|
Interviu cu Prof. Dr. Ileana Costea (SUA)
Ben Todică
Realizat la radio 3zzz, Melbourne, Australia, 15 Ian.
2011
Ben Todică: Suntem în mileniul sexului frumos.
Astăzi avem un musafir special tocmai din America, Prof. Dr. Ileana
Costea de la Universitatea Californiană Northridge din Los Angeles. Are
un master în arhitectură de la Institutul Ion Mincu din Bucureşti, un
altul de la Universitatea Californiana din Los Angeles şi un Ph.D de la
aceeiasi universitate UCLA. Activă internaţional, vizitează şi predă la
mai multe universităţi europene, participă şi organizează conferinţe
internaţionale de un înalt nivel ştiinţific. Cercetător pasionat, asiduu
în inteligenţă artificială şi grafica cu computerul computer grafics
(CG), CAD/CAM/CAE, publicist de renume în domeniu este laureat al
premiului Consiliului Inginerilor Americani din localitatea San Fernando
Valley, California. Face recenzii pentru NSF şi IEEE şi este editor la
mai multe publicaţii periodice de specialitate. Totodată contribuie la
munca comunitară română promovând acţiuni cultural-artistice şi nu
numai.
Doamna profesor, doamna doctor Ileana Costea, bine aţi venit la noi în
Australia şi în emisiunea noastră. Am specificat la începutul emisiunii
că dumneavoastră aţi ales melodiile de azi şi deschiderea am făcut-o cu
melodia IUBESC FEMEIA. De ce vă aduce aminte?
Ileana Costea: Mulţumesc în primul rând că m-aţi invitat! Este o
mare plăcere pentru mine să fiu aici cu dumneavoastră la Melbourne.
Orice oraş, orice loc are mirosurile lui frumoase, deci eu îmi aduc
aminte cu plăcere, referitor la prima melodie, de mirosul frumos al
teilor, al salcâmilor şi al florilor de liliac din Bucureşti, iar Iubesc
femeia, evident, sunt femeie şi trebuie să iubesc femeia, dar iubesc
femeia în sensul că sunt o persoană care şi-a dorit să-şi facă o
profesie bărbătească cum este considerata ingineria şi cu toate astea,
vreau să rămân femeie. Din motivul ăsta pot să spun că nu sunt foarte
mult în "Women Liberation Movment" pentru că, dacă am decis să fiu cu
profesie îmi deschid singură uşa la maşină. Dar cred că femeia trebuie
să-şi păstreze o oarecare feminitate şi sensibilitate caracteristică
femeii.
BT: De ce am început cu această întrebare? Pentru că am înţeles că aţi
plecat din România de patruzeci de ani.
IC: Am stat un an la Paris şi apoi în Los Angeles m-am căsătorit cu
soţul meu, care din păcate a decedat în anul 2000. Era profesor de
medicină la "University of California, Los Angeles (UCLA)" şi am locuit
toată viaţa mea să spun..., conştientă acolo.
BT: Da! Sunteţi una sau unul dintre câştigătorii emigranţi, care îşi
doresc să ajungă în vârful carierei profesionale. Prin învăţătură şi
muncă, cu dăruire şi seriozitate, aţi realizat un portofoliu bogat,
reprezentativ şi astfel v-aţi împlinit visul de a ajunge acolo unde aţi
dorit, să împărtăşiti din ştiinţa şi experienţa dumneavoastră altor
generaţii. Este minunat acest lucru!
IC: M-aţi prezentat foarte frumos. Vă mulţumesc! Şi ar trebui să mă scol
în picioare. Dacă aş fi la televiziune m-aş ridica în picioare. Aici, în
emisiunea de radio, nu se vede. În orice caz, mi-am dorit foarte tare să
ajung profesor universitar şi, interesant este că, fiind la Paris foarte
săracă şi neavând absolut nimic timp de un an de zile, aveam acest vis
(în tinereţe poţi să ai vise, ba chiar si la o varsta mai matura trebuie
sa ai vise), vise care se împlinesc sau nu se împlinesc dar le ai cu
atâta tărie că uneori se împlinesc, şi visul meu era să devin profesor
universitar în America.
Mi s-a împlinit şi cred foarte tare şi le spun şi studenţilor mei; cred
că mi s-a îndeplinit din mai multe motive: deşteptăciune ca
deşteptăciune, cultura ca şi cultura, dar perseverenţa, cinstea şi aţi
urmări un scop într-un mod frumos în care oamenii din jur să-ţi facă
loc, şi ăsta este unul din lucrurile grele de făcut în special în
străinătate când nu cunoşti pe nimeni şi când începi de la zero.
BT: Cum de aţi ales meseria asta pentru că "Automation Enginering"
(inginer automatizări), este o meserie pe care noi toţi înclinăm să o
credem croită bărbaţilor? Ce v-a atras la meseria asta?
IC: Pot să spun că nu am ales-o, şi îmi aduc aminte, ca o paralelă, că
cel care a descoperit "Scara Richter" a cutremurelor a spus că a
descoperit scara din întâmplare. Era într-un laborator, lucra în
domeniul acela şi a descoperit-o. În acelaşi mod am descoperit eu
ingineria. Aveam un master în arhitectură, am plecat din România în '73
fără să am diploma cu mine şi am vrut să devin profesor universitar. Ca
să devii profesor universitar trebuia să ai un doctorat şi ca să am un
doctorat trebuia să am cu mine diploma de master care era în România.
Aşa că am facut un alt master la UCLA în "Industrial Design" in cadrul
studiilor de "Fine Arts" (Belle Arte), deci la bază sunt ahitect, sunt o
persoană care şi-a dorit să meargă în domeniul artelor. Cum ştiu că
dumneavoastră faceţi filme documentare m-am bucurat. Nu am avut timp să
discutăm pe tema aceasta suficient. Dorinţa mea din copilărie a fost să
fiu regizor de film şi am fost cu Elisabeta Bostan la Humuleşti să văd
cum se filmează când aveam 17 - 18 ani. Deci ma intrebi daca visul meu a
fost să fiu inginer? Nu. Visul meu a fost să fiu regizor de film. Nu mi
l-am putut împlini şi uneori nu îţi îndeplineşti visul pe care îl vrei,
dar îţi îndeplineşti o dorinţă pe care se întâmplă ca viaţa..., să te
dirijeze în domeniul acela.
În timp ce studiam "Industrial Design" la UCLA, cineva m-a sfătuit să
merg la un PhD în inginerie, în teoria deciziilor şi mi-am spus: Ştii
ce? Cu masterele tale în ahitectură şi în industrial design, încearcă să
aplici teoria deciziilor şi rezolvarea de probleme (domeniu de stiinte
numit in engleza Problem Solving Theory) la design, şi asta am făcut.
Însemnând că m-am trezit studentă la programul de PhD fără ca să mai
ştiu matematica, atât de necesară parcurgerii acestor studii de
inginerie. Deci au fost multe, multe nopţi de întrebări: dacă sunt
într-un domeniu la care pot să fac faţă, dacă mă voi descurca, şi
multele teancuri de cărţi de matematică luate de la bibliotecă pentru
a-mi revizui puţina matematică care se învaţă în şcoala de arhitectură.
Si asa m-am trezit inginer.
BT: Sunteţi un exemplu de schimbare, un exemplu de succes al unui om
care acceptă schimbarea şi s-a adaptat. Deci asta ar trebui să ne facă
pe mulţi dintre noi să ne gândim, să nu rămânem blocaţi în ideea de a fi
numai asta sau cealaltă.
Puteţi să ne explicaţi ce înseamnă de fapt "automatizare" şi cu ce se
ocupă ea, ce faceţi practic ca să înţelegem şi noi cei dinafara
domeniului acesta stiintific?
IC: Trebuie să spun că acest cuvânt "automatizare", termenul
automatizare este înţeles în diferite feluri în diverse universităţi
americane şi europene. Unul este automatizare în sensul de teoria
controlului şi atunci este foarte mult bazat pe matematică.
Automatizarea pe care o facem noi în cadrul departamentului meu se
referă la tot ceea ce este automatizat în industrie pe baza
ordinatoarelor, pe baza computerelor, deci ingineria, să spunem...,
ajutată, controlată de ordinator. Ceea ce înseamnă că una din
specialităţile mele şi pasiunile mele profesionale în viaţă a fost
grafica asistată de ordinator, a fost "Computer Graphics Design", deci
modelarea tridimensională asistată de ordinator şi inteligenţa
artificială pentru design si fabricatie. Adaosul de inteligenţă, de
deşteptăciune la programele de computer care să fie apoi utilizate în
domeniul de inginerie. Deci, aş spune că înţelesul pe care îl dăm noi în
facultatea mea este de a automatiza procesul de design şi de fabricaţie
cu ajutorul ordinatoarelor.
BT: Încercaţi să ne fascinaţi cu câteva exemple de viitor. La ce am
putea să ne aşteptăm de la automatizare, aveţi preziceri? Ce ni se
pregăteşte?
IC: În primul rând să luăm prezentul. Prezentul este: te poţi urca
într-un tren şi trenul nu are conducător, n-are şofer. Astazi există
trenuri automate. Am fost într-un tren la Lille, în Franţa, la
aeroportul din Dallas, statul Texas, SUA, complet automat, totul
funcţionând pe pilot automat. Deci, este extraordinar că se poate folosi
inteligenţa umană transpusă în programe pentru a controla mecanisme,
metode de transport in comun. Şi automatizarea în acest sens implică o
perfecţiune mai mare decât este capabil omul, pentru că omul are în
special calitatea creativă, calitatea de a înţelege, de a avea
discernământ şi mult mai puţin capacitatea de a repeta lucrurile cu
foarte mare precizie, cu foarte mare acurateţe. Deci, când pui avionul
pe pilot automat, el ştie mult mai bine să citească semnele
meteorologice, semnele de altitudine şi aşa mai departe. Şi mai mult
decât atâta, antrenarea, să spunem, ucenicia pilotului pentru condiţii
foarte nefavorabile şi brusc apărute, pentru că dacă eşti un pilot care
nu ai trecut printr-o experienţă similară, e prima dată când o încerci
şi s-ar putea să dai greş. În timp ce astăzi cu programele de simulator
de aviaţie, piloţii pot să treacă prin furtuni extraordinare, prin
condiţii extraordinar neasteptat de grele, de criză şi să înveţe din ele
pe baza unui program de computer, pe baza unui sistem de ordinator
completat de elemente vizuale tridimensionale. De fapt robotica, ramură
a automatizării, a pătruns deja în casele oamenilor. Poate că nici nu ne
dăm seama dar toate aparatele de uz casnic şi entertainment au un
microchip, o memorie. Există şi robotul care face curăţenie ferind
lucrurile din casă. Din păcate trebuie să spun că s-a crezut la început
că ordinatoarele vor lua locul oamenilor şi asta s-a dovedit că nu se
poate...
BT: Vreau să fiu avocatul diavolului pentru o clipă: vor rămâne oamenii
fără serviciu din cauza ordinatoarelor?
IC: Cred că se schimbă modul în care omul este folosit şi multă lume
spune că se schimbă în rău. Eu pentru că sunt specialistă în acest
domeniu spun că există si un avantaj important! În loc ca noi, fiintele
umane să facem lucruri care trebuie repetate, iar noi nu suntem buni la
a repeta identic acelaşi lucru, era ordinatoarelor ne va face sa facem
lucruri noi, mai cu creativitate, deci într-un fel, cu toate
dezavantajele pe care le poate prezenta folosirea ordinatoarelor este
faptul că ne dă nouă ca om, ca persoană fizică mai mult timp pentru a
aborda şi rezolva problemele din punct de vedere creativ.
BT: Da! Şi asta ne duce de fapt la ceea ce am înţeles mai devreme de la
dumneavoastră că, schimbarea este foarte importantă şi asta ne va
stimula să ne schimbăm şi să ne găsim altfel de slujbe, domenii de
activitate.
IC: Da! Şi cred că e, în special o caracteristica a timpurilor de azi.
Şi pentru generaţiile tinere nici nu mai există posibilitatea dinainte
în care faceai o facultate şi ramâneai fixat pe ceea ce ai învăţat în
facultate. Astăzi facultatea te învaţă doar cum să înveţi. Şi trebuie sa
continui sa înveti toată viaţa.
BT: Extraordinar! Aveţi o meserie care mi-ar fi plăcut şi mie să o
practic.
Aţi mai ales o melodie: Zaraza! De ce vă aduce aminte?
IC: Trebuie să vă spun că ascult cu mare nostalgie şi cu mare bucurie
melodiile româneşti şi mi-aduc aminte de copilărie, de tinereţe, de
mama.., nu am avut tată. A murit înainte de a mă naşte eu, deci imi
retrezesc in suflet tot ce era frumos în copilăria şi tinereţea mea din
ţară.
BT: Tatăl meu a crescut orfan de amândoi părinţii. E greu să creşti fără
tată! De ce a murit tata?
IC: Tata a murit de o infecţie la rinichi. Era "sănătos", medic ca
profesie, şi deci nu se ducea la doctor şi brusc a venit asta peste el
la 49 ani. S-a dus în 3 săptămâni. Azi nu ar fi murit căci sunt tot
felul de anitbiotice. Mama îşi mai amintea urletele tatei de la operaţia
de acasă pe viu... Şi anesteziantele erau puţine. Eu am suferit toată
copilăria pentru că nu am avut un tată. Nu invidiez. N-am invidiat pe
nimeni niciodată. Cred că nu am senzaţia asta în mine. Dar mă uitam cu
jind la ceilalţi copii cu taţi. Şi îi tot spuneam mamei să îmi aducă un
tată. La întrebarea "de unde?", i-am spus, cred că aveam vreo trei sau
cinci ani, "de la piaţă". Şi m-a pleznit. Era o nevricoasă în tinereţe.
O bună, o bine crescută, o femeie culta si foarte altruitsta ... dar
jap-pac, mă pleznea. Iar eu mă răzbunam. Într-o zi, a plecat în papuci
la şcoală (preda la un liceu cunoscut din Bucureşti, Liceul Şincai,
departe de casă ...) în mare grabă. Eu am luat pantofii şi pâş-pâş după
ea până la tramvai. Am stat pitită până a venit tramvaiul. Şi când să se
urce... i-am strigat: "Mama!", şi i-am arătat pantofii. A pierdut
tramvaiul, mi-am încasat palma..., dar m-am răzbunat... Şi uite aşa
povestioare... din copilărie.
BT: Ducem dorul părinţilor noştri. Ne pare rău că i-am pierdut. Ce
regretaţi cel mai mult?
IC: Cel mai rău îmi pare pentru tata care îşi dorea enorm un copil al
lui. Ajutase nouă ai fratelui său, preot la ţară, orfani. Tata nu a fost
orfan, a avut tată preot - un bătrân pe care nu-l cunosc decât dintr-un
frumos, magic tablou care era la noi în casă, distins, cu părul şi barba
albă, cu ochi albaştri - jumătate din familia tatălui era colorată aşa,
cealaltă jumătate măslinie cu ochi şi părul negru, ca mine, o Ileana
Cosânzeana colorată invers celei din poveşti, excepţie de confirmare a
regulii. Nu mi-a fost dat să am nici tată şi nici unul din bunici din
partea nici unuia dintre părinţi. Eu am tâşnit pe lume să îi înlocuiesc
pe toţi... duşi de mult şi care nu m-au aşteptat. Toată copilăria m-a
fascinat tabloul bunicului după tată, preot la Bălăneşti, Oltenia, lângă
Slatina. Şi mama l-a făcut cadou când a plecat din România şi a
împrăştiat totul din casă, unui văr de-al meu, fiu al fratelui tatii,
fiul preotului de ai cărui copii s-a ocupat tata, Justin Păunescu, cel
care s-a preocupat cel mai mult de a înţelege ideile moderne ale tatălui
lui. Deci, cel mai potrivit de a fi în posesia sufletului captat în
imagine a bunicului. Mi-aş dori să am acel tablou... Sper ca strănepoţii
să simtă ca mine pentru imaginea aproape de sfânt, dar de sfânt pe
pământ, a bunicului. Dar mă îndoiesc, căci distanţa dintre generaţii
îndepărtează spiritele.
Suntem învăluiţi de Tudor Gheorghe cu Sara pe deal.
BT: Musafirul nostru este doamna profesor Ileana Costea, profesor la
CSUN, California State University, Northridge. Am văzut aici că sunteţi
un luptător, un promotor al culturii române. Participaţi şi organizaţi
multe acţiuni comunitare. Puteţi să ne spuneţi câteva cuvinte în
legătură cu aceste activităţi; expoziţii, festivaluri, ce publicaţi...,
reviste...?
IC: Am început în 1992, după ce mi-am terminat doctoratul şi am avut
intrucatva mai mult timp în afara profesiei care m-a absorbit o viată ca
un aspirator necruţator. Am organizat un congres ARA, al Academiei
Româno-Americane la facultatea mea şi cu această ocazie am cunoscut
pictori români care s-au stabilit la Los Angeles, pentru că am organizat
in cadrul acelui eveniment doua expoziţii de pictură româneasca, apoi
arhitecţi, organizand doua expoziţii de grafică şi design, o expoziţie
de carte şi fotografie (avand ca pretiosi colaboratori pe profesoara
Georgiana Fârngoaga Galaţeanu, care preda româna la UCLA şi
artistul-fotograf pe atunci californian, şi vesnic român, Emanuel
Tanjala) cât şi un concert cu o foarte talentata tânără pianista româncă
de 12 ani, Virginia Munteanu, acum avocata la Los Angeles. Deci, astea
au fost primele activităţi după care am ţinut conferinţe şi am făcut
prezentări pe tot felul de teme romanesti. În 2005 şi 2006 am organizat
două expoziţii cu fotografii ale scultpurilor lui Constantin Brâncuşi şi
Patriciu (Patick) Mateescu pentru că soţul meu şi cu mine am donat la
California State University, Northridge două sculpturi făcute de
pictorul ceramist Patriciu Mateescu. Şi motivul principal pentru care am
ţinut ca facultatea mea să aibă sculpturile acestea este că mi-am dorit
să fie o prezenţă românească pe campusul universitar unde predau eu. Cu
bucurie spun astăzi că una dintre sculpturi intitulată "Cinci mâini",
mâini cereşti, cum le numeşte sculptorul reprezentând într-adevăr cinci
mâini înalte de zece picioare inspirate din traditia binzantina sunt
puse pe faţada Colegiului de Artă de la universitatea la care predau din
1979.
Am fost vicepreşedinta uneia dintre cele două societăţi românesti din
Los Angeles; "Viitorul Român Society". Am adus o artistă din România. Nu
foarte cunoscută pe atunci dar extrem de talentată care e specialistă în
recitări de poezii: Blaga, Bacovia şi mai recent Eminescu, Lidia Lazu.
Şi am organizat patru recitaluri pe tema Blaga, în California, la trei
biserici româneşti (din Hollywood, Hayward – Casa Româna, şi Palm
Springs) şi la un "Rotary Club" (din Newbury Park din zona Los
Angelesului). Artista a fascinat publicul cu trilurile ei, pentru că are
un mod foarte special de a dânsa şi a cânta între poezii. Am adus un
scriitor român despre care cei din Europa ştiu foarte mult: Bujor
Nedelcovici, care a scris romanul "Al doilea Mesager", o carte destul de
importantă pentru literatura română, demascatoare a totalitarizmului
Ceauşist când acesta era incă in plină forţă în ţară. Am organizat
pentru dânsul câteva vizite la diverse universitati şi diverse alte
organizatii din California, ca de exemplu Asociaţia Aliance Francaise,
din Riverside, unde pe atunci era Preşedinta romanca, Elena ?. Iar mai
recent am încercat să scriu cât mai multe articole în ziarele din
California: ziarul "Meridianul Românesc", revista "Clipa", şi un ziar
românesc din Colorado, "Gândacul de Colorado". Am publicat două articole
în "România Liberă" : unul despre recitalurile Blaga in California in
2008, celalalt un interviu luat la Paris în 2010 scriitorului Bujor
Nedelcovici. Subiectul meu principal este: Prezenţe româneşti surpriză
în străinătate.
 BT:
Timpul fuge, e automat! Ne pare bine să vă avem ca oaspete aici la radio
3zzz Melbourne, Australia şi vă rugăm, doamana Costea, să reveniţi cât
mai curând.
IC: Vreau să închei această întâlnire prin a spune că dorinţa mea este
ca toţi acei care sunt aici în Australia să se gândească că la rândul
meu sunt undeva departe, în Los Angeles şi că noi, cu toţii trebuie să
ţinem în minte şi în suflet cu dor România cu tot ce are frumos,
cultural şi artistic, oamenii cu nobleţea lor sufletească.
Şi acum o mică mărturisie de dupa fapt şi dupa cortină ... La Melbourne
eu fiind departe de colecţia mea dragă de muzică românească din Los
Angeles, melodiile pe care vi le-am spus pentru emisiune le-am ales
sfătuindu-mă la telefon cu nişte rude ce-mi sunt şi buni prieteni,
Silvia (fost Păunescu – nici o legatură cu Adrian ..., nepoată de văr
dupa tată) si Mihai Bogdan soţul ei, si pasionaţi de muzică românească
şsi filme şi cu care mă simt mereu pe aceeaşi lungime de undă de trăiri
şi simţiri şi care-mi ştiu gusturile.
BT: În momentele acestea grele prin care trece Australia, când apele
ne-au inundat, viforul ne-a smuls casele şi trecem prin clipe grele
ne-am bucurat să o vedem pe doamna Hillary Clinton oferindu-ne ajutor,
fiind mândră să ne numească cei mai buni prieteni ai Americii. Cum
vorbeşte americanul de rând despre noi?
IC: Nu am auzit pe nimeni vorbind de rău. Trebuie să spun cu regret că,
în general, în America pe care o ştiu eu nu se vorbeşte prea mult nici
de Europa, nici despre Australia, însă sunt sigură că doamna Clinton
doreşte într-adevăr să vă ajute şi am fost extraordinar de impresionată
de drama pe care am văzut-o la televizor cu inundaţiile din diferitele
localiţăti şi regiuni din teritoriul Queensland şi din oraşul Brisbane.
Sper că ajutorul va fi binevenit şi mai doresc ca toată aceasta
nenorocire locală să fie oprită într-un fel şi să nu aibă efecte
puternice asupra întregii economii australiene, asupra australienilor şi
asupra românilor care trăiesc aici pentru că vă doresc din tot sufletul
o viaţă frumoasă, cu bucurii, cu ploaie ca să fie vegetaţie şi mâncare,
dar fără inundaţii.
BT: Doamna Profesor Doctor Ileana Costea vă mulţumim din toată inima şi
vă dorim să ne faceţi mândri pe mai departe!
Pe durata emisiunii, Doamna Profesor a mai ales trei melodii: Cântec de
pădure - Ion Zubaşcu, Ciuleandra - Maria Tanase şi Mugur de fluier –
Phoenix şi da, de ce sa nu mărturisesc, a avut tot timpul lacrimi în
coltul ochilor, de emoţie şi dor.
Vă mulţumesc!
In dorinta de a promova cultura romaneasca dna Costea a facut in ultimii
ani si recenzii si prezentari in public unor carti romanesti pe care le
apreciaza. In cadrul emisiunii la 3zzz a prezentat trei carti: Muntele
Iubirii de Livia Grama, Astazi Incepe de Maine de Sorin Issvoran si
Veneticii de Ion Lazu.
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII
-
Inseraţi un comentariu la subsolul acestui
ARTICOL
|
