nu-şi putea imagina desfăşurarea de forţe a trezirii pământului la viaţă.

Încă din mitologia greacă el ocupa un loc important în ierarhia Olimpului, însuşi Jupiter ar fi luat înfăţişarea unui cuc pentru a seduce pe Hera, legenda spune că muntele unde s-a petrecut asta a fost numit încă din vechime Cochix (cuc). De fapt munţi purtând numele cucului există şi în spaţiul de limbă germană. La Kreuznach, Durlach şi Weinsberg se găseşte Gauchsberg, în Elveţia există Guggisberg şi Göckerliberg. (în textele vechi Gauch, Guggi, Göckerli = Kuckuck, cuc)

În sec. XVI în Germania era similar cu diavolul, cu Donner – zeul tunetului, sau cu Uliul ( a se vedea similitudinea cu legendele româneşti). “Hol`s der Kuckucks”(...la dracu) sau „geh zum Kuckuck” este o gingaşă trimitere la dracu.

Expresia Kuckuckskind (copilul cucului) este similară cu cea de la noi “copil din flori”.

În Japonia, faptul că apare în zori, îl face mesager al nopţii, zborul său matinal alungă umbrele nopţii.

La unele popoare siberiene, soarele şi luna sunt reprezentate prin doi cuci. Conceput în strânsă legătură cu venirea primăverii şi trezirea întregii naturi la viaţă, invocarea cucului îl ajuta de şaman pentru a învia morţii.

În Africa, exista credinţă că datorită cucului vacile erau scoase din minţi. Există o logică, odată cu primăvara, deci cu cântecul cucului, natura se trezeşte la viaţă, deci şi afluxul hormonal care determină trezirea instinctului în vederea perpetuării speciei.

În India – tradiţia vedică, cucul este simbolul sufletului omenesc, înainte şi după încarnare, iar trupul ar fi cuibul străin în care sufletul vine să se aşeze.

În „Cartea tibetană a păsărilor, cucul este formă a lui Bodhisattva ( izbăvire, mântuire) care se întruchipează în Dalai-Lama.

În poezia engleză de dragoste a fost un simbol al „vocii primăverii” – ex. William Wordsworth.

În muzica de cameră, compozitorul austriac Gustav Mahler ( 1860-1911) atras de versurile lui Wunderhorn, în care cucul era mesajerul dragostei, le-a transpus in lieduri.

- De obiceiul parazitar al cucului sunt legate cuvinte noi, astfel Wolkenkuckucksheim ( căminul din nori al cucilor) derivă din comedia Păsările a poetului grec Aristophane( 450-385 i.e.n.) în care, acesta vorbeşte de un oraş unde păsările îşi clădeau cuibul în aer, deci cuvântul Wolkenkuckucksheim este de fapt o zicală care se referă la lumea fanteziei.

Ce este interesant, numeroasele superstiţii din folclorul român legate de cuc, sunt identice în Germania, Franţa, parţial în Suedia:

- Nu există pasăre căreia să i se atribuie atât de mult darul prorocirii, adică, câţi ani mai ai de trăit, cât mai aştepţi până te măriţi/ însori, dacă mori în acel an etc.

- De te prinde primul cântat al cucului cu buzunarul plin vei avea bani tot anul şi invers. Germanul este mai practic, preconizează bogăţia pentru toată viaţa: „wer Frühlings den Kuckuck zuerst schreien hört, und unbeschrien in seinem Gelde rüttelt, dem geht das Geld niemals aus”.

- Cum te surprinde primul cântat al cucului – flămând sau sătul, aşa vei fi tot anul. La fel, dacă eşti murdar, te paşte necazul ca un an întreg să fii tot aşa.

