|
|
|
|
            |
|
CONVORBIRE CU PROFESORUL GEORGE ANCA ŞI PASTORUL CORIN JOHN IZVERNARIU
Ben Todică:
Dragi ascultători, bună ziua!
Iată-ne din nou la o altă emisiune în limba română. Este frig afară,
sunt un pic răcit de câteva zile, îmi cer scuze, aşa suntem toţi, e
iarnă, dar asta nu trebuie să ne răpună,
pentru că viaţa e frumoasă şi merge înainte. Avem în emisiunea de astăzi
o surpriză pentru dumneavoastră. Avem un musafir special din România,
invitatul nostru şi al comunităţii, domnul profesor, scriitorul şi
poetul George Anca. Domnia sa a fost pentru 20 de ani directorul
Bibliotecii Pedagogice ”I.C. Petrescu” din Bucureşti, a predat peste
şapte
ani
limba română la universitate în India, a scris peste cincizeci de cărţi
şi a publicat în câteva limbi. Dar să nu-l scăpăm din vedere pe colegul
nostru, pe prietenul nostru, pastorul Rev. Corin Izvernariu, sperăm să
sosească, este şi dumnealui aşteptat în emisiunea noastră.
Iată că a sosit şi părintele. Ne bucurăm că aţi ajuns, vă rugăm luaţi
loc şi bine aţi venit!
Corin John Izvernariu:
Bine v-am găsit!
B.T.:
Domnule profesor, bine aţi venit. V-am
avut acum câteva zile în mijlocul grupului radio şi suntem extraordinar
de fericiţi să vă avem aicea, să avem o întâlnire şi o discuţie bogată
şi faptul că ne-aţi surprins cu misterele păsărilor măiestre ale lui
Brâncuşi, aş dori să ni le
dezvăluţi. Acesta este unul dintre misterele vizitei dumneavoastră la
noi, pe lângă faptul că vreţi să vă întâlniţi cu limba română din
diaspora. Vă rog, începeţi cu acest mister care constituie/cuprinde de
fapt mai multe mistere pe care să le dezvăluiţi ascultătorilor noştri.
Încă o dată: Bine aţi venit la noi!
George Anca:
Bine v-am găsit !
Sunt foarte surprins şi foarte bucuros de noutatea întâlnirilor din
diaspora română din Australia, în special din Melbourne,
pe care nu puteam să o întrevăd din România. Misterul australian,
aceste mistere
poartă
întregul mister Brâncuşi care se răsfrânge prin pasărea, de fapt prin
cele două păsări măiestre de la Galeria Naţională din Canberra ….
australian. Este misterioasă întâlnirea lui Brâncuşi cu
Maharajahahul
Holkar Yeswant Rao
din Indore,
India, la Paris, care a comandat două păsări măiestre şi l-a invitat în
Indore
să construiască un templu care să fie sprijinit, populat şi simbolizat
de aceste păsări măiestre, ar fi fost patru. Soţia lui, el era tânăr,
soţia lui a murit,
după unii, întru-un accident de maşină, după alţii chiar în urma unei
crime, despre care Brâncuşi ar fi aflat şi n-ar fi mai făcut templul
pe un asemenea temei. Ea a fost vândută în Lichtenstein, au fost vândute
cele două sau una pentru că nu se ştie nici acuma câte, se mai caută,
s-au
căutat
de prin ‘77, că este veche povestea,
şi printr-un
dealer
francez a ajuns în Australia. Deci, aici misterul cumpărării ajunge în
Australia, una,
două,
dar existenţa la această galerie, cred că e un lucru extrordinar faţă de
o cameră întreagă cu multe lucrări la Muzeul de artă modernă de la New
York. Există şi la Chicago,
mai este şi la Washington.
După unii, singurul copil nerecunoscut de Brâncuşi se pare că este tot
în Australia.
B.T. :
Oo ! Fantastic ! Uite că noi nu ştiam
de lucrul acesta. Eu mă consider unul poate printre puţinii
norocoşi care în 1983 au avut posibilitatea să mângâie aceasta pasăre
măiastra la Muzeul Naţional din Canberra, unde am locuit un an de zile.
