|
|
|
|
|
DORU NOVACOVICI, UN ROMÂN
DE PRETUTINDENI
Viata i-a conferit multe titluri: Inginer.
Detinut politic. Luptator anticommunist. Membru fondator al
Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi cu sediul la Paris. Dizident
al regimului totalitar din Romania. Jurnalist. Analist politic.
Organizator de proteste anticeausiste. Presedinte de onoare al
UMRL. Scriitor. Si lista ar putea continua….
Doru Novacovici s-a nascut la Bucuresti in
20 noiembrie 1933 si s-a stins, tot la Bucuresti, in 10
octombrie 2011. Simetria aceasta geografica nu poate fi
intamplatoare: Bucuresti – Bucuresti. Altfel spus, Romania –
Romania. Pentru ca acest cunoscut militant pentru drepturile
romanilor a fost nevoit in 1978
sa se exileze in Franta si sa traiasca in
exil pana cand evenimentele din 1989 i-au permis sa puna din nou
piciorul pe pamantul natal. Si sa inceapa un nou capitol al
vietii, definit printr-un alt titlu, acela de“roman de
pretutindeni”…
Lupta lui Doru Novacovici pentru
libertate, pentru demnitate si recunoastere a valorilor
nationale este cunoscuta. Cum sunt cunoscute celor interesati de
istoria recenta a Romaniei suferintele sale din puscariile
comuniste, tenacitatea si vigoarea protestelor sale in
strainatate pentru ca lumea occidentala, orbita un timp de
spoiala unei propagande desantate, sa afle adevarul despre
lipsurile si injosirile la care erau supusi romanii intre
propriile granite. Articolele publicate de Doru Novacovici in
prestigioase reviste franceze, luarile sale de pozitie la
posturi de radio si de televiziune din strainatate, conferintele
sustinute in Franta, in Elvetia sau in Italia in anii in care
Romania traia ororile dictaturii au devenit file de istorie.
Pe Doru Novacovici viata l-a facut si
scriitor. Si-a tinut promisiunea fata de colegii de celula si a
facut cunoscute lumii intregi abuzurile politiei politice din
Romania, ale unui sistem judecatoresc si penitenciar
aservit unei doctrine straine si
criminale. “Romania
dupa gratii”, prima sa carte, a aparut la
Munchen, in 1982, la editura Ion Dumitru; a fost reeditata in
Franta in 1985 si, in sfarsit , publicarea ei a fost posibila in
Romania in 1991. Au urmat
“Adevaruri la sfarsit de mileniu”, aparuta
in 1999 in Romania;
“Din
Romania dupa gratii-spre libertate”, in
2001;
“Contra tiraniei”, in 2002. Si apoi,
“L’Esplanade”, cartea editata mai intai la
Bucuresti si apoi, in 2009, in franceza, la Paris. Esplanada
(este vorba despre Trocadero,Paris, locul celei mai importante
manifestatii de protest anticeausit desfasurate in Franta), o
cutremuratoare istorie sau “saga”, cum a numit-o autorul, a unui
om scapat din teroarea comunista.
Daca toate aceste borne in existenta
tumultoasa a presedintelui de onoare al UMRL au fost deja
incluse in diferite articole, carti, emisiuni radio-tv etc.,
inca nimeni nu s-a aplecat suficient asupra ultimei lupte date
de Doru Novacovici. Lupta sa, mai putin zgomotoasa, dar la fel
de tenace, de “roman de pretutindeni”. O lupta de durata,
purtata de aceasta data in tara, pentru ca romanii de
pretutindeni sa fie priviti cu respect si intelegere. Sa fie
pretuiti si utilizati de tara de origine pentru progresul
colectiv. Ca om cu pregatire in stiintele exacte, Doru
Novacovici iubea precizia. Atunci cand se referea la
conationalii sai care, dintr-un motiv sau altul, dinainte sau
dupa 1989, traiau departe de tara, acest militant neobosit
folosea sintagma “romanii de pretutindeni” sau, uneori, “romanii
din afara tarii”. Nu vorbea despre “diaspora” sau despre “exil”
pentru ca acesti termeni nu reflectau (sau, dupa caz, nu mai
reflectau) o realitate a zilelor noastre. In calitate de “roman
de pretutindeni”, Doru Novacovici a facut parte din multe
comisii si comitete, a participat la multe conferinte si
congrese ale “diasporei”, organizate de oficialitati, si
impartasea tristetea ca toate demersurile trenau si pareau a
ramane fara finalitate. Multi “romani de pretutindeni” au avut
sansa sa-l cunoasca pe acest dizident legendar la Mangalia unde,
incepand cu 2003, s-a organizat anual
Simpozionul romanilor
de
pretutindeni. Venea cu mare drag la tarmul
Marii Negre sa fie alaturi de romanii sositi chiar de
pretutindeni, din Franta sau din Germania, din Belgia sau
Anglia, din Italia sau Austria, din SUA sau Canada , din
Republica Moldova sau din Serbia sau din Ucraina…Venea insotit
de familie, de sotia sau de una dintre fiicele sale care il
sustinusera in anii exilului, dar si de prima nepoata care traia
destinul modern al copiilor, cu macar un parinte roman, nascuti
in strainatate… Anul
acesta, 2011, Simpozionul romanilor de pretutindeni, la care
Doru Novacovici a fost intotdeauna prezent si deosebit de activ,
n-a mai putut fi tinut la Mangalia, ci la Roma...Motivele
-meschine, penibile- nu-si au locul aici. Ramane doar faptul ca
editia 2011 a Simpozionului a fost prima la care Doru Novacovici
nu a mai avut forta sa participe. Si lipsa sa s-a simtit…
Candva, cand tristetea despartirii se va
domoli, cand se vor analiza la rece demersurile intreprise de-a
lungul a 20 de ani pentru ca romanii “din afara” sa fie egalii
celor dinauntru, sa dispara dispretul, aroganta si prostia care
au impartit tara in doua, se va afla cat de mult a insemnat Doru
Novacovici si in acest proces. Cat de importanta s-a dovedit
verticalitatea lui, cat de exemplara a fost forta lui de a nu se
lasa manipulat, cumparat, folosit in scopuri meschine.
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
|
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |