|
 La 85 de ani, debordând de optimism şi vitalitate
Dialog despre
generaţii, cu Cora Dumitrescu
Ioana Ţigan
Cora
Dumitrescu (foto) este cea mai în vârstă cosmeticiană din Oradea. Are 85
de ani, vârstă la care, contrar aşteptărilor, debordează de vitalitate
şi luciditate şi încă mai nutreşte planuri de viitor menite să dezvolte
afacerea pe care prin muncă neobosită a construit-o. Plină de
bunăvoinţă, Cora Dumitrescu povesteşte despre viaţa ei cu atât de mult
suflet încât face ascultătorul părtaş la acele vremuri, pentru noi,
demult apuse. Viaţa nu a ţinut-o niciodată în palmă, nu i-a oferit nimic
fără trudă şi nu a cruţat-o nici de problemele sufleteşti. Cine îi trece
pragul casei are necondiţionat senzaţia unei călătorii în timp deoarece
nimic nu pare a ţine pasul cu epoca modernă, întreg decorul fiind parcă
desprins din vremuri străvechi şi fiece obiect de mobilier gata să
povestească istorioara sa şi... a Corei.
- Care este, pe scurt, povestea cosmeticienei Cora Dumitrescu?
- Cum am ajuns cosmeticiană... greu de explicat! După terminarea
liceului mă gândeam să studiez dreptul şi nu pot să-mi dau seama şi
nu-mi aduc aminte cum mi-am îndreptat paşii spre cosmetică. Am făcut
cosmetica la Bucureşti după care m-am întors în Oradea, în 1947, unde am
cumpărat apartamentul în care locuiesc şi astăzi şi unde a funcţionat
vreme de aproape 55 de ani cabinetul meu de cosmetică, adică din 1948 şi
până în iulie 2003 cand am mutat cabinetul la actualul sediu. Din clipa
în care am pornit această afacere mi-a mers, profesional, bine. E drept
că am muncit extraordinar de mult... în plus, în perioada comunistă eram
oarecum retrasă, nu aveam firmă la poartă - o luasem jos “ca să nu
supăr” autorităţile comuniste de a căror cooperativizare scăpasem
deoarece sufeream de tiroidă - şi clientele veneau mai mult prin
recomandare. Cu toate acestea lucram zilnic de dimineaţa pana seara. Am
avut parte de bucurii şi necazuri deopotrivă. Când a murit primul meu
soţ eram foarte tânără. Nici nu ştiu dacă am realizat ce mi s-a
întâmplat. Dar ştiu că am realizat că trebuie să iau viaţa în piept. Şi
nu a fost uşor. Ulterior m-am recăsătorit, dar întâmplarea sau destinul
au făcut că am divorţat... Aşa e viaţa...
– --
Ce diferente sunt
intre cosmetica de acum aproape 50 de ani si cea din zilele noastre?
- Când am învăţat eu meserie nu se învăţa cum se
învaţă acum. Atunci recunoaşterea substanţelor cu proprietăţile lor era
o disciplină aparte. Acum, nu mai sunt bune produsele în forma în care
se făceau atunci. Aşa cum nu mai e bună nici pălinca făcută de ţărani.
Paradoxul este că cei care spun că pălinca noastră nu e omologată, nu se
pot sătura de ea când vin în ţară. Acum sunt bune produsele de serie
mare preparate în laboratoare de serie mare.
- Ce credeţi că v-a ajutat cel mai mult în meseria dumneavoastră, în
relaţiile cu clientele care vă treceau pragul?
- Cât timp am lucrat efectiv am avut mereu un contact direct cu
clientele. Acum însă păstrez efectiv contactul doar cu vechea mea
clientelă. Când vin cliente noi ne rezumăm doar la aspecte profesionale.
Cred că am avut un dar pe care mi l-a dat Dumnezeu de a putea realiza
contactul psihic şi a-mi putea astfel câştiga mult mai bine existenţa.
Niciodată nu am minţit, nu am făcut promisiuni cărora nu le puteam face
faţă şi pentru asta am avut un credit moral. Şi asta se datorează şi
faptului că am primit o educaţie spirituală încă din liceu. La vremea
aceea mie şi altor fete ca şi mine ni se părea că este o corvoadă. Dar
timpul a dovedit că acele exercitii au acţionat asupra caracterului
nostru. La sfârşitul anului şcolar, timp de două săptămâni ne plimbam
prin grădina şcolii şi meditam. Nu aveam voie să vorbim între noi doar
să medităm şi să participăm la slujbe religioase. În acest timp venea
episcopul Ioan Suciu şi ne ţinea diverse predici...
- Femeile erau preocupate de aspectul lor exterior şi în vremea
comunismului?
- Când a venit regimul comunist la putere, multe cunoştinţe îmi spuneau:
“Păi tu nu o să ai nici pernă sub cap! Cine o să meargă în comunism la
cosmetică?”.Ei, în comunism la cosmetică au venit cele care au avut
nevoie. Şi asta pentru că ori le era pielea uscată, ori aveau acnee, ori
au avut pete, ori pur şi simplu au avut dorinţa de a arăta mai bine. Nu
a fost o problemă. Spre exemplu când a venit stabilizarea, am avut
emoţii că aş putea rămâne fără clientelă. În această perioadă a venit o
clientă care mi-a spus “Doamna Cora, daţi-mi puţină cremă, că fără pâine
pot trăi dar, fără cremă, nu!”. Atunci mi-am dat seama că atâta vreme
cât există această mentalitate nu trebuie să îi fie teamă unei
cosmeticiene că nu va avea ce mânca.
