|
Impresii si pareri personale in FORUM
1. Începuturile
iluminismului european
Iluminismul,
manifestat în Europa prin reforme specifice
despotismului luminat şi prin tendinţe ale unităţii
europene, pus în practică de împăraţii austrieci Maria
Tereza (1740-1780) şi Iosif al II-lea (1780-1790), dar
şi de regele Prusiei Frederic al II-lea (1740-1786), a
însemnat, pe lângă o tentativă de modernizare a
statului feudal, şi temelia societăţii europene
moderne, o temelie constând într-o politică
mercantilă, caracterizată prin dezvoltarea
manufacturilor, sporirea producţiei pentru export,
amplificarea schimburilor externe prin intermediul
unor companii comerciale, stimularea creşterii
populaţiei şi calificarea lucrătorilor în şcoli de
arte şi meserii. Statul, devenind un adevărat
“arbitru” între clase, urmăreşte o mai bună
repartizare, în sensul uniformizării, a impozitelor şi
obligaţiilor publice asupra cetăţenilor, o relativă
nivelare politică şi socială prin impunerea toleranţei
religioase şi prin crearea de condiţii, inclusiv prin
impunerea obligativităţii învăţământului laic, pentru
ca supuşii să-şi poată utiliza, în folosul statului,
talentele şi aptitudinile” (Mihai Iacobescu, Din
istoria Bucovinei, pg. 101).
Fără a
ignora contribuţia lui Voltaire la cristalizarea
acestei “filosofii moderne”, care pune omul în primul
plan datorită capacităţilor sale încă nepuse în
valoare, începuturile iluminismului coincid cu cele
ale masoneriei moderne, constituită, în 1717, la
Londra, prin înfiinţarea Marei Loje “United Grand
Lodge of England”, şi prin aprobarea Constituţiei
elaborată de James Anderson, în 17 ianuarie 1723.
Maria Tereza şi fiul ei, Iosif, se iniţiază în
ideologia societăţii industriale care va urma prin
intermediul lojei vieneze “Zu den drei Adler” (Cele
trei acvile), lojă din care făceau parte, printre
alţii, şi contele Gyulay din Zalău, şi baronul Samuel
Brukenthal, guvernator al Transilvaniei, dar şi
românul Vasile Nicula, zis Horea din Albac, care, şi
datorită acestei apartenenţe, în perioada 1779-1784,
va fi primit de trei ori de împăratul Iosif al II-lea
(Horia Nestorescu-Bălceşti, Ordinul Masonic Român,
apud. Ion Drăguşanul, Identităţi deturnate, pg. 82).
Istoriografia a tot evitat, până de curând, să pună
semnul egalităţii între iluminism şi masonerie, deşi
se ştia că, aşa cum creştinismul tradiţional
reprezenta sistemul ideologic al feudalismului,
masoneria însemna ideologia societăţii industriale în
formare. La baza reformelor iluministe stă un sistem
de precepte, pe care le putem regăsi în modul de a
guverna al lui Iosif al II-lea. Iar Iosif este
monarhul european care încearcă să pună în aplicare
aceste precepte într-un tărâm virgin, în Bucovina,
prima provincie românească în care iluminismul
european îşi găseşte un cadru optim de aplicare.
Tocmai de asta, adică pentru a putea explica “grija
părintească” a împăraţilor austrieci faţă de românii
bucovineni, o “grijă” manifestată prin reforme
iluministe, enumerarea celor 12 precepte, publicate,
pentru prima dată, în 1875, revista masonică
“Mistria”, se impune de la sine. Aşadar, Iosif fusese
iniţiat în următorul cod de valori:
“1. Fii
drept, căci echitatea este sprijinul geniului uman.
2. Fii bun,
căci bunătatea încantează toate inimile.
3. Fii
indulgent, căci şi tu eşti slab şi trăieşti cu fiinţe
tot atât de slabe ca şi tine.
4. Fii
blând, căci blândeţea atrage afecţiunea.
5. Fii
recunoscător, căci recunoştinţa alimentează şi
nutreşte bunătatea.
6. Fii
modest, căci orgoliul revoltă fiinţele aprinse de ele
însele.
7. Iartă
injuriile, căci răzbunarea eternizează ura.
8. Fă bine
celui ce te-a ultragiat, spre a te arăta mai mare
decât el şi spre a-ţi face dintr-însul un amic.
9. Fii
temperat, cast, căci voluptatea, intemperanţa,
excesele îţi distrug fiinţa şi te fac a fi dispreţuit.
10. Fii
cetăţean bun, căci Patria ta este necesară siguranţei
plăcerilor şi fericirii tale. Fii fidel şi supus
autorităţii legale.
11. Apără
Patria ta, căci ea te face fericit şi în ea stau toate
legăturile, toate fiinţele scumpe inimii tale, dar nu
uita niciodată umanitatea şi drepturile sale.
12. Nu suferi
ca Patria ta, această mumă comună ţie şi
concetăţenilor tăi, să fie pe nedrept oprimată, căci
atunci ea n-ar mai fi pentru tine decât o Ghehence
(iad). Dacă patria ta îţi refuză fericirea, dacă ea
suferă să fii oprimat, depărtează-te de ea în tăcere,
dar nu o tulbura niciodată, suportă adversitatea cu
resignaţiune”.
În viitoarea
Bucovină exista, după 1740, o adevărată pleiadă de
proprietari de pământuri care aderaseră la masonerie,
venerabili ai lojei “Moldova”, dar care, după ocuparea
nordului Moldovei de oştile imperiale (1774), vor
intra sub obedienţa lojei vieneze “Zu den drei Adler”
(Cele trei acvile), devenind, astfel, primii
colaboratori români ai împăratului. Dintre ei, reţinem
numele lui Vasile Balş, mason din 1740, Iordache
Cantacuzino, din 1742, Sandu Sturza, din 1743 şi pe
cel al marelui sulger Leinţa din neamul Lenţeştilor,
mason din 1756 şi mare proprietar de pământuri şi sate
în nordul Bucovinei (Nestorescu-Bălceşti, op.cit., pp.
79-94).
2. Bucovina,
înainte de a intra în contact cu iluminismul
Aflat, de
veacuri, “în umbră, în părăsire, în ignoranţă,
poporul”, aflat la cheremul proprietarilor ecleziaşti
de pământuri, care, “maimuţărind pe Dumnezeu creator,
care poruncise să facă lumină, călugării răspândiră
întunericul, strigând: Fiat nox!” (Constantin
Negruzzi, Păcatele tinereţilor, 1872, pp. 201-202,
apud. Ion Drăguşanul, Bucovina faptului divers, vol.
I, pg. 223), se împăcă “îndată cu stăpânirea cea nouă,
deşi nu putea pricepe cum de au venit sub cârma
împărăţiei austriece, căci nici învălmăşeală de oşti
n-au văzut, nici sânge să curgă, ori măcar pârjol să
se plimbe, ca alte dăţi, pustiitor prin ţară”(Ion
Grămadă, Cartea sângelui, pp. 195-196).
Iosif al II-lea
cunoscuse Bucovina încă din 1769, când o vizitase, cu
ocazia unei inspecţii de graniţă, drept “o adevărată
pustietate, acoperită cu cei mai frumoşi arbori, care
putrezesc încă nefolosiţi”, drept pământuri
“nedesţelenite şi necolonisate”, dar care, dacă ar
reveni Austriei, “s-ar fi săvârşit ceva foarte de
folos (George Bogdan-Duică, Bucovina. Notiţe politice
asupra situaţiei, 1895, pp. 10-11).