În mitologia română, cucul este o pasăre deosebit de iubită. Dat fiind că începe să cânte la Buna Vestire – numită şi Blagoveştenie, are şi el sărbătoarea la această dată – Ziua Cucului, (când se desleagă limba tuturor păsărilor, mai ales a cucului) şi prin analogie mai este numit şi Blagoveştnicul. Deci, se vede clar adoptarea noilor sărbători religioase pe vechile credinţe populare.Aşa cum relatează I. Evseev : „poporul a privit cu multe rezerve şi ostilitate întroducerea calendarului nou în ţara noastră după primul război mondial. Printre argumentele invocate era şi acesta: „ Toate şelea sânt mai cu dreptate pe stilul vechi. Uite, noi avem o sărbătoare, Blagoveşte, şi pe stilul nou nu cântă cucul, da pe stilul vechi cucul cântă” (E. Bernea – Calendarul)

Calendarul ţăranului român

- Dacă în Ziua de Blagoveştenie e frumos, are să fie anul bun; dacă până la amiază plouă şi apoi va fi frumos, are să fie toamna lungă şi se vor strânge pâinile, dar de va fi ploaie şi soare amestecat, nu-i anul bun; numai dacă de dimineaţă până seara e totuna frumos, atunci anul acela e mănos, au să fie toate pâinile şi toate poamele ( Niculiţa-Voronca)

- Dacă la Bunavestire se află frunza verde, va fi un an cu belşug ( T. Gherman)

- Dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, e semn că vara se purcede întâi pe căldură şi apoi va fi secetoasă.( T. Pamfilie)

- Cum va fi timpul de Buna-vestire, aşa va fi şi în ziua de Paşte. Dacă se ia ceaţa înainte de a ieşi soarele, aşa de timpuriu are să fie şi primăvara. Ciobanii se suie în această zi pe stogul de fân şi ameninţă cu toporu pe iarnă, gonind-o, că iarba-i înverzită şi că ei trebuie să-şi pască acum turmele. De multe griji va scăpa plugarul dacă în noaptea de Bunavestire va fi senin. ( S. Fl.Marian)

Calendarul ţăranului austriac.

- Dacă până la 9 aprilie nu cântă cucul înseamnă ca a îngheţat (Wenn der Kuckuck am 9. April nicht gerufen hat, so ist er erfroren).Deci vremea fiind prea rece, recolta va fi proastă.

- Dacă după Sf. Petru şi Pavel (29 iunie) cântă cucul, va ninge de sărbătorile Crăciunului (Wenn der Kuckuck noch deutlich nach Peter und Paul - 29 Juni ruft, so soll Österreich schon im Advent verschneit sein).

- Atâta timp cât cântă cucul, este secetă ( Solang`der Kuckuck schreit, fürchte din Trockenheit“)

- Dacă şi în August cântă cucul, iarna va fi sărăcie (Wenn der Kuckuck im August noch schreit, wird der Winter teure Zeit)

Superstiţii legate de Blagoveştenie

- Se fap practici magico-rituale, legate de fertilitatea pomilor, la fel ca la Măcinici şi Alexie. Mai mult, pomii sunt ameninţaţi cu toporul că vor fi tăiaţi dacă nu dau roade în acel an.

- Spre a avea multă miere la albine, este bine a le lasa afară în ziua de Bună-Vestire, printr-un gâtlan de lup, ş-apoi ele devin foarte rele, ucid pe albinele vecinilor şi le fură mierea ( Niculiţă-Voronca) Vai ce gânduri păcătoase, tocmai într-o asemenea zi...

- Pentru a fi peste an puternice ca fierul, se obişnuieşte să se sloboade albinele printr-o potcoavă. (I.Cuceu)

- Nimeni nu trebuie să caute gâlceavă în această zi, că e de rău ( S.Fl.Marian)

- Sosirea cucului trebuie serbată în colectiv de tot satul. Se citează chiar versuri cu rol de incantaţie rostite cu această ocazie: „ Mulţi ani buni cu sănătate / Şi noroc să am la toate / Să fiu orişicând voios / Fericit şi bucuros. ( S.Fl.Marian)

- „Cucului i se ofereau chiar ofrande rituale, ceea ce indică apartenenţa acestei păsări la cultul strămoşilor şi străvechilor divinităţi ale naturii. Acest aspect explică şi prezenţa cucului în jocurile cu măşti, unde personajele alaiului cavaleresc se numesc Cuci” ( I.Evseev)

- - În ziua de Blagoveştenie nu se doarme, căci eşti somnoros tot anul. Frigurile încep la Blagoveştenie şi au putere până la Duminica Mare; atuncea dacă te păzeşti nu le capeţi; În ziua de Buna-Vestire să nu pui mâna pe ou, să nu cauţi găinile de ou, cloşte să nu pui, căci iasă puii strâmbi. (Niculiţa Voronca).