Dar atunci nu ştiam că ea e a noastra, ne aparţine, credeam că e adusa
de undeva şi ca a fost împrumutata.
G.A.:
Nu, nu. Ele sunt notorii. Sunt 28 de păsări măiestre, din care, se pare
două sunt în Australia, pentru că şi aci sunt lucruri destul de tari, cu
băiatul reginei şi al Maharajahului
şi uite şi cu băiatul lui
Brâncuşi, este un roman întreg pe care poate îl scrieţi dumneavoastră
dacă tot sunteţi de-al casei.
B.T.:
Să dea Domnul.
Deci românii sunt extraordinari cu nişte rădăcini pe care ni le înfigem
adânc
în pământul australian.
G.A.:
Da, nu-i nimic peste Brâncuşi în arta modernă chiar, cum şi cu Eminescu
nu stăm mai prejos decât alţii în poezie. Şi nici decât Enescu.
B.T.:
Aţi avut posibilitatea să-l cunoaşteţi pe Eliade ?
G. A. :
Pe Eliade toţi am avut posibilitatea de a-l cunoaşte. Am avut onoarea ca
personal să port corespondenţă cu el.
M-a chemat la Paris şi n-am ajuns de fapt, am
primit
scrisori la Roma, la Bucureşti, evident în India.. Mi-a trimis cărţile
lui, am tot sperat să vină în India. India, fuseseră, era trecutul lui
acuma, pentru mine era prezent, acuma e
şi trecut pentru mine. Despre Eliade, eu cred că el creşte la fel ca şi
Eminescu, însă este puţin
deconstruit în perioada globalistă.
B.T. :
Eliade este cel care v-a convins să predaţi religia într-o anumită
perioadă?
G.A.: Am predat pentru că eram cu un prieten care a avut un atac
cerebral şi preda
sociologia religiilor, eram tot timpul împreună şi era şi Facultatea de
sociologie care m-a
solicitat. Era pur şi simplu lipsă de profesori şi între timp am mai
predat şi antropologie religioasă, deci nu numai sociologie, eu nefiind
sociolog şi am scos o carte « Exerciţii de religiologie » cu cinci
scrisori de la Mircea Eliade şi evident el a fost mentorul, ştiu eu, e
guru dacă vorbim în termeni indieni.
B.T.:
Aveţi cumva ceva din cele cinci sau aveţi ceva poezii pregătite?
G.A.:
Nu ştiu dacă sunt din domeniul religios. Eu sunt mai altfel.
Am predat literatură, am predat literatură comparată şi aş propune o
comparaţie, dacă îmi este îngăduit.
B.T.:
Despre ce-ar fi vorba?
G.A.:
Ar fi vorba de balada naţională australiană a Waltzing
Matilda şi balada noastră
naţională Mioriţa.
B.T.:
Este extraordinar.
G.A.:
Am tradus în româneşte Waltzing
Matilda Tradusă pe
româneşte, drăguţ(ă) jumbbuck, mai ales că fiecare secvenţă e cântec, pe
rând, de viaţă, înec şi înstrigoire.
Ne ţinem
de Matilda din spatele inimii.
Cobora
cândva un hoinar în billabong
La umbră
de eucalipt şi
Cânta cu
ochii l’al său billy în clocot Cin’ să vină o
waltzing Matilda aci Cor Cin’ să vină o
waltzing Matilda cu dor Cin’ să vină o
waltzing Matilda aci Waltzing Matilda
s-aducă apă-n urcior Cin’ să vină o
waltzing Matilda aci Coborî berbecel
să bea apă din baltă Sus călătorul îl
înşfăca vesel şi Cânta vârându-l în
raniţă Cin’ să vină o
waltzing Matilda aci Cor
Coborî
vătaful pe cal de rasă
Coborâră
poteraşi un’ doi trii
Al cui e
mielul din traistă Să vii o waltzing
Matilda de-aci Cor Însă hoinarul sus
şi s-aruncă-n bulboană Înecându-se lângă
eucalipt şi Strigoi îl auzi
cântând în billabong Cin’ să vină o
waltzing Matilda aci
În replică, în paralel citesc din unele Mioriţe, numai momentul
sinuciderii acestui personaj australian:
Mioară, mioară,
tu-mi fii surioară.
