Interviu cu dr. Carmen Anghelescu, psiholog

 „Copiii au nevoie de dragoste, mai ales atunci când nu o merită.” (Harold Hulbert)

Beatrice Cioba

Una din datoriile şi preocupările de bază ale părinţilor, încă din primii ani de viaţă ai copiilor, este găsirea celei mai bune căi de disciplinare a micuţilor.Acesta este însă  un proces îndelung, anevoios şi complex, în care până şi cei mai buni, mai pregătiţi şi mai experimentaţi părinţi pot da greş în alegerea metodei sau în modul în care ea este aplicată. Există printre părinţi ideea preconcepută cum că disciplinarea constă în a-l dojeni pe copil sau a-l pedepsi, deşi aşa cum veţi afla din interviul pe care l-am realizat cu doamna Carmen Anghelescu, psiholog, Doctor în dezvoltarea copilului la Universitatea Boligny din Paris şi membră a  Asociaţiei Mondiale de Psihiatrie Infantilă, disciplinarea înseamnă mult mai mult.

Doamna psiholog ce presupune disciplinarea unui copil sau reuşita în a disciplina un copil?-

Pentru a da un răspuns voi începe prin a defini ce este Disciplina.Înţelegem prin acest cuvânt respectarea unor reguli de comportare, stabilite de părinţi, care de cele mai multe ori urmează regulilor părinţilor lor, ce au fost construite în acord cu un anumit sistem educaţional precizat de norme morale, specifice unei comunităţi.Aceste norme, de factură morală, sunt de multe ori preluate la nivelul unei ţări şi se sintetizează în Codul legislativ.

Disciplina este un act de învăţare prin care se realizează echilibrul între dorinţă, nevoia de independenţă şi nevoia de a avea limite, care formează cadrul de mişcare a copilului şi spatiul lui de libertate.

Cum se e poate iniţia şi realiza disciplinarea la copiii mici?

Disciplina se iniţiază din primele zile de viaţă, prin consens cu bebeluşul şi prin intermediul desfăşurării activităţilor cotidiene, care se repetă zi de zi şi care menţin o anume succesiune, acestea devenind nişte repere.Exemplu este ora zilnică pentru baiţă şi succesiunea desfăşurării acestei activităţi, apoi ora zilnică de mers la plimbare, orele de somn şi mesele care se succed cam la aceleaşi intervale şi devin pentru bebeluş repere ale programului şi totodată reguli care ar fi recomandabil să fie cât mai constante.Specialiştii numesc aceste activităţi, datorită repetabilităţii şi constanţei lor-rutine. Constanţa, consecvenţa şi stabilitatea rutinelor le fac să fie promotorii disciplinării şi disciplinei. De reţinut ar fi cele 3 caracteristici menţionate la rutine, ca o modalitate de a institui apoi alte reguli.Se observă că o regulă, pe lângă stabilitate, consecvenţă şi constanţă are încă o notă specifică şi anume faptul că este predictibilă.Copilul învaţă ce urmează după ce este dezbrăcat – baiţa, ce urmează după ce a mâncat şi este pus în carucior –urmează ...plimbarea şi jocul în parc etc.

În ce consă ABC-ul educaţional la această vârstă?

Cred că parte din ce am menţionat mai sus, lămureşte întrebarea.Disciplina se formează prin limitele trasate iar consecvenţa acestora este pasul decisiv în educare.  Este de adăugat că după primul an de viaţă copilul achiziţionează prima manifestare a autonomiei şi anume capacitatea de a se deplasa, de a merge singur acolo unde curiozitatea îl conduce. Curiozitatea şi dorinţa copilului de a afla ce este în jurul lui reprezintă un impuls ce-l face să nu fie împiedicat de nimic pentru a şti şi a cunoaşte, pentru a explora şi a experimenta. Cunoaşterea îl împinge să pună mâna pe tot, să guste, să miroasă, să pipăie şi să iniţieze diferite manevre cu lucrurile pe care le apucă.Părinţii, în acestă situaţie, se simt adesea nevoiţi să intervină cu interdicţii, la tot pasul şi să stăvilească impulsul copilului de a experimenta iar aceste interdicţii ale părintilor pentru a feri copilul de diferite riscuri de accident sau pentru a nu deteriora obiectele gospodăriei vor fi primele reguli de disciplinare şi vor trebui să ţină sema de carcteristicile regulilor pentru a fi respectate şi pentru a fi într-adevar eficiente.

Aşadar educaţia, care implică disciplină, trebuie să conţină reguli stabile, care să nu fie însă numeroase sau să contravină caracterisiticilor de dezvoltare a copilului.Părinţii trebuie să amenajeze locuinta ţinând seama de faptul că au un bebeluş mobil, care doreşte să atingă tot ce-l înconjoară, care duce totul la gură pentru a avea mai multe informaţii despre obiectul respectiv astfel că teoretic rămân numai două-trei interdicţii clare pe care trebuie sa insiste în relaţia cu micuţul : ex: NU atinge priza!( care este protejată în prealabil,) NU lua cărţile din bibliotecă ! 

Respectarea regulilor de către copil va fi apreciată de  părinţi, iar  încălcarea lor va fi comentată împreună cu copilul.

Instituiţi reguli puţine, clare şi în acord cu toţi membrii familiei ce vin în contact, zilnic, cu cel mic.Astfel educaţi copilul pentru disciplină şi-l susţineţi să se autocontroleze.

Dar la vârste mai mari?La şcolari de exemplu, ce ar trebui urmărit?

Pentru şcolarii mici este cel mai important să-i ajutăm să capete disciplina muncii. Şi  aceasta începe din primii ani, dar desigur că sunt acum alte conţinuturi.Finalizarea unui act început este una din cele mai importante reguli de disciplină a şcolarului mic.Dacă atunci când construia cu cuburi, la 3-4 ani, a fost ajutat să finalizeze castelul pe care şi l-a propus să-l înalţe sau când desena şi colora a fost ajutat să–şi termine desenul, acum, la o vârstă mai mare, trebuie să înveţe că tema de scris  trebuie terminată şi doar abia apoi, poate pleca la joacă.

Sprijinirea copilului pentru a îndeplini ce are de făcut este o regulă pentru adulţi care  va contribui la disciplina muncii copilului şi la respectarea lucrului bine făcut. Copilul are nevoie să fie ajutat să facă bine şi nu să fie testat dacă poate face. Încetul cu încetul regula lucrului bine făcut devine regulă stabilă şi o caracteristică a copilului.La fel şi alte reguli pe care vom încerca să le instituim.

Ne daţi, vă rugăm câteva exemple de metode disciplinare ce au eficienţă atât la cei mici cât şi la cei mai mari?

Personal nu cred in metode disciplinare de tipul „ pedeapsă”care  duc de multe ori la dezvoltarea de comportamente nedorite şi la tensiuni  între membrii familiei. Prin pedeapsă copilul poate deveni neîncrezător în sine şi în forţele  lui de a se autocontrola, când este pedepsit, la rândul lor „pedepsitorii”-părinţii, îşi pot pierde controlul şi deviază în abuzuri regretabile. Nu orice greşeală a copilului este un act de indisciplină, chiar şi repetarea unei greşeli sau încălcarea unei reguli este preferabil să o comentăm împreună cu copilul, să o analizăm şi să înţelegem, împreună, ce a dus la indisciplină.Finalul unui dialog copil – adult ar fi de dorit să se încheie cu „Îmi pare rău, data viitoare voi şti să nu mai greşesc şi voi putea să mă autocontrolez”.

Cum ar trebui să funcţioneze sistemul recompenselor pentru copii?

Admiratia zilnică acordată copilului este recompensa optimă căci copilul face eforturi în scopul de a-şi mulţumi părinţii, încă din primul an de viaţă. Din primii ani copiilor le place să-şi vadă părinţii mândri de ce fac ei.Primii paşi ai copilului, care îi încânta „la maximum” pe părinţi, îi fac pe copil, chiar cu preţul unei trânte, să persevereze în a păşi mai departe.

Dacă astăzi copilul a salutat politicos vecina întâlnită, dacă a cerut permisiunea să umble cu un anume obiect, dacă a reuşit să-şi termine singur aranjarea jucăriilor, dacă la grădiniţă nu a mai avut conflicte cu alţi copii, dacă astăzi a avut mai puţine greşeli la dictare decât ieri etc.,toate acestea sunt eforturi ale copiilor şi ele au nevoie să fie recunoscute şi apreciate, pentru a fi repetate şi stabilizate!

Cum trebuie procedat cu acei copii care au totuşi un comportament inadmisibil social , refuzând cu obstinaţie să se supună regulilor de disciplină instituite de familie?

Fiecare copil este unic, fiecare copil este o constelaţie  ce cuprinde elemente genetice, dobândite dar şi care are propriul temperament.Unui copil activ, cu un temperament vulcanic nu i se poate cere să fie stabil, să stea nemişcat la masă sau să fie de la început ordonat şi previzibil Poate fi însă ajutat să reuşească să-şi controleze temperamentul, cu răbdare şi ştiinţă.În schimb pe copilul timid este inadecvat  să-l obligi să spună poezii musafirilor. Sunt numai câteva exemple care pot transforma copilul într-un individ în permanentă apărare prin tactica "atacul este cea mai bună aparare”.

Cum se poate obţine un stil optim de relaţionare cu propiul copil, în care autoritatea părinţilor să poată fi îmbinată armonios cu posibiltatea ce trebuie lăsată copiilor de a-şi manifesta personalitatea, de a avea iniţiative şi de a-şi exprima propriile opţiuni?

Relaţia caldă şi de încredere dintre copil şi părinţi are la bază respectul acordat copilului şi pe care acesta îl va returna părinţilor. Dorinţa de exercitare a puterii adultului în faţa copilului, îin virtutea faptului „Eu sunt mare, tu eşti mic şi TREBUIE să faci ce îţi cer EU, este cea mai păguboasă relaţionare cu copilul care va aştepta, ca la rândul lui, să-şi manifeste puterea faţă de părinţi.

Şi acum, în final, vă rugăm să “schiţaţi” portretul părintelui care a realizat cu succes disciplinarea propriului copil.

Părintele care respectă personalitatea copilului lui, care îi cunoaşte fiecare pas în dezvoltarea lui, îi creează condiţia să facă singur tot ce poate face şi-l sprijină să facă bine şi să încheie cu succes ce se aşteapta de la el, părintele care are înţelepciunea să traseze limite clare comportamentului copilului pentru ca acesta să se bucure de libertatea lui ce va deveni una autoconsimţită fără să dezvolte frustrări pentru interdicţiile neîntelese şi autoritare, se poate numi că reuşit o bună disciplinare a copilului lui. Controlul excesiv instituit de părinţi, construirea unor aşteptări inadecvate cu personalitatea copilului, acestea pot  pune copilul, adolescentul pe direcţia evitării realităţii şi a duplicităţii, în relaţia cu părinţii. Adolescentul, ca şi copilul are nevoie să comunice cu părinţii şi să se simtă apărat şi înţeles de ei, în orice împrejurare astfel că dojana şi critica, în situaţiile mai delicate, nu vor face altceva decât să  darâme încrederea, conducând la suspiciuni reciproce.

Copiii noştri sunt aşa cum i-am ajutat să fie şi nu aşa cum îi avem in imaginaţie iar bucuria de a acompania viaţa unui copil, de a-l vedea adult, încrezător în sine şi capabil să depăşească dificultăţile, este ceea ce dă sens vieţii noastre şi ceea ce înseamnă de fapt, bucuria de a fi părinte.

    Beatrice Cioba

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com