INTERVIU CU OCTAVIAN RENEA

Magdalena CONSTANTINESCU-SCHLESAK

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII

Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

SOLI DEO GLORIA

GOTT ALLEIN ZUR EHRE

DUMNEZEU UNIC SPRE ONOARE

Magdalena Constantinescu-Schlesak: Sunt fascinată de interesul tău spre poezie şi filozofie. Numeşte – te rog – câteva personalităţi care te preocupă…

Octavian Renea: Poezia şi filozofia – surorile dragi ale muzicii – sunt pentru mine două elemente prin care spiritul respiră. Prin ele percepem cu totul altfel atât viaţa cât şi muzica – un nivel de înţelegere cred mult mai adânc, mai fin, apt de a descoperi nobile subtilităţi ce devin apoi adevăruri muzicale. Profunzimea gândirii la Cioran, Eminescu, Blaga, Celibidache, Nietzsche, Södergran (desigur şi alţii) înalţă peste „normalitatea “ existenţei.

M.C.S.: Cum îţi explici însuşirea de a „ţine publicul la piept“?

O.R.: A iubi muzica, a înţelege omul. „A fi bun muzician nu este îndeajuns.” (Celibidache). Să laşi arta liberă să vorbească, nestânjenită, fără ca atunci când apari în faţa publicului să te mai preocupe „propriul eu“, imaginea, impactul tău ca artist asupra ascultătorilor... A fi preocupat de imaginea sonoră , de abundenţa stărilor şi a nuanţelor pe care fiecare piesă le conţine. Dând un sens fiecărei note, să transmiţi oamenilor acest entuziasm al confirmării trăirilor interioare ... iar cei ce ascultă să fie cuprinşi de aceeaşi fericire: a pierderii de sine, a regăsirii prin muzică.

M.C.S.: Redă-mi o revelaţie a ta în lumea muzicii!

O.R.: „Singurătătile dulci ale muzicii”! sau „despre confuzia între cer şi pământ“ (Cioran). Mă gândeam într-o noapte la Mozart, Schubert apoi la Brahms. Îmi răsunau în minte fragmente din Intermezzi Op. 117, pe care le cântasem de mult cu mare plăcere. O stare de nelinişte m-a condus spre „Silogisme“:

„Muzica este refugiul sufletelor pe care le-a rănit fericirea“... Ca un fulger; a fost culminaţia, împlinirea acelei interiorizate stări – şi toate acestea în deplină armonie cu toamna muzicii lui Brahms. Nu pot uita unicitatea momentului; există într-adevar împlinire în singuratate – de fapt, în singuratatea fizică. Spiritual, mai putem oare vorbi de singuratate când suntem alături de muzică şi prin muzică?

M.C.S.: Reţinerea şi lipsa de emoţii – Emotionslosigkeit – a germanilor se „topeşte“ prin comunicare muzicală. Ce sentiment te cuprinde în concertele tale?

O.R.: Este de fiecare dată altfel. Cred că această comunicare între artist şi public se poate manifesta liber atunci când de ambele părţi există o anume dispoziţie interioară de a fi deschis către frumos. Sigur că toţi oamenii îşi doresc frumosul – însă a descoperi şi a deschide (prin frumos) drumul sufletului spre adevăr... ne reuşeste oare de fiecare dată? Atingem acel prag de sublim rezonant cu „clopotele divine ?” reamintite de ancestral, aşa cum formulase poetul nostru transilvănean…?

M.C.S.: În Herkulessaal – renumita sală de concerte din München – l-am ascultat, apoi am stat de vorbă cu Domnia Sa, genialul pianist român Radu Lupu. Ce rezonanţă a avut pentru tine? E greu şi unui muzican să exprime acea stare de imponderabilă comuniune spirituală care ne reumple de extaz, ca o coborâre a luminii vii în altarul- trup omenesc?

O.R.: În nebuloasa timpului contemporan aceste întâlniri aproape divine rămân de neuitat. Ele se stratifică oarecum melodic, armonios, în memoria entităţii noastre. Dacă aş încerca o definiţie, ar fi ca o oglindă tremurătoare a unui poem de al Domniei-voastre! Sunetele, la Radu Lupu, sunt oglinzi care cântă, magic! Sunt roiuri de metafore care îşi iau zborul, ne transpun în indicibil… Poate că poetul român Dan Constantinescu are sintagma revelaţiei: „Dempreunul- A- Fi”.

M.C.S.: „Soli Deo Gloria“ - Gott allein zur Ehre – gândul cutremurator al lui J.S. Bach – te sprijină în acest timp depersonalizat-comercializat, sau ca să reiau o expresie a poetului nostru sus-evocat: al nimicniciei, al „sângurilor” , ca tânguiri ale sângelui?

O.R.: Cântând Bach (studiez acum Partita a VI-a în mi minor) am senzaţia că ating Adevărul, că îl trăiesc cumva în complexitatea dureroasă a paradoxurilor lui; răsare însă uneori periculoasa credinţă că adevarul „are cu siguranţă forma atribuită de mine“ - desigur o minunata iluzie. Bach – ceva ce este mai mult decât frumos, încât poate fi de neînţeles. Iubesc universul creaţiei lui mult mai mult decât alte viziuni concrete ale lumii „obiective“ şi prea sceptice.

M.C.S.: Studiezi în München la Conservatorul Richard Strauss şi la Münchener Musikseminar, condus de dl. Walter Krafft, originar din Sebeş – suflet neobosit şi minunat în lumea muzicii. Împărtăşeşte-ne te rog câteva cuvinte!

O.R.: Faptul că mai există oameni ce iubesc arta susţinând-o total dezinteresat, cu bucurie în sacrificiu este pentru mine un puternic impuls în creativitate. Faţă de marea personalitate şi faptele Domnului dr. Walter Krafft am o astfel de unică bucurie, o nemăsurată recunoştinţă şi revelaţia unui spirit superior. Noile generaţii vor avea mereu nevoie vitală de astfel de mari suflete pentru a se împlini ea însăşi şi mă refer nu doar la arta muzicii, mă refer şi la literatură. Poezia şi eseurile celor nouă antologaţi de Eugen Evu şi Ion Urdă sunt chiar superioare multor creatori tineri din occident! Văd că cel puţin trei dintre ei vor studia în Germania şi Anglia, e mare lucru! Sunt performanţi, dar încă de acum, locul şi spaţiul spiritual paideumtaic de unde provin, este esenţial, le va marca devenirea şi reuşitele! Mă refer cu o nemarginită bucurie la Antologia „Inel de aur fără corb”, a celor mai sus numiţi; profunda mea admiraţie pentru tinerii talentaţi ce aduc un suflu nou culturii şi pentru revista „Nova Provincia Corvina” care promoveaza aceste valori, la un mod competiv de înaltă exigenţă, cu sacrificii! Înţeleg că acest dialog este solicitat şi de revista internet AGERO, aşadar aduc mulţumiri domnului Lucian HETCO şi colaboratorilor săi. În Germania, când descoperim noul val liric, avem bucuria de neexprimat resimţită în mod empatic, a empatiei divine, cum spuneaţi Domnia Voastră într-o carte editată în ţară…

Este foarte bine că tinerii deja scriu şi se exprimă literar şi în engleză, germană, italiană, franceză, astfel vor fi receptaţi în spaţiul european şi chiar trans-atlantic. Artele sunt adevărata forţă a comuniunii umanului şi a regăsirii misterioasei Primordii. Le transmit bune urări şi cred în talentul lor.

Magdalena Constantinescu-Schlesak: Mă bucur, ne bucurăm că ai aceste reflecţii şi mărturisiri pentru revista noastră! Eugen Evu mi-a vorbit în mod special despre tine, e dornic să te asculte într-un concert din Bach. Aşteptăm cu nerabdare concertul tău cu orchestra din Sibiu, prilejuită de evenimentele capitalei culturale europene Sibiu în 2007. Fie acesta şi cei ce urmează, ani de graţie pentru artele şi Geniul Românesc profund European! Din München la Sibiu, va răsuna empatia divină a Muzicii îngemănată sublim cu Poezia.

Octavian Renea: Şi eu gândesc muzical la tulburătoarea contopire auditor-interpret. Vă mulţumesc pentru acest dialog.

München, aprilie 2007

Comentarii de la cititori

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero : Lucian Hetco [ Impressum ]

Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)