- Dar în prezent? Mentalitatea este, oare, aceeaşi?
- Acum este cu totul şi cu totul o altă mentalitate. Atunci veneau
femeile de peste 40 de ani la cosmetică. Acum vine tineretul. Dacă fac o
statistică pentru fiecare zi, mai puţin vin cele de 40 de ani, dar
tinere vin în fiecare zi. Sunt mai cochete, mai îngrijite şi pun mai
mult preţ pe aspectul lor fizic. O mamă prefera ca fiica ei să
beneficieze de un tratament cosmetic decât să beneficieze ea, şi asta
deoarece la ora actuală veniturile într-o familie nu sunt de aşa natură
ca amândouă să îşi poată permite acest lucru. Sunt şi cazuri care îşi
pot permite. Dar mult mai puţine. Eu rămân de multe ori surprinsă pentru
că vin mamele şi cu băieţii. Nu au efectiv probleme cu tenul. Cel mult o
piele seboreică dar nu le place şi vor să arate şi ei, băieţii, mai
bine. Ce am mai observat acum? Că vin tineri la pensat de sprâncene şi
la epilat. Eu am fost în Italia şi am văzut travestiţii. Nu aveau păr pe
picioare şi nici pe piept. La noi nu e chiar aşa, tinerii renunţă doar
la părul de pe picioare şi îşi pensează sprâncenele. S-a schimbat foarte
mult societatea...
- Care sunt cauzele pentru care o femeie ajunge la cosmeticiană?
- Distrugerea tenului se datorează în principal unor creme şi farduri de
proastă calitate. Fetele tinere le sfătuiesc mereu mai bine să nu
folosească nimic, decât să uzeze de produse sintetice. Eu am spus mereu
că multe fete nu şi-ar aduce niciodată aminte să meargă la cosmeticiană
dacă nu ar fi folosit înainte nişte creme care să le distrugă faţa. Cei
care vin din occident sunt foarte buni manageri dar calitatea produselor
lor este îndoielnică. Dacă un produs are faţă comercială, dacă are un
parfum plăcut omul e tentat să cumpere. Ce îl mai interesează pe
producător dacă acel parfum la 10 persoane va provoca alergie şi la alte
10 nu? Şi asta pentru că omul prima dată miroase un produs. Şi eu ştiu
toate aceste lucruri. Dar nu am folosit niciodatş parfum în produsele pe
care le prepar.
- Ce îşi doreşte de acum înainte Cora Dumitrescu?
- Toată filosofia vieţii este cuprinsă în proverbele ţărăneşti. Ce zice
ţăranul? Cât trăiesc să fiu sănătos şi când mor, să mor uşor. Cât este
de trist ca un om să fie bolnav, să nu se poată spăla sau hrăni singur.
Deci ce poate fi mai de preţ în viaţă decât sănătatea? Îmi doresc
sănătate, îmi doresc să pot deschide la subsolul cabinetului o galerie
de artă şi o casă de licitaţie pentru obiecte de artă. Şi... cel mai de
preţ lucru pe care mi-l doresc este ca ceea ce am construit să nu se
destrame după moartea mea şi să pot găsi persoana potrivită să ducă mai
departe ceea ce am început.
- Ce sfat le-aţi da femeilor care citesc aceste rânduri şi au, la
rândul lor, deja, o profesie?
- Părerea mea este că dacă vrei să ai o profesie în adevăratul sens al
cuvântului trebuie sî îţi dai silinţa ca ceea ce faci să faci cât mai
bine. La baza oricărei profesii trebuie să stea principiul moral. Dacă
am avea principii morale şi în baza lor ne-am exercita profesiunea am fi
scutiţi de foarte multe dezamăgiri.
A consemnat pentru revista AGERO
Ioana Ţigan
|
Comentarii de la cititori |
-------------------------------------------
-- Formular: Părerea
-------------------------------------------
1. Ce doriti sa ne transmiteti?: ''
2. Tema / articolul / autorul::Ioana TIGAN
3. Numele si prenumele Dvs.:Angelica HERAC
4. Adresa Dvs. E-mail: angy_herac2006@yahoo.com
5. Numarul Dvs. de telefon (fix):
6. Numarul Dvs de telefon (mobil):
7. Textul mesajului Dvs.:Material fundamental!Sa scrii despre oameni si
locuri - menirea jurnalismului;e deosebit de impresionant faptul ca
meritele oamenilor sunt recunoscute si in timpul vietii ( a evoluat
mentalitatea romaneasca, mare lucru!).Lupta cu existenta, forta
personajului d-voastra, d-na Ioana, este demn de toata consideratia
generatiilor actuale.Felicitari pentru stradania de a reda prin scris
pretuirea!
Prof. Angelica HERAC
Centrul Judetean de Cultura Traditionala
Caras-Severin / Resita
|
[
Impressum ]