Dacă m-or urî
Şi
m-or omorî,
Vina lor o fi,
Păcat şi-or plăti.
Stăpâne, stăpâne,
Nu
mă blestema!
Nu-i
de capul meu,
Şi-i
de capul tău.
Mică
miorea,
Nu-mi purta grija,
Iei m-or omorî
Şi m-or îngropa.
Surioara mea,
Semnele tale
Sunt şi ale mele.
Aseară
m-am culcat
Şi
am visat
Că
am să mor.
Şi, iată, dădu soarele-n deseară,
Se-mpliniră vorbele mioarei:
Ciobănaşul de măciucă măciucat
Lângă-o apă-i aruncat...
Mama oasele-aduna
Şi os cu os lipea,
Mioara din gură-i sufla
Şi ciobanul învia.
O, ce somn somnii
Ca-n aripa morţii!
Mama-i zicea:
Şi acum, mioara mea,
Nu zăbovi, îndat'
Dă-te peste cap
Şi
te fă iar fată,
Ca să-i fii mireasă.
Sunt foarte, foarte multe variante Mioriţa, şi vedeţi că de multe ori ca
şi-n viaţă Mioriţa înviază şi mai ales mama ciobanului întrupează pe
Iisus şi Maica Sa.
Partea a doua
http://www.youtube.com/watch?v=jaEjkObjg1E&feature=related
B.T.:
Părinte Corin, vreţi să-i puneţi o întrebare domnului profesor despre
Eliade ?
C.J.I.: Eliade este recunoscut drept unul dintre cei mai mari profesori
ai religiei. Fostul meu profesor ….. despre Vechiul Testament a rămas
surprins când i-am spus că Mircea Eliade este român pentru că l-a
studiat şi-l studiază şi m-am bucurat că avem oameni de aşa putere
intelectuală şi cunoscători ai religiei mondiale. Ce ne puteţi spune,
doar câteva cuvinte,
despre Mircea Eliade?
G.A.:
Credinciosul? Nu ştiu dacă dumneavoastră….
E şi aici un semn mare, este vorba de Enciclopedia religiilor şi
Enciclopedia ideilor religioase care sunt tratate nemuritoare, e vorba
de tratatele/catedrele de istoria religiilor pe care el le-a început, a
fost fondatorul unor şcoli din America şi din din toată lumea. Eu pot să
spun că ştiu ecouri din România, am continuat cu Constantin Noica, Trei
ani am fost înainte de a pleca în India cu Noica şi Noica era cel mai
apropiat om din România de Eliade şi cunoscătorul cel mai profund şi se
înţelegeau amândoi, aerau afini şi când am primit a doua scrisoare din
Italia, credeam că Noica a glumit pentru că era şi vărul lui şi mi-a
spus că nu trebuia să-mi trimită mie Eliade scrisoarea, eram tânăr, că
n-aş fi fost aliat cu el. Se puneau problemele şi în acest fel şi vărul
lui a spus: Este tânăr, lasă-l că este tânăr. În India procurau
cărţile lui, am văzut Şamanismul, le aduceau
din Anglia, nu erau pe piaţa indiană. Când eu am primit cărţile trimise
de el eram foarte tare, puteam să le împrumut şi lor şi nu ştiu ce.
Ideea este că după ce a murit, în special au apărut câteva.. romanul lui
Saul Bellow, Everstein, în
în care el
este
personajul
Gruelescu
şi confundat cu legiunea a fost incinerat.
Deci, lucruri anecdotice, dar sunt tragice pentru personalitatea unui om
atât de creator şi de constructiv la nivel mondial al ştiinţei
religiilor şi acum era considerat şi de creştini că nu trebuia
să se incinereze.
C.J.I.:
În una dintre cărţile pe care le am în bibliotecă în care
e vorba despre, aşa spune titlul cele “Şapte idei despre religie“
în care Mircea Eliade este considerat un scolar creştin şi m-am bucurat,
cu toate că autorul îl critică puţin că vorbeşte prea mult despre
Hristos, prea mult despre religia creştină, faptul că el a studiat aşa
de mult hindu, dar din punctul nostru de vedere, al nostru, al românilor
ca şi creştini noi ne mândrim şi ne bucurăm că este considerat un scolar
creştin şi nu scolar hindu.
G.A.:
Eu am
vorbit
şi despre literatura lui despre India în româneşte. Aproape fiecare
carte şi Oceanografie şi Huliganii şi India şi
Isabel şi
apelele
diavolului,
Şantier,
în româneşte, au la un moment dat
o frază “N-am să uit niciodată când am fost în cutare loc“, adică
eu dacă spun “n-am să uit această vizită în Australia“ o spun în limba
lui Eliade. În Istoria
religiilor introduce persoana întâi uneori şi aş face observaţia
proprie, ceea ce este o metodă ştiinţifică, şi atunci acest scolar şi
român a putut să fie în acelaşi timp un om care şi-a dus în spinare
toate ideile religioase fără discriminare, cu Hristos în inimă şi cu
Zamolxis, pe care îi poate face şi sinonimi şi cum se întâmplă la o
şcoală acuma, în acelaşi timp a fost un om singular, normal care şi-a
putut permite să includă propria persoană în această trăire planetară.
Deci, el este, după părerea mea un personaj planetar fiind în acelaşi
timp un român arhetipal reprezentativ.
B.T.:
Este vorba de şcoală, şcoală, şcoală, s-o ascultăm pe Andra şi vom…
continua cu şcoala.
Emisiune în limba română. Musafirul nostru de astăzi este domnul
profesor, scriitorul, poetul
George Anca. Domnule profesor vă interesează
tema recunoaşterii în antropologia românului din Australia?
G.A.:
Am scris o carte Antropologie literară, de fapt Antropologia
recunoaşterii. Am auzit înainte
basarabenii vorbind de alfabetul chirilic la 80% din cărţi, am
fost astăzi numai, de acolo venim de la Şcoala românească şi e vorba de
o recunoaştere în limba română a românilor în primul rând de către ei
înşişi de oricât de departe s-ar interesa unii de alţii. Am văzut şi eu
una, apropo de cărţi, una practică, Gramatica fanteziei de Gianni Rodari
pe care am tradus-o din limba italiană
şi am şi aplicat-o cu copiii să inventăm poveşti din cuvinte. Am
vrut să facem şi o gramatică pornind de la Eminescu, pentru că peste
două zile este comemorarea lui, elevii la ora de limba română nu ştiau
de existenţa lui şi atunci îmi pare bine că le-am spus şi am scris pe
tablă şi când la analiza literară şi de orice fel şi de recunoaştere, în
primul rând a lui Eminescu
De la Nistru pân la Tisa
Tot românil plâsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De atâta străinătate,
Iar la cuvintele recapitulative reinventate la discuţia cu ei şi apoi a
prins viaţă, tocmai
profesorul lor a pus în dreptul versului cu “străinătate“, “păgânătate“.
Putem intra
cu
părintele în controversă, dar nu e vorba despre asta.
Vreau să spun că recunoaşterea limbii române în Australia este pentru
mine miraculoasă. După ce a
murit academicianul român Romulus Vulcănescu am rămas într-un fel
preşedintele interimar vreo zece
cum ar veni aşa al Societăţii Române de Etnologie. Aici mi-am dat
seama că este vorba şi trebuie să fie vorba de Societatea de Etnologie
din România şi Diaspora. Iar fiind aici şi al Societăţii Valorilor şi
Unităţii Comunităţii din Diaspora. Vroiam să mai spun, apropo de
recunoaştere că am vorbit de Eliade şi de Eminescu, Sacontala, celebra
piesă a lui Kalidasa se
numeşte în realitate Rrecunoaşterea Sacontalei… Deci recunoaşterea
rituală pentru un inel ca să poată să facă un copil, copilul e, iubirea
nu e romanitica, nu e copil, nu e iubirea, Kalidasa este anagnoresis,
naşterea tragică şi este recunoaştere a noastră în limba română. Apropo
de antropologia recunoaşterii e vorba şi de prietenul lui Eliade, Paul
Ricoeur care este cel mai puternic analist al filosofiei recunoaşterii
în modernitate.
B.T. :
Aici vreau să fac o paranteză pentru ascultătorii noştri. Domnul
profesor va vorbi mâine la Catedrala Sfântul Petru şi Pavel din
Melbourne şi tot mâne seară se va întâlni si cu românii de la biserica
penticostală din Endeavour Hills.
G.A.:
Da, la catedrală va fi vorba de Eminescu la 161 de ani de la moarte,
unii spun de la asasinare, iar la Biserica îmi permit să introduc tema
apropo de recunoaştere, a
nonviolenţei – ahimsa,
în
mai multe religii. Cel mai mare reprezentant în istorie al nonviolenţei
est Iisus Hristos...
B.T.:
Aşadar, cei care vor să-l întâlnească şi să-l asculte pe domnul profesor
sunt bine veniţi.
Partea a treia
http://www.youtube.com/watch?v=XA9DwmS627A&feature=related
B.T.:
Să dăm
cuvântul domnului pastor, că întotdeauna ştim că are un mesaj special
pentru noi, pentru astăzi, şi vom continua cu interviul nostru.
C.J.I:
Aş vrea să rămân la
ideea
domnului profesor, Hristos, care ne-a învaţat non-violenţa şi este
cunoscut din paginile Sfintei Scripturi şi aş vrea să citesc chiar
despre acest lucru.
N-am vorbit cu domnul profesor despre tema aceasta dar se potriveşte
astăzi… “Iisus a fost la muntele
Măslinilor,
dar dis-de-dimineaţă îl vedem din nou în templu şi tot norodul a venit
la el. El a şezut jos şi s-a rugat. Atunci cărturarii şi fariseii au
adus o femeie prinsă în preacurvie, au pus-o în mijlocul norodului şi
i-au zis lui Iisus: “Învăţătorule, această femeie a fost prinsă chiar
când săvârşea preacurvia, Moise, în lege, ne-a poruncit să ucidem cu
pietre pe astfel de femei, tu ce zici? “ Îi spuneau lucrul acesta ca
să-l ispitească şi a-l putea învinui, dar Iisus s-a aplecat în jos şi
scria cu degetul pe pământ. Fiindcă ei nu încetau să-l întrebe, el s-a
ridicat şi a zis: “Cine dintre voi este fără de păcat să arunce cu
piatra primul“, apoi s-a aplecat iară şi scria cu degetul pe pământ.
Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simţit mustraţi în cugetul lor
şi au ieşit afară unul câte unul, începând de la cel mai bătrân până la
cel din urmă.
Şi Iisus a rămas singur cu femeia care stătea în mijloc. Atunci s-a
ridicat şi când n-a mai văzut pe nimeni în afară de femeie, Iisus i-a
zis: “Femeie, unde sunt aleşii tăi, nimeni nu te-a osândit…“, “nimeni,
Doamne“, i-a raspuns ea, şi Iisus i-a zis “Nici eu nu te osândesc,
du-te, şi să nu mai păcătuieşti”.
Vreau numai un minut sau două să comentez aici pentru că nu vreau să iau
timpul domnului profesor dar să vedem grija faţă de semeni despre care
am vorbit şi anterior despre pasul cheie sau grija faţă de semeni. Aici
ne învaţă Mântuitorul despre acest lucru ca să avem grijă faţă de alţii
şi în lecţia trecută am vorbit despre Iisus când a abordat femeia
samarinteancă a vorbit într-un mod plăcut, fără judecată şi cu respect.
Aici avem un alt exemplu cu femeia care a fost prinsă în adulter şi
vedem că oamenii, cărturarii, oamenii religioşi vroiau ca să-l
ispitească în primul rand pe Mântuitor şi apoi să omoare cu pietre pe
această femeie. Sunt câteva lucruri care în text nu le vedem pentru că
vedem că şi cărturarii, religioşii au cateodată un caracter hidos,
pervers, pentru că aduce numai femeia în faţă, nu-l aduce şi pe bărbat
pentru că spune că “am prins-o chiar ce săvârşeau”, şi al doilea lucru
pe care-l vedem este că-l căutau sa-l ispitească pe Mântuitor, dar vreau
să punctez doar un singur lucru care ne interesează pe noi şi am vrea să
fim şi noi, aşa, mustraţi în cuget, când căutam să arătăm cu degetul pe
altul. Spune Mântuitorul, şi aici introduce ceva Mântuitorul
extraordinar, să dea primul cu piatra cel care nu are păcat, şi apoi
spune, “nici eu nu te osândesc”, dar cine eşti tu, cel fără de păcat.
Deci dacă nici Mântuitorul fără păcat, Dumnezeu adevărat din Dumnzeu
adevărat, nu a dat cu piatra, nici noi să nu ne grăbim să dăm cu piatra,
ci să arătăm şi noi aceeaşi dragoste, pe care Mântuitorul a arătat-o
faţă de noi, şi în acest text îl vedem pe Dumnzeul adevarăt din Dumnzeul
adevărat că ne dă o lecţie, aşa cum l-am auzit şi pe domnul profesor,
non-violenţa, să nu fim violenţi, ci mai degrabă să fim plini de
dragoste şi să îmbraţişăm şi să ridicăm, să dăm demnitate şi să dăm
şansă a doua oara celui care este căzut. Mulţumesc!
BT:
Mulţumim şi noi, domnule pastor!
Partea a patra
http://www.youtube.com/watch?v=pZ-bseFPn9E&feature=related
B.T.:
Etnologia din România şi diaspora are ceva de spus în legătură cu tema
recunoaşterii în antropologia românilor de aici de la noi din diaspora?
G.A.:
Ar fi vorba în 29 iunie acum, peste 2 săptămâni, ne vom întâlni în
legătură cu festivalurile de vară, în special cu Sânzienele, este şi
ziua lui Eliade în noaptea de Sânziene şi a Sfântului Ioan Botezătorul,
este singura sărbătoare, să zicem aşa, păgână, recunoscută de Biserică
şi cu ocazia asta vin destui etnologi şi probabil o să invit şi în plus
şi am să încerc să fac o prezentare inclusiv şi a discuţiei de aici şi a
evocării acestei teme şi, ce suntem aici trei, cam facem parte din
această idee de recunoaştere reciprocă a celor de acasă şi a celor din
Oceanul Pacific, de pe malul Oceanului Pacific, din acest continent. Ce
să spun, sunt impresionat de ce a spus părintele, acum, în literatura
bizantină, femeia păcătoasa este inspiratoarea unor mari poeme, iar cu
non-violenţa lui
Iiisus
Hristos indienii, chiar …, merg la întoarcerea obrazului, dar eu aş vrea
să vă cer permisiunea să mă întorc puţin la copii…
B.T.:
Chiar vă rog, chiar vă rog…
G.A.:
…Eu am venit cu unele scrieri ale mele, inclusiv în engleză, pentru un
festival ‘Poems from Home’ la ‘Wheeler Center’ sub egida Centrului
australian de poezie, am avut onoarea să fiu chiar performerul
internaţional venind din ţara mea, din România şi ceilalţi poeţi,
ceilalţi performeri fiind australieni, dar din Grecia, din Turcia, din
Irlanda etc. şi am ieşit bine, adică cred că am fost oarecum recunoscut,
ca să folosesc termenul ăsta şi să rămân într-un anumit fel…
B.T.:
Este un vis pentru noi şi ne-aţi reprezentat…
G.A.:
Da, mulţumesc, mulţumesc, ştiţi despre ce e vorba, am mai fost la mari
instituţii, la Biblioteca de stat de Victoria, doamna Michelle Wendel (Communications
Manager) ne-a fost ghid, sunt bibliotecar, îmi fac pâinea de
bibliotecar şi am văzut aici că Melbourne e un oraş elegant, un oraş
intelectual, poate hiperintelectual, într-un anumit fel şi lejer, toate
lucrurile merg foarte frumos, aş spune şi, că tocmai a vorbit părintele,
de marea recunoaştere care ar trebui s-o aibă sau din partea căreia
putem să avem limba română, din partea bisericii, a bisericilor, adică
şi mâine eu sper să fiu convingător pentru cei care vor asculta.
A vorbi despre Eminescu în Australia nu e un lucru de colo, de fapt aici
sunt eminescologi. Ioan Miclău a scris un poem, oarecum cum e limba şi
aici, mai arhaică, mai arhaică e de fapt în Basarabia dacă o luăm aşa, a
fost Lucian Boz
care a scris două cărţi despre Eminescu. Dumneavoastră, domnule Todică,
aveţi în cartea dumneavoastră “Între două lumi“ o foarte serioasă
susţinere a lui Eminescu în condiţiile în care el este mortul din debara
după unii binefăcători ai culturii române, chiar dominanţii… Aşa că,
apropo de recunoaştere şi de societate, nu e numai asta, e vorba şi de
existenţa noastră intelectuală şi spirituală propriu-zisă, atâta vreme
cât avem această conştiintă şi autorecunoaşterea dependenţei sau
pertinenţei existenţei noastre sub un arc de divinitate, mie mi se pare
evident că lumea este credincioasă, este bine intenţionată şi toate
lucrurile, păcatele, şi femeile păcătoase sunt, cum să zic, de la Biblie
încoace, oricum, cu copii acum, eu aş fi vrut să, eu am în unele poeme,
aşa, ca o adresare pentru copii cumva.
amintirile mele nu
v-ar interesa de nu
ar fi ale voastre cândva
să vă spun ce să nu
uitaţi dacă vi s-o
mai fi întâmplând
la noi în oraş
pe vremea aceea
nu se învăţa engleză
totuşi limbile străine
desenul muzica
de ce le neglijăm
ne ţinem împreună
cum ne întâmplăm
poate ne şi destinăm
întoarcere în criminal
nu vă voi distra
nici îndurera
deţinutul cu numele
meu ba al copilului
copii alinierea
încotro creşteţi
pe loc busuioc
rime de dans
pelin înnegrit
fiare în sfâşiere
păreri de educaţie
a nu mai învăţa
mai toţi tuşiţi
la gură neacoperiţi
cum ne extindem
sensibilitatea
cuvintelor lungi
dacă nu pădurea
vă salut cum aş
compune o poezie din voi
eşti verde eşti uscată
pe atunci se purta bătaia
başca lupta de clasă
şi cine-o să dea de belea
e mântuit zilele astea
de dureroasă adolescenţă
cine a se împrieteni
atenţie la propria persoană
şi mai şi la necunoscut
nu vă încredeţi în proverbe
boacănele ne învaţă
mediul atât de înconjurător
Partea a cincea
http://www.youtube.com/watch?v=G0McFFp8KNw&feature=related
B.T.:
Şi-acum, în final, domnule profesor, spuneţi-ne, vorbiţi-ne despre
experienţa spirituală şi religioasă de aici din Melbourne. Cu ce plecaţi
de la noi?
G.A..:
N-aş putea să spun în câteva cuvinte.
Am iubit străzile acestui oraş foarte elegant şi foarte, aşa,
modern şi estetic, are şi lucruri clasice şi are şi lucruri post
moderne, străzile foarte primitoare, tinerii, e un oraş cu multă
tinereţe şi frumuseţe, foarte frumoase feţele oamenilor, nu sunt foarte
râzăreţe dar nici nu sunt triste, e o armonie în acest oras, am nimerit
şi pe o stradă atunci când
era mitingul în legatură cu boicotarea ajutoarelor pentru Gaza. Am fost
în mari instituţii culturale, în Marea Galerie Naţională, la Centrul de
artă, la Mausoleul eroilor din războiul Pacificulu. Este o mare
densitate de posibilităţi spirituale, Mănăstirea Sfântul Paul şi am fost
chiar în compania dumneavoastră şi a părintelui, tot aşa, sunt 12
apostoli, cum explicaţi că Melbourne este plin de apostoli?
C.J.I.:
Pentru că este un oraş spiritual…
G.A.:
Da, da, da sub această egida a apostolatului, asta mi s-a părut şi mie
iar Oceanul Pacific nu produce claustrofobie, deşi e mai mare decât
toată planeta, nu numai decât Melbourne…
C.J.I.:
Vi s-a-ntâmplat ceva când aţi fost pe malul oceanului?
G.A.:
Am fost la pinguini şi i-am văzut atât de comunicativi în felul lor, şi
muzical, şi, este o experienţă spirituală, cangurii cum dansează, dacă-i
vezi la filme e altceva, dacă-i vezi în iarbă, între ei mai sperioşi sau
mai puţin sperioşi, porumbeii vin lângă tine, stau să-i atingi aproape,
şi muzicalitatea, şi papagalii, şi portul, şi florile, şi…
C.J.I.:
Acum vorbim despre creaţia lui Dumnzeu, evident…
G.A.:
Evident, şi nu ştiu ce face Dumnzeu mai frumos, probabil, pentru că nu
ştiu dacă totul e chiar creaţia lui Dumnzeu, iar aici am impresia că
Dumnzeu e mai …spiritual… S-ar putea, dumneavoastră să ştiti mai bine,
oricum, şi creştinii, Australia e o ţară creştină, în mare, nu se mai
pune aşa problema acuma probabil, dar spiritual vorbind…
C.J.I.:
Catolică, da, numărul
creştinilor, da, catolică…
G.A.:
Nu ştiu, noi suntem ortodocşi, protestanţi, am impresia că nu e luptă,
nu e…
C.J.I.:
Relaţiile sunt foarte bune, nu se ridică piatra, nu, şi numai atâta dar,
făcând parte din multiculturalism şi în executivul uniunii baptiste,
avem întâlniri cu preoţii de la bisericile catolice sau anglicane şi
chiar cu rabini de la iudaism şi avem un fel de rugăciune, deci
relaţiile…
G.A.:
Iar eu ca să mă întorc la Brâncuşi şi Eliade aş putea ca experienţa cea
mai, mă rog, poate fructuoasă în ceea ce mă priveşte ar fi că în
sfârşit, ceea ce Eliade scrie serios, ceea ce Brâncuşi într-un anumit
fel a concurat, el a fost legat de arta africană, e vorba de aborigenii
australieni, pictura lor care se află în Australia, în galeriile de artă
din Australia şi cu povestirile lor, cu cărţile lor, cu dicţionarul
artiştilor aborigeni, aici am intrat intr-un univers într-adevăr a lui
Dumnzeu, într-o religie de o culoare care nu era cunoscută nouă dar
care, ca spiritualitate, este extraordinară şi nu te poţi dezlipi de ea.
B.T.:
Avem posibilitatea în continuare să avem oaspeţi de onoare ca domnul
profesor, scriitorul, poetul George Anca, ca domnul pastor, reverend
John Corin Izvernariu şi mulţi alţi români din comunitatea noastră.
Dragii mei am ajuns la sfârşitul emisiunii, va mulţumim foarte mult că
v-am avut ca oaspeţi.
G.A.:
Aş fi fericit chiar dacă îmi fac vreo iluzie dacă, dumneavoastră,
comunitatea românească din Melbourne m-ar recunoaşte în vreun fel şi
dacă eu în România aş putea să fac orice ca această comunitate să fie
recunoscută la spiritualitatea ei majoră, reprezentantivă pentru istoria
culturii noastre de astăzi şi de mâine.
B.T.:
Domnul pastor o să vă aprobe…
C.J.I.:
Sunt convins că n-aţi venit la întâmplare aici şi este un plan pe care
îl vom descoperi puţin mai târziu şi desigur vă recunoaştem, îi mulţumim
lui Dumnzeu că v-am avut atâta timp în mijlocul nostru şi aş vrea să
spun că dintre toţi românii care ne-au vizitat mi se pare, după umila
mea părere, că aţi cuprins cel mai mult şi aţi îmbrăţişat cel mai mult
în Melbourne, statul Victoria, şi îmi pare rău ca nu mai staţi trei zile
că am fi vrut să vă trimitem şi în Queensland, să întâlniţi şi
comunitatea de acolo. B.T.: Vă dorim călătorie plăcută, transmiteţi cele mai bune urări din partea comunităţii noastre fraţilor noştri români. Dragi ascultători vă dorim în continuare un weekend plăcut şi până la o emisiune viitoare, Ben Todică vă spune la revedere şi să auzim numai de bine.
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
|
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |
