|
|
|
|
            |
|
Actorul Vasile Menzel,
Teatrul
Excelsior
din Bucureşti
Dialoguri
privilegiate
Maria Diana Popescu,
Agero MDP: Maestre Vasile
Menzel, bine aţi venit la revista Agero din Stuttgart! Răsfoim un pic
biografia domniei voastre?
Vasile Menzel:
Cu
plăcere. Deşi, îmi vine greu să vorbesc despre
realizările mele preferând să vă ofer CV-ul meu, din care dumneavoastră
să extrageţi datele care vă comvin. Ce aş putea adăuga, ar fi că
multitudinea preocupărilor mele a venit din dorinţa de a depinde cât mai
puţin de alţii şi apoi pasiunea tatălui şi a mea pentru artă, pentru
toate genurile
de artă. Teatrul este cel care mi-a oferit şansa
de a trăii mai multe vieţi prin personajele sale. De la umilinţa
ţăranului sărac,
până la grandoarea regelui mândru. Psihologii,
caractere, trăiri, uluitoare, prin diversitatea lor. Muzica este cea
care mi-a dăruit simfonia liniştii sufleteşti, Poezia mi-a conferit
puterea de-a imagina, iar Dansul mi-a dat libertatea de a mă mişca cu
eleganţă prin desişul anevoios dar minunat al artei. Grafica?a
contribuit şi ea la posibilitatea de a gândi şi privi în spaţiu, ceace
nu e deloc puţin.
MDP: Maestre Vasile
Menzel, vă mulţumesc că aţi acceptat să vorbim despre teatru, artă,
viaţă şi interdependenţa dintre ele. Sînteţi cunoscut şi îndrăgit atît
în ţară
cît şi în străinătate în mai multe ipostaze
artistice. Prezenţă elegantă, rafinată şi remarcabilă, sînteţi un
„diplomat” în relaţia dintre scenă şi societate. Viaţa şi teatrul…Care
este părerea dumneavoastră cu privire la această interferenţă
fundamentală
în evoluţia societăţii?
Vasile Menzel:
Vedeţi? Dacă ne-am lua
după spusele lui
Shakespeare,
sau ale lui
Eminescu
în „Glossa”, reiese că lumea e un teatru, piesele
de teatru sunt crâmpee de viaţă, tragică,
dramatică, dar şi comică. Ce trăim acum este o
TRAGICOMEDIE,
dar fără un desnodământ prea fericit. O societate
a căror cultură şi educaţie lasă de dorit se disipează .Această pierdere
a energiei sărăceşte conştiinţa naţională lăsând loc nonvalorii. O
societate este cu atât mai bogată, cu cât are mai mulţi oameni de
valoare.
MDP: „Aţi
crescut în ritmul muzicii şi în pas de dans, aţi
fost educaţi pentru performanţă, apoi aţi
uimit lumea cu prezenţa scenică, scrie o rubrică
de specialitate…
Împreună cu fratele Eugen Menzel aţi format
popularul duo al anilor ’50-’60….
Vasile Menzel:
Noutate apariţiei
duetului” fraţii Mentzel”, ( fratele meu mai mare figura în acte cu
„tz”) a constat în faptul că am fost primiI cântăreţi-dansatori
de muzică uşoară din România. Dansul pe care îl practicam era stepul,
dans american, care la început ne-a adus bucurii, iar mai târziu
necazuri, fiindu-ne interzis. MDP:
Cum era pe vremea aceea, cînd fraţii Menzel dansau în jurul casei sau pe
scenă, „îmbrăcaţi
în fracuri albe şi aveau
mai mult succes decît marii artişti”?
Vasile Menzel:
Aici a fost o nostimadă,
marea noastră surpriză, deoarece nu înţelegeam, la acea vârstă,(12 şi
fratele 14 ani) de ce aveam acel imens succes, atâta timp cât nouă nu ni
se părea mare lucru ce făceam, plăcîndu-ne mai mult de realizările
celorlalţi Dar
nu eram numai contrariaţi, ci şi supăraţi, pentru că din cauza stepului,
tata ne punea zilnic la antrenament, văduvindu-ne astfel de joacă.
Mai tărziu n-am regretat, a fost o
bucurie!
Vasile Menzel:Dacă
mă iau după spusele lor, cred că am reuşit să-i învăţ ce mult înseamnă a
şti să te porţi, cât de important e să citeşti pentru a-ţi complecta
cunoştinţele, talentul, pentru a nu rămâne pe loc. Numai cu talentul, nu
poţi progresa. Având în vedere, că nu am predat numai actorie, ci şi
vorbire scenică, canto, dar şi sunet şi muzică de
film la catedra de regie film, aş vrea să cred că pentru ei am fost „o
carte deschisă” acceptând întrebări din orice domeniu artistic. MDP:
Filmul, teatrul, muzica, stepul, poezia, compoziţia şi viaţa,
lumi separate cu frontiere şi vameşi, „viziuni”
compensatorii sau aceleaşi bătăi
de inimă?
