Doamna Lavinia Coman s-a nascut la Focşani (27.11.1940) este absolventa a Conservatorului din Bucureşti devenind asistent acompaniator la clasa de canto, mai apoi directoarea Liceului de muzică „George Enescu“ şi actualmente este profesoară universitară de pian şi directoarea Departamentului pentru pregatirea personalului didactic la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

 

Corina Kiss: Personalitatea dvs. în muzică e deja cunoscută, dar o să mă întorc la adolescenţa dvs. Cum aţi ajuns la muzică?

Lavinia Coman: M-am născut într-o familie foarte muzicală. Fără să aibă o educaţie de specialitate, ambii părinţi cântau cu mare plăcere  şi ascultau constant muzică. Împreună cu ei mergeam la concertele săptămânale susţinute de filarmonica din Focşani la teatrul din localitate, care este o adevărată bijuterie arhitectonică şi se bucură de o acustică foarte bună. Am luat lecţii de pian de la 8 ani, cu dirijorul acestei filarmonici, Silviu Zavulovici şi apoi cu profesoara cea mai renumită din Focşani, Noelia Prisecaru. Aşa am studiat de plăcere acest instrument timp de câţiva ani. Până când, la unul din concertele săptămânale, am ascultat-o pe marea pianistă Silvia Şerbescu în concertul al doilea de Rachmaninov. Acel concert mi-a declanşat o revelaţie, anume că drumul meu trebuie să fie muzica şi pianul. Aveam 12 ani şi eram foartge bună la şcoală. Profesorii meu n-au înţeles niciodată opţiunea mea. Nici ai mei nu erau foarte clarificaţi, însă m-au sprijinit cu tot ce au putut ca să mă pot apropia de acest domeniu, de lumea oamenilor din muzică, în care nu aveau conexiuni. Tatăl meu a obţinut permisiun ea dnei. Şerbescu de a merge la Bucureşti să fiu examinată de dumneaei. M-a ascultat şi apoi, zâmbind, i-a spus tatălui meu: „Domnule farmacist, las-o să facă lucrul acesta care o pasionează. Lasă să mai facă şi deştepţii muzică!“ Bietul tata, atât de emoţionat şi de îngrijorat, n-a avut de ales şi a fost mereu lângă mine în lungii ani ai formării, care au urmat. Am fost dată în grija d-nei profesoare Maria Şova, cu care m-am pregătit până când am absolvit şcoala medie din Focşani. Apoi am făcut ultimul an, clasa a XI-a la şcoala medie de muzică din Bucureşti.

 

Corina Kiss: Când aţi studiat Conservatorul (actualmente Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti) şi cum aţi ajuns la această decizie să aprofundaţi studiul muzicii?

Lavinia Coman: Am început studiile la conservator în anul 1959 şi le-am urmat cu d-na Şerbescu la pian. Decizia fusese luată de mult, de la vârsta de 12 ani şi nimic nu mi-o clintise din minte. 

 

Corina Kiss: Cum era să fi student în acel timp? Aveaţi timp să studiaţi, să citiţi, să ascultaţi muzică?

Lavinia Coman: Am avut o studenţie foarte frumoasă. Munceam enorm, la pian, la acompaniament, muzică de cameră, la disciplinele teoretice. Dar asistam şi la conferinţele despre istoria artelor  plastice la Institutul de belearte, sau la cursuri despre literatură ale unor mari profesori de la universitate. Mergeam la filme importante, citeam literatura universală – capodopere clasice sau recente. Mergeam la concerte permanent. Am avut o viaţă de student palpitantă, bogată, pasionantă.

 

Corina Kiss: De ce pianul? Devenise arta de a vă exprima sau de a vă face înţeleasă?

Lavinia Coman: Pianul a fost cel mai intim mijloc de a mă exprima de când mă ştiu. Nu pot să explic cum şi de ce.

  

Corina Kiss: Aţi scris două cărţi importante pentru pedagogia pianistică: „Vrei să fi profesor de pian?“ (2007) şi „Pianistica modernă“ (2009). Care a fost scopul acestor cărţi?

Lavinia Coman: Am vrut să-mi clarific mie şi să le ofer celor tineri în formă sintetizată principalele probleme care preocupă un tânăr pianist în formare. Mi s-a părut normal să dau mai departe, în formă scrisă, volumul mare de cunoştinţe pe care l-am primit de la iluştrii profesori care m-au modelat. La acestea am adăugat propriile mele concluzii trase din experienţa îndelungată de pianist activ.

 

Corina Kiss: Sunt convinsă că experienţa dvs. atât ca profesoară de pian cu rezultate excepţionale, şi aici vreau să amintesc că mulţi dintre discipolii dvs. sunt astăzi nume internaţionale, cât şi cea concertistică şi-au adus aportul la conturarea artistică şi pedagogică. Explicaţiile minuţioase în aceste cărţi şi-au adus aportul nu numai în evoluţia ştiinţifică pedagogică dar şi în practică expresie a spiritului uman şi anume interpretarea. Doresc să mă opresc mai mult în direcţia interpretării.  Muzica scrisă are mai multe interpretări de la Bach până la cea modernă (de azi). De ce anume depinde interpretarea?

Lavinia Coman: Interpretarea reuşită depinde de două grupe mari de probleme rezolvate în mod corect. Un domeniu ar fi cel al pregătirii muzicale, a auzului interior bine conectat la aparatul pianistic. A doua parte ar conţine harul interior, plăcerea de a cânta, dorinţa de a comunica, puterea expresivă cu care e înzestrat fiecare de la naştere. Sigur că şi acesta se poate educa, îmbogăţi, dar dacă nu există de la început, eşti fără el şi gata! Nu poţi să devii talentat, aşa, într-o bună zi, după ce n-ai dat dovezi în acest sens!

 

Corina Kiss: Când este o interpretare cosiderată bună?

Lavinia Coman: Când îmbină armonios realizarea materială, tehnică, instrumentală, concret sonoră, cu prezenţa mesajului, a darului de a face muzica să spună lucrurile esenţiale pe care textul muzical le conţine.

 

Corina Kiss: Când vine momentul pianistului să-şi aducă aportul în interpretare, să deschidă uşă cu uşă din lăuntru său?

Lavinia Coman: În fiecare moment, de la o gamă, până la o sonată de Beethoven.

 

Corina Kiss: Consideraţi că pianiştii de azi sunt mai liberi în interpretare decât cei de odinioară depăşind „arcuirile melodice“ cerute de compozitorii clasici şi preclasici?

Lavinia Coman: Da, interpreţii de azi sunt mai detaşaţi de rigorile respectării stilului, decât am fost noi, la vremea cînd ne-am format. Ei sunt mai creativi şi mai îndrăzneţi, căutând să-şi pună în evidenţă originalitatea proprie în „citirea“ operei clasice sau romantice.

 

Corina Kiss: Credeţi într-o „improvizaţie“ interpretativă?

Lavinia Coman: Da, dar în măsura în care nu deformează litera şi sensul textului muzical interpretat.

 

Corina Kiss: Este un drum bun sau greşit pentru viitor?

Lavinia Coman: E greu de spus. Cu fiecare caz în parte, noi, ca ascultători, judecăm dacă o interpretare a unei lucrări tradiţionale pentru pian este autentică sau deformată, falsificată de prea marea libertate a interpretului!

 

Corina Kiss: Dacă Rubinstein ar fi trăit ar fi fost deacord cu stilistica nouă a interpretării de azi?

Lavinia Coman: Sunt convinsă că da. Artur Rubinstein era foarte creativ şi îi plăceau iniţiativele surprinzătoare în cântatul la pian.

 

Corina Kiss: Ce credeţi că este mai important, să se dea partiturii o interpretare frumoasă sau una reală a conţinutului muzical?

Lavinia Coman: Cred că prima poruncă a interpretului este să spui adevărul, deci să fii realist, autentic în expresie. Dar sigur că trebuie să cultivi şi frumosul muzical, altfel nu prea mai eşti artist!

 

Corina Kiss: Pentru critica stilisticii interpretative a secolelor 17-18 era relevantă muzicalitatea interpretului, în secolul 20 e mai important culoarea sunetului. Aveţi o explicaţie pentru acest fenomen?

Lavinia Coman: Cred că domeniul timbral a rămas ca singurul dintre calităţile sunetului care fusese mai puţin exploatat. Prin urmare, modernii au purces la inovarea puternică în această dimensiune, ceea ce a dus la faptul că şi în şcoală se cultivă foarte mult auzul timbral, bogăţia coloristică.

 

Corina Kiss: Foarte mulţi pianişti cântă astăzi numai muzică nouă (ex. Benjamin Britten, Hans-Werner Henze, Violeta Dinescu). Să înţelegem că publicul muzicii tradiţionale (vechi) numai există? Sau dinamica lui Bach trebuie să căştige în culoare marcând spectrul instrumentului, cum defapt în Germania şi în vestul Europei se face deja din a doua jumatate a secolului 19 la influenţa şcolii lui Liszt?

Lavinia Coman: După părerea mea toată lumea trebuie să-şi găsească loc. Cred că există public şi pentru muzica tradiţională şi pentru cea experimentală. Nu trebuie să fim îngrijoraţi, amatori se vor găsi întotdeauna pentru toate stilurile, dacă interpretarea e interesanta, autentică.

 

Corina Kiss: Publicaţiile dvs. sunt bazate pe compozitori pianişti (Chopin, Liszt) şi pe o pianistică modernă care, desigur explică idei noi pe lângă cele tradiţionale. Ce perspective credeţi că sunt posibile în viitorul pianistici?

Lavinia Coman: Toate opţiunile sunt deschise.

 

Corina Kiss: Puteţi să vă imaginaţi cum se va cânta la pian peste 50-60 de ani?

Lavinia Coman: Aş vrea să nu se impună stilul de a se imita sonoritatea mecanică a muzicii de calculator. Încolo, orice îndrăzneală se justifică!

 

Corina Kiss: Şi o ultimă întrebare care eu o consider importantă, credeţi că politica joacă un rol important la conturarea artistului?

Lavinia Coman: Nu. Doar o bună politică culturală de promovare şi susţinere a muzicii valoroase.

 

Corina Kiss: Vă mulţumesc pentru interviul acordat şi pentru explicaţiile de care artiştii au atâta nevoie!

Lavinia Coman: Şi eu mulţumesc frumos.

 

Dr. Corina Ungureanu-Kiss

 

02.04. 2012

Düsseldorf, Germania