|
Sufletul
romanesc
Conditii istorice si trasaturi psihologice ale
romanilor
Impresii si pareri personale in FORUM
de Lucian Hetco Ingaduiti-mi sa prelungim
infatisarea metaforica a poporului roman - neam romanesc la rascruce de
drumuri pe o placa turnanta aflata la gurile Europei, copil orfan al
istoriei europene, fara neamuri aproape, lasat singur in calea tuturor
neamurilor migratoare, vadit razboinice. Sintem un popor de oameni
toleranti (prima noastra caracteristica care a influentat decisiv istoria
noastra, voi arata mai incolo cum am ajuns aici), care cu intelepciunea
taranului pamantean ( taran vine de la latinescul "terra" care
inseamna pamant, aceasta denumire o avem doar noi romanii), s-a
adaptat conditiilor neprielnice ale vremii reusind sa-si pastreze fiinta
etnica prin intermediul culturii si limbii sale de tip latin. Sintem insa
un popor in genele caruia intalnim si elemente ramase din trecerea si
asimilarea altor popoare care ne-au stapinit vremelnic si partial, sintem
adevarati europeni - autentici si nu veniti de prin pustiile
eurasiatice. Insusi limba noastra poseda elemente din limbile
Europei, pe fondul ancestral traco-moesic, cu preponderenta latinei
vulgare, cu influentele puternice slave, germanice de devreme (gepizii,
gotii si de mai tarziu, ale sasilor transilvaneni) , mai tarziu urmate de
cele turane (pecenegii), ugro-finice (ungurii), cumane (inruditi cu
pecenegii), turcice, ruse, franceze etc. Cultura romana a trait toate
fatetele si inrauririle vremilor reusind sa se omogenizeze intr-o
spiritualitate coplesitoare.
Insasi vocabularul limbii
noastre moderne, atesta consistenta si suculenta vorbei noastre, asa cum
spunea Ciulei. Succesiunea neamurilor care s-au perindat prin spatiul
carpato-dunareano-pontic se regaseste inca si acum dupa sute de ani
in fiinta noastra. Nu ramane decat sa constientizam origini, toponimii,
denumiri si obiceiuri - sintem intr-adevar un unicat in Europa. Contrar
teoriilor de natura politica prin care neamul nostru ar fi un neam de
contrabanda, teorii vehiculate cu atata dezinvoltura si nonsalanta in
occident de cei ostili noua romanilor, de parca falsificarea istoriei ar
fi un fapt firesc, putem argumenta astazi, dincolo de subiectivism
si interese nationaliste ca autenticitatea noastra este un fapt real si ca
autenticitatea noastra e data si nu facuta. Mult hulitul
(nu de istoriografia romana) cronicar anonim
al regelui Bela atesta prezenta formatiunilor romanesti la
navalirea brutala a triburilor ungurilor spre Europa,
(dupa multi ani de existenta ungara in "Ätelküz" in sudul actualei
Basarabii) este un
fapt real si confirmat, existenta sa nu poate fi pusa la indoiala, iar faptele
nu se pot contesta.
Mai intai de toate insa
sintem traci si nu oarecum ci... cei mai buni dintre traci - daci
romanizati prin destinele istoriei, neamului nostru trac ale carui
gene le purtam azi in noi impreuna cu celelate popoare balcanice
autentice, cum ar fi bulgarii si albanezii, ii fusese dat insasi de
Herodot urmatoarea descriere:" ...neamul Tracilor este, dupa acela al
Inzilor, cel mai numeros din lume. Daca ar avea un singur carmuitor sau
daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de neinvins si, dupa
socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate nemurile".
Coplesitor acest:"..daca ar
avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi
de neinvins si, dupa socotinta mea, cu mult mai puternic decat toate
nemurile". Actuala si mai adevarata ca oricand aceasta a doua
caracteristica a noastra. Istoria se repeta, iar noi romanii purtam
aceasta caracteristica a strabunilor nostri mai departe cu noi, de
parca am fi dorit sa o avem ascunsa in subconstientul nostru. Sa
constientizam un alt element al spiritualitatii noastre, tipic spatiului
nostru carpato-moesic atestandu-i autenticitatea istorica si prelungirea
mentalitatii trace de-a lungul secolelor pina in zilele noastre.
Am luat de la slavi o
multime de elemente, fapt de altfel firesc, caci in Tara Romaneasca (
Oltenia, de exemplu) romanii asimilara pe slavi, in Moesia ( actuala
Bulgarie si Serbia) populatia vlaha sau valaha fu asimiliata de acestia.
De la inraurirea slavona pe la anul 600-1000, ne-au ramas
denumirile de institutii de tip cnezat sau voievodat, (totusi aici
parerile difera, multi istorici vazind in cnezate continuarea vechii
judecii de origine romana, numele de origine slava " cneaz"
suprapunindu-se cu acesta, de la slavii care traiau impreuna cu
romanii) . Institutiile crestine de tip roman, dupa 500 de ani de
crestinism apropiat de Roma, au fost violent trecute la ritul grec
ortodox sub "apasarea violenta a bulgarilor" (Xenopol). Trebuie
insa sa fie si ceva adevarat in teoria dlui. Xenopol. De la vechiul
imperiu bulgar, ne-au ramas cel putin in sudul tarii influente slavone de
tip bulgaresc. Crestinismul slavon ne-a slavizat partial mentalitatea pe
mai departe, intr-o propaganda activa. Slavii insa au acelasi rol in
formarea poporului roman si a limbii romane neolatine, precum l-au
avut germanicii in procesul de formare a limbilor neolatine
occidentale.
Aceeasi origine slavona o avura
mai tarziu toate dregatoriile politice, pe fondul carora se organizara
principatele de mai tarziu. Numele dregatoriilor sunt de exemplu: Logofat,
Ban, Vornic, Postelnic, Paharnic, Stolnic, Clucer, Jitnicer, Parcalab etc,
care cu exceptia logofatului sint toate de origine slava. Nu cred sa fie
multi romani astazi care sa poata sa descrie explicit
functiile acestea. Inclusiv birul este tot de origine slava,
inlocuind latinescul "tributum", dar aseaza deja darea pe cap a
poporului de rand, si este un element rudimentar, premergatorul
impozitelor de astazi, ca element de baza in constituirea constienta a
unei societati oricat de rudimentara ar fi fost ea.
Elementul slav este deci un
adaos, nu este insa implicit hotarator, adaosul venind destul de
tarziu, pentru ca poporul roman tinar atinsese deja, in romanitatea sa
nord-dunareana un grad de definitie si delimitare, de structurare si
omogenizare, care nu mai permitea asimilarea de catre noii migratori. In
concluzie - au fost ei (slavii) cei asimilati, cel putin la nord de
Dunare. Etnicitatea noastra este un faptor complex si de necontestat. De
sorginte tracica, mentionate si in timpul stapinirii romane, obstile
teritoriale daco-romane erau esentialmente deosebite si superioare
obstilor gentilice ale neamurilor slave sau germanice. Obstile se reuneau
in uniuni de obsti, aceste "Romanii populare" cum le-a denumit
Nicolae Iorga. Acestea au cunoscut o dezvoltare spre forme social-politice
superioare, administrative si militare. ( P.P. Panaitescu). Deci in final
datoram romanitatii noastre supravietuirea noastra.
Este o trasatura din
vechiul caracter al dacilor si al romanilor , ramasa noua proprie in ciuda
nefericirilor istoriei noastre: o dorinta nestirbita de libertate, o pornire
excesiva spre neatarnare. Ne-au ramas toate acestea din vremea
invaziilor, cele de devreme ale pecenegilor, gepizilor, cumanilor, ungurilor
si cele de mai tarziu ale turcilor sau ale rusilor. Neiubiti: grecul si
evreul sint in mentalitatea romaneasca de tip viclean si sint lacomi.
Boierii (cuvant slav), tipul de mic stapinitor local, sint neiubiti si
haiducii de mai tarziu care se ridica impotriva exceselor acestora sint
adevarati eroi, elogiati si iubiti, adapostiti si ridicati la rang de
eliberator, mici "Zapata" intr-un perimetru al tolerantei traditionale
tipice noua romanilor.
Nici primele secole de dupa anii 1000 si
nici Evul Mediu nu ne-au fost prea prielnice. Stransi intre chezarimea
austriaca cu iz unguresc in Ardeal, cu vasalitatea principatelor romane in
fata turcimii ce asfixia mijlocul Europei, cu polonezii si cu rusii in Est
am stat la confluenta intereselor puterilor vremii. Ne-am plecat deseori
capul spre a supravietui, dar de fiecare data l-am si ridicat afirmand
demnitatea noastra. Am fost si mai tarziu adeseori umiliti si batjocoriti,
sa nu uitam de moartea lui Mihai si tradarea lui Basta, groaznicele
chinuri pe care ardelenii Horia, Closca si Crisan au trebuit sa le indure
inainte de moartea lor ca martiri ai neamului. Ne-au umilit fanariotii,
slugarnicia iar demnitatea noastra a fost calcata in picoare: sa nu uitam
de macelul familiei Brancoveanu, de cei patru fii ai sai care au murit sub
ochii tatalui. O fiica de-a familiei Safta (Elisabeta)se refugiaza in
Ardeal, astfel ca, in mod contrar
dorintei Portii otomane singele familiei Brancoveanu nu s-a pierdut si inca mai
curge inca in venele unor romani ardeleni.
De pierdut insa nu ne-am pierdut noi
romanii niciodata, nici nu aveam cum, de vreme ce eram un popor cu o
natalitate demna de invidiat, fapt subliniat de altfel si de istoricul
american Milton G. Lehrer in lucrarile sale despre Romania. Ne-au trebuit
umilintele vremii, pierderea Basarabiei pentru prima data la 1812,
barbaria grecilor fata de Tudor Vladimirescu, dispretul lui Kossuth fata
de romanimea lui Avram Iancu si inca multe altele pentru a putea
constientiza prin carturarii vremii sensul primei unitati noastre
nationale faurite cu sute de ani in urma de primul strateg al neamului,
banul Craiovei, principele Mihai Viteazul. Si nu numai de aici ne-au ramas
idea de unitate si suflet, caci si simbolicele batalii de la 1877 au
antrenat si pe romanii ardeleni. Prin hazardul istoriei am avut sansa unui
prim rege de sorginte germana care a continuat constientizarea treptata
spre Europa si sub care am reusit sa devenim in sfarsit independenti.
Repulsia romanilor de a
servi pe altii, in special a vechii taranimi romane este un alt element
tipic. Tocmai toleranta taranului roman in simplitatea sa a ingaduit
excesele boierimii, iobagii, robii moderni au oferit de-a lungul istoriei
noastre exemple suficiente. Romanii sunt un popor superstitios, mai
superstitios chiar decat rusii, in ciuda vioiniciunii si istetimii
spiritului sau. Calitatile mentale ale romanului nu stau la suprafata, el
fiind de multe ori subapreciat - trebuind sa cobori in sufletul sau pentru
a-l descoperi cu adevarat. Un german va fi cu siguranta mai silitor si mai
muncitor, dar romanul va fi mai patrunzator si spiritul sau va fi mai vioi
decat al germanului. Taranul roman, baza poporului roman, este latin
autentic, asemanindu-se cu taranul francez, spaniol sau italian.
Defavorabila este pina azi imaginea romaneasca cel putin in spatiul de
limba german unde filo-germanitatea altor natiuni nu ne-au ingaduit o
imagine corespunzatoare realitatii.
Ospitalitatea traditionala a
romanilor si bunatatea caracterului sau o atesta calatori ai secolului
trecut care relateaza ca romanii au obiceiul de a pune pe marginea
drumurilor vase cu apa, pentru calatorii care pot trece si seara dinaintea
portilor. Linga vasele cu apa, cei bogati mai pun si paine pentru cei ce
vor veni noaptea. In bilciuri, fetele tinere se plimba cu vasele lor de
lut pline cu apa si dau sa bea la cei insetati. Ospitalitatea
noastra este o alta caracteristica a poporului nostru. In
sfarsit scriitorul francez Le Cler rezuma admirabil in aceste cuvinte
firea si psihologia romanilor: "rasa este occidentala, caci aminteste
in privinta limbii si fizionomiei de italieni si spanioli, obiceiurile ei
sunt orientale". Stramosii noastri, atacati mereu de cate vre-un neam
mai puternic fura de multe ori invinsi... cu timpul renuntara de a mai
ataca, devenind toleranti, au evitat luptele cautand sa reziste defensiv.
O tactica care s-a confirmat in rezistenta pasiva vizavi de dominatia
ideologiei comuniste timp de 50 de ani. Pentru noi romanii a fost o
intrebare care a tinut de factorul timp.
Lipsa noastra de metoda
ne-a fost adeseori fatala, atmosfera morala a orientului in care dominatia
turceasca si greco-fanariota, bacsisurile si aceasta expresie:
" de a te descurca..." coplesi si enerva spiritualitatea
noastra. Mai apoi imprumutul sovietic: "omul nou", de tip
comunist, o creatie a unor minti bolnave, modelat in spirit neo-sovietic
de tip slav a pus pecetea sa asupra mentalitatii romanesti. De
distrus insa nu poate fi vorba. Mentalitatea romana s-a imbogatit cu o
noua experienta. Patima noastra de mai tarziu in a face politica este
coplesitoare; rar intalnim o natiune europeana care sa discute cu atita
patima problemele sale si sa se piarda la randu-i in detalii, coruptie si
balcanism. Sintem o natiune europeana care se redescopera astazi cu
tot optimismul, avand un trecut zbuciumat. Si meritam sansa istorica ce ni
se acorda. Avem destule minti luminate, ar fi pacat sa nu ne trezim
definitiv pe muzica imnului nostru national "desteapta-te
romane" , acum cand poarta e deschisa.
O ultima observatie: avem in
sufletul romanesc o sumedenie de contraste, nedesavirsiri si provizorate.
Am trait mai multe umilinti decat oricare alt popor european. Nici
imaginea noastra in spatiul european nu ne-a fost decat rareori
favorabila. Avem insa si capacitatile noastre nationale, care vor modela si armoniza
aprecierea spiritului romanesc la adevarata sa valoare si pe viitor.
Nu avem voie sa ne vindem usor niciunde in Europa si niciunde in lume. Sa
afirmam existenta noastra si a spiritului nostru pe plan international cu
argumente si cu o imagine favorabila Romaniei in lume. Numai asa vom reusi
sa tinem pasul cu alte natiuni care au invatat din mersul istoriei sa
culeaga elementele favorabile lor si sa le sublinieze cu elocventa.
Si noi avem potentialul necesar, sa o facem deci cu totii. Indemnul
meu: Sa nu uiti ca esti roman - si daca poti sa faci ceva pentru
poporul tau, oriunde ai fi - acasa sau in strainatate - sa o faci fara
ezitare! Avem nevoie de fiecare suflet.
Lucian Hetco / Göppingen bei
Stuttgart 09.12.2001
|