Despre acest
“loc pustiu” al anilor 1770-1774, dar de o
tulburătoare frumuseţe, abundând în resurse
nevalorificate, vorbesc, cu precizie monografică,
lucrările “Descrierea districtului Bucovinei”,
redactată, în 1775, de generalul maior Gabriel von
Spleny, “Descrierea Bucovinei şi a stării ei
lăuntrice”, raport întocmit de iluministul Vasile
Balş, în 1780, pentru împăratul Iosif al II-lea,
“Scurte observaţii asupra Bucovinei”, un alt raport,
cu destinaţie imperială, întocmit de Ioan
Budai-Deleanu, în 1803, rapoartele, cu diverse
destinaţii, ale călătorilor străini, publicate într-o
colecţie ştiinţifică românească, şi lucrarea
“Introducere la scrierile lui Constantin Negruzzi”,
elaborată de Vasile Alecsandri la cumpăna anilor
1871-1872. În baza operelor citate, putem reconstitui
imaginea unui ţinut în care satele, formate din
maximum douăzeci de case, se aflau la mare depărtare
unele de altele, cu câteva târguri ruinate, dar care,
precum întreaga ţară “duc o lipsă aproape totală de
meseriaşi, chiar şi cei mai necesari, cizmari,
croitori, fierari, rotari, fiind greu de găsit”
(Spleny, op.cit., pg. 52).
În plan
social, existau trei clase (cum le numeşte Alecsandri)
aristocratice, adică Protipendada laico-religioasă,
Rangurile secundare şi Cinurile, existau, firave şi
veşnic exploatate de funcţionari, breslele
negustorilor şi meseriaşilor, exista, apoi, şi
“poporul şerbit boierescului, poporul pe capul căruia
toţi erau stăpâni… poporul supus la beilicuri, supus
la dare de flăcăi la oaste, supus la bătaie cu biciul,
supus la supliciul fumului prin temniţe, expus la
toate capriciile crude ale soartei, la toate mizeriile
morale şi fizice, plecat la toţi, fie indigeni sau
străini, sărăcit, înjosit, cuprins de groasză din
copilărie până la moarte şi neapărat de lege nici
măcar în contra crimelor”(Alecsandri, op.cit., pp.
VII-XII), iar, “după acel popor Român”, existau
“Ţiganii număraţi pe suflete, proprietate monstruoasă
a statului, a boierilor şi chiar a sfintei Biserici”
(idem).
În ciuda
acestei ostilităţi, poporul manifesta “o iubire
puternică pentru neatârnare şi libertate, o foarte
mare adeziune la ţeară, locul în care şed, familie,
obiceiuri” (Budai-Deleanu, op. cit., pg. 383). Iar
“locul în care şed” reprezenta o înşiruire de “colibe
mici şi împăştiate care pe unde, cele mai adeseori
lipsite de grădină, de curte şi de fântână”, averea
omului constând “în dobitoacele sale, pe care le ia cu
sine după ce-şi părăseşte coliba” (Balş, op. cit., pg.
345).
Concluzionând, cu ajutorul mărturiilor vechi, “starea
culturală a poporului indigen din Bucovina era, la
împreunarea cu Austria, foarte slabă şi înapoiată”
(Iraclie Porumbescu, în “Revista Politică” nr. 10,
1887, pg. 3), “şerbirea şi mizeria fără protecţie, şi
totul mişcându-se într-o atmosferă neguroasă de
ignoranţă, de superstiţii, de pretenţii, de lăcomie şi
de frică” fiind consecinţele unei ordini sociale
primitive, caracterizată astfel: “în vârful scării
sociale, un Domn cu topuzul în mână şi cu legea sub
picioare; pe treptele acestei scări, o boierime
ghiftuită de privilegii, bucurându-se de toate
drepturile, până şi de ilegalităţi, şi scutită de
orice îndatorire către ţară; alături cu acea boierime,
un cler ai cărui şefi, veniţi din Fanar şi din
vizuinile muntelui Athos, se desfătau într-o viaţă de
lux trândavă şi scandaloasă; iar jos, în pulbere, o
gloată cu cerbicea plecată sub toate sarcinile… Şi,
între clasele privilegiate şi între acele
dezmoştenite, un cler ignorant, superstiţios, îngrăşat
cu mana averilor mănăstireşti, aplecat mai mult la
plăcerile lumeşti decât la smerenie apostolească; un
cler care, în loc de a căta să apropie turmele între
ele prin cuvinte de frăţie, în loc de a exersa un
sacerdoţiu sacru şi mângâietor, conform moralei lui
Cristos, prefăcuse sfântul potir în cupă de plăcere şi
talgerul de naforă în disc de parale” (Alecsandri, op.
cit., pp. VII-XII).
3. Primele reforme
iluministe în Bucovina
Ocuparea
Bucovinei s-a săvârşit în toamna anului 1774, sub
conducerea maiorului Mieg, care, până în 25 octombrie,
pune stăpânire pe un teritoriu marcat de “urmele
proaspete ale armatelor ruseşti, care se retrăgeau
după pacea de la Cuciuc-Cainardj” (Bogdan-Duică, op.
cit., pg. 10). Primul guvernator militar al
provinciei, Spleny, adept al iluminismului, impune o
administraţie militară, care să înlocuiască
administratorii băştinaşi “ignoranţi… părtinitori…
înconjuraţi de rude şi de prieteni… corupţi”, dându-şi
“toată silinţa să lumineze mintea poporului,
înmulţindu-i şcoalele până la treizeci şi două (faţă
de cele 8, religioase, existente în 1774) şi aşezând
la dânsele numai învăţători români ori de aceia ce
ştiau bine limba românească” (Deşteptarea, nr. 1,
1907). După Spleny, vine guvernator, din ţinutul
Năsăudului, unde botezase şi cununase o mulţime de
români, generalul Carol von Enzenberg, care, în
perioada 1778-1786, în baza experienţei “româneşti”
din Transilvania, izbuteşte să aplice, cu o oarecare
blândeţe, o serie întreagă de reforme ale
iluminismului european. Alcătuindu-şi un program
propriu pe fundamentul programului elaborat de Spleny
şi de românul Vasile Balş, Ezenberg înaintează Vienei,
în 30 decembrie 1779, un aplu program referitor la
Bucovina, program în baza căruia Bucovina urma să fie
împărţită în cinci districte, conduse de directori
militari care să cunoască limba română, Cernăuţii
devenind noua capitală a proivinciei. Pentru
administrarea satelor, la funcţia de jude urmau să
candideze trei săteni, care, odată aleşi, urmau să fie
scutiţi de orice dări, pământul lor fiind lucrat, prin
robotă, de săteni. Tot Enzenberg a fixat, în mod
diferenţiat, cuantumul obligaţiilor fiscale pe an (15
crăiţari – o familie de ţărani, 30 crăiţari – rupaşii,
40 crăiţari – mazilii, 1 florin – boierii şi
negustorii armeni şi greci, 2 florini – evreii, iar
întregul cin al călugărilor şi preoţilor – 400 florini
pe an). Pentru o mai eficientă administrare a
ţinutului, el înfiinţează, la Cernăuţi, un auditoriu
central, cu rol de primă instanţă juridică a Bucovinei
(!781) introduce peceţile săteşti (1783) şi emblemele
oficiale, cu semnificaţie heraldică (1787),
conferindu-i satului rol de unitate administrativă,
delimitează pământurile rusticale ale clăcaşilor de
cele ale marilor proprietari laici şi ecleziaşti,
numite dominicale sau domeniale (1787), creează cadrul
instituţionalizat pentru paza contra incendiilor
(1786), înfiinţând străji de noapte şi sisteme de
alarmare a populaţiei în caz de incendiu, determină
secularizarea averilor mănăstireşti prin înfiinţarea
Fondului Religionar (1786), astfel ca resursele
Bucovinei să poată fi eficient exploatate (cf.
Iacobescu, op. cit., pp. 100-128).
Împăratul
Iosif al II-lea vizitează Bucovina ocupată în două
rânduri: 14-19 iulie 1783 şi 24-27 iulie 1786.
Cunoaşterea nemijlocită a provinciei, îl ajută la
întocmirea unor planuri de dezvoltare, primul dintre
ele fiind comunicat, când Bucovina făcea parte, deja,
din Galiţia, feldmareşalului Hadik, Preşedintele
Consiliului Aulic de Război, în 18 iulie 1783, plan
care stabileşte, printre altele, ca toate
contribuţiile impuse poporenilor să rămână în
suspensie, iar aceştia să dea “numai datoriile
supuşeşti către autoritatea publică, fără a se face
exces din partea acesteia”, ca proprietarii de
pământuri care locuiesc în Moldova să fie supuşi la
dări mai mari decât cei care au rămas în Bucovina, ca
proprietarii să fie determinaţi să-şi administreze
moşiile prin arendare către supuşii lor; împăratul
decide, de asemeni, ca prestaţia robotei să fie redusă
cât mai mult şi să fie ridicate toate prestaţiile care
amintesc de robie; să fie reduse gărzile de la
cordonul sanitar, supravegherea sanitară urmând să se
facă pe şoseaua principală; cărăuşii din ţară să fie
plătiţi pentru munca lor; vama dintre Bucovina şi
celelalte provincii imperiale să fie ridicată în
întregime; să înceapă construirea de căi de
comunicaţie moderne (cf. Ion Drăguşanul, Identităţi
deturnate, pp. 53-54).
Măsurile
privind îmbunătăţirea vieţii băştinaşilor oglindesc
ţelul principal al politicii habsburgilor, care “era
sporirea veniturilor, pe cât se poate, prin ademenirea
şi atragerea supuşilor”, adică prin transformarea
ţăranului într-un “cetăţean emancipat şi interesat în
sporirea producţiei sale agricole”, în scopul
transformării proprietăţii “în sens modern şi de a o
pune sub controlul riguros al autorităţii sale, de a
oferi tuturor locuitorilor putinţa de a câştiga mai
bine şi de a plăti impozite sporite către stat”
(Iacobescu, op. cit., pg. 255).
În acelaşi
an 1783, la propunerea lui Frantz von Kollowrat, se
constituie şi începe exploatarea de către Aerariu a
minelor de cupru cu conţinut de argint de la Pojorîta,
Iacobeni şi Fundu Moldovei, iar în anul următor, 1784,
datorită consilierului aulic Taddeus Piethnen von
Lichtenfels, prospecţiunile geologice începute de el
în zona Solca, Pîrteşti, Crasna şi Voitinel iau
amploare, descoperindu-se numeroase zăcăminte de sare
gemă, cel mai important fiind cel de la Cacica.
Al doilea
plan imperial de dezvoltare, elaborat în 29 iunie
1786, şi numit ca atare, “Planul” sau “Regulatio”, în
care “se spune de îndată, de la început, că “Împăratul
se îngrijeşte de binele comun şi că, pentru educarea
poporului ortodocs bucovinean este, între altele, mai
întâi de trebuinţă înfiinţarea de şcoli bine
organizate ca, pe lângă cele două şcoli deja
înfiinţate, pentru limba moldovenească şi nemţească,
să se adauge încă şase şcoli districtuale sau capitale
cu limbile mai sus amintite, apoi să se mai înfiinţeze
şcoli triviale, cu limba nemţească şi moldovenească,
în toate oraşele şi comunele parochiale” (Iraclie
Porumbescu, în “Revista Politică” nr. 10, 1887), avea
să fie aplicat, cu consecvenţă, de către urmaşii lui
Iosif al II-lea şi, în primul rând, de Francisc Iosif
I.
4. Iluminismul,
adică guvernarea prin legi
Într-un
teritoriu aflat, veşnic, la discreţia unora, altora,
apariţia legilor (“care nu numai că sunt bune, dar se
şi aplică”, cum avea să constate Xenopol în 1885),
deci apariţia legilor reprezintă ceea ce înseamnă un
proiect pentru un constructor. Cadrul legislativ
defineşte, în fond, o anume concepţie de stat, ba
chiar însăşi esenţa acelui stat. Judecând din acest
punct de vedere, legislaţia iluministă impusă
Bucovinei este însăşi esenţa începuturilor Europei
moderne, începuturi marcate, în egală măsură, şi de
mit, şi de vizionarism. Deci şi de vis, şi de utopie
(mitul habsburgic), dar şi de de întrezărirea Europei
de astăzi, Bucovina devenind, în epoca austriacă, o
adevărată Europă în miniatură. Pentru că legile au
impus dezvoltări, iar dezvoltările au fost
condiţionate de mâna de lucru calificată, care n-a
putut fi procurată decât prin import, deci prin
colonizări. Dezvoltarea economică transformă Bucovina
rudimentară de altădată într-un spaţiu multietnic şi
multicultural remarcabil.
