|
Tradiţii şi obiceiuri de Paşte
Julia Maria Cristea - Viena
Impresii si pareri personale in FORUM
Tradiţia ouălor vopsite şi simbolul ancestral al
oului.
 Încă
din sec.XIII există tradiţia ouălor vopsite. Cum s-a ajuns la aceasta? O
variantă explicativă susţine că pur şi simplu, din simţ practic. După
strictele dogme ale religiei creştine, în Postul Mare este interzis să se
mănânce ouă. Ei, dar găinile nu cunoşteau aceste restricţii religioase şi
continuau să facă ouă, aşa că acestea erau fierte şi vopsite în roşu –
pentru ca ulterior să se poată face deosebirea. Explicaţie destul de
simplistă...
Încercând să pătrundem mai adânc semnificaţia ouălor colorate, aflăm însă
că oul vopsit a fost prezent în ritualul fertilităţii din Orientul antic,
încă înaintea creştinismului.
Astfel din izvoare istorice şi arheologice se ştie că vechii perşi îşi
dăruiau ouă de diferite culori cu ocazia sărbătorilor sezoniere importante
de înnoire a anotimpului - cum ar fi Anul Nou, care de fapt reprezenta o
serbare a fertilităţii şi a primăverii, oul fiind simbolul eternităţii
vieţii, al germenului care rodeşte, a totalităţii lumii, fiind comparat cu
întregul Univers. Şi astăzi în Iran există tradiţia ca de Anul Nou –
sărbătoare care are loc întotdeuna la echinocţiul de primăvară - 21 martie
şi ţine 13 zile, oamenii să-şi facă cadou ouă roşii, pe care le ciocnesc
cap în cap în ultima zi, cel care sparge oul având dreptul să-l ia, deci
identic ca la Paştele Creştin. La fel, ouăle colorate sunt împodobite cu
desene precum şi diferite scrieri. Prin acest ceremonial ritual de
spargere a ouălor prin lovire, vechii perşi considerau că natura, timpul
şi spaţiul moare şi renaşte anual împreună cu zeităţile adorate, concepţie
preluată de-alungul timpurilor de numeroase popoare.
În Roma antică, tinerii îşi dăruiau ouă roşii şi diferite cadouri la
sărbătorirea zeului Ianus – păzitorul porţilor oraşului şi caselor, după
numele căruia s-a dat denumirea lunii Ianuarie. Aşa cum uşa priveşte
înspre casă şi spre afară, aşa şi Ianus a fost conceput cu două feţe –
devenind astfel un motiv tradiţional în artă precum şi comparaţie pentru
oamenii falşi „ care au două feţe precum Ianus”.
Oul a fost considerat dintotdeauna simbol arhetipal al genezei, al
începutului, al vieţii, regenerării şi nemuririi, iar colorarea lui în
roşu – simbolul vieţii, îi conferea proprietăţi magice.
Chinezii aveau credinţa că Cerul şi Pământul sunt un ou enorm al unei
găini magice născute din haos, cerul învelind pământul aşa precum coaja
oului înveleşte gălbenuşul.
Multe culturi ca cea, greacă, feniciană, vietnameză, japoneză, polineziană
- şi lista nu se încheie aici, au considerat naşterea Universului din „Oul
Lumii”.
Cultura indiană consideră că la începutul genezei, zeul suprem Brahma ar
fi scos din Apele Primordiale - Lotusul Lumii, care a ieşit din germenele
strălucitor al pământului – Oul de Aur ancestral ( Hiranya-garbha), aşa se
explică şi faptul că aurul este considerat sfânt – de aici speculaţiile
afirmă şi legătura indestructibilă cu alchimia...şi dragostea indienilor
pentru aurul dătător de putere şi viaţă.
La egipteni mitologia spune că din Oceanul Primordial – Nun, ar fi
ieşit o movilă pe care a apărut Oul Primordial, din care s-a născut primul
zeu Hnum – zeul Haosului, iar din acest haos a izvorât întreaga
viaţă – asta explică faptul că denumesc şi acum sarcofagele „Ou”.
Mitologia tibetană consideră că din cele cinci elemente primordiale
(aerul, apa, focul, pământul şi lemnul) ar fi apărut oul ancestral, din el
ar fi ieşit un lac mare alb, apoi alte ouă – cele cinci simţuri şi în cele
din urmă oamenii şi restul lumii.