Vasile Menzel:
Aşi răspunde că şi una şi
alta. În fond ce este viaţa? O multitudine de întâmplări
prin
care omul trece, se luptă, pentru a merge mai
departe. „O luptă-i viaţa deci te luptă/ cu dragoste de ea,cu dor
Pe seama cui? Eşti un nemernic/ când n-ai un ţel hotărâtor. Trăiesc acei ce vor să
lupte/ iar cei fricoşi se plâng şi mor.........”.
Iată
ce spune potul
George
Coşbuc
în poemul”
Lupta
vieţii
“. Se poate afirma că „viaţa e un teatru”, întrucît teatrul este cea mai
complexă formă artistică ce cuprinde cele mai multe genuri de
artă.(muzică, dans, actorie, literatură, arhitectură ,arta
costumelor.....) care pot reda
trăirile
vieţii.Teatrul este o polifonie a artelor. Foarte frumos explică marele
compozitor
Richard
Wagner
interferenţa muzicii cu poezia. El atribuie poeziei
- principiul masculin, iar muzicii-principiul
feminin. O muzică adevărată, vie, nu
poate fi
creată fără intervenţia
gândului poetului ( principiul
masculin al
poeziei care fecundează
muzica.) MDP: Care dintre
spectacolele asupra cărora a căzut şi s-a ridicat cortina de-a lungul
carierei, şi al căror purtător de cuvînt aţi fost, vă sunt foarte
aproape de suflet şi azi?
Vasile Menzel:
Poate am să dezamăgesc dar nu voi pronunta nici o piesă
celebră de un autor celebru, aşa cum se obişnueşte când ţi se ia un
interviu, deoarece nu acelea mi-au creat mari probleme. Aşa că voi
menţiona două din piesele ale cărui autor, compozitor,actor, coregraf,
dansator şi chiar corepetitor la pian am fost şi care mi-au afectat
sănătatea o perioadă. „De
la
Stan
şi
Bran
la ...Muppets”,
„Urmaşul
lui
Don
Quijote”.Pentru aceste
piese, şi pentru întreaga mea contribuţie în domeniul artei
spectacolului, Primăria Municipiului Bucureşti (a capitalei) mi-a
acordat
Premiul pentru întreaga activitate, MDP:
La fel ca şi în viaţă, pe scenă
vin
şi pleacă generaţii. Cu ce înnoiri, în sens revoluţionar,
iese la rampă
generaţia tînără?
Vasile Menzel: ? ...E
o întrebare încuietoare. Poate arta minimalistă . MDP:
V-am văzut în videoclipul „Nişte baieti”
cîntînd
şi dansînd rock. Fascinant! Cu adevărat, tinerii interpreţi trebuie să
ia meditaţii de la dumneavoastră….
Vasile Menzel:
Poate da, poate nu, ei trebuie să
aleagă. Ce le recomand însă este să fugă de imitaţii, să încerce să fie
originali. Ştiu, nu-i uşor, dar este singura soluţie de a se salva, iar
după aceia i-aşi mai ruga să nu cadă pradă succesului facil şi
neseriozităţii, căci vor avea de suferit şi-ar fi păcat. MDP:Haideţi să facem
împreună un tur al activităţii teatrale, cinematografice şi muzicale…
Vasile Menzel:
De acord. (Ca să mă
exprim muzical. Aş dori să nu se înţeleagă greşit, rezumând activitatea
mea muzicală doar la muzică uşoară. Eu sunt autor şi de muzică de
teatru, de film, de balet şi de jazz) Cu voia dumneavoastră aş cita
spusele unui pictor genial care mi s-au părut de o mare frumuseţe:
„Lucrurile
măreţe sunt făcute dintr-o serie de lucruri mărunte adunate laolaltă”-
Van GOGH
MDP: Aşadar, Felicia,
înainte de toate a avut premiera internaţională la Festivalul de Film de
la Sarajevo, din 2009, a
mai
fost selecţionat la Festivalul Internaţional de Film Goteborg, la
Festivalul de Film de la Namur şi la cel de la Salonic, cît şi la AFI
Los Angeles Film Festival. Ce alte roluri au sedimentat succesul
actoricesc?