În 1786, se
elaborează două legi fundamentale, Regulamentul
duhovnicesc, prin care imensul patrimoniu funciar al
proprietarului ecleziast trece în administrarea
statului, “în folosul preoţimei şi al şcoalei”,
“pentru binele obştesc al clerului, al religiunii şi
al omenirii”, veniturile urmând să acopere “toate
cheltuielile pentru feţe bisericeşti şi pentru şcoale”
(29 aprilie 1786) şi Orândueala de pădure pentru
Bucovina, adică primul cod silvic pe pământ românesc
(1786). În baza acestor legi, s-a putut crea un cadru
legislativ propice dezvoltării economice, din care
menţionăm Circulara din iulie 1791 prin care se
stabileşte cadrul legislativ pentru aprovizionarea cu
carne a pieţei din ţară şi din capitală, Prevederile
cu caracter fiscal din 1810 privind fixarea unui “bir
funciar” de 10 la sută “din averea moştenitoare
nemişcătoare”, Patentul peceţilor de plumb al
expediţiilor de tranzit din 1810, Rânduiala pentru
mori din 1 decembrie 1814, Reglementările vamale din
1818 privind exportul “colilor de sticlă”, a mătăsii,
bumbacului, lânii, blănurilor, pieilor etc., Patentul
din 17 noiembrie 1817 privind taxele pentru “orice fel
de urice, scrisori, poliţe, cărţi de comerţ,
legitimaţii, calendare, ziare”, Izvodul din 1818
privind “taxa de bejenie”, Patentul imperial din 8
decembrie 1820 “pentru descoperiri şi îndreptări a
industriei”, prin care fiecare fiecare producător
obţinea anumite garanţii de protecţie de la stat,
Circulara din 16 iunie 1821 privind cuantumul vămilor
de drumuri împărăteşti, vămi peste poduri şi vămi la
trecători de ape, Ordonanţa din 25 iulie 1828 privind
drepturile şi obligaţiile meşteşugarilor, Circulara
din 15 februarie 1833 destinată producătorilor de
bere, Actul normativ din 3 noiembrie 1841 privind
înfiinţarea unei “tovărăşii de credit”, deci a unei
bănci în folosul agricultorilor.
Sistemul
legislativ, în cronologia sa, marchează o cronologie a
evoluţiei economice, evoluţia economică fiind, în
fond, principalul scop al iluminismului.
5. Valorificarea
resurselor
Pentru
identificarea şi, ulterior, valorificarea resurselor
naturale ale Bucovinei se constituie, în 1779, o
comisie de cercetări geologice şi o Societate de
exploatare şi investigaţii. Foarte curând, în 1783,
Johann Paul Hoffmann descoperă resursele de mangan şi
fier de la Iacobeni, unde, fiind aduşi mineri de la
Zips, se construieşte primul furnal, înalt de 8 metri.
În 1796, industriaşul Anton Manz de Mariensce cumpără
minele de la Iacobeni, ridică 280 de case pentru
mineri, pe care îi aduce din de prin ţinuturile
germane, pune temeliile unui magazin de alimente, ale
unui nou furnal, construieşte două afânătoare de
minereu, două ateliere cu ciocane, apoi descoperă, în
vecinătate, la Cîrlibaba (1797), importante zăcămite
de plumb şi argint. O corporaţie particulară,
reprezentată de Franz von Kolowrat, modernizează,
începând cu anul 1783, minele de la Pojorîta, Fundu
Moldovei şi Iacobeni, aducând muncitori calificaţi din
Zips, Boemia, Leutschau şi Kassmark, pentru că românii
refuză, mult prea multă vreme, să se integreze în
acest nou mod de viaţă. Până în 1807, şapte mii de
mineri vin în Bucovina, întemeiază sate şi construiesc
cuptoare, afânătoare, forje.
În 1801,
Karl Kalita, nepotul lui Manz, pune în funcţiune
exploatările miniere de la Stulpicani, cu două vetre
de afânare şi un atelier de prelucrare, cu un furnal,
cu ateliere pentru unelte agricole, piese pentru mori,
elemente componente pentru căruţe şi ustensile de uz
casnic.