În mitologia greacă eroi ca Polux şi Castor au ieşit din oul zeiţei Leda –
ce avea întruchiparea unei lebede pe care zeul suprem Zeus, ar fi iubit-o.
Numele zeiţei Primăverii la vechii germani, Ostara justifică şi
denumirea sărbătorii Paştelui – „Oster”. Deoarece ea aducea din nou
soarele arzător pe cer ceea ce făcea ca întreaga natură să se trezească la
viaţă, în cinstea ei se făceau la începutul primăverii serbări
spectaculoase, iar tradiţia de a se dărui ouă colorate s-a păstrat până în
zilele noastre.
Acelaşi ritual exista şi în Anglia unde aceeaşi zeiţă a primăverii se
chema Eostra de aici denumirea Paştelui – „Easter”.
Sculptura „Inceputul lumii” a lui Constantin Brâncuşi reflectă
esenţializarea formei primare a cosmosului sub forma Oului cosmic, care
reflectă nu numai începuturile genuine ale oricărei creaţii dar şi faptul
că marele sculptor când a creat forma ovoidului perfect, a fost
familiarizat cu miturile cosmogonice care explică geneza.
O legendă arhetipală din Bucovina, relatată de Elena Niculiţă-Voronca în
cartea sa „Datinile şi credinţele poporului român” apărută în 1903 la
Cernăuţi, consemnează mitul naşterii soarelui dintr-un ou.
Germenele oului dătător de viaţă a fost întotdeauna considerat Energia
Vieţii, pentru aceasta oul a fost folosit dintotdeuna în ritualurile
magice, în farmece, în cultul ferilităţii precum şi in călătoria spre altă
lume.
Descoperirile arheologice au atestat existenţa unor ouă de lut în
mormintele străvechi din Suedia şi Rusia interpretate ca simboluri ale
nemuririi şi învierii.
În Grecia s-au găsit statui ale lui Dionysos ţinând în mână un ou, deci
nădejdea reîntoarcerii la viaţă.
Oul este considerat simbol al prosperităţii. Astfel în Laos există
superstiţia că dacă visezi o găină care face multe ouă e semn sigur că te
vei îmbogăţi.
Ca simbol al fertilităţii oul este folosit în diferite ritualuri. Astfel
în Finlanda plugarul când merge la arat şi semănat poartă cu el un ou în
buzunar. În Estonia, în timpul muncilor agricole ţăranii mănâncă doar ouă,
iar la noi, ţăranii ţineau coji de ouă în sacul cu seminţele ce trebuiau
semănate, le îngropau în brazdă sau le aruncau înaintea boilor care
trăgeau plugul.
În ceremonialul nupţial românesc exista tradiţia ca mirii, după celebrarea
cununiei religioase, la masa nupţială să mănânce întâi un ou, simbolul
fertilităţii raportat nu numai la copii ci şi la o viaţă îmbelşugată.(
S.Fl. Marian - Nunta )
Şi exemplele pot continua, întrucât oului i s-au acordat din cele mai
vechi timpuri semnificaţia permanenţei vieţii.
Aceste credinţe şi tradiţii considerate păgâne au fost atât de
înrădăcinate, încât biserica a fost nevoită să accepte acest simbol
ancestral dându-i evident interpretări legate de credinţa creştină, după
ce mult timp l-a combătut fără şanse de succes.
Dacă la poporul evreu care a serbat Paştele - Pesah (în traducere -
a sări peste, a trece peste, a cruţa) încă din jurul anului 1445 î.e.n. –
ca „o lege veşnică” ce aminteşte de fuga din Egipt şi eliberarea din
robie, oul de Paşte reprezenta simbolul Creaţiunii Universului, la
creştini tradiţia este preluată cu semnificaţie oarecum similară - el
reprezentând noua creaţiune a lumii care a început în momentul când fiul
lui Dumnezeu – Isus Christos a făcut jertfa supremă pe Golgota şi s-a
reîntors din moarte.
În acest sens coaja oului întruchipează piatra de mormânt care s-a spart
atunci când Mântuitorul a înviat şi s-a întors la viaţă, asemenea cojii
oului care se sparge când puiul născut în găoace, iese la lumină.
Încondeierea sau vopsirea ouălor
Iniţial ouăle au fost vopsite cu roşu – culoarea vieţii şi a soarelui la
asfinţit, şi cu galben – culoarea soarelui când răsare. Ulterior culoarea
roşie a fost atribuită sângelui Mântuitorului (V. Aga - Simbolica biblică
şi creştină).
Tradiţia românească consideră oul roşu simbol al nemuririi şi
prosperităţii. La sate există obiceiul de a te spăla pe faţă în prima zi
de Paşti cu apă în care s-a pus busuioc, câţiva bănuţi şi un ou roşu – „ca
să fii rumen şi frumos”, ( E.N.Voronca – Datinile). Această tradiţie a
vopsirii ouălor este un ritual ce trebuie păstrat cu sfinţenie, deoarece –
aşa cum relatează folcloristul şi etnologul S. Fl. Marian, credinţa
populară este: „când oamenii n-ar mai înroşi ouă de Paşti, lumea se va
potopi”.
Ceremonialul nu este întâmplător. Tradiţia spune că pentru „a juca rolul
de substitut ritual al personajului sacru” se folosesc doar cele ouate la
mijlocul Păresemilor ( Postul Mare), doar cele „fără bănuţ” adică fără rod
– nefecundate, iar vopsirea lor se face doar miercurea din Săptămâna Mare,
pentru ca apoi să fie simbolic ucise prin lovire violentă şi mâncate
sacramental în zilele de Paşti.
De-alungul secolelor, procedeul vopsirii ouălor pascale s-a dezvoltat
deosebit. În tradiţia noastră populară există numeroase procedee ce
necesită multă răbdare şi îndemânare artistică: ouă pictate, ouă săpate –
tehnică în care se folosesc ornamente din ceară în relief, ouă scrise, ouă
împietrite, ouă împistrite sau încondeiate cu frunze de plante, ouă cu
mărgele, ouă picurate. În unele regiuni ale ţării ele mai sunt denumite
„ouă muncite” sau „ouă necăjite” aceasta referindu-se la faptul că sunt
atât de laborios făcute, ca apoi să sfârşească violent.
Tematica ornamentării ouălor este luată din simbolurile ancestrale ale
fertilităţii şi perpetuării vieţii – simboluri vegetale, animale şi
astrale. Există astfel peste 70 de desene diferite, folosite în anumite
zone ale ţării, ceea ce este interesant că fiecare dintre ele are o
denumire proprie şi mai ales o semnificaţie precisă. Evident, nu voi putea
aminti decât câteva dintre ele.
„Ciobanul cu oile” reprezintă constelaţia Lira – mijloc de orientare a
ţăranilor în timpul nopţilor de vară, ciobanul fiind reprezentat de steaua
Vega, iar oile de celelalte patru stele. Motiv întâlnit în regiunea
Braşovului.
„Creasta Cocoşului” şi „Cocoşul”, pasăre considerată încă din antichitate
ca având origine divină, datorită faptului că vesteşte prin cântecul său
timpul exact: primul cântat - la miezul nopţii, al doilea cântat - la trei
ore înainte de ziuă şi al treilea cântat - la venirea zorilor. În Evul
Mediu schimbarea gărzilor de noapte a cetăţilor se făcea după criteriul
cântecului cocoşului. Datorită faptului că anunţă exact miezul nopţii este
considerat paznic nocturn, după primul cântat lumea malefică a spiritelor,
demonilor, vrăjitoarelor îşi pierde puterea. Şi astăzi ţăranii se
orientează după cântecul cocoşului. Motiv ornamental folosit în Oltenia.
„Furca” reprezintă unealta uzuală cu care torc lâna femeilor la ţară.
Motiv folosit în Moldova.
„Clopoţelul” simbol cu implicaţii precise, reprezentând clopotele care
anunţă Învierea – prin analogie deşteptarea la viaţă a întregii firi.
Transilvania – jud. Arad.
„Creasta Găinii” simbolizează constelaţia Cloşca cu Pui, după care se
orientează noaptea ţăranii şi ciobanii. Motiv din Muntenia.
„ Cucul”, principalul vestitor al primăverii care vesteşte cu primul
cântat echinocţiul de primăvară ( Ziua Cucului- asimilată în popor cu
sărbătoarea Bunavestire)- ziua pornirii plugurilor şi prin ultimul său
cântat - solstiţiul de vară. Este pasărea cea mai des întâlnită în
folclorul românesc, în cultul strămoşilor, în ritualurile agrare de
fertilitate, practici magice, în lirica populară de dragoste, în legende,
proverbe, superstiţii. Ornament folosit în Transilvania – jud.Braşov.
„ Floarea” –folosit în Muntenia, Moldova, Transilvania.
Am enumerat doar câteva desene tradiţionale, dar, vă daţi seama că până la
70 lista rămâne deschisă.
Ouăle se ciocnesc după ritual: prima zi – cap în cap, a doua zi - cap în
dos şi a treia zi – dos în dos.
Tradiţii şi superstiţii de Paşte
- Există credinţa că între Paşte şi Rusalii cerurile sunt deschise. Cine
moare în acest timp ajunge direct în rai. Cine se naşte atunci va avea o
viaţă frumoasă şi îmbelşugată.
- Cine nu poate merge la slujba învierii trebuie să-şi ia de la neamuri
ramuri sfinţite de măr, salcie sau brad, copaci consideraţi cu forţe
magice, să le pună la icoană pentru ca tot anul să fie feriţi de necazuri.
- Fetele nemăritate, când spune preotul prima oară „Cristos a înviat”
tebuie să răspundă repede „eu să joc prima”, astfel există speranţa să fie
luate la joc şi să se mărite.
- De obicei se aprind focuri mari în jurul bisericii pentru a lumina
drumul sufletelor morţilor care în această noapte se întorc pe pământ.
- Deoarece se crede că şi demonii se pot întoarce, flăcăii iau toaca de la
biserică şi o bat toată noapte în cimitir, pentru a-i alunga.
-Cei care fără de motiv nu merg la biserică în noaptea învierii, vor fi
tot anul bolnavi şi vor avea pagube.
- Lumânările aprinse cu care te întorci acasă după slujba din noaptea
Învierii, trebuiesc păstrate cu mare sfinţenie, deoarece sunt bune în
momentele grele, se aprind în caz de mare furtună, de grindină, de boală,
necaz, se folosesc la farmece şi descântece.
- Alimentele şi plantele sfinţite în noaptea de Paşte se păstrează ca
leacuri şi talismane. Sarea este folosită la sfinţirea fântânilor, slănină
ca leac pentru boli ale vitelor, busuiocul pentru vindecarea durerilor de
gât şi farmece, tămâia se pune pe jar când sunt furtuni violente, salcia
este tămăduitoare, cine înghite trei muguri de salcie scapă de
temperatură. Cine bea zilnic apă în care a pus coajă pisată de salcie
uscată, scapă de durerile reumatismale. Interesant cât de mult adevăr
există în această superstiţie. În 1897 din Salix – numele botanic al
salciei, s-a descoperit acidul acetil-salicilic adică aspirina.
- De Paşte trebuie să te îmbraci cu veşmânt nou – semn al înnoirii.
- Pentru pasca de Paşte care se face în joia mare de o femeie „curată”, se
foloseşte făină cernută prin sită fină, se pune în cuptor doar cu mâna
dreaptă şi în tăvi cu soţ ( altfel îi moare femeii bărbatul)
- Anafura şi pasca sfinţită în noaptea de înviere sau ziua de Paşte, nu
trebuie mâncată în întregime. Ea e bună împotriva frigurilor, de dat la
găini când sunt bolnave şi la vacă pentru a face viţeluşe, nu viţei.
(Botoşani)
- Tot aşa, fărămiturile care rămân pe masă nu se aruncă. Ele se îngroapă
în pământ, iar în locul acesta va creşte o plantă numită Măruncă, şi cine
va bea ceai făcut din ea, va avea mulţi copii. (Moldova)
- Trebuie avut grijă ca şoarecii să nu apuce la pască, deoarece dacă
mănâncă se transformă în lilieci. (Moldova )
- Cine nu doarme în ziua Paştelui, va fi tot anul foarte activ şi-i va
merge bine. (Com.Mihalcea)
- Cine doarme în ziua de paşte, îi va ploua şi i se va strica fânul în
polog. (Siret)
- Nu e voie să iei sare cu mâna la Paşte, deoarece tot anul vei transpira
la mâni (Botoşani)
- Mama căruia i-au murit copiii, deci nu are noroc de urmaşi, în ziua de
Paşte să vândă copilul care-i mai trăieşte la o mamă cu mulţi copii şi
apoi să-l cumpere înapoi. Atunci va trăi şi el, căci în ziua Paştelui şi
Christos a înviat din morţi.( Com.Mihalcea)
- Trei zile cât ţine sărbătoarea Paştelui se stă cu masa întinsă,
pregătită pentru oaspeţi şi cine vine e poftit să mănânce. Asta aduce
prosperitate şi belşug anul întreg.
- În Scheia, obiceiul este ca toată ziua de Paşte să se tragă clopotele,
asta face ca să crească cânepa.