- - Buna-vestire se zice că este ziua păsărilor, în care se poate ara, nu însă şi semăna, căci la din contra, păsările ar mânca pâinea de pe spice. Se crede că dacă va răsări soarele des-dimineaţă, primavară va fi timpurie ( Gorovei)

- - La Buna vestire trebuie să sosească rândunelele ( Mangiuca)

Superstiţii legate de cântecul cucului

-Când auzi cucul cântându-ţi în spate este prevestirea morţii, după cum reiese din versurile cântecului: „ Măi femeie, draga mea, / Draga mea, iubita mea / Cucu-n spate mi-a cântat / Şi moartea m-a săgetat/ ( S.Fl.Marian).

- Din contră dacă-ţi cântă în faţă sau în dreapta, este semn bun. „Cucu-n faţă mi-a cântat, / Grijile le-am lepădat / Cântă-mi, cântă-mi cucule / să mă placă fetele/.

- „Craca pe care a stat cucul, când l-ai auzit cântând prima oară „s-o porţi în sân, ca să asculte lumea de tine ca de cuc”; „ea este bună şi de dragoste”, „ se pune în lăutoarea fetelor, ca să fie drăgălaşe la lume, cum îi cucul drăgălaş”. (A. Gorovei)

- „Fetele care voiesc să placă la flăcăi, poartă mergând la joc un cap de cuc la sine, crezând că apoi vor fi căutate şi jucate de flăcăi” ( A.Gorovei) . Acelaşi lucru îl făceau şi lăutarii ca să fie cât mai mult solicitaţi la nunţi.

- „Oamenii amărâţi, ori cu sufletele îndrăgostite cheamă cucul să le cânte şi-şi fac de”de dragoste „ cu limbi de cuc, ori cu ramura pe care a cântat cucul întâi.

- - „Haiducii – ca să asculte lumea de ei, încotro or apuca, şi să fie fioroşi, poartă la ei limbi de cuc şi cap de şarpe tăiat cu paraua de argint în luna martie. Tot aşa poartă şi alţi voinici.” ( Rădulescu-Codin).

Sunt atât de multe de spus, despre această pasăre „esenţiamente erotică” – cum spune G.Coşbuc, care se pare că aduce cu ea toată reverberaţia trezirii la viaţă a întregii naturi, dar şi a erotismului uman amplificat de venirea primăverii.

Cucul este pasărea cea mai prezentă în lirica populară de dragoste, el este confidentul îndrăgostiţilor – fericiţi sau nefericiţi, este cel căruia i se încredinţează mesajul ce trebuie trimis iubitei, este cel de la care se aşteaptă un sfat, este chiar întruchiparea iubitei.

Şi pe bună dreptate este zicala care spune: „Tot românul s-a născut poet, versuri mai sensibile, mai pline de rimă, ritm şi cadenţă – ca în folclorul popular autentic, mai clare şi mai zguduitoare în simplitatea cu care sunt descrise sentimentele, nu pot fi scrise de mulţi poeţi, ce găsesc o adevărată delectare în stilul abscons, în folosirea cuvintelor cât mai „ce din coadă dau să sune”, în rimă – albă ca zăpada, căci şi meşteşugul ăsta nu e la îndemâna tuturor...şi ca să nu spui nimic, trebuie să dai impresia că eşti cât mai profund...

Aş da doar un exemplu...din miile de acest fel.:

„Foaie verde de pelin,/ Ce-mi ieşti cucule hain,/ Ce cânţi vara jumătate / Şi-apoi zbori în altă parte,/ Cuculeţ, pasăre sură / Muşca-ţi-aş limba din gură, / Cântecul să nu-ţi mai zici, / Nici să mai colinzi pe-aici; / Vara vii, vara te duci,/ Când îs dragostele dulci .../ Cântă-mi mie înc-o dată, / Că mi-e mintea tulburată, / Cântă-n dreapta mea cu foc, / Să am parte de noroc, / Cântă-n faţa mea cu drag, / Că ţi-oi da frunză de fag, / Să nu mai fi tot pribeag” ( Gh.F.Ciauşanu).

Cu-Cu...

Julia Maria Cristea - Viena

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

Editor, conceptia paginilor, redactarea şi Revistei Agero : Lucian Hetco [ Impressum ]