|
Stăpīnul statului vegetal
Mānăstirea Putna īntr-o enigmă
Impresii si pareri personale in FORUM
Artur Silvestri
Acum mai bine de cincisprezece ani, īntr-o toamnă
tīrzie, spre seară, ajunsesem la Putna, nu prea departe de Mănăstirea ce
se presimţea, undeva, către apus, după sunetul de toacă anunţător de
vecernie. Īnaintam cu pasul īncet, pe un drum ce urca domol, de fapt
aproape imperceptibil, şi abia cu greu se īntīmpla să distingem contururi
şi volume prin pīnzele de fum, iregulare, ce se ridicau de prin văi, fără
ţintă. De pretutindeni, se auzeau rumori diferite, arătīnd o viaţă ce
fremăta exprimīndu-se īn forma unui zumzet de asfinţit, nefiresc de fapt,
ce nu-mi puteam explica şi nici măcar nu mă īnseninase. Părea, la drept
vorbind, că vremurile se amestecaseră şi că, deodată, fără a se şti, ne
aflam īntr-un alt timp, de altă dată şi īntr-un spaţiu fără cronologie,
dintr-o altă lume unde, lucrurile ar fi trebuit văzute īn marea lor
simplitate ireductibilă, cum, de fapt, şi sīnt sub pecetea tainei.
Taina se īncepea cu locul, o idee mai degrabă decīt geografie, un fel de
formulă cu densitatea unui desen ezoteric ce nu se īndrăzneşte a de
explica prin descriere ori disociaţie şi tot atīt de abstract ca loc şi
idee deopotrivă, ca şi Munţii Carpaţi. Ca şi ei, despre Putna nu e de
trebuinţă a se spune că există pentru că, de fapt, certitudinea că există
face parte din īnsăşi Firea lucrurilor. Apoi, după loc, părţile şi
īntregul; părţi, adică nenumărate detalii ce vehiculează, la rīndul lor,
acelaşi simţămīnt de taină nepătrunsă, ce se aseamănă cu o poveste scrisă
īntr-o limbă necunoscută, īnţeleasă, totuşi, ca şi muzica, pīnă a se
preface īn propoziţii. Toate se arătau, deci, şi īn alte planuri decīt
ceea ce atrăgea privirile şi se expuneau vederii mai mult decīt īn
suprafeţele inteligibile. Şi, īntre ele, cīteva, ce rămīn īn memoria
īngīndurată. Iată, dar, stema enigmatică a Moldovei, ocupată īn cīmpul
mare de capul de zimbru, şi, īntre coarnele lui, o semilună ce pare a
susţine steaua cu cinci raze; īn margini, rozetă şi fragment de corn, sub
capul vietăţii sacre - o cruce şi un ornament floral ce nu-i, bineīnţeles,
ornament; apoi soarele şi gheara de vultur, īn susul şi josul scutului cu
sens secret. Şi, iată, mai de o parte, acel clopot cel mare, numit Buga,
identificat ca o vietate, stricat şi prefăcut, tras la cīntar şi socotit
īn camene, ocale şi litre, parcă spre a i se arăta partea lui de materie
şi desluşirea tainei, ce nu s-a putut desluşi.
Apoi, īn bibliotecă, ţinīndu-se, ca un legat, condica de averi, de mari
īntinderi şi impunătoare īnlesnire, ce īntocmise, pe la O mie şapte sute
şi ceva, Vartolomeu Măzăreanu; şi Tetraevangheliarul desemnīnd, īn
adoraţie, pe Voievodul Absolut; şi manuscrisele de cīntări de Bizanţ dar
făcute cu ison şi priceasne aici īn Carpaţi, ce se intonează abia
cīteodată, rar şi aproape şoptit, de parcă s-ar comunica o altă enigmă, şi
mai īnfricoşată decīt altele.
Văzute astfel, īn şir ce se dezleagă treptat, acestea par - şi sīnt, de
fapt - un fel de etape de iniţiere, īnconjurīnd Locul sacru şi pregătind
sufletul să-l īnţeleagă mai bine, atunci cīnd va fi să fie. Abia tīrziu,
cīnd am păşit īn biserica austeră, fără nici un fel de zugrăveli, cu
īnfăţişarea de sanctuar necunoscut şi am zărit candela aprinsă veşnic la
căpătīiul lui Ştefan cel Mare, mi-am dat seama că intrasem cu adevărat
īntr-o altă ordine a lumii şi că, poate, abia atunci īnţelegeam o taină ce
nu se poate spune.
Īn organizarea ideală de ţări străvechi ce par a fi lăsate la locul lor
īncă de pe vremea Facerii, Putna s-ar fi aşezat īn chiar mijlocul Ţării de
Sus, reprezentīnd ceva mai mult decīt Templul ori Totemul, un ceva ce
s-ar fi confundat aici, īntr-o īnţelegere de populaţie contemporană cu
Cucuteni, cu īnsuşi Centrul Lumii. Această aşezare azi nu mai este
posibilă. Dar, īn mod inexplicabil, şi de o stranietate ce depăşeşte
īnţelegerea obişnuită şi pare să īnsemne īncă o Potrivire ce răsfrīnge
totul īn mari simboluri, enigma ei se alcătuieşte altfel īnsă deopotrivă
de tulburător. Căci, la drept vorbind, departe fiind, īntr-un departe ce
ar putea să īnsemne chiar la marginea ţării cunoscute şi stăpīnite,
īnainte de un altceva ce nu mai este al nostru, ea pare a fi, şi este
chiar, ceva de la capătul lumii noastre sensibile, īncepīnd a fi dintr-un
alt sensibil ce se pătrunde dincolo de simţuri, de parcă, īn proiecţiile
sufletului nostru colectiv, ar fi schema simplificată, entelehia īn
hologramă, spiritul ireductibil īn nedesluşit.
Aici īncepe doar, căci se termină tīrziu, īntr-o lungă poveste ce īnşiruie
miraculosul ori īntr-un epos de lungimi homerice, istoria nedesluşită a
Locului Consacrat. El este sediul miraculosului, spaţiul simbolic maximal
şi, de fapt, aproape o Coloană a Cerului. Īn istoriile secrete ce se
īntīlnesc īndeobşte la popoarele cu străvechime şi īmpovărate de secrete,
se pomeneşte, arareori doar şi atunci cu şoaptă īnfricoşată, despre
Cetatea Sacră unde, adunate īn rīnduieli ce nu se ştiu dar se bănuiesc, se
concentrează Puterile Tribului, Īnţelepţii, energiile intangibile.
Cetatea, nevăzută şi ea (ori, mai bine zis, deopotrivă văzută şi nevăzută)
ar fi acolo unde, printr-o conjuncţie astrală de Potriviri nenumărate, i
s-a hotărīt aşezarea.
Miracolul īncepe odată cu Īnceputul ce se spune īn poveşti de o măreţie
aproape antică, īnfăţişīndu-se ca un fel de pogorīre de sensuri īn formă
de gesturi ritualice cu, poate mai mult decīt ne īnchipuim, un tīlc
criptic, de ritual de fondare. Dar şi mai īnainte de acel Īnceput trebuie
să fi fost şi altceva, un Timp anterior ce aşezase īn Locuri ştiute şi
con-sfinţite schivnici, sihaştri şi īnţelepţi ce se mai amintesc, pe văi
īn sus, īncă şi astăzi sub ceea ce se cheamă Sihăstria Putnei. Căci,
īntr-un mod ce nu se dezleagă īnspre cei mai de jos, ce nu trebuie să
afle decīt ceea ce poate ajunge la ei, īn cīteva locuri şi, de obicei, īn
acele Locuri Mari devenite simbolice, obştea şi mănăstirea se īnsoţesc
īntotdeauna şi de Sihăstria lor, oglindirea īntr-un ceva mai īnalt,
mai rarefiat şi, de bună seamă, mai nedesluşit. Un aer ezoteric, despre
care nu se vorbeşte decīt prea de tot rar, şi atunci chiar īn cuvinte de
oracol, se īntrevede aici. Să fie clipa iluminată cīnd se īmbracă marea
schimă şi se capătă chip īngeresc şi se pleacă īn Pustie, īn singurătate
şi īn privirea peste toate cele trecătoare? Īn orice caz, Putna, īnainte
să fie, trebuie să fi fost o repetare de alte īnceputuri necunoscute,
şiruri de iniţieri indefinite şi de sapienţial vorbit, taina orală īn
Andreon ţărănesc, constituit īntr-un Departe de alţi Munţi Sacri. Astfel
īncīt, Īnceputul mitic şi povestea lui fuse, atunci cīnd se īntīmplase -
ori se hotărīse că s-a īntīmplat - doar legenda, adică revelaţia,
īndreptarul pentru a se citi un mister. Īn orişice caz, imaginile sīnt
tulburătoare. Voievodul, venind ca un semizeu īn paşi cumpătaţi, de
ceremonie de īnceput de lume, īncordează arcul de Vīnător ritualic şi
sloboade săgeata ce urma să treacă din lumea hazardului īn lumea reală, de
Fapte şi Sensuri.
Totul se traduce cu simboluri ce vorbesc īn altfel decīt ceea ce par să ne
spună. Vodă Ştefan oficiază fondarea aşezīndu-se pe un munte īnalt ce īi
arată nu doar rangul secular ci şi altitudinea de ales, de rege şi Mare
Preot, totdeodată. Clipa īnsăşi, cīnd se petrece magia, e hotărītă la
sorocul trebuitor de Sfīntul Daniil Sihastrul; pristolul din altar se
stabileşte acolo unde cade, īntīia dată, săgeata miracolului. A doua
hotăreşte poarta, cu turnul ei; a treia - clopotniţa. Sīntem aproape
contemporani cu un fel de Geneză, cu Rusaliile şi cu un alt fel de
episoade de Evanghelii, unde istoria gesturilor obişnuite īnsemnează, de
fapt, o istorie secretă, ce īntemeiază. Apoi, vin clipele de īnzestrare şi
de facere, daniile īn policandre, sfeşnice şi candele, īn moşii,
deseatine, vămi, pungi cu zloţi tătăreşti, galbeni de la Ungheria, odoare,
mori şi clopote şi Cărţi. Şi arcul mitic, din care se trăgea cu vīrtej şi
un pahar de iaspis alb, sub formă de farfurie, spre a se ţine minte.
Acela ar fi, deci, Timpul fundamental, illo tempore, Vīrsta de aur. Tot
ce se păstrează de-atunci, se ţine deoparte ca şi cum ar fi dovezile
clipei de iluminare, mărturisirea miracolului, şi de-aceea aci stă, pe un
postament de marmură vīnătă, lemnul despicat de săgeata lui Ştefan cel
Mare, un lemn de ulm, straniu el īnsuşi īn ţara fagilor şi stejarilor.
Căci, oricīt s-ar extrage din istoria Putnei chipuri şi episoade ce se
memorează şi se impun ca exemple, nimic nu se apropie măcar cu gīndul de
Marele Model şi, de fapt, de Marele Simbol: el rămīne, īn chip definitiv,
Ştefan, voievodul Moldovei, Cel Sfīnt. Chipul lui, īnconjurat de aură şi
de un fel de cult misterios prin putere, stăruinţă şi caracter, este el
īnsuşi o enigmă ce nu se dezleagă. Nicăieri, īn istoria Europei, nu s-ar
mai putea afla o īntruchipare atīt de iremediabil necontrolabilă,
proiectată īn mit şi canonizată din timpul vieţii chiar īn forma unei
religii deopotrivă cunoscute şi ezoterice, totem, sfīnt şi suport
mesianic ce se īntrepătrund īn proporţii necunoscute şi irepetabile.
Uimitoare este aici sugestia arhaică prin care se subīnţelege că Ştefan
cel Mare nu a murit ci īşi doarme, la Putna, somnul greu neobişnuit,
reversibil, de Păzitor şi de Judecător. Īn Timpul lui, un timp lung,
chinezesc, el stă retras ca Zalmoxis īn peşteră, pentru nu doar şapte
ani ci pentru sute de ani şi abia uneori i se presimte participarea cīnd
răutăţile sīnt prea de tot dese, tulburările nu se mai dezleagă şi ananké,
ananghia, clipa rea se pregăteşte să vină şi să lucreze.
Aceasta este concepţia unui Stat vegetal, de fapt Statul adevărat,
vechi, organizarea de speţă unde individul luat īn parte nu-i altceva
decīt o repetare de tipar şi orice alte īntocmiri decīt aceasta sīnt abia
umbră trecătoare, derivaţie care piere, substitut ilegitim. Ştefan īnsuşi,
este Regele etern, Stăpīnul acestei ţări, deopotrivă Păzitor, Exponent şi
Restaurator.
Odată, cīndva, cīnd se va trezi şi va suna din corn odată, apoi - de două
ori, Poporul lui va afla, va cunoaşte şi se va mīntui.
Artur Silvestri
1 decembrie 2004
|