- La sate, oamenii îngroapă ciolanele purcelului sfinţit în pământ şi cred
că din el va răsări un liliac.( A. Gorovei - Credinţi şi superstiţii)
- Cei care mănâncă miel, n-au voie să dea oasele la câini ci trebuie să le
îngroape sub un măr, pentru a fi până la Paştele următor frumoşi şi
sănătoşi ca mărul.
- Cojile de ouă se dau pe apă, ca să le dai de ştire şi blajinilor că
soseşte Paştele ( A. Fochi –Datini şi eresuri)- Blajinii sunt personaje
mitologice româneşti, denumite şi Rohmani, Rocmani sau Rucmani, fii lui
Set – cel de al treilea fiu al lui Adam şi Eva. Se consideră că trăiesc
sub pământ, dincolo de Apa Sâmbetei, unde susţin stâlpii Pământului.
Sărbătoarea lor este o dată pe an, la Paştele Blajinilor, care este prima
sâmbătă după Paşte sau a doua zi după Înviere. Cine nu ţine sărbătoarea
lor, ploaia îi va distruge toată recolta.
- La Paşte, cine merge la biserică să-şi pună un ou roşu în sân, ca tot
anul să fie roşu şi frumos, iar fetele să aibă peţitori.( A. Fochi –Datini
şi eresuri).
- În noaptea de Paşte ( la fel de Sânzâiene, Crăciun, Anul nou, Săngiorz)
se credea că se poate vedea focul comorilor ascunse. În speranţa că se vor
îmbogăţi oamenii privegheau după primul cântat al cocoşului, pentru a
vedea „flăcările albastre fără căldură”care se crede că joacă pe comori.
- În prima zi de Paşte în Ardeal este obiceiul udatului. Băieţii vin la
casele fetelor şi spun: „am auzit că aveţi o floare frumoasă, am venit s-o
ud să nu se veştejească”, apoi le stropesc cu colonie.
- Tot în prima zi de Paşte era obiceiul ca flăcăii şi fetele, înainte de
al treilea cântec al cocoşului să se scalde pe ascuns, într-o apă
curgătoare, pentru a fi tot anul sprinteni, sănătoşi, harnici şi voioşi.
- În Transilvania înainte era obişnuită datina Bricelatului, Alegerii
Craiului sau Vergelului. Tradiţa era să se aleagă drept Crai pe cel mai
harnic flăcău din sat ( cel care a ieşit primul la arat) care judeca pe
cei ce au greşit în Postul Mare, bătându-i simbolic la tălpile picioarelor
cu vergeaua numită şi bricelă sau bătălău. Totul era un prilej de
petrecere.
 -
În Moldova între Paşte şi Rusalii erau montate scrâncioburi în care
oamenii se dădeau pentru ca până la următorul Paşte s-o ţină doar într-o
bucurie.
- În ultimul rând, dar nu cel mai lipsit de importanţă este tradiţia
iepuraşului, care aduce ouă şi cadouri copiilor. Ce legătură poate exista
între ouă şi iepuri? Simplu, ambele sunt simbolul fertilităţii deci a
înnoirii şi perpetuării vieţii.
Cel mai celebru iepure din lume.
Grafica lui Albrecht Dürer (1471-1528) aflată în posesia muzeului
Albertina din Viena.
Toate aceste datini, tradiţii şi superstiţii, unele uitate, altele încă
practicate, se datorează încorporării în sărbătoarea Paştelui a
tradiţiilor precreştine legate de venirea primăverii şi renaşterea
naturii, a datinilor străvechi de celebrare a cultului: strămoşilor, a
unor divinităţi din natură, a unor fenomene naturale, sau practici magice
legate de fertilitatea pământului şi fecunditatea oamenilor.
Poate că acum, când practic „fugim prin viaţă” fără să avem prea mult timp
să vedem şi să ne bucurăm de frumuseţea ei, ni se vor fi părând puerile,
mituri ce aparţin unor alte timpuri de mult apuse...
Şi totuşi, să încercăm barăm pentru cele trei zile, să avem seninătatea,
liniştea şi de ce nu? – inocenţa străbunilor noştrii şi mai ales aceeaşi
bucurie a preaplinului sufletesc, de Sfintele sărbători ale Paştelui.
Christos a înviat!
Julia Maria Cristea - Viena
Scriitoare si jurnalista independenta
Fost redactor Radio, Electrocord - Bucuresti
|
[