DORU NOVACOVICI, UN ROMÂN DE PRETUTINDENI

 Monica Zvirjinski

 

    Viata i-a conferit multe titluri: Inginer. Detinut politic. Luptator anticommunist. Membru fondator al Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi cu sediul la Paris. Dizident al regimului totalitar din Romania. Jurnalist. Analist politic. Organizator de proteste anticeausiste. Presedinte de onoare al UMRL. Scriitor. Si lista ar putea continua….

    Doru Novacovici s-a nascut la Bucuresti in 20 noiembrie 1933 si s-a stins, tot la Bucuresti, in 10 octombrie 2011. Simetria aceasta geografica nu poate fi intamplatoare: Bucuresti – Bucuresti. Altfel spus, Romania – Romania. Pentru ca acest cunoscut militant pentru drepturile romanilor a fost nevoit in 1978  sa se exileze in Franta si sa traiasca in exil pana cand evenimentele din 1989 i-au permis sa puna din nou piciorul pe pamantul natal. Si sa inceapa un nou capitol al vietii, definit printr-un alt titlu, acela de“roman de pretutindeni”…

    Lupta lui Doru Novacovici pentru libertate, pentru demnitate si recunoastere a valorilor nationale este cunoscuta. Cum sunt cunoscute celor interesati de istoria recenta a Romaniei suferintele sale din puscariile comuniste, tenacitatea si vigoarea protestelor sale in strainatate pentru ca lumea occidentala, orbita un timp de spoiala unei propagande desantate, sa afle adevarul despre lipsurile si injosirile la care erau supusi romanii intre propriile granite. Articolele publicate de Doru Novacovici in prestigioase reviste franceze, luarile sale de pozitie la posturi de radio si de televiziune din strainatate, conferintele sustinute in Franta, in Elvetia sau in Italia in anii in care Romania traia ororile dictaturii au devenit file de istorie.

    Pe Doru Novacovici viata l-a facut si scriitor. Si-a tinut promisiunea fata de colegii de celula si a facut cunoscute lumii intregi abuzurile politiei politice din Romania, ale unui sistem judecatoresc si penitenciar  aservit unei doctrine straine si criminale. “Romania dupa gratii”, prima sa carte, a aparut la Munchen, in 1982, la editura Ion Dumitru; a fost reeditata in Franta in 1985 si, in sfarsit , publicarea ei a fost posibila in Romania in 1991. Au urmat “Adevaruri la sfarsit de mileniu”, aparuta in 1999 in Romania; “Din Romania dupa gratii-spre libertate”, in 2001; “Contra tiraniei”, in 2002. Si apoi, “L’Esplanade”, cartea editata mai intai la Bucuresti si apoi, in 2009, in franceza, la Paris. Esplanada (este vorba despre Trocadero,Paris, locul celei mai importante manifestatii de protest anticeausit desfasurate in Franta), o cutremuratoare istorie sau “saga”, cum a numit-o autorul, a unui om scapat din teroarea comunista.

    Daca toate aceste borne in existenta tumultoasa a presedintelui de onoare al UMRL au fost deja incluse in diferite articole, carti, emisiuni radio-tv etc., inca nimeni nu s-a aplecat suficient asupra ultimei lupte date de Doru Novacovici. Lupta sa, mai putin zgomotoasa, dar la fel de tenace, de “roman de pretutindeni”. O lupta de durata, purtata de aceasta data in tara, pentru ca romanii de pretutindeni sa fie priviti cu respect si intelegere. Sa fie pretuiti si utilizati de tara de origine pentru progresul colectiv. Ca om cu pregatire in stiintele exacte, Doru Novacovici iubea precizia. Atunci cand se referea la conationalii sai care, dintr-un motiv sau altul, dinainte sau dupa 1989, traiau departe de tara, acest militant neobosit folosea sintagma “romanii de pretutindeni” sau, uneori, “romanii din afara tarii”. Nu vorbea despre “diaspora” sau despre “exil” pentru ca acesti termeni nu reflectau (sau, dupa caz, nu mai reflectau) o realitate a zilelor noastre. In calitate de “roman de pretutindeni”, Doru Novacovici a facut parte din multe comisii si comitete, a participat la multe conferinte si congrese ale “diasporei”, organizate de oficialitati, si impartasea tristetea ca toate demersurile trenau si pareau a ramane fara finalitate. Multi “romani de pretutindeni” au avut sansa sa-l cunoasca pe acest dizident legendar la Mangalia unde, incepand cu 2003, s-a organizat anual Simpozionul romanilor de pretutindeni. Venea cu mare drag la tarmul Marii Negre sa fie alaturi de romanii sositi chiar de pretutindeni, din Franta sau din Germania, din Belgia sau Anglia, din Italia sau Austria, din SUA sau Canada , din Republica Moldova sau din Serbia sau din Ucraina…Venea insotit de familie, de sotia sau de una dintre fiicele sale care il sustinusera in anii exilului, dar si de prima nepoata care traia destinul modern al copiilor, cu macar un parinte roman, nascuti in strainatate…

Anul acesta, 2011, Simpozionul romanilor de pretutindeni, la care Doru Novacovici a fost intotdeauna prezent si deosebit de activ, n-a mai putut fi tinut la Mangalia, ci la Roma...Motivele -meschine, penibile- nu-si au locul aici. Ramane doar faptul ca editia 2011 a Simpozionului a fost prima la care Doru Novacovici nu a mai avut forta sa participe. Si lipsa sa s-a simtit…

    Candva, cand tristetea despartirii se va domoli, cand se vor analiza la rece demersurile intreprise de-a lungul a 20 de ani pentru ca romanii “din afara” sa fie egalii celor dinauntru, sa dispara dispretul, aroganta si prostia care au impartit tara in doua, se va afla cat de mult a insemnat Doru Novacovici si in acest proces. Cat de importanta s-a dovedit verticalitatea lui, cat de exemplara a fost forta lui de a nu se lasa manipulat, cumparat, folosit in scopuri meschine.

 

 Monica Zvirjinschi

 Bucuresti, 12 octombrie, 2011