|
 MARI
SPORTIVI ROMÂNI:
INTERVIU CU NICULAE FIROIU
ANTRENOR EMERIT MAESTRU AL SPORTULUI
George
ROCA
red. Agero
Niculae Firoiu este un prieten vechi şi drag! L-am
cunoscut cu aproape patruzeci de ani în urma. De fapt a fost un
admirator al lui! Era în perioada a anilor ’60-’70 una dintre stelele
poloului românesc. A continuat să rămână o personalitate marcantă a
acestui sport nobil încă mulţi ani, multe decenii... chiar până în
prezent! Întotdeauna a fost un exemplu de urmat, un om serios şi
cinstit, un prieten bun, un bărbat elegant şi manierat, admirat pentru
conduita lui de toţi cei din jurul său!
Soarta ne-a obligat să ne strămutăm în alte ţări, departe de România,
departe unul de celălalt. Mai citeam despre el în presa internaţională,
sau mai auzeam noutăţi de la prieteni comuni despre succesele lui
Firică, aşa cum obişnuiam noi să-i spunem. Anii au trecut, poate ani
mulţi... până într-o zi când am reînodat legaturile, ne-am reintâlnit şi
ne-am îmbrăţişat cu bucurie. Eram deja amandoi albi la tâmple. Sufletele
erau însa zglobii ca pe vreamea când eram tineri şi cochetam cu
sporturile acvatice. Am avut să ne povestim multe. Vi le relatez în cele
ce urmează:
-------------------------------
George ROCA: Stimate Firică, pentru a te cunoaşte şi
cititorii noştri, te-aş ruga să îmi dai câteva date despre tine. Care au
fost începuturile?
Niculae FIROIU: Sunt născut la Bucureşti la 4 martie 1939. Cu toate că 4
martie este o zi însemnată cu negru în calendarul românilor, şi în
special a bucureştenilor, fiind data teribilului cutremur care a zguduit
capitala în 1977, pentru mine, ziua de naştere mi-a adus multe bucurii
şi succese.
George ROCA: Dece şi cum ai ajuns să faci polo pe apă? Ştiu că ai făcut
şi înot.
Care a fost primul tău club, primul antrenor?
Niculae FIROIU: Era prin 1952, eu aveam vreo 13 ani. Tatăl meu era
prieten cu jucătorul de hochei Ion Ganga dela Steaua. Acesta venind
într-o zi la noi acasă mi-a zis: „Băieţică, dacă vrei să ajungi mare şi
voinic trebuie să faci sport. Ţi-aş recomanda înotul. Am un frate
antrenor de înot şi polo la Voinţa-Bucureşti. Vrei să vezi despre ce e
vorba?”. Aşa am ajuns să-l cunosc pe cel care mi-a fost ani îndelungaţi
şi tată, şi frate, iar mai târziu şi prieten. Am avut norocul să-l
întâlnesc pe acest om deosebit, drept, cu un spirit generos, căruia şi
astăzi, după mai bine de jumătate de veac, îi urmez sfaturile. Numele
lui: Augustin Ganga – primul meu antrenor!
George ROCA: Cum ai ajuns în elita acestui sport?
Niculae FIROIU: Fiind la clubul Voinţa, m-am ocupat serios atât de înot
cât şi de polo pe apă. Eram elev la liceul „Ion Luca Caragiale”.
Datorită faptului că eram veşnic solicitat la antrenamente sau
competiţii a trebuit să îmi intrerup cursurile de zi şi să mă transfer
la seral. În anul 1958, când am făcut 19 ani, am fost convocat la echipa
naţională de polo a României. Începuturile au fost infernal de grele, cu
câte două, chiar şi trei antrenamente pe zi. Dar a meritat! Tot în anul
1958 am fost transferat la clubul Steaua Bucureşti unde am jucat 11 ani.
Mi-a fost destul de greu să fac şi şcoală şi sport de performanţă, dar
până la urmă am terminat liceul, la „Sadoveanu”, şi am intrat la
facultate la ICF (Institutul Naţional de Cultură Fizică şi Sport, n.a.).
De fapt prima dată m-am înscris la facultatea de chimie, dar din cauza
„presiunilor” făcute de cei din lumea sportului am acceptat să fac
ICF-ul. Şi sincer să fiu, pot să zic că bine am făcut!
George ROCA: Ai participat cu echipa naţională a României la câteva
olimpiade. La care dintre ele aţi avut performanţe mai bune?
Niculae FIROIU: Ca jucător de polo am reprezentat România la două
olimpiade, Roma în 1960 şi Tokio 1964. La ambele am ocupat locul 5.
Pentru polo-ul românesc un loc excelent, având în vedere că pe
vremurilea acelea nu aveam decât un singur bazin acoperit în toată ţara.
Englezii au avut prima piscină acoperita cu apă încălzită încă din 1828!
George ROCA: Care au fost componenţii echipei noastre de polo pe apă la
Jocurile Olimpice de Roma din 1960? Dar la Tokyo?
Niculae FIROIU: Atât la Roma cât şi la Tokyo au fost
prezenţi cam aceiaşi jucători: Mircea Ştefănescu, Ştefan Kroner, Gavrilă
Blajec, Anatolie Grinţescu, Alexandru Szabo, Francisc Simon, Alexandru
Bădiţă, Aurel Zahan, Iosif Culineac şi cu mine, Niculae Firoiu. Antrenor
Adalbert Balint. La Tokyo au fost doar mici schimbări. Jucătorii Gavrilă
Blajec şi Francisc Simon au fost înlocuiţi cu Cornel Mărculescu şi cu
Emil Mureşan, iar antrenor l-am avut pe Vasile Doroczi.
George ROCA: Câte meciuri internaţionale ai jucat cu echipa României? Ce
titluri de prestigiu ai primit pentru performanţele tale sportive.
Niculae FIROIU: Până în anul 1969 am jucat 176 de meciuri
internaţionale. După terminarea facultăţii m-am retras din activitatea
competiţională şi am devenit antrenor. Am primit titlul de Maestru al
Sportului din România şi cel de Antrenor emerit.
George ROCA: De care dintre colegii acelor vremuri te leagă amintiri mai
plăcute? Ma refer la jucătorii de polo pe apă. Poţi să-mi enumeri
câţiva?
Niculae FIROIU: I-am apreciat în general pe toţi jucătorii de polo din
ţară. Îmi aduc aminte cu mare placere de majoritatea acestora. Îmi sunt
încă proaspeţi în memorie. Colegi care nu se uită! Iată câţiva: Ion
Novac, Aurel Zahan, Emil Mureşan, Alexandru Szabo, Nicolae Rujinski,
Alexandru Bădiţă, Iosif Culineac, Francisc Şimon, Ştefan Kroner, Anatol
Grinţescu, Ioan Alexandrescu, Nicolae Csizer, Ion Popa, Gavrilă Blajec,
Cornel Mărculescu, Gruia Novac, Gheorghe Zamfirescu, Mircea Ştefănescu,
Badea Băjenaru, Cornel Russu, Ştefan Marica, Radu Lazăr, Dinu Popescu,
Viorel Rus, Florin Slăvei, Dan Frâncu, Valentin Ţăranu, Cornel Frăţilă
şi mulţi alţii.
George ROCA: Ştiu că la început ai făcut inot, şi ai avut performanţe
bune şi acolo. Poţi să imi dai câteva detalii?
Niculae FIROIU: Da! Mi-a plăcut mult şi înotul. În 1964, ca poloist la
Steaua am ieşit, cu ştafetele 4x100 liber şi 4x200 liber, campion al
României.
George ROCA: Ca specialist aş dori să îmi spui părerea ta despre înotul
românesc.
Niculae FIROIU: Toate succesele înotătorilor români din ultimii 50 de
ani s-au datorat în primul rând antrenorilor de elită ai României.
Printre aceştia as putea menţiona câţiva de care îmi aduc aminte: Toto
Balint, Constantin Vasiliu, Emeric Freud, Iohan Frâncu, Nelu Blidaru,
Carol Korcek, Paula şi Iosif Enăceanu, Alexandru Szatmari, Anatol
Grinţescu şi alţii. Majoritatea dintre aceştia au antrenat şi echipe de
polo pe apă.
Iosif Novac a fost primul înotător care a debutat olimpic, obţinând
locul 26 la 100 m liber, la olimpiada de la Helsinki din 1952. Adrian
Oanţă în 1958 a devenit campion european la 200m bras. La finala
olimpică de Melbourne, din 1956, Alexandru Popescu a ajuns pe locul 8 la
200 m fluture.
Vorbind despre înot pot spune că de pe la mijocul anilor ’60 încoace au
stralucit sportivi ca: Robert Pinter, Cristian Ponta, Stela Pura,
Andreea Szyigyarto, Flavius Vişan, Carmen Bunaciu, Titus Groza, Beatrice
Coandă, Ioana Nagy şi alţii. Demn de menţionat este performanţele
înotătorilor: Alexandru Popescu, care a câştigat 27 de titluri de
campion naţional în perioada 1955-1964 iar în 1958 la Olimpiada de la
Melbourne a ajuns pe locul 8 la 200 metri fluture, apoi a lui Vladimir
Moraru care a câştigat 10 titluri de campion la naţionalele României din
1966, a Georgetei Cerbeanu, care în 1967 la Campionatele europene de la
Linkőping, a fost pe locul întâi, Marian Slavic a ajuns în 1970 în
finala europeană la 200 liber. La olimpiada de Moscova din 1980, s-a
remarcat Carmen Bunaciu, la Los Angeles din 1984, Aneta Pătrăşcoiu, a
câştigat pentru România prima medalie olimpică la nataţie, bronz la 200
spate, iar în 1988 la Seul, Noemi Lung a luat tot o medalie de argint la
400 metri mixt şi un bronz la 200 metri mixt.
Cea mai strălucită performanţă a fost însă, a brăilencei Diana Mocanu,
care în anul 2000 la Sydney a câştigat două medalii de aur (de fapt
primele în istoria nataţiei româneşti) realizând şi un nou record
olimpic la 100 metri spate, cu timpul de 1:00,21 de minute, performanţă
cu care a detronat-o pe regina probei, unguroaica Kristina Egerszegi...
Aş fi nedrept să nu o menţionez şi pe Beatrice Câşlaru, care tot la
Sydney a urcat tot de două ori pe podium obţinând două medalii, una de
argint li una bronz.
George ROCA: Îţi mulţumesc pentru asemenea date precise. Ajungând
student la I.C.F. Bucureşti ai întâlnit colegi şi din alte sporturi. Ai
rămas în relaţii amicale cu vreunul dintre ei?
Niculae FIROIU: La I.C.F. am avut colegi sportivi de mare valoare de la
toate sporturile. Ne vedeam destul de rar, deoarece ori ei, ori eu eram
prinşi în diverse competiţii. Am păstrat legăturile cu Hansi Schmidt de
la handbal, care a jucat apoi şi în naţionala Germaniei, Ion Drîmbă de
la scrimă, Cornel Mărculescu actual director executiv al Federaţiei
Mondiale de Nataţie, Anatol Grinţescu, secretar general al Federaţiei
Române de Polo pe Apă. De ultimii doi mă leagă o prietenie strânsă.
George ROCA: Dar despre profesorii de la I.C.F. din aceea vreme...
Niculae FIROIU: Amintiri plăcute am despre majoritatea profesorilor mei:
soţii Teodora şi Aurel Predescu, Gheorghe Ghişoiu de la la catedra de
gimnastică, Andrei Iliescu de la anatomie, soţii Şiclovan, ambii
profesori de la catedra de teorie şi metodica sportului. Profesorul Ion
Şiclovan, care era rector la I.C.F. tot încerca să mă convingă ca după
terminarea facultăţii să rămân cadru universitar. Când am terminat
facultatea în 1968 am ales totuşi meseria de antrenor. Îmi placea prea
mult poloul pe apă...!
George ROCA: Îmi aduc aminte că pe la sfârşitul anilor ’60 ai plecat să
lucrezi în Iran. Cum ai ajuns să atrenezi echipa naţională a acestei
ţări? Am citit că istoricii atestă cu documente faptul că încă din anul
480 i.e.n. în Persia, ţară puternică din punct de vedere militar, înotul
constituia una dintre componentele antrenamentului zilnic al
războinicilor. Înseamnă că înotul de performanţă s-a născut pe
teritoriol vechiului Iran! Cum erau „acvanauţii” acestei ţări după mai
bine de 2400 de ani?
Niculae FIROIU: După terminarea facultăţii şi după plecarea mea de la
Steaua, unde a fost angajat civil, mi s-a oferit un post de antrenor la
Clubul Şcolar Bucureşti. Între timp am jucat polo la Rapid Bucureşti. În
aceea perioadă a venit în turneu, în România echipa naţională a
Iranului. Chiar dacă istoricii spun cuvinte de laudă despre
întemeietorii inotului de performanţă, sportivii „acvatici” iranieni ai
zilelor noastre nu erau prea competitivi. Au jucat şi cu echipa
antrenată de mine şi au luat bătaie. Asta se întâmpla la un turneu ţinut
la Ploieşti.
După meci am fost contactat de persoane din delegaţia iraniană care
mi-au propus un contract pentru antrenarea echipei lor naţionale.
Desigur că oferta a fost atrăgătoare şi am acceptat. Prima dată am
plecat singur, fără familie. Asta se întâmpla prin 1969. Relaţiile
României erau foarte bune cu Iranul. Încă atunci mai domnea Şahinşahul
Mohammad Reza Palhlavi Aryamher. Viaţa era destul de placută şi se
asemăna cu cea din ţările occidentale. Am stat în total 4 ani. Mi-am
adus din România cei doi copii încă mici şi cărora le duceam dorul,
Corina, născută în 1968 şi Radu în 1972, pe Doiniţa, soţia mea şi chiar
şi pe mama soacră.
În doar şapte luni după ce am ajuns la conducerea echipei,am avut
primele performanţe. La Jocurile Asiatice de la Bangkok (TAI 1971) am
terminat pe locul IV. A fost un rezultat destul de mulţumitor. Imediat
după aceasta am fost rechemat în ţară, unde am fost numit împreună cu
Tolea Grinţescu antrenor al echipei naţionale a României pentru Jocurile
Olimpice de la München.
După olimpiadă am revenit în Iran, unde am mai stat încă patrusprezece
luni şi unde am primit sarcina să organizez polo-ul iranian şi să
pregătesc echipa de seniori cu care am câştigat în 1974, neaşteptat,
medalia de aur la Jocurile Asiatice dela Teheran.
George ROCA: După terminarea contractului ce ai făcut? Cum ai ajuns în
Germania?
Niculae FIROIU: Prima dată m-am gândit să mă întorc la Bucureşti unde mă
aştepta o carieră destul de frumoasă. Sincer să fiu, îmi era tare dor
de-acasă. Dar... m-am răzgâdit pe drum! Zburând cu avionul de la Teheran
la München am făcut o escală cu scopul de a-mi cumpăra o maşină din
Germania. Acolo fiind, mi s-a propus un contract de către un club pentru
a antrena o echipă de polo locală. Fiind cu toată familia după mine am
„acceptat” să rămân definitiv. Şi iată-mă antrenor şi la nemţi! Chiar
dacă nu cunoşteam prea bine limba m-am descurcat satisfăcător. În orice
caz era mai uşoară limba germană decât limba farsi (persana) care se
vorbeşte în Iran. Nu după mult timp am început să am rezultate
excelente. Astfel în noiembrie 1975 am devenit Bundestrainer – adică
antrenor şef al echipei naţionale al Germaniei Federale, rămânând în
această funcţie 26 de ani.
George ROCA: Ştiu că s-au stabilit în diferite ţări occidentale mulţi
sportivi români de valoare. I-ai căutat, ai întreţinut legături cu ei?
Niculae FIROIU: Desigur! Chiar în Germania s-au stabilit destul de
mulţi. Unii au venit înaintea mea, alţii după ce am ajuns eu acolo. Cu
mulţi am intreţinut relaţii de prietenie. Îi pot menţiona pe Hansi
Schmidt, fostul meu coleg de studenţie, apoi pe cei care au devenit
antrenori ai unor echipe germane de elită precum: Gavril Blajec, Iosif
Kulineak, Aurel Zahan, Ştefan Kroner, toţi foşti coechipieri de-ai mei
în echipa naţională de polo pe apă a României. Am păstrat legături cu
Emil Mureşan, Nicolae Ciszer (ambii portari ai naţionalei), cu Cornel
Mărculescu din Elveţia, cu Alexandru Szabo care după revoluţie a ajuns
antrenorul echipei naţionale de polo a Ungaria şi cu mulţi alţii.
George ROCA: Care au fost primele tale succese în Germania? Am auzit că
sub conducerea ta polo-ul german a cunoscut o dezvoltare şi o
popularitate făra precedent.
Niculae FIROIU: Sub conducerea mea, după numai cinci ani de
restructurări şi antrenamente, Germania a câştigat (neaşteptat!) medalia
de aur la Campionatele Europene din 1981 dela Split din Iugoslavia.
Atunci, echipa naţională de polo pe apă a fost aleasă de lumea sportivă
a Germaniei „Echipa Anului". Sportivii mei au fost decoraţi, eu însă nu!
Este o ironie a soartei, că România, pentru succesele avute cu echipa
Germaniei, mi-a acordat titlul de Antrenor Emerit!!! După succesul de la
Split, Germania câştigă pe parcursul timpului, la seniori şi juniori,
peste 12 medalii la campionate mondiale, europene şi la jocurile
olimpice.
George ROCA: Ai avut în echipa naţională şi sportivi originari din
România?
 Niculae
FIROIU: De-a lungul anilor au jucat în echipa Germaniei mai mulţi
români, precum Şerban Huber, Adrian Servan, dar cel mai valoros dintre
toţi a fost Roland Freund (fiul antenorului orădean Emeric Freud) care a
câştigat împreună cu echipa aceea medalie de aur de la Split, apoi bronz
la mondialele dela Guaquil (Equador), bronz la J.O. de la Los Angeles,
aur la Cupa mondiala în 1983 şi argint la cea din 1985... Astăzi, Roli
Freud este medicul echipei naţionale germane de polo pe apa. Trebuie să
menţionez şi faptul că în 1976 l-am reintâlnit pe prietenul meu Tolea
Grinţescu ca „adversar”, el antrenor la echipa României, eu la cea a
Germaniei. De atunci drumurile noastre s-au încrucişat deseori la
diverse campionate mondiale, europene, etc.
George ROCA: De după 26 de ani ca antrenor al echipei naţionale a
Germaniei te-ai retras din activitatea de antrenor. Ce ai făcut după
aceea?
Niculae FIROIU: În anul 2002 m-am retras din activitatea de antrenor. Am
rămas în continuare în Comitetul tehnic al Federaţiei Germane de polo pe
apă, unde am fost numit şeful secţiei Relaţii Internaţionale. Din 2003
fac parte din comisia de 3 persoane care pregăteşte arbitrii pe toate
continentele. În anul 2005 la Congresul mondial din Montreal am fost
ales în Comitetul technic de polo pe apă al FINA (Federaţia
Internaţională de Nataţie).
George ROCA: În anul 2000, la Jocurile Olimpice de la Sydney, când
lucram ca National Olympic Comitee Assistant, reprezentând S.O.C.O.G.
(Comitetului organizatoric al olimpiadei) pentru lotul român, m-am
bucurat nespus când am aflat că şi „Mr. Nicola Firoiu from Germany” era
prezent... printre oficialităţile de primă mână. În ce calitate ai venit
la Sydney? La câte olimpiade ai participat?
Niculae FIROIU: Făcând un bilanţ, pot spune cu bucurie că încununarea
succesului meu au fost Jocurile Olimpice! Am participat ca sportiv,
antrenor, sau reprezentant al FINA la 9 olimpiade. Trei cu echipa
României! La Sydney am fost invitat de onoare al Federaţiei Mondiale de
Nataţie. Anul acesta voi participa la cea de a zecea olimpiadă, la
Jocurile Olimpice de la Beijing ca Delegat Technic FINA.
George ROCA: Cum ţi se pare polo-ul românesc al acestor zile?
Niculae FIROIU: Activitatea de mea de „om al poloului” a avut parte şi
de momente triste sau chiar tragice. Ultimele le-am trăit la Oradea,
anul acesta în luna martie, la turneul olimpic de calificare. Eu ca
delegat FINA am asistat la tragedia polo-ului românesc, care, cu o
echipă excelentă, a ratat calificarea la jocurile olimpice de la
Beijing, declanşând o adevărată criză a acestui sport pe plan naţional.
Să sperăm că în viitorii ani vor avea mai mult noroc. Eu le doresc
succes!
George ROCA: Firică, te-ai gândit vreodată să scrii o carte cu bogatele
memorii care le ai despre polo-ul românesc în special şi despre sportul
românesc în general?
Niculae FIROIU: Să scriu memorii? Am o mulţime de amintiri nostime,
altele mai puţin hazlii, dar chiar dacă sunt la vârsta pensionării sunt
veşnic ocupat cu sportul... ăsta care îl simt încă în suflet şi-n inimă.
Aşa că las scrisul pe seama celor care au mai mult timp...
George ROCA
Red. Agero
Düsseldorf - Sydney
4 iulie 2008
|
Comentarii de la cititori |
|
