|
Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri |
CONFERINŢE ŞI CUTREMURE!File de jurnal de Dr. Florentin SMARANDACHEImpresii si pareri personale in FORUM
Sambătă dimineaţa, 27 mai, cu puţin înainte de ora şase, când să mă scol, începe camera să se clatine cu mine – eram la etajul şase, ultimul din hotel: la început, am crezut că e vreo vijelie puternică afară sau o rafală torenţială, cum se întâmplă la tropice în anotimpul ploios; pe urmă, m-am gândit că poate e cutremur din cauza vulcanului Merapi („api” înseamnă foc în indoneziană) din apropiere, care fumega şi scotea gaze, se vedea din departare. Pe 25 mai urcasem cu o masina pâna în apropierea vulcanului.
Dar, în Salatiga, nu au fost distrugeri şi nici pierderi de vieţi omeneşti; din oraş, eu fusesem probabil printre cei mai... cutremuraţi, fiindca locuisem la... înălţime. Dr. Peter Handiko (unul dintre profesorii universităţii locale), care stătuse în casa lui, nici n-a simţit cutremurul!
După micul dejun, servit în hotel, am plecat împreună cu profesoara Asye (Sri Murnining Tyas), conform planului dinainte stabilit, să vizităm Palatul Mataram al dinastiei Paku Buwono din oraşul Solo. Abia seara, de la televiziune, mi-am dat seama de pagubele produse; prindeam la hotel un canal francez care transmitea pentru insulele din Noua Caledonie, dar mă uitam şi pe canalul anglofon ABC.
Pe 28 mai, împreună cu Dr. Harson, matematician, am mers să vizităm Templul Budist Borobudur, cam la o oră şi jumătate de drum faţă de Salatiga, iar de-acolo ne-am abatut spre Yogyakarta, oraş mare, unde cutremurul făcuse pagube materiale şi umane. Am vazut case dărâmate, iar la altele doar acoperişurile căzute: s-au distrus numai locuinţele vechi, construite nesolid.
Am încercat să ne continuăm drumul spre Bantul, aşezarea rurală cea mai afectată, însă toate drumurile erau blocate, numai ambulanţele şi vehiculele cu donaţii erau lăsate să treacă.
Dr. Florentin Smarandache
|
|
Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri |
|
Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia. Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei. |
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|