Dorul de ţară

Dialog cu Florentina Bocai, psihoterapeut

Beatrice Cioba

Dorul de ţară este unul dintre cele mai acute sentimente care macină şi sapă, în timp, în sufletul celor ce s-au desprins de locurile natale. Cu cât depărtarea şi imposibilitatea de a reveni mai des pe meleagurile de obârşie sunt mai mari, cu atât şi acest tip de sentimente sporesc în intensitate. Despre cum ar trebui să gestionăm acest tip de trăiri astfel încât să nu ajungem la stări mai delicate vorbim astăzi cu dna. Florentina Bocai, psihoterapeut, psihoterapie cognitiv-comportamentală,hipnoză şi tehnici de relaxarea.

Doamna Bocai, pe o scară de la 1 la 10, unde aţi plasa dorul de ţară?

Intotdeauna dorul de ţară a fost simţit la un nivel foarte profund  de către  românul plecat de acasă, înregistrând  întotdeauna cote ridicate în sistemul de scalare al emoţiilor. Să nu uităm că sunt români care au fost forţaţi de conjuncturi sociale  să părăsească ţara, pe când  alţii  şi-au dorit să plece pentru a se realiza  profesional sau familial, dar şi  pentru unii şi pentru alţii, despărţirea de ţară a însemnat mai mult sau mai puţin suferinţă. În termeni de specialitate,  suferinţa în acest caz  se numeşte <<anxietate de separare>> resimţită prin stări de plâns, tristeţe şi incapacitatea de a se resemna cu alegerea de a pleca  sau a se stabili în altă ţară. Uneori poate să apară chiar şi dorinţa obsesivă de a fi lângă cei lasaţi în ţară.

Cum poate lua naştere acest sentiment în sufletul cuiva care nu s-a ştiut a fi foarte patriot?

Pentru unii,  ţara reprezintă familia, locurile natale, prietenii sau obiceiurile româneşti   iar sentimentul faţă de  ţară nu este neconştientizat, e ascuns în inconştient şi cuvântul  ,,ţară,, nu mai este asociat cu acel ,, acasă,,. Sunt situaţii în care mediul din străinătate reprezintă o povară pe  umerii persoanei aflată departe de casă şi atunci apare anxietatea cu  tristeţea că ,,trebuie să te descurci singur,, astfel încât ,  acel <<acasă>> devine  mediul familial care oferă o siguranţă emoţională în situaţii stresante.

Dorul de ţară se manifestă, probabil, mai acut, cu cât distanţa faţă de locurile natale este mai mare...Mă gândesc de pildă la cei ce se află în America şi care mai greu pot ajunge aici...Cum pot ei manageria acest tip de trăiri?  

Sunt  unele persoane care îşi găsesc drept  mecanism de apărare munca excesivă,  vrând astfel să uite de dorul şi uneori distanta îi ajută  să-şi aline  aleanul  prin venirile în ţară mai dese, dar  alteori acest aspect poate să nu conteze. Românii plecaţi de acasă ar fi bine să se concentreze   pe radacinile lor: bunci, părinţi, obiceiuri. Onorându-ne bunicii şi părinţii, oamenii care au contribuit la formarea noastră, putem astfel să ne menţinem  echilibrul şi armonia interioară.

Cât de mult rău poate face acest tip de trăire..de frustrare...dacă ea nu este tratată cu seriozitate?  

Sunt persoane care nu îşi exteriorizează nemulţumirile şi acumulează în interior o frustrare care se poate manifesta în timp  printr-un comportament agresiv, chiar fără voie, în relaţiile cu ceilalţi. Poate apărea depresia cu somatizare: vertij, durere de spate, durere de cap, regret, tristeţe, vina profundă.În acest caz , tehnicile  de psihoterapie pot fi însoţite şi de o medicaţie adecvată.

Este foarte important să se menţină într-un anumit mod comunicarea cu cei din ţara natală...prin scrisori,telefoane sau chiar vizite astfel încât să existe o comunicare constantă. Ce tip de terapii folosiţi în psihoterapia aplicată celor ce resimt acut dorul de ţară?

Uneori e nevoie de consilierea psihologică a celui plecat pentru a înţelege schimbarea pe care o traversează şi cum anume trebuie să integreze armonios experienţa de a se afla într-o ţară străină. Psihoterapia individuală, hipnoza sau exerciţiile de relaxare sunt  modalitţăi prin care cei  plecaţi din ţară pot învăţa să se cunoască mai bine, să-şi înţeleagă emoţiile, nevoile personale şi comportamentele. De asemenea,  românii aflaţi în concediu în Romania, pot apela cu încredere la un cabinet de psihoterapie pentru a-şi rezolva  probleme acumulate, spre exemplu: anxietatea de separare dacă  plecarea din ţară a fost dureroasă, probleme legate de neadaptare la mediu sau limbă, lipsa socializării şi comunicării, stresul profesional, depresia în cazul neacceptării unui nou statut social, a dorului acut de ţară si de familie . Terapia poate avea un rol important pentru că îl poate  învăţa pe cel plecat departe, cum să gândească şi cum să acţioneze pentru a avea o cât mai bună  adaptare la stres.  

Beatrice Cioba