|
 „Evadarea
din sfera matematicii nu a fost premeditată”
- se destăinuie publicistul Ion
Scarlat -
Gabriel Argeşeanu
G.A.
Deşi cunoscută erudiţia profesorului de matematică Ion Scarlat - făcând
parte din corpul profesoral al Colegiului Naţional „Anastasescu” din
Roşiorii de Vede, care în anul 2000 semna culegerea de algebră şi
analiză matematică „Matematică, între coperţile manualelor şi puţin în
afara lor. Culegere de exerciţii şi probleme de liceu” (Ed. SEPCO –
EXIM, Bucureşti, 2000), apreciată şi în mediile universitare din
capitală, era greu de anticipat evoluţia sa în perimetrul cercetării
monografice, deşi i se cunoşteau anumite încercări de a-şi face o arhivă
despre Troianu şi poetul Ion Pena. În 2005, am asistat la apariţia
„Monografiei comunei Troianul” (Ed. Erc Press, Bucureşti, 2005),
clasificată de specialişti în domeniu ca făcând parte dintre primele din
judeţ în ceea ce priveşte volumul de informaţii, aria documentară,
perioada de ani acoperită, rigurozitatea prezentării, logica
interpretării anumitor momente din istoria devenirii acestei localităţi
ş.a.m.d., iar de curând a văzut lumina tiparului o monografie a
personalităţilor comunei , „Din Troianul Teleormanului spre lume” (Ed.
Tipoalex, Alexandria, 2008). Ce va determinat să faceţi acest pas de la
lucrări de specialitate la lucrări monografice? Şi de ce aţi simţit
nevoia unui astfel de efort intelectual pentru a scrie despre comuna în
care „aţi văzut lumina zilei şi aţi copilărit”, pe când monografia
colegiului unde predaţi nu este scrisă?
I.S. Sincer să fiu, nici eu
nu am gândit vreodată că am să mă aplec asupra scrisului. De fapt, nici
astăzi nu mă consider a fi „scriitor”. A fi scriitor presupune să ai
fantezie bogată, fecundă, să ai talent în a mânui verbul şi metafora şi
să ştii să transpui în scris un subiect pe care ţi l-ai imaginat. Eu vin
însă din lumea cifrelor, o lume în care mă simt mult mai în largul meu.
Culegerea de matematică pentru liceu: „Între coperţile
manualelor şi puţin în afara lor” a apărut din cel puţin două motive.
Primul: pentru că aveam un vast material ales şi strâns de-alungul
carierei şi era păcat să rămână adunat doar în nişte caiete studenţeşti;
al doilea–şi cel mai important – era tematica exerciţiilor alese care
venea să completeze o lacună a manualelor. Multe chestiuni teoretice din
manuale nu aveau aplicaţii practice suficiente la capitolul de exerciţii
sau multe dintre exerciţiile existente nu pedalau pe formarea şi
dezvoltarea gândirii elevului şi nici pe exersarea mobilităţii acestuia.
Simţeam nevoia diversificării modalităţilor şi tehnicilor de lucru.
Trebuia venit cu ceva nou. Altfel culegerea ar fi zăcut prin cine ştie
ce rafturi sau prin cine ştie ce tarabe. Dovada? S-a epuizat rapid.
Evadarea din sfera matematicii nu a fost premeditată.
Ideea scrierii „Monografiei comunei Troianul” a apărut din cu totul alte
considerente. Ca fiu al satului, eram intrigat de faptul că despre
comuna în care „am văzut lumina zilei” nu găseam scris nimic sau aproape
nimic în presă, la radio sau televiziune-nici vorbă despre vreo
informaţie. Comuna era ca şi inexistentă pentru media, deşi aflasem că
prin 1935–1936 ,în Belitori (n.a. azi Troianu) apăruse un ziar, „Slove
de foc”, cu redacţie şi administraţie proprii, că o fiică a satului
-Florica Stafiescu a fost prin 1946-1948 autoare de manuale şcolare
(n.a. abecedar, aritmetică), un alt fiu al satului, Ion Pena, era
antologat de renumita „Istorie a literaturii române” de George Călinescu
şi lista ar putea continua.
