|
Toţi cei care am trăit īn Romānia comunistă sau chiar īn perioada de după
căderea comunismului, am visat să ajungem īntr-o ţară a minunilor, unde
se spunea că oamenii sīnt egali, că nu există nedreptăţi, că poţi să
exprimi fără frică tot ceea ce gīndeşti. Visam să plecăm, ca să avem ceea
ce ne lipsea īn Romānia: dreptatea, libertatea, egalitatea. Toţi cei
care sīntem acuma īntr-un colţ sau altul al lumii, departe de locurile īn
care ne-am născut şi am crescut, ne gīndim de multe ori cu nostalgie la
acele locuri de care ne leagă poate cele mai frumoase amintiri.
Cīnd eram īn Romānia, toţi, īntr-un moment sau altul, ne-am gīndit să
plecăm undeva departe. Deci, fie că am plecat īn perioada comunistă, sau
după, unicul ţel era de a ajunge īn ţara minunilor unde să putem trăi
īntr-o societate fără cusur. Şi fiecare dintre noi, mai devreme sau mai
tīrziu, am ajuns īntr-una dintre acele ţări minunate. Unii dintre noi
s-au oprit īn bătrīna Europă, continent de cultură şi artă, iar alţii, am
ajuns pe pămīntul promis al Americii sau al Americii de Nord. Din păcate,
pentru cei care nu au putut pleca din ţară spre pīmīntul făgăduinţei, sau
pentru cei care au rămas īn vechiul continent, America ( īnţelegīnd şi
Canada) reprezintă un mister.
Dar aici nu se poate aplica zicala că nu poţi vedea pădurea de copaci.
Aici realitatea este deformată din cauza distanţei care desparte Europa de
continentul american. O dată ajunşi pe pămīntul făgăduinţei cei mai
mulţi dintre noi am īnceput noua viaţă sub semnul sărăciei, al umilinţei
şi al nedrăptăţii. Dar nu mulţi dintre noi au avut curajul să o
recunoască. Cei mai mulţi, deşi poate că nu aveau ce mīnca, se īmprumutau
să ajungă īn Romānia, ca să se laude cu realizările lor. Arătau poze
facute īn cartierele bogate, līngă maşini luxoase. De fapt, acest lucru
avea două scopuri: īn primul rīnd, de a-i asigura pe cei apropiaţi cīt de
bine le merge şi, īn al doilea rīnd, pentru a se amăgi ei īnşişi că īntr-o
zi vor ajunge la acest nivel. Fiecare dintre noi am ajuns la un nivel
material mai mult sau mai puţin satisfăcător. Dar cu ce preţ ?
Nu vreau să fac apologia Romāniei, dar nu pot să ascund adevărul. Mă simt
datoare să fac publică adevărata situaţie a emigranţilor din Canada.
Recent, am īntīlnit romāni nou- veniţi ca rezidenţi, care au venit īn
Canada la pomul lăudat, dar din nenorocire, sacul lor a rămas gol. Aici
s-au izbit de realitate, care nu era deloc aceea pe care o visau. Cei cu
studii superioare au sperat că aici pot să-şi practice meseriile, dar
pentru un cīştig mult mai substanţial. Din ce īn ce mai mulţi dintre ei,
izbiţi de realitate, decid să se īntoarcă, īn ţară, unde aveau o poziţie
socială. Īn cazul celor cu studii superioare, diplomele universitare nu
sīnt recunoscute, iar rezidenţii trebuie să-şi facă echivalenţele. Estă o
anomalie, dar oameni cu specializări īn Europa, cu doctorate, sīnt
obligaţi să-şi refacă studiale, care sīnt de nivel inferior. Asta īnseamnă
bani, iar cei mai mulţi imigranţi nu dişpun de ei. Deci, īn loc de a
ajunge la un nivel material pe care l-au visat, ei trebuie să se
umilească, să ascundă că au studii superioare, pentru a găsi un loc de
muncă necalificată, pentru a face rost de ceva bani. Dar si găsirea
acestui loc de muncă este o problemă: toţi cei ce angajează cer
experienţă canadiană. Deci, noii veniţi sīnt īntr-un cerc vicios: nu
poţi găsi un loc de muncă, dacă nu ai experienţă de muncă īn Canada, şi nu
poţi dobīndi experienţa canadiană, pentru că nu ai un loc de muncă. Dar
lucrurile nu se opresc aici. Dacă, īn cel mai bun caz, un nou-venit
reuşeşte să obţină un loc de muncă necalificat -să care lăzi la un
magazin sau să spele vase la un restaurant, aici simte adevărata dreptate
şi egalitate din societatea mult visată. De cele mai multe ori,
imigranţii muncesc la negru şi plata este īn funcţie de bunul plac al
patronului. Vrea să protesteze ? I se atrage atenţia că nu este īncadrat
şi poate fi dat afară imediat. Deci, aceasta libertate īl reduce la
tăcere. Īn cel mai fericit caz, cīnd a reuşit să strīngă ceva bani, ca
să-şi refacă studiile, se izbeşte de aceeaşi birocraţie bine studiată,
care are ca scop să īmpiedice pe cei ce vor să se ridice. De foarte multe
ori, cei care cer informaţii despre procedura pe care trebuie să o
īndeplinească pentru a īncepe studiile, sīnt dezinformaţi.
Şi, dacă trecem şi peste asta, noii-veniţi, oameni pregătiţi, cu
specializări şi doctorate, sīnt notaţi mai prost decīt cei de souche,
tocmai pentru ca, la sfīrşit, să nu poată obţine un loc de muncă bine
plătit. Cei ce am plecat din Romānia, īntr-un moment sau īn altul, am
crezut că īn ţara minunilor nu se pot īntīmpla nedreptăţi, că totul este
cinstit şi corect. Că nu e chiar aşa, ne-am convins pe propria piele
şi cu
ce preţ!
14.11.2004 Anca Olariu
Avocată, Canada
|