În 1817,
Manz deschide, la Frasin, o fabrică de potasă, o uzină
metalurgică la Vama, în care face şine şi bare de
fier. La Pojorîta, Manz are un cuptor pentru prăjit
minereul şi ateliere de produs cazane şi plăci de
aramă, iar la Iacobeni – ateliere în care fabrică
pluguri, sape, plite, ceaune, hârleţe, grătare, cuie
şi maşini agricole.
Zăcămintele
de sare de la Cacica prind să fie exploatate din 1791,
în 1800 funcţionând, aici, 8 cazane de exploatare.
Cea dintâi
fabrică de bere a fost construită la Rădăuţi, în 1789,
vechea fabrică mănăstirească de la Solca fiind
modernizată. În 1795, se deschide încă o fabrică de
bere la Sirtet. La Vatra Dornei exista, din 1786, o
“moară împărătească”, în anii următori, până în 1804,
construindu-se alte 45 de mori.
Atelierele
manufacturiere, care iau fiinţă în 1779, când se dau
în folosinţă 195 de astfel de “investiţii modeste cu
venituri rapide şi sigure”, se înmulţesc, până în
1804, la 596. Apele minerale, descoperite în 7 iulie
1807 de către medicul districtual Plusch la Dorna
Candreni sunt, curând, valorificate prin înălţarea
unei construcţii cu camere de baie şi de dormit, prin
curăţirea şi podirea cu scândură a izvoarelor, din
1812 luându-se măsuri serioase pentru amenajarea unui
drum şi a unei staţiuni balneare, cu hoteluri,
grajduri, remiză pentru trăsuri şi o ospătărie, în
baza planurilor şi a devizului întocmite de inginerul
ţinutal din Cernăuţi Adolf Marin.
Prin
construirea căii ferate Lemberg-Nepolocăuţi-Cernăuţi
(11 ianuarie 1864 – 15 septembrie 1866), a celei care
leagă Suceava de Cernăuţi (28 octombrie 1869) şi a
căii ferate Cîmpulung Beclean (1888) Bucovina se
racordează la Europa şi într-un sens cât se poate de
real, de pragmatic.
Toate
acestea determină schimbări majore într-o provincie
românească în care, vreme de veacuri, nu s-a mai
întâmplat nimic. Se produce o adevărată sistematizare
a satelor şi, concomitent, a gospodăriei ţărăneşti. În
locul vechilor bordeie provizorii se încheagă
gospodării, cu case din lemn, cu grajduri, cu pătule
de furaje (inclusiv magaziile pentru fân, numite
“standole”) şi cu pătule de gunoi, din vremea aceasta
datând şi o anume mitologie a construcţiei (jertfirea
unui cocoş şi zidirea unei umbre la colţul casei), dar
şi un sentiment al “vetrei natale” (Ioan Ştefureac,
Casa la românii bucovineni, în “Lumea Carpatică, nr.
2, pp. 25-27).
Măsurile de
ordin economic au fost mereu dublate, în spiritul
iluminismului, de reforme în plan social, prima dintre
acestea fiind Decretul imperial din 5 aprilie 1782,
prin care s-a limitat dependenţa şerbilor faţă de
stăpâni, urmat, în 1783, de decretul privind
eliberarea ţiganilor, de decretul privind munca
salariată a ţăranilor meşteşugari (1786) şi de
decretele prin care li se recunoştea ţăranilor dreptul
de a dobândi şi stăpâni ca proprietari loturile
obţinute prin defrişare (1803, 1810). În 22 iunie
1848, Camera Constituantă din Viena, prezidată de
Arhiducele Ion, proclamă emanciparea ţăranilor, iar ân
31 august – împroprietărirea ţăranilor bucovineni cu
80.500 hectare de pământ arabil, ei fiind datori să
plătească proprietarului (Fondul Religionar) doar “o
sumă desdăunătoare, care trecu ca ipotecă asupra
proprietăţii” (Drăguşanul, Bucovina faptului divers,
vol. I, pg. 280).
6. Iluminismul, o
mare lecţie a istoriei
Reformele
iluministe, aplicate, pentru prima dată pe pământ
românesc, în Bucovina, contemporaneizează cu Europa,
mai ales în perioada 1860-1914, când Bucovina a
funcţionat ca ducat autonom, această superbă provincie
românească, pe care Unirea cu Ţara-Mumă o găseşte, cum
mărturiseşte Iorga într-o scrisoare către bucovineni
din 1919, “plină de oameni culţi şi bogaţi”
(Calendarul “Glasul Bucovinei” 1920, pg. 48).
Reformele
iluministe ne-au scos dintr-o trândăvie tradiţională,
adeseori cu forţa. Un exemplu în acest sens, adică al
binelui făcut cu forţa, îl reprezintă obligarea
ţăranilor bucovineni la a-şi trimite copiii la şcoală
şi garantarea frecvenţei şcolare cu un bun imobiliar,
care, în condiţiile în care bucovineanul prefera să-şi
ţină copilul ca ajutor în treburile gospodăreşti, era
scos la licitaţie (Drăguşanul, Bucovina faptului
divers, vol. I, pp. 367-368, vol. II, pg. 40).
Iluminismul
a pus temelia societăţii moderne în Bucovina, o
societate românească mândră de sine şi de realizările
sale şi care, în toamna anului 1886, când realizează
un adevărat bilanţ economic în cadrul expoziţiei de la
Cernăuţi, la care expun 150 de producători români din
totalul de 294, constată că, deşi nu s-a rupt
definitiv de tradiţii, poate răspunde “Prezent!” la
apelul contemporaneităţii europene.
În 1887,
când petrece o vară întreagă în Bucovina, printre
“ţărani bogaţi, dar care duc aici traiul lor modest şi
cumpătat”, A.D. Xenopol identifică drept “cauze ale
stării mai bune a ţăranului Român din Bucovina” trei
elemente definitorii ale “atmosferei morale care-l
înconjură: preotul, şcoala şi legile”, în condiţiile
în care “aceste legi se aplică” şi nu sunt “scrise
numai pe hârtie” (Xenopol, O călătorie la Dorna, în
“Revista Politică”, 1887, apud. Drăguşanul, op.cit,
vol. II, pp. 26-28).
O sumară
trecere în revistă a modului de aplicare a reformelor
iluministe pune în evidenţă, dincolo de un anumit
orgoliu naţional, şi soluţii pentru viitorul neamului
românesc. Pentru că din istorie putem învăţa că
viitorul se construieşte în baza unui plan, pe care îl
reprezintă sistemul legislativ, şi că sistemul
legislativ trebuie conturat în aşa fel încât oamenii
să poată câştiga cât mai mult, pentru a putea
contribui eficient la consolidarea statului. Practic,
asta şi înseamnă iluminismul: ajută-l pe fiecare om să
se împlinească, să prospere, şi-atunci va prospera şi
statul. Să sperăm că, odată şi odată, ne vom reaminti
cu toţii de lecţiile mari ale istoriei.
Bibliografie:
Vasile
Alecsandri, Introducere la scrierile lui
Constantin Negruzzi, Bucureşti, 1872
Vasile
Balş, Descrierea Bucovinei şi a stării ei
lăuntrice, 1780, în Bucovina în primele descrieri
geografice, istorice, economice şi demografice,
Bucureşti, 1998
George
Bogdan-Duică, Bucovina. Notiţe politice asupra
situaţiei, Sibiu, 1895
Ion
Budai-Deleanu, Scurte observaţii asupra Bucovinei,
în Bucovina în primele descrieri geografice, istorice,
economice şi demografice, Bucureşti, 1998
Ion
Drăguşanul, Identităţi deturnate, Grupul editorial
Muşatinii – Bucovina viitoare, Suceava, 1999
Ion
Drăguşanul, Bucovina viitoare, 2 volume, Grupul
editorial “Ion Grămadă”, Suceava, 2003
Ion
Grămadă, Cartea sângelui, Grupul editorial Crai
nou – Muşatinii – Bucovina viitoare, Suceava, 2002
Mihai
Iacobescu, Din istoria Bucovinei, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 1993
Constantin Negruzzi, Păcatele tinereţii,
Bucureşti, 1872
Gabriel
von Spleny, Descrierea districtului Bucovinei,
1775, în Bucovina în primele descrieri geografice,
istorice, economice şi demografice, Bucureşti, 1998
|