Am decis atunci să încerc să scriu eu o monografie a
comunei, deşi poate nu eram cel mai indicat. Intenţia o priveam ca pe o
datorie morală şi onorantă în acelaşi timp. Şi după multe oscilări, am
început documentarea. Am luat legătura cu diverşi cetăţeni ai satului,
în special vârstnici, dorind să valorific fiecare informaţie scrisă sau
orală. Din nou au apărut ezitările. N-aveam experienţă într-ale
scrisului. Era o luptă cu mine însumi. Poate cea mai grea luptă! Dar,
îndată ce am strâns destul material, am trecut la masa de lucru. N-a
fost uşor nici aici, a durat mai bine de cinci ani munca de documentare
şi scriere: selectarea datelor, înlănţuirea lor logică, închegarea
într-un tot unitar etc. Privind retrospectiv, cred că a fost necesar
efortul. Locuitorii Troianului meritau un astfel de cadou- istoria
comunei lor.
În ceea ce priveşte monografia C.N. „Anastasescu”, nu
aveam cum să mă implic, atâta timp cât profesorul Argentin Porumbeanu
lucrează la acest proiect.
G.A. La prezentarea
monografiei în sala de şedinţe a Consiliului Local Troianul, afirmaţi că
aţi fi vrut să adăugaţi mai multe date despre oameni ai locului a căror
personalitate a făcut să se vorbească despre comună. Mai mult, spuneaţi
că sunt personalităţi ce au depăşit prin valoare graniţele ţării, dar
despre care aveaţi foarte puţine date. Aţi reuşit să le întregiţi
portretul în lucrarea „Din Troianul Teleormanului spre lume”? Aveţi
sentimentul că i-aţi cuprins pe toţi sau reinvocaţi şi în acest caz
acea butadă din lumea matematicienilor care spune că „puţinul faţă de
nimic se spune că înseamnă infinit”?
I.S. Este adevărat. La vremea
respectivă aveam ceva date (sumare) despre câţiva oameni de vază ai
satului, dar monografia avea ca personaj principal comunitatea. Nu-mi
propusesem să fac nişte caracterizări, să portretizez pe cei care aveau
merite deosebite în promovarea satului în lume. Considerând-o nu numai
ca o neîmplinire a monografiei comunei, dar şi ca un omagiu adus
acestora, aşa s-a născut ideea apariţiei noului volum, intitulat „Din
Troianul Teleormanului spre lume”.
Aici şi-au găsit locul: epigramistul, poetul şi
prozatorul Ion Pena, un scriitor de talent care în perioada 1945-1989 a
figurat în fondul scriitorilor interzişi din cadrul Bibliotecii
Naţionale a României, Florica Stafiescu-Nicolescu, autoare de manuale
şcolare, manuale după care au desluşit primele slove ale cărţii zeci de
mii de copii ai ţării. Apoi învăţătorul Ilie Stănculescu, ai cărui elevi
au fost premiaţi la o expoziţie şcolară internaţională în Elveţia (n.a.
la Geneva), ducând faima şcolii din Troianul nu numai în ţară, ci şi
dincolo de graniţele ei. Marin Pârvu, medic cardiolog şi profesor
universitar la Facultatea de Medicină din Paris, cel ce a ajuns pe
culmile performanţei în lumea halatelor albe, o stradă din Paris
purtându-i numele. Neagu Pritescu, unul dintre primii învăţătorii ai
satului, cel ce „l-a descoperit” pe Marin Pârvu şi pe al cărui nepot,
Octavian, l-au cununat Arhiducele Anton de Habsburg şi Alteţa Sa
Ileana-Principesă a României. Apoi fraţii Tănase şi Dumitru Croitoru,
primul deţinând funcţia de reprezentant al Flotei maritime a României în
Marea Britanie cu sediul la Londra, iar al doilea fiind comandant al
Şcolii de aviaţie din Angola (Africa). Lista este lungă şi sper că am
stârnit curiozitatea pentru citirea cărţii.
Regretul meu este şi că datorită posibilităţilor
limitate ale accesului la informaţie, nici în carte nu i-am putut
cuprinde pe toţi cei care-şi meritau un loc în ea.
Fac aici şi o completare, o remarcă simpatică a soţului
doamnei Florica Stafiescu, învăţătorul Ion Nicolescu. Ştiind că fostul
nume al comunei Troianul era Belitori, nume care provenea de la vechea
ocupaţiei a locuitorilor de aici, în timpul Imperiului Otoman (n.a.
jupuitori de vite), mi-a zis, în perioada în care mă documentam pentru
scrierea monografiei localităţii: „Scrie domnule, în cartea aia, că în
Belitori nu s-au născut numai berbeci care să fie daţi la turci, ci s-au
născut şi oameni de valoare”.Sper că prin această carte i-am îndeplinit
dorinţa lui nea Ionică.
G.A. Deşi apărută la
finele anului 2005, „Monografia comunei Troianul” aţi lansat-o în prima
decadă a lunii ianuarie. Aşa se pare că aţi dorit să procedaţi şi cu
„Din Troianul Teleormanului spre lume”, care apărută la finele anului
2008 putea fi prezentată publicului în luna ianuarie a.c., dacă nu
apărea acel „accident” tipografic. Din câte ştiu şi culegerea de
matematică aţi lansat-o în ianuarie 2001. Este o coincidenţă sau are
vreo legătură cu perioada anului în care v-aţi născut (n.a. 23
ianuarie)? La nivel de simbolistică, comparaţi naşterea unei cărţi cu
cea a copilului din dumneavoastră?
I.S. Este o remarcă
interesantă aceasta cu lansările cărţilor mele în luna ianuarie. E rodul
întâmplării sau poate unde eu sunt „Vărsător”? Aşa le-a potrivit
Dumnezeu! Spre el trebuie să ne îndreptăm gândul şi când avem realizări,
nu numai la necaz.
Am comparat lansarea, realizarea unei cărţi cu naşterea
unui copil, pentru că aşa am simţit eu. Nu ştiu alţii ce simt. Dar aşa
cum simt că ţin la copiii mei (n.a. Liliana şi Sorin), la fel ţin la
cărţile mele. Ele sunt rodul muncii depuse şi când sunt primite cu
satisfacţie de către cititori, mă bucur la fel de mult ca atunci când
ai nişte copii reuşiţi, copii cu care să te poţi mândri! De fapt, iubesc
toţi copiii. Datorită profesiei, am trăit mai mult printre copii. Ca
profesor, nu trebuie să uiţi niciodată că în spatele unei note date la
oral sau la scris, în spatele unei dojeneli, stă un suflet de copil, pe
care n-ai voie să-l răneşti. Chiar şi când eşti nervos, în momentul în
care ai pus mâna pe clanţa de la uşă şi ai intrat în clasă, supărarea
trebuie lăsată afară. Elevii n-au nici o vină că tu eşti supărat.
Dimpotrivă, ei, cu candoarea lor de copil, te pot face să uiţi de ea. Şi
între ei, te simţi mereu tânăr, uiţi de vârsta din buletin.
G.A. Prin 2001 realizam o
emisiune radiofonică, cu intervenţii telefonice din multe localităţi ale
ţării, la care aţi participat şi dumneavoastră, în care încercam să
readucem în atenţia contemporanilor pe poetul Ion Pena. Pe
25 august 2011, se va împlinii un secol de la
naşterea sa, iar în portretul făcut poetului în recenta dumneavoastră
carte faceţi un apel la susţinerea publicării operei sale. Deducem că
sunteţi în posesia unui amplu material pe care îl pregătiţi de tipar. Să
ne aşteptăm la scrieri inedite?
I.S. Da! Încercăm să-l
readucem pe Ion Pena printre „pământeni” restituindu-l cititorilor de
pretutindeni. Ne simţim obligaţi moral să-l readucem grabnic în faţa
criticii literare care, cu decenţă, sperăm să-l aşeze pe locul ce îl
merită în cadrul literaturii române, loc pe care vitregia destinului nu
i-a permis să ajungă, el murind la vârsta de doar 33 de ani. Sunt
convins că Ion Pena se va impune prin opera sa şi nu prin bibliografia
ce i-a fost consacrată. Iar opera sa, deşi nu impresionează prin
întindere, va impresiona prin varietate (epigramă, poezie, proză) şi
valoare.
Deocamdată atât pot spune despre Ion Pena. Cu alt
prilej, promit că voi da mai multe informaţii.
Gabriel Argeşeanu
|
Comentarii de la cititori |
|
