|
SEMNUL MEU:
„ACADEMIA DE LA
SÂMBĂTA”
Acad. dr. Antonie Plămădeală,
Mitropolitul Ardealului
Seria: "Cuvinte catre urmasi"
- publicat prin bunavointa domnului dr.Silvestri
Impresii si pareri personale in FORUM
„Rolul Academiei de la Sâmbăta de Sus este cel de
culturalizare a neamului românesc. Ea este făcută absolut independent faţă
de alte academii din lume. Am gândit-o să fie pentru poporul român, în
primul rând, un mijloc de repunere în prim-plan a valorilor creştine. Dar
am gândit-o la început ca pe un loc de organizare de conferinţe şi ceva
mai mult: să fac un loc de vacanţă pentru preotesele şi preoţii de la noi.
Aşadar, la început, am gândit-o ca pe o Academie limitată la nevoia de
Episcopie şi la nevoia Mănăstirii Brâncoveanu. Nu i-am dat importanţa pe
care se pare că o va lua sau pe care şi-a dobândit-o într-un an de zile.
Însă am gândit-o ca pe o casă care să fie locuită de cei care vor să
participe la congrese, la orice fel de întâlniri şi a ieşit mult mai mare
şi mai importantă. Pe mine mă interesează un singur lucru şi anume, ca
poporul român să beneficieze de această Academie. Dacă ea îşi ia în timp
şi alte roluri, asta o priveşte şi mă bucură.
Dar iniţial am gândit-o ca pe ceva necesar, aici în Transilvania. La
„Academia de la Sâmbăta” se pot organiza însă conferinţe destul de mari,
de până la 150 de invitaţi. Întâlniri din care să învăţăm şi noi şi să-şi
folosească conferenţiarii; dar în special am făcut-o acolo, în acel loc
(cu o natură mirifică) pentru ca să le oferim un loc plăcut. Ştiţi cum
este aşezată. La poalele Munţilor Făgăraş, foarte aproape de Mănăstire.
Dar viaţa monahală să rămână în mănăstire. Sala de conferinţe - înafară!
Şi tocmai pentru aceasta, în ultima vreme, m-am gândit să-i fac în spate
şi o trapeză, cu bucătărie, sală de mese şi aşa mai departe, pentru ca să
capete mai multă individualitate şi mai multă specificitate. Am început
lucrările şi sper ca vara viitoare să fie gata. Pentru că în felul acesta
îi dau raţiunea de a fi singură, dar nu independentă, cât este Mănăstirea.
Stareţul va fi stareţ şi acolo. Nu mă amestec în programele conferinţelor.
Totul e să fie organizat şi să-mi garanteze cuminţenia conferenţiarilor.
Dar tematica îi priveşte pe dânşii. Eu mă voi bucura că vor participa la
conferinţe cât mai mulţi, care-şi vor găsi acolo liniştea de care au
nevoie şi aş dori ca tematica să aibă legătură şi cu doctrina creştină. De
aceea mă voi bucura că am terminat-o în 1993, când, încă, moneda avea o
oarecare stabilitate. Dar de atunci încoace, s-a deteriorat aşa încât aş
zice că m-a costat mai mult decât mănăstirea. Şi revin. Şi spun că am
creat un loc anume, acolo lângă mănăstire, în care conferenţiarii îşi spun
părerile, dar nu vor uita că sunt într-o mănăstire. Eu am vrut să se ştie
acest lucru.”
Şi am mai vrut şi să se studieze, să fie loc de învăţătură. „Am adus multe
cărţi de valoare: 100 de volume din secolul al XV-lea, peste 100 din
secolul al XVI şi mult peste 100 din secolul al XVII-lea. Intenţionez să
dau toată biblioteca mea la Mănăstirea de la Sâmbăta. Mai am încă două
camere de cărţi de valoare şi, pe lângă ele, încă atâtea obiecte care
merită să fie expuse în cele două săli mari cât întinderea mănăstirii. Mă
mândresc cu această bibliotecă. Cele mai valoroase lucruri pe care le am
în muzeu sunt cărţile. Şi încă vreau să mai expun ceva. Am câteva sute de
scrisori ale oamenilor mari: scriitori, politicieni, le-am extras acum şi
continui să le expun tot în bibliotecă, în dulapuri mici (încă 50 de
dulapuri) în care să se afle aceste scrisori de mare valoare. Aşa s-au
strâns scrisorile de la Nichifor Crainic, Tudor Arghezi, Dimitrie
Bolintineanu, de la unii oameni de cultură. Vreau să le expun la muzeul
Mănăstirii de la Sâmbăta mai ales pentru educarea tineretului, care va
veni, le va vedea şi cine ştie… Poate şi dintre dânşii vor fi unii care
vor avea asemenea scrisori, ce se vor aduna în timp. Sunt foarte
importante, mai ales pentru tinerii care vor să ia model, cum să facă şi
ei ceva ca să rămână în muzeu. Şi sunt foarte bucuros că am fost înţeles
de cei de la mănăstire. Am ales şi textele care vor fi expuse. Şi poate
acest muzeu va deveni în timp cel mai important muzeu pus la dispoziţia
şcolilor, ei vor găsi aici modele. Aşadar, am corespondenţă de-a lui
Arghezi. Nu cu el, ci corespondenţa lui personală. Deşi l-am cunoscut, nu
am purtat corespondenţă. Mi-aduc aminte: … eram încă student şi am fost la
el acasă, a fost o întâlnire emoţionantă pentru mine. Parcă-l văd şi acum…
Dar scrisorile lui şi ale celorlalţi vor deveni buni sfătuitori ai
tinerilor care vor vizita muzeul. Pentru că, întotdeauna, modelul îl face
pe cel ce-l vede să dorească ceva, să realizeze şi el ceva. Iar aceste
modele le am eu acolo, la Mănăstirea Sâmbăta. Pe lângă cărţi am expus din
tinereţele mele şi covoare de familie, icoane pe sticlă, foarte multe
adunate în timp de douăzeci de ani, altele de la Bucureşti şi descopăr că
nu mai am loc.”
Îmi aduc aminte, când eram eu tânăr şi vizitam asemenea muzee, unde se
vorbea despre scriitori mari, parcă aş fi dorit să fiu şi eu ca ei.
Deocamdată, eu mă căznesc să pun la dispoziţia lor, ceea ce aş fi dorit,
în tinereţea mea. Să văd. Şi cred că muzeul va atrage mulţi vizitatori şi
printre ei să se afle şi aceia care creează lucruri ce trebuie să rămână.
Sper că am reuşit!
Nu ştiu cum să vă spun, dar deocamdată lumea asta îmi apare ca un „ceva”
care se pune peste o altă lume… Lume, în care cuvântul scris are alt rol;
maşinăriile care prind cuvântul scris s-au schimbat. Mi-aduc aminte cum
scriam eu. Nopţile. Cum am scris cele 40 de volume. Eu însumi, uneori fără
maşina de scris. Totuşi… le-am creat. Mă întreabă unii dacă folosesc
calculatorul. Nu! Nu numai, aşa cum am spus, că-mi place să scriu prima
idee pe o foaie albă, ci şi din cauză că acest calculator este… ceva care
vine peste mine! Şi nu m-am putut obişnui cu el. Şi nici nu urmăresc să mă
obişnuiesc, dar cei cu care lucrez eu au început să-l folosească aşa
încât… dacă nu eu, ei se vor obişnui cu el şi eu prin ei, voi putea să mă
manifest cât îmi va da Dumnezeu vreme.
Mi-am mai reamintit acum de definiţia teologiei: „Omul este o fiinţă
religioasă”… Ce rol au în viaţa omului, filozofia, celelalte ştiinţe…?
Toate sunt ştiinţe potrivite şi la nivelul omului. Absolut. Omul e
religios, dar pentru asta nu înseamnă că-şi limitează activitatea lui la
religie. Pentru că omul religios cu adevărat, omul deştept cu adevărat,
găseşte religia în toate. Nimic nu este în afara religiei. De aceea, nu
sunt împotriva ştiinţelor, a filozofiei în special şi nici ele nu au ce
reproşa teologiei. În ceea ce priveşte… o nouă întâlnire, un alt dialog…
Dacă vom mai putea! Vine un sfârşit pentru toţi. Să fie cât mai
îndepărtat!? Dar eu zi altceva: Să fie când vrea Dumnezeu.
Asta îmi dă un fel de înseninare în faţa lumii de acum.
Acad. dr. Antonie Plămădeală,
Mitropolitul Ardealului
|