Vasile Menzel:
Permiteţi să adaug şi cele trei premii
primite la Festivalul Internaţional(TIF Transilvania) precum şi cele
cinci nominalizări la Festivalul Naţional de film Gopo, din care una
mi-a fost adresată, pentru cel mai bun actor
În rol secundar.Un alt
film care m-a mulţumit a fost filmul” Mama” sau” Rock’ n
Roll,Wolf
„ ( variantă engleză). O coproducţie franco-româno-rusă de Elisabeta
Bostan, premiată cu premiul ACIN-Romania, premiul special al juriului la
Moscova, pecum şi premiul special
şi
Cupa de argint la Giffoni Vale Piana din Italia. Aşi mai adăuga filmul ”
Jocul de-a vacanţa”-regia Olimpia Arghir.care s-a bucurat de un succes
deosebit. Îmi place să amintesc şi întâlnirile de pe platoul de filmare
cu Charles Aznavour (la Moscova) şi cu Anthony Delon (fiul lui Alain
Delon) la filmul franco-român” L’ homme presse” în regia lui Sebastien
Grall.
MDP:
Ce mai este cultural al nostru şi ce
este importat, cînd vine vorba despre cultura organizaţională în aceste
timpuri de debusolare cvasitotală?Fie ca vorbim despre teatru, muzică
sau film…
Vasile Menzel:
În privinţa dramaturgiei şi a
interpreţilor de muzică uşoară se preferă mai mult ce este importat.
Explicabil oarecum, datorită privării de libertatea de-a alege lucruri
venite din zona occidentală timp de peste 40 de ani. Asta nu justifică
însă exagerările şi nici opţiunile proaste, fără valoare dar care prin
extravaganta lor aduc succes. Penibile de-a dreptul sunt serbările
organizate cu ocazia unor obiceiuri străine şi necunoaşterea
sărbătorilor poporului nostru care au acelaşi subiect şi care sunt mult
mai reuşite uneori. Aşa se întâmplă şi cu majoritatea filmelor noastre,
care mizează pe subiecte politizate şi pe mizeria societăţii. Nu pot să
nu văd şi partea pozitivă a lucrurilor şi anume apariţia unor regizori
şi scenarişti de calitate care aduc faimă ţării
MDP:
Mai putem
reinventa elitele? Mai putem vorbi în contextul actual despre modele
fondatoare care să ne fasoneze sensibilitatea şi gustul estetic?
Vasile Menzel:Ar
mai fi speranţe dar pentru asta ar trebui ca societatea să se implice
mai mult în ceea ce se cheamă factorul educativ să atragă atenţia asupra
greşelilor şi să le
sancţioneze. De un real ajutor ar fi sprijinul guvernanţilor.
MDP: Cum respiră
teatrul românesc pe vreme de criză?Dar actorii?
Vasile Menzel:
Teatrul are darul de a supravieţui în orice condiţii,
doar că, pe timp
de criză face rabat la calitate.În privinţa actorilor, vai de ei,
săracii.! MDP: V-aţi gîndit
vreodată la o carte autobiografică?
Vasile Menzel:
Nu! Pentru asta ar trebui
să mă opresc un timp din scrisul celorlalte cărţi ca: cele de poezie,(În
curând voi lansa al 8-lea volum de versuri, bilingv, RO-ENG,
tradus
de Dr. Veronica Anghelescu, intitulat „ Ruj pe buze”,)sau a piselor de
teatru(trei jucate în teatre şi alte cinci sub formă de teatru la
microfon, înregistrate pe CD-uri şi casete audio)sau să nu mai scriu
muzică.......? Dar cine ştie. Poate într-o bună zi..........
Vasile Menzel:
E foarte greu să mă pronunţ întrucât
cred că e greşit sistemul. Sunt prea mulţi care intervin în deciziile
culturale fără să aibe suficientă pregătire în domeniu. Chiar dacă s-ar
găsi o minte luminată, cu pregătire serioasă, nu ar însemna mare lucru
deoarece cei mulţi şi nepricepuţi se unesc şi distrug valoarea. De
altfel e un lucru arhicunoscut. Răul e mai puternic decât binele. MDP:
Ce face astăzi
maestrul Menzel la
Teatrul Excelsior?
Vasile Menzel:
Ce să facă? Joacă în spectacolele din
repertoriul teatrului, dar şi cântă, dansează, glumeşte cu publicul,
oferă din cărţile personale, în spectacole estivale din parcurile
Bucureştene, încercând să-i facă pe oameni să uite de vicisitudinile
vieţii. MDP:
În final, o întrebare la care aţi fi dorit să răspundeţi şi niciun
jurnalist nu v-a adresat-o niciodată. Sînteţi liber s-o formulaţi, şi să
răspundeţi.
Vasile Menzel:
În momentul acesta nu ştiu să spun care
ar fi întrebarea pe care nu mi-a adresat-o nici un jurnalist, dar mi-aş
dori să închei cu mărturisirea cedinţei în
Dumnezeu
fără să fiu bigot şi mărginit. Îmi face
plăcere să adaug mulţumirile mele pentru acest interviu şi să vă felicit
pentru articolele pe care vi le-am citit în revista AGERO.
Maria Diana Popescu
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
|
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |
MDP: