Interviu cu prof. dr. Dan Mircea Enescu

Directorul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii "Grigore Alexandrescu"

O conduită morală de excepție

Beatrice Cioba

Anul  acesta s-au împlinit 125 de ani de la momentul înfiinţării primul spital pediatric din România, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”, din capitală.

În spital funcţionează 10 secţii clinice şi numeroase compartimente medicale, 19 departamente însoţitoare şi 17 ambulatorii de specialitate. Anual sunt realizate aici peste 200.000 de consultaţii, sunt internaţi peste 30.000 de copii cu vârste între o zi şi 18 ani, iar peste 60% dintre cazuri constituie urgenţe medico-chirurgicale. “Grigore Alexandrescu” face parte din Complexul de Spitale de Urgenţă din Bucureşti (şase în total, dintre care două pentru copii) şi asigură urgenţele pentru peste 1.200.000 de copii din toată ţara.

Mari nume din medicina românescă îşi leagă trecutul profesional de acest loc şi dintre aceştia îi amintim pe : prof. dr. Alfred Rusescu-părintele pediatriei româneşti, prof. dr. Mircea Socolescu, prof. dr. Vereanu, prof. dr. A. Cosăcescu, prof. dr. Nicolae Tomescu, dr. Grigore Romniceanu, prof. dr. Marinescu, prof. dr. Ion Bălcescu, prof. dr.Alexandru Pesamosca şi alţii.

În anul 2005 a fost dat în folosinţă noul sediu al Clinicii de Chirurgie Plastică-Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri, într-o clădire nouă şi modernă, acesta fiind şi locul unde au fost preluaţi, îngrijiţi şi salvaţi micuţii care au ars la maternitatea Giuleşti. Acest spital este şi singura unitate din ţară cu acest profil şi, ca urmare a rezultatelor clinice, educaţionale şi de cercetare în domeniu, în anul 2008 el a fost acreditat ca Centru European EBOPRAS.Tot aici funcţionează şi Banca de Piele, acreditată de Asociaţia Naţională de Transplant (ANT).

Sigur însă că omul este cel ce sfinţeşte locul şi iată că spitalul “Grigore Alexandrescu” se bucură de prezenţa unui om şi totodată a unui medic deosebit, care a manageriat şi continuă să managerieze soarta acestui spital cu mult succes şi aceasta într-o perioadă dificilă, în care greutăţile întâmpinate şi problemele celor ce apelază la serviciile medicilor de aici nu sunt unele puţine şi nici unele uşoare- dl.prof.dr.Dan Mircea Enescu.

Domnule profesor aţi preluat acest spital în vremuri tulburi şi grele.Pe lângă partea care se leagă indisolubil de involuţia din punct de vedere economic aţi avut cazuri medicale deosebit de grele, aşa cum a fost situaţia bebeluşilor salvaţi din incendiul de la Spitalul “Panait Sârbu”.Cum aţi găsit cheia potrivită astfel încât să ieşiţi cu fruntea sus din acest “hăţiş” de situaţii şi contexte delicate?

Un spital cu vechime precum al nostru şi cu arborele nostru genealogic, format din opt generaţii de profesori care au transmis fiecare o bucăţică din sufletul, din pasiunea şi din forţa lor ,a reuşit să conserve o valoare care să fie în permanenţă păstrată la nivelul maxim al posibilităţilor ţării noastre. Valoarea unui loc nu se poate cunoaşte decât în clipa unor evenimente de excepţie, aşa cum a fost acesta. Ei bine, într-un astfel de moment, cand au venit 8 copii prematuri fără nume, ai căror părinţi nu ştiau pe cine să plângă pentru că nu îşi puteau recunoaşte copiii, brăţările lor de identificare fiind topite, iar identitatea neputând fi făcută decât dupa testele ADN, atunci un  spital îşi arată adevărata valoare. Am reuşit instantaneu să formăm o echipă de peste 100 de doctori, asistente, infirmiere care să formeze o poţiune subtilă, în care fiecare să-şi aducă stropul său de valoare care să dea forţa maximă, necasară rezolvării unei astfel de situaţii. Acest eveniment este unic în istoria umanităţii, nimeni nu a mai raportat un astfel de caz în care, în afara faptului că erau opt copii prematuri, greutatea globală a tuturor a fost de 9 kilograme. Faptul că cinci dintre ei au supravieţuit şi au putut pleca acasa, la familiile lor, fără nici o cicatrice sau semn, este adevărata faţă a performantei pe care am reuşit să o obţinem. Ca să vă dau un singur exemplu, am avut în faţă o pagină cu diagnosticul unul copil, care suna cam aşa: “vârsta: o zi, greutate: 900 grame, suprafaţa arsă: 70%, şoc post-combustional, şoc hipertermic, prematuritate, varus equin, intoxicaţie cu monoxid de carbon, arsuri de căi respiratorii superioare”. Acest copil, în clipa aceasta, este sănătos şi se tratează numai pentru malformaţia picioarelor, fără a mai avea nici o altă urmă dupa arsură. Aceasta înseamnă valoarea maximă a spitalului nostru.

Ce vi se pare cel mai greu în conducerea unui spital de copii?

Asigurarea celor mai bune conditii de tratament, indiferent de gravitatea cazurilor. Dorinţa noastră este să nu ne moară nici un copil.

Este spitalul “Grigore Alexandrescu” aliniat  standardelor internaţionale ale celorlalte unităţi similare, din Occident?

După cum aţi menţionat, spitalul împlineşte anul acesta 125 de ani. Am început lucrări de modernizare în toate clădirile (fiind spital pavilionar), în scurt timp aducându-le la standarde europene. În plus, trebuie menţionată şi Clinica de Chirurgie Plastică, deschisă în anul 2005 şi acreditată de Comisia de Acreditare EBOPRAS. În afară de clinica noastră, mai sunt numai 17 clinici în toată Europa, de acest nivel. Mai mult, am început lucrarile la un Centru de Excelenţă Pediatrică, a cărui fundaţie am terminat-o şi care va avea patru niveluri: un etaj de neurochirurgie, un altul de chirurgie malformativă cardiacă, precum şi toate celelalte specialitţăi pediatrice pe care le are spitalul nostru, cum ar fi: cardiologie, nefrologie, dializa, genetică, etc. Ne dorim ca spitalul nostru să fie un senzor al stării de sănătate al copiilor ţării noastre.

Odată cu preluarea acestui spital aţi iniţiat o serie de platforme online prin care să relaţionaţi direct cu părinţii.Care a fost feed-back-ul? Cum a reacţionat lumea la această iniţiativă?

Este un început prin care putem intra în legătură, în timp real, cu cei care vor să îşi rezolve orice fel de problemă pe care o au în creşterea copilului lor. Noi le dăm răspunsuri profesioniste, atât pentru specialităţile specifice pe care le are spitalul nostru, cât şi pentru alte întrebări specifice altor spitale, dar cu care noi luăm legătura pentru a da răspunsul corect. Trimitem, în medie, pe lună, 800 astfel de răspunsuri părintilor care ni se adresează.

Domnule profesor sunteţi medic primar în specialitatea chirurgie plastică - microchirurgie reconstructivă şi sef de secţie la Clinica de Chirurgie Plastică- Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri, un loc deosebit de greu prin specificul său dar totdată o specialitate în care izbânda în munca de zi cu zi demonstrează excelenţa profesională.Citind despre dvs. pe internet am dat peste oameni care vă mulţumeau pentru faptul că micuţii lor trăiesc, ba mai mult, nici nu au rămas cu un handicap major, sunteţi pentru mii de copii şi părinţi un erou, un al doilea părinte, aţi realizat cu succes premiere medicale, aveţi o aşa-zisă rutină în actul medical cotidian şi totuşi noul, diferitul trebuie că există şi pentru dvs.,în ceva..

În meseria pe care o fac, nu există cuvântul rutină. Fiecare caz nou este o încercare pentru mine. Mă consider un ales, pentru faptul că Dumnezeu mi-a dat posibilitatea să pot să fac copii bine. Îmi asum în fiecare secundă această responsabilitate şi fiecare copil care intră în clinica noastră este tratat ca un caz pe care nu l-am mai văzut niciodată, pentru că noi nu tratăm niciodată doi copii, la fel. Fiecare copil are particularităţile lui care îl fac diferit, iar instrumentul cel mai important pe care îl am la îndemână este dragostea cu care tratăm fiecare copil.

În ce măsura ştiinţa se poate îmbina cu credinţa, în sufletul unui medic?

Ştiinţa nu poate exista fără credinţă. Noi nu facem matematică şi nu tratăm maşini, noi tratăm suflete, noi tratăm oameni, iar acolo unde sunt suflete şi oameni există şi Dumnezeu. Fac de multe ori lucruri pe care nici nu le-am gândit. În  limbaj jurnalistic, le-aţi spune “noutăţi”. Ei bine, ele sunt, pur si simplu, sfaturi de la Dumnezeu. La noi se potriveşte, cred, mai bine decât oriunde, acel dicton, “Nimic Fără Dumnezeu”. Atunci cand eşti “pe front”, atunci când în jurul tău este viaţă şi moarte şi totul depinde de tine, nu poţi să supravieţuieşti decât cu CREDINŢĂ.

Credeţi în minuni, domnule profesor?

Da. Am trăit aşa ceva. Am tratat copii care nu mai aveau nici o şansă din punct de vedere ştiinţific, dar nu şi pentru mine. Am crezut în viaţa fiecărui copil în parte şi mulţi dintre ei s-au făcut mari şi vin să-mi mulţumească pentru că au o familie, au copii, pentru că trăiesc normal şi pentru că au crezut în mine, deşi erau foarte mici. Un copil de 4-5 ani, cu o boală foarte gravă cum este arsura (cel mai mare accident care i se poate întâmpla unei fiinţe umane) se maturizează foarte repede, după câteva zile de spitalizare, mă roagă: “Domnule doctor, ajutaţi-mă să nu mor!”. Începe să înteleagă ceva ce poate nu înţeleg nici adulţii: valoarea vieţii şi a morţii. Sunt mulţi dintre ei care au conştiinţa faptului că vor să trăiască cu orice preţ şi când intri în salon, se ridică şi îţi spun: “Vreau să traiesc, faceţi orice!”. În clipa aceea, chiar te “înfăşori” în Dumnezeu şi trebuie să îl salvezi, aşa cum fac cu fiecare copil. Niciodată nu poţi să spui că ai făcut totul, dacă un copil moare. Dacă a murit, înseamnă că n-ai făcut totul şi mi-e groază de momentul când aflu că nu am făcut totul.

Inerente în munca de zi, insuccesele  fac şi ele parte din viaţa unui medic...Cum v-aţi depăşit dvs. propriile tristeţi datorate faptului că un anume copil n-a putut fi salvat aşa cum v-aţi fi dorit?

Munca într-un serviciu de arsuri te obligă în permanenţă să dai tot ce este mai bun în tine. Am învăţat, cu trecerea anilor, ca un eşec nu trebuie să îţi influenţeze existenţa, pentru că de tine depinde soarta celorlalţi copii. Nu ai dreptul nici măcăr să ai o faţă supărată. Zilele trecute, a venit în cabinetul meu o fată de 18 ani care a terminat liceul, care arăta foarte bine după arsurile pe care le avusese în urma cu 12 ani şi care mi-a spus: “Nu am să uit niciodată când aţi intrat la mine în salon şi v-aţi uitat, atât de special, încât am crezut ca voi muri.” Mi-am dat seama, în clipa aceea, că orice şi s-ar întâmpla într-un salon, în următorul trebuie să fii aşa cum se aşteaptă copiii de la tine să fii, să le dai speranţe. Nu ai dreptul să porţi propriile tale trăiri şi să le împărtăşesti cu nişte copii in suferinţă. Ei au nevoie de speranţă, ea face parte din tratament.

Ce crez v-a fost ca un fel de fir roşu din momentul în care aţi îmbrăcat halatul alb?

La început am vrut să salvez viaţa copiilor. Cand am venit la Spitalul Grigore Alexandrescu mureau 80-90 de copii pe an. Peste 10 ani, am ajuns, timp de 18 luni, la mortalitate 0. Este tot ce îşi poate dori un doctor care tratează arsuri. Dupa ce am început sa le salvez iată, mi-am dat seama că sunt responsabil şi de existenţele lor. Ştiţi cum este??Ca atunci cand salvezi pe cineva care încearcă să se sinucidă : dacă îl opreşti esti responsabil şi de existenţa lui viitoare. Mi-am dat seama că meseria pe care mi-am ales-o este foarte frustrantă, poate începe de la cateva zile, de la naştere, iar rezultatul îl vezi de-abia dupa 18 ani, atunci când el devine adult şi este la fel ca toţi ceilalţi oameni, fără complexe. Atunci cand pleacă din spital  le spun fiecăruia dintre ei :“Dacă Dumnezeu nouă ne-a dat o viaţă, vouă v-a mai dăruit una şi trebuie să faceţi ceva deosebit din viaţa voastră”. Şi ei nu uită acest lucru, iar când ajung adulţi, se întorc şi îmi arată cu mândrie ce au reuşit să facă din viaţa lor.

Spitalul “Grigore Alexandrescu”se află în acest moment într-o amplă refacere, o iniţiativă ambiţioasă dar şi dificilă, presupun, căci trăim vremuri în care peste tot fondurile de finanţare s-au diminuat vizibil...Cum aţi reuşit să demaraţi şi să susţineţi aceste lucrări?

Răspunsul este simplu: niciodată nu caut bani acolo unde nu sunt. Nu mă leg niciodată de şabloane, nu am niciodată gândul că “trebuia să mi se dea”, eu chiar ştiu că trebuie să fac lucrurile acelea şi mă duc acolo unde ştiu sigur că există banii, pe care îi foilosesc ca atare. Mai mult decat atât, locul în care trăieşte spitalul nostru are un spirit al lui, o energie care face să se întâmple lucrurile dupa o istorie scrisă de mult, poate chiar din clipa în care a fost construit. Acest spital a fost construit în 10 luni, cu materiale trase de car cu boi şi care a trecut peste trei secole. Probabil ca a simţit că e momentul să-şi facă un transplant ca să supravieţuiască. Noi suntem uneltele care fac acest lucru.

Ce anume v-aţi fi dorit să schimbaţi dar nu este posibil?

Îmi doresc să găsesc o formulă legală prin care valoarea acestui spital s-o pot transforma în fonduri autonome cu care să îmi plătesc personalul la valoarea sa şi să îmi utilez spitalul în permanenţă, fără să fie nevoie să aştept ca cineva să îmi facă un hatâr. Iar ce vă spun se poate realiza cu uşurinţă: e nevoie de un mic spaţiu legislativ.

Din echipa medicală a spitalului fac parte medici exceptionaţi, unii dintrei ei nume deja consacrate în medicina românească, alţii însă tineri…Cum reuşiţi să îi motivaţi, să îi ţineţi aici?

Cine intră în acest spital începe să-l iubească instantaneu, aşa cum mi s-a întâmplat şi mie, cu mult timp în urmă. Este o dragoste la prima vedere, este o chimie, este o energie care te face să-l iubeşti necondiţionat. În clipa aceasta avem 50 de tineri care ar avea posibilitatea oricând să se ducă în străinatate, pe nişte salarii mult mai mari, dar preferă să facă gărzi la Spitalul Grigore Alexandrescu, numai pentru ONOAREA de a lucra în acest spital. Cred că asta spune ceva.

Unii pot considera această întrebare banală, eu o vad însă drept una absolut necesară, aşa că vă rog să ne spuneţi câte ceva despre gândurile de viitor pe care le aveţi atât ca medic cât şi ca manager al Spitalului “Grigore Alexandrescu”?

Visez ca acest spital să fie unul dintre spitalele cele mai valoroase din Europa, să nu fie nevoie să trimitem nicăieri nici un copil, iar pentru mine personal, nu cred că în specialitatea pe care o fac există vreodată sfârşit. Nu întâmplător suntem numiţi “plasticieni”: aşa cum artiştii lucrează cu diferite materiale, noi lucrăm cu trupul uman, cu care trebuie să intrăm într-o legătură subtilă, trebuie să-l cunoaştem, să-l percepem, să-l intuim, pentru că numai aşa poţi obţine rezultate maxime, iar rezultatele ţin exclusiv de imaginaţia fiecăruia în parte şi nu se termină niciodată. Când lucrăm cu un copil, noi spunem că facem chirurgia viitorului, pentru că ceea ce facem acuma mic şi poate că se vede destul de puţin, când acel copil va creşte se va vedea ca la un microscop, iar rezultatul trebuie să fie unul perfect, pentru că noi ne dorim să facem copii fericiţi şi viitori adulţi, normali. Noi sculptăm viitoarea generaţie.

Beatrice Cioba

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL