În ce constă importanţa capitală a acestei glande?

Tiroida este o glandă care secretă hormonii tiroidieni  necesari oricărui proces ce se derulează în organism: pornind de la creştere- hormonii tiroidieni sunt responsabili pentru apariţia nucleilor de osificare; sunt răspunzători de termoreglarea organismului (producând căldura), sunt cei care diferenţiază sistemul nervos (asigurând dezvoltarea neuro-psihică) şi au un rol major în metabolisme (glucidic, lipidic, proteic....etc) care asigură o funcţionare normală, în condiţii de bază, a organismului.

Care sunt primele simptome ale unei disfuncţii tiroidiene?

Practic, nu există nici un simptom specific vreunei proaste funcţionări a glandei tiroide, fiecare manifestare luată separat putând avea multiple cauze, fără nici o legătură cu glanda tiroidă. De aceea se recomandă investigaţii specifice numai când există cel putin 2-3 simptome asociate,(de exemplu: daca se constată o stare de oboseală îndelungată, somnolenţă, depresie, asociate cu o creştere bruscă în greutate sau dimpotrivă, o scădere în greutate cu păstrarea sau creşterea apetitului, asociată cu tulburări ale somnului-insomnii-, cu nervozitate, iritabilitate fără motive obiective.

Există şi indicii cu caracter special, de exemplu afectarea oculară cu împingerea în faţă şi inflamaţia globilor oculari- exoftalmie- ( în boala Basedow-Graves), dureri la palparea tiroidei apărute dupa o viroză respiratorie (în tiroidita subacută), prezenţa unei tiroide mult mărite şi nodulare (guşa polinodulară).În cazul unei tiroide mult mărite de volum, fără durere, pot să apară probleme la înghiţire, tuse, răguşeală, senzaţie de apăsare în gât, de „nod în gât”,dificultăţi la respiraţie (acestea fiind produse de compresia locală).

O precizare aparte merită făcută în cazul vârstelor mici.În hipotiroidia dobândită după naştere se instalează un deficit de creştere, cu statură mică şi oase subdezvoltate în raport cu vârsta şi mai târziu cu întârrzierea apariţiei pubertţăii (toate de obicei reversibile dupa tratament).În schimb, la copiii născuţi din mame cu hipotiroidie (mai ales daca asociază şi aport insuficient de iod) apar întirzieri în dezvoltarea neuro-psihică, în dobândirea abilităţilor motorii şi verbale, cu un nivel de inteligenţă (IQ) mai scăzut,modificarile fiind de obicei ireversibile.

Cum se investighează tiroida?

1 Examenul clinic. O simplă inspecţie poate depista diferite afecţiuni (asimetrie, mărire de volum). E foarte important să facem mişcarea de înghiţire, pentru că tiroida se ridică sus şi se vizualizează mai bine. Facem o palpare blândă de o parte şi de alta a laringelui.În cadrul examenului clinic este foarte important  aparatul cardiovascular ( mai ales pulsul).

2. Analize sangvine. În scopul evaluarii statusului funcţional şi determinarii cauzei disfuncţiei glandei sau anomaliilor structurale se pot efectua următoarele investigaţii:
dozarea nivelului seric al hormonilor tiroidieni (T3: tri iodo tironina, T4: tiroxina, T3 liber, T4 liber) dar şi TSH (hormonul tireostimulator);

Foarte important este faptul că prima dereglare hormonală apărută în testele de laborator este cea a TSH-ului, existând aşadar posibilitatea depistării încă din stadii latente, înaintea modificării hormonilor tiroidieni şi apariţiei simptomelor.

Un argument care poate orienta suplimentar către diagnosticul unei boli tiroidiene îl reprezintă existenţa unor membri ai familiei care au suferit de boli tiroidiene sau autoimune-caz în are se impune dozarea anticorpilor  antitiroidăTPO.

3. Ecografia tiroidiană care evaluează glanda tiroidă din punct de vedere morfologic . Utilitatea explorării ecografice a glandei tiroide se referă la: măsurarea cât mai precisă a volumului tiroidian, diagnosticul proceselor patologice difuze şi evidenţierea şi caracterizarea leziunilor nodulare, ghidarea puncţiei. De asemenea ecografia este utilă în:evidenţierea adenopatiilor latero-cervicale,  monitorizarea post-operatorie a pacienţilor tiroidectomizati şi monitorizarea aspectului tiroidian sub tratament.

4. scintigrafia tiroidiană ce constă în injectrea de iod care va fi imediat captat, fixat, de tiroidă astfel încât ea sî poată fi vizualizată cu ajutorul unui aparat. Metoda este utilă pentru evaluarea consistenţei şi funcţiei nodulilor tiroidieni (zone hipo sau hiperfixante). De asemenea se poate evidenţia o tiroidă nepalpabilă.

5. biopsia glandei tiroide în precizarea naturii benigne/maligne a nodulilor tiroidieni.

Hipotiroidia şi hipertiroidia sunt boli întâlnite destul de des.Cum pot fie le observate de către pacient  şi ce face diferenţa între ele?

Majoritatea simptomelor şi semnelor din hiper- si hipotiroidie sunt evident diametral opuse:

Atunci cand pacientul manifestă unul sau mai multe din aceste simptome clinice, trebuie să meargă la medicul endocrinolog(mulţi pacienţi se duc direct la cardiolog, gastroenterolog etc. li uită de acest aspect). Simptomele în hipertiroidism sunt: hiperactivate, nervozitate, iritabilitate, nelini;te, agitatie,  labilitate afectiv[, insomnie, intoleranţă la căldură, palpitaţii, "lipsa de aer" la efort, scădere ponderală cu poftă de mâncare crescută (la tineri) sau scazută (la batrani), reducerea sau dispariţia sângerşrii menstruale, scăderea libidoului, tranzit intestinal accelerat, sete, poliurie, prurit. Semnele care apar sunt tahicardie, guşă, tegumente calde şi umede, catifelate, transpiraţii abundente, tremor fin al extremităţilor, hiperchinezie, hiperreflexie, eritem palmar, onicoliza, alopecie, retractie palpebrală, exoftalmie.

Hipotiroidismul are şi el, următoarele simptome:la copii se manifestă prin întârzierea creşterii dar şi cu retard psihic, tulburări de memorie, pubertate întârziată iar la adulti apar: astenie, depresie, gândire şi vorbire lentă, somnolenţă, scăderea capacităţii de concentrare şi memorare, letargie, creştere în greutate deşi pacientul nu are poftă de mâncare, constipaţie, tulburări menstruale, dureri musculare sau/articulare, crampe musculare, intoleranţă la frig, căderea parului. Concomitent, pacientul are pielea uscată, îngroşată şi rece, păr subţire, voce răguşită, unghii friabile, infiltraţie tegumentară, predominant periocular şi periferica (edeme la membrele inferioare), bradicardie, colecţii lichidiene în pleură sau pericard.

Multor persoane li se descoperă în timpul investigaţiilor de rutină, noduli tiroidieni. Reprezintă ei o ameninţare pentru sănătate?

Nodulii tiroidieni reprezintă o patologie frecventă, aproximativ 4-8% din populaţie prezintă noduli palpabili, iar dacă ne referim la nodulii descoperiţi ecografic, procentul creşte până la 40%, cu predominanţă netă a femeilor. Dintre aceştia doar 1- 10% sunt maligni. Pentru diferenţierea acestora exista criterii ecografice, scintigrafice şi in final, pentru cei suspecţi de malignitate, prin investigaţiile anterioare se recurge la puncţia citologică aspirativă ( PCA), sub ghidaj ecografic.

Evoluţia nodulilor, din benigni în maligni poate să se facă în decursul mai multor ani, pacienţii odată diagnosticaţi cu noduli tiroidieni trebuind să fie sunt ţinuţi sub observaţie şi chemaţi la controale periodice.

Riscul de apariţie a cancerului tiroidian este mai crescut în cazul pacienţilor care au fost supusi radioterapiei, mai ales la nivelul regiunii cefalice. Majoritatea pacienţilor diagnosticaţi cu o astfel de afecţiune sunt femei, cu vârsta între 25 şi 65 de ani. Prognosticul cancerului de tiroidă este bun daca afecţiunea este descoperită în timp util, dacă pacienţii au sub 45 de ani şi daca tipul histologic al cancerului nu este atât de agresiv. Noduli tiroidieni pot să apară la orice vârstă. Ei pot evolua cu eutiroidie- funcţie normală, cu hipertiroidie- hiperfuncţie sau hipotiroidie- hipofuncţie. De aceea, depistarea nodulilor tiroidieni implică obligativitatea consultului endocrinologic.

Bolile tiroidei  necesita tratament toată viaţa sau disfuncţiile ei pot fi reglate şi apoi funcţionarea ei doar supravegheată ?

Tratamentul hipotiroidiei constă în administrarea de hormoni tiroidieni, individualizat şi gradat, în funcţie de severitatea bolii, vârsta, precum şi de complicaţiile metabolice şi viscerale.

Tratamentul hipertiroidiei are drept scop anularea productiei excesive tiroidiene, precum si combaterea efectelor metabolice ale excesului de hormoni tiroidieni. Se apeleaza la medicamente antitiroidiene, iod radioactiv, sau tratamentul chirurgical (tiroidectomie) atunci când boala nu răspunde la medicaţie. După tiroidectomie se instituie un tratament de substituţie tiroidiană, pe durata întregii vieţi. La tratamentul cu antitiroidiene de sinteză se adaugă blocante B-adrenergice, precum şi sedative. Pacienţii trebuie să evite căldura excesivă, cura heliomarină, să reducă sau să elimine din alimentaţie substanţele cu acţiune excitantă. IÎn cazul bolilor tiroidiene inflamatorii se instituie tratament cu antiinflamatorii steroidiene şi nesteroidiene, urmărindu-se evoluţia bolii sub monitorizare ecografică şi evaluarea parametrilor biologici. Tratamentul guşii se face în funcţie de mărimea acesteia şi de patogenia sa.În zonele endemice, tratamentul profilactic cu iod poate împiedica apariţia bolii. Dacă guşa s-a reconstituit, se reia tratamentul de substituţie tiroidiană şi se face periodic ecografie.În cazul în care guşa determină complicaţii mecanice (fenomene de compresiune), se recomandă tratamentul chirurgical cu efectuarea, apoi, a unui tratament de substituţie tiroidiană, pe durata întregii vieţi.

Medicina alternativă poate fi de folos în cazul afecţiunilor tiroidiene?

Nu cunosc acest domeniu şi nu ştiu să existe studii care să certifice eficacitatea tratamentelor naturiste în cazul afectiunilor tiroidiene.

Se poate vorbi despre o profilaxie în cazul acestui tip de afecţiuni?

Da. Aportul de iod din alimentaţie este foarte important pentru sinteza hormonilor tiroidieni.Există zone geografice cu deficit de iod în apă şi sol, deficit care determină iniţial apariţia unei guşi difuze, apoi,  în decursul anilor a unei guşe nodulară. Aceste zone sunt incluse pe o hartă specifică, fiind vorba în mare parte de zonele submuntoase de deal.Tratamentul profilactic cu iod poate împiedica aparitia bolii. În aceste zone se indică folosirea în alimentaţie a sării iodate.În plus este bine de ştiut că nucile sunt printre cele mai recunoscute alimente bogate în iod. Iodul se mai gaseste în alge marine, fructe-de-mare, nuci verzi, lactate degresate, mozarella, ou fiert întreg, căpşune, cereale crescute în soluri bogate în iod. Aportul excesiv de iod este de evitat în schimb, la persoane cu afecţiuni tiroidiene deja prezente, cum ar fi guşile multinodulare, boala Basedow-Graves sau tiroidita cronică autoimuna (Hashimoto).
Efecte negative asupra bunei funcţionări a glandei tiroide pot avea dietele foarte bogate în substanţe generatoare de cianuri (sâmburi de migdale, tapioca, mălai, mei), tiocianaţi (varza albă, varza creaţă, varza de Bruxelles, conopida, napi, hrean), bromuri, fluoruri, litiu sau exces de calciu.

De asemena recomandăm evaluări periodice ale glandei tiroide persoanelor care au rude cu boli tiroidiene sau autoimune, femeilor peste 50 de ani, persoanelor cere au istoric de radioterapie în zona gâtului, pacienţilor cu  diabet, femeilor cu  sindrom de ovare polichistice, în evaluarea infertilitţăii sau a perturbărilor de ciclu menstrual,  pacienţilor care fac tratament cu interferon şi/sau ribavirina (de exemplu pentru hepatite virale), amiodarona (pentru tulburări de ritm cardiac) sau litiu (pentru boli psihiatrice).

Beatrice Cioba

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL