|
 Interviu
cu artistul liric,
basul Ioan Vrăsmaş
Manuel Bălaj
Născut în
1979, pe meleagurile din frumoasa trecătoare a Bârgăului, ce leagă
Ardealul de Moldova, urmează cursurile Seminarul Teologic din municipiul
Cluj-Napoca, Facultatea de Teologie, după care studiază arta
interpretativă la prestigioasa Academie de Muzică "G. Dima", Facultatea
de Interpretare si Artă Scenică, secţia Canto. La sfarşitul studiilor
işi susţine lucrarea de licenţă cu rolul Don Bartolo din opera "Nunta
lui Figaro", de Wolfgang Amadeus Mozart. Este ales încă din anul III de
studii să interpreteze pe scena Operei Naţionale Române din Cluj Napoca,
pretenţiosul rol ”Don Bartolo” din opera "Bărbierul din Sevilla", de
Gioachino Rossini. Pe lângă cele două roluri importante, apare in rolul
Lupului din "Capra cu trei iezi" -operă pentru copii- de Alexandru
Zirra, in rolul D-lui Herz din opera "Directorul de Operă", W. A.
Mozart, Ferrando din opera "Trubadurul" de Giuseppe Verdi şi in rolul
Dulcamara din "Elixirul Dragostei" de Donizetti, operă atelier în cadrul
Academiei. Pe lângă acestea basul Ioan Vrăsmaş, a susţinut diverse
recitaluri de arii şi lied-uri celebre cu diferite ocazii, urmând a ieşi
pe piaţă în curând, un album de arii şi lied-uri în interpretarea sa. A
colaborat cu dirijori ca Gheorghe Victor Dumănescu, Emil Maxim, Cristian
Sandu si Horváth Josef. Printre profesorii lui de canto îl intâlnim pe
unul dintre ucenicii Maestrului Nicolae Secăreanu, pe basul Ion
Iercoşan, despre care artistul vorbeşte cu profunde emoţii, apoi pe
profesorul universitar, basul Iulian Jurja, care a contribuit în mod
hotărâtor în ce priveşte formarea artistică din anii facultaţii la
Academia de Muzică. În toamna anului trecut, Ioan Vrăsmaş a început
studiile de perfecţionare profesională, la una dintre cele mai
reprezentative instituţii europene de gen, Academia Mozart din Salzburg,
oraşul natal al compozitorului, unde basul Ioan Vrăsmaş a fost acceptat
ca masterand, reconfirmând încă o dată - dacă mai era necesar -
capacităţile de care dispune.
Care este destinul unui artist: se naşte pur şi simplu sau devine?
Ioan Vrăsmaş: Se naşte şi devine… aceste două variante nu se
exclud, ba mai mult trebuiesc înţelese impreună. Se naşte sub destinul
artei şi apoi devine "poco a poco" în ceea ce numim perfecţionarea in
artă , adică arderea continuă pentru desăvârşirea în artă.
Arta în general, presupune implicare absolută…
 Ioan
Vrăsmaş (foto): Presupune o preocupare absolută, năzuinţe şi idealuri
artistice cât mai înalte, trăiri intense. Îmi amintesc că odată mergeam
pe stradă liniştit, repetând mental fragmente dintr-un rol şi păstrând
ritmul prin mers când pe un picior, când pe altul. Eram foarte implicat
, m-au adus la realitate privirile mirate ale celorlalţi trecători
îndreptate asupra mea!
Când ai înţeles că muzica de operă va deveni viaţa ta?
Ioan Vrăsmaş: Nu ştiu exact... cred că tot cândva între naştere
şi devenire. Probabil atunci când mi-am descoperit destinul acesta
artistic.
Cea mai recentă apariţie scenică s-a întâmplat pe scena Operei Române
în spectacolul "Bărbierul din Sevilla" de G. Rossini, unde ai participat
ca invitat.(n. deasemenea, Don Barlolo, "Nunta lui Figaro" - W. A.
Mozart - Opera Maghiară Cluj)
Ioan Vrăsmaş: Da , alături de o echipă tânără în totalitate, toţi
speranţe ale scenei lirice. Mă refer la soprana Mihaela Maxim, tenorul
Darius Coltan, baritonul Geani Brad, basul Nágy Zoltán, Petru Burcă şi
nu numai. Se simte suflul tineresc şi spiritul de echipă între tineri şi
de ce nu şi competiţia care, înţeleasă în sensul său real, este
constructivă. Şi atmosfera în sală a fost tinerească, cum de fapt şi
această operă a lui Rossini este tinerească prin tempii vii ai
orchestrei, prin intrigile captivante şi mai ales prin virtuozitatea
soliştilor, virtuozitate cerută de însuşi Rossini în paginile partiturii
compuse de el.
Se spune că fiecare apariţie e o luptă ce trebuie câştigată.
Povesteşte-ne despre această experientă.
Ioan Vrăsmaş: Fiecare apariţie este deosebită, chiar dacă rolul
este acelaşi. De altfel chiar dacă joci acelaşi rol, personajul s-ar
putea să fie altul; adică în cazul nostru, rolul Bartolo capătă amprenta
personalitaiţi interpretului şi apoi amprenta trăirilor de moment ale
aceluiaşi interpret. Sau mai clar spus: nu e identică emoţia transmisă
atât vocal cât şi scenic între două spectacole!
Este aşadar o etapă importantă a carierei tale artistice.
Ioan Vrăsmaş: Este o etapă... între naştere şi devenire!
Ce înseamnă pentru tânărul bas Ioan, rolul Don Bartolo?
Ioan Vrăsmaş: Ca să răspund cu intrebarea ta de mai înainte, este
o etapă importantă a carierei mele artistice. Este o bătălie câştigată,
cu un rol în care mă vedeam mult mai târziu, era să mă ia gura pe
dinainte şi să zic "mult prea târziu". Şi acuma să răspund cinstit la
întrebare: este un rol de virtuozitate , chiar dacă pentru un bas sună
improprie expresia, aşadar de virtuozitate vocală, în primul rând şi
apoi de rafinament scenic.Chiar dacă italienii au definit acest stil de
personaj "brontollone", Bartolo este niţel mai mult, este în primul rând
un intelectual al vremii, doctor in medicină, aşadar un personaj cu
prestanţă, desigur de multe ori, mai mult pretinsă decât dovedită din
cauza conflictului de interese în care se află, dar contrastul de
sentimente pe care le parcurge , atât dramaturgic câ şi muzical, îl fac
destul de inabordabil ca rol.
Există ceva ce te-a atras la personajul lui Rossini?
Ioan Vrăsmaş: Da. Paradoxul între caracterul personajului şi
caracterul meu ca om şi ca interpret. Idealul de a construi un personaj
foarte diferit de ceea ce trăiesc şi simt eu, dar mai ales, atipic
pentru peisajul nostru cotidian.
În sala Operei Naionale, timp de aproximativ 3 ore, un sfârşit de zi
absolut normală, chiar banală, a fost transformat în momente speciale,
într-un festin al pasiunilor dramatice.
Ioan Vrăsmaş : Mă bucur sa aud asta….
Primele impresii care au fost ?
Ioan Vrăsmaş: Dorinţa de a se repeta spectacolul cu aceeaşi distribuţie,
ceea ce ne-a sporit şi mai mult bucuria.
În operă nu poţi copia , pentru nevoia originalitătii, totuşi care-ţi
sunt artiştii etalon?
Ioan Vrăsmaş: Am foarte mulţi artişti aproape de suflet. Ca orice
bas cred, nu pot să nu apreciez marile voci pe care le-a dat Rusia , ca
de altfel toată zona slavă. Boris Cristoff, Nicolai Ghiaurov , unii
dintre cei mai mari başi ai lumii. Sunt de altfel un mare iubitor al
culturii ruse, al muzicii ruse. Muzica rusă mă inspiră, imi da forţă,
iar spiritualitatea ruşilor mă impresionează.
Ce ne poţi spune despre mentorii tăi?
Ioan Vrăsmaş: ... Nu pot să uit rabdarea cu care m-a primit şi
m-a privit la începuturi, primul meu profesor de canto basul Ion
Iercoşan, discipolul Maestrului Nicolae Secăreanu. Pedagogia pe care am
întalnit-o la el, una care o depăşete chiar şi pe cea a profesorilor
universitari, la fel şi rafinamentul şi delicateţea cu care explică
tehnica vocală şi nobleţea interpretativă. De asemenea, aş aminti şi doi
dintre mentori mei din Academie. E vorba de profesorul meu de canto,
basul Iulian Jurja sub grija căruia am crescut ca artist şi nu cred că
aş exagera zicând, care m-a format ca artist, m-a disciplinat muzical,
iar al doilea este un dirijor care pentru mine a dirijat cu sufletul în
primul rând şi apoi cu mâna, este vorba de prof. univ. dr. Gheorghe
Victor Dumănescu.
Mulţumesc pentru timpul acordat şi iţi doresc ca toate gândurile de
bine să ţi se împlinească.
Ioan Vrăsmaş: Şi eu, mulţumesc.
Manuel Bălaj
|
Comentarii de la cititori |
|
