|
De vorbă cu cinci bravi români
Scurte interviuri cu Nicolae
Dabija,Grigore Vieru,Bojan
Aleksandrovic,Par.Ioan Ionescu, Gelu Voican
Radu CĂJVĂNEANU
Impresii si pareri personale in FORUM
 Pe
data de 17 martie, la Bucureşti, au avut loc festivităţile prilejuite de
înmânarea premiilor Asociaţiei Române pentru Patrimoniu (ARP), condusă
de Dr. Artur Silvestri, reputat specialist în domeniul patrimoniului
imobiliar şi cunoscut promotor cultural. Cu acest prilej s-au pus şi
bazele unui Comitet Cetăţenesc pentru Unirea cu Basarabia. Prezent la
eveniment, în calitate de invitat al organizatorilor, am avut prilejul
de a intervieva, în exclusivitate, câţiva bravi români care vieţuiesc în
ţară sau în străinătate şi au o trăsătură comună: lupta neobosită pentru
împlinirea idealului naţional de credinţă şi unitate. Iată interviurile
pe care le consider drept roade ale memorabilei întâlniri de la Clubul
Floreasca.
Autorul
Sala de festivitati - Floreasca
Părintele Bojan Alexandrovic: Faptul că slujim în
biserica de la Malainiţa este numai voia lui Dumnezeu
 Primul
interlocutor a fost părintele Bojan Alexandrovic, parohul bisericii
româneşti din Malainiţa, la cărei ridicare s-au împotrivit foarte mult
autorităţile sârbe. Părintele Alexandrovici a primit un premiu de
excelenţă din partea ARP:
- Părinte, felicitări pentru premiul primit. Postul de radio Trinitas al
Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, ziarul Lumina şi Gazeta Creştină din
Botoşani au relatat cu multă căldură despre eforturile sfinţiei voastre
de a ridica biserica românească din Malainţa.
- Aş vrea să vă mulţumesc pentru că aţi scris pentru noi. Mă bucur că
ne-am întâlnit aici, români din toate ţările. Mi-e drag că se ştie că
noi, românii din toate părţile, ne ajutorăm între noi. Trebuie să ne
ajutorăm şi mai mult între noi şi să ne susţinem neamul nostru. De la
cine altul să aşteptăm?
- Aţi spus că, datorită faptului că, acolo, în Serbia, nu se poate
învăţa oficial limba română vă simţiţi parcă aţi trăi undeva pe la anul
1800.
- La noi nu s-a învăţat şi nici nu se învaţă în şcoală limba română.
Copiii încep să meargă la şcoală la vârsta de 6 ani şi învaţă limba
sârbă. În biserici – în afară de biserica de la Malainiţa – nu se
slujeşte în limba română. De aceea conştiinţa şi neamul nostru şi limba
pe care o vorbim este la nivelul anilor 1833. Faptul că slujim în
biserica de la Malainiţa este numai voia lui Dumnezeu. Biserica este
înconjurată – ca să spun aşa – de lupi şi de vulpi. Dar nimeni n-a
văzut, n-a cunoscut că o să fie biserică. Dacă ar fi cunoscut unul,
ne-ar fi oprit lucrările. Dar Dumnezeu le-a închis ochii să n-o vadă! Şi
când s-a ridicat, când s-au pus cruci pe biserică, n-au mai putut face
nimic.
- Să dea Dumnezeu să se îmblânzească lupii şi vulpile!
- Să vă audă Dumnezeu, să ne rugăm să fie aşa! La Sfânta Proscomidie,
când îi pomenesc pe toţi, îi pomenesc şi pe cei care ne urăsc pe noi şi
mă rog lui Dumnezeu să le dea gândul bun, să le deschidă mintea, şi să
nu mai fie răi ci să fie buni!
Poetul şi scriitorul Nicolae Dabija: Cred că
unirea va trebui să o facem fiecare dintre noi!
 Poetul
şi scriitorul din Republica Moldova Nicolae Dabija, luptător de seamă
pentru Unirea Basarabiei cu Ţara – mamă ne-a declarat:
- La Chişinău, în anul 2005, a luat naştere o organizaţie
neguvernamentală, apolitică, Forumul Democrat al Românilor din Republica
Moldova. Organizaţia are drept scop apărarea adevărului ştiinţific
privind denumirea limbii pe care o vorbesc basarabenii, apărarea numelui
lor de români; apărarea istoriei noastre care este istoria tuturor
românilor. Unul din scopurile noastre este integrarea europeană; dar
integrarea prin România, cu România şi cu sprijinul României.
Până la ora actuală în Forumul Democrat al Românilor din Republica
Moldova au aderat peste 120 de organizaţii neguvernamentale, asociaţii
de creaţie, însumând peste 50 de mii de oameni. Acest entuziasm
reprezintă un test. Un test popular care vorbeşte de fapt că românii
sunt populaţia majoritară în Republica Moldova. Suntem acasă în
Basarabia şi nu suntem o minoritate, cum încearcă să ne spună
comuniştii! Că „moldovenii” în Republica Moldova ar fi, conform
recensământului falsificat de ei, 78 de procente, iar români abia 2,1
procente. Suntem populaţia majoritară şi niciodată în istorie nu s-a
făcut distincţie între români şi moldoveni. Este ca şi cum aş face
distincţie între români şi botoşăneni şi aş avea tupeul să spun că sunt
două naţiuni diferite. Suntem aceiaşi, suntem o naţiune!
Am vorbit chiar şi la Chişinău că Republica Moldova, conducerea ei, ar
câştiga mai mult dacă ar recunoaşte că noi suntem români, vorbim
româneşte şi viitorul nostru este legat de Uniunea Europeană, unde vom
vorbi şi vom intra ca români! Nu putem intra în Uniunea Europeană cu
minciuni despre noi, minciuni răscroite de Stalin şi de „copiii” lui
care mai activează în Republica Moldova.
- Cum apreciaţi iniţiativa creării Comitetului Cetăţenesc pentru Unire,
aici, la ARP, chiar în această seară de 17 martie.
- Cred că aceste comitete au mai multe şanse de succes decât comitetele
de la nivel de guverne sau de partide politice. Cred că unirea va trebui
să o facem fiecare dintre noi. Spuneam că nu graniţa dintre noi, ci
graniţa din noi este cea mai periculoasă. Şi dacă fiecare basarabean va
conştientiza că este român, că ţine de marea Naţiune Română, Unirea se
va face în mod natural. Iar sârma ghimpată dintre noi şi noi va cădea de
la sine!
Poetul Grigore Vieru: Unitatea vine. Să o ajutăm
să vină!
 Când a
fost inaugurat Podul de Flori dintre România şi Republica Moldova,
poetul Grigore Vieru a trecut Prutul înaintea tuturor, cu o barcă de
cauciuc. Trecerea Prutului, ca în într-un gest simbolic de reîntoarcere
la Patria – mamă, a avut loc undeva în judeţul Botoşani. Acest gest
extraordinar a rămas în istorie.
Rep: - Au trecut iată, ani buni de atunci iar lucrurile, parcă s-au mai
răcit oarecum...
Grigore Vieru: - Da, din păcate aveţi dreptate. Dar inima a rămas vie şi
bate neobosit, în ideea reunirii Basarabiei cu ţara – mamă. Cu mai mulţi
ani în urmă am vizionat un film documentar despre un prunc din Austria –
pare-mi-se, care se născuse cu inima în afara pieptului. Şi nişte mâini
de aur ale unor chirurgi au reuşit să repună inima înapoi în pieptul
pruncului. Cred că şi Basarabia noastră este un prunc cu inima în afara
pieptului. Iar inima Basarabiei trebuie pusă în pieptul ei, la locul ei.
Şi locul ei, şi pieptul ei, este Biserica Ortodoxă Română, credinţa
strămoşilor, limba română şi istoria românilor. Azi m-am convins că, de
această inimă, se apropie fraţii noştri. Am simţit această atingere de
inima Basarabiei prin premiile care s-au acordat oamenilor de mare
valoare din Basarabia. Le mulţumim şi noi nu disperăm. Eu, care sunt un
om în vârstă, cred că voi vedea cu ochii mei Unirea.
- Sunteţi, dimpotrivă, atât de tânăr, ca vârstă şi ca spirit!
Spuneţi-ne, de ce a întârziat atât de mult „chirurgul” ?
- „Chirurgul” a întârziat din mai multe motive. S-ar putea să fi
întârziat de frică. S-ar putea să fi întârziat şi din cauză că a urmat o
şcoală proastă de chirurgi. Dar şi din cauza noastră, a românilor.
- Când spuneţi români, spuneţi românii de pe ambele maluri ale Prutului?
- De pe ambele maluri, dar mai ales din Basarabia...
- V-aş contrazice pentru că în anii 90 am văzut un milion de oameni
adunaţi la Chişinău care se rugau pentru limba română şi grafia latină.
- Este adevărat. Dar sunt încă destui români rătăciţi. Şi nu este vina
lor, să nu vă supăraţi pe ei. Aşa au fost educaţi. N-o să credeţi, dar
Grigore Vieru s-a trezit abia la facultate!
- Care ar fi scenariul de Unire pe care l-aţi întrevedea dumneavoastră?
- Este un scenariu cu doi preşedinţi pe care încă nu îi are România:
preşedintele Prosperarea Economică a Ţării Româneşti şi preşedintele
Bunăstarea Poporului.
Visul profetic al Părintelui Ion Ionescu
Pe timpul convorbirii cu poetul Grigore Vieru s-a
apropiat de noi părintele Ion Ionescu, în etate de 92 de ani, decanul de
vârstă al invitaţilor la acea seară magnifică, reputatul autor al unor
studii de teologie veche românească publicate în multe ţări ale lumii.
- După Mihai Eminescu, Grigore Vieru este poetul românilor! – a declarat
cu vocea plină de emoţie venerabilul preot. Vă iubesc ca şi pe Mihai
Eminescu!
În semn de profund respect, poetul Grigore Vieru s-a înclinat în faţa
Părintelui Ionescu şi i-a sărutat mâna.
- Sărut mâna, Părinte. Dar este prea mare povara pe care o puneţi pe
umerii mei!
- Să ne uităm înspre Basarabia! –a continuat cu glasul înlăcrimat
părintele Ionescu. Plânge Ştefan cel Mare! Plânge!Dumnezeu mi l-a arătat
în vis. Am scris un articol în revista Învierea din Ierusalim. Peste
trei zile mi s-a arătat Ştefan cel Mare în vis. Era în biserica de la
Ierusalim. În mâna stângă ţinea o sabie iar în mâna dreaptă icoana
Sfântului Gheorghe Biruitorul. Am căzut în genunchi şi am început să
plâng. Mi l-a arătat Dumnezeu pe Ştefan cel Mare. El este cu noi! Ţine
în mână o sabie întinsă. El nu ne-a uitat! Este cu noi! Icoana lui
trebuie să o avem mereu în faţă! Ştefan cel Mare veghează! Va fi
Basarabia a noastră!
- Va fi – răspunde profetic poetul Grigore Vieru. Va fi! Cu înţelepciune
şi răbdare. Se apropie! Mersul istoriei nu mai poate fi întors. Unitatea
vine. Să o ajutăm să vină.
Gelu Voican Voiculescu: Mai devreme sau mai târziu vom prinde un
moment favorabil şi ne vom uni
 -
Stimate Gelu Voican Voiculescu, aţi fost unul dintre artizanii
Revoluţiei Române. Puteţi deveni şi unui dintre artizanii Unirii
României cu Moldova de peste Prut?
- Mi-aş dori din suflet şi totul este să aşteptăm o conjunctură. Oricum
nu putem să-i uităm pe cei de dincolo. Sunt tot ai noştri! Mai devreme
sau mai târziu vom fi împreună. Mai bine cu ei decât cu Europa! Şi în
mod normal, ar fi trebuit să fim întâi cu ei şi apoi să ne gândim la
Europa. Dar există o lege a firii. Dacă au dăinuit atât - şi nu au
dăinuit degeaba - românii din Basarabia vor mai dăinui. Iar mai devreme
sau mai târziu vom prinde un moment favorabil şi ne vom uni.
- Dacă ar fi să aveţi un scenariu în ceea ce priveşte Unirea, cum l-aţi
vedea?
-Aceste lucruri nu se spun ci se fac.
-Sunteţi un exemplu în sensul acesta…!
- ...Nu este greu de a imagina. Dar tocmai prin prea multă vorbă am
putea să împiedicăm realizarea. Mai bine să lucrăm în tăcere pentru
împlinirea unui vis, care are, de acum, o anumită vechime. De vorbit e
uşor. Trebuie o retorică a faptelor.
- Doamne ajuta!
- Doamne ajuta!
Radu CĂJVĂNEANU
|
